Pe aripile vântului



Yüklə 5,47 Mb.
səhifə65/100
tarix30.10.2017
ölçüsü5,47 Mb.
#21778
1   ...   61   62   63   64   65   66   67   68   ...   100

Frank, Pitty şi sevitorii îndurau accesele ei de furie cu o răbdare îngerească şi, fără să ghicească adevărata cauză, le atribuiau sarcinii. Frank ştia că femeile însărcinate tre­buiesc menajate şi, lăsând orice mândrie la o parte, nu mai reproşa nevestei sale nici conducerea celor două gatere, nici faptul că umbla prin oraş în starea în care se afla – un lucru pe care nici o doamnă nu l ar face. Purtarea ei îl punea tot timpul în încurcătură, dar îndura cu răbdare. Ştia că după naşterea copilului Scarlett va redeveni femeia dulce şi fermecătoare pe care o curtase. Însă, deşi încerca în tot felul s o potolească, ea continua să aibă toane şi accese de furie, încât uneori credea că Scarlett nu era în toate minţile.

Nimeni nu părea să şi dea seama că ceea ce o îndem­na să se poarte ca o nebună era dorinţa ei de a şi pune afacerile în ordine, înainte de a se închide între patru pereţi. Voia să înalţe un zid solid în faţa urii din ce în ce mai mari a yankeilor. Îi trebuiau bani, bani tot mai mulţi, în cazul când potopul s ar revărsa asupra ei. Era obsedată de bani. Când se gândea la copilul ce va veni, îi era ciudă că vine într o vreme atât de nepotrivită.

"Moartea, impozitele şi copiii! Vin întotdeauna când nu trebuie!"

Atlanta fusese destul de scandalizată când Scarlett, o femeie, se apucase să conducă un gater; dar acum toată lumea socotea că întrecea limitele îngăduite. Lipsa ei de scrupule în afaceri era revoltătoare, mai ales când te gândeai că biata ei mamă era o Robillard. Iar faptul că umbla prin oraş când lumea ştia că e însărcinată era într adevăr o indecenţă. Începând din clipa când se putea bănui că e însărcinată, nici o femeie albă cinstită nu mai ieşea din casă, şi chiar şi negresele care călcau această regulă erau o excepţie. Doamna Merriwether declară cu indignare că dacă Scarlett continua aşa, va naşte pe stradă.

Însă, toate criticile aduse purtării ei de până acum erau un fleac faţă de zvonurile ce începură să circule pe socoteala ei. Nu numai că Scarlett avea afaceri cu yankeii, dar dădea chiar impresia că o face cu plăcere!

Doamna Merriwether şi mulţi alţi sudişti încheiau şi ei afaceri cu noii veniţi din Nord, dar diferenţa consta în aceea că toţi arătau clar că o făceau de nevoie. Pe când Scarlett!... Când te gândeşti că Scarlett lua chiar ceaiul cu nevestele ofiţerilor yankei, la ele acasă! Doar că nu le primise la ea acasă, şi lumea spunea că, de n ar fi fost mătuşa Pitty şi Frank, ar fi făcut o şi pe asta.

Scarlett ştia foarte bine că oraşul o vorbea de rău, dar nu i păsa deloc. Nu putea să şi permită să i pese. Nutrea împotriva yankeilor o ură tot atât de cruntă ca în ziua în care încercaseră să dea foc Tarei, dar ştia să şi ascundă această ură. Ştia că, spre a câştiga bani, trebuie să lucreze cu yankeii şi învăţase că cel mai sigur mijloc să şi i facă clienţi era să i farmece cu surâsuri şi cu cuvinte amabile.

Într o zi, când va fi foarte bogată şi când banii ei vor fi în siguranţă într un loc de unde yankeii nu i vor putea lua, atunci, ei bine, atunci le va spune exact ceea ce gândea despre ei, le va arăta cât îi urăşte şi cât îi dispreţuieşte. Ce bucurie va fi pentru ea! Dar, deocamdată, bunul simţ îi poruncea să se înţeleagă cu ei. Şi dacă asta se cheamă ipocrizie, păcat că lumea din Atlanta nu i urma pilda.

Scarlett descoperi că era extrem de uşor să ţi faci relaţii printre ofiţerii yankei. Exilaţi într o ţară duşmană, se simţeau stingheri şi mulţi dintre ei doreau să cunoască femei de lume. Când treceau pe stradă, femeile cinstite îşi strângeau fustele şi i priveau ca şi cum ar fi fost gata să i scuipe în obraz. Numai femeile uşoare şi negresele se purtau drăguţ cu ei. Deşi Scarlett făcea o meserie de bărbat, era totuşi femeie de lume şi ofiţerii yankei tresăreau de bucurie când le arunca un surâs frumos sau când o licărire amabilă trecea prin ochii ei verzi.

Adeseori, Scarlett îşi oprea trăsurica spre a sta de vorbă cu ei, dar, în timp ce făcea gropiţe, scârba ei pentru aceşti oameni era atât de puternică, încât cu greu se stăpânea să nu i ocărască. Totuşi, se stăpânea şi şi dădea seama că i manevra pe yankei cu aceeaşi uşurinţă cu care i manevra­se odinioară, spre a se distra, pe tinerii sudişti. Numai că, de astă dată, nu era vorba de distracţie, ci de afaceri foarte serioase. Rolul pe care şi l impunea era acela al unei femei fermecătoare şi rafinate din Sud, căzută în mizerie. Dato­rită aerului ei demn şi rezervat, ştia să şi ţină victimele la distanţă respectuoasă, dar avea totuşi în felul ei de a fi un farmec care încălzea inimile ofiţerilor yankei atunci când se gândeau la doamna Kennedy.

Această amabilitate a ei era folositoare, şi pe ea conta Scarlett. Mulţi ofiţeri din garnizoană, neştiind câtă vreme vor rămâne la Atlanta, îşi aduseseră nevestele şi copiii. Dat fiind că hotelurile şi pensiunile erau pline, unii dintre ei îşi construiau case. Erau deci încântaţi să cumpere lemnul necesar de la graţioasa doamnă Kennedy, care le arăta mai multă amabilitate decât oricine. Carpetbagger ii şi scallawag ii, care îşi clădeau locuinţe frumoase, hoteluri şi pră­vălii, cu averile făcute peste noapte, preferau şi ei să aibă de a face cu Scarlett decât cu foştii militari confederaţi, care, deşi curtenitori, se purtau cu o răceală mai rea decât o duşmănie făţişă.

Aşadar, fiindcă era frumoasă şi fermecătoare şi fiind­că ştia să ia câteodată un aer nenorocit sau disperat, Scarlett îi făcea pe yankei să simtă că e datoria lor să vină în ajutorul unei femei curajoase, al cărei bărbat nu era la înălţimea ei, şi deveneau cu plăcere clienţii ei şi în acelaşi timp ai lui Frank. Şi Scarlett, văzând că negoţul ei lua proporţii serioa­se, îşi zicea nu numai că salva prezentul datorită banilor yankei, dar şi că şi asigura viitorul, mulţumită prietenilor yankei.

Scarlett constata că i era mai uşor decât îşi închipuise să menţină relaţiile cu ofiţerii yankei pe planul pe care l dorise, căci ei păreau a avea o teamă cumplită de doamnele sudiste; în schimb, raporturile ei cu soţiile lor nu întârziară să devină pentru ea o problemă pe care n o prevăzuse. Nu dorise să aibă legături cu femeile yankee. Ar fi vrut să le evite, dar era cu neputinţă. Femeile ofiţerilor erau hotărâte s o cunoască. Ardeau de dorinţa de a face mai îndeaproape cunoştinţă cu Sudul şi cu femeile Sudului şi, pentru prima oară, Scarlett le oferea un mijloc de a şi satisface această curiozitate. Celelalte doamne din Atlanta nu ţineau deloc să le vadă şi refuzau chiar să le salute la biserică; de aceea, când Scarlett venea la ele să trateze o afacere, o primeau ca pe Mesia. Adeseori, când îşi oprea trăsurica în faţa unei locuinţe yankee şi începea să discute cu stăpânul casei calităţile lemnelor, soţia acestuia ieşea să ia parte la con­versaţie sau o invita pe Scarlett să intre la o ceaşcă de ceai. Deşi o făcea în silă, Scarlett primea de cele mai multe ori invitaţia, căci spera să câştige astfel o nouă clientă lui Frank. Însă întrebările prea personale ale acestor doamne şi atitudinea lor condescendentă şi dispreţuitoare faţă de tot ceea ce privea Sudul îi puneau răbdarea la grea încer­care.

Considerând că, după Biblie, "Coliba unchiului Tom" era singura carte demnă de crezare, femeile yankee voiau să afle toate detaliile în legătură cu câinii cruzi pe care i creştea fiecare sudist spre a vâna pe sclavii fugari. N o credeau niciodată pe Scarlett când le spunea că nu văzuse niciodată în jurul ei decât câini blânzi ca mieii. Doreau de asemenea să afle cum marcau plantatorii cu fierul roşu feţele sclavilor lor şi cum îi omorau în bătăi cu biciul. În sfârşit, manifestau un interes de oameni prost crescuţi pentru problema concubinajului la sclavi. Aceasta o supă­ra cu atât mai mult, cu cât numărul copiilor mulatri în Atlanta crescuse foarte mult de când se stabiliseră atâţia yankei aici.

Oricare altă doamnă din Atlanta s ar fi înfuriat în faţa unor astfel de manifestări de ignoranţă crasă, dar Scarlett reuşea, totuşi, să se stăpânească, găsind de altfel că aseme­nea cuvinte meritau mai mult dispreţul decât mânia. La urma urmei, femeile astea erau yankee şi nu te puteai aştepta la altceva din partea lor. Jignirile repetate ale pa­triei ei, ale poporului ei şi ale moravurilor lui n o atingeau pe Scarlett şi nu trezeau în ea decât un dispreţ ascuns cu grijă. Aceasta dură până în ziua când un incident veni să slobozească toată furia tinerei femei şi i îngădui să măsoa­re cât de adâncă era prăpastia care despărţea Nordul de Sud, prăpastie peste care nu exista nici o punte de legătură. Într o după amiază, revenind acasă în trăsură cu unchiul Peter, trecu prin faţa unei case în care locuiau, îngrămădite, familiile a trei ofiţeri yankei. Toţi aceştia aşteptau să se termine construcţia caselor lor, cu lemnul cumpărat de la Scarlett. În momentul acela cele trei soţii ale ofiţerilor yankei se aflau în mijlocul şoselei. Zărind o pe Scarlett, îi făcură semn să se oprească; se apropiară de trăsură, şi o salutară pe Scarlett cu accentul din Nord, care o făcea întotdeauna să şi spună că le ar putea ierta yankeilor ori­ce, în afară de vocile lor.

— Eşti tocmai persoana pe care voiam s o întâlnesc, doamnă Kennedy, declară una din ele, o femeie înaltă şi slabă, originară din Maine. Aş dori să capăt câteva informaţiuni privitoare la acest oraş înapoiat.

Scarlett înghiţi insulta adusă Atlantei cu dispreţul cuvenit, şi se sili să surâdă.

— Cu ce vă pot fi de folos?

— Bridget, guvernanta copiilor mei, s a întors în Nord. Mi a spus că nu mai vrea să rămână o zi în mijlocul "cioroilor" ăstora, cum le spune ea... Şi copiii mă înnebunesc! Te rog, spune mi ce trebuie să fac ca să găsesc o altă guvernantă. Nu ştiu cui să mă adresez.

— Nu e prea greu, zise Scarlett zâmbind. Dacă reuşeşti să pui mâna pe o negresă de la ţară, care n a fost încă influenţată de Biroul Eliberaţilor, vei avea o guvernantă ideală. N ai decât să stai în faţa porţii dumitale, şi să întrebi negresele care trec; sunt sigură că...

Cele trei femei o întrerupseră prin strigăte de indig­nare.

— Îţi închipui că mi voi încredinţa copiii unei negrese? exclamă doamna din Maine. Vreau o irlandeză, o fată cumsecade!

— Mi e teamă că nu vei găsi o servitoare irlandeză în Atlanta, răspunse Scarlett cu oarecare răceală. În ceea ce mă priveşte, n am văzut niciodată sevitori albi şi nici n aş voi să i am la mine acasă. Oricum, adăugă ea cu o uşoară ironie, te asigur că negrii nu sunt canibali şi că poţi avea deplină încredere în ei.

— Dumnezeule! Nu i vreau sub acoperişul meu! Ce idee! Să las ca o negresă să pună mâna pe copiii mei! Asta nu!

Scarlett se gândi la mâinile bune şi noduroase ale lui Mammy, care munciseră atâta pentru Ellen, pentru ea şi pentru Wade. Cu ce drept vorbeau astfel străinele acestea? Nici nu ştiau cât puteau fi de duioase aceste mâini negre, aceste mâini făcute să liniştească, să consoleze, să mângâie.

