Pe aripile vântului

— Dar dacă aş trimite banii prin poştă domnului Wil­kes, fără să ştie de unde vin, vrei să faci aşa ca să cumpere gaterele şi să... să nu i dăruiască foştilor confederaţi în mizerie?

La început Melanie păru jignită de ultimele lui cuvin­te, ca şi cum prin ele l ar fi criticat pe Ashley, dar Rhett zâmbea şi părea atât de înţelegător, încât zâmbi şi ea.

— Îţi promit.

— Deci, ne am înţeles? Şi vom păstra secretul între noi?

— Niciodată n am ascuns ceva soţului meu.

— Sunt convins de asta, doamnă Melly.

Privindu l pe Rhett, Melanie se gândi ce bine îl înţele­sese ea şi ce rău îl judecase lumea. Se spunea că e brutal, ironic, rău, prost crescut şi chiar necinstit. Acum însă mulţi oameni cumsecade recunoşteau că se înşelaseră. De la început ea îşi dăduse seama că e un om admirabil. Se purtase întotdeauna amabil cu ea, fusese prevenitor, plin de respect şi atât de înţelegător! Şi cum o iubea pe Scarlett! Ce frumos din partea lui să caute modalitatea aceasta ocolită pentru a o cruţa pe Scarlett de una din poverile pe care le purta!

Într un elan de simpatie îi zise:

— Ce noroc are Scarlett să aibă un bărbat atât de drăguţ cu ea!

— Crezi? Mi e teamă că n ar fi de aceeaşi părere, dacă te ar auzi. În afară de asta, vreau să fiu drăguţ şi cu dumneata, doamnă Melly. Îţi dau mai mult decât îi dau lui Scarlett.

— Mie? întrebă ea mirată. Lui Beau, vrei să spui?

Rhett îşi luă pălăria şi se ridică. O clipă, se opri ca să se uite la faţa lipsită de frumuseţe a Melaniei, la faţa ei în formă de inimă, cu fruntea îngustă pe care părul desena un "V", cu ochii ei negri şi serioşi. O faţă ireală, faţa unui om care nu se poate apăra împotriva vieţii.

— Nu, nu pentru Beau. Încerc să ţi dau ceva mai pre­ţios ca Beau, dacă poţi să ţi închipui aşa ceva.

— Nu, nu pot, zise ea uimită. Pentru mine nu există nimic pe lume mai preţios ca Beau, afară de Ash... afară de domnul Wilkes.

Rhett tăcu şi se uită la ea, cu faţa nemişcată.

— Este într adevăr foarte drăguţ din partea dumitale, domnule Butler, că vrei să faci asta pentru mine, dar de fapt am prea mult noroc. Am tot ce şi poate dori o femeie.

— Perfect, zise Rhett, şi se posomorî. Şi am de gând să veghez ca să păstrezi tot ce ai.

Când Scarlett se întoarse de la Tara, faţa ei îşi pierduse paloarea nesănătoasă, iar obrajii îi erau iar rotunzi şi ru­meni. Ochii ei verzi îşi recăpătaseră vioiciunea şi străluci­rea şi izbucni în râs pentru prima oară de săptămâni întregi când văzu pe Rhett şi pe Bonnie veniţi la gară s o ia pe ea, pe Wade şi pe Ella. Râdea pe jumătate veselă, pe jumătate supărată. Rhett purta două pene de curcan la pălărie, iar Bonnie, îmbrăcată în rochia ei cea mai bună, arătând ca vai de ea, avea obrajii mânjiţi şi în părul cârlionţat o pană mare cât ea. Fără îndoială, tatăl şi fata se jucau de a indienii când sosise ora să meargă la gară şi, după expresia ruşinată a lui Rhett şi aerul indignat al lui Mammy, ghici că Bonnie refuzase să şi schimbe toaleta chiar pentru a merge s o întâmpine pe mama ei.

— Frumos arăţi! zise Scarlett sărutându şi fetiţa şi întinzând obrazul spre Rhett.

