ALEGERI LOCALE 2016: ''Fata de la Bucur Obor'' Firea: Candidatul PSD la sectorul 2, acelaşi tip de om ca Onţanu Mediafax, 7 mai 2016
Articol scris de Cătălina Mănoiu
Viceprimarul PSD al sectorului 2, Mihai Mugur Toader, şi-a lansat sâmbătă candidatura la primărie, declarându-se un om de încredere al edilului suspendat, Neculai Onţanu, candidata social-democraţilor pentru Capitală, Gabriela Firea, prezentându-se la eveniment drept ''fata de la Bucur Obor''.
POLITIC
Refacerea USL, temă de campanie pentru Tăriceanu şi Ponta 22:22
Comănescu a discutat cu adjunctul secretarului de stat al SUA despre summitul NATO de la Varşovia 22:17
Cioloş: Am cerut Ministerului Sănătăţii o anchetă administrativă privind biocidele. Toate produsele folosite la dezinfecţie în fiecare spital din ţară vor fi testate 19:16
Cioloş despre cei doi militari morţi în Afganistan: Vom onora memoria acestor tineri cum se cuvine 18:34
Băsescu: Trebuie controlate cu prioritate spitalele mici, care n-au epidemiolog şi laboratoare 17:54
ALEGERI LOCALE 2016: ''Fata de la Bucur Obor'' Firea: Candidatul PSD la sectorul 2, acelaşi tip de om ca Onţanu (Imagine: Mihai Dascalescu/ Arhiva Mediafax Foto)
''Acum ceva ani mi se spunea <> şi nu îmi era ruşine cu asta. (…) Mă mândresc cu asta, am locuit mulţi ani la Bucur Obor, la o prietenă bună, la o doamnă scriitoare care îmi povestea peste ani că domnul Onţanu a ştiut întotdeauna să aibă grijă şi de oamenii care se trezesc la cinci dimineaţa, la şase să intre în schimb şi de cei care vin din zona limitrofă în Piaţa Obor să ne aducă fructe şi legume proaspete, dar şi de intelectualitate, de scriitori, de pictori'', a declarat candidatul PSD la Primăria Capitalei la lansarea candidaturii lui MiMihai Mugur Toaderentru Primăria sectorului 2.
Gabriela Firea a dat asigurări că viceprimarul sectorului 2 va continua ''în aceeaşi manieră'' ca Onţanu.
''Trebuie să continuăm în aceeaşi manieră cu domnul Toader Mugur Mihai, acelaşi tip de om responsabil, acelaşi tip de om care ştie ce înseamnă valorificarea corectă a resursei financiare, dar şi a resursei umane'', a susţinut Firea.
Ea le-a mărturisit participanţilor că prima dată când a venit în Bucureşti, ca studentă a locuit ''la o gazdă, în Ferentari'', dar primul său buletin de Bucureşti este de sectorul 2.
Social-democrata a criticat ''cetăţenii'' care cred că sindicatele ''nu mai sunt cool'', afirmând că ''dă în scris'' că pentru ea şi echipa PSD-UNPR ''sindicatele sunt forţa naţiunii''.
''Vreau să vă mărturisesc că am auzit în ultima perioadă, pentru că tot s-a făcut vorbire în ultima perioadă de reţele de socializare, că sunt unii cetăţeni care (…) iau distanţă de popor, în special de sindicate, că nu mai sunt cool, că nu mai sunt la modă. În ceea ce mă priveşte şi priveşte echipa PSD-UNPR vă garantăm, vă dăm în scris că (…) sindicatele pentru mine şi echipa mea sunt forţa acestei naţiuni pentru că reprezintă cetăţenii'', a spus Firea.
Ea i-a felicitat pe ''fraţii de la UNPR'', ''încercaţi şi loviţi din toate părţile'', că au luat decizia de a-l susţine pe Mihai Mugur Toader.
''Dragi fraţi de la UNPR, voi aţi fost foarte încercaţi, aţi fost loviţi din toate părţile (…) dar nu mor caii când vor câini. Vă felicit că aţi luat decizia de a-l susţine pe Toader Mihai'', le-a transmis Firea.
