Perioada: 7-13 Septembrie 2015

Elena Udrea: Categoric nu candidez la Primăria Generală

Evenimentul zilei, 07 septembrie 2015

De Larisa Bernaschi,

Deputatul PMP, Elena Udrea, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că nu va candida la Primăria Generală a Capitalei.

"Categoric nu candidez la Primaria Generala, sa nu ii vina cuiva in minte sa imi mai faca vreun dosar penal din cauza asta. Nu candidez la Primaria Capitalei, nu mi-a trecut prin cap, ca dovada ca nu vreau sa candidez la orice in tara aceasta. Domnul presedinte Traian Basescu avand de comentat cum ar fi sa candideze o femeie la Primaria Capitalei, a ales ca varianta - varianta Elena Udrea, nu varianta spusa de moderator", a declarat Udrea la Palatul Parlamentului.

http://www.evz.ro/elena-udrea-categoric-nu-candidez-la-primaria-generala.html

PSD trimite o femeie să se lupte cu Boc pentru Primăria Cluj

Informatia zilei, 07 septembrie 2015

De Mioara Maxim,

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, spune că deputatul Aurelia Cristea, liderul PSD Cluj-Napoca, este „potenţialul candidat” pentru funcţia de primar al municipiului, aceasta fiind singura variantă, „până nu are organizaţia o altă propunere”.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Aurelia Cristea are obligaţia de a se implica pentru a avea şanse cât mai mari de a câştiga Primăria Cluj-Napoca, relatează Mediafax.

Până în prezent, la alegerile locale de anul viitor, din partea PNL şi-au depus candidaturile pentru funcţia de primar, conform procedurii interne, actualul edil, Emil Boc, şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

http://www.informatia-zilei.ro/mm/politic/psd-trimite-o-femeie-sa-se-lupte-cu-boc-pentru-primaria-cluj

OPINII

Victor Ponta misogin. Drumul României de la “ţigancă împuţită” la “hienă rârâită” - de Ovidiu Raetchi

Adevărul, 8 septembrie 2015

“Ce faci, fă, Doino, aveai chef de nişte inundaţii?” – intreba savant Victor Ponta o doamnă ministru, în timp ce şedea frumuşel în bărcuţă şi era plimbat de trei soldaţi amărâţi printr-o apică de un metru, ca să nu-şi ude şosetele. Apoi, când era sigur-sigur că va ajunge preşedinte şi ţara nu-i mai ajungea la nas (sau la burtă – ma rog, de la un punct erau aliniate) filosofa pe seama unei rivale politice: “Traian Basescu ne atacă cu paraşute”. Mai tineţi minte ce patriot era Ponta în campania electorală din 2014? Numai o unire, o dreaptă credinţă, o icoană cu Arsenie Boca, o sfântă limbă română. Şi, când să dea şi el o mică probă practică, a recitat, splendid, un imn greşit: “În care te-adanciră/Barbarii tăi tirani” – performanţă care-l face şi acum pe fotbalistul Claudiu Raducanu să se usuce de invidie. Ei bine, la fel stau lucrurile şi cu “feministul” Ponta, promotorul femeilor în fruntea PSD: în fapt, omul e un misogin sadea, care nu poate rezista tentaţiei de a scăpa un “fă” sau o “paraşută” când e mai cu chef de viaţă. Iar asta se vede cel mai bine în ultima sa ieşire la adresa Alinei Gorghiu, care e o “hienă rârâită” pentru că a îndrăznit să ceară demisia unui mega-corupt dovedit, Sorin Oprescu. În primul rând, în condiţiile în care primarul unui oraş cu două milioane de români şi cu buget de miliarde e arestat de judecători, pe dovezi şi probatoriu, pentru că lua constant o şpagă de 10%, prins ca ultimul bişniţar plimbându-se prin Bucureşti cu câteva mii de euro ciubuc în buzunar, nu există altă atitudine politică rezonabilă decât să ceri demisia acestuia: e o ruşine inadmisibilă pentru Capitală să fie în continuare condusă de un astfel de om. Dacă, prin absurd, nu faci asta, să-i ataci pe cei care o fac cu formula injurioasă “hienă rârâită” e de-a dreptul halucinant. Nu: Victor Ponta nu ar fi făcut asta cu un bărbat. Pe lânga “domnul preşedinte Iohannis” se topeşte de respect şi consideraţiune instituţională. În faţa lui Băsescu privea doar în tavan, în căutarea MTO-ului pierdut. Femeile, în schimb, sunt “hiene rârâite” şi “paraşute”. O atitudine în care Ponta aduce leit cu Traian Băsescu, maestrul sau de fond; îl vedeam recent pe Băsescu spunând cât de greu ne va fi nouă să integrăm refugiaţii sirieni în condiţiile în care n-am reuşit să integrăm, în zeci de ani, comunităţile de romi; păi cum să le integrăm, presidente, când gogeamitea şeful statului numea o ziaristă care nu-i era pe plac, în spaţiul lui privat, în care oamenii spun sincer ce gândesc, “ţigancă împuţită”. Asta era, aşadar, în tihna onestă a propriului Logan electoral, expresia supremă a scârbei prezidenţiale în faţa unei femei: că e o “ţigancă”, desigur, “împuţită”. Trecerea lui Ponta in strategia de discurs Traian Basescu si jignirea Alinei Gorghiu intr-un moment critic pentru premier (Oprescu fiind amicul său intim) încearca o clasica “schimbare a temei” in comunicare. Problema nu e, vasazica, ca prietenul Sorin a furat milioane de la bucuresteni; problema e ca Gorghiu e o “hienă rârâită”. Când PSD pierde, practic, un fief decisiv, singura soluţie nu este asumarea responsabilitatii publice (demisia lui Oprescu), ci un atac aberant la liderul Opozitiei care se bucura in acest moment de cel mai ridicat nivel de credibilitate. O strategie care aminteşte de atacurile la adresa lui Iohannis din campania electorală. La fel de agresive şi de disproporţionate. La acelaşi nivel de maidan. Şi, veţi vedea, cu aceeaşi eficienţă. La 25 de ani de la Revoluţie, femeile sunt suficient de mature politic pentru a nu mai accepta lideri misogini; şi “ţigăncile împuţite”, “paraşutele” şi “hienele rârâite” vor da un vot decisiv pro-feminin la alegerile din 2016.

http://adevarul.ro/news/politica/victor-ponta-misogindrumul-romaniei-tiganca-imputita-hiena-raraita-1_55ee848cf5eaafab2c606a1e/index.html

”Criza bărbatului occidental” – de Mihail Neamtu

Adevărul, 9 septembrie 2015

Mihail Neamtu

Ne desparte aproape jumătate de secol de revoluţia culturală a anului 1968, când valorile burgheze ale Occidentului s-au trezit atacate cu furie. Bărbatul şarmant, dezinvolt şi stăpân pe sine, a devenit un adolescent perpetuu, nesigur pe tot ceea ce gândeşte, spune sau face.

MOTTO: „…If we stop breathing, we’ll die. If we stop fighting our enemies, the world will die.” (Rick, Casablanca)

Universitari aroganţi ai Vestului au tot prezentat familia drept o colivie. Mersul la altar ar garanta, chipurile, prizonieratul sufletesc, imobilitatea socială, cenzura morală şi limitarea intelectuală. Şcolile mixte au înlocuit şcolile unisex cu scopul emancipării. Feminismul a lovit în imaginea bărbatului de rit vechi, spunându-i acestuia că fiicele Evei se pot descurca şi fără urmaşii lui Adam. Treptat, ne-am trezit cu expresii tot mai incomplete, amputate sau denaturate ale masculinităţii.

O veritabilă mutaţie antropologică se petrece sub ochii noştri: fuga de risc, bărbăţie şi responsabilitate.

Secole la rândul, tânărul european a fost pregătit pentru a se căsători, pentru a întemeia o familie, pentru a lăsa nişte moştenitori cu zestre şi pentru a muri împăcaţi cu sinele şi cu semenii. Credinţa funcţiona ca paşaport către eternitate.

Europa secolului XX s-a lăsat convinsă de strigătul lui Nietzsche şi moartea lui Dumnezeu. Figura autoritară a tatălui a fost castrată printr-o expunere a imperfecţiunilor omului alb, declarat creştin şi angajat într-o relaţie monogamă. Romancierii au tratat neajunsurile vieţii de familie drept ipocrizii. Păcatele minore ale soţilor au fost scoase la lumină, fără ca virtuţile tânărului puternic, vânjos şi ambiţios să mai primească elogiul cinematografiei postbelice.

Rick din Casablanca n-are astăzi prea mulţi urmaşi.

Industria Hollywood a înlocuit admiraţia „demodată” pentru actori ca John Wayne (1907–1979) sau Clint Eastwood (n. 1930) cu pasiunea pentru figura bărbatului nehotărât, a burlacului distrat sau a literatului sodomit. Bărbatul care ştia ce vrea întrucât avea sentimentul misiunii sale istorice s-a trezit uzurpat de omul fără însuşiri, adică de insul aflat în căutarea unei identităţi minore şi mereu schimbătoare. Astăzi, criza amoroasă din adolescenţă e dublată la, terminarea studiilor, de criza vocaţională şi sfârşeşte la vârsta adultă într-o criză existenţială neîntreruptă.

Cultura occidentală a produs acest paricid în numele relativismului moral. Pacifismul şi toleranţa exclude elogiul luptătorului. Egalitatea sexelor conduce la relativizarea, dacă nu chiar la anularea diferenţelor între bărbat şi femeie. Sexualitatea bărbatului s-a trezit disociată de rolul tatălui. Criza bărbatului la 40 de ani scoate la iveală, precum în The American Beauty, tulburările de judecată şi comportament ale unui ins deprimat, complexat şi impotent: Lester Burnham.

