Patericul

B. Minunile

Vindecarea bolnavilor şi îndrăciţilor

Beneficiind de ajutorul părinţilor în toate nevoile, cu care veneau oamenii la el, cuviosul Leonid, în afară de îndrumarea duhovnicească, nu refuza să acorde ajutorul şi în bolile trupeşti, folosind câteva metode încercate în popor. În principal, folosea pentru vindecare aşa numita apă amară, pe care o ţinea la el în timpul zilei, având uneori până la un ciubăr şi jumătate. Obştea nu a încetat să pregătească apa amară şi să o dea bolnavilor nici după sfârşitul schimnicului, însă după ce el a murit, această apă şi-a pierdut acea putere mult tămăduitoare, care ajută la toate bolile, deşi îşi făcea efectul numai în cazul câtorva boli.

Pe mulţi dintre bolnavii care veneau la el, schimnicul îi trimitea la moaştele Sfântului Mitrofan de Voronej şi existau cazuri ale bolnavilor care mergeau sute de verste, se vindecau pe drum şi se întorceau să-i mulţumească tămăduitorului.
Multora, care sufereau din cauza bolilor trupeşti, deseori legate de bolile sufleteşti şi de aceea neînţelese întotdeauna de oamenii obişnuiţi, părintele Leonid le dădea ajutorul binecuvântat, ungându-i cu mir de la candela nestinsă care ardea încet în chilia sa înaintea icoanei „Vladimirskaia“ a Maicii Domnului, care, aşa cum am spus deja, fusese binecuvântarea schimnicului Teodor, ucenicul marelui stareţ Paisie (astăzi această icoană se păstrează la mănăstirea de maici „Novo Diveevo“ (Noua minune). Întrebuinţând această metodă, schimnicul, evident îşi punea toată nădejdea în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, în lucrarea Împărătesei Cereşti şi în rugăciunile părinţilor schitului. Prin credinţa schimnicului şi a celor care veneau la el, această metodă avea o mare putere de tămăduire: astfel mulţi au obţinut vindecare în bolile trupeşti, mângâiere în necazuri şi uşurinţă în luptele sufleteşti. Pentru că schimnicul le ungea pe femeile bolnave în semnul Sfintei Cruci nu numai pe frunte, buze şi obraji, ci uneori pe gât şi pe piept, pentru acestea îndura o mare luptă din cauza ispititorilor. Câţiva dintre ucenicii lui l-au rugat să renunţe la această metodă de vindecare, însă nu au putut nicicum să-l convingă. Desigur, puterea şi însemnătatea ungerii le ştia foarte bine cuviosul Leonid şi le-a întrebuinţat până la îmbolnăvirea sa înainte de moarte, întotdeauna cu folos.

La cuviosul Leonid au fost aduşi mulţi îndrăciţi şi nu puţini erau aceia care nu ştiau dinainte că sunt posedaţi de diavol şi numai la apropierea de schimnic ieşeau la iveală toate tainele lor, începeau să se înfurie.

Cel mai des cu aceştia veneau mireni neînvăţaţi care pentru mântuirea sufletului îi înconjurau cu lanţuri grele de fier, fără să se gândească la eliberarea inimii de patimi. Cuviosul Leonid poruncea să fie scoase lanţurile acelor oameni şi când i se îndeplinea voia, la câţiva dintre ei începeau crizele de nebunie.
Peste toţi aceşti nenorociţi schimnicul îşi punea epitrahilul şi citea deasupra lor o scurtă rugăciune din Trebnic, iar pe lângă aceasta îi ungea cu mir şi le dădea să bea ulei binecuvântat. Au fost foarte multe cazuri neobişnuite în care Mântuitorul Hristos a făcut vindecări minunate. Ceea ce se zicea pe atunci se poate spune şi acum: „Dar acest lucru nu e greu: fiecare poate să ungă cu mir şi să rostească o rugăciune“.

Ca răspuns la o asemenea afirmaţie, merită amintit exemplul fiului iudeului Scheva care a început să vorbească atunci când Sf. Pavel a izgonit duhurile cu numele lui Iisus Hristos: „Pe Iisus Îl ştiu – a răspuns diavolul – şi Pavel mi-e cunoscut, dar voi cine sunteţi?“ (Fapte 19, 15).

Odată a fost adusă la cuviosul Leonid, de şase oameni, o îndrăcită. Aceasta, cum l-a văzut pe schimnic, a căzut înaintea lui şi cu putere a strigat: „Iată cum mă goneşte boşorogul ăsta; eu am fost şi la Kiev şi la Moscova şi la Voronej şi nimeni nu m-a gonit, dar acum trebuie să ies“.
Schimnicul i-a citit o rugăciune şi a uns-o cu untdelemn sfinţit din candela Maicii Domnului. La început, când au adus-o pe femeie la schimnic, aceasta s-a împiedicat zdravăn şi l-a călcat pe picior, astfel încât degetul bolnav al piciorului i s-a învineţit şi după aceea l-a durut mult. După rugăciunile schimnicului, îndrăcita s-a sculat liniştită şi a plecat. Şi sănătoasă fiind, venea în fiecare an la Optina; şi după moartea cuviosului Leonid, cu credinţă aduna pământ de pe mormântul lui pentru alţii care se foloseau de el.

„În scurt timp de la sosirea mea în schitul Optina (în jurul anului 1832) – povestea părintele egumen P. – pe când tovarăşii de chilie ai cuviosului Leonid erau părintele Gherontie, părintele Macarie Gruzinov şi Pavel Tambovţev, am adus la schimnic o ţărancă îndrăcită, care în timpul crizelor de nebunie vorbea în limbi străine. Martor era Pavel Tambovţev pentru că ştia câteva limbi străine. Cuviosul Leonid i-a citit rugăciunea de trei ori, a uns-o cu mir de la candela nestinsă dinaintea icoanei Maicii Domnului şi i-a dat să bea din acel untdelemn sfinţit. A treia oară au adus-o în alt fel, iar când Tambovţev a rugat-o să vorbească în limbi străine aşa cum mai făcuse şi în alte daţi, ea a spus: «E-e-e, părinte! Unde să vorbesc în limbi străine? Şi în ruseşte dacă vorbesc şi de-abia merg. Slavă lui Dumnezeu, că boala dinainte a trecut!»“.

Previziunile schimnicului

Un locuitor din Kozelsk, S.I., care a fost unul dintre cei mai devotaţi ucenici ai cuviosului Leonid, povestea:

„Timp de 30 ani până acum eu m-am ocupat cu fabricarea vaselor de lut. Locuiam împreună cu mama în căsuţa noastră. Nu aveam cai, însă aveam o căruţă de care ne ajutam mult. Puneam în ea vasele de lut, ceream de la cineva un cal şi mergeam la târg. Aşa munceam şi trăiam. În acea vreme stătea la noi în casă un soldat, dar mai târziu a plecat de la noi şi a cam rătăcit. Odată, pândind momentul potrivit, s-a furişat la noi în curte şi a furat roţile de la căruţă.

Eu i-am explicat părintelui Leonid necazul meu şi i-am spus că ştiu hoţul şi că pot să-mi găsesc roţile. «Lasă, Semenuşca, nu alerga după roţile tale – a răspuns părintele. Aşa te-a pedepsit Dumnezeu: să-ţi duci pedeapsa de la Dumnezeu şi atunci te vei izbăvi de la multe. Dar dacă nu vrei să rabzi în această mică încercare, atunci vei fi şi mai mult pedepsit». Eu am urmat sfatul schimnicului şi cum a spus el, aşa am şi făcut. În scurt timp, acel soldat a pătruns iar la noi în curte, a şterpelit din hambar sacul cu făină, l-a pus pe umăr şi vrând să treacă cu el prin grădină s-a întâlnit cu mama. «Unde vrei să duci sacul?». Atunci el a aruncat sacul şi a fugit. Însă imediat a avut loc altă întâmplare. Noi aveam o vacă pe care vroiam să o vindem. Am găsit cumpărător, ne-am târguit şi am luat arvună. Însă cumpărătorul nu a luat vaca de la noi vreo câteva zile. În cele din urmă a luat-o la el. Însă în noaptea care a urmat, hoţul a pătruns în curtea noastră şi a dărâmat şopronul unde stătuse vaca, fără îndoială ca să omoare vaca, însă vaca nu mai era acolo. Astfel încă o dată Dumnezeu, pentru rugăciunile schimnicului ne-a scăpat de nenorocire. După aceasta, peste mulţi ani, ni s-a întâmplat şi un al treilea fapt.

Se încheiase Săptămâna Patimilor şi începuse Sărbătoarea Paştilor. Nu ştiu cum mi-a venit în gând să mut toate lucrurile de trebuinţă din căsuţa mea la sora vecină. Aşa am şi făcut. În prima zi a praznicului am încuiat pe toate părţile casa şi am plecat la utrenie. Întotdeauna mergeam la această utrenie bucuros, însă acum, nu ştiu de ce, aveam ceva neplăcut în suflet. Întorcându-mă de la slujbă, văd că ferestrele casei sunt deschise, iar uşa descuiată. Atunci m-am gândit că a fost nebunul. Şi într-adevăr, el a fost, însă pentru că toate lucrurile fuseseră mutate, a plecat fără să ia aproape nimic. Aşa mi s-a îndeplinit de trei ori prezicerea părintelui Leonid, aceea că dacă voi duce mica pedeapsă de la Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu mă va mai pedepsi deloc.“
Monahia O. povestea:
„Încă din copilărie nutream marea dorinţă de a trăi în mănăstire şi în anul 1837, când aveam 12 ani, am rugat-o pe mama să mă lase în ucenicie la mănăstirea din Kiev, unde mergeam adesea în călătorie. Ea nu a fost de acord, însă mi-a promis că mă voi instala în schitul Borisovsk când voi împlini 15 ani. Dar nu după mult timp a murit, iar tatăl meu nicidecum nu vroia să mă ducă la mănăstire mai înainte de vârsta de 35 de ani.
Din această cauză m-am mâhnit mult şi, în anul 1840, când am trecut în al 15-lea an, m-am temut foarte mult ca să nu hotărască ceva împotriva dorinţei mele şi de aceea m-am gândit să plec pe ascuns din casa părintească.
Însă singura mea mătuşă, care îmi era foarte apropiată, m-a luat cu ea acasă şi cu ea, mai târziu l-am convins pe tatăl meu să mergem la schitul Optina, la părintele Leonid şi să îi cer sfat. Tatăl meu a fost de acord. Când am ajuns la părintele Leonid, el, care niciodată nu ne văzuse, ne-a chemat pe fiecare după numele său şi a spus că de mult aştepta astfel de oaspeţi. Datorită acestei întâmpinări neaşteptate, noi toţi ne găseam în impas, neştiind ce să răspundem. Apoi am mers unul câte unul în chilia lui şi aici fiecăruia, după structura sufletească, i-a descris prezentul, trecutul şi viitorul. Eu am ajuns la el după toţi ceilalţi. În aşteptarea acelui moment în care trebuia să intru la el, am simţit o mare teamă, însă am ieşit din chilia sa liniştită şi cu sufletul foarte înduioşat. Părintele mi-a dat binecuvântare pentru schitul Borisovsk şi datorită rugăciunilor lui, tatăl meu nu m-a mai împiedicat, însă mie nu mi-a dat nici o sumă de bani. Iar când l-am întrebat pe schimnic despre cum va fi viaţa mea, el a răspuns: «Ea va fi mai bună decât vieţile celor mai buni». Cuvintele părintelui Leonid s-au îndeplinit întru totul.

În anul 1841 tatăl meu m-a dus personal la schitul Borisovsk, în care am trăit până în prezent şi întotdeauna am recunoscut în toate voia lui Dumnezeu, datorită sfintelor rugăciuni ale schimnicului“.

„În anul 1839, o fată de nobil din judeţul Sigrovsk a venit la schimnicul Leonid ca să ceară binecuvântare pentru a intra în mănăstire. El i-a spus: «Mai aşteaptă un an şi atunci vino iar la noi». Fata s-a întors acasă cu mâhnire pentru că trebuia să aştepte mult şi se temea ca în decursul acestui timp să nu întâmpine vreun obstacol. Astfel gândind şi sosind acasă, s-a întristat şi a plâns mult. În întristarea ei a văzut de două ori în vis cum schimnicul i-a dat o bucată de pâine, prima dată fără sare, dar a doua oară cu sare şi i-a vorbit: «Nu te întrista! Eu am spus că vei fi la mănăstire, numai că trebuie ca mai înainte să vii la mine». Când s-a împlinit anul ea a mers la Optina şi cum l-a văzut pe părintele Leonid nu a apucat să-i comunice nimic pentru că el i-a zis: «Ia spune, de ce te-ai întristat şi ai plâns? Doar ţi-am dat bucata de pâine şi tu ai mâncat-o, acum fii liniştită». Atunci fata a primit de la el binecuvântare ca să intre în mănăstire.

O oarecare negustoreasă Tulska, după moartea soţului, a rămas cu o fată domnişoară pe care vroia să o căsătorească şi a mers la părintele Leonid pentru binecuvântare. El i-a poruncit să o aducă pe fată la sine spunându-i că are pentru ea un tânăr minunat. Mama a adus-o pe fată la schimnic însă el i-a dat acesteia binecuvântare să meargă la mănăstirea de maici Belevska, unde în scurt timp s-a stins din viaţă.