Actualul viceprimar al sectorului 2 Mihai Mugur Toader a declarat că va ''colabora total'' cu Gabriela Firea. Candidatul PSD-UNPR a afirmat că a făcut ''un tandem foarte bun'' cu primarul Neculai Onţanu şi că liderul UNPR a avut încredere în el aşa cum nu a avut în niciun alt primar.
''Vă spun asta din experienţă. De 12 ani sunt angrenat în activitatea administrativă din sectorul 2, iniţial, în calitate de consilier, iar din 2012, viceprimar al acestui sector. Am făcut un tandem foatre bun cu domnul primar Neculai Onţanu şi dânsul îmi spunea că din 2000 până în 2012 nu a putut să aibă încredere în nimeni dintre ceilalţi viceprimari, (…) nu a putut să îşi pună baza în cineva care să lucreze efectiv'', a susţinut social-democratul.
El le-a transmis participanţilor că nu este timp să îşi prezinte programul politic, dar va continua proiectele deja începute în sectorul 2, asigurându-i că unul dintre citatele lui Steve Jobs îl caracterizează.
''Se spunea că într-adevăr, aşa vizual, nu sunt cunoscut de toţi cei 352.000 de locuitori. În această perioadă spun cu respect şi modestie că am lucrat şi motto-ul acela pe care l-aţi văzut ce afişele mele <> (Steve Jobs-n.r.) mă caracterizează, mă caracterizează. (…) Nu avem timp să vă explic din program, din proiecte singurul lucru şi ce vreau să transmit este că toate proiectele care au fost demarate, le ştiţi şi dumneavoatră, vor fi continuate, finalizate. Proiecte noi sunt în curs de implementare şi o să fie şi surprize. Alături ce cei care sunt în spatele meu, deci îmi susţin spatele (…) şi cu dumneavoastră vom putea să ajungem la acel deziderat de mândru că locuiesc şi muncesc în sectorul 2'', a spus candidatul.
Mihai Toader a adăugat că vrea ca împreună cu electoratul sectorului 2 să fie o forţă care să se opună anumitor grupuri de interese care vor ''să pună mâna pe acest sector''.
''Spor la muncă în campanie (...) şi să fim uniţi'', a conchis Toader, în timp ce participanţii scandau ''Victorie!''.
Liviu Dragnea şi Valeriu Steriu au lipsit, însă la eveniment au participat lideri ai PSD şi UNPR care au criticat Guvernul tehnocrat şi au lăudat Guvernul Ponta. Ecaterina Andronescu şi Rovana Plumb au vorbit despre realizările Guverului Ponta şi despre ''blocajul în care Guvernul meu'' a adus ţara.
''Să-i trimitem acasă prin mijloacele constituţionale pe care le avem. Nu putem lăsa ţara să coboare pe tobogan. Guvernul tehnocrat a fost adus la putere de tinerii frumoşi şi liberi, cum i-au numit televiziunile'', a declarat liderul PSD Ecaterina Andronescu, criticând Guvernul pentru incapacitatea de a crea noi locuri de muncă.
Senatorul UNPR Ion Toma a susţinut, în faţa mulţimii, că ''nu este nicio diferenţi între roşu PSD şi roşu UNPR'', lăudând la rândul său ''realizările primarului Onţanu'' şi încurajând alegătorii să voteze o femeie, pe Gabriela Firea, la Primăria Capitalei. ''Dacă la Paris s-a putut, de ce să nu se poată şi la Bucureşti?'' s-a întrebat retoric Ion Toma.
La eveniment, care a avut loc în acelaşi salon de evenimente ca şi congresul UNPR, au participat aproximativ 400 de persoane.
http://www.mediafax.ro/politic/alegeri-locale-2016-fata-de-la-bucur-obor-firea-candidatul-psd-la-sectorul-2-acelasi-tip-de-om-ca-ontanu-15291013
Dostları ilə paylaş: |