— Mă mir că vorbiţi astfel, zise Scarlett şi zâmbi. Doar dumneavoastră i aţi dezrobit pe negri!...

— Dumnezeule! Eu nu, draga mea, zise doamna din Maine râzând. Nu văzusem niciodată un negru înainte de a veni aici luna trecută, şi bucuroasă m aş lipsi să i văd. Mi e silă de ei. Nu mi inspiră nici o încredere.

De câteva clipe Scarlett îşi dădea seama că unchiul Peter răsufla greu şi stătea foarte ţeapăn, privind fix la urechile calului.

— Ia uitaţi vă la cioroiul ăsta bătrân! exclamă deodată doamna din Maine, arătând pe unchiul Peter tovarăşelor sale. E umflat ca o broască. Pariez că e răsfăţatul dumitale, adăugă ea întorcându se spre Scarlett. Voi, sudiştii, nu ştiţi să vă purtaţi cu negrii! Îi răsfăţaţi prea mult.

Unchiul Peter răsuflă adânc, fruntea i se încreţi, dar îşi păstră impasibilitatea. Să fie făcut "cioroi" de către un alb! Nu i se întâmplase asta niciodată! Să i se spună "răsfă­ţat", la vârsta lui, el care ţinea atât la propria i demnitate, el are era atât de mândru de a fi de ani de zile sprijinul familiei Hamilton!

Scarlett nu îndrăzni să l privească în faţă, dar ghici că bărbia îi tremura sub ofensa adusă amorului său propriu. Se simţi cuprinsă de o furie sălbatică. Ascultase cu calm cum femeile yankee îşi băteau joc de armata confederată, întinând reputaţia lui Jeff Davis şi acuzându i pe sudişti că îşi asasinează şi că îşi chinuiesc sclavii. Ar fi tolerat chiar să i fie criticată virtutea şi cinstea, dacă ar fi tras vreun folos tăcând, dar la gândul că aceste femei jigniseră prin observaţiile lor stupide pe bătrânul şi credinciosul servitor, luă foc ca un butoi de pulbere în care s ar fi aruncat un chibrit. Ochii i se aţintiră asupra pistolului mare, înfipt la brâul lui Peter, şi mâna aproape că i se întinse spre el. Da, aceşti cuceritori ignoranţi şi obraznici ar merita să fie culcaţi la pământ ca nişte câini! Se stăpâni însă, strânse din dinţi până ce i se văzură muşchii obrajilor şi şi aminti la timp că nu sosise încă momentul de a spune yankeilor ceea ce gândea despre ei. Într o zi le va trânti adevărul în faţă, dar nu acum!

— Unchiul Peter face parte din familie, zise ea cu o voce tremurândă. La revedere. Mână înainte, unchiule Peter!

Bătrânul negru dădu bici calului atât de brusc, încât animalul, surpins, se cabră şi trăsura făcu un salt. Scarlett avu totuşi timpul să audă pe doamna din Maine întrebându şi prietenele:

— Face parte din familie?! Totuşi parcă nu sunt rude – ce credeţi? E atât de negru!

"Să i ia dracu pe toţi! Ar merita să fie şterşi de pe faţa pământului. Dacă voi fi vreodată destul de bogată, am să i scuip în obraz, am să..."

Scarlett se uită la Peter şi zări o lacrimă curgându i de a lungul nasului. De îndată, ochii i se umplură de lacrimi. Simţi o imensă duioşie pentru bătrânul negru, o imensă durere pentru umilinţa pe care o suferise. Femeile acestea îl jigniseră pe unchiul Peter – pe unchiul Peter care făcuse tot războiul Mexicului cu bătrânul colonel Hamilton, care şi ţinuse stăpânul în braţe când acesta îşi dăduse sufletul, care crescuse pe Melly şi pe Charles şi veghease asupra bietei Pittypat, având grijă de ea în timpul refugiu­lui şi făcând apoi rost de un cal ca s o readucă de la Macon printr o regiune devastată de război. Şi femeile acelea pretindeau că nu puteau avea încredere în negri!

— Unchiule Peter, zise Scarlett cu glas tremurat, punând mâna pe braţul subţire al bătrânului vizitiu. Mi e ruşine când te văd plângând. Nu trebuie să iei în seamă ce spun. Nu sunt decât nişte scârbe de femei yankee!

— Au vo'bit în faţa mea ca şi cum aş fi fost un catâ' ca'e nu le putea înţelege... ca şi cum aş fi fost un af'ican şi nu puteam să ştiu ce spuneau, declară unchiul Peter, suflându şi zgomotos nasul. Şi mi au spus "cio'oi", şi mie nu mi au spus niciodată albii "cio'oi", şi mi au spus şi "'ăsfă ţat" şi au spus că nu poţi avea înc'ede'e în neg'i! Să n ai înc'ede'e în mine! Când băt'ânul colonel e'a să moa'ă, mi a spus: "Tu, Pete', să ai g'ijă de copii. Să veghezi asup'a domnişoa'ei Pittypat", a zis el, "fiindcă n a'e minte nici cât o păsă'ică." Şi eu, de atunci, am vegheat me'eu asup'a ei...

— Numai Arhanghelul Gabriel ar fi putut face mai mult, îi spuse Scarlett ca să l liniştească. Mă întreb ce am fi devenit toţi fără tine.

— Da, domnişoa'ă Sca'lett, mulţumesc, sunteţi foa'te d'ăguţă. Eu ştiu, şi dumneavoast'ă ştiţi, da' yankeii nu ştiu, şi nici nu vo' să ştie! Da' de ce se amestecă în t'ebu'ile noast'e, domnişoa'ă Sca'lett? Ei nu ne înţeleg pe noi, confede'aţii!

Scarlett nu răspunse nimic, fiindcă era încă prea stăpânită de furia pe care nu o lăsase să izbucnească în faţa femeilor yankee. Bătrânul vizitiu şi Scarlett îşi urmară drumul în tăcere. Unchiul Peter nu mai ofta, dar buza de jos îi atârna în afară, într un mod îngrijorător. Indignarea lui creştea, cu cât se gândea mai mult la lovitura pe care o primise.

"Ce ciudaţi sunt blestemaţii ăştia de yankei!" se gân­dea Scarlett. "Femeile astea îşi închipuie că dacă Peter e negru n are urechi să le audă! Yankeii nu ştiu că negrii sunt ca nişte copii, că trebuie să i iei cu binişorul; să i îndrumi, să le faci complimente, să i mângâi, să i cerţi. Yankeii nu i înţeleg nici pe negri, nici natura raporturilor care existau între ei şi foştii lor stăpâni. Asta nu i a împiedicat să se lupte ca să i alibereze. Acum, când i au eliberat, nu vor să mai audă vorbindu se de ei, decât spre a i teroriza pe sudişti. Nu i iubesc, n au încredere în ei, nu i înţeleg şi, totuşi, nu contenesc să strige în gura mare că sudiştii n au ştiut să se poarte cu ei."

Să n ai încredere în negri! Scarlett avea mai mare încredere în negri decât în majoritatea albilor şi, în orice caz, avea mai mare încredere în ei decât în orice yankeu. Găseai la negri o lealitate, o credinţă fără margini, o dra­goste pe care nimic n o putea perverti, pe care nici o sumă de bani n o putea cumpăra. Scarlett se gândi la negrii care rămăseseră la Tara în momentul invaziei yankeilor, atunci când ar fi putut atât de uşor să fugă şi să ducă o viaţă de trândăvie sub protecţia yankeilor. Se gândi la Dilcey, mun­cind pe ogoarele de bumbac alături de ea; la Pork, riscându şi viaţa ca să fure o găină pentru ca ei să nu moară de foame; la Mammy, însoţind o la Atlanta spre a o împiedica să facă vreo faptă necugetată. Se gândi la sevitorii vecinilor ei, care rămăseseră cerdincioşi protejându şi stăpânele în timp ce bărbaţii erau la război, însoţindu le în refugiu în mijlocul primejdiilor războiului, îngrijind de răniţi, înmormântând morţii, mângâind pe cei în suferinţă, muncind din greu, cerşind sau furând ca să hrănească familii întregi. Şi chiar acum, când Biroul Eliberaţilor le făgăduia marea cu sarea, rămâneau lângă foştii lor stăpâni şi munceau mai greu decât munciseră vreodată în timpul sclaviei. Dar yankeii nu înţelegeau lucrurile astea şi nu le vor înţelege niciodată.

— Totuşi, ţi au dat libertatea, zise Scarlett tare.

