Pelerinaj la Lourdes organizat cu prilejul serbarii Zilelor Mondiale ale Tineretului

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 53.98 Kb.
tarix26.07.2018
ölçüsü53.98 Kb.

Jurnal de pelerinaj la Lourdes organizat cu prilejul serbării Zilelor Mondiale ale Tineretului

În data de 11 august, tineri din Eparhia de Cluj-Gherla în număr de 68 am urcat în autocar, nerăbdători, încrezători că itinerariul ce va urma va fi unul memorabil,unul ce ne va schimba nu numai perspectiva asupra realităţii exterioare, ci şi modul în care privim relaţia cu Dumnezeu, lumea noastră interioară.

Este interesant de remarcat faptul că Ziua Mondială a Tineretului s-a ales anul acesta a fi sărbătorită în paralel în Australia şi în Europa, datorită dificultăţilor posibile de întâmpinat pentru cei care s-ar fi aventurat până “la capătul Pământului”,la Sydney, în Australia.

Pentru cei care au preferat o locaţie mai accesibilă, în sensul localizării sale între graniţele europene, Lourdes a fost desemnat locul ideal. De ce tocmai Lourdes ales pentru a sărbători un eveniment ca ZMT, o sărbătoare plină de energie, de culoare, de vitalitate, într-un cuvânt o sărbătoare a tinereţii?

Lourdes este cunoscut mai mult ca un loc de pelerinaj, caracterizat de o atmosferă de linişte, pace, împăcare, un loc în care oamenii ajung disperaţi, îndureraţi, fără speranţă şi se roagă Maicii Sfinte pentru a aduce lumina şi pacea în viaţa lor. Lourdes e un loc în care oamenii care suferă vin să se roage Maicii Sfinte pentru vindecarea lor sufletească şi trupească, încrezători în puterea rugăciunii şi convinşi de puterea Sfintei Fecioare.

La Lourdes, în apropierea Grotei, e locul privilegiat în care Puritatea a coborât în mijlocul mizeriei pământeşti să răspândească iertarea, iubirea, lumina şi să vorbească de marea milostivire a lui Dumnezeu. Maica Sfântă a binevoit să întindă mâna Sa spre noi şi să ne spună:”Nu!Nu sunteţi uitaţi şi nu sunteţi pierduţi!Doar aveţi credinţă!Eu sunt aici cu voi şi nu contează cât de jos aţi căzut, ridicaţi-vă ochii spre Cer cu încredere şi eu voi fi acolo să vă întind mâna!”

Acolo, în fiecare clipă, rugăciuni se înalţă spre Cer, spre Mama Lumii, rozariul e rostit în fiecare şoaptă, iar mâinile tremurânde numără boabele murmurând “Bucură-te Marie”în franceză, în engleză, în italiană, în germană şi…..în română.

Şi totuşi, de ce s-a ales Lourdes? E un loc de pelerinaj un loc potrivit pentru o mulţime zgomotoasă de tineri? Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat.Vârsta nu contează, vârsta nu are a face când iubeşti, când iubeşti cu toată fiinţa ta pe Dumnezeu şi te încredinţezi Maicii Sfinte. Noi, tineri, obişnuiţi cu zgomotul, cu gălăgia, obişnuiţi să ne plictisim rapid de orice lucru, noi stăteam la Liturghie nemişcaţi, îi sorbeam cuvintele părintelui timp de două ore la cateheză, ne rugam la Grotă şi păstram clipe de linişte la Grotă înfioraţi de măreţia misterului şi nu ne mai săturam să străbatem Lourdes-ul, acest orăşel care îşi descoperea priveliştile uimitoare în faţa noastră.De dimineaţă totul ne atrăgea atenţia:ceaţa ce plutea pe crestele din jur, susurul râului Gave de Pau ce trecea prin centru, peştii ce se mişcau alene prin limpezimea apei, soarele ce se răsfrângea printre crengile copacilor.Un zâmbet ne înflorea pe feţe la ivirea zorilor:o nouă zi era în faţa noastră.Şi împreună cu alţi 2000 de tineri eram fericiţi să îi închinăm ziua Domnului, să îi oferim toate gândurile şi sentimentele şi să îi arătăm cât de recunoscători suntem.

Lourdes ne-a umplut inimile cu ceva consistent, cu ceva ce a reuşit să pătrundă până în fiecare colţişor al sufletului şi să confere intensitate fiecărui sentiment trăit acolo.Ce putea fi? IUBIREA. Ne-am lăsat pătrunşi de iubirea lui Dumnezeu, privind şi conştientizând ce a făcut Dumnezeu cu noi, miracolul apariţiilor.Ne-am deschis inimile astfel că am primit şi am reuşit să răspândim mai departe iubire, căldură şi lumină.Am mers la Lourdes nu doar pentru a sărbători,ci în primul rând pentru a fi vindecaţi.Fiecare a pornit cu temerile sale, cu egoismul, cu armata sa de prejudecăţi şi, ajuns acolo, fără măcar să îşi dea seama când s-a întâmplat, s-a schimbat, s-a schimbat ceva în interiorul său.A simţit iubirea lui Dumnezeu, contemplând statueta Maicii Sfinte, refăcând drumul parcurs de Bernadetta, privind locurile în care a copilărit.

Când ajungi la Lourdes, intri într-o altă lume, într-o lume sfinţită,într-un spaţiu atemporal, în care eşti doar tu şi Dumnezeu.Sufletul tău vibrează, e dintr-o dată atins parcă de aripa unei fericiri supreme şi simţi că ceva s-a schimbat.Ceva te atrage spre Grotă şi ai vrea să stai acolo o veşnicie contemplând imaginea apariţiei, cuvintele “Que soy era Imaculada Conceptiou” şi să spui cu adevărat:”Cred!Cred cu adevărat Măicuţă Sfântă că ai apărut în locul acesta , că Tu ai coborât aici în acest loc..şi nu pentru că văd cu ochii mei şi nu pentru că aşa imi spune lumea, ci pentru că asta simt, asta spune sufletul meu, mi-o anunţă cu toată tăria. Şi în momentul acesta sufletul meu e fericit cum nu a mai fost niciodată şi împăcat.E acasă…”

Iată de ce Lourdes a fost ales ca loc de întâlnire pentru a sărbători.Pentru că Dumnezeu e atât de aproape aici.

Cum a început această călătorie? Simplu.Din parcarea Cipariu, într-o seară de vineri, 11 iulie, un grup de 68 de tineri nerăbdători şi entuziaşti, încărcaţi de bagaje, dar şi de voie bună, însoţiţi de părinţii lor spirituali, au urcat în autocarul ce urma să le fie casă pentru două săptămâni.Gata de plecare, lăsându-i pe cei dragi în urmă cu o fluturare de mână, au început călătoria ce avea ca ţintă Lourdes ,locul unde vor celebra ZMT.

Tineri din Astru, având printre ei pe Pr.Mihai Kiss, tineri din Grupul de Rugăciune “Triumful Inimii Neprihănite” având în centrul lor pe Pr.Tony Crişan şi tineri din Propotopiatul Beclean însoţiţi de Pr.Alin Cândea, precum şi tineri din alte protopopiate ale Eparhiei de Cluj-Gherla au pornit la drum având binecuvântarea Preasfinţitului Florentin, ce ne-a însoţit cu rugăciunile pe parcursul întregului itinerariu.

Împreună am fost o echipă, un tot unitar, am fost tinerii din Eparhia de Cluj-Gherla, iar acest lucru îl spuneau şi tricourile noastre roşii.Aşa ne-am prezentat noi la ZMT, o “turmă roşie”, mergând în frunte cu Crucea Tineretului Eparhial.

Drumul începuse cu o noapte pe autocar, pe care unii au reuşit să o treacă cu bine, alţii mai obosiţi, însă priveliştea de dimineaţă a fost în măsură să compenseze noaptea nedormită. Eram în Austria, la Viena.Un soare strălucitor vestea o zi minunată şi noi ne-am pregătit să aducem laude pentru prima noapte trecută cu bine şi pentru restul zilelor ce se vesteau pline de încântare.Am participat la Sfânta Liturghie, liturghie celebrată de cei trei preoţi.Apoi, plini de entuziasm, am început vizita în acest oraş luminos, aerisit, boem: clădiri impunătoare, minunat ornamentate, dând impresia de bunăstare, de grandios;o Vienă cu bulevarde întinse, un amestec de frumuseţe şi grandoare a unor vremuri apuse completată de o tehnologie a prezentului bine gândită, meticulos organizată, dominată de spiritul utilităţii, al preciziei.În acest sens e demn de remarcat metroul vienez, o minune a tehnologiei moderne, metrou ce ne-a purtat până la Castelul Schonbrunn, o replică a vestitului Versailles din Franţa, o minune a timpurilor sale şi prilej de încântare şi în zilele noastre, un loc desprins din basme parcă.

Stephansdome e un alt obiectiv ce necesită a fi amintit, un edificiu grandios, bogat ornamentat, semănând cu un martor mut şi plin de demnitate a unor vremuri apuse, un loc necuprins de agitaţia continuă din centrul capitalei Austriei..

După acest tur în frumoasa şi cocheta capitală în care am remarcat-lucru uimitor-mai multe biciclete decât maşini, dovedind spiritul sportiv al vienezilor, am pornit din nou la drum, conştienţi că încă o noapte nedormită pe autocar ar fi fost o piatră de încercare pentru mulţi şi de aceea grăbindu-ne să ajungem la locul de cazare.Locaţia:Rosenheim,Germania,la Seminarul teologic catolic.Gazdele noastre au fost deosebit de primitoare, ne-au aşteptat cu o cină binevenită, cu o atmosferă placută şi caldă.Dimineaţa de asemenea a fost o încântare, având parte de un mic-dejun energizant.A urmat Sfânta Liturghie celebrată în capela din interiorul seminarului, apoi ne-am pregătit de plecare.Începea să picure.Ne aştepta un drum lung până la Paris.

Paris….Nu ne venea să credem.”Oraşul luminilor..”.O zi de mers ne despărţea .Şi cerul?Cam plumburiu.Din fericire, seara când am ajuns la Seminarul teologic din Paris, situat pe strada “Rendez-vous”, cerul se limpezise şi prevestea o zi minunată.

Ziua petrecută pe autocar şi oboseala acumulată nu ne-au oprit să strigăm toţi într-un glas:”Vrem să vedem Parisul noaptea!”Nu se putea să fii în Paris şi să dormi!

Am mâncat cina pe care gazdele noastre binevoitoare au aşternut-o în faţa noastră şi apoi am pornit entuziasmaţi să vizităm:unii Notre-Dame, unii Tour Eiffel şi Champs-Elysees.Apoi, după turul de noapte ne-am întors mai liniştiţi la somn.Trebuia să prindem putere.Ziua următoare avea să fie un tur de forţă în Paris:o zi întreagă dedicată vizitării Parisului.Un lucru ne reţinea atenţia:eram în 14 iulie, căderea Bastiliei, Ziua Naţională a Franţei.Ce eveniment!Şi noi urma să fim în mijlocul acestui furnicar de 12 milioane de oameni..

Dimineaţa a debutat cu Sfânta Liturghie, liturghie celebrată în ritul romano-catolic de către părintele Antoine şi -lucru uimitor-în limba română. Părintele ne cunoştea limba şi se bucura nespus să celebreze astfel încât să înţelegem şi noi.Liturghia a fost minunată.Am simţit că avem un prieten acolo la Paris.După Liturghie am ieşit în lumina dimineţii, ne-am împărţit în grupurile componente şi am pornit într-o mare aventură:vizitarea Parisului.

Dar cum să străbaţi atât într-o zi?

Metroul ne-a salvat.Am circulat cu el cât pentru o viaţă întreagă.

Am văzut-o pe Ecaterina Laboure dormind parcă, neatinsă de putreziciunea trupului, în minunata Catedrală a Medaliei Miraculoase, ne-am îndreptat grăbiţi spre Sacre-Coeur de unde am putut admira priveliştea unui Paris parcă fără margini, ne-am grăbit spre Grădinile Luxembourg, adevărat Paradis terestru, spre Arcul de Triumf unde am putut admira maşini de război defilând, Domul Invalizilor adăpostind mormântul lui Napoleon, Champs-Elysees şi Tour Eiffel, ce străjuia o mare de oameni veniţi să asiste la un concert în cinstea zilei naţionale, muzeul Louvre ce aducea aminte de locuri şi personaje din romanele lui Dumas.Încet-încet ziua se apropia de sfârşit.Nu ne venea să credem..Dar mai erau atâtea de vizitat! Ne-am consolat cu ideea că Parisul nu se vizitează într-o zi..E nebun cel ce vrea acest lucru şi crede că poate reuşi.Şi totuşi, cred că în nebunia noastră, am reuşit să suprindem cele mai importante locuri de vizitat.Un regret rămăsese:nu văzusem Versailles.Ştiam că palatul Schonbrunn e o replică a Versailles-ului şi dacă acesta arăta absolut ireal, ne întrebam cum putea să arate acest faimos castel.Cred că rămâne să vedem în următoarele călătorii.

La ora 22:00 seara eram toţi adunaţi la Seminarul Teologic.Frânţi de oboseală.Şi foarte încântaţi.Ne aştepta autocarul.Trebuia să mergem mai departe.Nu aceasta ne era ţinta.Mai aveam doar puţin până la Lourdes,adevărata ţintă.

Marţi dimineaţa.15 iulie a.c..Ora 10:00.Ajunseserăm la Lourdes, o regiune minunată, străjuită de munţii Pirinei, iar orăşelul Lourdes situat la 420 m altitudine era un orăşel liniştit, vesel, luminos.

Am ajuns printre primii la locul de cazare.Am primit câte un rucsac cu tot ce aveam nevoie incluzând şi o lanternă şi un ecuson ce avea să fie permisul nostru de trecere pe parcursul şederii acolo.Locul unde stăteam se numea Terrain Abadie şi corturile erau mari şi încăpătoare.Pe măsură ce se încălzea afară,înăuntru atmosfera devenea sufocantă.Bun.Nu eram foarte îngrijoraţi, gândindu-ne că toată căldura din timpul zilei acumulată în cort va fi excelentă pe timpul nopţii, având în vedere faptul că ne aflam în regiune de munte.Doar că nu s-a întâmplat aşa.Noaptea corturile împrumutau temperatura de afară, ba şi mai mult dacă cineva îşi putea imagina, temperatura era mai scăzută decât afară.

Prima noapte a însemnat duşuri calde în miez de noapte, jogging, mutări de 2 într-un singur sac sau suflat în pumni.Dimineaţa următoare era o adevărată răzvrătire.Căutam pături şi tot ce putea fi o sursă de căldură.Părintele Tony auzea numai plângeri şi lamentări, însă el a spus doar atât..”Aşa e de fiecare dată în prima noapte.Niciodată nimeni nu e mulţumit.Noaptea următoare va fi mai bine”.Şi a avut mare dreptate.Pentru că Dumnezeu s-a milostivit şi a adus norii deasupra Lourdes-ului.Astfel noaptea nu mai era atât de rece.Iar dimineaţa norii plecau şi soarele se ivea.Măicuţa Sfântă a avut grijă de noi.

Marţi a fost ziua de primire.Ne-am acomodat cu locul, am păşit pe acele locuri sfinte sfioşi, încântaţi ,nevenindu-ne să credem că am ajuns cu adevărat la destinaţie.Şi această destinaţie întrecea cu mult orice închipuire:era un loc binecuvântat, plin de armonie şi pace, iar soarele surâdea binevoitor dintr-o pânză de un albastru pur.

Primirea a fost una plină de energie şi cântec.În capela Sfânta Bernadetta, la orele înserării a avut loc un concert de muzică religioasă în cinstea venirii noastre.Astfel începea prima zi din timpul sfânt pe care l-am trăit acolo, timp aflat sub ocrotirea Spiritului Sfânt.A 23-a Zi Mondială a Tineretului desfăşurată sub semnul Spiritului Sfânt si având ca motto :”Când va veni Spiritul Sfânt asupra voastră veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori”(Fapte 1,8), începuse.

Miercuri a început minunat.La 7:30 am primit micul-dejun.Şi anunţul că nu mai putem intra în cort decât la 22:00 seara.Aşa că am zis :”Să ne umplem ziua! Să participăm la activităţi!”

La ora 8:00 era rugăciunea de dimineaţă, pe care o făceam în Rotonda 1, alături de preoţii noştri.

De la 10:00 aveam lecţia de cateheză.Fiecărui grup i s-a desemnat un responsabil cu cateheza,care să le vorbească în limba de origine.La noi a venit Pr.Adrian Stoica.Părintele era de rit romano-catolic şi era de mult timp în Franţa, la Lourdes.S-a bucurat enorm când ne-a văzut şi pentru faptul că îi aduceam aminte de casă.Acum putea să vorbească din nou în română.

Cum e Părintele Stoica?E un om carismatic, un preot ce are darul oratoriei, ce reuşeşte să exprime ceea ce gandeşte foarte bine, foarte plastic.Dumnezeu i-a dăruit acest har de a reuşi să se facă ascultat şi înţeles.Părintele Stoica ne-a cucerit inimile în câteva momente.Am fost fascinaţi, iar cele 2 ore de cateheză în prezenţa sa treceau prea repede, mult prea repede.

Un preot plin de modestie, un preot în privirea căruia citeai dragostea de oameni şi de Dumnezeu, bucuria cu care slujea, optimismul şi entuziasmul, dragostea de viaţă,acesta era Părintele Stoica.El ni l-a descoperit pe Dumnezeu aşa cum îl inţelegea: iubire, generozitate şi bucurie.Un Dumnezeu ce nu vine ca stăpân, ci ca prieten şi rămâne mereu alături.

Părintele Stoica avea capacitatea să explice lucruri complicate într-o manieră simplă, să actualizeze cuvintele Sfintei Scripturi şi mai ales să realizeze analogii şi comparaţii inedite.

Miercuri, în a doua zi la Lourdes, am avut ocazia să îl intâlnim pe acest apostol plin de zel.Părintele s-a prezentat în Rotonda 1, locul stabilit pentru cateheză, la ora 10:00.Tema impusă era Botezul, însă privit din perspectiva relaţionării sale cu locaţia în care ne aflam:Lourdes şi grota cu izvorul făcător de minuni.Practic întreaga cateheză a Pr.Stoica a avut ca punct central o prezentare a divinităţii prin intermediul Sfintei Fecioare de la Lourdes, Părintele reuşind să ne prezinte Lourdes-ul ca un cunoscător al locului şi să îndrume paşii spre cunoaşterea lui Dumnezeu prin meditaţie şi contemplarea locului în care ne aflam.

Părintele a prezentat Sacramentul Botezului în viaţa creştinului raportându-l la apariţiile Sfintei Fecioare şi la îndemnul Maicii Sfinte către Bernadetta de a se spăla pe faţă şi a bea din apa izvorului.Acesta poate fi privit ca un nou Botez.De altfel, în ritul romano-catolic există un ritual asemănător numit Confirmare unde tânărul ajuns la vârsta la care are responsabilitate asupra alegerilor sale spirituale, îşi reînnoieşte voturile făcute la Botez.

Botezul înseamnă renaştere, Botezul înseamnă renunţarea la omul vechi şi plin de păcat şi renaşterea într-unul nou, unul ce trăieşte în Isus Cristos şi Dumnezeu trăieşte în el.Momentul spălării pe faţă cu apă echivalează cu o spălare a păcatelor, cu o dăruire totală lui Dumnezeu, o confirmare a încredinţării noastre Lui.

Însă toate aceste schimbări interioare, această evoluţie spirituală are loc doar prin lucrarea Spiritului Sfânt.Spiritul Sfânt Mângâietorul e cel care oferă omului disponibilitatea de a se deschide şi de a primi, îi oferă harurile pregătite, lucrează cu adevărat desărvârşit în interiorul său, spre marea glorie a lui Dumnezeu.

Exemplul desăvârşit e Însăşi Maica Sfântă, spunând plină de umilinţă :”Fie mie după Cuvântul Tău!”.Maica Sfântă este templul Spiritului Sfânt şi lucrarea acestuia e desăvârşită.

Cateheza a fost un moment de cunoaştere, de clarificare a unei părticele infime din marea operă pe care Dumnezeu o are în plan cu noi oamenii.Părintele Stoica ne-a arătat un lucru ce de multe ori ni se pare că vine în contradicţie cu credinţa noastră.:Sunt acţiunile noastre predestinate? Dacă da, de ce se vorbeşte despre libertatea omului?Mai are omul aşa ceva? Însă noi, în căutarea de a lămuri totul, am pierdut ceva din vedere:faptul că Dumnezeu e infinit,atotputernic şi mai ales mai presus de raţiunea umană.Ar fi un lucru lipsit de logică să îl coborâm pe Dumnezeu la nivelul raţiunii umane pentru a-I explica acţiunile.Trebuie ca în această viaţă să ne acceptăm limitele şi la fel de uşor să acceptăm de fapt că Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi, un plan pe care noi nu îl inţelegem pentru că gândim pe termen scurt şi chiar dacă am putea să extindem pe termen lung..ce înseamnă durata vieţii de om pentru Dumnezeu? Timpul pământesc e probabil o clipită pentru timpul dumnezeiesc.De aceea, cel mai important e să urmăm exemplul Mariei, să încetăm să îl mai cuprindem pe Dumnezeu în limitele strâmte ale raţiunii noastre şi să ne încredinţăm total Lui.

Cu acest sentiment am pornit seara într-o procesiune cu torţe, având în frunte statuia Sfintei Fecioare Maria.Aleile Lourdes-ului s-au umplut de mulţime care mergea cu lumânări în mâini şi cânta imnuri de mărire lui Dumnezeu.Tatăl Nostru şi Bucură-te Marie erau rostite pe rând în latină, franceză , engleză , germană şi…română.Ne-a tresăltat inima de bucurie când am auzit rostite rugăciunile atât de cunoscute în limba română.Ne-am simţit cu adevărat mândri, plini de bucurie şi fericiţi că noi, o naţiune atât de mică şi neînsemnată, am fost avuţi în vedere şi am sărbătorit împreună cu ceilalţi şi în limba noastră.Preoţii noştri au participat şi ei la procesiune printre ceilalţi preoţi şi episcopi.Ce fericire să îi vedem pe Pr.Tony, pe Pr.Alin şi Pr.Mihai în mijlocul atâtor preoţi din ţări cu tradiţie catolică.Ne-am bucurat enorm.Sanctuarul a fost luminat feeric,iar mulţimea de torţe aprinse a creat o atmosferă de poveste.

Ziua de joi a debutat cu rugăciunea de dimineaţă.Apoi de la ora 10:00 Părintele Stoica a venit să ne prezinte o altă tematică:Fericirile în legătură cu Cachot-ul, locul unde şi-a petrecut Bernadetta copilăria.Părintele a insistat mai ales asupra acestei fraze:”Fericiţi cei săraci cu spiritul,căci a acelora este Împărăţia Cerurilor”.Ce este expresia “săraci cu spiritul”? Ceea ce ştiam noi că înseamnă? Limitat din punct de vedere intelectual şi oarecum şi spiritual? Nu.Nu asta vrea să spună.Cei săraci cu spiritul sunt cei modeşti, cei care îşi recunosc limitele şi atât în momentele de fericire, cât şi în cele de neagră mizerie nu încetează să îşi ridice privirea către cer şi să se încredinţeze lui Dumnezeu, conştienţi fiind că El e singurul care le va da tăria, puterea să treacă peste orice încercare.Astfel era şi familia Bernadettei,o familie creştină pătrunsă de credinţa în Dumnezeu, o familie care trece de la bunăstare la cea mai neagră mizerie şi cu toate acestea, nu se revoltă, ci dimpotrivă, îl preamăresc pe Dumnezeu.În acestă mizerie aparentă îşi construieşte Dumnezeu lăcaşul.În mizeria materială întâlneşte curăţenia sufletească şi asta este ceea ce conferă valoare în faţa lui Dumnezeu.Să luăm spre exemplu Grota, loc în care se scăldau porcii, loc plin de mizerie şi noroi.În acest loc binevoieşte să se coboare Imaculata, Puritatea Întruchipată, Cea fără de Pată pentru a se ruga cu Bernadetta.Şi nu o dată, ci de 18 ori.Şi pe deasupra, din această mizerie face să ţâşnească izvor clar şi limpede, cu apă plină de putere vindecătoare.Iată cum din nou, voinţa lui Dumnezeu devine de neînţeles pentru mintea omenească.

După această expunere, am decis să facem drumul jubileului, un drum spiritual ce avea în vedere locurile sfinte, drum parcurs cu scopul de a obţine indulgenţa plenară oferită în mod excepţional anul acesta de către Sfântul Părinte, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la apariţiile de la Lourdes.

Drumul ne-a purtat spre Biserica unde a fost botezată Bernadetta, spre capela unde a primit Prima Sfântă Împărtăşanie, spre casa părintească şi spre Spitalul unde a petrecut o parte din viaţă ascunsă.Drumul s-a încheiat la Grota unde a trăit miracolul vieţii ei, întâlnirea cu Fecioara.La fiecare punct vizitat fiecare a primit un autocolant ce se ataşa unui cerculeţ ce îl purtam la gât.Când cele patru spaţii libere erau complete, aveam să terminăm itinerariul ce urma paşii Bernadettei, această fetiţă binecuvântată.

Bernadetta a murit la doar 35 de ani, iar corpul ei aflat în stare intactă de parcă ar dormi, se află la Nevers.Aceasta e soarta tuturor sufletelor asupra cărora Maica Sfântă s-a aplecat.Nu au cunoscut degradarea trupului, aşa cum nu au cunoscut-o în timpul vieţii pe cea a sufletului.

