Păcate noi, păcate vechi

Păcate noi, păcate vechi

:: Prefaţă:

În faţa "culturii păcatului"

:: În loc de introducere

"Mea culpa..." sau de ce nu vin tinerii la Biserică?

Fiul Omului va mai găsi, oare, credinţă pe pământ?
Interzis minorilor
"Valorile s-au schimbat..."
Manualul interzis
Din greşelile părinţilor...
Teste de personalitate
Erotismul reclamelor
Transsexualismul şi hirotonia femeilor...
Cel mai mijlociu păcătos
Diavolul şi "era manipulării"
Calea bordelului
Cum să schimbi un om?
Binecuvântare pentru păcat
O ieşire din Matrix...

:: În loc de încheiere

De ce plânge Maica Domnului?

:: Anexe:

Despre bolile "ruşinoase"
Când medicii se contrazic...
Sarcină nedorită?
Ecouri...

În faţa "culturii păcatului"

>>

Mitropolitul Serafim Joantă

Cartea lui Danion Vasile Tinerii şi sexualitatea este, prin tema pe care o tratează, o carte rară în literatura bisericească. Autorul mărturiseşte că a reflectat îndelung şi s-a sfătuit cu duhovnici renumiţi despre oportunitatea abordării acestui subiect care ţine, prin natura lui, de viaţa intimă a omului, având un caracter cvasi-sacru. Totuşi decăderea morală fără precedent a lumii de astăzi, care şi-a făcut aproape un scop din căutarea plăcerii (Părintele Stăniloae vorbeşte despre un „pansexualism dizolvant”, iar Părintele Sofronie de la Essex de o adevărată „cultură a păcatului”), ca şi necunoaşterea voii lui Dumnezeu în legătură cu viaţa conjugală (neştiinţa fiind, după Sfinţii Părinţi, primul din cei trei uriaşi - alături de trândăvie şi uitare - care ucide sufletul omului) fac necesară o astfel de carte. De fapt, tinerii înşişi au cerut-o şi tot ei au exprimat aprecieri superlative încă pe când ea era doar pe Internet. Fratele Danion Vasile a scris această nouă carte din iubire faţă de semenii săi tineri ca şi el, dar şi din datoria de „străjer”, alături de ceilalţi slujitori ai Bisericii puşi de Dumnezeu să trâmbiţeze celorlalţi pericolul care îi paşte sau în care se află. Iată ce spune proorocul Iezechiel: Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să prevesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta (Iez. 33, 8). Şi tu, fiul omului, spune casei lui Israel: Voi ziceţi aşa: „Nelegiuirile noastre şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi ne stingem în ele; cum vom putea dar să trăim?” Spune-le: Precum e adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi voi, casa lui Israel? (Iez. 33, 10-11).

Aşadar, Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2, 4). Pentru aceasta însă, fiecare trebuie să facă efortul de a ajunge la cunoaşterea adevărului, care îl face liber (cf. Ioan 8, 32).

În privinţa vieţii conjugale, Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat şi femeie şi că i-a dat poruncă să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească (cf. Fac. 1, 27-28). Unirea conjugală dintre bărbat şi femeie, numită în Biblie „cunoaştere”, pentru că este o descoperire a unuia în celălalt, are deci ca scop perpetuarea vieţii şi înmulţirea neamului omenesc.

Noi nu cunoaştem cum ar fi fost unirea între bărbat şi femeie dacă n-ar fi intervenit păcatul originar. Unii Sfinţi Părinţi spun chiar că înmulţirea neamului omenesc s-ar fi făcut pe altă cale decât prin unirea conjugală aşa cum se cunoaşte ea după păcat. Cert este că păcatul originar a afectat şi unirea conjugală a primilor oameni şi a urmaşilor lor prin falsificarea iubirii şi apariţia plăcerii pătimaşe. Sfânta Scriptură ne spune că după păcat, dispărând armonia primordială, femeia va fi atrasă de bărbatul său care o va stăpâni (cf. Fac. 3, 16). Astfel, tot omul se zămisleşte în fărădelegi şi se naşte în păcate (cf. Ps. 50, 6). Cu toate acestea, naşterea de copii este o condiţie nu numai pentru înmulţirea neamului omenesc, ci şi pentru mântuirea femeii şi a bărbatului. Sfântul Apostol Pavel spune că femeia se va mântui prin naştere de fii, dacă stăruie cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie (I Tim. 2, 15).

Că unirea conjugală nu poate reprezenta un scop în sine şi că ea trebuie depăşită de la o vârstă oarecare, o arată Mântuitorul când spune că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer (Matei 22,30). Sfântul Apostol Pavel spune şi el că în Hristos nu mai este nici rob, nici liber, nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască (Gal. 3, 28).

Împiedicarea naşterii de copii şi căutarea doar a plăcerii în unirea bărbatului cu femeia este un păcat împotriva firii, cu consecinţe grave atât pentru sufletul şi pentru trupul lor, cât şi pentru urmaşi, dacă aceştia vor veni. Sfânta Scriptură ne relatează cazul lui Onan, care vărsa sămânţa jos ca să nu ridice urmaşi fratelui său (Fac. 38, 9). Prin aceasta, el făcea un rău înaintea lui Dumnezeu, care l-a omorât (cf. Fac. 38, 10).

În Biblie găsim şi alte încălcări ale poruncii primordiale creşteţi şi vă înmulţiţi, cum sunt: adulterul, homosexualitatea, bestialitatea (împreunarea cu animale)…, toate reprezentând în fond pervertiri ale iubirii. Dacă adăugăm şi crima avortului, necunoscută în vremea alcătuirii Sfintei Scripturi, avem aici un tablou sumbru al degradării fiinţei umane, care se abate de la legea lui Dumnezeu. Astăzi, păcatele legate de trup s-au înmulţit şi s-au generalizat. Şi, o dată cu ele, s-a înmulţit şi suferinţa oamenilor, ca o consecinţă directă a păcatului. Pentru că orice abatere de la rânduiala înscrisă de Dumnezeu în natura omului şi revelată în Scriptură pentru cei care nu mai ştiu să trăiască după legea firii înseamnă pângărirea trupului (Rom. 1, 24), şi îşi ia răsplata cuvenită rătăcirii în însuşi trupul lor (cf. Rom. 1, 27). Până şi natura suferă şi se răzbună asupra noastră. Căci patimile şi furtunile lăuntrice se răsfrâng asupra mediului înconjurător, poluându-l şi distrugându-i echilibrul. Înmulţirea catastrofelor naturale din ultima vreme nu poate fi pusă decât în legătură cu înmulţirea păcatului.

Din cartea aceasta înţelegem înainte de toate că fericirea pe care o caută omul nu se poate găsi în păcat, adică în plăcerile legate de simţuri, care nu sunt decât pervertiri ale iubirii curate lăsate de Dumnezeu. Fericirea este numai în virtute, la care se ajunge prin lupta împotriva păcatului, şi prin virtute dobândim libertatea interioară. Aceasta ne deschide ochii ca să vedem totul curat, dincolo de mizeriile acestei lumi marcate de păcat. Să vedem deci omul şi creaţia aşa cum au fost făcute de Dumnezeu şi să ne minunăm mereu de frumuseţea lor.

Dar pentru a ne angaja în această luptă, ne trebuie multă credinţă, iar pe parcursul ei, multă osteneală şi ajutorul duhovnicului, căci încununarea vine doar la sfârşit. Totuşi Dumnezeu nu ne lasă nici o clipă singuri, ci ne mângâie cu cercetările Sale în toate momentele grele prin care trecem. În fond, Hristos luptă şi suferă în noi, şi tot El biruie în noi, dacă conştientizăm mereu, prin rugăciune şi post, ca şi prin împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine, prezenţa Sa tainică în noi. În lupta duhovnicească, important este să nu cedăm ispitei, iar dacă am căzut, s-o luăm imediat de la capăt.

Războiul trupului este unul dintre cele mai grele, însă şi darul lui Dumnezeu este pe măsura efortului pe care-l facem. Dă sângele şi vei primi Duhul este legea duhovnicească a Ortodoxiei.

Binecuvântarea Domnului să fie peste toţi tinerii care se angajează în războiul duhovnicesc pentru curăţia sufletească şi trupească, singura dătătoare de fericire şi de mântuire.

NOTA:

Acest text a fost scris ca prefaţă a cărţii Tinerii şi sexualitatea. Înainte de trimiterea cărţii la tipar – după ce primisem prefaţa – am preferat să împart cartea în două. Dacă în volumul Între iubire şi păcat am adunat articolele care vorbesc mai ales despre problemele şi frământările tinerilor legate de viaţa sexuală, pentru volumul de faţă am selectat textele care pot stârni interes şi unor cititori mai în vârstă. Am pus prefaţa aici, deşi poate că era mai potrivit să o introduc în celălalt volum; nu am vrut însă să îi sporesc numărul de pagini. Aşa am procedat şi cu ultima anexă, cea care conţine ecourile de la cititori, din aceleaşi considerente.

Mea culpa…” sau de ce nu vin tinerii la Biserică?

>>