Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Aspecte legate de originile anxietatii. Freud considera ca anxietatea este activata initial de evenimentele externe, care declanseaza anxietatea interna, legata de dorintele inconstiente de natura libidinala sau agresiva, sau, mai des, de combinatia lor. Astfel, într-o reprezentare simbolica, simptomele anxietatii sunt distorsiuni ale dorintelor inconstiente inacceptabile. Teoriile psihologice non-freudiene au contestat notiunea de stare interna inconstienta. Ele au scos în evidenta relatiile sociale timpurii, propunând ca prototip relatia mama-copil. Eisenberg (1958) sustine ca parintele, de obicei mama, transfera propria anxietate asupra copilului.

Caracteristicilor organice ale anxietatii li s-a acordat întreaga atentie prin teoriile învatarii. Cu toate ca unii autori, cum ar fi Pavlov (1927) si Eisenck (1967) au sustinut faptul ca diferentele individuale în vulnerabilitatea la anxietate sunt controlate de caracteristicile biologice codificate genetic, teoriile învatarii au postulat ca principiile conditionarii clasice sunt suficiente pentru a explica orice status anxios.

Teoriile cognitive ale dezvoltarii au influentat conceptiile privitoare la anxietate. Copilul dezvolta treptate reprezentari cognitive din ce în ce mai stabile si mai organizate, sau scheme ale mediului si ale experientelor. Schemele joaca un rol dinamic în reglarea comportamentului si a procesarii informatiei, întreruperea lor creând anxietate (Kagan, 1979).

O alta teorie care vizeaza anxietatea îsi are originile în secolul al XIX-lea, în scrierile lui Charles Darwin, care au fost ignorate pâna în prezent (Rutter, 1994). Emotiile sunt consecinte adaptative ale procesului evolutiei rezultând din selectia naturala. Asemeni fricii, ele protejeaza împotriva pericolelor naturale si regleaza legaturile sociale, amândoua caracteristici-cheie ale adaptarii, maximizeaza supravietuirea si reproducerea (Darwin, 1965). Ipotezele lui Darwin asupra rolului emotiilor înnascute în formarea legaturilor sociale îsi gasesc ecoul în teoriile moderne ale atasamentului, care precizeaza ca distressul normal experimentat de copil la separarea de persoana (obiectul) de dragoste serveste scopului important al mentinerii legaturilor.

Studiul agentilor anxiolitici, în special a benzodiazepinelor, a stimulat teoriile neurofiziologice ale reglarii anxietatii. Gay, principalul protagonist, argumenteaza prezenta unui sistem neuronal inhibitor al comportamentului, care cauzeaza anxietate subiectiva când este activat de experiente specifice (Gay,1982,1987). Consecintele vor fi reducerea comportamentului motor, cresterea fenomenelor vegetative si a vigilentei. În mod specific se considera ca inhibitia comportamentala este rezultatul pragurilor scazute ale activitatii limbice (în amigdala si hipotalamus) si a activitatii crescute a sistemului nervos parasimpatic (Lagan, 1987, 1988).

Genetica tulburarilor anxioase. Studiile familiale au indicat ca prezenta tulburarilor anxioase confera un risc crescut rudelor pentru aceste tulburari. S-a notat agregare familiala pentru tulburarea de panica, fobiile simple, fobia sociala si anxietatea generalizata. Aceste studii familiale contrazic ideea ca exista o susceptibilitate generala nespecifica pentru anxietate, care se transmite (indiferent de mecanism), ci dimpotriva, sustin faptul ca exista specificitate în transmiterea tulburarilor anxioase (Torgersen, 1990).

Se pare ca tulburarile anxioase sunt mai des întâlnite la mamele copiilor care necesita îngrijire psihiatrica, indiferent de natura tulburarii copilului.