— Nu, domnişoa'ă Sca'lett! Nu mi au dat libe'tatea! Nu v'eau nici o libe'tate de la ticăloşii ăştia! declară Peter cu indignare. Fac pa'te şi acum din casa domnişoa'ei Pitty şi când o să mo', o să mă îng'oape în cimiti'ul Hamiltonilo', unde mi am locu'... Oh, ce o să şi mai iasă din fi'e domnişoa'a mea când o să i spun că aţi lăsat să mă jignească femeile alea yankee.

— Nu i adevărat! strigă Scarlett surprinsă.

— Ba da, domnişoa'ă Sca'lett, e adevă'at, zise Peter, cu buza mai ameninţătoare ca oricând. Vezi că dacă n am fi avut t'eabă cu yankeii, n a' fi putut să mă jignească. Dacă nu le aţi fi vo'bit, nu m a' fi t'atat ca pe un catâ' sau ca pe un af'ican. Şi pe u'mă, nici nu mi aţi luat apă'a'ea!

— Ba da! protestă Scarlett, ofensată de această obser­vaţie. Nu le am spus că faci parte din familie?

— Asta nu înseamnă că mi aţi luat apă'a'ea, fiindcă ăsta i un fapt cunoscut. Domnişoa'ă Sca'lett, n aveţi nevo­ie să faceţi negoţ cu yankeii. Nici o altă cucoană nu face. Domnişoa'a Pitty nici nu s a' uita maca' la v'eunu' din ei. Şi n o să i placă deloc când o să afle ce au spus de mine.

Reproşurile lui Peter erau mult mai dureroase decât orice i ar fi putut spune Frank, mătuşa Pitty sau vecinii, şi Scarlett, ofensată, se stăpâni ca să nu tragă o papară bătrânului vizitiu. Peter avea dreptate, dar o irita să primească observaţii de la un negru, şi mai ales de la un negru care o servea. Nu era nimic mai umilitor pentru un sudist decât să piardă stima servitorilor săi.

— " 'ăsfăţat", mormăi Peter. C'ed că după asta, dom­nişoa'a Pitty n o să mai v'ea să vă conduc. Nu, domnişoa'ă Sca'lett!

— Aş vrea s o văd şi pe asta! Deocamdată, te rog să taci.

— O să am junghiu'i în spate, anunţă Peter pe un ton jalnic. Spatele mă doa'e de pe acum aşa de 'ău, că abia de mai pot să stau d'ept. Dacă mă doa'e, domnişoa'a Pitty n o să mă mai lase să mân calu'... Domnişoa'ă Sca'lett, n o să vă folosească la nimic să vă aveţi bine cu yankeii şi cu secătu'ile albe, dacă nu vă aveţi bine cu familia.

Nici nu se putea rezuma situaţia în termeni mai precişi, şi Scarlett căzu din nou într o tăcere furioasă.

Da, avea aprobarea cuceritorilor, dar rudele şi priete­nii ei o criticau. Ştia tot ce se spunea despre ea, şi iată că însuşi Peter o dezaproba atât de mult, încât nu mai voia să se arate în public alături de ea. Constatarea aceasta era picătura care face să se reverse paharul.

Până atunci îşi bătuse joc de gura lumii, dar cuvintele lui Peter aprinseră în ea o ură aprigă împotriva vecinilor, o ură tot atât de mare ca şi aceea pe care o nutrea pentru yankei.

"Ce le pasă ce fac eu?" gândi ea. "Îşi închipuie poate că mă amuză să am de a face cu yankei şi să muncesc ca o roabă? Atitudinea lor îmi face viaţa şi mai grea. N au decât să creadă ce vor. Mi e perfect egal. N am timp să mă opresc la asemenea fleacuri. Dar mai târziu... mai târziu..."

Mai târziu, când lumea ei îşi va fi regăsit calmul, va putea să şi încrucişeze braţele şi să fie iar o doamnă, cum fusese Ellen. Se va arăta neajutorată şi lipsită de apărare, va duce o viaţă liniştită şi toată lumea o va stima. Ce nu va face când va fi bogată! Îşi va putea îngădui să fie atât de bună şi de amabilă ca şi Ellen; se va gândi la ceilalţi, va ţine seama de convenienţe. Nu va mai tremura întruna de frică. Viaţa se va scurge fără ciocniri violente. Va avea timp să se joace cu copiii şi să asiste la lecţiile lor. Prietenele ei vor veni să şi petreacă după amiaza la ea. În foşnetul rochiilor de mătase şi în fâlfâirea evantaielor din frunze de palmier, va servi ceai, sandvişuri şi prăjituri. Va pălăvrăgi ceasuri întregi. Va fi miloasă faţă de cei în suferinţă. Va duce săracilor coşuri cu tot felul de lucruri, supe şi compoturi bolnavilor, şi va plimba cu trăsura ei pe cei lipsiţi de mijloace. Va fi astfel o adevărată doamnă, în sensul sudist al cuvântului. Atunci, toată lumea o va iubi, aşa cum o iubise pe Ellen; toată lumea va lăuda altruismul ei şi va fi numită "Doamna cea bună!"

Nimic nu i strica plăcerea pe care i o produceau aces­te viziuni ale viitorului. Nu şi dădea seama că, în fond, n avea deloc chef să devină bună sau miloasă. Dorea nu­mai să vadă că i se atribuie aceste calităţi. Dar mintea ei nu era în stare să înţeleagă astfel de nuanţe. Îi ajungea să viseze că într o zi, când va fi bogată, toată lumea o va stima.

Într o zi! Da, într o zi, dar nu acum. Acum n avea timp să fie o doamnă.

Peter îşi ţinu cuvântul. Mătuşa Pitty îşi pierdu cum­pătul şi junghiurile lui Peter luară proporţii atât de mari într o singură noapte, încât nu mai mână trăsura niciodată. Scarlett fu silită să mâne ea însăşi, şi bătăturile care începu­seră să dispară îi apărură din nou pe degete.

Astfel trecu primăvara. În mai, luna frunzelor verzi şi a miresmelor, vremea frumoasă urmă ploilor răcoroase din aprilie. Fiecare săptămână aducea lui Scarlett, din ce în ce mai jenată de sarcină, noi griji şi o muncă tot mai grea. Foştii ei prieteni se purtau rece cu ea. Dimpotrivă, în familia ei, toată lumea era plină de atenţii faţă de ea, şi cu toţii înţelegeau din ce în ce mai puţin ce o îndemna să muncească din greu. În timpul acestor zile de griji şi de strădanii, nu era decât o singură fiinţă pe lume care o înţelegea şi pe care se putea bizui – Rhett Butler.

Scarlett se mira cu atât mai mult de această schimbare, fiindcă până atunci Rhett fusese neastâmpărat ca argintul viu şi răutăcios ca un diavol de curând ieşit din iad. Dar el îi arăta că o înţelege, un lucru pe care nu i l arătase nimeni până acum şi la care nu se aşteptase din partea lui.

Se ducea adesea la New Orleans, fără să explice nicio­dată cauza acestor misterioase călătorii, dar Scarlett era convinsă, nu fără să resimtă o anumită gelozie, că se ducea să vadă o femeie, sau poate mai multe. După ce însă unchiul Peter refuzase să mai mâne calul, Rhett rămase din ce în ce mai mult la Atlanta.

Când era în oraş, Rhett îşi petrecea cea mai mare parte din timp fie într un tripou deasupra cârciumii, fie la barul pe care l ţinea Belle Watling, unde bea cu cei mai bogaţi yankei şi carpetbagger i, punând la cale tot felul de afaceri, ceea ce i făcea pe oamenii din Atlanta să l urască mai mult chiar decât pe tovarăşii lui de băutură. Nu mai venea la mătuşa Pitty, fără îndoială din cauza sentimentelor lui Frank şi ale bătrânei domnişoare, care ar fi fost scandalizaţi să primească vizita unui bărbat, când Scarlett se afla într o situaţie delicată. Totuşi, nu trecea o zi fără ca Rhett să n o întâlnească din întâmplare pe tânăra femeie. Scarlett îl ve­dea apropiindu se călare de trăsura ei, în timp ce trecea pe drumurile pustii care duceau la unul din cele două gatere. Se oprea întotdeauna ca să i vorbească şi, câteodată, îşi lega calul în spatele trăsurii, şi lua el hăţurile. În acele zile Scarlett începea să obosească mai repede decât voia să admită şi era recunoscătoare lui Rhett că mâna în locul ei. Avea grijă s o părăsească înainte de a intra în oraş, dar toată Atlanta era la curent cu întâlnirile lor, şi gurile rele nu se sfiau să sublinieze această nouă încălcare a regulilor de bunăcuviinţă.


Yüklə 5,47 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   61   62   63   64   65   66   67   68   ...   100




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin