Paulo coelho unsprezece minute

Nu ştiu ce-o fi crezut el cînd mi-a deschis uşa în noaptea aceea şi m-a văzut cu două valize.

— Nu te speria — i-am spus numaidecît —. Nu mă mut aici. Hai să mîncăm.

M-a ajutat, fără nici un comentariu, să-mi duc ba­gajele înăuntru. Imediat apoi, înainte de-a spune „ce-i asta” sau „ce bucuros sînt cămai venit”, m-a luat pur şi simplu în braţe şi a început să mă sărute, să-mi atin­gă trupul, sînii, sexul, ca şi cum ar fi aşteptat atîta timp şi acum ar fi presimţit că momentul n-ar mai sosi nici­odată.

Mi-a scos pardesiul, hainele, m-a lăsat goală şi aco­lo, în holul de la intrare, fără nici un ritual sau pregă­tire, fără să aştepte nici măcar cît să spună ce bine sau ce rău ar fi, cu vîntul rece intrînd pe sub uşă, acolo am făcut dragoste pentru prima dată. M-am gîndit că ar fi fost poate mai bine să-i spun să se oprească, să cău­tăm un loc mai confortabil, să avem răgazul de a ne explora lumea imensă a senzualităţii noastre, dar şi eu, în sinea mea, îl doream, fiindcă era bărbatul pe care nu-l posedasem niciodată şi niciodată nu mai aveam să-l po­sed. Tocmai de-aceea puteam să-l iubesc cu toată ener­gia mea, să am cel puţin, vreme de o noapte, ceea ce niciodată nu mai avusesem şi pesemne nu aveam să mai am altcîndva.

M-a culcat pe jos, a intrat în mine înainte să mă fi simţit complet umezită, dar durerea nu m-a deran­jat — dimpotrivă. Mi-a plăcut că a fost aşa, pentru că dădea de înţeles că eram a lui şi nu mai trebuia să ceară voie. Nu eram acolo ca să-l mai învăţ ceva sau ca să-i arăt că sensibilitatea mea era mai bună sau mai intensă decît a altor femei, ci doar ca să-i spun că da, era bine venit, că şi eu aşteptam asta, că mă bucura ne­spus lipsa lui totală de respect faţă de regulile pe care le creasem între noi, iar acum pretindea să fim călău­ziţi doar de instinctele noastre, de mascul şi de femelă. Ne găseam în cea mai incomodă poziţie cu putinţă — eu dedesubt, cu picioarele desfăcute, şi el deasupra, in­trînd şi ieşind, în timp ce eu îl priveam, fără dorinţa de a simula, de a geme, de a face ceva — nevrînd nimic altceva decît să rămîn cu ochii deschişi, ca să-mi amin­tesc de fiecare secundă, să-i văd faţa transformîndu-se, mîinile care mi se înfigeau în păr, gura care mă muşca, mă săruta. Nici un fel de preludii, de mîngîieri, de pregă­tiri, de sofisticării, doar el în mine, şi eu în sufletul lui.

Intra şi ieşea, intensifica şi diminua ritmul, se oprea uneori ca să mă privească şi el pe mine, dar nu între­ba dacă-mi plăcea, pentru că ştia că era singura cale pe care sufletele noastre comunicau în împrejurarea aceea. Ritmul s-a accentuat şi ştiam că cele unsprezece minute se apropiau de sfîrşit, aş fi vrut să continue pentru totdeauna, fiindcă era atît de bine — ah, Doam­ne, ce bine era — să fiu posedată şi să nu posed! Cu ochii larg deschişi tot timpul, şi am observat că şi atunci cînd nu ne priveam fix, părea că intram într-o dimen­siune unde eu eram marea mamă, universul, femeia iubită, prostituata sacră a ritualurilor antice pe care mi le explicase el cu un pahar de vin şi un şemineu aprins. Am văzut cum i se apropia orgasmul, şi braţele lui m-au strîns cu toată puterea. Mişcările i-au devenit tot mai intense şi atunci el a ţipat — nu a gemut, nu şi-a în­cleştat dinţii, ci a ţipat! A mugit, a urlat ca un animali M-a fulgerat gîndul că vecinii ar putea chema poliţia, dar n-avea nici o importanţă, şi am simţit o imensă plăcere, pentru că aşa era de la începutul timpurilor, cînd primul bărbat a întîlnit-o pe prima femeie şi au făcut dragoste pentru prima oară: ţipaseră şi atunci.

După aceea trupul lui s-a prăbuşit peste mine şi nu ştiu cît timp am mai rămas îmbrăţişaţi, l-am mîn­gîiat pe păr aşa cum făcusem doar în noaptea cînd ne închisesem în bezna hotelului, am văzut cum inima care-i bătea nebuneşte şi-a revenit în scurt timp la nor­mal, mîinile lui au început să mi se plimbe delicat pe braţe, ceea ce a făcut ca toate firele de păr de pe corp să mi se electrizeze.