Era o mulţime de lume la gară, altfel nu s ar fi lăsat sărutată. Cu toate că se simţea jenată de înfăţişarea lui Bonnie, Scarlett îşi dădea seama că toate persoanele din gară nu se uitau cu ironie la Rhett şi la fata lui, ci râdeau cu simpatie la spectacolul oferit de cei doi, care li se părea încântător. Toată lumea ştia că fetiţa cea mică a lui Scarlett îşi ducea tatăl de nas şi toţi aprobau aceasta şi râdeau. Marea dragoste a lui Rhett pentru fetiţa lui contribuise mult să l ridice în stima populaţiei din Atlanta.

În drum spre casă, Scarlett îi povesti o mulţime de lucruri în legătură cu comitatul. Timpul cald şi secetos era favorabil bumbacului, care creştea văzând cu ochii. Will însă spunea că în toamnă preţurile vor fi mici. Suellen aştepta un alt copil – lucrul acesta i l spuse în şoaptă, ca să nu înţeleagă copiii. Ella se arătase foarte curajoasă şi o muşcase de ureche pe fata cea mai mare a lui Suellen. Nu era frumos din partea ei, dar Susie o merita fiindcă avea exact firea mamei ei. Suellen, de altfel, se înfuriase, şi cele două surori se certaseră ca în vremurile bune. Wade omo râse singur un mocasin de apă. Randa şi Camilla Tarleton erau profesoare. Ce nostim! Fetele Tarleton habar n avu­seseră pe vremuri de ortografie. Betsy Tarleton se măritase cu un bărbat gras şi ciung din Lovejoy şi amândoi cultivau bumbac la Fairhill, împreună cu Hetty şi Jim Tarleton. Doamna Tarleton avea o iapă de rasă şi un mânz şi se simţea fericită de parcă ar fi avut un milion de dolari. În vechea casă Calvert locuiau o mulţime de negri, care o cumpăraseră la licitaţie publică. Proprietatea era într un hal fără de hal şi ţi venea să plângi văzând o. Nimeni nu ştia unde se afla Cathleen şi golanul ei de bărbat. Şi Alex urma să se căsătorească cu Sally, văduva fratelui său. Închipuieşte ţi, după ce locuiseră în aceeaşi casă atâţia ani. Toată lumea spune că e căsătorie de convenienţă, fiindcă oamenii începuseră să vorbească pe socoteala lor, de când bunica şi Doamna Tânără muriseră. Dimity Munroe era să moară de durere, dar aşa i trebuie. Dacă ar fi avut mai multă minte, ar fi trebuit să şi găsească alt bărbat şi să nu aştepte până ce Alex va avea destui bani ca s o ia de nevastă.

Scarlett trăncănea înainte, dar erau multe lucruri pe care nu le spunea, lucruri care o dureau. Cutreierase comi­tatul împreună cu Will, încercând să nu şi amintească de vremurile când miile de acri de pământ fertil erau acoperite cu bumbac verde. Acum, rând pe rând, plantaţiile se aco­pereau iar cu păduri. Grozama, stejarii pitici şi pinii năpă­diseră ruinele şi vechile plantaţii de bumbac. Acolo unde pe vremuri se arau o sută de acri, acuma se ara numai unul. Parcă treceai printr o ţară pustie.

"Regiunea asta n o să şi revină decât peste cincizeci de ani... şi încă asta rămâne de văzut", spusese Will. "Tara e cea mai bună fermă din tot comitatul, mulţumită ţie şi mie, Scarlett, e însă doar o fermă pe care se lucrează cu doi catâri, nu o plantaţie. După Tara, vine proprietatea Fontaine ilor, şi apoi aceea a Tarleton ilor. Nu câştigă ei prea multe parale, dar se descurcă şi ştiu să muncească. Ceilalţi oameni, celelalte ferme..."

Nu, Scarlett nu voia să şi amintească ce aspect avea comitatul pustiu. I se părea şi mai lugubru când îl compara cu forfoteala şi cu prosperitatea din Atlanta.

— Aici s a întâmplat ceva? întrebă ea când ajunseră în sfârşit acasă şi şedeau pe verandă.

Vorbise repede şi fără să se oprească tot drumul spre casă, căci se temea să nu se aştearnă tăcerea între ea şi Rhett. Din ziua aceea când căzuse pe scară, nu schimbase un cuvânt singură cu Rhett, şi nici acum nu dorea să rămână numai cu el. Nu ştia ce sentimente avea faţă de ea. În timpul nenorocitei ei convalescenţe, fusese bunătatea în­săşi, dar bunătatea lui era ca aceea a unui străin. Îi preve­nise toate dorinţele, nu lăsase copiii s o deranjeze şi supraveghease prăvălia şi gaterele. Dar nu i spusese nicio­dată: "Îmi pare rău". Poate că nici nu i părea rău. Poate tot credea că copilul care nu s a născut nu era al lui. De unde să ştie ea ce se petrece în sufletul lui? Totuşi, pentru prima oară de la căsătoria lor, se arătase dispus să fie plin de atenţie şi şi manifestase dorinţa să trăiască ca şi cum nu se întâmplase niciodată nimic neplăcut între ei... ca şi cum, se gândi Scarlett tristă, nu se petrecuse niciodată nimic între ei. Ei, dacă asta dorea, va şti şi ea să şi joace rolul.

— Toate merg bine? repetă. Ai avut grijă să se pună şiţe noi la prăvălie? Ai cumpărat alţi catâri? Pentru Dumnezeu, Rhett, scoate ţi penele alea de la pălărie. Ai un aer idiot şi eşti în stare să le uiţi şi să te plimbi cu ele prin oraş.

— Nu, zise Bonnie luând pălăria tatălui ei ca s o apere.

— Totul a mers bine, răspunse Rhett. Bonnie şi cu mine ne am distrat foarte bine şi cred că, de când ai plecat tu, n a fost pieptănată nici o singură dată. Nu suge penele acelea, drăguţă, sunt rele. Da, am pus şiţe noi şi am făcut o afacere bună cu catârii. Nu, nu e nimic nou. Totul a fost liniştit.

Apoi, ca şi cum şi ar fi adus aminte, adăugă:

— Onorabilul Ashley a fost pe aici ieri seară. Voia să ştie dacă ai fi dispusă să i vinzi gaterul tău şi partea ta din a lui.

Scarlett care se legăna în fotoliu şi şi făcea vânt cu un evantai de pene, se opri brusc.

— Să i vând? De unde naiba are Ashley bani? Ştii bine că n au o lescaie! Melanie cheltuieşte toţi banii pe care el îi câştigă.

Rhett dădu din umeri.

— Întotdeauna îmi închipuisem că doamna Melly e o femeie cumpătată, dar n am cunoscut atât de bine ca tine amănuntele intime ale familiei Wilkes.

Această împunsătură o duru şi o plictisi totodată pe Scarlett.

— Du te de aici, drăguţă, spuse ea lui Bonnie. Mama are de vorbit cu tata.

— Nu, zise Bonnie categorică şi se sui pe genunchii lui Rhett.

Scarlett îşi încruntă sprâncenele, iar fetiţa se uită strâmb la ea, semănând atâta cu Gerald O'Hara, încât Scar­lett era să pufnească în râs.

— Las o să stea, zise Rhett. În privinţa banilor, se pare că i au fost trimişi de un om pe care l a îngrijit de variolă la Rock Island. Încep din nou să cred în bunătatea omeneas­că, de câte ori văd că există recunoştinţă.

— Cine e omul acela? Îl cunoaştem?

— Scrisoarea nu era semnată şi venea de la Washing­ton. Ashley a încercat să ghicească cine i a trimis o. Dar oameni atât de dezinteresaţi ca Ashley fac atâtea fapte bune în lume, încât nu e de mirare că nu şi poate aminti de fiecare în parte.

Dacă Scarlett n ar fi fost atât de uimită de norocul lui Ashley, ar fi răspuns obraznic acestor ironii, deşi la Tara se hotărâse să nu se mai lase târâtă niciodată într o ceartă cu Rhett în legătură cu Ashley. Terenul pe care se afla ea era prea nesigur şi, înainte ca să înţeleagă în ce raporturi era cu aceşti doi bărbaţi, nu avea poftă să înceapă cearta.

— Şi vrea să mi cumpere gaterele?

— Da. Însă i am spus, bineînţeles, că nu vrei să le vinzi.

— Ar fi mai bine dacă m ai lăsa să mă ocup singură de treburile mele.

— Dar bine, ştiam că nu vrei să te desparţi de gatere! I am spus că ştie tot atât de bine ca şi mine că îţi place să ţi vâri nasul în treburile altora şi că, dacă i ai vinde lui gate­rele, n ai mai putea să l sfătuieşti cum să şi conducă afa­cerile.

