Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

6.1.4.6. Lalatiunea –nu este posibila pronuntia consoanelor "l", "p".

6.1.4.7. Gramacismul este defectul de pronuntie a guturalelor "g", "k", "x".

Kanner discuta patru categorii de factori care pot sta la originea disfoniilor si disartriilor. Factorii locali asezati înapoia limbii duc la tulburari de fonatie (laringite, faringite, tumori laringiene, obstructia cailor nazale, palatoschizis), iar cei situati înaintea limbii duc la tulburari de articulare. Bolile sistemului nervos central duc la alterari de fonatie, adesea combinate cu cele de articulare (scleroza multipla, ataxia Friedrich, paralizia bulbara). Chiar si imaturitatea sistemului nervos central sau leziunile prenatale, intra, perinatale hipoxice difuze sunt implicate. Bolile endocrine se pot însoti de o voce particulara, pitigaiata (cretinismul, eunucoidismul). Influentele situationale si emotionale (timiditate, agresivitate), duc la tulburari de tonalitate. Primele doua categorii de factori sunt raspunzatoare de tulburarile de fonatie si articulare, iar ultimele doua de aparitia disfoniilor.

Pentru disartrie, în particular, se acorda în plus, o atentie particulara altor cauze. Simpla retardare intelectuala cere o perioada mai lunga pentru învatarea sunetelor separate, sau complexelor de sunete, cu perioade trecatoare de disartrie. Deficitul auditiv determina alterarea perceptiei si consecutiv a pronuntiei adecvate a unor sunete. Când intelectul copilului, auzul, miscarile limbii, palatului, buzelor sunt normale, dar copilul nu poate articula corect anumite cuvinte se vorbeste despre dispraxia de articulare (C. Donald), de cauza centrala, în care scrisul si cititul nu sunt afectate.

6.2. Aspecte privind viteza si ritmul de desfasurare a limbajului

6.2.1. Hiperactivitatea verbala

6.2.1.1. Hiperactivitatea verbala simpla, vorbaria nesustinuta tematic, se numeste bavardaj si apare în situatii normale, mai ales la femei, exprimând o puternica nota de extroversie. Poate fi si marca unei personalitati cu note histrionice, când persoana vorbeste pentru a atrage atentia celor din jur, sau în stari anxioase când persoanele vorbesc pentru a-si compensa si disimula sentimentul de profunda insecuritate.

6.2.1.2. Cresterea exagerata, patologica, a ritmului si debitului verbal, consecutiv accelerarii ritmului ideativ se numeste logoree si apare în intoxicatii usoare, stari hipomaniacale si maniacale.

6.2.1.3. Aceeasi accelerare a ritmului ideativ, marcata de repetarea stereotipa sau anarhica a unor cuvinte sau fraze inteligibile, cu pierderea coerentei ideative, poarta numele de verbigeratie.

6.2.2. Hipoactivitatea verbala

6.2.2.1. Hipoactivitatea verbala simpla apare la persoanele timide, sau într-o stare afectiva negativa, sau este datorata unui tablou psihic inhibitor (depresii, psihastenii).

6.2.2.2. Blocajul verbal consta în oprirea brusca a ritmului ideativ, fara o interventie exterioara (oboseala extrema, schizofrenie).

6.2.2.3. Stereotipia verbala presupune repetarea unor cuvinte sau fraze (autism, schizofrenie).

6.2.2.4. Palilalia este repetarea ultimului cuvânt din fraza (balbism).

6..2.2.5. Mutismul se defineste ca o scadere pâna la disparitie a posibilitatii de comunicare. Poate avea diferite intensitati. Mutismul absolut este de origine neurofiziologica, sau poate apare în schizofrenia catatonica. Mutismul relativ apare când bolnavul comunica prin mimica, pantomima, scris, interjectii. Mutismul discontinuu apare la deliranti. În mutismul electiv copilul nu se adreseaza decât anumitor persoane, sau evita sa relateze anumite situatii stressante.

La copii mutismul poate fi întâlnit în urmatoarele situatii: