CEL MAI IMPORTANT EVENIMET DE LA ÎNVIEREA MEA ÎNCOACE
Luni, 19 septembrie 2011, 20:15
Fiica Mea preaiubită, intenţia Mea este de a-i duce pe fiecare, bărbat, femeie şi copil, în Noul Meu Paradis de pe Pământ. Deoarece, dacă ar rămâne în urmă chiar şi un singur suflet, Mi s-ar rupe Inima. De aceea numărul mesagerilor pe care Îi trimit acum în lume a crescut. Aceasta, ca ei să poată răspândi Cuvântul Meu pentru a încuraja convertirea.
Nu-i trimit pe mesageri ca să-i înfricoşeze pe copiii Mei. Rolul lor este să pregătească fiecare persoană de pe acest Pământ, astfel încât să fie gata şi să fie vrednică de a trăi în Noul Paradis.
Copiii Mei, nu este plăcută această perioada în care trăiţi. Legea şi ordinea s-au prăbuşit. Lăcomia a însemnat privarea voastră de stabilitate financiară. Mărirea de sine şi ambiţiile obsesive au însemnat de asemenea confiscarea credinţei voastre.
Ca o gospodărie, unde nu este supraveghere părintească.
Voi copiii Mei, sunteţi ca într-o gospodărie, unde nu este supraveghere părintească. Sunteţi ca şi nişte copii răsfăţaţi, aveţi tot confortul bunurilor materiale pe care le doriţi, fără să le fi meritat. Aveţi asigurată hrana, pentru care nici nu trebuie să vă obosiţi. Tot ce nu vă mulțumește, este înlocuit cu o altă noutate, cu un alt simulacru. Acum nimic nu vă satisface pentru un timp prea lung. Apoi dacă se iscă ceartă între copii, fiecare vrea să-l controleze pe celălalt, vrând să-şi impună voinţa. Pe urmă, poate să izbucnească şi un război fizic. Dar nici unul nu e responsabil şi astfel se bat între ei, uneori cu consecinţe grave.
Eu aşa văd lumea. Copiii Mei sunt nefericiţi, le lipseşte mângâierea spirituală, dar refuză călăuzirea Bisericii Mele. Astăzi Biserica nu poate controla o populaţie atât de indisciplinată, care nu tânjește după devotamentul faţă de Mine, aşa cum o face după confortul bunurilor create pentru trup.
Războiul distruge omenirea şi declinul spiritual a creat un vid în lume, al cărui efect îl simţiţi în inimile voastre, majoritatea dintre voi. Nimic nu este ceea ce pare. Măreţia materială străluceşte superficial numai în exterior şi lumina acesteia îi atrage pe aceia care tânjesc după comoditate, dar în spatele ei nu este nimic, doar întuneric.
Eu sunt lumina care lipseşte din viaţa voastră însingurată, tulbure şi într-un fel înfricoşătoare. De aceea este aproape timpul să intervin şi să preiau frâiele. Voi, copiii Mei, trebuie să salutaţi asta şi să vă pregătiţi pentru Marea Mea Milostivire.
Trebuie să vă rugaţi pentru fraţii voştri şi să salutaţi, cu braţele deschise, intervenţia Mea. Fiţi pozitivi, fiţi plini de speranţă. Aveţi încredere că la apariţia acestui eveniment măreţ, care este cel mai important de la Învierea Mea, chiar şi cei mai înrăiţi păcătoşi se vor simţi uşuraţi.
Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos
ROZARUL MILOSTIVIRII DIVINE
Miercuri, 21 septembrie 2011, 14:40
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
a1) Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, în veci. Amin.
a2) Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău, Isus. Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
a3) Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului. Şi în Isus Cristos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioară; a pătimit sub Ponţiu Pilat, s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat; a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi; s-a suit la ceruri, şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vie să judece pe vii şi pe morţi. Cred în Duhul Sfânt; sfânta Biserică Catolică; împărtăşirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilorşi viaţa veşnică. Amin.
Pe bobiţele mari b, c, d, e,f, se spune:
Părinte Veşnic, îţi ofer Trupul şi Sângele, Sufletul şi Dumnezeire Fiului Tău Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, pentru ispăşirea păcatelor noastre şi ale lumii întregi!
Pe bobiţele mici de la fiecare decadă a rozarului 1,2,3,4,5, se spune:
Prin Pătimirea Sa dureroasă, ai milă de noi şi de întreaga lume!
La final se spune de 3 ori făcând semnul crucii:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, ai milă de noi şi de întreaga lume!
Urmat de antifona:
O Inimă Preasfântă a lui Isus, din care a ţâşnit Sânge şi apă ca izvor de îndurare pentru noi, mă încred în tine.
|
ÎNDOIELILE VĂ ÎNTĂRESC ÎN IUBIREA VOASTRĂ PENTRU MINE
Miercuri, 21 septembrie 2011, 22:00
Am venit în Numele lui Isus, care a venit în trup şi s-a făcut om.
Multiubita Mea fiică, eşti acum foarte aproape de Inima Mea, chiar dacă ţi s-ar părea că eşti atât de departe. Uneori consideri că te-ai rupt de Mine, în realitate ai fost atrasă mai aproape în unitatea cu Mine.
Fiica Mea, acum întăresc încrederea ta astfel încât să poţi vesti şi pe mai departe omenirii Cuvântul Meu. Aceasta este o misiune foarte importantă. Deoarece demonii dezlănţuiţi de satana, cu milioanele în aceste timpuri, te atacă la fiecare cotitură. Primii oameni pe care îi vor folosi, vor fi credincioşii, care vor sta la rând care să arunce primii cu piatra.
Cu cât marele act al Milostivirii Mele pentru omenire se apropie, cu atât mai mult şi demonii vor încerca să blocheze adevărul şi să împiedice oamenii, pe cei buni, să-şi dedice timpul, de care am nevoie pentru a salva sufletele copiilor Mei fără credință. Nu permite calomniei crude, care se înmulţeşte, să te distragă de la lucrarea Mea.
Acum fiţi atenţi la profeţia Mea. Pentru fiecare om, care se căieşte în acest timp, se pot salva încă trei suflete. Gândiţi-vă la asta. Binecuvântările revărsate asupra omului care caută iertarea, vor fi acordate familiilor lor. Fiecare suflet care acum se roagă către Mine şi-Mi cere să-i salvez pe membri familiei sale şi pe prieteni, va primi din abundenţă Milostivirea Mea.
Rugăciunea este salvarea voastră, copiii Mei. Cu cât vă rugaţi mai mult, cu atât vă voi deschide inimile şi vă voi revela Adevărul Meu. Harurile Mele s-au înmulţit atât de mult, cum nu s-a mai văzut niciodată pe pământ. Totuşi nu pot revărsa aceste haruri puternice, decât dacă le cereţi.
Fiica Mea, te avertizez că o rautate care te va speria, se va manifesta într-un atac organizat asupra acestor mesaje divine. Să nu-ţi pese. Închide-ţi ochii. Astupă-ţi urechile. În schimb, roagă-te ca astfel de suflete să primească iluminarea.
Îndoielile, fiica Mea, sunt încercări, pe care nu numai tu, ci şi discipolii Mei iubiţi le experimentează. Cu toate că ele pot fi neliniştitoare, totuşi sunt permise de Mine pentru a vă face mai puternici în iubirea voastră pentru Mine.
Acum liniştiţi-vă copii. Acceptaţi Cuvântul Meu. Trăiți-vă vieţile, aşa cum aştept de la voi. Puneţi familiile voastre înainte de orice. Ele nu trebuie sa fie neglijate din cauza Mea. Rugaţi-vă acum cu încredere liniştită şi fiţi siguri, că la porunca Tatălui Meu Veşnic se vor împlini profeţiile Mele. Ele se vor întâmpla potrivit unei sincronizări perfecte stabilite de Tatăl Meu.
Copiii Mei, nu uitaţi niciodată că multe secrete date vizionarilor Mei, care prevesteau evenimente viitoare, au fost diminuate prin rugăciune. Multe, multe catastrofe naturale au fost evitate datorită devotamentului arătat Binecuvântatei Mele Mame. Cei credincioşi faţă de Ea, au preîntâmpinat prin rugăciunile lor multe cutremure, inundaţii şi tsunami. Rugăciunea poate fi foarte puternică. Rugăciunile şi suferinţa unei persoane pot salva o naţiune întreagă. Amintiţi-vă asta.
Îi iubesc pe toţi copiii Mei. Puterea de a vă salva unii pe alţii stă în mâinile voastre. Nu uitaţi ce v-am spus mai înainte. Rugăciunea este arma voastră împotriva răului din această lume. Rugăciunea poate atenua dezastrele la nivel mondial. Rugaţi-vă în continuu pentru pace în lume. De asemenea rugaţi-vă pentru o tranziţie uşoară în Noul Paradis pe pământ, care îi aşteaptă pe toţi copiii Mei ce-şi caută mântuirea.
Al vostru iubitor Isus
Dostları ilə paylaş: |