Amor sălbatic la vârsta a treia: o bătrână geloasă a fost băgată în spital de soţul octogenar, prins în pat cu amanta de 84 de ani Adevărul, 01 februarie 2015
De Cosmin Zamfirache,
O bătrână în vârstă de 75 de ani din satul Pomârla, judeţul Botoşani, a ajuns la spital după ce a fost bătută de soţul ei, de 80 de ani. Totul s-a întâmplat după o criză de gelozie făcută de femeie. Aceasta susţine că l-ar fi prins pe bărbat ei la amanta de 84 de ani, iar acesta, furios, i-ar fi aplicat o ”corecţie”. Din iubire, însă, a preferat să nu-l reclame la Poliţie.
Medicii de la Spitalul din Dorohoi, judeţul Botoşani, au avut parte de o întâmplare mai puţin obişnuită, la finalul săptămânii trecute. O femeie în vârstă de 75 de ani a fost adusă la spital cu o ambulanţă, pentru că avea dureri mari. ”Examinările radiologice au evidenţiat câteva fisuri la nivelul coastelor. Femeia a rămas internată”, au confirmat pentru Monitorul de Botoşani medicii din Dorohoi.
Triunghi amoros cu năbădăi
Din cele povestite medicilor, bătrâna din Pomârla s-ar afla într-un adevărat triunghi amoros la ea în sat. Soţul ei, în vârstă de 80 de ani, şi-ar fi găsit o amantă în sat, chiar la câteva case de căminul conjugal.
Amanta, despre care femeia de 75 de ani spune că-i face ochi dulci soţului de câţiva ani, este ceva mai în vârstă, adică are 84 de ani. Pentru a-i câştiga favorurile amantei de 84 de ani, soţul botoşănencei ar cheltui chiar şi banii familiei. Miercuri seară, după ce octogenarul se întorcea de la presupusa amantă, a avut parte de o primire incendiară din partea nevestei de 75 de ani.
Mai precis, botoşăneanca a făcut un scandal monstru din cauza geloziei. Supărat, bătrânul i-a aplicat o ”corecţie de să o ţină minte”, femeia ajungând, în cele din urmă, la spitalul din Dorohoi
Îşi iartă agresorul din iubire
Femeia-victimă spune că scandalul îl face din iubire şi că nici nu vrea să audă de plângere la Poliţie împotriva bărbatului ei. De partea cealaltă, oamenii legii susţin că nu pot face nimic, cât timp nu există nicio plângere în acest sens. Poliţiştii spun că există cazuri de acest gen, dar femeile nu recunosc că sunt agresate de soţi, invocând diferite motive, inclusiv banalul ”am căzut pe scări”.
http://adevarul.ro/locale/botosani/amor-salbatic-varsta-treia-batrana-geloasa-fost-bagata-spital-sotul-octogenar-prins-pat-amanta-84-ani-1_54ce2fce448e03c0fd2cc67b/index.html
Vaslui: Tânără condamnată definitiv după ce, elevă fiind, şi-a ucis copilul nou-născut Mediafax, 29 ianuarie 2015
De Teodor Istrate,
O tânără de 20 de ani, din localitatea vasluiană Buneşti-Avereşti, a fost condamnată definitiv, joi, de Curtea de Apel Iaşi, la doi ani de închisoare cu executare, după ce, când era elevă în clasa a XI-a, şi-a ucis copilul nou-născut, pe care l-a ascuns apoi într-o pungă în casă.
Curtea de Apel Iaşi a condamnat-o definitiv la doi ani de închisoare cu executare pe Roxana Mădălina Diaconu pentru "uciderea nou-născutului, săvârşită de către mamă”, după ce a recunoscut că şi-a omorât pruncul la naştere, pe vremea când era elevă în clasa a XI-a la un liceu din Huşi.
Magistraţii ieşeni au decis "agravarea pedepsei” dată iniţial de instanţa de fond, respectiv Tribunalul Vaslui, care o condamnase pe tânără la doi ani de închisoare cu suspendare şi executarea de muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile.
În fapt, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui la sentinţa pronunţată de judecătorii vasluieni, la sfârşitul lunii octombrie 2014.
Procesul în care a fost judecată Roxana Mădălina Diaconu a durat mai puţin de şapte luni cu tot cu apel, în condiţiile în care aceasta a mers pe acordul de recunoaştere a faptei, procedură prevăzută de noul Cod Penal.
Cercetările în acest caz au început în februarie 2013, pe când Roxana Mădălina Diaconu era elevă în clasa a XI-a la Colegiul "Dimitrie Cantemir" Huşi, după ce a ajuns în stare gravă la spital din cauza hemoragiei provocate o naştere.
Potrivit rechizitoriului procurorilor vasluieni, tânăra, cu domiciliul în comuna Buneşti-Avereşti, a născut în toaleta locuinţei din Huşi unde stătea în gazdă şi, după ce şi-a strâns pruncul de gât, l-a pus într-o pungă, iar apoi l-a ascuns după un fotoliu din locuinţă. Ttrupul bebeluşului a fost găsit acolo de către poliţişti, la două zile de la naştere, atunci când tânăra a ajuns la spitalul din localitate, cu stare generală de rău.
Cercetată în stare de libertate din februarie 2013, eleva şi-a continuat studiile la liceu şi, după absolvirea studiilor în vara anului trecut, a susţinut şi examenul de bacalaureat, pe care l-a absolvit.
http://www.mediafax.ro/social/vaslui-tanara-condamnata-definitiv-dupa-ce-eleva-fiind-si-a-ucis-copilul-nou-nascut-13794355
Mureş: Două femei, cercetate după ce copiii lor, lăsaţi singuri acasă, au murit într-un incendiu Mediafax, 26 ianuarie 2015
De Dana Pasca şi Sanda Viţelar,
Două surori din localitatea Bezid, judeţul Mureş, sunt cercetate pentru ucidere din culpă şi distrugere după ce copiii lor, în vârstă de doi, respectiv patru ani, lăsaţi singuri acasă, au murit într-un incendiu care a cuprins locuinţa acestora, surse judiciare spunând că femeile erau plecate la nişte vecini.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, incendiul a izbucnit din cauza jarului care a căzut din sobă, pompierii intervenind cu trei autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea focului, care s-a propagat rapid în întreaga locuinţa, din cauza materialelor combustibile aflate în interior, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei doi copii au fost găsiţi de pompieri după aproximativ două ore de la stingerea incendiului, carbonizaţi, căutarea lor fiind îngreunată de faptul că tavanul şi acoperişul casei s-au prăbuşit, arată sursa citată.
Conform unor surse judiciare, cei doi copii erau încuiaţi în locuinţă, iar mamele lor, care sunt surori, erau plecate la nişte vecini.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Andreea Pop, cele două femei sunt cercetate pentru ucidere din culpă.
"Având în vedere incendiul petrecut în cursul zilei de ieri (duminică - n.r.) în localitatea Bezid, care a avut ca urmare decesul a doi minori, de doi şi patru ani, poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş continuă cercetările pentru ucidere din culpă", a precizat Andreea Pop.
Cele două femei au fost audiate de poliţişti, ele fiind cercetate şi pentru distrugere din culpă.
http://www.mediafax.ro/social/mures-doua-femei-cercetate-dupa-ce-copiii-lor-lasati-singuri-acasa-au-murit-intr-un-incendiu-13786094
SPORT Luminiţa Pişcoran, medalie de aur în proba individuală de biatlon de la CE Mediafax, 29 ianuarie 2015
De Andrei Mazurchievici,
Biatlonista Luminiţa Pişcoran, în vârstă de 26 de ani, a câştigat, joi, medalia de aur în proba individuală 15 kilometri din cadrul Campionatelor Europene ce se desfăşoară la Otepaa (Estonia), informează site-ul oficial al competiţiei.
Pişcoran, locul 69 în clasamentul Cupei Mondiale în acest sezon, cu 13 puncte, a terminat cei 15 kilometri de alergare şi tragere în 46 de minute, 15 secunde şi 7 zecimi. Însă, din cauza celor cinci ţinte ratate, una la prima tragere (în poziţia culcat), trei la cea de a doua (în picioare) şi una la cea de a treia (culcat), ea a avut un timp total de 51 de minute, 15 secunde şi 7 zecimi, deoarece în această probă ratarea unui foc echivalează cu un minut de penalizare.
Pişcoran a fost urmată în clasament de austriaca Christina Rieder, la 20 de secunde şi şase zecimi, care a avut doar trei focuri ratate, şi rusoaica Ekaterina Iurlova, la 47 de secunde şi 5 zecimi, care a ratat de şapte ori ţinta.
Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 29, cu opt focuri ratate, la 4 minute, 39 de secunde şi trei zecimi de Pişcoran.
La această ediţie a Campionatelor Europene nu participă niciuna dintre sportivele aflate în primele 30 de locuri ale clasamentului general al Cupei Mondiale, precum finlandeza Kaisa Makarainen, ocupanta primei poziţii, bielorusa Daria Domraceva, locul 2, sau ucraineanca Vali Semerenko, aflată pe locul trei în ierarhia mondială.
http://www.mediafax.ro/sport/luminita-piscoran-medalie-de-aur-in-proba-individuala-de-biatlon-de-la-ce-13793317
Ruxandra Dragomir face "Ora de mişcare" pe ritmuri de zumba Adevărul, 28 ianuarie 2015
De Iulian Anghel,
Fostul număr 15 în tenisul mondial, Ruxandra Dragomir, continuă şi în acest an proiectul "Ora de Mişcare", dedicat promovării în rândul femeilor unui stil de viaţă sănătos din care să nu lipsească sportul.
Din luna iulie 2014, Ruxandra a organizat săptămânal întâlniri la intrarea în Parcul Herăstrău, la munte sau la mare, unde participanţii au făcut exerciţii de fitness, aerobic sau kempo, coordonate de antrenori şi instructori experimentaţi. La finalul "Orelor de Mişcare", cei prezenţi, în marea majoritate femei de toate vârstele, s-au bucurat de premiile oferite de sponsorii evenimentelor ce au constat în produse şi tratamente de frumuseţe, vouchere la ateliere de înfrumuseţare şi spa sau la săli de sport. După o vacanţă de câteva luni, Ruxandra Dragomir readuce în acest an "Ora de Mişcare" pe ritmuri de zumba, cursul urmând a fi ţinut de Ame Călin (foto jos), instructor la Aqua Sport - Persepolis. "Zumba este un mod foarte plăcut pentru a face mişcare şi de a ne elibera de toată energia negativă din timpul zilei. De asemenea, zumba ajută foarte mult la slăbit", a declarat Ame Călin pentru www.iClara.ro. Ea şi-a început cariera ca instructor de Zumba Fitness în urmă cu 5 ani, entuziasmată de descoperirea unei forme de fitness combinată cu dans. Astfel, Ruxandra Dragomir şi Ame Călin dau strigarea pentru sport sâmbătă la ora 10:00, la sala de sport Aqua Sport din incinta Persepolis (Cartierul Francez), participantele fiind răsfăţate cu premii şi produse de către sponsorii proiectului: Kashmir Hair System, AeroSquash Băneasa, Aqua Carpatica, Organic Beauty Center, Global Wellness System, Aqua Sport şi AeroSquash Băneasa.
http://adevarul.ro/news/sport/ruxandra-dragomir-ora-miscare-ritmuri-zumba-1_54c8b478448e03c0fd08dd83/index.html
Arabia Saudită vrea să organizeze Jocurile Olimpice, dar doar pentru bărbaţi. Femeile, trimise să concureze în Bahrain Adevărul, 30 ianuarie 2015
De Amir Kiarash,
Saudiţii au mulţi bani, ambiţii, infrastructură, dar şi o mare problemă: nu pot accepta nici în 2015 ca femeile să facă sport într-un cadru public. De aceea, s-au gândit la o soluţie de compromis în tentativa lor de a găzdui cea mai mare sărbătoare a sportului.
Arabia Saudită a şocat lumea civilizată în acest început de an, după ce în presa internaţională au apărut imagini cu decapitarea unei femei în plină stradă!
Chiar dacă are o imagine proastă în comunitatea internaţională - care totuşi închide ochii la modul în care drepturile omului sunt încălcate, în mod grav, în acest Regat - Arabia Saudită nu e descurajată în ceea ce priveşte lansarea unor proiecte ambiţioase. Ultimul dintre ele: ideea organizării Jocurilor Olimpice de Vară în parteneriat cu o ţară vecină, Bahrain.
Potrivit „The Telegrpah“, explicaţia pentru care Arabia Saudită s-a gândit să-şi unească forţele cu Bahrain ţine de faptul că femeile nu pot participa în activităţi sportive într-un cadru public în Regat. Drept urmare, saudiţii s-au gândit ca în eventualitatea în care vor primi dreptul de a organiza JO, probele masculine să aibă loc la ei în ţară, iar cele feminine, în Bahrain!
„Avem o societate conservatoare, care poate accepta cu greu ca femeile să aibă activităţi sportive. Să te îmbraci cu haine de sport în public nu prea e permis la noi. Din motive culturale, e greu să organizăm evenimente internaţionale de anvergură“, a declarat prinţul Fahad bin Jalawi al-Saud, un consultant în cadrul Comitetului Olimpic saudit.
Cum a răspuns Comitetul Internaţional Olimpic?
„Un angajament de non-discriminare e obligatoriu pentru ţările care îşi doresc să organizeze Jocurile Olimpice. Dacă nu există acest angajament, atunci vom refuza din start orice tentativă în acest sens. Ţări precum Arabia Saudită ar trebui să facă demersurile necesare pentru ca femeile să aibă dreptul de a participa, în mod liber, în sport“, a declarat preşedintele CIO, Thomas Bach.
Bahrain, ţara în care saudiţii merg la prostituate
Saudiţii s-au gândit să direcţioneze sportivele spre Bahrain, în cazul în care CIO le-ar fi acordat Jocurile Olimpice de Vară, întrucât micuţa lor vecină din Golful Persic are mai puţine restricţii religioase.
Spre deosebire Arabia Saudită, în Bahrain consumul de băuturi alcoolice e permis în public, iar prostituţia, deşi nu e legalizată, e în floare. Tocmai de aceea, bărbaţii saudiţi care nu-şi permit să călătorească foarte departe se duc, în mod frecvent, în Bahrain, atunci când vor să se distreze.
„Arabia Saudită, închisoare în aer liber“
În ultimii ani, românii s-au lovit de ceea ce înseamnă viaţa în Arabia Saudită. Foarte mulţi oameni din lumea fotbalului au ajuns să lucreze în Regat, iar în prezent, aproape 30 de români activează numai în prima ligă din această ţară! Reghecampf e la Al-Hilal Riad, Piţurcă la Al-Ittihad Jeddah, iar Tiţa la Al-Orubah. Din stafful acestor antrenori fac parte alţi români.
Nu însă toţi cei care au ajuns acolo au şi rezistat. Spre exemplu, Valeriu Răchită n-a putut sta nici măcar trei luni cu Piţurcă la Al-Ittihad din cauza diferenţelor mari faţă de Europa. „Arabia Saudită e o închisoare în aer liber. Poţi câştiga foarte mulţi bani, însă nu prea ai ce face cu ei acolo. La început, mergi la restaurante şi la mall-uri, dar, la un moment dat, te saturi să faci asta zilnic“, a povestit pentru „Adevărul“ un antrenor care a lucrat, cândva, la Riad.
Ce nu pot face femeile în Arabia Saudită?
*Nu pot participa în activităţi sportive în public. La Jocurile Olimpice din 2012, la presiunea comunităţii internaţionale, delegaţia saudiţilor a inclus, în premieră, şi două femei: judoka Wojdan Shaherkani şi atleta Sarah Attar. Cele două au participat în probele lor având capul şi corpul acoperit în întregime. N-a contat însă pentru mulţi bărbaţi saudiţi, care le-au catalogat pe cele două sportive drept „prostituate“.
*Nu pot merge pe stadioane. De curând, saudiţii au început să ia în calcul ideea de a adăuga anumite sectoare pentru reprezentantele sexului frumos pe arenele sportive. Deocamdată însă, doar două stadioane beneficiază de astfel de sectoare.
*Nu pot conduce. Femeile nu-şi pot lua permisul de conducere. Drept urmare, în faţa centrelor comerciale din Regat cozile la taxiuri sunt formate, aproape în întregime, de femei.
*Nu pot merge la spital singure. Femeile trebuie să fie însoţite de rude de gradul I sau de soţul lor, atunci când au nevoie de îngrijiri medicale.
Până şi participarea femeilor în alegeri era interzisă, însă această restricţie a fost anulată printr-un decret regal, începând cu 2015.
http://adevarul.ro/news/sport/arabia-saudita-decapitare-organizarea-jocurilor-olimpice-vara-doar-barbati-1_54cb2d15448e03c0fd19fe9e/index.html
Un fotbalist care a jucat la un club URIAŞ a fost ARESTAT pentru viol! SportNews.ro, 27 ianuarie 2015
De Octavian Cojocaru,
Yusupha Yaffa, un fotbalist în vârstă de numai 18 ani, şi care a fost legitimat la celebra grupare italiană AC Milan, a fost arestat pentru viol. Tânărul originar din Gambia a semnat în vară cu gruparea germană Eintracht Frankfurt şi, în marele oraş, s-a produs nefericitul eveniment.
Yusupha Yaffa s-a dus sâmbătă seară în vizită la un coleg, Carlos Zambrano, care voia să-i prezinte o amică. În casă se mai afla şi un al treilea fotbalist, Lucas Piazon, un brazilian împrumutat de Chelsea la Eintracht. La un moment dat, Zambrano şi Piazon au plecat, iar Yaffa şi tânăra a cărei identitate n-a fost făcută publică au rămas singuri în casă.
Tânăra a sunat câteva ore mai târziu la poliţie, acuzând faptul că a fost violată de Yusupha Yaffa. Tânăra a fost dusă imediat la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, pentru a se vedea dacă existe urme ADN de la presupusul violator. Yusupha Yaffa a refuzat să răspundă întrebărilor anchetatorilor. Judecătorul a decis ca acesta să fie arestat, dar jucătorul a scăpat de după gratii după ce clubul Eintracht Frankfurt a plătit cauţiunea de 100.000 de euro. “Noi îl sprijinim şi îi acordăm prezumţia de nevinovăţie. Nu este vinovat până nu se va demonstra asta”, a spus Heribert Bruchhagen, unul dintre conducătorii de la Eintracht.
http://www.sportnews.ro/un-fotbalist-care-jucat-la-un-club-urias-fost-arestat-pentru-viol-148891.html
Monitorizare realizată de Tudorina Mihai şi Cristina Rădoi
Asociaţia Front
E-mail: front.feminist@gmail.com
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.
Material realizat în cadrul proiectului “Coaliţia pentru Egalitate de Gen”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org
„
Dostları ilə paylaş: |