Perioada: 13-19 Octombrie 2014


Cântăreaţa Ke$ha îl acuză pe producătorul Dr Luke de agresiune sexuală. Muzicianul contraatacă



Yüklə 415,89 Kb.
səhifə14/20
tarix17.08.2018
ölçüsü415,89 Kb.
#71363
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   20

Cântăreaţa Ke$ha îl acuză pe producătorul Dr Luke de agresiune sexuală. Muzicianul contraatacă

Mediafax, 15 octombrie 2014


De Bogdan Enache,

Vedeta pop americană Ke$ha a depus o plângere împotriva fostului său producător, Dr Luke, pe care îl acuză de agresiune sexuală şi hărţuire morală, dar muzicianul neagă şi o acuză, la rândul său, de defăimare şi reziliere abuzivă a contractului, informează AFP.

Ke$ha, în vârstă de 27 de ani, îl acuză pe producătorul său, în vârstă de 41 de ani, cunoscut drept Dr Luke, pe numele său real Lukasz Sebastian Gottwald, că ar fi "forţat-o să ia droguri şi să bea alcool pentru a abuza sexual de ea", potrivit plângerii depuse la un tribunal din Los Angeles şi citate de AFP.

Ke$ha Rose Sebert, cunoscută sub numele de scenă Ke$ha, nominalizată de patru ori la premiile MTV şi care a vândut 57 de milioane de discuri la nivel mondial, susţine că într-o dimineaţă s-a trezit "dezbrăcată şi cu o stare de greaţă", în patul lui Dr Luke, "fără să îşi amintească modul în care ajuns acolo", după ce producătorul ar fi forţat-o să ia pastile.

Cântăreaţa spune că a sunat-o pe mama sa pentru a-i spune că a fost violată şi şi-a dat seama imediat că pilulele pe care le luase erau un drog cunoscut drept "GHB" (acid 4-hiroxiutanoic, n.r.), o substanţă psihotropă denumită des drept un "drog al violului".

După această presupusă agresiune, Dr Luke i-ar fi cerut să nu vorbească niciodată despre acest lucru cu nimeni, sub ameninţarea distrugerii carierei şi "ameninţând-o fizic pe ea şi pe familia acesteia".

Potrivit plângerii redactate de avocatul Mark Geragos, celebru pentru apărarea lui Michael Jackson şi a lui Chris Brown, într-un alt moment, Dr Luke ar fi forţat-o pe vedeta americană să se drogheze înainte să urce în avion şi a hărţuit-o fizic pe durata zborului.

Ke$ha afirmă că Dr Luke şi-a câştigat renumele "vânzând droguri în cei zece ani cât a fost chitarist în cadrul emisiunii TV «Saturday Night Live»", înainte de a deveni producător şi compozitor pentru unele dintre cele mai mari vedete pop americane, precum Katy Perry, Rihanna, Pink, Kelly Clarkson şi Britney Spears.

Cântăreaţa, devenită cunoscută odată cu lansarea hitului "Tik Tok" în 2009, afirmă că producătorul a denigrat-o continuu "pentru a o face să îşi piardă stima de sine şi pentru a o controla".

"Dr Luke a folosit constant insulte de tipul: «nu eşti aşa de frumoasă, nici prea talentată, ai doar şansa de a mă avea pe mine», «ai o voce urâtă» şi îi spunea că este «grasă cât un frigider»".

Vedeta spune că după zece ani de hărţuire a ajuns la spital, de urgenţă, şi că a început un tratament de dezintoxicare în Illinois, nordul Statelor Unite, pentru "a-şi salva viaţa", în condiţiile în care suferea de bulimie.

Ke$ha cere despăgubiri şi rezilierea contractului de înregistrări muzicale, care este încă în vigoare.

Dr Luke, nominalizat de patru ori la premiile Grammy, inclusiv în 2014 pentru piesa "Roar" cântată de Katty Perry, are o altă versiune a faptelor.

Producătorul a depus o plângere la un tribunal din statul american New York, în care o acuză pe cântăreaţă, pe mama acesteia şi pe noii manageri ai companiei Vector de defăimare şi reziliere abuzivă a contractului.

"Ke$ha a încălcat contractul cu Gottwald Recording", una dintre companii lui Dr Luke, şi a "refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale de a furniza înregistrări lui Gottwald sau de a-i permite acestuia să îşi exercite meseria", potrivit textului plângerii.

Bărbatul o acuză pe artistă şi pe mama acesteia, printre altele, că a lansat în spaţiul public "declaraţii false" despre el, cu intenţia de a-l denigra, şi le cere celor două despăgubiri.

Într-un comuinicat remis presei americane, avocata lui Dr Luke, Christine Lepera afirmă că artista "participă la o campanie de declaraţii false şi jignitoare" la adresa clientului său, în condiţiile în care pe reţelele de socializare online circulă printre fanii cântăreţei comentarii cu eticheta (hashtag, n.r) "FreeKe$haLuke" ("Luke, elibereaz-o pe Ke$ha", n.r).

Ke$ha a atras atenţia industriei muzicale după ce a colaborat cu rapperul Flo Rida la single-ul "Right Round", care a debutat pe prima poziţie în topul Billboard Hot 100. În 2010, aceasta şi-a lansat primul album de studio, intitulat "Animal", care a inclus single-ul de mare succes "Tik Tok", iar în 2011 a lansat cel de-al doilea album, "Warrior", care a inclus piesa "Die Young".



http://www.mediafax.ro/life-inedit/cantareata-kesha-il-acuza-pe-producatorul-dr-luke-de-agresiune-sexuala-muzicianul-contraataca-13394137


INTERNAŢIONAL

PE dezbate Strategia pentru egalitatea de gen dupa 2015

Curieruljudiciar.ro, 17 Octombrie 2014


Comisia pentru drepturile femeilor a gazduit o audiere privind egalitatea de gen in data de 13 octombrie, ulterior deputatii europeni schimband opinii despre un raport al deputatei Maria Noichl (S&D, Germania) privind strategia pentru egalitatea intre femei si barbati dupa 2015.

In fiecare an, comisia pentru drepturile femeii adopta un raport privind progresul egalitatii dintre femei si barbati in UE. Pe 13 octombrie, experti in domeniu au fost invitati la o audiere pentru a oferi date pentru raportul ce va fi pregatit anul acesta de Marc Tarabella. „Dorim un raport care sa se concentreze pe progres, dar si pe ingrijorarile care raman legate de egalitate”, a spus domnul Tarabella in deschiderea reuniunii.

Genoveva Tisheva, director al Fundatiei pentru cercetare in domeniul genului din Bulgaria si experta in violenta impotriva femeilor, a adus in centrul dezbaterii mai multe probleme, precum excluziunea sociala, traficul cu fiinte umane si violenta impotriva femeilor imigrante. Dumneaei a spus ca statele membre nu si-au asumat cu adevarat responsabilitatile, in timp ce cetatenii sunt victimizati; a mai cerut o mai buna monitorizare a banilor UE alocati combaterii violentei bazate pe gen, deoarece acestia nu sunt intotdeauna cheltuiti asa cum ar trebui.

Claudia Menne, de la Confederatia europeana a sindicatelor, a spus ca introducerea dimensiunii genului in toate domeniile politice poate fi un concept puternic, aceasta fiind, insa, ignorata in toate masurile luate pentru iesirea din criza.



Strategia pentru egalitatea intre femei si barbati dupa 2015

Un raport separat, din proprie initiativa, intocmit de Maria Noichl, va oferi Comisiei pozitia Parlamentului privind noua strategie pentru egalitatea intre femei si barbati. Dupa un schimb de opinii in comisie, raportoarea a spus ca „raportul este o sansa pentru Parlament de a face sugestii noii Comisii privind felul in care aceasta sa actioneze pentru egalitatea de gen in urmatorii cinci ani”.



http://curieruljudiciar.ro/2014/10/17/pe-dezbate-strategia-pentru-egalitatea-de-gen-dupa-2015/

Yüklə 415,89 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin