Patriarhul bisericii ortodoxe romane comisia de editare

CARTEA A ZECEA

. I

Despre pacea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu

1. 
   A se vedea nota anterioară.-
   
2. 
   Nu se ştie sigur între ce ani a păstorit Paulin ca episcop de Tir. In cuvîntarea de la tîrno-sirea bisericii din Tir Eusebiu nu precizează nici dacă Paulin era de faţă, deşi, cum spune Euse­biu chiar de la început, lui i-o dedică. In 331 cînd Eustatiu de Antiohia a fost depus din scaun, în" locul lui a fost ales Paulin, care însă după şase luni moare. Se vede că Paulin este cel care a îndemnat pe Eusebiu să compună Istoria sa .
   
3. 
   Despre simbolismul numerelor, a se vedea Origen, Scrieri II, indice. Eusebiu vrea să sublinieze aici semnificaţia simbolică a cărţii X.
   
4. 
   Ps. 97, 1-2.
   
5. 
   Matei, 13, 17.
   
6. 
   II Cor., 12, 2-4.
   

1. 
   Slavă şi mulţumiri pentru toate lui Dumnezeu celui Atotputernic şi împărat a toate, cele mai adinei mulţumiri şi Mîntuitorului sufletelor noastre Iisus Hristos, prin care ne rugăm pururea să se păzească tare şi neclintită pacea, ferită de grijile cele din afară, precum şi pacea lăuntrică¹.
   
2. 
   La rugăminţile făcute, iată, am adăugat la cele dinainte şi pe cea de a zecea carte de Istorie bisericească, pe care ţi-o dedic tot ţie, Prea Sfîntul meu Paulin², proclamînd că tu eşti, ca să spun aşa, pecetea întregii lucrări.
   
3. 
   Pe bună dreptate vom rîndui aici, ca pe un «număr desăvîrşit»³, acest «Cuvînt sărbătoresc pe care l-am ţinut în Tir cu ridul «Despre reînnoirea bise­ricilor» ca să dau ascultare Duhului Sfînt care zice: «Cîntaţi Domnului cîntare nouă, că lucruri minunate a tăcut Domnul. Mîntuitu-l-a pe el dreapta Lui şi braţul cel sfînt al Lui. Cunoscută a făcut Domnul mîntuirea Sa; înaintea nea­murilor a descoperit dreptatea Sa»⁴.
   
4. 
   Pornind de la această proorocie să cîntăm dar «cîntare nouă» pentru vremile de acum, întrucît după priveliştile şi istorisirile îngrozitoare şi întune­cate de pînă acum, am fost socotiţi vrednici să vedem astăzi şi astfel de minuni şi să prăznuim astfel de fapte măreţe, pe care mulţi oameni cu adevărat drepţi şi martori ai lui Dumnezeu au dorit să le vadă pe pămînt şi nu le-au văzut, să le audă şi nu le-au auzit⁵.
   
5. 
   Dar aceşti oameni care ne-au luat-o înainte atît de repede s-au făcut părtaşi unor bunuri mai înalte, fiind chiar «răpiţi în cer»⁶, şi în _trai s-au făcut stăpîni pe plăceri dumnezeieşti. în schimb noi recunoaştem că bunurile pe care le avem în faţă sînt cu mult mai de preţ decît vredniciile noastre. De aceea sîntem cuprinşi de mirare pentru marea bunăvoinţă a Celui care ne-a dat această mare bucurie, îl preamărim pe bună dreptate din toată puterea sufletului nostru, mărturisind adevărul proorociei care zicea «Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pămînt. Pune-vă capăt războaielor pînă la marginea pămîntului, arcul va sfărâma şi va frînge arma, iar pavezele în foc le va arde»⁷. Să ne bucurăm* dar, de aceste minuni de care ne-am împărtăşit, iar noi să ne urmăm mai departe restul lucrării.
   

7. în chipul acesta a fost nimicit întregul neam al duşmanilor lui Dumne­zeu şi a dispărut dintr-odată de la faţa oamenilor, în aşa fel încît iarăşi s-a potri­vit cu împlinirea cuvântului dumnezeiesc care spune: «Văzut-am pe cel necre­dincios fălindu-se ca cedrii Libanului şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui»⁸. De acum peste Bisericile lui Hristos de pe întreg pămîntul strălucea o zi prietenoasă şi luminoasă care nu se mai arăta umbrită de nici un nor, încît pînă şi pe cei care nu se aflau în asociaţiile noastre⁹ nimic nu-i mai împiedica să se bucure dacă nu în mod egal de binecu-vîntările dăruite de Dumnezeu, atunci măcar de cîteva raze reflectate de ele¹⁰.
II

Reînnoirea bisericilor

7. 
   Ps. 45, 89.
   
8. 
   Ps. 36, 35-36.
   
9. 
   Termenul uîaaoţ era folosit mai aleg în limbaj păgîn pentru a designa o asociaţie reli­gioasă, gnostică chiar. Aşa îl foloseşte Clement Alex., Protrept. 12; Vasile cel Mare, Omilia 12, 2 etc. Lampe, Patristic Greek Lexicon s. v.
   

10 Aluzie la edictul din Milan care a dat libertate egală tuturora, atît creştinilor, cît şi iudei­lor şi paginilor.

11. 
    O dovadă că existau biserici măreţe şi înainte de Constantin cel Mare.
    
12. 
    E vorba de Constantin şi Liciniu.
    

1. 
   Aşadar toţi oamenii erau de acum scăpaţi de asuprire şi mîntuiţi de rele de mai înainte, recunoscînd unul într-un fel, altul în altfel că numai Dumne­zeul cel adevărat este cel care a luptat şi care a apărat pe creştini. în deosebi pentru noi, care ne-am pus nădejdile în Hristosul lui Dumnezeu, o fericire dumnezeiască strălucea de acum în toate bisericile care fuseseră dărâmate de fărădelegile tiranilor şi care parcă reînviau acum după o lungă şi nimicitoare pustiire. Căci am văzut cum se ridicau din nou locaşurile de cult pînă la o înăl­ţime neajunsă altădată şi cu mult mai măreţe decît fuseseră ele înainte de a fi pustiite¹¹.
   
2. 
   Dar şi împăraţii de rang mai înalt¹² întăreau, sporeau şi lărgeau, prin legiuiri repetate în favorul creştinilor, marele dar cu care Dumnezeu ne bla­goslovea, în acelaşi timp, episcopii primeau şi ei personal diplome împără­teşti, onoruri şi donaţii băneşti. Şi n-ar fi nepotrivit ca în decursul acstei istori­siri să nu înşirăm după cuviinţă, ca pe un stilp sfînt, cîteva din textele acestor documente traduse din latină în greacă menite să se păstreze în amintirea tutu­ror celor care vor veni după noi¹³.
   

III

Tîrnosiri de biserici prin toate localităţile

1. 
   în afară de aceasta ne-a mai fost hărăzit să vedem o privelişte plăcută şi' dorită de toţi: praznice de întemeiere de biserici prin toate oraşele precum şi tîrnosiri ale locaşurilor nou construite, vizite de ale episcopilor cu acest scop, întruniri între credincioşi de departe şi de pretutindeni, apropiere sufletească de la popor la popor, unirea mădularelor «trapului iui Hristos»¹⁴ într-o armo­nie desăvârşită.
   
2. 
   Potrivit unei vestiri profetice, care anunţa viitorul în chip tainic, se uneau acum os lîngă os, încheietură lîngă încheietură, împlinindu-se astfel aidoma ceea ce proorocul spusese prin cuvinte ascunse¹⁵.
   
3. 
   O singură putere a Duhului Sfînt trecea prin toate mădularele, un sin­gur suflet pentru toţi, una şi aceeaşi credinţă arzîndă, un singur imn de prea­mărire a lui Dumnezeu. Da, într-adevăr, minunate erau slujbele săvîrşite de întîistătătorii (ai Bisericii, n.tr), rânduielile de cult ale preoţilor, iar bisericile, aşezăminte plăcute lui Dumnezeu, arătate uneori prin cîntări de psalmi şi prin ascultarea cuvintelor pe care Dumnezeu ni le-a lăsat, iar altora, prin săvârşirea liturghiilor tainice şi dumnezeieşti care sînt toate simboluri negrăite ale patimilor Mîntuitorului.
   
4. 
   Toţi la un loc, de toate vârstele, bărbaţi şi femei, în toată virtutea cugetu­lui, cu mintea şi cu inima învioraţi, preamăreau pe Dumnezeu¹⁶, Dătătorul bu­nătăţilor, prin rugăciuni şi mulţumiri şi fiecare din căpeteniile care se aflau de faţă rostea cuvinte de preamărire, fiecare după cît putea, în cinstea praznicului.
   

IV

Cuvînt de preamărire pentru schimbarea fericită a lucrurilor


13. E vorba de legiuirile prin care Bisericii creştine i s-au acordat o serie de privilegii bine
cunoscute. A. Piganiol, Histoire Rotnaine, IV, 2: L'empire chretien (325-395), Histoire generale de G.
Glotz , Paris 1947. '

14. 
    Rom., 12, 5; / Cor. 12, 12.
    
15. 
    Iez-, 37, 7.
    
16. 
    Ps. 148, 11-13.
    

17. Acest «om oarecare» e Eusebiu însuşi, care a venit să participe la tîrnosirea bisericii din
Tir ridicată curînd după ce Liciniu a biruit pe Maximin, deci prin 314. Tîrnosirea va fi avut loc
prin 318, dacă ţinem seama că începînd din 319 Liciniu începe să persecute pe creştini. Har-
nack, Chronologie, II, 108.

1. La un moment dâtuh om de o vrednicie oarecare¹⁷, avînd asupra lui o cuvîntare întocmită de el, păşind îri mijlocul mulţimii aflate într-o biserică plină pînă la refuz, între alţii, şi mulţi păstori, care plecau urechea în linişte şi bună rînduială, adresîndu-se unui episcop cu totul deosebit şi îndrăgit de Dumnezeu, prin grija căruia fusese clădită biserica din Tir, cea mai frumoasă din cîte erau în Fenicia, a rostit următoarele cuvinte:

Panegiric adresat lui Paulin, episcopul Tirului, în legătură cu reconstruirea bisericilor creştine


18. Aluzie la rînduielile tipiconale de tîrnosire a bisericii.

19. Ies., 31, 2.

20. /// Regi, 6-7.

21. 
    Eidta, 6, 16-22.
    
22. 
    Ps. 43, 1-2.
    
23. 
    Ps. 135, 12.
    

2. 
   «O! voi iubitorilor de Dumnezeu preoţi îmbrăcaţi în odăjdiile cele sfinte, împodobiţi cu cununa cerească a măririi, unşi cu ungerea cea dumrie^ zeiască¹⁸, purtând îmbrăcămintea preoţească a Duhului Sfînt şi tu, podoabă tinără a locaşului sfînt al lui Dumnezeu, dăruit de Domnul cu o venerabilă înţelepciune, tu care te-ai distins cu fapte măreţe şi cu lucrări de o putere innoitoare şi plină de strălucire, tu căruia Dumnezeu însuşi care cuprinde lumea întreagă ţi-a dăruit acest dar ales de a ridica şi a reînnoi pe pămînt loca­şul Lui pentru Hristosul Lui, Cuvîntul, Fiul cel Unul născut şi cel întîi născut, şi pentru sfînta şi iubita lui Mireasă,
   
3. 
   pe tine te-am putea numi ori un nou Beţaleel¹⁹, ziditor al unui nou cort dumnezeiesc, sau şi Solomon²⁰, rege al noului Ierusalim cu mult mai presus decît cel vechi, ori şi un nou Zorobabel²¹, care aduce o mărire cu mult mai mare decît cea dintîi templului lui Dumnezeu.
   
4. 
   Dar şi voi sînteţi miel al Turmei sfinte a lui Hristos, cămin al bunelor învăţături, şcoală a înţelepciunii, amvon sărbătoresc şi plăcut lui Dumnezeu, de pe care se ascultă învăţătura evlaviei.
   
5. 
   Din citirile în Sfînta Scriptură mi-am dat seama încă de demult despre minunatele semne ale lui Dumnezeu şi despre binefacerile minunilor săvîrşite de Domnul faţă de oameni, de aceea se cuvenea să înălţăm imne şi cîntări de laudă lui Dumnezeu spunînd: «Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, căci părinţii noştri ne-au spus nouă lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult²².
   
6. 
   Dar. azi nu cunoaştem numai din auzite şi din mulţimea cuvintelor mina tare şi braţul cel înalt»²³ al Dumnezeului celui atotbun şi împăratul tutu­rora, ci - ca să zic aşa - din fapte prin vederea cu ochii noştri prin care vedem cit de drepte şi de adevărate sînt lucrurile de altădată transmise nouă spre adu­cere aminte, de aceea putem cînta pentru a doua oară cîntarea de biruinţă stri-gînd cu glas tare şi zicînd: «Precum am auzit, aşa am^şi văzut, în ceta­tea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru»²⁴.
   

2. 
   Şi despre care cetate poate fi aici vorba, daca nu despre cea de curînd ridicată şi zidită de Dumnezeu? «Ea este Biserica Dumnezeului celui viu, stîlp şi temelie a adevărului»²⁵, despre care ne vesteşte şi un alt cuvînt al Domnului: «lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetate a lui Dumnezeu»²⁶. Prin ea Dum­nezeul tuturor bunătăţilor ne-a strîns în acest oraş prin haAil Celui Unul năs­cut, drept aceea fiecare din cei chemaţi să cînte şi să spună: «Veselitu-m-am de cel ce mi-a spus mie: în casa Domnului vom merge»²⁷ şi iarăşi: «Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale»²⁸.
   
3. 
   Şi să nu rostească fiecare doar pentru sine, ci să-L cinstim şi să-L bine-cuvîntăm toţi împreună într-un singur cuget şi cu un singur suflet zicînd: «Mare este Domnul şi lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfînt al Lui»²⁹. Căci el e cu adevărat mare: «Mare este casa lui Dumnezeu, înaltă şi nemăsurată»³⁰, «cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor»³¹. Mare, este Domnul, «singurul Care face minuni»³². Mare e Domnul «Cel care a făcut lucruri mari şi nepătrunse, slăvite şi minunate, cărora nu este număr»³³. Mare Cel ce «schimbă vremile şi'anii, dă jos pe împăraţi şi îi pune»³⁴, «Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman»³⁵, «Coborît-a pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămînzi i-a umplut de bunătăţi»³⁶ şi «a sfărîmat braţul celor mîndri»³⁷.
   
4. 
   «El n-a adeverit numai pentru creştini amintirea vechilor istorii, ci şi pentru necreştini, El făcătorul de minuni, săvîrşitorul marilor fapte, Stăpînul a toate, Creatorul lumii întregi, Cel Atotputernic, Atotbun, unicul şi singurul Dumnezeu, Căruia se cuvine să-I «cîntăm cîntare nouă»³⁸ şi care aude acestea: «Singurul care face minuni, că în veac e mila Lui, că a bătut împăraţi mari şi a omorît împăraţi tari, că în veac e mila Lui. Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul şi ne-a izbăvit de vrăjmaşii noştri!»³⁹
   

24. 
    Ps. 47, 7.
    
25. 
    / Tim., 3, 15.
    
26. 
    Ps. 86, 2.
    
27. 
    Ps. 121, 1.
    
28. 
    Ps. 25, 2.
    
29. 
    Ps. 47, 1.
    
30. 
    Baruh, 3, 24-25.
    
31. 
    Ps. 44, 3.
    
32. 
    Ps. 71 19.
    

33! Iov, 9,' 10 (ed. 1914).

34. 
    Dan., 2, 21.
    
35. 
    Ps. 112, 7.
    
36. 
    Luca, 1, 52-53.
    
37. 
    Iov, 37, 15 (ed. 1914).
    
38. 
    Ps. 97, 1.
    
39. 
    Ps. 135, 4, 17-18; 23-24.
    
40. 
    Varianta siriană a eliminat numeralul «al doilea», .spre a disculpa pe autor de subordi naţianiNin.
    

10. «Să nu încetăm, aşadar, de a preamări pe Tatăl a toate! Dar şi pe cel
de al doilea pricinuitor al bunătăţilor⁴⁰ şi care ne-a mijlocit să cunoaştem pe

Dumnezeu, dascălul religiei celei adevărate, nimicitorul nelegiuiţilor şi omori-torul tiranilor, pe Iisus dătătorul de viaţă şi Mîntuitorul celor oarecînd deznă­dăjduiţi, să-1 avem numele mereu în gură şi să-L cinstim!

41. 
    Hipocrate, De naturis, I, ed. Littre, VI, 90 citat după Bardy, Eusebe, III, 84.
    
42. 
    Isaia, 53, 4-5.
    
43. 
    Ps. 57, 8.
    

11. 
    Căci într-adevăr numai El, Fiul cu totul unic şi atotbun al Tatălui, a luat asupră-Şi de b\mă voie firea noastră, a celor care eram scufundaţi în stri­căciunea de jos. întocmai ca cel mai bun dintre doftori, care de dragul mîntui-rii bolnavilor «cercetează situaţii rele, se atinge de părţi scîrboase, căci din pri­cina durerilor altuia simte şi el însuşi dureri»⁴¹, ne-a mîntuit pe cei care nu eram numai bolnavi şi plini de răni îngrozitoare şi de abcese purulente, ci zăceam de acum chiar printre morţi, ne-a mîntuit prin El însuşi din prăpastia morţii pentru că nimeni altul din cei care sînt în cer n-avea putere destulă ca fără nici o primejdie să ne aducă mîntuirea din atîtea rele.
    
12. 
    Căci numai El s-a aplecat cu înţelegere asupra grelelor noastre nepu­tinţe; singur El a purtat suferinţele noastre, singur El a luat asupră-Şi durerile noastre şi povara fărădelegilor noastre⁴², singur El ne-a ridicat pe cînd eram doar pe jumătate morţi, ci aproape cu.totul stricaţi Şi rău mirosind în gropi şi în morminte, altădată şi acum, cu flacăra iubirii Sale de oameni ne izbăveşte peste orice aşteptări şi ne face părtaşi la belşugul de bunătăţi ale Tatălui Său, El dătătorul de viaţă, îndrumătorul spre lumină, marele nostru doftor, împărat şi Domn, Hristosul lui Dumnezeu.
    
13. 
    Dar tocmai cînd întreg neamul omenesc zăcea îngropat într-o noapte întunecoasă şi în beznă adîncă din pricina ispitirii nelegiuiţilor diavoli şi unel­tirii duhurilor celor vrăjmaşe, atunci s-a arătat El odată pentru totdeauna şi a dezlegat multele lanţuri ale nelegiuirilor ca o ceară care se topeşte cînd se apropie de foc⁴³.
    
14. 
    Şi acum, în urma iertării şi a binefacerilor, ca duşman al binelui şi prieten al răului, diavolul stătea să crape de ciudă şi şi-a pus la bătaie împo­triva noastră toate puterile sale ucigătoare: asemenea unui cîine turbat care se repede cu colţii chiar şi asupra pietrelor aruncate împotriva lui, arătîndu-şi ast­fel furia pînă şi împotriva unor lucruri neînsufleţite din cauza oamenilor de care vrea să se apere, aşa şi-a îndreptat şi diavolul sălbatica lui nebunie împo­triva pietrelor din locaşurile noastre de cult şi împotriva materiei moarte din casele noastre de rugăciuni, crezînd că în felul acesta ne va lipsi de biserici. Apoi a intonat un groaznic fluierat ca de şarpe ameninţîndu-ne uneori ca nişte nelegiuiţi, iar alteori îngrozindu-ne cu nişte legiuiri înjositoare ca nişte tirani fără inimă. După aceea şi-a scuipat asupra noastră ucigaşele sale uneltiri, amă-
    

gind sufletele prin otrăvuri veninoase, aproape omorîndu-le prin nişte jertfe mincinoase aduse zeilor⁴⁴. în sfîrşit, în chip tainic a aţîţat împotriva noastră tot soiul de sălbăticiuni şi de monştri cu chip de om.

44. 
    Dincolo de retorismul acestor rînduri, nu se poate să nu aprobi justeţea afirmaţiilor lui Eusebiu cînd ne gîndim nu numai la dărîmarea bisericilor, ci mai ales la cohorta silniciilor între­buinţate în scopul abjurării credinţei.
    
45. 
    Isaia, 9, 6.
    
46. 
    Iosua, 5, 14.
    
47. 
    Constantin şi Liciniu.
    
48. 
    Cum a făcut Maximin însuşi.
    
49. 
    Roma.
    
50. 
    Paragrafele 17-19 sînt redate întocmai şi în Panegiricul lui Constantin, XVI-XVII.
    

15. 
    Atunci, după destule probe de tărie şi de statornicie, de care au dat do­vadă cei mai buni luptători ai împărăţiei Sale, s-a arătat din nou «îngerul mare­lui sfat»⁴⁵, «Voievodul oştilor Domnului»⁴⁶, stârpind şi nimicind atît de cumplit pe potrivnici şi pe vrăjmaşi, încît se părea că şi numele lor a pierit. în schimb, pe prieteni şi pe cei apropiaţi i-a ridicat deasupra tuturor, nu numai a oameni­lor, ci chiar şi asupra puterilor cereşti, a soarelui, a lunii şi a lumii întregi.
    
16. 
    Din acea clipă lucru ce nu s-a mai văzut, împăraţii cei mai aleşi dintre toţi⁴⁷, dîndu-şi seama de cinstea pe care au cîştigat-o, de la El, au început să scuipe în faţă pe idolii cei fără de viaţă şi să calce în picioare obiceiurile nele­giuite ale demonilor⁴⁸, dispreţuind rătăcirile vechi şi obişnuite pînă atunci şi recunoscînd pe Hristos ca singur Dumnezeu şi Fiu al lui Dumnezeu, Binefăcă­tor de obşte al tuturor, deci şi al lor, împărat a toate,Mîntuitor, trecut şi pe inscripţii, scris chiar cu litere împărăteşti, spre o neştearsă aducere aminte, spre biruinţe fericite asupra celor nelegiuiţi, în mijlocul cetăţii care împără­teşte peste toate cetăţile pămîntului⁴⁹. Aşadar, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos va fi cunoscut ca Mîntuitor nu numai de cei care au existat vreodată şi care sînt puternici pe pămînt, ca un rege obişnuit născut din oameni, ci El a fost cunos­cut şi cinstit ca adevăratul Fiu al Dumnezeului Celui peste toate şi Dumnezeu El însuşi.
    