Împăcaţi sufleteşte, am pornit spre locul unde urma să avem Liturghia Apei, în Capela Adoraţiei Euharistice.Părintele Stoica a celebrat această Liturghie în cadrul căreia am putut să înălţăm rugăciunile de intenţie către Maica Sfântă cerându-i pentru noi şi pentru ceilalţi haruri şi îndurare asupra păcătoşilor.Celebrarea s-a încheiat cu spălarea pe faţă cu apa din izvor, a fiecăruia dintre noi.A fost un sentiment minunat, o renaştere parcă, o intrare în spiritul sărbătorii.



Vineri

Ziua a început cu celebrarea Sfintei Liturghii în Rotonda împreună cu Părintele Stoica şi preoţii noştri dragi.Împărtăşiţi cu Preacuratul Trup şi Sânge, am continuat să discutăm apoi despre Fecioara Maria, punctul central al locului de pelerinaj.Ce se poate spune despre Sfânta Fecioară de la Lourdes? Că Ea este Imaculata Concepere.Ce înseamnă acest lucru? Că Ea, născută totuşi din om, a fost binecuvântată de Dumnezeu să fie concepută fără păcat strămoşesc.Templul Spiritului Sfânt, Trupul ce a purtat pe Mântuitorul Lumii, pe Dumnezeu Adevărat în interior, nu putea să fie decât nepătat.Maica Sfântă e exemplul desăvârşit a lucrării lui Dumnezeu.A luat o fetiţă şi i-a oferit cinstea de a fi Regina Cerului.De aceea, fiind atât de apropiată de noi muritorii ca natură şi atât de aproape de Cer prin trăire, Maria se cuvine să fie mărită şi adorată.Ea e Poarta Raiului, e cheia ce deschide prin bunătate şi blândeţe, prin iubire, uşa sufletului nostru, Ea e Fecioara ce mijloceşte la Dumnezeu pentru noi şi îi cere iertare pentru noi, ea e legătura noastră imediată cu Cerul.Lourdes-ul ne-a făcut mai conştienţi de importanţa prezenţei Maicii Sfinte în rugăciunile noastre, de încredinţarea noastră Ei.

Astfel s-a încheiat perioada în care am participat la cateheză.Părintele Stoica se pregătea să plece.A fost un moment trist, ne-am ataşat atât de mult de dânsull.Am făcut o mulţime de poze cu dânsul şi i-am dăruit ca şi cadou înainte de despărţire, o icoană pictată pe lemn din România, ca să îi aducă aminte de ţară.Mă îndoiesc că ar fi uitat-o vreodată măcar pentru o clipă, rămâne mereu în inima sa, la fel şi mama şi tata şi fraţii şi surorile şi locurile natale.Însă Părintele a făcut o alegere:a lăsat totul de dragul lui Isus şi L-a urmat acolo unde era nevoie de el.

Spre amiaz am înălţat rugăciunea Rozariului către Maica Sfântă , iar mai apoi am pornit pe Drumul Crucii.Calea Crucii la Lourdes înseamnă un urcuş anevoios ce aduce aminte de suferinţele Mântuitorului pe Golgota, un urcuş ce uneori taie respiraţia sub un soare arzător.Staţiunile sunt parcă desprinse din realitate, cu statui în mărime naturală, atât de reale încât aştepţi să facă o mişcare: parcă aştepţi să auzi bubuitul ciocanelor în momentul răstignirii pe cruce, suspinele Fecioarei Maria văzându-şi Fiul ridicat pe cruce, zbătându-se între cer şi pământ în chinuri groaznice.Pe măsură ce se înaintează, urcuşul devine tot mai anevoios, scenele sunt tot mai pline de suferinţă,mai dureroase şi mai reale.Coborârea în mormânt a Mântuitorului aduce în suflet o povară, o tristeţe copleşitoare completată de o coborâre în plan fizic.Urcuşul încetează.Mormântul este punctul de coborâre, un mormânt situat într-o peşteră naturală cu două ieşiri, astfel încât totul pare cu adevărat real.După coborârea în mormânt şi tristeţea apăsătoare,urmează a doua ieşire la capătul căreia se zăreşte piatra de mormânt dată la o parte.Dumnezeu Înviat!

Nu pierdeţi timpul plângându-l pe Isus şi analizându-vă tristeţea, deoarece acesta a înviat!Nu fiţi trişti!Fiţi veseli, fiţi plini de entuziasm pentru că a înviat şi e cu voi până la sfârşitul veacurilor!Aceasta e atitudinea unui creştin adevărat, aceasta e credinţa lui!

Sâmbătă.

Sâmbătă dimineaţa a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii la Grotă împreună cu restul credincioşilor prezenţi.Limba în care s-a oficiat a fost spaniola.După Împărtăşanie am avut program de voie.Fiecare a putut să meargă spre centrul oraşului, să cumpere suveniruri pentru cei de acasă, să îşi umple sticlele cu apă de la izvor sau să se plimbe în linişte în Lourdes.Unii s-au îmbăiat total în apa de izvor, alţii au preferat doar să bea şi să se spele pe faţă.

Seara, noi tinerii am participat la ceremonia de închidere a ZMT, cu transmisiune de la Sydney în marea Capelă Pius X, capela subterană, minune arhitectonică, construcţie grandioasă, plină de imagini cu sfinţi ai secolului nostru, sfinţi mai vechi şi mai noi.

Duminica a însemnat ziua de pregătire de plecare.Am participat la Liturghie de dimineaţă, iar apoi încet-încet ne-am luat rămas-bun de la acest loc de vis, tărâm paradisiac, de la această atmosferă plină de pace nepământeană, iar soarele ce ne-a întâmpinat în prima zi, ne întâmpina la fel de zâmbitor acum la plecare.Am fost doar mici vietăţi ce am venit să tulburăm, să gustăm şi noi din această atmosferă şi acum era timpul să plecăm.Cu regret în suflete, fluturând mâinile în semn de rămas-bun, am pornit mai departe:”Adio,Lourdes!Sperăm din tot sufletul să mai revenim!”

Cinci zile au trecut ca prin vis.Am sărbătorit ZMT la Lourdes şi acum plecam mai departe.Începea itinerariul spre casă.

Prima oprire:La Crau, Domeniul “Chateau de la Castille”, un loc desprins din basme, un loc de vis.Gândul care îmi revenea mereu era:”Am ajuns în Paradis!Nu pot să cred că există ceva atât de frumos pe pământ!”

Locul nostru de dormit: un cort imens, situat pe spaţiul ce se numea :Jean Paul II.Acest tărâm de basm ce numai în poveşti cu prinţi şi conţi mai găseşti, aparţinea Seminarului Catolic.

Luni dimineaţa, trezită cu noaptea în cap, aşteptam nerăbdătoare răsăritul.Şi când soarele a apărut, a fost ceva ireal.Poleia totul într-o lumină plină de speranţă, dând impresia unei atmosfere curate, fără griji, fără limite spaţio-temporale:alei pline de farmec, luminişuri pline de cântec de păsărele, iazuri cu apă limpede şi pline de răţuşte prietenoase, clădiri cu un aer medieval ce păreau palate mici, pierdute într-o natură luxuriantă.Şi asta nu e tot.Nu.Asta e doar centrul domeniului.Dacă te aventurezi puţin mai departe, dai de parcele întregi de vie şi pomi fructiferi.Şi nici un zgomot nu tulbură armonia perfectă.Oare câte zile ţi-ar trebui să străbaţi acest domeniu?Câte vieţi ţi-ar trebui să te saturi de el?

Visul însă era pe sfârşite.Încărcaţi cu bagaje încât de abia răsuflam, ne-am îndreptat spre autocar, tulburând cu trollerele noastre liniştea perfectă.

Urcaţi în autocar am auzit vestea minunată: vom merge la Cannes şi vom face plajă pe Coasta de Azur.Acestea erau locuri la care nici măcar nu îndrăznisem să mă gândesc vreodată, atât de îndepărtate păreau şi de neatins.Şi iată-ne, dintr-o dată ne trezisem pe Coasta de Azur, pe nisipul fin de la Marea Mediterană şi privind albastrul pur al apei, nevenindu-ne să credem.

Am intrat în apă, ne-am bălăcit, am făcut poze şi ne-am bucurat de ziua superbă.Am admirat iahturile din port, am făcut poze pe covorul roşu şi am străbătut străzile Cannes-ului, ca să descoperim cu surprindere că o stradă purta numele unui român:Rue Marius Isaia.

La sfârşitul zilei, Dumnezeu ne-a dat un apus minunat şi cerul parcă tocmai pentru a ne anunţa că e timpul să plecăm, a început să se înnoreze.”Doamne îţi mulţumim pentru zilele pline de soare, nu numai în suflete, ci şi afară!”
Ne-am urcat în autocar şi i-am spus adio şi acestui loc, pornind încrezători mai departe.Cannes-ul plin de palmieri, plin de zgomot şi de maşini luxoase îşi lua rămas-bun.Însă nu oricum, ci cu un cer plin de artificii.

Absolut încântaţi, am început să ne spunem impresiile şi să discutăm aprins.Rozariul ne-a adus aminte de îndatoririle spirituale şi fiecare am făcut linişte, rugându-ne.Apoi, somnul binecuvântat a sosit asupra noastră, iar dimineaţa când am deschis ochii am văzut în faţa noastră o întindere mare de ape:”Bine aţi venit la Veneţia!”

Veneţia.Oraşul măririi, al luxului, al balurilor, al măştilor şi al sticlei de Murano.Dar nu asta era frapant: era oraşul fără străzi, era oraşul cu canale, cu gondole, cu vaporaşe.

Mărturisesc că mă aşteptam la o atmosferă plină de zgomot , de agitaţie, însă am găsit o atmosferă apăsătoare, sufocantă, turişti alergând încoace-încolo, fără un scop, dornici să viziteze cât mai mult.Centrul Veneţiei, Piaţa San Marco părea la fel de încremenită sub soarele arzător.Veneţia se poate să fi fost un loc magnific cândva, dar acum din păcate face impresia că vremurile au trecut peste el şi el a rămas ancorat în trecut.

