Paste şi granule care sunt destinate consumului de către rozătoare. De asemenea sunt disponibile şi sub formă concentrată

Diagnostic diferenţial

• 
  se face faţă de hipovitaminoza K, stahibotriotoxicoza, aflatoxicoza
  

Tratament

• 
  Evacuarea toxicului trebuie realizată în cel mult opt ore de la ingestia toxicului. La animalele cu simptome detoxifierea nu mai este eficinetă datorită timpului scurs de la ingestie până la apariţia simptomelor
  
  • 
    evacuarea conţinutului gastric, dacă toxicul a fost ingerat de curând: spălături gastrice şi provocarea vomei
    
  • 
    putem administra cărbune activat pentru a detoxifia tractul gastro-intestinal
    
• 
  Terapia de susţinere
  
  • 
    Transfuzia cu sânge integral (10-20 ml /Kg mc) dacă animalul este anemic.
    
    • 
      Transfuzia corectează anemia, hipovolemia şi furnizează factorii de coagulare.
      
  • 
    Toracocenteza trebuie efectuată pentru a preveni moartea prin compresiune pulmonară sau cardiacă
    
  • 
    se recomandă limitarea mişcărilor animalelor la care se sesizează tendinţa la hemoragie
    
• 
  Administrarea antidotului
  
  • 
    Câine şi pisică:
    
    • 
      vitamina K1, iv, în doză de 2-5 mg/kg mc, repetată la interval de 12 ore, urmată apoi cu o doză de întreţinere de 1-5 mg/kg mc pe cale orală, timp de 10-15 zile.
      
    • 
      este de preferat calea iv (administrare foarte lentă), deoarece în cazul administrării im sau sc, efectul este mai lent, putându-se forma chiar hematoame
      
    • 
      administrarea orală înlătură posibilitatea hemoragiei la locul injecţiei
      
    • 
      dezavantajul administrării iv: poate produce şoc anafilactic
      
    • 
      nu se recomandă vit K3 datorită slabei eficacităţi
      
    • 
      administrarea de vit. C (5-10 mg/kg mc, iv) ca terapie adjuvantă
      
    • 
      pentru prevenirea complicaţiilor se justifică folosirea şi a antibioticelor, când există acest risc
      
    • 
      pentru a grăbi remiterea hemoragiilor se recomandă administrarea diureticelor, cu precădere a furosemidului.
      
• 
  Suine:
  
  • 
    trebuie administrat 2-5mg/Kg mc de Vit K1 sc sau im. Dieta trebuie suplimentată cu vitamina K3: 10-20 gr/tona de furaj
    
• 
  Cabaline:
  
  • 
    Doza de Vit K1 pentu cai nu trebuie se fie mai mare de 2mg/Kg mc. Vit K3 poate cauza insuficenţă renală fatală.
    
• 
  Rumegătoare:
  
  • 
    0,5-1,5 mg/Kg mc de vit K1 sc sau im (cantitatea administrată să nu depăşească 10 ml per loc de injecţie). Vit K3 este ineficace.
    
• 
  Prognosticul este bun dacă hemoragia nu este masivă şi dacă este menţinut un regim corect de terapie şi convalescenţă.
  

Intoxicaţii cu aditivi alimentari şi ionofori

1. 
   Intoxicatii cu ionofori
   

2. Alti aditivi alimentari: - intoxicatia cu sare (NaCl)

- intoxicatia cu uree (azot neproteic)

Intoxicaţii cu ionofori

• 
  Ionoforii - substante cu actiune antibiotica, produse de bacterii filamentoase din ordinul Actinomycetales
  
• 
  sunt compuși care formează complexe liposolubile, cu legaturi potential reversibile cu diversi cationi (K+, Ca++, Na+, Mg++), facilitand transportul ionic transmembranar ai acestora prin diferite membrane biologice
  
• 
  aceste componente sunt utilizate ca si coccidiostatice şi aditivi alimentari, promotori ai creşterii
  

• 
  Doua clase majore: - ionofori neutrii
  

- ionofori carboxilici

• 
  Ionoforii neutrii sunt extrem de toxici deoarece formeaza complexe incarcate electric care modifica potentialul de actiune la nivelul membranelor biologice
  
• 
  Ionoforii carboxilici formează complecși zwitterionici cu cationi și promoveaza schimbul de cationi neutrii prin difuzie transmembranara
  
• 
  Activitatea ionoforica altereaza gradientele normale de concentratie, rezultand un dezechilibru ionic celular, alterari ale pH-ului, creste concentratia intracelulara de calciu, produce peroxidari lipidice si distruge membranele celulare
  
• 
  Alterarea transportului ionic transmembranar – baza efectelor metabolice, organice si functionale
  
• 
  Activitatea farmacologica – dependenta de doze
  

• 
  În prezent, șapte ionofori carboxilici sunt admisi in controlul coccidiozei si ca promotori ai creşterii la animale de renta.
  
• 
  Monensinul
  
• 
  Lasalocidul
  
• 
  Salinomicina
  
• 
  Narasina
  
• 
  Maduramicina
  
• 
  Laidlomicina
  
• 
  Semduramicina
  
• 
  Beneficii ai utilizarii ionoforilor:
  
• 
  - reducerea incarcaturii cu oochisturi
  
• 
  - preventia edemului si a emfizemului pulmonar la bovine
  
• 
  - scad incidenta timpanismului rumenal
  
• 
  - preventia acidozei rumenale lactice
  
• 
  - reducerea numarului de cazuri de cetoza la vacile lactante
  
• 
  - controlul toxoplasmozei la oile gestante
  
• 
  - controlul diareei la suine
  
• 
  - cresterea productiilor la vacile lactante
  

Toxicocinetica

• 
  Calea de patrundere – digestiva
  
• 
  Absorbtie rapida la nivel digestiv
  
• 
  Distributie: - in toate tesuturile, concentratia cea mai mare in ficat
  
• 
  Metabolizare rapida la nivel hepatic: reactii de hidroxilare (demetilare si oxidare) – metaboliti mai putin toxici
  
• 
  Eliminare pe cale digestiva (bila, fecale)
  
• 
  Nu au efect cumulativ
  

• 
  Monensinul - ionofor selectiv pentru Na+ influx crescut de Na+, eflux de K+ şi H+ alcaloză intracelulară, creşte de asemenea concentraţia intracelulară de Ca2+ cu scurtarea potentialului de acţiune
  
• 
  Salinomicina, nanasina etc. - ionofor selectiv pentru K+ influx crescut de K+, H+ acidoză intracelulară
  
• 
  Lasalocidul - ionofor selectiv pentru cationii bivalenţi (Ca2+) – capacitate foarte mare de legare şi transport al unor amine ex. catecolaminele.
  
• 
  Catecolaminele şi produşii toxici rezultaţi din procesele de oxidare – implicate în necroza miocardică prin creşterea influxului de Ca2+ şi formarea de radicali liberi.
  
• 
  Activitate ionoforică – acumularea intracelulară de Na+ şi Ca2+ în cantităţi excesive – consum de ATP pentru menţinerea homeostaziei – epuizare celulară – degenerare şi necroză a fibrelor musculare scheletice şi cardiace.
  
• 
  4 Modificări biochimice esenţiale: a) modificarea pH – ului intracelular
  

b) acumulare intracelulară de Ca2+

c) eliberarea catecolaminelor

d) peroxidare lipidică

• 
  Mecanismul anticoccidian – interferează cu transportul transmembranar al Na+ şi K+, cu creşterea concentraţiei intracelulare de Na+ şi intruzia apei - se utilizează ATP pentru menţinerea homeostaziei celulare - epuizare celulară - edem celular – moarte
  
• 
  Acţiune antibacteriană – asupra bacteriilor Gram pozitive
  

Toxicitatea

• 
  în formele comerciale, în general, ionoforii sunt la nivelurile normale prescrise pentru speciile respective, neexistând riscul unor intoxicaţii
  
• 
  anumite situaţii manageriale cresc posibilitatea toxicozelor:
  
  • 
    datorită supradozelor:
    
    • 
      erori de amestec
      
    • 
      consumul premixurilor
      
  • 
    folosirea greşită la alte specii decât cele ţintă
    
    • 
      cai
      
    • 
      câini
      
    • 
      curcani adulţi
      
  • 
    administrarea concomitentă a altor preparate împreună cu ionoforii poate creşte toxicitatea acestora:
    
  • 
    cloramfenicolul
    
  • 
    tiamulin
    
  • 
    eritromicină
    
  • 
    sulfamide
    
  • 
    glicozide cardiace
    

Tablou clinic

Cabaline:

• 
  anorexie
  
• 
  transpiraţie abundentă
  
• 
  colică
  
• 
  depresie
  
• 
  incoordonare
  
• 
  hiperventilaţie ® dispnee
  
• 
  tahicardie ® EKG alterat
  
• 
  prostraţie
  
• 
  moarte
  

Bovine

• 
  anorexie
  
• 
  diaree
  
• 
  depresie
  
• 
  respiraţie laborioasă
  
• 
  ataxie
  
• 
  prostraţie
  
• 
  moarte
  

Păsări domestice

• 
  anorexie
  
• 
  diaree
  
• 
  ataxie
  
• 
  se sprijină pe abdomen cu aripile direcţionate în afară
  
• 
  scăderea producţiei de ouă
  

Câini

• 
  Intoxicaţia cu Lasalocid
  
  • 
    clinic se aseamănă cu botulismul
    
  • 
    afectează sistemul neuromuscular:
    
    • 
      ataxie
      
    • 
      slăbiciune musculară - membre posterioare
      
    • 
      poate duce la cvadriplegie
      
    • 
      paralizia muşchilor respiratori
      
    • 
      disurie
      
    • 
      constipaţie
      
    • 
      depresie
      
• 
  Intoxicaţia cu Monensin-sindromul afectează sistemul muscular
  
• 
  Tablou anatomopatologic
  
• 
  Principalele leziuni se găsesc la nivelul sistemului cardiovascular şi a celui musculoscheletic.
  
• 
  paliditatea muşchilor scheletici şi a celui cardiac
  
• 
  Hemoragii miocardice
  
• 
  Focare de necroză (zone de culoare alb-gălbui ) în miocard
  
• 
  Leziuni primare ale muşchiului cardiac ® cai
  
• 
  Leziuni primare ale muşchilor scheletici ® oaie, porc, câine
  
• 
  Leziuni atât ale muşchilor scheletici cât şi cardiac ® bovine, păsări domestice şi rozătoare
  
• 
  Hidrotorax, hidropericard
  
• 
  Ascită
  
• 
  Edem pulmonar
  
• 
  Gastroenterită catarală
  
• 
  Histopatologic
  
• 
  Leziuni degenerative, necrotice şi procese reparatorii la nivelul fibrelor musculare scheletice şi cardiace
  
• 
  Infiltrat inflamator variabil cu neutrofile şi celule mononucleare ( limfocite şi macrofage)
  
• 
  Celulele musculare distruse nu se regenerează – cicatrizare prin fibroză
  
• 
  Patologie clinică
  
• 
  ionoforii - cresc nivelul enzimelor de origine musculară
  
• 
  ASAT (aspartat transaminaza)
  
• 
  CPK (creatinfosfokinaza)
  
• 
  alte enzime serice care pot fi crescute sunt:
  
• 
  LDH
  
• 
  PA (fosfataza alcalină)
  
• 
  adiţional pot fi crescute: serum ureea nitrogen (SUM) şi bilirubina
  
• 
  nivelurile serice ale Ca++ şi K+ ¯ la nivele ce ameninţă viaţa
  
• 
  hemoconcentraţie
  
• 
  Diagnostic
  
• 
  Poate să orienteze spre un diagnostic prezumtiv:
  
• 
  semnele clinice;
  
• 
  anamneza care relatează expunerea la hrană cu ionofori sau premixuri;
  
• 
  modificările anatomopatologice (necroze miocardice, necroze musculare);
  
• 
  leziunile histopatologice;
  
• 
  Confirmarea cere analize de laborator pentru ionofori.
  
• 
  Metode folosite:
  
• 
  cromatografia în lichid cu presiune înaltă (HPLC)
  
• 
  cromatografia cu gaz (GS)
  
• 
  ELISA
  
• 
  Se recoltează şi expediază:
  
• 
  hrană (0,5-1 kg)
  
• 
  ficat
  
• 
  conţinut gastro-intestinal
  
• 
  Diagnostic diferenţial
  
• 
  Diagnosticul diferenţial se va face faţă de alte afecţiuni care se manifestă prin miopatii şi neuropatii.
  
• 
  Bovine
  
• 
  Diagnosticul diferenţial include:
  
• 
  carenţa de vitamina E/seleniu - miodistrofia nutriţională
  
• 
  Sindromul morţii subite cu necroză miocardică
  
• 
  intoxicaţii cu plante toxice
  
• 
  Cassia occidentalis
  
• 
  Karwinskia humboldtiana
  
• 
  Eupatorium rugosum
  
• 
  Păsări domestice
  
• 
  miodistrofia nutriţională – carenţă de vitamină E/seleniu
  
• 
  intoxicaţia cu Cassia occidentalis
  
• 
  botulismul
  
• 
  intoxicaţia cu NaCl
  
• 
  micotoxicoze (acidul moniliformin ciclopiazonic- produse de Fusarium monilliforme)
  
• 
  boala cordului rotund
  
• 
  sindromul căderii (artrita virală) – la curcă
  
• 
  Cabaline
  
• 
  Colica
  
• 
  Ingestia unor insecte (intoxicaţia cu cantaride)
  
• 
  Azoturia
  
• 
  Sindromul de rabdomioliză
  
• 
  Miopatiile de exerciţiu
  
• 
  Paralizia periodică hiperkalemică
  
• 
  laminita
  
• 
  Suine
  
• 
  Carenţa de vitamina E/seleniu
  
• 
  Sindromul de stress porcin (PSS)
  
• 
  Tratament
  
• 
  Nu există antidot specific – nici o moleculă nu combate cele 4 mecanisme patogenetice
  
• 
  Schimbarea imediată a hranei – raţii non-ionoforice (până la stabilirea diagnosticului)
  
• 
  Se aplică o terapie de susţinere
  
• 
  iniţial, după expunerea orală:
  
• 
  ulei mineral (cai)
  
• 
  cărbune medicinal
  
• 
  purgativ salin
  
• 
  tratamentul simptomatic:
  
• 
  fluide administrate i.v.
  
• 
  electroliţi
  
• 
  reînlocuirea K+ dacă nivelul acestuia în ser scade sub 2 mEq/l
  
• 
  monitorizarea funcţiei cardiace
  
• 
  Administrarea vitaminei E şi a Se – reduce peroxidarea lipidică
  
• 
  odihna în grajd (strict)
  

Intoxicaţia cu NaCl (sare)

• 
  Sarea - nutrient esențial
  
• 
  necesități separate, Na și Cl, zilnice: lactație, temperatură ridicată necesită consum crescut de apă
  
• 
  excesul intoxicație cu sare, hipernatremie, toxicoză sodică
  
• 
  condiție predispozantă privarea de apă
  

• 
  Na, cel mai important cation
  

balanța osmotică a

lichidului interstitial

• 
  Cl, cel mai important anion
  
• 
  concentrația NaCl și osmolaritatea serică sunt controlate de mecanisme homeostatice: setea, ADH, reabsorbția renală a sodiului
  
• 
  Na seric la animale adulte (mmol/l): porc – 135-150
  

bovine – 132-152

câine – 141-152

pisică – 147-156

cal – 132-146

• 
  sarea în dietele animalelor - 0,5-1%
  
• 
  animale de rentă - blocuri de sare la dispoziție
  
• 
  concentrații de peste 13% în dieta vacilor sunt folosite pentru diminuarea ingestiei de hrană
  
• 
  animalele tolerează concentrații mari de sare cu condiția accesului liber la sursă de apă
  
• 
  dietele formulate sau amestecate necorespunzător: exces sodic
  
• 
  animale de companie – excesul se poate datora utilizării sării ca emetic (nerecomandat) sau consumului unor materiale ce conțin sare
  
• 
  soluții electrolitice orale improprii - combaterea diareei
  
• 
  excesul de sare are efect iritativ asupra mucoaselor: anorexie, vomă sau diaree.
  
• 
  Toxicocinetică şi mecanism de acţiune
  

• 
  Creşterea aportului alimentar de NaCl – creşterea concentraţiei serice de Na şi distribuţie rapidă în tot organismul
  
• 
  Osmoreceptorii hipotalamici – monitorizează osmolaritatea la nivelul lichidului interstiţial – se provoacă senzaţia de sete pentru creşterea ingestiei de apă
  
• 
  Eliberare de ADH (vasopresină) de la nivelul neurohipofizei
  

creșterea retenței de apă (renal)

• 
  Restabilirea rapidă a osmolarităţii – dacă modificările osmolarităţii au fost graduale şi în condițiile aportului suficient de apă
  
• 
  creşterea concentraţiei sodiului ionic – extravazarea apei intracelulare în spaţiul interstiţial în sensul gradientului de concentraţie
  
• 
  sodiul traversează pasiv bariera hemato-encefalică, crescând concentrația sodică a LCR peste limita normală (135-150 mmol/l) – extravazarea apei din neuroni – deshidratare neuronală
  
• 
  Deshidratarea globală a creierului – reducerea în volum a acestuia – întreruperea vascularizaţiei cerebrale normale, astfel se pot produc hemoragii subarahnoidiene, sau subdurale
  
• 
  în cazul deshidratărilor celulare severe manifestările clinice sunt de tipul tremurăturilor putând oricând surveni decesul
  

• 
  Creşterea concentraţiei intraneuronale de Na - inhibarea glicolizei cu scăderea energiei celulare
  
• 
  intruzia ionilor de Na în neuroni proces pasiv - extruzia - proces mai lent, dependent de energie, scăderea concentraţiei serice de Na ducând la apariţia edemului intracelular neuronal, a edemului cerebral cu apariţia manifestărilor clinice
  
• 
  schimbări la nivelul osmolarității celulare apar atât în hipernatremii acute, cât și cronice
  
• 
   cronic, acumulare de compuși osmotici activi (osmoli idiogenici): taurina, mioinozitol, glicerol-fosforil-colina, glutamatul, betaina, fosfocreatina
  
• 
  concentrații maxime de osmoli idiogenici apar la 48-72h, și revin la normal după 48-72h dacă hipernatremia este corectată
  
• 
  Toxicitatea
  

• 
  privarea de apă – aspect esenţial în această intoxicaţie
  
• 
  toxicoza acută: 2.2 g/kg la suine, cabaline și bovine
  

6 g/kg la ovine

4 g/kg câine

• 
  suinele și păsările sunt cele mai sensibile specii cât privește privarea de apă, urmează bovinele
  
• 
  lactațiile cresc susceptibilitatea (scroafe, vaci)
  
• 
  caii, mai rar afectați, eventual în situațiile de deshidratare post-exerciții sau în mediu cu temperaturi ridicate şi în cazul restricţiilor acute la apă
  
• 
  Tablou clinic
  
• 
  Suine: inapetență, sete, depresie, decubit, prurit și constipație,
  
• 
  Dupa câteva zile: dromomanie, mers în manej, tremurături, poziția ”câinelui șezând”, căderi laterale
  
• 
  faza terminală - decubit lateral, pedalări, opistotonus
  
• 
  Bovine: gastroenterite, slăbiciune, deshidratare, tremurături și ataxie, orbire sau pareze parțiale.
  
• 
  faza terminală - decubit lateral, pedalări, opistotonus, moarte în 24h
  
• 
  păsări: depresie, slăbiciune, dispnee, moarte subită
  
• 
  câine: vomă, diaree, poliurie, polidipsie, tremurături musculare tonico-clonice (semne clinice severe se observă la un nivel al sodiului seric de aprox. 180 mEq/l)
  
• 
  Anatomopatologic
  
• 
  iritații gastrice, ulcere și hemoragii gastrice, conținut gastric deshidratat
  
• 
  degenerări și edeme ale musculaturii scheletice, anazarcă
  
• 
  edem pulmonar, hidropericard, ascită, edeme subcutanate
  
• 
  Edem cerebral
  
• 
  histopatologic: edem cerebral, meningită, poliencefalomalacie, degenerări şi necroze neuronale laminare
  
• 
  la suine apare meningita eozinofilică şi perivasculite eozinofilice
  
• 
  Date de laborator
  
• 
  peste 2000 ppm concentrația în sodiu a SNC – diagnostic pentru suine și bovine (normal, 1600 ppm la bovine, 1800 ppm suine)
  
• 
  concentrații crescute de Na în ser, umoarea apoasă, vitroasă și LCR
  
• 
  Tratamentul
  

Obiectiv: revenirea lentă a balanței hidro-electrolitice (2-3 zile)

• 
  înainte de debutul semnelor clinice - acces rapid la apă
  
• 
  câine - emetice (înainte de semnele clinice)
  
• 
  
  

• 
  hipernatremie acută fără deshidratare clinică:
  

dextroză 5% în combinație cu un diuretic în doză de 3,7 ml/kg/h

• 
  furosemid prevenirea edemului pulmonar în timpul fluidoterapiei
  
• 
  edem cerebral manitol 25% (1-2g/kg, 20-30 min – nu în hemoragii cerebrale), dexametazonă (0,44-2 mg/kg i.v.) sau dimetil sulfoxid (sol. 2% i.v.)
  
• 
  controlul tremurăturilor: Diazepam (0,5-1,5 mg/kg)
  
• 
  Prevenţie şi control
  
• 
  acces nelimitat la surse de apă proaspătă
  
• 
  diete cu conținut controlat de sare
  
• 
  animale înfometate - sare introdusă gradual
  
• 
  Intoxicaţia cu Uree (azot neproteic)
  
• 
  intoxicația cu azot neproteic (NPN) – rumegătoare
  
• 
  microorganismele rumenale pot utiliza NPN pentru sinteza proteinelor care pot înlocui o parte a necesarului proteic al dietei
  
• 
  sursele de NPN din dietă sunt mai ieftine decât proteina adevărată, astfel adaosul de NPN în hrană este o practică obișnuită
  
• 
  ureea (CO[NH2]2 este cea mai ieftină, accesibilă și eficientă sursă de azot
  
• 
  alți compuși cu NPN, mai puțin accesibili și cu prețuri mai mari includ acetatul de amoniu (CH3CO2NH4), bicarbonatul de amoniu (NH4HCO3), carbamatul de amoniu (NH2CO2NH4), lactatul de amoniu (CH3CHOHCO2NH4), sulfatul de amoniu ([NH4]2SO4), fosfatul de monoamoniu (NH4H2PO4), biuretul NH2CONHCONH2) etc.
  
• 
  toate aceste surse conțin cantități variabile de azot și proteină echivalent – atenție la echilibrarea dietei
  
• 
  multe din aceste suplimente sunt solide – amestecate în hrană
  
• 
  unele (ex. ureea) – se adaugă melasei sau blocurilor minerale solide
  
• 
  
  
• 
  Toxicocinetică şi mecanism de acţiune
  
• 
  susceptibilitate la intoxicația cu NPN – toate mamiferele (diete cu conținut de N neproteic suficient de crescut)
  
• 
  ureea adăugată în dieta rumegătoarelor – rapid scindată în amoniac de ureaza bacteriilor din rumen - utilizat de bacteriile rumenale, împreună cu carbohidrații solubili pentru sinteza de aminoacizi și proteine.
  
• 
  cea mai mare parte a amoniacului produs în exces este protonizat în ion amoniu (NH4) care va fi captat în rumen.
  
• 
  producerea de amoniac în exces continuă pH-ul
  
• 
  rumenal
  
• 
  concentrația de amoniac devine mare în scurt timp
  
• 
  cantități crescute vor fi absorbite sistemic
  
• 
  
  
• 
  ficat (via circulație portală) încorporare în ciclul ureei
  
• 
  (uree excretată prin urină sau secretată prin salivă)
  
• 
  întregul sistem depășit toxicitate (semne clinice semnificative ale hiperamoniemiei)
  
• 
  
  
• 
  factori potențial predispozanți pentru rumegătoare: diete cu conținut energetic scăzut, pH rumenal crescut (ex. împâstare rumenală), temperatura corporală crescută (crește activitatea ureazei), deshidratare, stress, afecțiuni intercurente, alterarea microflorei rumenale, insuficiența hepatică
  
• 
  lipsa suplimentelor de carbohidrați solubili afectează marcant abilitatea bacteriilor rumenale de a utiliza amoniacul
  
•