Cel mai frecvent toxicoza este rezultatul ingestiei accidentale de momeli
Expunerea la fosfuri utilizate ca fumigene poate fi de asemenea, cauza toxicozei
Toxicocinetică
Absorbţia. Acidul stomacal hidrolizează fosfurile în fosfine, care sunt rapid absorbite
Metabolizarea şi excreţia. Fosfinele sunt substanţe foarte labile, cunoscându-se foarte puţine lucruri despre metabolismul şi excreţia acestora.
Toxicodinamie
Fosfurile provoacă iritaţie respiratorie şi gastrointestinală şi inhibă citocrom C oxidaza
Relaţia dintre inhibarea citocrom C oxidazei şi efectele clinice este neclară.
Toxicitate
Toxicitatea acută.
Doza toxică la câine (în condiţiile unui stomac gol) este 300 mg/kg (spre deosebire de un stomac plin la care este 40 mg/kg)
Toxicitatea este mărită la animalele care au consumat hrană, deoarece fosfurile sunt mai uşor metabolizate la nivel stomacal, datorită cantiţăţii mai mari de acid clorhidric întâlnită postprandial.
Doza letală la cele mai multe specii este între 20 şi 50 mg/kg
Toxicitatea subacută sau cronică nu au fost descrise.
Diagnostic
Diagnostic clinic. Semnele clinice sunt deobicei acute: 0,5-4 ore de la ingestie
Voma apare rapid
De asemenea, depresia, tremurăturile şi decubitul apar rapid.
Au fost descriseşi manifestări caracterizate prin: hiperestezie, crize, dromomanie. Mecanismul exact al acestor efecte nu este cunoscut.
Salivaţia abundentă poate fi prezentă (în corelaţie cu alte semne poate da impresia intoxicaţiei cu organofosforice)
La cai se pot observa colici iar la vaci timpanism
Diagnostic de laborator
Determinările hematologice şi biochimice nu sunt concludente. Poate apare:
Hiperfosfatemie sau hipofosfatemie
Hipoglicemie; hipocalcemia a fost observată inconstant
Acidoză
Analize toxicologice. Identificarea zincului, aluminiului sau a fosforului în conţinutul stomacal sau ţesuturi (nu sunt foarte concludente).
Diagnostic anatomopatologic
Conţinutul stomacal poate avea un miros caracteristic de acetilenă
Congestie şi edem pulmonar moderat şi nespecific.
Alte leziuni nespecifice şi incostante: degenerarea miocardului, ficat galben-pal
Tratament
Este indicată detoxifierea generală orală şi administrarea de cărbune medicinal.
Terapia de întreţinere
combaterea acidozei prin administrarea de bicarbonat.
prevenirea edemului pulmonar - oxigenoterapie sau respiraţie artificială.
tratarea gastroenteritei – administrarea de protectoare gastrice.
monitorizarea nivelului calciului seric.
Tratamentul afecţiunilor hepatice sau renale, dacă acestea s-au instalat.
Nu există antidoturi specifice
Prognosticul depinde de doza primită şi de eficienţa terapiei de susţinere.
Intoxicaţia cu stricnină
Surse şi mod de contaminare
alcaloid indolic din Strychos nux vomica, Strychos ignati
solubilă în benzen, alcool etilic, foarte puţin solubilă în apă
substanţă cristalină, gust amar
Utilizare:
terapeutic – stimulant al reflexelor medulare, bulbare şi al centrilor respiratori şi cardiaci – nevrostenic (0,1 mg/kg mc, sc)
ruminator – administrat în atonii şi hipotonii rumenale
pesticid - rodenticid
Contaminarea
consumul accidental al momelilor
consumul cadavrelor de rozătoare
Nerespectarea dozelor şi a protocolului terapeutic
Toxicocinetică
Absorbţia este rapidă de la nivelul tractului digestiv
Distribuţia. O parte mică ajunge la nivelul SNC, care este locul de acţiune. Cantităţi semnificative pot fi găsite în ficat şi rinichi
Metabolizarea. Stricnina este metabolizată în stricnina-N-oxid de către MFOs (Oxidaze cu Funcţiuni Multiple)
Eliminarea lentă, preponderent prin urină dar şi prin bilă, lapte, salivă
timpul de înjumătăţire este estimat la aproximativ 10 ore.
urina acidă măreşte excreţia prin promovarea ionizării şi captarea ionică a alcaloidului
Toxicodinamie
acţionează prin inhibiţia competitivă şi reversibilă a glicinei (neurotransmiţător la nivelul neoronilor post sinaptici - mediatorul chimic al circuitului Renshaw de la nivel medular) – se aboleşte funcţia de modulare a intensităţii şi preciziei reflexelor medulare
rezultă o stimulare prin reflexe necontrolate a nervilor motori care afectează toţi muşchii striaţi
scade gradul de excitabilitate
se declanşează reflexe exagerate la stimuli externi
contracţie tonică generalizată a tuturor muşchilor extensori (datorită faptului că muşchii extensori sunt mai puternici decât cei flexori)
moartea se produce datorită asfixiei (contracţii ale muşchilor respiratori), anoxiei şi epuizării
Toxicitate
Toxicitatea acută este singura formă clinică semnificativă întâlnită la animale.
Câinii sunt mai susceptibili decât pisicile.
Animalele domestice mari sunt foarte sensibile.
Păsările domestice sunt relativ rezistente.
Specia
Doza toxică (mg/kg)
Pisică
2,0
Câine
0,75
Cal
0,5
Vacă
0,5
Porc
0,5
Galinacee
5,0
Raţă
3,0
Diagnostic
Diagnostic clinic
primele semne apar la 10 min – 2 ore
frică, nervozitate, rigiditate a musculaturii cervicale
decubit lateral cu membre în extensie, gât arcuit, urechi rigide, râs sardonic
tahicardie, tahisfigmie
pupile dilatate, mucoase cianotice
temperatura corporală poate fi crescută
mioglobinuria poate rezulta datorită leziunile musculare
animalul este conştient tot timpul
moarte în 1-6 ore
Diagnostic morfopatologic - Leziunile specifice sunt minime sau absente
rigiditatea cadaverică se instalează rapid şi dispare rapid
hemoragii subcapsulare (pancreas, timus, suprarenale) – numai la intoxicaţii pe cale orală
hemoragii subcutanate sau intramusculare - datorită traumatismelor
de obicei stomacul este plin de conţinut
cianoza mucoaselor – datorită asfixiei
Diagnosticul de laborator
Probe – urină, conţinut gastric, momeli
Izolare cu solvenţi organici în mediu alcalin
Identificare – cromatografie în strat subţire
Dozare – gazcromatografie, spectrofotometrie UV
Test biologic – acidifiere cu acid acetic – centrifugare – se adaugă hidroxid de sodiu, 0,5 ml (până la pH 7-8) – se administrează ip la şoarece sau în sacul dorsal la broască.
Determinări de laborator clinic
Valori hematologice şi biochimice
Asfixia şi traumatismele pot cauza acidoză, un nivel ridicat de creatinfosfochinază şi mioglobinurie
Diagnostic diferenţial
tenanos, intoxicaţii cu organofosforice, fluoracetat, tetanie eclamsică (tetanie hipocalcemică)
Tratament
pacientul va fi cazat într-o încăpere liniştită, cu aşternut gros şi lumină obscură
Detoxifierea
spălături gastrice cu cărbune vegetal, ceai concentrat (animalele cu accese trebuie calmate şi sedate înainte de a începe terapia de detoxifiere)
stimularea diurezei – diureză acidă: clorură de amoniu 0,10-0,15 g/kg mc; glucoză iv
Terapia de susţinere
Animalele trebuie calmate cât mai repede posibil pentru a preveni asfixia.
Pentobarbital este de obicei administrat având ca efect sedarea iniţială.
diazepam: câine (1,5-2 mg/kg mc, iv, im), pisică (2-3 mg/kg mc, iv, im); se poate administra şi rectal sub formă de supozitoare
fenobarbital: câine (60 mg/kg mc iv, im), pisică (20 mg/kg mc iv, im)
Miorelaxante care reduc depresia centrilor respiratori, şi întârzie eliminarea barbituricelor
glicerina guaiacolată (110mg/kg) poate fi administrat după nevoie
methocarbamol (150mg/kg inţial urmat de 90mg/kg la nevoie) este o alternativă pentru miorelaxante.
Ketamina şi morfina sunt contraindicate
Respiraţia artificială poate fi necesară la animalele cianotice.
Animalele trebuie întreţinute într-un mediu cald, liniştit, departe de stimuli externi.
Antidot specific nu există.
Prognosticul este favorabil dacă animalul este tratat prompt iar terapia de susţinere poate fi menţinut 24-48 de ore
Rodenticid pentru rozătoarele rezistente la warfarină
Prezentat sub formă de tablete cu o concentraţie de 0,01% brometalin
Expunere
Toxicoza la câini şi pisici rezultă de obicei prin consumul momelilor
Toxicocinetică
Absorbţia. Brometalinul este absorbit rapid de la nivelul tractului gastro-intestinal; pe la nivelul pielii se absoarbe puţin
Metabolizarea. MFOs transformă brometalinul în desmethil-brometalin, care este la fel de toxic ca substanţa primară
Excreţia principală se realizează prin bilă. O cantitate mică este eliminată prin urină. Timpul aproximativ de înjumătăţire, la şobolani, este de 5-6 zile.
Toxicodinamie
Brometalinul decuplează fosforilarea oxidativă, conducând la pierderea de sodiu-potasiu-adenosin trifosfatază (ATP-ază). Inhibarea pompelor de sodiu conduc la edem intracelular şi degenerescenţă.
Brometalinul poate induce peroxidarea lipidelor cerebrale.
Diagnostic
Diagnostic clinic. Semnele clinice sunt variabile şi dependente de doză. Pisicile în general prezintă un debut al bolii mai lent decât câinii.
semnele acute includ tremurături musculare, hiperexcitabilitate, pedalare, hiperestezie şi febră.
semne subacute apar în 2-3 zile; includ parezie posterioară, ataxie, pierderea reflexelor, depresie şi tremurături musculare. Prezenţa vomei este variabilă
Diagnostic de laborator
Analizele toxicologice nu sunt efectuate uzual; detectarea brometalinului in continutul stomacal sau în momeli confirmă intoxicatia;
Diagnostic anatomopatologic
Leziunile sunt minime: poate apare edemul cerebral, degenerescenta spongioasa la nivelul substanţei albe din creier, măduvei spinării şi a nervului optic
Cărbunele medicinal se administrează 2-3 zile (0,5-1 g/kg de 3x pe zi) pentru a reduce potenţiualul toxic datorat ciclului enterohepatic a toxicului sau a metaboliţilor săi
Terapia de susţinere
Prevenirea apariţiei sau reducerea edemul cerebral
Manitol (250 mg/kg din 6 in 6 ore) administrat iv
Dexametazon (2mg/kg din 6 in 6 ore)
Susţinerea echilibrului hidroelectrolitic
Crizele si hiperexcitabilitatea pot fi controlate prin administrarea de diazepam sau fenobarbital
Antidoturi specifice nu există
Perioada de convalescenţă şi recuperare a animalelor sunt lente (1-2 saptamani dupa expunere)
Prognosticul este rezervat dacă semnele clinice sunt severe sau avansate.
Intoxicaţia cu rodenticide anticoagulante
Surse şi mod de contaminare
substanţele cumarinice sunt raticidele cele mai utilizate, datorită gradului lor sporit de eficacitate;
cele mai utilizate raticide cumarinice: Warfarina (Ratitos, Cumafen, Redentin, Rozitox, Warfarat, Cumadrin), Racuminul, Dicumarilul, Tomorinul, etc.
unele produse conţin şi sulfamidă retard, care inhibă bacteriile care produc vitamina K în tubul digestiv al şoarecilor şi şobolanilor, respectiv sulfochinoxalina, cu scopul de a potenţa acţiunea derivaţilor cumarinici;
Structură chimică: Rodenticidele anticoagulante sunt derivate de 4-hidroxicumarină sau 1.3-indandionă
Derivatele cumarinice sunt: warfarina, bromadiolona, brodifacoum şi difenacoum
Derivatele indandionice mai importante sunt: pindone, chlorphacinone şi diphacinone
Sursele: Concentraţia toxicului în momeală variază de la 0,02%-1,0%; 0,05% este procentul cel mai frecvent folosit.
Intoxicaţia apare cel mai frecvent când animalele domestice sau sălbatice au acces la momeală.
pisicile ingeră ocazional pudrele de capcană în timpul toaletei corporale.
locurile de momeală neprotejate permit accesul mai facil la sursele de toxic
Formele comerciale sunt făcute să reziste mai multe săptămâni, chiar luni în diferite condiţii de mediu
Intoxicaţia secundară este rară.
rozătoarele otrăvite pot conţine urme de toxic, acestea putând fi consumate de alte animale (păsări carnivore, câini, pisici, etc.)
Toxicocinetică
Pătrund în organism de obicei pe cale digestivă şi sunt metabolizaţi lent în aproximativ 2-4 zile. Warfarina poate fi decelată în sânge în cel mult o oră de la ingerare. Nivelul cel mai crescut la nivel plasmatic se întâlneşte la 12 ore de la consum
Distribuţia în plasmă este prelungită datorită legării puternice de proteinele plasmatice (90-95 % pentru warfarină)
Metabolizarea se realizează cu ajutorul oxidazei microsomale cu funcţie mixtă (MFOs) se transformă în metaboliţi hidroxilaţi inactivi şi sunt excretate prin urină. Se mai elimină şi pe cale digestivă şi mamară
Administrarea de vitamina K nu accelerează eliminarea metaboliţilor rezultaţi
Toxicodinamie
Rodenticidele anticoagulante inhibă enzima vitamina K - epoxid reductaza, care este necesară transformării vitaminei K epoxid în vitamina K redusă.
Derivaţii cumarinici perturbă procesul de elaborare a factorilor de coagulare de către ficat
Este inhibată astfel sinteza protrombinei, a fibrinogenului, a factorului VII şi X
Procesul de carboxilare finală şi activare a factorilor de coagulare II, VII, IX, şi X sunt dependente de vitamina K redusă
Derivaţii cumarinici sunt şi toxici vasculari
Toxicitate
Intoxicaţii cu cumarinice se întâlnesc frecvent la carnivore, suine, bovine şi uneori la cabaline
Cauzele intoxicaţiilor: consumul direct al momelilor cu warfarină, al şobolanilor intoxicaţi, al cadavrelor de şobolani sau introducerea în hrana animalelor a unor premixuri provenite din magazii în care s-a făcut deratizare, fără a respecta instrucţiunile de folosire
Toxicitatea cumarinei şi a derivaţilor ei depinde de o serie întreagă de factori:
Afecţiunile hepatice cresc pericolul intoxicaţiei cu derivaţi cumarinici; de asemenea afecţiunile renale stânjenesc eliminarea toxicului.
Tratamentul susţinut pe cale orală cu chimioterapice sau antibiotice, măresc gradul de sensibilitate al animalelor la derivaţii cumarinici
Hipovitaminoza K (indusă pe orice cale) influenţează toxicitatea cumarinicelor
Consumul de furaje pe care s-au dezvoltat miceţi ale căror micotoxine reduc coagulabilitatea sângelui, cu mar fi Aspergillus flavus, A ochraceus, Fusariumm roseum, A. clavatus, Penicillium citrinum, etc., scad rezistenţa animalelor la intoxicaţiile cu derivaţi cumarinici.
Eficacitatea acestor substanţe pot fi influenţate şi de factori de ordin genetic
Diagnostic
se precizează pe baza unei anchete toxicologice şi a simptomatologiei exprimate
Diagnostic clinic
simptomele apar la interval de 24-26 ore sau chiar la câteva zile de la ingerarea toxicului
Semnele timpurii sunt reprezentate de: hematoame subcutane, epistaxis, hemoragii gingivale, hematemeză, melenă
apoi apar tulburări în mers, şchiopături, tremurături musculare, tumefacţii articulare, deformaţia feţei, a membrelor;
pot apare hemoragii intraorbitale (urmate de hernierea globului ocular), hemoragii peritesticulare, metroragii, hematurie
hemoragiile capilare pot apare fără traumatisme
hematoamele apar frecvent pe arii uşor traumatizabile (submandibular, periarticular, latura toracelui). Sângele poate fi coagulat sau necoagulat
hemoragia prelungită duce la anemie, mucoase palide, astenie, ataxie şi dispnee
ritmul cardiac e regulat, pulsul slăbit.
cordul este „pocnitor”, cu prezenţa de sufluri sistolice funcţionale, uşor de sesizat
Hemoragiile pot fi mici dar continue sau masive; pot fi interne sau externe:
hemoragia internă acută poate conduce la anemie acută, şoc şi cianoză.
hemoragiile la nivelul creierului, măduvei spinării sau spaţiile subdurale pot duce la ataxie, pareză, depresie, convulsii sau chiar la moarte subită.
hemoragiile placentare pot duce la avort spontan.
hemoragiile periarticulare sau intraarticulare produc tumefierea articulaţiei, durere şi schiopătare.
Diagnostic de laborator
Examenul hematologic
Timpul de coagulare este de 2-10 ori mai mare decât valorile normale
Timpul de activare a protrombinei (PT) este de 2-6 ori mai mare şi este primul parametru care se schimbă
Timpul partial de activare a tromboplastinei (APTT) este crescut de 2-4 ori faţă de normal
creşterea APTT apare după câteva ore de la creşterea PT
APTT măsoară factorul VII şi are un timp de înjumătăţire de 6 ore
Numărul trombocitelor este normal sau uşor scăzut
Produşii de degradare a fibrinei nu sunt modificaţi
Examenul radiografic - poate decela hemoragii masive în abdomen sau torace.
Toracocenteza (cu un ac fin) confirmă hemotoraxul.
Analizele biochimice pot detecta substanţele anticoagulante sau metaboliţii acestora în sânge, ţesut renal, hepatic şi în urină. Analiza conţinutului gastric nu este semnificativă pentru diagnostic, dacă ingerarea toxicului s-a produs cu 1-2 zile înainte de examen.
Diagnostic anatomopatologic
mucoasele sunt anemice, albe-sidefii, indicând o hemoragie masivă, indiferent la ce nivel sunt prezente revărsări sangvinolente: digestive, pulmonare, pericardice sau în masa musculară
hematoame cu sânge necoagulat (sunt sub tensiune) şi în urma puncţionării sângele este expulzat în jet
ca urmare a resorbţiei pigmenţilor sanguini ţesuturile pot avea aspect icteric
ficatul, rinichii şi splina au în general aspect normal (necroza hepatică centro-lobulară poate fi cauzată de anemie şi hipoxie)
moartea subită poate fi provocată de hemotorax, hemomediastin, hemopericard, edem pulmonar, hemoragie pulmonară