17. 
    Şi pe bună dreptate! Căci care dintre regii care au domnit vreodată a ajuns la atâta desăvîrşire, încît numele lui să umple urechile şi gura tuturor pământenilor? Şi care a statornicit vreodată legi atât de bune şi înţelepte şi a dovedit atâta putere încît să le facă cunoscute tuturor oamenilor de la o mar­gine a lumii pînă la cealaltă?
    
18. 
    Cum a schimbat obiceiurile barbare şi sălbatice ale popoarelor neştiu­toare prin legiuirile sale blînde şi cele mai prieteneşti? Cine altul⁵⁰, după ce veacuri întregi a fost ocărit din toate părţile, a mai dovedit o putere atât de supraomenească, încît să înflorească de la zi la zi şi să rămână mereu tânăr toată viaţa?
    

15. 
    
    51. 
        Ps. 32, 9; 148, 5.
        
    52. 
        / Petru 2 5.
        
    
    53! Efes., 2, 20; Matei, 21, 42; Marcu, 12, 10; Luca, 20, 17; I Petru, 2, 7. 54. A se vedea şi cele spuse despre taina Bisericii în «Păstorul» lui Herma 13, 3; 90, 1 în «P.S.B.», I, p. 237-301.
    
    Cine a mai întemeiat vreun popor, despre care înainte nici măcar nu s-a auzit nu în vreun colţ ascuns de lume, ci pe întreagă suprafaţa pămîntului cîtă vreme va străluci soarele? Cine şi-a mai înarmat soldaţii atît de mult cu armele credinţei, încît în lupta împotriva duşmanului sufletele lor să se arate mai tari decît diamantul?
    
16. 
    Care dintre regi e atît de tare încît şi după moarte să-şi comande armata, cîştigînd biruinţe asupra vrăjmaşlui şi umplînd atît la greci cît şi la bar­bari orice loc, orice sat sau oraş cu atâtea prinoase în palatele împărăteşti şi în locaşurile dumnezeieşti, pe cîte daruri şi vistierii bogate vedem noi în acest locaş sfînt? Cu adevărat înălţătoare şi mari, în stare de a provoca mirare şi admiraţie, sînt aceste daruri ca tot atâtea mărturii care grăiesc limpede despre puterea împărătească a Mîntuitorului nostru, Care şi astăzi« a zis şi s-au făcut, a poruncit şi s-au zidit»⁵¹ (căci într-adevăr, cine s-ar putea împotrivi voii împă­ratului împăraţilor, Conducătorului conducătorilor, Cuvîntului lui Dumnezeu însuşi?).Or, pentru aceste podoabe ar trebui întocmită o cuvîntare specială dacă am vrea să le descriem şi să le explicăm pe toate în amănunţime.
    
17. 
    Dar oricît de multă şi de mare ar fi fost rîvna celor care au clădit ori s-au străduit la această lucrare, ea scade în vrednicie înaintea Celui pe care-L-nurhim Dumnezeu, cînd ne gîndim mai ales la templul cel viu, care sînteţi voi, care v-aţi făcut «pietre vii»⁵² şi bine închegate, el fiind zidit pe temelia Aposto­lilor şi a Proorocilor, a căror piatră din capul unghiului este Hristos⁵³, pe Care L-au nesocotit⁵⁴ nu numai ziditorii acestui locaş vechi, ci şi pe cei din zidirea făcută de cei mai mulţi dintre oameni şi care durează pînă astăzi, meşteri slabi ai unor lucrări slabe. Or, Tatăl a pus la încercare această piatră; şi atunci, ca şi acum El L-a pus să fie piatra din capul unghiului pentru această Biserică, în care toţi sîntem cuprinşi.
    
18. 
    Aşa este, deci, acest templu viu al unui Dumnezeu viu, care e zidit din noi înşine: mă gîndesc la locaşul cu adevărat mare şi vrednic de Dumnezeu, al cărui interior e ascuns şi de nepătruns pentru cei mai mulţi, sfînt într-adevăr şi încă atotsfînt. Cugetând la acest templu, cine ar îndrăzni să-i exprime întreagă taina? Cine altul s-ar putea coborî să privească la împrejmuirile lui sfinte dacă nu singurul Mare Preot al lumii, singurul căruia îi este îngăduit să pătrundă cu privirea în tainele oricărui suflet cugetător.
    

15. 
    Poate că mai e îngăduit şi altuia să ocupe acest al doilea loc după Hris­tos, dar numai unuia singur luat dintre oamenii de aceeaşi slujire, celui care a fost pus căpetenie peste această ceată, pe care singur El, înfîiul şi Marele Preot care a fost distins cu al doilea rang preoţesc în această Biserică şi pe care, fiind păstor al cucernicei voastre turme, pe temeiul alegerii şi al rînduirii, de către Tatăl a fost încredinţat cu conducerea turmei voastre ca slujitor şi tălmaci al voii Domnului¹. El e al doilea Aaron sau Melchisedec şi s-a făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu, rămînînd cu noi şi fiind păstrat de El pentru mai multă vreme prin rugile noastre ale tuturora².
    
16. 
    Aşadar numai acestui singur om să se îngăduie, dacă nu cu rang de prim şi Mare Preot, atunci măcar cu un al doilea rang, să vadă şi să cerceteze priveliştea lăuntrică a sufletelor noastre! Căci după o experienţă de mulţi ani, el a ajuns să cunoască destul de bine pe fiecare; rîvna şi grija lui v-au îndemnat pe toţi în bună rînduiala şi în învăţătura creştină, de aceea, mai mult decît toţi, el e cel care va putea fi în stare să expună în cuvîntări, care sînt după potriva faptelor lui, planurile mari ale celor pe care le-a rînduit pentru voi, cu ajutorul lui Dumnezeu.
    
17. 
    întîiul şi Marele nostru Arhiereu spune: «Ceea ce vede pe Tatăl făcînd, acestea le face şi Fiul întocmai»³. De aceea şi El, ca şi cum ar privi cu ochii curaţi ai minţii spre primul Dascăl, tot ce vede pe Acesta făcînd, aceea va împlini şi el, folosind lucrările Lui ca modele şi schiţe, imitînd înfăţişarea ace­lora şi reproducînd în lucrare toată asemănarea cîtă e cu putinţă. Nu se lasă cu nimic în urma lui Beţaleel⁴, pe care Dumnezeu 1-a umplut de duhul înţelep­ciunii şi al înţelegerii şi de toată cunoaşterea cea mai deplină atunci cînd 1-a chemat să fie meşter la zidirea templului după simbolul modelelor cereşti.
    
18. 
    în chipul acesta el purta în sufletul său şi chipul lui Iisus, al Cuvîntu­lui, al înţelepciunii şi al Luminii. E drept că nu se poate spune în cuvinte cu ce înălţare sufletească şi cu ce mînă darnică şi adînc milosîrdă, precum şi cu rîvnă deosebită cu care V-aţi luat la întrecere nu aţi vrut să rămîneţi deloc îna­poi. Se vede că acest om s-a hotărît să ridice un astfel de templu măreţ lui Dumnezeu Celui Prea înalt, care să se asemene prin fire cu cel desăvîrşit, dacă peste tot ceea ce-i văzut se poate asemăna cu ceea ce-i nevăzut.
    

Mai întîi trebuie să amintim că prin uneltirile viclene ale unor duşmani, locul acesta era refuzat sub tot felul de pretexte necurate, dar el n-a cedat rău­tăţii celor care lucraseră în chipul acesta, cu toate că exista posibilitatea, întrenumeroase alte locuri mai bine situate, să se poată alege altul; prin care munca s-ar fi uşurat şi greutăţile ar fi fost mai puţine.