CNCD: Firea nu a venit să-şi spună punctul de vedere. Decizia în cazul său, săptămâna viitoare Mediafax, 13 octmbrie 2014
Senatorul Gabriela Firea nu s-a prezentat, luni, la CNCD, unde a fost citată pentru a-şi spune punctul de vedere după ce a fost reclamată privind declaraţiile sale despre familiile fără copii, decizia în acest caz urmând să fie luată de Consiliu, probabil, săptămâna viitoare.
"Doamna Firea a fost citată pentru ziua de astăzi (luni - n.r.), spre a-şi exercita dreptul de apărare, însă nu a venit. Nici avocatul său nu a venit. O decizie legată de acest caz va fi luată, probabil, săptămâna viitoare", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos.
Pe de altă parte, preşedintele CNCD a precizat că la Consiliu au fost formulate alte două sesizări legate de afirmaţiile Gabrielei Firea, care vor fi conexate la dosar, iar în final se va o decizie unică.
Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD, senatorul Gabriela Firea, a declarat, în 7 octombrie, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că premierul Victor Ponta "este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate".
Întrebată dacă îi reproşează lui Iohannis faptul că nu ar fi "un bun familist", Firea a răspuns: "Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. (...) Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că mai ales acea afirmaţie pe care poate a făcut-o să spunem din greşeală, dar ea rămâne în spaţiul public, şi anume că neinvestind în educaţia copiilor a investit în imobiliare, domnul Iohannis practic a spus ceea ce gândea, că într-un fel pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare, decât în educaţia copiilor. M-am referit la faptul că Victor Ponta este un bun familist din această perspectivă, este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convinsă că îşi mai doresc Daciana şi Victor copii şi eu le urez, ca mamă acum şi al treilea deja copilaş să mai aibă şi ei".
Citeşte şi: Gabriela Vrânceanu Firea, reclamată la CNCD pentru declaraţiile privind familiile fără copii. REACŢIA senatorului PSD
"Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Şi mai ales, din pespectiva financiară nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată să îngrijească unul - doi copii. Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (...) pentru că un părinte este mult atent, mult mai sensibil, la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la propri copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt", a mai spus senatorul PSD.
Întrebată dacă aceeaşi opinie are despre toate familiile din România care nu au copii, Firea a răspuns: "Toate familiile din România nu candidează la prezidenţiale. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provind din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii. Toate familiile din România nu au aceste aspiraţii să ne conducă pe noi toţi ceilalţi, românii, laolaltă".
Totodată, Firea a fost întrebată dacă acesta ar fi "un defect pentru un viitor preşedinte", ea răspunzând: "Categoric".
Ulterior, Firea, a susţinut că prin declaraţia că va vota doar un candidat care este şi părinte l-a vizat strict pe Klaus Iohannis, ea menţionând că liderul PNL a jignit familiile cu copii când a spus că investiţiile sale au fost în case, nu în copii.
"Mă văd nevoită să îmi cer iertare pentru ceva ce nu am gândit şi nici nu am spus, dar consider că este de datoria mea să fac acest lucru, câtă vreme au avut grijă unele persoane rău-intenţionate să pună pe seama mea o declaraţie care a afectat persoane absolut nevinovate şi onorabile. Am afirmat că voi vota un candidat care este şi părinte, pentru că eu însămi provin dintr-o familie numeroasă, am doi băieţi şi mai aştept un copil. De asemenea, am foarte mulţi membri din familie şi prieteni cu mulţi copii dar şi unii care nu au copii, din diferite motive. Am şi explicat, că nu fac nicio referire generală la toate cuplurile din România care nu au copii. Intervenţia mea l-a vizat strict pe Dl. Johannis, care în tinereţe făcea traduceri, unii spun chiar mai mult, în afaceri dubioase cu înfierea de copii români, pentru că, ulterior, în 2014, să ne informeze că, deoarece nu a investit în educaţia copiilor, a investit în imobiliare – o jignire la adresa tuturor familiilor cu copii din România, după opinia mea", s-a arătat într-un comunicat al Gabrielei Firea, remis agenţiei MEDIAFAX.
Senatorul PSD a afirmat că echipa lui Iohannis a trecut la un atac furibund la adresa ei, a familiei ei, "la jigniri şi ameninţări". "Doar prin aceste metode, plus manipulări şi răstălmăciri de cuvinte, îl mai pot apăra pe Dl. Johannis, un om a cărui pasiune în viaţă par a fi casele. Aseară i s-a descoperit a 7-a. Până la finalul campaniei mai avem timp să aflăm şi de altele", s-a mai arătat în comunicatul Gabrielei Firea.
"Încă o dată subliniez că nu m-am referit sub nicio formă la familiile din România care nu au copii, nu mi-aş permite acest lucru, înţeleg suferinţa celor care îşi doresc să aibă moştenitori şi nu reusesc, din motive medicale. (...) În mod mârşav, staff-ul domnului Johannis a denaturat sensul declaraţiei mele, pentru a se victimiza şi pentru a-i face să creadă pe românii fără copii că m-am referit la ei (eu deţin copia declaraţiei mele complete)", a mai spus Firea.
Senatorul PSD a mai precizat că acele "cupluri minunate de români" care înfiază copii "nu vin direct sau prin intermediari, zi de zi, să ne dea lecţii despre viaţă, politică, economie" şi "nu se doresc a fi repere, modele".
Prima plângere contra Gabrielei Firea a fost formulată la CNCD de vicepreşedintele filialei judeţene PNL Iaşi Alexandru Muraru.
http://www.mediafax.ro/social/cncd-firea-nu-a-venit-sa-si-spuna-punctul-de-vedere-decizia-in-cazul-sau-saptamana-viitoare-13379174
Dostları ilə paylaş: |