Merkel, cea mai puternică femeie în clasamentul Forbes, urmată foarte aproape de Clinton
Mediafax, 27 mai 2015
De Valentin Vidu,
Cancelarul german Angela Merkel a fost desemnată miercuri de revista americană Forbes cea mai puternică femeie din lume, pentru al cincilea an consecutiv, însă poziţia îi este ameninţată de către fostul secretar de Stat Hillary Clinton, care candidează la preşedinţia Statelor Unite.
Clinton se clasează pe locul doi în topul 100, "la doar un vot distanţă de a obţine titlul de cea mai puternică femeie", au precizat autorii clasamentului, în care au fost incluse 24 de CEO, opt femei şefi de stat, 18 antreprenoare, un monarh şi Taylor Swift, relatează The Guardian în pagina electronică.
Cântăreaţa şi compozitoarea Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, a intrat în clasamentul din acest an direct pe poziţia 64, fiind cea mai tânără din top.
Însă cea mai bine plasată reprezentantă a industriei divertismentului este Beyoncé. On The Run, turneul comun cu soţul ei, Jay Z, le-a adus aproape 154 de milioane de dolari.
Criteriile folosite în stabilirea clasamentului Forbes sunt banii, prezenţa în media, sferele de influenţă şi impactul.
Merkel, în vârstă de 60 de ani, prezentă în clasament de zece ori în ultimii 12 ani - de nouă ori pe locul întâi -, se confruntă cu provocări importante în viitor, potrivit Forbes. "Ea îşi poate pierde titlul pentru prima dată din 2010 încoace în favoarea singurei persoane cu o şansă credibilă şi calculabilă matematic de a «conduce» lumea, Hillary Clinton", subliniază revista.
Clinton, în vârstă de 67 de ani, a apărut în calsamentul Forbes începând din 2004, când a fost lansat, ca senatoare, secretar de Stat, personalitate influentă, iar acum din postura de candidată la fotoliul de la Casa Albă.
Cea mai bine plasată miliardară este Oprah Winfrey, cu o avere personală netă estimată la peste 3 miliarde de dolari, pe locul 12. Firma sa Harpo Productions a coprodus filmul Selma, care a obţinut multiple premii.
Anna Wintour, directoarea artistică a Condé Nast, este cea mai bine plasată femeie în mass-media, pe poziţia 28, în timp ce Arianna Huffington, reactorul-şef al Huffington Post ocupă locul 61, iar Katharine Viner, în vârstă de 44 de ani, noul readactor-şef al The Guardian, a intrat pentru prima dată în clasament, pe poziţia a 80-a.
Printre nou-venite se află şi Ana Botín, în vârstă de 54 de ani, instalată recent preşedintă a Santander Group din Spania, desemnată cea mai puternică femeie în finanţe, pe locul 18. Elizabeth Holmes, în vârstă de 31 de ani, prezentată drept cea mai tânără femeie din lume care a devenit miliardară prin eforturi proprii, fondatoarea campaniei pentru donare de sânge Theranos evaluată în prezent 4,6 miliarde dolari, a intrat în clasament pe locul 72.
Clasamentul din acest an numără 17 femei cu vârsta sub 45 de ani.
"Perioada actuală de emancipare a femeii este mai puternică şi mai bună ca oricând, iar numărul tot mai mare de tinere influente din clasament este o dovadă suficientă a faptului că vârsta este doar un număr", afirmă autorii clasamentului.
Sheryl Sandberg, în vârstă de 45 de ani, fostă directoare executivă la Google, care este acum şefa operaţiunilor de exploatare la Facebook, este cea mai bine clasată pentru categoria cu vârsta până în 45 de ani, inclusiv, ocupând poziţia a opta. Ea este, a patra oară la rând, cea mai bine plasată femeie în domeniul tehnologiei. Marissa Mayer, în vârstă de 38 de ani, care ar primi un salariu de peste 41,4 milioane de dolari la Yahoo, este una dintre cele mai bine plătite CEO din Statele Unite, ocupând poziţia 22.
În total, şapte directoare executive din Silicon Valley sunt prezente în top 25.
Pe de altă parte, Angelina Jolie se clasează pe locul 54, iar Shakira Mebarak pe locul 81.
Şapte dintre femeile care apar în clasamentul din 2015 au fost prezente şi în primul clasament, în 2004: Melinda Gates, Christine Lagarde, Clinton, Indra Nooyi, CEO PepsiCo, Winfrey, regina Elizabeth a II-a (locul 41) şi Ho Ching, CEO Temasek.
"Între cele mai puternice femei din 2015 se află opt şefi de stat (şi un monarh) care conduc ţări al căror PIB însumează 9,1 trilioane de dolari şi peste 600 de milioane de cetăţeni", inclusiv noul premier polonez Ewa Kopacz, a subliniat Forbes la prezentarea clasamentului.
"Cele 24 de CEO controlează venituri anuale de aproape 1 trilion de dolari, iar 18 dintre aceste femei şi-au înfiinţat propriile companii sau fundaţii, inclusiv cea mai tânără miliardară prin forţe proprii Elizabeth Holmes", a adăugat revista.
În top 100 sunt prezente totodată "15 miliardare, cu valoarea netă cumulată de aproximativ 75 de miliarde de dolari", precizează Forbes, adăugând că "amprenta totală pe social media (Twitter, YouTube) a celor 100 cele mai puternice femei este de aproape 475 de milioane de abonaţi".
http://www.mediafax.ro/life-inedit/merkel-cea-mai-puternica-femeie-in-clasamentul-forbes-urmata-foarte-aproape-de-clinton-14346811
Femeile, tinerii și “absenții” din politică sunt votul schimbării în Barcelona
CriticAtac, 25 mai 2015
De Corina Tulbure,
corina tulbure“De data asta votez”, îmi spun câțiva vecini veniți la secția de votare. În trecut erau votanți ai comuniștilor din Izquierda Unida (Stânga Unită). În ultimii ani renunțaseră la sportul urnelor pentru că “toți sunt la fel” și oricum nimeni nu mai ținea cont de votanții din periferie. Votăm în cartierul El Carmel, un cartier muncitoresc al Barcelonei care nu mai are nicio legătură cu El
Carmel din textele lui Juan Marse. Fost cartier al imigranților spanioli veniți în Catalonia, acum al imigranților moldoveni, români, ruși care locuiesc prin zonă, face parte din ce se numea „centura roșie a Barcelonei”, cu votanți ai comuniștilor din Izquierda Unida sau ai socialiștilor. La alegerile municipale din 2011, câștigătorul în majoritatea cartierelor periferice, roșii cândva, a fost absenteismul. Conform graficelor de participare electorală pe cartiere, în alegerile locale din 2011, locuitorii unui cartier bogat din Barcelona participau într-o proporție de 81% la vot, în timp ce în cartierele sărace participarea scade la un 45%. În ultimul miting electoral Ada Colau, candidata la Primăria Barcelonei din partea coaliției de stânga Barcelona en Comú s-a adresat tocmai exclușilor din jocurile electorale pentru ca alegerea de data asta nu e între două sau trei partide, ci între cei care au interes în menținerea puterii și a situației actuale și lumea obișnuită, iar „absenteismul e cel mai important inamic” (Ada Colau).
Iglesias sprijina pe Ada Colau la alegerile pt BarcelonaDe ce votează vecinii azi, după 14 ani de absenteism?
“Barcelona en Comú a arătat prin rezultate concrete că se poate schimba o situație politică”. Se referă la mișcarea social PAH (Platforma împotriva evacuărilor din locuințe) unde și-au făcut musculatura politică mulți dintre candidații de la Barcelona en Comú, începând cu candidata la Primăria Barcelonei, Ada Colau, care are toate șansele să câștige. În coaliție intră partide de stânga aflate la stânga socialiștilor PSC cu un CV electoral și de guvernare în trecut, împreună cu noile mișcări sociale apărute după 15M, o coaliție care inițial părea imposibilă: ICV-EUIA (verzii și comuniștii), Podemos, Proces Constituyent, Guanyem. De data asta mobilizarea la vot vine în urma exemplului de politică a pașilor concreți făcută de PAH: ocuparea de blocuri ale băncilor, proteste –escrache, o metodă împrumutată din Argentina prin care se organizează câte un protest în fața casei unui politician-bancher corupt, responsabil de evacuări, ceea ce duce la mediatizarea situației victimelor, dar și la arătat cu degetul mediatic hoțul, gest cu urmări judiciare în multe cazuri. Mișcarea PAH, a cărei lemă era Sí, se puede, (da, se poate) a avut efecte concrete: evacuări amânate, sentințe date de judecători în favoarea evacuaților ceea ce a arătat că protestul masiv și implicarea nu doar a afectaților, ci și a judecătorilor poate schimba relațiile cu băncile, când această schimbare părea imposibilă. Politizarea și organizarea multor activiști de la PAH s-a închegat ulterior, când au văzut că mobilizarea poate avea rezultate concrete. Diviziunile între partidele din coaliție au fost nivelate tot de figura Adei Colau, care are un amplu sprijin popular și de faptul că programele electorale ale diferitelor partide erau identice în ceea ce privește propunerile sociale. Singura grupare care a ieșit din coaliție a fost partidul de stânga, independentist, CUP care nu a dorit sa facă coaliție cu partide care gestionaseră Barcelona și înainte de criză (e vorba de ICV/EUIA), considerând în același timp că Barcelona en Comú nu are o poziționare clară în privința independenței. Se protest al salariatilor de la Telefonica, cu care s-a solidarizat Ada Colaumizează pe schimbarea modelului actual de dezvoltare a Barcelonei: un oraș axat pe un un turism de masă, unul dintre cele mai scumpe ale Spaniei, unde cetățenii sunt expulzați de prețuri spre cartierele periferice sau spre alte orășele limitrofe. Pe de altă parte, coaliția Barcelona en Comú a pus pe prima pagină problemele sociale. Deși sprijină referendumul pentru independența Cataloniei, procesul constituent, independența Cataloniei nu a fost numărul unu al campaniei, prioritatea fiind emergența socială.
Este pentru prima dată, cel puțin în ultimii 15 ani, când votul util coincide cu votul ideologic pentru o coaliție de stânga. Cei de la Barcelona en Comú au anunțat că vor să fie începutul și modelul unei schimbări care să afecteze și alte zone ale Europei.
Câteva dintre măsurile urgente din programul Barcelona en Comú:
oprirea urgentă a privatizărilor: în ultimii patru ani s-au privatizat parțial spitalele publice ale Barcelonei, ceea ce a dus la creșterea listelor de așteptare pentru intervențiile medicale, o metodă de a împinge oamenii spre asigurările private. Ultimul scandal a fost decesul unei persoane care necesita o simplă operație de hernie, a stat 22 de luni pe lista de așteptare și nefiind tratat la timp, a decedat.
remunicipalizarea serviciilor de bază de apă, energie, gaz: facturile au crescut cu 60% în ultimii ani în urma privatizărilor, mai bine de 100 000 de persoane neputând face față facturilor de întreținere și având utilitățile tăiate.
promovarea a mai mult de opt mii de locuințe sociale: în Barcelona de azi se produc 20 de evacuări din locuințe zilnic, mai mult de 80% fiind din cauza imposibilității plății chiriei. În Madrid și Barcelona, edificii cu locuințe sociale construite prin finanțare publică au fost vândute în ultimii ani unor hedge funds la preț redus, după ce chiriașii au fost evacuați din locuințe.
În ceea ce privește inegalitățile sociale, între un cartier sărac ca Raval și un cartier bogat ca Sant Gervasi, diferența speranței de viață în Barcelona este de 7 ani, distanța este de doar câțiva kilometri
În programul Barcelona en Comú figurează diversificarea modelului productiv, care să nu mai fie axat pe turism-construcții, impulsionarea comerțului de proximitate și nu al companiilor multinaționale, un venit municipal complementar pentru persoanele care, deși lucrând, nu-și pot acoperi nevoile de bază, negocieri cu băncile pentru ca familiile ce nu pot plăti creditul ipotecar să rămână în locuințe în baza unei chirii sociale, punerea în practică a unei Legi catalane împotriva violenței domestice și a drepturilor persoanelor LGBT, cooperative de locuințe sociale. Cuvinte cheie: redistribuire, impozitare, limitarea lefurilor consilierilor, primarilor (s-a stabilit un plafon de 2200 de euro brut pentru salariul unui politician, fiind incluse în sumă și diurnele, acum suma ajunge la peste 4 mii de euro) și consultarea cetățenilor pentru cheltuielile care se fac din bugetul orașului(transparență): “Nu o să ne resemnăm în fața șomajului într-un oraș ca Barcelona în care circulă milioane de euro și nici să nu avem o locuință într-un oraș în care mii de locuințe sunt în mâinile unor entități financiare care au făcut beneficii uriașe prin speculație” (Ada Colau la ultimul miting electoral). “E vorba de o minimă decență, nu putem să acceptăm în continuare să ne guverneze cei care au sechestrat orașul spre beneficiul lor” declara într-un miting în Nou Barris, cartier muncitoresc din Barcelona. O însoțea Pablo Iglesias (Podemos) pentru care în alegerile de azi oamenii simpli își vor recăpăta “demnitatea”, scoțând “casta” din instituțiile publice.
În toată Spania sunt chemați la vot mai mult de 36 de milioane de spanioli și jumătate de milion de cetățeni străini rezidenți. Barcelona en Comú a schimbat agenda politică, iar urgența socială este pe agenda mai multor partide. Atât în Barcelona, cât și în Madrid, protagonistele schimbării sunt femei (Manuela Carmena în Madrid, candidată Ahora Madrid). Abia după alegeri se va constitui o candidatură populară prin unirea formațiunilor de stânga pentru câștigarea alegerilor generale din toamnă. Indiferent de rezultate din această noapte, Barcelona en Comú e o coaliție formată în câteva luni de organizare, fără finanțare și care va schimba politica municipală în Barcelona, o dovadă că nimic nu este imposibil de schimbat în agenda politică, dacă oamenii se mobilizează: “nu e vorba de un vot pentru cineva care mă reprezintă sau nu, e un vot pentru ca de mâine să votez din nou când se ia o decizie în orașul meu” (un votant din El Carmel).
Lista Barcelona en Comu a fost cea mai votată în Barcelona, câștigând 11 mandate. Ada Colau poate ocupa funcția de Primar al Barcelonei în urma unei coaliții cu celelalte formațiuni de stânga, PSC – 4 (Partidul Socialist), ERC -5 (Partidul Stânga Republicană) și CUP -3, pentru majoritatea absolută fiind necesare 21 de mandate.