După vizitarea Veneţiei, ne-am urcat din nou în autocar cu gândul să ajungem la Padova.Pe măsură ce ne apropiam de oraşul Sfântului Anton , frunţile se descreţeau.Era o regiune atât de frumoasă, iar acest orăşel era atât de curat, de aerisit, de cochet.Fiecare lucruşor parcă avea locul lui, parcă timpul trecea mai încet aici.Padova e un orăşel plin de flori, de mireasmă, un loc în care fiecare zi e sărbătoare: parcuri pline de verdeaţă, cu fântâni arteziene cu apă limpede şi albastră, alei străjuite de statuete ale sfinţilor, bazilici, iar în centru se ridica impunătoare Basilica di San Antonio.Am participat la Sfânta Liturghie,apoi am mers să vizităm pe acest Sfânt, doctor al Bisericii, sfânt ce cunoştea pe de rost întreaga Sfântă Scriptură, pe acest izvor de inţelepciune şi de viaţă sfântă.Sfântul Anton a fost binecuvântat de Dumnezeu prin mari haruri printre care darul minunat de a-L ţine pe Însuşi Mântuitorul sub chip de prunc în braţe, harul bilocaţiei, harul înţelepciunii, cel al oratoriei.Sfântul Anton, numit şi Sfântul săracilor şi al lucrurilor pierdute, acest călugăr franciscan plin de umilinţă şi dragoste faţă de aproapele, avea rămăşitele pământeşti aici la Padova, oraşul atât de drag lui.În camera cu relicve, am rămas uimiţi.După aproape 800 de ani, limba Sfântului Anton se păstrează intactă, fără a fi supusă unor condiţii speciale de păstrare.Limba Sfântului care a rostit doar cuvinte de laudă pentru Dumnezeu a rămas martor al sfinţeniei acestui om.

Iată minunile pe care le face Dumnezeu cu cei pe care îi iubeşte:nu îi lasă să piară, ci trăiesc veşnic.Acest lucru însă trebuie să ne intre bine în cap încă de pe acum pentru a putea slăvi şi cinsti numele celui Preaînalt încă din această lume.Când vezi aceste minuni pe care le face Dumnezeu cu noi, păcătoşi şi sclavi ai păcatului, cum poţi să nu te opreşti şi să spui cu toată tăria:CRED!

După vizita la Bazilică, am pornit spre locul de cazare:Seminarul teologic din Padova.Un loc splendid, putea fi asemănat cu domeniul din Franţa, cu menţiunea că în timp ce acela era parcă desprins din timpuri imemoriale, acesta părea foarte ancorat în prezent, foarte curat şi luminos, bine delimitat.Seara a însemnat un mic ospăţ în cinstea Părintelui Tony care împlinea zece ani de servire a lui Dumnezeu ca preot.Un om minunat Părintele Tony,un om al lui Dumnezeu, lucru ce se observă din sclipirea din ochi, din zâmbetul optimist cu care te întâmpină,din dragostea de oameni ce i se citeşte în ochi.

După cină, ne-am întins obosiţi în sacii de dormit.După un somn odihnitor, ne-am trezit dimineaţa să admirăm acest întins domeniu, ce părea o oază de linişte şi pace.Soarele printre copaci, păsărele înălţând triluri încântătoare, statuete cu Sfântul Anton ne-au adus aminte că suntem încă la Padova, acest oraş minunat.Sfânta Liturghie a fost ultima înaintea pornirii pe calea de întoarcere.Ştiind acest lucru,am pus toată pasiunea şi am înălţat ruga noastră stăruitoare către Cel De Sus.I-am mulţumit din suflet pentru acest drum spiritual, de cunoaştere, în care am trăit cele mai intense sentimente.

La ora 9:00 ne-am îmbarcat în autocar, plini de veselie, optimişti, privind la cerul albastru şi la soarele strălucitor.Am străbătut Italia şi am făcut o ultimă oprire în Slovenia, unde am luat masa de prânz.Aceasta a fost ultima dată în care soarele ne-a mai zâmbit.Încet, cerul s-a acoperit de nori şi a început o ploaie deasă cu picături mari.Tot drumul prin Slovenia a însemnat o mare de ploaie.

Ajunşi în Ungaria, am întâmpinat aceleaşi condiţii.Am putut doar să admirăm pe partea stângă lacul Balaton şi mai apoi Budapesta, locuri care erau prevăzute să fie vizitate.Ploaia însă ne-a oprit.Ne-a acordat câteva ore să ne odihnim.Cert e că pe aceeaşi ploaie care ne-a urmărit încă din Slovenia, am ajuns în Cluj.Aici ploaia s-a oprit şi ne-a permis să ne îndreptăm fiecare spre direcţia casă-pat-somn.

Astfel s-a încheiat pelerinajul nostru, al tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla.Dacă regretăm ceva? Da.Faptul că o zi are doar 24 de ore şi faptul că mai trebuie să şi dormim.

Au fost zile pline de bucurie, de credinţă, de speranţă.Am învăţat din nou să fim simpli, să iubim cu adevărat, să ne comportăm cu adevărat ca fii ai lui Dumnezeu.Am plecat 4 grupuri eterogene şi ne-am întors unul singur:tineretul din eparhie, cei ce au reprezentat România la ZMT de la Lourdes.

Singurul lucru care ni se mai cere e să nu închidem în noi tot ce am trăit.Să povestim, să dăruim, să împărtăşim şi să continuăm ce am început la Lourdes, adică să creştem în credinţă şi iubire, să ne apropiem de cer.Dacă la Lourdes Maica Sfântă ne-a întins mâna şi s-a apropiat de noi, aici în România, acasă, e timpul să facem şi noi acelaşi gest:să întindem amândouă mâinile spre Maica Sfântă şi să ne oferim ei.

Delia Dumitraş



Cluj-Napoca, 29.07.2008







Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə