populaţia urbană în regiunile sărace ale globului va creşte de la 309 milioane în 1950 la aprox. 4 miliarde în 2030, procentul populaţiei urbane va creşte în zonele respective de la 18% la aproximativ 56%.
Statele Unite ale Americii
Statele Unite ale Americii
Harta Lumii
Europa
Vazute noaptea
România experimentează procesul de urbanizare după 1950, în mod similar cu statele în curs de dezvoltare
România experimentează procesul de urbanizare după 1950, în mod similar cu statele în curs de dezvoltare
1985 este anul în care populaţia urbană depăşeşte pragul de 50%
În prezent, gradul de urbanizare a depăşit 55%
Efectele tendințelor demografice actuale se manifestă mai puternic în mediul rural:
Efectele tendințelor demografice actuale se manifestă mai puternic în mediul rural:
Îmbătrânirea populației rurale a României;
Emigrația afectează mediul rural;
Migrația internă rural – urban contribuie la depopularea satelor;
La nivel național sub jumătate din populația activă contribuia la fondurile de asigurări de sănătate și de pensii, procent care în mediul rural este mult mai mic
Tendințele demografice sunt îngrijorătoare în majoritatea regiunilor, în special în cele cu grad ridicat de urbanizare
Politicile demografice au rezultate pe termen lung
Politicile demografice au rezultate pe termen lung
Politicile demografice s-au manifestat până în prezent mai degrabă ca politici de protecţie socială, ceea ce poate explica lipsa rezultatelor semnificative
Politici economice generale:
Politici economice generale:
Evoluţiile demografice din România au cu precădere cauze economice (exemple: emigraţia, natalitatea scăzută, migraţia rural - urban)
Politicile ce stimulează dezvoltarea regională generează externalităţi pozitive, contribuind la eliminarea cauzelor care generează tendinţele demografice nefavorabile
Politici sociale:
Obligativitatea participării la sistemele de asigurări sociale, pentru că în scurt timp România se va confrunta cu o criză profundă în mediul rural
În „Raportul Interimar privind Coeziunea Teritorială” al Direcţiei Generale pentru Politici Regionale a Comisiei Europene, făcut public în 2004, se susţine că pe teritoriul Uniunii (în care era inclusă şi Romania) sunt enorme dezechilibre teritoriale.
În „Raportul Interimar privind Coeziunea Teritorială” al Direcţiei Generale pentru Politici Regionale a Comisiei Europene, făcut public în 2004, se susţine că pe teritoriul Uniunii (în care era inclusă şi Romania) sunt enorme dezechilibre teritoriale.
Coeziunea teritorială face parte, alături de coeziunea economică şi de cea socială, din triada după care se fac politicile de dezvoltare europene, în urma cărora apar programele de dezvoltare aferente finanţate de UE.
Dezechilibrele privesc atît bogăţia locuitorilor, dar şi accesul lor la transport, la energie, la telecomunicaţii, capacitatea de inovare a locuitorilor etc.
Deasemeni pe întreg teritoriu al Uniunii Europene este remarcat, de autorii acestui raport, un mare dezechilibru între centru şi periferie.
Aceste decalaje le putem obseva şi noi cu ochiul liber fără nici un studiu.
Aceste decalaje le putem obseva şi noi cu ochiul liber fără nici un studiu.
Dar ce este important în acest raport sunt criteriile de descriere a sistemului urban european pentru putem afla în ce ape se scaldă posibila Zonă Metropolitană Timişoara.
Noţiunea după care se fac clasificări este „zona urbană funcţională” (FUA- Functional Urban Areas).
După aceste criterii sunt în Uniunea Europeană 1595 de astfel de zone. Conform definiţiei date în Comunitatea Europeană,
FUA este o aglomerare de peste 50.000 locuitori care are un nucleu urban de peste 15.000 locuitori.
Din punct de vedere al importanţei acestor zone zone urbane funcţionale pentru politicile de planificare strategice, spaţiale şi financiare, s-au stabilit trei categorii ierarhice.
Această ierarhie este stabilită în conformitate cu criterii ce analizează populaţia, transportul, turismul, industria, cunoaşterea, administraţia etc.
Cele trei categorii sunt
Cele trei categorii sunt
„Zonele metropolitane de importanţă europeană (MEGA)”,
„Zonele funcţionale urbane (FUA) de importanţă naţională sau transnaţională” şi
„Zone funcţionale urbane (FUA) de importanţă regională sau locală”
Dacă privim harta Uniunii Europene propusă de acest raport cu privire la tipologia zonelor urbane funcţionale putem constata o aglomerare a zonelor metropolitane de importanţă europeană într-un pentagon care are vîrfurile la Londra, Paris, Milano, Frankfurt şi Hamburg şi în zona noastră doar Budapesta, Bucureştiul şi Sofia îndeplinesc aceste criterii.
În Romania mai există zone funcţionale urbane de de importanţă naţională sau transnaţională precum Iaşi, Cluj- Napoca, Braşov, Timişoara şi Constanţa şi o serie de alte zone funcţionale urbane de importanţă regională sau locală.
Zonele metropolitane de importanţă europeană, cele din prima categorie, sunt considerate motoarele de dezvoltare europene.
Zonele metropolitane de importanţă europeană, cele din prima categorie, sunt considerate motoarele de dezvoltare europene.
Ele sunt polii de dezvoltare urbană la scara europeană.
Aceşti poli sunt împărţiţi după forţa lor pe trei nivele şi anume zone metropolitane puternice, zone metrolitane potenţiale şi zone metropolitane slabe.
Conform rapoartelor Uniunii Europene şi concentrarea zonelor metropolitane putenice este în pentagonul de care am pomenit.
Din categoria a doua cea a zonelor metropolitane potenţiale fac parte Praga, Budapesta şi Varşovia.
Ce însă este cu adevărat important pentru noi, locuitorii acestei zone, este că pe harta cu motoarele din afara pentagonului mai sus amintit la categoria zone metropolitane slabe în Romania apar două astfel de zone şi anume Bucureşti şi TIMIŞOARA.
În zona noastră regională balcanică în această categorie mai sunt Sofia şi Atena.
Această companie nu ne face decît onoare. Dar ne şi obligă
Monocentric _ ce gravitează în jurul unui singur oraş –Estonia, Letonia, Ungaria, Slovenia, Malta
Monocentric _ ce gravitează în jurul unui singur oraş –Estonia, Letonia, Ungaria, Slovenia, Malta
Bucureşti reprezintă 9% din populaţie şi în jurul lui gravitează 15 oraşe cu o populaţie de 150.000-300.000 locuitori
Budapeste reprezintă 17% cu doar 8 oraşe cu o populaţie de 100.000-200.000 locuitori.
Sunt două raţiuni antagonice care conduc fenomenul de distribuţie a aşezărilor şi anume există una economică care conduce la concentrarea populaţiei şi alta ecologică care conduce la distribuţia populaţiei în teritoriu.
Sunt două raţiuni antagonice care conduc fenomenul de distribuţie a aşezărilor şi anume există una economică care conduce la concentrarea populaţiei şi alta ecologică care conduce la distribuţia populaţiei în teritoriu.
În anii 90 ai secolului trecut în orice strategie de dezvoltare a unei zone apar aceste două obiective şi anume obiectivul de creştere economică şi cel de menţinere a echilibrului ecologic.
Pentru realizarea armoniei s-a introdus de curînd un al treilea obiectiv şi anume cel de echilibru social.
Problemele economice au făcut ca în perioada industrializării populaţia să se mute în marile oraşe.
În ultimii 30 de ani fenomenul s-a întărit şi mai mult.
