Paul Goma butelii aruncate in mare

Holocaustul! Iar pe Esther Benbassa (evreică din Salonic), istoric, nu numai că au declarat-o persona non grata în Israel, la congrese şi în presa de specialitate israeliană şi turcă, dar la Sorbona comandouri de studenţi evrei iau sabotat cursurile (de Istorie a Evreilor), tratând-o de. Antisemită.; în timpul războiului din Iugoslavia m-am manifestat – unilateral – împotriva Sârbilor (care-i agresaseră, pe Sloveni, pe Croaţi, pe Bosnieci, pe Kosovari, iar Vlahilor nu le recunoscuseră nicicând identitatea de minorita te ne-slavă, deşi mai numeroşi decât Ungurii – ca şi împotriva „Americanilor”

(şi ei, agresori); cu mai puţină vehemenţă (corect: cu o mai rară frecvenţă) unilate ralul din mine s-a manifestat împotriva a două mari injustiţii: colonialismul şi sclavajul.

M-am rostit pe larg în legătură cu terorismul – şi nu de azi, de ieri, ci de la primele texte traduse şi publicate în Occident, începând din 1970 – insistând mai cu seamă asupra manipulării termenului în scopuri egoisto-politice: de pildă statul terorist prin excelenţă Rusia (şi sub denumirea de URSS) îi consideră „terorişti” pe toţi cei care nu se supun legilor ei, teroriste:

Baltici, Polonezi, Ucraineni, Caucazieni, „Moldoveni' – ultima oară în timpul Războiului de pe Nistru, în 1992, agresaţii deveniseră. Terorişti agresori – şi tot de atunci până în momentul de faţă, „teroriştii de serviciu” ai Terorii Ruseşti fiind Cecenii; de pildă statul terorist China: îi consideră „terorişti” pe Tibetanii care, după slabele lor puteri, riscându-şi viaţa, încearcă să lupte împotriva Ocupantului chinez; de pildă Israel, stat născut prin Terorism: componenţii organizaţiile Irgun, Stern, Haganah – proveniţi în totalitate din Europa – erau numiţi de Britanicii care administrau Palestina până în 1947: „terorişti”; ei înşişi îşi spu neau: „patrioţi” şi nu aveau deloc vocaţia de a-i întâmpina pe Englezi cu flori, pe Arabii palestinieni cu ramuri de măslin – ci cu gloanţe, cu grenade, cu mari încărcături explosive – vezi atentatul de la Hotelul King David; de cum foştii terorişti au devenit guvernanţi (Menahem Beghin, Itzak Shamir), şi-au inver sat discursul: i-au tratat, ei, de „terorişti” pe Palestinienii indigeni, băştinaşi – care, la rândul lor, se consideră „patrioţi”, fiindcă luptă pentru drepturile lor, pe pământul lor: [Evreii, după ce în 1948 au alungat din Israel, 700.000 de pământeni arabi musulmani şi creştini şi le-au distrus casele – mai ales Măslinul – le-au fixat „rezervaţii” – ca americanii indienilor încă nemasacraţi; ca australienii aborigenilor supravieţuitori; ca albii, până mai ieri, în Africa de Sud, Evreii practică apartheidul: i-au băgat pe. Indigeni în sârme – deţinuţii din România cunosc expresia (cum făcuseră Germanii cu, printre alţii, Evreii); iar de un an şi jumătate, sub stindardul lui Ariei Sharon, acuzat de crime de războiu pentru masacrul din lagărul libanez Sabra şi Satila şi pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga, îi combat pe „teroriştii” înarmaţi cu pietre, bombardându-i cu helicopterele, cu avioanele, cu tunurile tancurilor – întru. Confirmarea mitului fondator – inversat: micul evreu David: învingător al uriaşului filistean Goliath.

În treacăt, fiindcă a venit vorba de „terorişti”:

Pe când tu, Sami Damian, prezentai pe coperta a IV-a romanul lui C. Toiu Moartea în pădure (imitaţie servilă a dejecţiei pe hârtie Vânătoare de lupi, semnată de Canalia Canală zisă Petru Dumitriu), despre „teroriştii” noştri români, cei care au spălat cât de cât ruşinea unui neam capitulard, colaboraţionist – eu, unilateral din născare, scriam în romanul Ostinato, publicat în 1971 în germană, franceză, italiană, neerlandeză despre partizanii români anticomunişti, nu doar hăituiţi şi vânaţi, ei şi neamurile lor până la a şaptea spiţă, de securiştii băştinaşi (printre ei, coloneii şi generalii de mai târziu: Gheorghe Enoiu, Gheorghe Vasile, Gheorghe Crăciun, Gheorghe. Pleşiţă), dar calomniaţi, trataţi de „terorişti”, în presă şi în cărţi de către trădători de neam şi de frate (şi de tată.) ca Petru Dumitriu, Deşliu, Toiu.

Cât despre antanta mondială împotriva terorismului pecetluită recent la Pekin între Bush, Puţin şi Jiang Zemin, optimismul mă sufocă: Bush are să vâneze benladeni („vii sau morţi”), în Afganistan, în Somalia, în Irak, în Yemen – dar nu în Palestina, unde se află cauza răului, Puţin are să-i lichideze în pace pe Ceceni, Jiang Zemin pe Tibetani – într-o înduioşătoare armonie.

Având cunoştinţă de aceste luări de poziţie, mă găseşti culpabil de re-citez: „mai noi: pornirea unilaterală împotriva evreilor”. Nu sunt deloc „mai noi” – îţi împrospătez memoria: în 1987, după apariţia în franceză a cărţii mele Din Calidor, Ed.

Reichmann a publicat întâi în revista românească Lupta, apoi în Le Monde recenzii, nu atât defavorabile, cât defăimătoare, false; era de părere că poves tind eu cum tatăl meu fusese arestat de NKVD în ianuarie 1941, unul din comisari fiind evreu; afirmând eu că, în Basarabia ocupată de Ruşi în iunie

1940, Evreii au avut un rol nefast, duşmănos, provocator, întâi faţă de arma ta română în retragere (dacă nu i-ar fi atacat, batjocorit, răpit, ucis pe refugiaţii militari şi civili în Săptămâna Roşie (27 iunie-3 iulie 1940), cu certitudine: un an mai târziu, adică după 22 iunie 1941, Românii nu s-ar fi răzbunat atât de sângeros); apoi faţă de populaţia românească din provinciile cedate, tero rizată de bolşevici – dovedeam neobiectivitate, parţialitate – unilateralitate.; într-o convorbire telefonică (din iniţiativa sa), Ed. Reichmann, încercând să-şi nuanţeze judecăţile abrupte, acuzatoare la adresa viziunii mele asupra istoriei, îmi sugera să-mi. Echilibrez discursul – mi-a oferit reţeta: pentru a face cre dibilă „eventuala tragedie a Basarabenilor”, trebuia să vorbesc întâi, pe larg, despre „reala tragedie a Evreilor, despre Holocaust”.; citind din Ed. Reichmann, însă atribuindu-mi mie „citatul”, I. Petran de la Tel Aviv, în publicaţia Revista mea, îmi dedica un pamflet: „Camele onul”; din acesta reieşea: până ieri fusesem băiat-bun, filosemit, însă peste noapte mă prefăcusem în băiat-rău, ba chiar în monstru fascist, antisemit.

Că tot refuzi să-ţi aduci aminte: în spiritul „echilibristicei” lui Reichmann, din partea cealaltă eram acuzat de jidovism, sub semnătura omologilor lui Reichmann şi Petran, condeierii de limbă română (acum sânt indulgent): Ion Brad, Dimos Rendis, Aurel Covaci, Titus Popovici, Eugen Barbu, I. C. Drăgan, Lozovan, Emilian, V. C. Tudor.

Aşa cum puţin mi-a păsat de lătrăturile unora, tot atât de. Mult m-am sinchisit de schelălăiturile celorlalţi.

Spusesem-scrisesem adevărul – or adevărul îi supără totdeauna pe proştii vinovaţi. Am mai spus, repet: eu nu mă definesc în raport cu cineva (român verde ori evreu – albastru; filosemit ori antisemit), ci încerc să mă ţin pe două picioare în funcţie de ceva, să zicem: cele zece porunci, precepte ale moralei iudeo-creştine.

Aceasta fiind ceea ce ai botezat eufemistic: „pornire unilaterală (împotriva evreilor)”.

SFÂRŞIT