Perioada: 2-8 Mai 2016


Autorităţile germane au cerut poliţiei din Koln să şteargă cuvântul “viol” din rapoartele privind atacurile sexuale comise de migranţi



Yüklə 233,03 Kb.
səhifə10/12
tarix14.08.2018
ölçüsü233,03 Kb.
#71049
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

Autorităţile germane au cerut poliţiei din Koln să şteargă cuvântul “viol” din rapoartele privind atacurile sexuale comise de migranţi

Epoch times, 5 mai 2016


Scandalul provocat de atacurile sexuale comise de migranţi în oraşul german Koln în Ajunului Anului Nou revine în centrul atenţiei, după ce rapoartele media au susţinut că Ministerul de Interne a încercat să influenţeze investigaţiile incidentelor.

Un eveniment cheie care a schimbat atitudinea publică germană faţă de valul fără precedent de refugiaţi ce au sosit în Germania a avut loc în Ajunul Anului Nou în oraşul Koln, când mai multe rapoarte au sugerat că aproximativ 1.000 de bărbaţi de “origine arabă sau nord-africană” au participat în “atacuri monstruoase coordonate asupra femeilor germane din Koln”. Aproximativ 90 de femei au raportat că au fost jefuite, ameninţate sau molestate sexual în faţa catedralei oraşului, a scris Reuters, adăugând că bărbaţii aveau “între 18 şi 35 de ani” şi păreau să fie “în cea mai mare parte beţi” şi de origine străină.

Acest lucru a dus la un val de furie pe cuprinsul Germaniei şi chiar primarul oraşului Koln, Henriette Reker, a declarat că incidentul este “incredibil şi intolerabil”, în timp ce ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, a descris atacurile ca fiind “o nouă etapă a crimei organizate”.

De asemenea, incidentele au dus la o inversare promptă a politicii foarte liberale a cancelarului Angela Merkel în privinţa migranţilor, rezultatul fiind scăderea dramatică a numărului de refugiaţi care au folosit “coridorul terestru” pentru a ajunge în centrul Europei şi ducând la un controversat acord cu Ankara, pe baza căruia i s-au promis preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan câteva miliarde de euro pentru a reţine milioane de refugiaţi sirieni pe teritoriul Turciei.

Recent, conform rapoartelor media locale, se pare că situaţia a fost şi mai complicată. Ziarul german The Local a raportat că un ofiţer de poliţie de rang înalt a declarat că superiorii săi au încercat să şteargă cuvântul “viol” dintr-un raport intern al poliţiei după asalturile sexuale în masă în Koln în decembrie 2015.

Conform rapoartelor media, respectivul ofiţer de poliţie din Koln a declarat comitetului de investigaţii înfiinţat imediat după atacuri că Ministerul de Interne din landul Renania de Nord-Westfalia a urmărit să influenţeze investigaţiile, arată website-ul Zero Hedge.

Conform ofiţerului, încercarea de a interveni în versiunea oficială a evenimentelor a avut loc în momentul în care un oficial din cadrul Ministerului de Interne a pus întrebări în legătură cu o acuzaţie de viol menţionată într-un raport intern al poliţiei. “Acesta nu este viol. Scăpaţi de el. Ştergeţi raportul”, a declarat oficialul ministerului, conform ofiţerului de poliţie.

Raportul privind acel viol a fost făcut de o tânără femeie care susţine că a fost înconjurată de un grup de aproximativ 50 de bărbaţi, unii dintre ei introducându-şi degetele în zona sa intimă. Când ofiţerul de poliţie s-a plâns în legătură cu tonul furios şi aspru al apelantului, oficialul a răspuns că “sunt ordine din partea ministerului. Eu doar le transmit”.

Deşi ofiţerul de poliţie, un inspector şef în vârstă de 52 de ani, a declarat că nu a întâlnit în întreaga sa carieră o intervenţie de acest fel din partea Ministerului de Interne, el a adăugat rapid că nu crede că a fost vorba de o muşamalizare – deşi toate datele indică faptul că a fost vorba exact de aşa ceva.

“Ei nu au înţeles ce anume se înţelege prin viol”, a sugerat ofiţerul.

Guvernul nu a reuşit în tentativa sa de muşamalizare, totuşi, după ce sute de femei au depus la poliţie plângeri similare în zilele şi săptămânile următoare atacurilor din decembrie 2015, susţinând că au fost atacate sexual sau jefuite de grupuri de bărbaţi în zona staţiei centrale din Koln.

Raportul inspectorului şef confirmă zvonurile apărute în zilele imediat următoare atacurilor din Koln, când s-a afirmat că poliţia locală a urmărit să acopere acele atacuri deoarece păreau să fi fost comise aparent de bărbaţi migranţi.



http://epochtimes-romania.com/news/autoritatile-germane-au-cerut-politiei-din-koln-sa-stearga-cuvantul-viol-din-rapoartele-privind-atacurile-sexuale-comise-de-migranti---246852

Povestea trista a unei sclave sexuale a Statului Islamic

Ziare.ro, 03 Mai 2016


Povestea trista a unei sclave sexuale a Statului IslamicFoto: Arhiva Ziare.com

O adolescenta care a evadat din ghearele Statului Islamic a povestit ororile prin care a trecut in perioada in care a fost tinuta in captivitate si folosita pe post de sclava sexuala de catre jihadisti.

Nihad Barakat, acum in varsta de 17 ani, a dezvaluit ca a fost rapita si vanduta de catre celebrul calau mascat al Statului Islamic, Siddhartha Dhar, relateaza Newsweek.

Tanara a spus ca Dhar - originar din Londra si care acum este cunoscut sub numele de Abu Ramaysah - este unul dintre comandantii de top ai luptatorilor straini din Mosul, capitala organizatiei teroriste din Irak.

Sora noului John jihadistul vorbeste despre fratele ei: Un pusti colorat si creativ care s-a pierdut

Se pare ca Siddhartha Dhar este inlocuitorul lui Mohammed Emwazi sau John Jihadistul, ucis intr-un atac cu drona in luna noiembrie a anului trecut.

Militantii ISIL au rapit-o pe Barakat, alaturi de 27 de membri ai familiei sale, dupa capturarea regiunii Sinjar din Irak, in urma cu doi ani. Jihadistii au obligat-o sa se casatoreasca in Siria, unde a fost batuta si violata si, in cele in urma, a ramas insarcinata.



Cum se dau salariile in Statul Islamic: Ai sclava sexuala, primesti bonus

Acum, intr-un interviu acordat British Muslim TV, fata a dezvaluit pentru prima data numele luptatorilor straini care au folosit-o pe post de sclava, arata The Independent.

"Am ramas insarcinata dupa al doilea viol. Am incercat sa avortez, insa nu am reusit. Fratele meu era cu mine (in captivitate - n.red) si mi-au spus ca, daca pateste ceva copilul, ne vor ucide pe amandoi. Mi-au spus ca trebuie sa devin musulmana. Nu voiam sa am un copil cu ei, dupa tot ce mi-au facut", a spus Barakat.

Mostenirea dureroasa a sclavelor sexuale: Copiii Statului Islamic

Barakat a aratat ca Dhar a avut mai multe sclave sexuale yazidi de cand a ajuns in Siria, in 2014, adaugand ca jihadistul a jucat un rol cheie in capturarea si vanzarea sa catre teroristul ISIL din cauza caruia a ramas insarcinata.

Tanara a precizat ca primul barbat cu care a fost obligata sa se marite a fost un extremist australian, Abdul Salam Mahmoud, cu o luna si jumatate inainte de a fi ucis in Siria. Apoi fata a ajuns la un alt militant ISIL, insa, in cele din urma, a reusit sa evadeze si s-a refugiat in Marea Britanie.

http://www.ziare.com/international/statul-islamic/povestea-trista-a-unei-sclave-sexuale-a-statului-islamic-1420277


Yüklə 233,03 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin