Pentru vitalitatea fiziologică a organizmului uman şi a decurgerea normală a biosintezei este nevoe de un anumit set de aminoacizi
Мещерякова А. В. Иммунологические аспекты неразвивающейся беременности первого триместра: Дис…канд. Мед. наук.-2000, р. 22-24
Yüklə 0,99 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Summary The effect of S-ethylizothiourone (Izoturon) for the prevention of primary dysmenorrhea
- DEFICITUL DE FIER CA FACTOR DE RISC ÎN DEZVOLTAREA HIPOGALACTIEI Aldiabat Mohammad
- Scopul studiului
- Tabelul 1 Concentraţia de hemoglobină la pacientele incluse în studiu, gr/l
- Tabelul 2 Concentraţia serică de Fier la pacientele incluse în studiu, mmol/l
- Tabelul 3 Concentraţia de Prolactină la pacientele incluse în studiu, nmol/l
- Tabelul 4 Cantitatea de lapte matern în a 10-a zi post-partum, ml
- OXIDUL NITRIC (NO) CA MARKER DIAGNOSTIC ÎN RDIU AL FĂTULUI Corina Iliadi-Tulbure
- Valorile NO în funcţie de gradul de RDIU al fătului
- Serul matern Serul fetal Lotul I
- Lotul III
- Figura 1. Valorile NO în funcţie de gradul de RDIU al fătului
- Valorile NO în funcţie de modalitatea de naştere
10. Мещерякова А. В. Иммунологические аспекты неразвивающейся беременности первого триместра: Дис…канд. Мед. наук.-2000, р. 22-24.EFECTUL BROMURII DE S-ETILIZOTIOURONIU (IZOTURON) ÎN PREVENIREA DISMENOREEI PRIMARE Ina Tocarciuc, Corina Cardaniuc, M. Surguci, M. Todiraş Catedra Obstetrică şi Ginecologie a USMF “N. Testemiţanu” Summary The effect of S-ethylizothiourone (Izoturon) for the prevention of primary dysmenorrhea The aim of the study was to investigate the clinical effect of S-ethylizothiourone (Izoturon) in the prevention of primary dysmenorrhea. Our results explicitly indicate that Izoturon 100 mg. (vaginal suppositories) is an efficient medicine with disappearance of menstrual pain in 100% cases and provide an alternative approach for prevention and treatment of primary dysmenorrhea. Rezumat Studiul a fost destinat investigării eficacităţii derivatului izotioureic Izoturon în prevenirea dismenoreei primare. Rezultatele noastre indică explicit faptul, că Izoturon 100 mg. sub formă de supozitoare vaginale este un remediu efficient, cu dispariţia durerii menstruale în 100% cazuri şi oferă o alternativă pentru prevenirea şi tratamentul dismenoreei primare. Întroducere Dismenoreea, sau menstruaţia dureroasă, afectează 40-95% din femeile care menstruează şi cauzează probleme extensive de sănătatea personală şi publică, un grad înalt de absentare de la serviciu şi pierderi economice severe.[6]. Dismenoreea primară este caracterizată prin crampe menstruale dureroase, fără o patologie organică pelvină depistabilă macroscopic. De obicei debutează în adolescenţă, la scurt timp (6-12 luni) după menarhă şi este caracterizată prin durere pelvină sub formă de crampe, care apare imediat înainte sau o dată cu debutul menstrelor şi care durează de la 48 până la 72 de ore, fiind mai severă în prima şi a doua zi a menstruaţiei [3]. Circa 50% din femeile postpubertare suferă de dismenoree primară, iar 10% sunt private de capacitatea de muncă de la una până la trei zile lunar. Aproximativ 15% din adolescente raportează dismenoree severă, aceasta fiind cauza principală a absentării şcolare recurente de scurtă durată. [1,2]. Astăzi este clar, că la numeroase femei cu dismenoree primară fiziopatologia este datorată activităţii uterine crescute şi/sau anormale, din cauza producţiei şi eliberării excesive de prostaglandine uterine. Prostaglandinele sunt substante care joaca rolul de mediator in activitatea celulelor şi in cursul a numeroase procese precum contracţia uterului, secreţia gastrică, circulaţia sangvina cerebrala sau motilitatea tubului digestiv. Actiunea lor vasculara este, in primul rand, de vasoconstricţie. Nivelul crescut de prostaglandine induce o hiperactivitate descoordonată a muşchiului uterin, care rezultă în ischemie uterină şi durere. Prostaglandinele nu reprezintă, însă, întotdeauna cauza durerilor; la unele femei fiind implicate, probabil, şi alte substanţe [1,2,3]. Ipoteza despre NO ca neurotransmiţător a apărut pentru prima dată la sfârşitul anilor 1980 – începutul anilor 1990. Monoxidul de azot (NO) a obţinut statutul de mesager neuronal după ce Garthwaite J. şi colab., în anul 1988, au semnalat prezenţa acestuia la nivelul cerebelului [5]. Ulterior, s-a precizat, că atât L-arginina, care este precursorul fiziologic al NO, cât şi enzima NO-sintetaza constitutivă, Ca2+-calmodulin dependentă, se găsesc şi în alte formaţiuni nervoase cortico-subcortico-spinale şi periferice. În prezent, se admite, că NO ca produs neuronal gazos, cu moleculă mică uşor difuzabilă prin membranele celulare, îndeplineşte rol atât de mediator chimic al mesajelor nervoase anterograde şi retrograde nitrinergice, cât şi de neurohormon paracrin şi autocrin [8]. Studiile imunohistochimice confirmă acţiunea pronociceptivă a NO în regiunile supraspinale şi periferice şi faptul că inhibiţia sintetazei NO duce la antinocicepţie [9]. Ceretările recente au identificat NOS într-o serie de ţesuturi reproductive umane. O serie de studii au raportat expresia uterină a NOS [11]. Prezenţa NOS în adventicea, endoteliul şi musculatura netedă a arterelor care alimentează miometrul sugerează că NO poate participa la reglarea activităţii vasculare uterine, un concept raportat de observaţii similare în alte organe ale tractului reproductiv feminin [7]. Localizarea NOS în glandele şi vasele endometriale sugerează faptul că NO este implicat în reglarea funcţiei glandulare endometriale şi a fluxului sanguin la acest nivel. Deoarece NO este o moleculă mică cu capacitate de difuziune, este posibil ca NO produs de un compartiment uterin să influenţeze alt compartiment într-un mod paracrin. Recent s-a demonstrat, că derivaţii S-tioureici acţionează ca inhibitori puternici ai NOS în culturi de celule atât animale, cât şi umane [11]. Printre aceşti compuşi, bromura de S-etilizotiouroniu (Izoturon), un derivat izotioureic, este un inhibitor puternic şi selectiv al NOS. În literatura de specilaitate, însă, există informaţii foarte limitate referitor la utilizarea derivaţilor izotioureici în tratamentul dismenoreei.
În studiu au fost incluse 40 paciente cu vârsta cuprinsă între 17 şi 35 ani şi dismenoree primară, care au fost divizate în 2 loturi : I lot a inclus 20 paciente care au administrat derivatul izotioureic Izoturon (100 mg) sub formă de supozitoare vaginale pentru prevenirea dismenoreei primare II lot a inclus 20 paciente care au utilizat Diclofenac (100 mg) sub formă de supozitoare rectale pentru prevenirea dismenoreei primare şi care au constituit lotul de referinţă. Toate pacientele au avut cel puţin 6 cicluri menstruale dureroase anterior includerii în studiu. Durata ciclului menstrual în toate cazurile a fost normală, de 21-35 zile, durata menstrelor de 3-7 zile, nici o pacientă n-a folosit contraceptive orale combinate timp de cel puţin 6 luni de zile. Pacientele au fost eligibile pentru studiu după confirmarea indicilor normali hematologici şi biochimici, excluderea antecedentelor chirurgicale ginecologice. Anterior instituirii tratamentului a fost efectuat examen ecografic pentru excluderea unui proces patologic la nivelul organelor bazinului mic. Remediile au fost administrate începând cu 2 zile înainte de debutul menstrei şi/sau a durerii menstruale. Durata administrării remediilor a fost de 3 zile. Modul aplicării derivatului izotioureic IZOTURON - câte 1 supozitor 100 mg./24 ore, plasat în fornixul vaginal posterior. Eficienţa remediilor a fost stabilită în baza analizei în dinamică (la fiecare 24 ore) a stării pacientelor prin estimarea indicilor subiectivi, obţinuţi din relatările bolnavelor şi a celor obiectivi, evaluaţi pe baza datelor clinice şi de laborator. Intensitatea durerii a fost monitorizată folosind o scară de evaluare verbală, datele fiind colectate la începutul, pe parcursul şi la sfârşitul managementului medical. Bolnavele au apreciat intensitatea simptomului dolor, folosind unul din termenii: absenţa durerii; durere uşoară; durere moderată; şi durere severă. Pacientele au fost solicitate să repete această apreciere în timpul tratamentului, la interval de 24 ore şi să compare severitatea durerii cu cea în momentul estimării anterioare. Pentru comparări a fost ales unul din 5 răspunsuri:
Efectele adverse posibile au fost explicate pacientelor, şi acordul informat a fost obţinut de la toate bolnavele. Rezultate Pacientele din ambele grupuri au fost comparabile după vârstă, nivelul educaţional, greutate, durata menstruaţiei şi durata ciclului menstrual. Astfel, vârtsa medie a pacientelor din lotul I a fost de 24,8±4,1 ani, iar vârsta medie a pacientelor din lotul II a fost de 25,2±3,3 ani. Durata medie a ciclului menstrual la participantele în studiu a fost de 27 zile, cu limite între 21 şi 35 zile. Din analiza indicilor hemodinamici, anterior plasării supozitoriilor, s-a constatat că în primul lot de paciente, pulsul a constituit în medie 80,3±3,9 bătăi pe minut, iar valorile tensionale medii au fost de 117,9±8,5 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică şi 69,1±7,3 mmHg pentru cea diastolică. În al doilea lot, pulsul a constituit în medie 78,8±4,2 bătăi pe minut, iar valorile tensionale medii au fost de 123,4±6,3 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică şi 70,5±8,2 mmHg pentru cea diastolică.Astfel, la toate pacientele incluse în studiu, valorile indicilor hemodinamici au fost în limite normale. Electrocardiograma n-a evidenţiat modificări importante în sistemul de conducere a cordului. Ambele tratamente folosite au redus semnificativ incidenţa dismenoreei. Rezultatele studiului demonstrează o eficienţă mai mare a derivatului izotioureic Izoturon în prevenirea dismenoreei, comparativ cu inhibitorul neselectiv al ciclooxigenazei Diclofenac. Procentul femeilor care au raportat lipsa durerii menstruale a fost mai mare în lotul de paciente, care au administrat Izoturon 100 mg. sub formă de supozitoare vaginale, comparativ cu lotul pacientelor care au administrat Diclofenac 100 mg. sub formă de supozitoare rectale Administrarea a 3 supozitoare cu Izoturon a determinat prevenirea dismenoreei la toate cele 20 paciente incluse în lotul de studiu, în timp ce administrarea a 3 supozitoare cu Diclofenac a dus la prevenirea dismenoreei la 14 din 20 de paciente incluse în lotul de referinţă. Astfel, după tratamentul administrat, rata efectului total de cupare a durerii menstruale a constituit 100% în lotul I (Izoturon) şi 70% în lotul al II-lea (Diclofenac). Complicaţii sau efecte adverse în timpul administrării Izoturonului nu s-au constatat. Tolerabilitatea locală şi acceptabilitatea tratamentului a fost optimă în toate cazurile. Discuţii Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă tratamentul iniţial de elecţie pentru dismenoreea primară. Datele cumulative ale trialurilor clinice indică că ameliorarea durerii cu antiinflamatoarele nesteroidiene este obţinută la 80-85% din pacientele studiate cu dimenoree semnificativă primară. Deoarece pacientele pot obţine o reducere eficientă a dismenoreei primare în urma administrării AINS, acest fapt are un impact semnificativ asupra productivităţii muncii, absentării, pierderilor economice, ajustării sociale şi atitudinea pacientei faţă de menstruaţie [1,2,4]. Totuşi, 15-20% din paciente nu răspund adecvat la tratamentul cu AINS. Studiile experimentale recente au fost demonstrat că derivaţii izotioureici prezintă acţiune antinociceptivă, iar valoarea antinociceptivă este dependentă de concentraţia de substanţă administrată. Veriga probabilă de acţiune este NO-cGMP, prin proprietăţile derivaţilor izotioureici de a inhiba NOS [9,10]. Rezultatele studiului prezent demonstrează că administrarea Izoturonului este o metodă eficientă în prevenirea dismenoreei primare, cu o rată a succesului de 100% în ameliorarea durerii menstruale. Avantajul acestei metode propune un model de posologie comod şi acceptat de către paciente, iar administrarea intravaginală, datorită absorbţiei sistemice reduse, determină efecte adverse minime posibile. Studiul oferă un nouă alternativă de acţiune care poate fi oferită pacientelor cu dismenoree primară şi deschide posibilităţi noi pentru utilizarea agenţilor inhibitori ai sintezei de oxid nitric în dereglările uterine.
Bibliografie
DEFICITUL DE FIER CA FACTOR DE RISC ÎN DEZVOLTAREA HIPOGALACTIEI Aldiabat Mohammad Catedra Obstetrică şi Ginecologie a USMF „N. Testemiţanu” Summary Iron deficiency as a risk factor for development of hypogalactia Insufficient milk represents a major reason for early discontinuation of breastfeeding. The aim of the study was to evaluate the role of iron deficiency in the development of insufficient milk (hypogalactia). Our results showed that poor maternal Fe status during pregnancy is a risk factor for hypogalactia. Folate supplementation, in association with Sorbifer, during pregnancy and post-partum significantly improves lactation. Rezumat Hipogalactia rprezintă cauza principală a întreruperii alăptării la sân. Scopul studiului prezent a fost evaluarea rolului deficitului de fier în dezvoltarea hipogalactiei. Rezultatele studiului demonstreză, că deficitul de fier reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea hipogalactiei. Suplimentarea cu acid folic, în asociere cu Sorbifer, în timpul sarcinii şi post-partum ameliorează procesul lactaţiei. Întroducere Hipogalactia este cea mai frecventă dereglare a funcţiei glandei mamare şi deţine locul de frunte printre numeroasele cauze care duc la privarea nou-născutului de produsul imuno-biologic cel mai preţios – laptele matern. Frecvenţa ei variază de la 6,4% până la 30% din totalitatea lăuzelor, iar în unele patologii, ca disgravidiile tardive, atinge 83% [5]. Nivelul înalt al hipogalactiei se repercută asupra calităţii sănătăţii nou-născutului, nivelului morbidităţii şi mortalităţii, secreţia lactată insuficientă fiind una din cauzele renunţării la alimentarea naturală. Hipogalactia şi, respectiv, trecerea timpurie la alimentarea artificială, influenţează negativ dezvoltarea şi sănătatea copilului. Astfel, orice dereglări, care duc la hipogalactie, reprezintă lanţuri etiologice în diversitatea suferinţelor din partea nou-născutului [3]. Numărul de femei cu hipogalactie este în continuă creştere şi atinge 80% printre mamele care alăptează, de aceea studierea factorilor care duc la dezvoltarea acesteia este importantă pentru stabilirea unor metode de profilaxie, prognozare şi tratament a hipogalactiei [3,4]. La factorii care induc hipogalactia se referă şi vârsta mamei peste 30 ani (30%), afecţiunile extragenitale concomitente (70%), infecţiile în perioada post-partum, aplicarea tardivă a nou-născutului la sân, cât şi tipul activităţii nervoase superioare, care exercită o influenţă enormă asupra procesului de lactaţie [3]. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1998), deficitul de fier şi anemia feriprivă constituie patologia cel mai des întâlnită în timpul sarcinii, frecvenţa ei variind între 21 şi 80% [6]. Pacientele cu anemie feriprivă în timpul sarcinii şi post-partumul precoce rămân subiectul discuţiilor şi studiilor obstetricienilor. În prezent, necătând la incidenţa înaltă a acestei patologii, problemei deficitului de fier nu se acordă atenţia cuvenită, iar contingentul respectiv de paciente rămâne fără tratamentul adecvat. Este insuficient studiată influenţa anemiei feriprive şi a deficitului de fier asupra gradului dereglării funcţiei de lactaţie [9,12]. În legătură cu aceasta devine evidentă necesitatea studierii rolului deficitului de fier şi a anemiei feriprive în determinarea gradului hipogalactiei ceea ce ar permite profilaxia, depistarea timpurie şi corecţia patologiei date. Scopul studiului a fost evaluarea rolului deficitului de fier în dezvoltarea hipogalactiei. Material şi metode În studiu au fost incluse 330 gravide cu vârsta sarcinii 35 s.a., evoluţia fiziologică a gravidităţii şi care au fost distribuite în 2 loturi: I lot – lotul de bază- a inclus 220 gravide cu vârsta sarcinii 35 s.a., cu anemie feriprivă II lot – lotul de control – a inclus 110 gravide cu vârsta sarcinii 35 s.a. fără anemie feriprivă. Gravidele din lotul de bază au fost randomizate 2 subgrupuri, în funcţie de schema de tratament in trimestrul III al sarcinii - modificat sau tradiţional, pe baza numerelor de randomizare generate de calculator. Astfel, lotul Ia a inclus 110 gravide care au fost randomizate pentru administrarea zilnică a 200 mg. de fier elementar (Sorbifer), fără administrare de acid folic, iar lotul Ib a inclus 110 gravide randomizate pentru administrarea zilnică a 200 mg. de fier elementar (Sorbifer) şi 1 gr. de acid folic. La această etapă, după evaluarea clinică a sarcinii prezente, au fost apreciate: hemograma, nivelul fierului seric, nivelul plasmatic al prolactinei. La termenul sarcinii de 38 s.a., au fost repetate testările paraclinice şi s-a efectuat compararea rezultatelor cu cele obţinute la etapa I. Toate gravidele incluse în studiu au au născut în cadrul SCM-1. Pentru testarea riscului dezvoltării hipogalactiei, în perioada post-partum precoce, au fost apreciate: parametrii hematologici, nivelul fierului seric, al prolactinei. Analiza cantitativă a laptelui matern a fost efectuată în ziua a 10-a a perioadei de lăuzie. Toate gravidele incluse în studiu au fost evaluate din punct de vedere clinic. Examenul clinic a fost efectuat conform unui chestionar special elaborat pentru realizarea scopului lucrării şi monitorizarea stării pacientelor pe parcursul realizării studiului. Intervievarea a servit pentru obţinerea datelor despre vârsta pacientelor, antecedentele fiziologice, obstetricale şi personale patologice. Studiul antecedentelor personale fiziologice a inclus vârsta la menarhă, caracterul ciclului menstrual (durata, intervalul, abundenţa, dismenoreea), debutul şi caracterul vieţii sexuale. Studiul funcţiei reproductive a cuprins numărul de sarcini, naşteri, avorturi (spontane şi artificiale). Anamneza extragenitală s-a axat, în special, asupra patologiei sistemului gastro-intestinal, pentru excluderea semnelor de malabsorbţie. A fost evaluat istoricul vieţii, privind prezenţa patologiei dermatologice, pulmonare, hepatice, renale sau hematopoietice. Examenul obiectiv a inclus aprecierea stării generale, examenul obstetrical extern, evaluarea consecutivă a următorilor parametri: greutate, talie, aspectul şi culoarea tegumentelor, caracterul fanerelor (unghii, păr), cavitatea bucală (stomatită angulară), limba (glosită atrofică etc.). Toate gravidele au fost somatic practic sănătoase în momentul includerii în studiu. Vârsta gestaţională a fost calculată pornind de la prima zi a ultimei menstruaţii normale până la naştere. Cel mai veridic criteriu pentru confirmarea hipogalactiei este metoda gravimetrică de apreciere a volumului de lapte secretat timp de 24 ore. Cantitatea de lapte matern ingerată de către nou-născut a fost măsurată prin cântărirea acestuia până şi după alimentare. Pentru evaluarea indicilor hematologici s-a determinat hemograma, examinând sângele capilar obţinut prin punctarea degetului. Au fost apreciate: concentraţia de hemoglobină, hematocrit şi numărul de eritrocite). Nivelul fierului seric a fost determinat prin metoda fotometrică, iar concentraţia serică a transferinei s-a determinat prin metoda imunoturbidimetrică în sistemul fotometric. Nivelul seric al feritinei a fost evaluat prin metoda ELISA (enzyme-linket immunosorbent assay). Concentraţia plasmatică de prolactină a fost determinată prin metoda imunometrică utilizând sistemul „Amershan”, cu ajutorul chiturilor standard ale firmei „Amershan”, Marea Britanie. Datele obţinute au fost prelucrate computerizat, cu aplicarea setului de programe statistice Microsoft Excel. Analiza statistică a inclus cercetarea factorilor de risc cu aprecierea riscului de dezvoltare a hipogalactiei încă din timpul sarcinii. Rezultate Loturile incluse în studiu au fost comparabile atât după vârstă, cât şi după datele anamnestice generale şi obstetrical-ginecologice, termenul de sarcină, evoluţia sarcinii şi naşterii. Vârsta gravidelor incluse în studiu a avut limitele cuprinse între 17 şi 46 ani. Vârsta medie a gravidelor din lotul Ia a constituit 24,7±0,8 ani, vârsta medie a gravidelor din lotul Ib a constituit 25,4±0,6 ani, iar la gravidele din lotul control vârsta medie a constituit 23,8±0,7 ani. Majoritatea gravidelor incluse în studiu proveneau din mediul urban – 259 gravide (78,48±2,26%). Comparând rezultatele obţinute între grupurile de paciente, în ceea ce priveşte mediul de trai, s-au constatat diferenţe semnificative din punct de vedere statistic atât între loturile Ia şi Ib, cât şi între lotul Ib şi lotul control (tabelul 3). Astfel, în lotul Ia din mediu urban proveneau 82 (74,5±4,2%) gravide, iar din mediul rural proveneau 28 gravide (25,5±4,8%). În lotul Ib din mediu urban proveneau 98 gravide (89,1±3,0%), iar din mediul rural proveneau 12 gravide (10,9±3,0%). În lotul control din mediu urban proveneau 79 gravide (71,8±4,3%), iar din mediul rural proveneau 31 gravide (28,2±4,3%). Debutul precoce al vieţii sexuale (sub 18 ani) a fost semnalat la 326 gravide, ceea ce a constituit 98,79±0,60% din numărul total de cazuri. Rezultatele au fost comparabile între loturile de paciente incluse în studiu, diferenţele fiind nesemnificative statsistic (tabelul 5). Sintetizând datele despre concentraţia de hemoglobină (tabelul 1), s-a constatat că la pacientele din lotul Ia şi Ib nivelul acesteia a fost semnificativ mai mic comparativ cu lotul control (p<0,001). Tabelul 1 Concentraţia de hemoglobină la pacientele incluse în studiu, gr/l
* p<0,001 versus lotul Ia şi lotul Ib S-au constatat diferenţe statistic semnificative (p<0,001) în ceea ce priveşte concentraţia fierului seric atât între loturile Ia şi I b, cât şi cu lotul control (tabelul 2). Tabelul 2 Concentraţia serică de Fier la pacientele incluse în studiu, mmol/l
Rezultatele studiului demonstrează existenţa unei corelaţii între concentraţia de hemoglobină, fier seric, nivelul de prolactină şi cantitatea laptelui matern. Astfel, în lotul Ib, care s-a caracterizat prin valori mai mici ale hemoglobinei şi fierului seric, s-au constatat nivele mai mici de prolactină comparativ cu celelalte două loturi de paciente (tabelul 3). Diferenţele au fost statistic semnificative atât în comparaţie cu lotul Ia, cât şi cu lotul control (p<0,001 în ambele cazuri). Tabelul 3 Concentraţia de Prolactină la pacientele incluse în studiu, nmol/l
Datele prezentate în tabelul 4 reflectă faptul, că la lăuzele din cadrul lotului Ib, care au prezentat nivelul cel mai jos de hemoglobină şi fier seric, cantitatea de lapte matern determinată în ziua a 10-a a perioadei de lăuzie a fost mai mică comparativ cu celelalte două loturi de paciente, constatându-se diferenţe statistic semnificative (p<0,001 în ambele cazuri). Tabelul 4 Cantitatea de lapte matern în a 10-a zi post-partum, ml
* p<0,001 versus lotul Ib şi p<0,01 versus lot control ** p<0,001 versus lotul Ia şi versus lot control Incidenţa hipogalactiei a fost mai mare în lotul Ib constituind 38,2%, comparativ cu 18,2% în lotul Ia şi 12,7% în lotul control, fără anemie. În acest fel, rezultatele studiului au constatat o incidenţă mai mare a hipogalactiei la lăuzele care au prezentat un nivel mai jos al hemoglobinei şi al fierului seric în timpul sarcinii. Datele obţinute reflectă faptul, că deficitul de fier, împreună cu modificarea parametrilor hematologici, reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea hipogalactiei. Mai mult, rezultatele studiului demonstrează că suplimentarea cu acid folic, în asociere cu Sorbifer, în timpul sarcinii şi post-partum ameliorează procesul lactaţiei. Discuţii Alimentarea la sân reprezintă o parte componentă indispensabilă a procesului reproductiv, fiind o modalitate ideală sau „standardul de aur” de alimentare a nou-născutului. Laptele matern reprezintă astfel, sursa tuturor substanţelor biologic active necesare copilului, factorilor umorali şi celulari, care asigură creşterea lui optimă, dezvoltarea şi educaţia, ceea ce demonstrează prioritatea enormă a alimentării naturale la sân faţă de alimentarea artificială [10]. Hipogalactia este una din cele mai complicate probleme, care are nu numai consecinţe medico-biologice, dar şi sociale [5]. Corespunzător datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1998), deficitul de fier şi anemia feriprivă constituie patologia cel mai des întâlnită în timpul sarcinii, frecvenţa ei variind între 21 şi 80% [1,2,5,6]. Conform opiniei lui Beloşevschii V.A., deficitul de fier duce la încetinirea metabolismului energetic [7]. Lucrările lui Beloşevschii V.A. demonstrează că fierul intră în componenţa proteinelor metabolismului energetic (citocromi, proteinele fieroserice), funcţionează ca un catalizator al reacţiilor de oxigenare, hidroxilare şi alte procese metabolice, rolul lui este important pentru procesul de lactogeneză. De aceea la pacientele cu anemie feriprivă există dereglări ale lactaţiei [7,8]. După analiza perioadei post-partum, s-a constatat că la majoritatea pacientelor cu anemie există dereglări ale funcţiei de lactaţie (hipogalactie şi agalactie) [10,11,12]. Rezultatele studiului prezent au demonstrat o incidenţă mai mare a hipogalactiei la pacientele cu anemie feriprivă şi sideropenie. Studiul ne permite să concluzionăm, că că deficitul de fier reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea hipogalactiei.
Bibliografie 1. Adamson J. W. “Normal iron physiology.” Seminars in Dialysis, 1999; 12: 219-23. 2. De Maeyer E., Adiels-Tegman M. “The prevalence of anemia in the world.” World Health Stat Q, 1985, 38:302–16. 3. Jensen R.G. Handbook of Milk Composition, 1995, Academic Press San Diego. 4. Picciano, M. F. “Nutrient composition of human milk.” Pediatr. Clin. North Am., 2001, 48:53-67. 5. Stoltzfus R. J. “Defining iron-deficiency anaemia in public health terms: a time for reflection.” J Nutr, 2001, 131:565S–7S. 6. Yip R. “Iron deficiency.” Bull World Health Organ, 1998, 76(suppl):121–3. 7. Белошевский В. А. „Железодефицит у взрослых детей и беременных”, Воронеж, 2000. 8. Ермоленко В. М., Филатова Н. Н. „Физиология метаболизма железа“, Анемия, №1, 2004, с. 3-10. 9. Колодина Л. Н., Корхов В. В. „Нейрогуморальная регуляция лактации”. Акушерство и гинекология, 1985, N 5, c.5-8. 10. Фатеева У. М., Цареградская Ж. В. „ Гипогалактия “, Москва “Aгар”, 2000. 11. Фрипту В. Г. „Патогенетические аспекты профилактики и лкчения родильниц с гипогалактией.” Дис.... доктора хабилитат мед. наук - Кишинёв, 1994, 231 c. 12. Шиляев P. P., Васильева Т. Л., Федорова Л. Г. "Управляемые" и "неуправляемые" факторы риска гипогалактии у женщин // Формирование здоровья и профилактика его нарушений у детей: Сб. науч. тр. - М., 1986, c.21-27. OXIDUL NITRIC (NO) CA MARKER DIAGNOSTIC ÎN RDIU AL FĂTULUI Corina Iliadi-Tulbure Catedra Obstetrică şi Ginecologie (Rezidenţiat) Summary NO – diagnostic marker in intrauterine growth restriction (IUGR) The study is based on evaluation of 182 cases in SCMN1, city of Chisinău, from wich 114 cases of intrauterine growth restriction (IUGR), 31 cases of constitutional hypotrophy and 37 cases from control group. Maternal pathology and evoluation of gestation were evaluated. The paraclinical contemporary examinations (USG, Doppler) were done. Concentrations of NO were established. A hight corelation between NO concetrations and paraclinical methods of diagnosis was determined. Rezumat Studiul se bazează pe cercetarea a 182 cazuri în cadrul SCMN1, mun. Chişinău, pe parcursul aa. 2002-2006, dintre care 114 cazuri cu RDIU a fătului, 31 cazuri cu hipotrofie constituţională, 37 cazuri prezentând lotul de control. A fost evaluată patologia extragenitală maternă şi evoluţia perioadei de gestaţie. Au fost efectuate examenele paraclinice contemporane (USG-fia şi velocimetria Doppler) pentru diagnosticarea RDIU al fătului şi gradului de suferinţă fetală. Au fost apreciate valorile NO în calitate de marker biologic diagnostic în serul matern şi fetal. A fost stabilită o corelaţie directă dintre nivelul NO şi metodele paraclinice utilizate. Actualitatea temei Interesul pentru problematica retardului de dezvoltare intrauterină (RDIU) al fătului se află în ascensiune continuă, fapt determinat de incidenţa sporită a naşterii copiilor hipotrofici (între 3-30% în funcţie de zona geografică şi nivelul socio-economic al ţării) şi de progresele nici pe departe suficiente în managementul acestora. Un moment important este lipsa, până în prezent, a unui marker biologic optim, care ar aprecia gradului de suferinţă fetală şi ar permite să concluzionăm despre prezenţa retardului fetal, în pofida numeroaselor încercări întreprinse în acest domeniu. În literatura de specialitate, au apărut studii despre rolul oxidului nitric (NO) ca marker biologic în aprecierea gradului de hipoxie a copiilor născuţi în asfixie [1,4,5]. După datele lui Casanello P. (2006) nivelul NO se modifică în funcţie de gradul de suferinţă in utero al fătului, aceste schimbări fiind critice pentru procesele de dezvoltare fetală. Cu toate acestea, studii privind rolul NO în sarcinile complicate cu RDIU sunt controversate. Seligman S.P. şi coaut. (1994) consideră că concentraţia NO nu creşte considerabil în sarcinile complicate cu retard fetal, pe când Lyall F. şi coaut. (1996) relatează o majorare a concentraţiei acestuia. Ţinând seama de cele expuse, ne-am propus stabilirea valorilor NO în calitate de marker biologic diagnostic în caz de retard fetal şi determinarea corelaţia dintre nivelul acestuia şi metodele paraclinice contemporane utilizate (examenul USG-fic şi velocimetria Doppler). Material şi metode Pentru determinarea scopului propus, am cercetat 182 cazuri, în cadrul SCMN1, mun. Chişinău, pe parcursul aa. 2002-2006, dintre care 114 - cu RDIU al fătului (62,64±3,59%) care au fost incluse în lotul de studiu; 31 cazuri cu hipotrofie constituţională (HC) (17,03±2,79%) care au constituit lotul de comparaţie şi 37 cazuri incluse în lotul de control (20,33±2,98%). Lotul de studiu a fost subdivizat în 3 subloturi: I sublot, constituit din 54 cazuri (47,37±3,7%) cu RDIU al fătului de gr.1 (ponderea la naştere - 2501-2799 g); al II-lea sublot, reprezentat de 32 cazuri (28,07±3,33%) de retard fetal de gr.2 (ponderea la naştere - 2001-2500 g); al III-lea sublot au fost prezentat de 28 cazuri (24,56±3,19%) de RDIU al fătului de gr.3 (ponderea ≤ 2000 g). Markerul NO a fost apreciat în 2 medii biologice (serul sangvin matern şi fetal), preluate în timpul sarcinii (pentru serul matern) şi imediat după naştere (pentru serul fetal). Nivelul NO a fost determinat prin metoda expusă de Виноградов Н.А. (2001) şi Gudumac V. şi coaut. (1999).
Pe parcursul cercetării am stabilit prezenţa maladiilor materne în toate loturi cercetate: patologia renală (69,3±3,42%), cardiacă (53,51±3,69%), respiratorie (42,11±3,66%) şi ginecologică (32,45±3,47%) (p<0,05). În lotul cu HC şi cel de control, maladiile renale au fost apreciate în 61,30±8,75% şi 59,46±8,07%; bolile cardiace - în 48,39±8,97% şi 45,95±8,19%; iar maladiile respiratorii – în 41,94±8,86% şi respectiv 37,84±7,97% cazuri (p<0,05). În RDIU al fătului, graviditatea s-a complicat cu gestoză precoce (42,98±3,67%); hipertensiunea indusă de sarcină (HIS) fiind apreciată în 34,21±3,46%. În loturile cu HC şi de control gestoza precoce a fost remarcată în 38,71±8,75% şi 32,43±7,70%; iar HIS – în 29,03±8,15% şi 24,32±7,05% cazuri) (p<0,05). Diagnosticul de retard fetal a fost stabilit şi/sau confirmat la USG-fia repetată peste 14 zile în 104 cazuri, ceea ce a constituit 91,23±2,10%, gradul divers de suferinţă fetală fiind confirmat la velocimetria Doppler a arterelor uterină, ombilicală, cerebrală medie a fătului. În lotul cu RDIU al fătului, în 63 cazuri (55,26±3,69%), copiii s-au născut per vias naturalis (PVN), în 51 cazuri (44,74±3,69%) fiind extraşi prin operaţie cezariană (OC) (programată – 64,70±3,54% şi urgentă – 35,30±3,54%) (p<0,05). Indicaţiile de bază au fost diagnosticul de retard fetal apreciat la examenul USG-fic în 76,47±3,14%; suferinţa fetală cronică determinată la velocimetria Doppler (80,40±2,94%) şi HIS – în 23,53±3,14% cazuri. În lotul de control, OC a fost efectuată în 21,52±3,05% cazuri (p<0,01), indicaţiile fiind prezentaţia patologică a fătului (10,81±2,30%) şi decolarea precoce a placentei normal inserate (8,10±2,02%). Toţi hipotroficii constituţionali s-au născut PVN. Valorile NO apreciate în sarcină, atestă un nivel mediu crescut în RDIU al fătului (5,57±1,70 nmol/l) vs. de lotul de control (3,38±1,34 nmol/l) (p<0,01). Acest moment este confirmat şi post-partum (5,40±1,68 nmol/l vs. de 3,32±1,33 nmol/l în lotul de control) (tab.1). Tabelul 1 Valorile NO în funcţie de gradul de RDIU al fătului
*- p<0,05 comparativ cu lotul III;**- p<0,01 comparativ cu lotul III; ***- p<0,05 comparativ cu RDIU În cadrul cercetării, a fost determinată o corelaţie directă (r=1) dintre nivelul NO şi gradul de suferinţă fetală în ambele medii de cercetare. Cele mai crescute valori au fost întâlnite în gr.3 de retard fetal vs. de gr.1. În serul matern, nivelul NO a constituit 7,30±1,93% nmol/l în gr.3 de RDIU al fătului, faţă de 4,30±1,50% nmol/l în gr.1. Concentraţia NO în serul fetal în gr.3 de retard fetal a fost de 7,09±1,90% nmol/l vs. de gr.1 (4,14±1,48% nmol/l) (p<0,01) (fig.1). Pe parcursul studiului efectuat, a fost apreciată o interdependenţă dintre nivelul NO şi datele examenelor paraclinice utilizate. Valori crescute ale NO au fost determinate în cazul situării parametrilor biometriei fetale sub percentila a 10-a la examenul USG-fic şi prezenţa suferinţei fetale in utero (valori patologice ale IR şi IP) la velocimetria Doppler uterină şi/sau ombilicală. 
Figura 1. Valorile NO în funcţie de gradul de RDIU al fătului Tinem să menţionăm că valorile NO cuprinse între 4,97±1,61 - 7,09±1,90 nmol/l în serul matern, ar putea constitui indicaţii fetale directe către finalizarea sarcinii cu RDIU al fătului prin OC, în asocierea obligatorie cu datele examenelor paraclinice. În naşterile PVN, valorile NO în ambele medii de cercetare, au fost mai înalte în comparaţie cu naşterile prin OC (tab.3). Tabelul 3 Valorile NO în funcţie de modalitatea de naştere
* - p<0,01 comparativ cu RDIU ** - p<0,05 comparativ cu RDIU ***- p<0,05 comparativ cu PVN
Bibliografie
Yüklə 0,99 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||