— Ai îndrăznit să i spui asta despre mine?

— Şi de ce nu? Nu i adevărat? Îmi face impresia că era cu totul de părerea mea, dar bineînţeles e prea bine crescut ca s o spună.

— E o minciună! I le vând lui! strigă Scarlett furioasă.

Până în clipa asta, nu avusese de gând să se despartă de gatere, avea mai multe motive pentru a dori să le păstreze, valoarea lor bănească fiind cea mai puţin impor­tantă. Ar fi putut să le vândă de mai multe ori în ultimii ani, dar refuzase toate ofertele. Gaterele erau dovada tan­gibilă a ceea ce reuşise ea să facă fără ajutorul nimănui şi în condiţii atât de grele, şi era mândră de ele şi de ea însăşi. Mai presus de toate nu voia să le vândă, fiindcă reprezen­tau singura cale care i permitea să se apropie de Ashley. Dacă gaterele n or să i mai aparţină, însemna că l va vedea rareori pe Ashley şi că niciodată nu l va mai vedea singur. Şi avea nevoie să l vadă singur. Nu mai putea continua în felul acesta, fără să ştie ce sentimente nutreşte pentru ea, întrebându se dacă toată iubirea lui murise înăbuşită de ruşine din seara groaznicei recepţii de la Melanie. În legă­turile ei de afaceri cu Ashley, putea găsi prilejul să i vor­bească fără a da impresia că aleargă după el. Şi, cu timpul, era sigură că va putea recâştiga tot terenul pe care poate îl pierduse în inima lui. Dar dacă vindea gaterele...

Nu, nu voia să le vândă, dar întărâtată de gândul că Rhett i o descrisese lui Ashley într o lumină atât de puţin măgulitoare, deşi adevărată, se hotărî imediat. Ashley va avea gaterele, dar pe un preţ atât de redus, încât va fi silit să observe ce generoasă e.

— Am să le vând! strigă ea furioasă. Ei, ce spui acum?

Rhett se aplecă să lege şiretul de la pantofiorul lui Bonnie şi în ochii lui luci o mică scânteie de triumf.

— Cred că o să ţi pară rău, spuse el.

Deja Scarlett regreta cuvintele ce le spusese în pripă. Dacă le ar fi rostit în faţa oricui, în afară de Rhett, le ar fi retractat fără ruşine. De ce se mâniase aşa? Se uită la Rhett încruntată şi văzu că o observa cu vechea lui expresie de pisică stând la pândă. Văzându i încruntarea, Rhett izbucni în râs, arătându şi dinţii albi scânteietori. Scarlett avu im­presia neplăcută că fusese trasă pe sfoară.

— Tu ce rol ai avut în chestiunea asta? întrebă ea răstit.

— Eu? şi sprâncenele lui Rhett se ridicară în semn de mirare. Ar trebui să mă cunoşti mai bine. Nu umblu prin lume făcând fapte bune, când nimic nu mă sileşte s o fac...

Chiar în aceeaşi seară vându gaterele şi toată partea ei lui Ashley. Nu pierdu nimic prin aceasta, fiindcă Ashley refuză să profite de prima ei ofertă la un preţ prea scăzut şi fixă el însuşi preţul, după suma cea mare care fusese oferită altădată. După ce semnă actele, renunţând irevoca­bil la gatere, după ce Melanie începu să servească păhărele de vin lui Ashley şi lui Rhett ca să sărbătorească vânzarea, Scarlett se simţi deposedată, ca şi cum şi ar fi vândut unul dintre copii.

Ţinuse la gaterele ei, fusese mândră de ele, căci repre­zentau opera mâinilor ei mici şi lacome. Începuse cu un mic gater în vremurile acelea grele când Atlanta se străduia să se ridice din ruine şi din cenuşă şi când mizeria o privea drept în faţă. Luptase pentru ele, făcuse planuri şi avusese grijă de ele în vremurile întunecate când exista pericolul confiscării, când banii erau rari şi când bărbaţii cei mai deştepţi nu izbuteau să facă nimic. Acum, când Atlanta îşi acoperea rănile, când se clădea peste tot şi când oraşul se umplea de străini, avea două gatere mari, două depozite de cherestea, vreo zece căruţe cu catâri şi deţinuţi muncind aproape pe nimic. Luându şi rămas bun de la toate, însem­na să se despartă pentru totdeauna de o parte a vieţii ei, de un trecut amar şi dureros, dar la care se gândea cu o nostalgică mulţumire.

Ea pusese afacerea pe roate, şi acum o vânduse, şi era chinuită de certitudinea că, fără ea, Ashley va strica totul – va strica tot ce clădise ea muncind din greu. Ashley avea încredere în toată lumea şi nu ajunsese încă să facă deose­bire între doi pe patru, şi şase pe opt. Şi, culmea, nu va putea niciodată să i ajute cu sfaturile ei... numai fiindcă Rhett îi spusese că i place să se amestece în treburile tuturor.

"Lua l ar dracu pe Rhett!" se gândi ea, având acum convingerea că el pusese afacerea asta la cale. Cum şi de ce, nu ştia. Rhett vorbea cu Ashley, şi cuvintele lui o treziră brusc din gândurile ei.

— Îmi închipui că ai să renunţi la deţinuţi imediat, zicea el.

Să renunţe la deţinuţi? De se să renunţe? Rhett ştia foate bine ce mult se câştigă cu mâna de lucru ieftină a deţinuţilor. Şi de ce vorbea Rhett cu atâta siguranţă de actele viitoare ale lui Ashley? Ce ştia el despre ele?

— Da, am să i trimit înapoi imediat, răspunse Ashley, evitând privirea mirată a lui Scarlett.

— Ţi ai pierdut minţile? strigă ea. Înseamnă să arunci pe gârlă toţi banii pe care i am dat când i am angajat. Şi apoi, cu cine ai să munceşti?

— Am să angajez negri eliberaţi, zise Ashley.

— Negri eliberaţi! Asta i bună! Ştii cât ar trebui să le plăteşti şi, în afară de asta, toată ziua o să i ai pe yankei pe cap, controlând dacă le dai mâncare de pui de trei ori pe zi şi dacă îi înveleşti bine seara când se culcă. Şi dacă i dai unui negru puturos câteva după ceafă ca să l mai scuturi puţin, yankeii încep să ţipe de se aude până la Dalton şi ai să ajungi la închisoare. Nu vezi că numai cu deţinuţii...

Melanie lăsase ochii în jos şi se uita la mâinile ei încrucişate în poală. Ashley părea nenorocit, dar încăpă­ţânat. Pe moment tăcu, dar apoi privirea i se îndreptă spre Rhett şi s ar fi zis că găseşte înţelegere şi încurajare în ochii lui; această privire nu i scăpă lui Scarlett.

— Scarlett, n am să lucrez cu deţinuţi, zise el domol.

— Auzi, domnule! exclamă Scarlett cu respiraţia tăiată. Şi de ce nu, mă rog? Ţi e teamă că are să vorbească lumea de tine, aşa cum au vorbit de mine?

Ashley îşi înălţă capul.

— Nu mă tem de gura lumii, dacă ştiu că am dreptate. Niciodată n am crezut că e drept să lucrezi cu deţinuţi.

— Dar de ce...?

— Nu mi place să câştig bani exploatând munca silnică şi suferinţa altora.

— Dar ai avut sclavi!

— Nu erau nenorociţi. Şi, în afară de asta, i aş fi eliberat după moartea tatei, chiar dacă războiul nu i ar fi eliberat. Asta însă e altceva, Scarlett. Cu sistemul ăsta se fac prea multe abuzuri. Poate că tu nu ştii, dar eu ştiu. Ştiu sigur că Johnnie Gallegher a omorât cel puţin un om în lagărul lui. Poate mai mulţi... cui îi pasă de un deţinut mai mult sau mai puţin? A zis că omul a fost ucis fiindcă a încercat să scape, dat am auzit altceva. Şi ştiu că i pune să muncească chiar când sunt bolnavi. Poţi să zici că e o superstiţie, dar nu cred că banii câştigaţi din suferinţa altora aduc fericire.

— Doamne sfinte! Vrei să spui... Ashley, doar nu ai înghiţit toate predicile sforăitoare ale prea sfinţitului Wallace asupra banilor pătaţi!

— N am avut nevoie să le înghit. Aveam părerea asta înainte să o fi predicat el.

— Atunci, probabil, crezi că toţi banii mei sunt pătaţi, strigă Scarlett începând să se supere, fiindcă am lucrat cu deţinuţi şi am ţinut şi un restaurant...

Scarlett se opri brusc. Cei doi Wilkes i păreau jenaţi, iar Rhett râdea din toată inima. "Lua l ar dracu!", gândi Scarlett, furioasă. "I se pare că mă amestec unde nu mi fierbe oala, şi asta crede şi Ashley. Aş vrea să pot să le sparg capul la amândoi!"

Îşi înghiţi însă furia şi încercă să ia o expresie indife­rentă şi plină de demnitate, dar nu reuşi.

— Bineînţeles, mie mi e complet indiferent, spuse ea.

— Scarlett, să nu crezi că vreau să te critic. Noi avem însă păreri deosebite şi ce ţi a convenit ţie, s ar putea ca mie să nu mi convină.

Deodată, Scarlett simţi o dorinţă nebună să fie singu­ră cu Ashley – cu Rhett şi Melanie la o mie de kilometri depărtare – ca să i poată spune: "Dar vreau să am aceeaşi părere ca tine! Spune mi exact care sunt ideile tale, ca să le pot înţelege şi ca să fiu ca tine!"

Dar în prezenţa Melaniei, pe care această scenă peni­bilă o tulbura, şi a lui Rhett, care se uita la ea râzând, nu putu decât să spună cu un aer înţepat şi plin de răceală:

— Ştiu că te priveşte numai pe tine, Ashley, şi departe de mine gândul să ţi dau sfaturi. Dar trebuie să recunosc că nu ţi înţeleg nici atitudinea, nici observaţiile.

" O, dacă ar fi fost singuri, n ar fi fost silită să i spună lucruri atât de reci sau cuvinte care să i facă rău!"

— Scarlett, te am jignit şi n am vrut s o fac. Trebuie să mă crezi şi să mă ierţi. În tot ce am spus nu există nimic ascuns. Cred numai că banii câştigaţi în anumite feluri aduc doar rareori fericire.

— Dar n ai dreptate! exclamă ea, incapabilă să se mai stăpânească. Gândeşte te la mine, de pildă! Ştii cum mi am câştigat averea. Ştii în ce situaţie mă aflam înainte de a câştiga bani! Îţi aduci aminte de iarna aceea de la Tara, când era atât de frig şi ne făceam pantofi din bucăţi de covor; n aveam destul de mâncare şi ne întrebam cum o să i creştem pe Beau şi pe Wade. Îţi amin...

— Îmi amintesc, zise Ashley cu glasul obosit, dar aş prefera să uit.

— Atunci nici unul dintre noi nu eram fericiţi, nu i aşa? Şi acum, uită te la noi! Ai o casă frumoasă, şi viitorul ţi se anunţă strălucitor. Şi nimeni nu are o casă mai frumoasă ca a mea, nimeni n are toalete mai frumoase ca mine sau cai mai frumoşi. Nimeni n are o masă mai bine servită şi nu dă recepţii mai elegante ca mine; iar copiii mei au tot ce şi doresc. Şi cum am câştigat banii necesari pentru toate astea? Aşteptând să mi cadă din cer? Nu! De pe urma deţinuţilor şi a unei cârciumi şi...

— Şi nu uita că ai omorât un yankeu, o întrerupse Rhett cu glas domol. De fapt, mulţumită lui ai putut începe.

Scarlett se întoarse furioasă spre el, gata să i spună ceva insultător.

— Şi banii te au făcut foarte, foarte fericită, nu i aşa, scumpa mea? întrebă el cu o dulceaţă otrăvită.

Scarlett tăcu, cu gura căscată şi se uită în jur. Melanie era gata să plângă de jenă. Ashley era palid şi reţinut, iar Rhett se uita la ea peste ţigară şi părea că se amuză. Scarlett era cât pe ce să exclame: "Dar, fireşte că m au făcut ferici­tă!" Cuvintele însă îi rămaseră în gât.

Capitolul LVIII

După boală, Scarlett observă la Rhett o schimbare de care nu ştia dacă trebuie să se bucure sau nu. Rhett nu mai bea, era liniştit şi părea îngândurat. Lua cina acasă mai des. Era mai binevoitor cu serviorii şi mai drăgăstos cu Wade şi Ella. Niciodată nu pomenea de trecut şi îndemna parcă, pe tăcute, pe Scarlett să facă la fel. Nici Scarlett nu spunea nimic, fiindcă era mai comod aşa, şi viaţa se scurgea în aparenţă fără frecături. Rhett nu părăsise niciodată atitu­dinea aproape respectuoasă pe care o adoptase în timpul convalescenţei ei, şi nu i mai arunca săgeţi ascuţite. Scar­lett îşi dădea seama că, dacă altădată Rhett o hărţuia cu observaţii răutăcioase care o scoteau din fire şi o făceau să i răspundă, era tocmai pentru că îi purta interes. Acum ajunsese să se întrebe dacă mai însemna ceva pentru el. Era politicos, dar rece şi distant şi lui Scarlett îi lipseau ciorovăielile şi schimburile de cuvinte usturătoare de altădată.

Rhett era foarte drăguţ cu ea, dar aşa cum eşti cu o străină; şi aşa cum pândea altădată toate mişcările ei, le pândea acum pe ale lui Bonnie. S ar fi zis că tot şuvoiul vertiginos al vieţii lui fusese abătut spre un canal îngust. Scarlett se gândea câteodată că alta i ar fi fost poate viaţa, dacă Rhett ar fi avut pentru ea cel puţin jumătate din duioşia cu care o învăluia pe Bonnie. Câteodată îi era destul de greu să se silească să surâdă când auzea spunându se: "Cum îşi adoră căpitanul Butler fetiţa!" Dacă n ar fi surâs, oamenilor li s ar fi părut ciudat, şi Scarlett s ar fi lăsat mai bine tăiată în bucăţi decât să mărturisească cuiva sau chiar ei înseşi că era geloasă pe o fetiţă, şi anume pe fetiţa ei cea mai iubită. Lui Scarlett îi plăcuse totdeauna să ocupe locul întâi în inima celor din jurul ei, şi era limpede acum că Rhett şi Bonnie vor fi totdeauna pe locul întâi unul pentru altul.

Rhett lipsea deseori seara de acasă, dar când se întor­cea, nu era beat. Când pleca, Scarlett îl auzea adesea fluierând încetişor pe când trecea prin faţa uşii ei. Câteodată se întorcea seara cu prieteni, cu care stătea de vorbă până târziu, cu o sticlă de coniac înainte. Oamenii aceştia nu semănau deloc cu cei cu care avusese de a face în primul an al căsătoriei lor. Nu mai invita nici carpetbagger i bo­gaţi, nici scallawag i, nici republicani. Scariett se furişa în vârful picioarelor până la capul scării şi acolo, aplecată peste balustradă, asculta şi recunoştea plină de mirare glasul lui René Picard, al lui Hugh Elsing, al fraţilor Simmons sau al lui Andy Bonnell. În orice caz, de la întâlnirile acestea nu lipseau niciodată bunicul Merriwether şi unchiul Henry. Ba, într o seară, Scarlett auzi înmărmurită chiar glasul doctorului Meade. Şi când te gândeşti că odată toţi oamenii aceştia credeau că spânzurătoarea ar fi fost o pedeapsă prea blândă pentru Rhett!

În mintea ei, acest mic grup era legat pentru vecie de moartea lui Frank, iar felul cum Rhett şedea treaz până noaptea târziu îi amintea de zilele dinainte de expediţia Ku Klux Klan ului în cursul căreia murise Frank. Îşi aducea aminte cu groază că Rhett spusese odată că ar fi în stare chiar să intre în blestematul lor de Klan, numai ca să ajungă om cumsecade, deşi nădăjduia că Dumnezeu nu i va da o pedeapsă atât de grea. Dacă şi Rhett, urmând exemplul lui Frank...

Într o noapte când se întoarse acasă mai târziu ca de obicei, Scarlett nu se mai putu stăpâni. Cum auzi scârţâind cheia în broasca uşii, îşi puse o rochie de casă pe ea şi, ieşind în holul de sus, luminat de o lampă cu gaz, îl aşteptă în capul scării. Rhett părea gânditor, dar când îşi văzu soţia, se arătă mai ales mirat.