Exemplul Coreei este elocvent în 1960 avea 80% populaţie rurală ca în 2000 să aibă 20% populaţie rurală
Romania doreste sa aiba in 2025 70%urban
În anul 2000 în Manila în fiecare oră se adaugă 60 locuitori, în Delhi 47, în Lagos 21.
Această migraţie se datorează faptului că în aceste oraşe s-au creat noi locuri de muncă, care au făcut ca tot mai mulţi oameni să vină pentru a căuta noi locuri de muncă. Treptat regiunea se deşertifică, dezechilibru dintre oraş şi sat creşte, oraşul devine tot mai bogat.
Regiunea va avea cel mai ridicat standard în centru şi cel mai sărac la periferia sa.
Regiunea va avea cel mai ridicat standard în centru şi cel mai sărac la periferia sa.
De exemplu în anul 2000 producţia New York-ului este mai mare ca cea a întregii Brazilii, producţia Los Angeles-ului este jumătate ca cea a Chinei, producţia Londrei este aproape ca cea a întregii Suedii, sau cea a Mexico-City este puţin mai mică ca cea a Indiei.
În anumite ţări care încearcă să controleze această creştere prin redistribuire prin subvenţii se încearcă echilibrarea zonelor care stau prost.
Problemele ecologice sunt datorate poluarii excesive, din cauza circulaţiei auto, a deşeurilor, sunt datorate lipsei de apă, a lipsei de locuinţe, a densităţilor prea mari etc. Impactul negativ al prezenţei umane poate fi minimizat dacă există o distribuţie corectă a populaţiei în teritoriu.
Costul pe cap de locuitor este mult mai ridicat într-un oraş mare din cauza utilităţilor, a facilităţilor decît într-un oraş mic.
Un oraş mare funcţionează ca un magnet .
Un oraş mare funcţionează ca un magnet .
Lîngă el este foarte greu să reziste un oraş mic.
Migraţia populaţiei de la sat sau din micile oraşe către cele mari este un fenomen previzibil, chiar dacă la sat are ceva mîncare şi o locuinţă şi în noul oraş mare nu este sigur pe acestea.
Aceste orăşele îşi pot găsi soluţia salvatoare doar dacă se stabilesc nişte priorităţi şi anume:
1. restructurarea ecomonică. Este nevoie de descentraizarea industriei în oraşele mici (Recaş) Stimularea pentru cultivarea legumelor
2. zonificarea . Centuri de verdeaţă ca zone bine definite (Ottawa)
3. Sevicii sociale. Micile oraşe pot adăposti servicii sociale, locuri pentru weekend, tabere pentru copii, pentru pensionari Sunt funcţiuni pe care oraşul mare ar fi de dorit să şi le mute în cele mici.
Obiectivul general al Conceptului strategic de dezvoltare teritorială România 2030
Obiectivul general al Conceptului strategic de dezvoltare teritorială România 2030
Integrarea României în structurile teritoriale europene prin:
afirmarea identităţii regional-continentale
dezvoltarea competitivităţii
creşterea coeziunii teritoriale
dezvoltarea teritorială durabilă
1. Racordarea teritoriului naţional la reţeaua europeană şi inter-continentală a polilor şi coridoarelor de dezvoltare
1. Racordarea teritoriului naţional la reţeaua europeană şi inter-continentală a polilor şi coridoarelor de dezvoltare
2. Structurarea şi dezvoltarea reţelei de localităţi urbane 3. Stimularea solidarităţii funcţionale urban-rural şi dezvoltarea rurală adecvată diferitelor categorii de teritorii
4. Consolidarea şi dezvoltarea reţelei de legături inter-regionale 5. Protejarea, dezvoltarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural
Contribuţia dezvoltării policentrice la asigurarea competitivităţii prin:
Reţeaua de poli majori
deţine şi exercită competenţe la nivel naţional, transfrontalier, transnaţional (reţeaua de zone metropolitane, poli competitivi)
dezvoltă clustere economice pe baza avantajelor competitive
contribuie la configurarea regiunilor pentru schimbare economică
