Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

Fobii specifice. Atunci când anxietatea este evocata numai (sau predominent) de unele situatii sau obiecte externe subiectului, bine definite, care nu sunt, în mod obisnuit periculoase (dar care devin pentru individul în cauza evitate, sau îndurate cu groaza), poarta numele de anxietate fobica. Anxietatea fobica este nediferentiabila subiectiv, fiziologic, comportamental-de alte tipuri de anxietate si poate varia în severitate de la usoara stânjeneala la teroare (Clasificarea Internationala a Bolilor, ICD-10, 1994). Expunerea la situatia respectiva provoaca un raspuns anxios imediat, care poate lua forma unui atac de panica situational, sau predispus situational. Adolescentii cu aceasta tulburare recunosc ca frica lor este excesiva si irationala. De cele mai multe ori stimulul fobic este evitat, sau suportat cu groaza. Diagnosticul este adecvat numai daca evitarea, frica, sau anticiparea anxioasa, interfereaza semnificativ cu rutina zilnica a persoanei, ocupatiile sale, sau viata sociala, sau daca persoana este marcata de prezenta fobiei. La cei sub 18 ani, simptomele trebuie sa fi persistat cel putin 6 luni înainte de a se pune diagnosticul de fobie specifica. Preocuparea individului se poate focaliza pe simptome individuale, cum ar fi palpitatiile, sau senzatia de lesin si se asociaza adesea cu temeri secundare legate de moarte, sau pierderea controlului. Frica poate fi anticipata de unele aspecte ale obiectului sau situatiei (teama de avion din cauza prabusirii, frica de câini de teama de a nu fi muscati, frica de a conduce din cauza fricii de a fi loviti de alte vehicule). Anxietatea este simtita imediat ce are loc confruntarea cu stimulul fobic, având intensitati variabile. Diagnosticul nu trebuie pus daca frica este justificata de un context de stimuli (de exemplu frica de a nu fi împuscat, într-o arie de tragere). Fobiile izolate sunt clasificate de DSM IV în mai multe subtipuri, legate de:

1. 
   Animale si insecte-debut, în general, în copilarie;
   
2. 
   Elemente ale mediului natural (furtuna, înaltimi, apa) - debut în copilarie;
   
3. 
   Sânge, injectii, vatamari (vederea sângelui, accidentelor cu raniti, asistarea la efectuarea injectiilor sau a altor proceduri medicale invazive) - este un subtip cu agregare familiala, caracterizat prin raspuns intens vasovagal; fobiile de rani sângerânde difera de celelalte prin faptul ca ele duc la bradicardie, uneori chiar la sincopa, mai degraba decât la tahicardie.
   
4. 
   Situatii: transport public, tunele, poduri, ascensoare, avion, masina, spatii închise-debut în majoritate, în copilarie;
   
5. 
   Alte tipuri: frica de eventualitati ce pot produce coma, contactarea unei boli, fobia "spatiului"(frica de cadere daca sta departe de pereti, sau de alte mijloace de sustinere fizica), teama copiilor de sunete intense sau de personaje costumate.
   

Prezenta fobiei de un anumit subtip, tinde sa creasca posibilitatea de a avea o alta fobie din acelasi subtip (de exemplu, frica de pisici si serpi).

Vârsta de aparitie a fobiilor este variabila. Fobia simpla, fobia de animale, apare în copilarie, frica de sânge sau de rani apare în adolescenta sau la adultul tânar. Fobia sociala apare, de regula, în pubertate sau adolescenta.