Paulo coelho unsprezece minute

La drept vorbind, am avut doar doi parteneri de cînd am ajuns la Geneva: unul care a trezit tot ce era mai rău în mine, pentru că i-am îngăduit-o — şi chiar l-am implorat. Celălalt ai fost tu, care m-ai făcut să mă simt din nou că fac parte din lume. Mi-ar plăcea să te învăţ unde să-mi atingi trupul, cu ce intensitate, cît timp, dar ca pe o posibilitate ca sufletele noastre să co­munice mai bine. Arta iubirii e ca pictura ta, nece­sită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cu­plului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească „a face dragoste”.

Gata. Revenise profesoara, or, eu nu voiam aşa ceva, dar Ralf a ştiut să ocolească situaţia. În loc să accepte ce ziceam eu, şi-a aprins a treia ţigară în mai puţin de o jumătate de oră:

— În primul rînd, astăzi o să-ţi petreci noaptea aici.

Nu era o rugăminte, era un ordin.

— În al doilea rînd, o să facem dragoste iarăşi, cu mai puţină încordare şi mai multă dorinţă.

În sfîrşit, mi-ar plăcea ca şi tu să-i înţelegi mai bine pe bărbaţi.

Să-i înţeleg mai bine pe bărbaţi? Îmi petreceam fie­care noapte cu ei, albi, negri, asiatici, evrei, musulmani, catolici, budişti. Oare Ralf nu ştia asta?

M-am simţit mai uşurată; ce bine că ajungeam de la o conversaţie la o discuţie. La un moment dat apu­casem să mă gîndesc să-i cer iertare lui Dumnezeu şi să-mi calc făgăduinţa. Dar iată că realitatea se întor­cea, spunîndu-mi să nu uit să-mi păstrez visul intact şi să nu mă las prinsă în capcanele destinului.

— Da, să-i înţelegi mai bine pe bărbaţi — repetă Ralf văzîndu-mi aerul ironic —. Tu zici să-ţi exprimi sexualitatea feminină, să mă ajuţi să navighez prin trupul tău, să am răbdare, timp. De acord, dar n-ai ob­servat oare că Sîntem diferiţi, cel puţin în materie de timp? De ce nu i te plîngi lui Dumnezeu?

Cînd ne-am întîlnit, te-am rugat să-mi dai lecţii de sex, din cauză că dorinţa mea dispăruse. Şi ştii de ce? Pentru că de cîţiva ani buni, orice relaţie sexuală a mea se termina în plictis şi frustrare, deoarece înţelesesem că era foarte greu să le dau femeilor pe care le-am iubit aceeaşi plăcere pe care mi-o dădeau ele mie.

Nu mi-a plăcut expresia „femeile pe care le-am iu­bit”, dar am simulat indiferenţa, aprinzîndu-mi o ţi­gară.

— Nu aveam curajul să cer: învaţă-mă trupul tău. Dar cînd te-am întîlnit, ţi-am văzut lumina şi te-am iubit imediat, m-am gîndit că în acest moment al vieţii nu mai aveam nimic de pierdut dacă aş fi cinstit cu mine şi cu femeia pe care voiam s-o am alături de mine.

Ţigara mi s-a părut delicioasă şi tare mi-ar fi plăcut să-mi ofere puţin vin, dar nu voiam să las să se stingă subiectul.

— De ce oare bărbaţii, în loc să facă ceea ce ai făcut tu cu mine, să descoperi cum mă simt, rămîn cu gîn­dul doar la sex?

— Cine zice că ne gîndim doar la sex? Dimpotrivă: ne petrecem ani întregi de viaţă încercînd să ne încre­dinţăm că sexul e important pentru noi. Învăţăm dra­gostea cu prostituate sau cu fecioare, ne povestim în­tîmplările oricui vrea să ni le asculte, ne afişăm cu amante tinere cînd am şi început să îmbătrînim, totul ca să le arătăm celorlalţi că într-adevăr, da, sîntem aşa cum se aşteptau femeile să fim.

Dar vrei să ştii ceva? Nici vorbă de asta. Nu înţe­legem nimic. Credem că sexul şi ejacularea sînt totuna, dar, după cum ai spus chiar tu, nu sînt. Nu învăţăm, pentru că nu avem curajul să-i spunem femeii: înva­ţă-mă cum e corpul tău. Nu învăţăm pentru că nici femeia nu are curajul să spună: învaţă cum sînt eu. Rămînem în instinctul primitiv al supravieţuirii spe­ciei, şi asta e tot. Oricît de absurd ar părea, ştii ce este mai important decît sexul pentru un bărbat?

M-am gîndit că poate sînt banii sau puterea, dar n-am zis nimic.

— Sportul. Şi ştii de ce? Pentru că un bărbat înţe­lege corpul altui bărbat. Acolo, în sport, oamenii văd dialogul corpurilor care se înţeleg.

— Eşti nebun.

— S-ar putea. Dar are sens. Ţi-ai pus oare problema să vezi ce simţeau bărbaţii cu care ai fost în pat?

— Da, mi-am pus-o: toţi erau nesiguri. Simţeau frică.

— Mai rău decît frica. Erau vulnerabili. Pur şi sim­plu nu înţelegeau ce fac, nu ştiau decît că societatea, prietenii, soţiile ziceau că e important. „Sex, sex, sex”, asta e baza vieţii, strigă propaganda, lumea, filmele, cărţile. Nimeni nu ştie despre ce vorbeşte. Ştiu — de vreme ce instinctul e mai puternic decît noi toţi — că trebuie să facem asta. Gata.