Industria muzicală a radicalizat tendinţele cinematografiei americane. Impresarii l-au convins pe talentatul Michael Jackson să joace rolul de „înainte-mergător” al metrosexualităţii. Consumerismul a făcut din bărbat un animal comercial şi permanent îndrăgostit de sine. Deficitar la caracter, el crede că poate construi succesul doar prin proiecţia unei imagini. Metrosexualul este orb la problematica interiorităţii.

El face shopping online şi găteşte ca o gospodină victoriană. Îl găseşti în magazine şi la cumpărături, dar nu este niciodată prezent în situaţii de criză.

Numeroase State europene au renunţat la instrucţia armată pentru tinerii de 18 ani. În şcolile româneşti, scutirile la educaţie fizică sunt foarte frecvente. Rezultatul? Reflexul de autoapărare a bărbatului a dispărut. În aceeaşi linie, epidemia obezităţii a lovit în vigoarea tineretului: rezistenţa la efort, disciplina atenţiei, zborul de sub cuibul mămicii.

A mai venit şi filoxera corectitudinii politice – noua ortodoxie a gândirii publice care ucide îndrăzneala, interzice perplexitatea, stârpeşte curajul opiniei personale şi instalează conformismul.

Taxele au strangulat dreptul la moştenire şi solidaritatea între generaţii: bunici, părinţi, nepoţi, strănepoţi...

În sfârşit, când Statul welfare a preluat sarcinile atribuite tradiţional unui pater familias, bărbatul s-a trezit copleşit de sentimentul ruşinii şi al inutilităţii. Asistenţa socială a lovit, subtil dar sigur, în chiar originea stimei de sine a oricărui soţ sau tată: capacitatea de-a genera, pe cont propriu, venituri sau profituri băneşti.

Aşa au apărut derapajele alcoolismului şi ale abandonului. Lăsate să-şi crească puiul de om, milioane de mame îşi duc astăzi, între furie şi resemnare, întreaga povară a singurătăţii...

Să ne întrebăm, deci, cum poate fi definită bărbăţia?

Bărbăţia nu înseamnă un abonament la Playboy, ci curajul de-a risca şi puterea de-a te abţine.

Omul care înfruntă necunoscutul ştie să dea un sens lumii şi găseşte un înţeles pentru orice întâmplare dureroasă care-i însoţeşte paşii. Bărbăţia se vede în omul care pariază şi se angajează într-un joc cu miză mare. Fiinţa masculină este atractivă atunci când oferă o ancoră într-o mare de incertitudini. Aşa cum spune profesorul Harvey Mansfield: toate animalele caută supravieţuirea, însă doar omul vrea să supravieţuiească onorabil.

Categoriile antropologice de interpretare ale postmodernismului nu pot înţelege tipul uman al vânătorului sau al luptătorului. Antreprenorul, orientat mereu către soluţii, dezvoltă instinctul oportunităţii şi simţul responsabilităţii. Omul cu inţiativă îşi canalizează toată energia mentală către succesul economic şi experienţa prosperităţii. Stânga descrie această atitudine în termeni de oprimare şi impuls exploatator.

Fără experienţa riscului şi bucuria aventurii, bărbatul rămâne sub-dezvoltat afectiv. Lipsit de-o legătură strânsă cu familia şi rupt de pământul înaintaşilor, sensul vieţii tânărului european se reduce la un prezent continuu, dar fără semnificaţie. El trăieşte pentru weekend, căutând să amplifice doar plăcerile zonei de comfort. Treptat, omul contemporan şi-a diminuat rezistenţa la efort şi disponibilitatea pentru sacrificiu.

Doar în Band of Brothers (serialul HBO) mai descoperim abilitatea tânărului de-a mărşălui cu răbdare, până la capăt, îndurând poate chiar foamea şi frigul pentru o cauză nobilă: libertatea.

Tânjind pentru plăcerile epidermice şi pentru distracţia nocturnă, bărbatul recent are o minte uşuratică, puţin cuprinzătoare şi deloc ageră. Inteligenţa europeanului drogat prin cluburi ignoră arta clasică a seducţiei şi uită de severitatea tradiţiei înaintaşilor. Pentru el, ierarhiile patriarhale s-au răsturnat; conştiinţa soldăţească a datoriei e muribundă, iar fiorul religios înseamnă doar superstiţie.

Noua beletristică, obsesia dietelor sau psihologismul lăcrimos al emisiunilor TV au marginalizat, treptat, cultul eroilor, respectul pentru atitudinea cavalerească sau admiraţia pentru marii cuceritori. Sticla ne livrează profilul bădăranului miştocar, al cocotei masculine, al paiaţei sentimentale, al prostului agramat sau poate doar imaginea dezertorului care-şi plânge de milă. În viaţa acestor sclavi ai neputinţei, ateismul funcţionează drept contraceptiv, iar celebritatea pe Facebook generează efectul afrodisiac.

În sânul acestei mulţimi pusilanime vor descinde milioane de bărbaţi tineri din ostea lui Allah - oameni căliţi de războaie fratricide, îndârjiţi prin transhumanţe şi asmuţiţi de grele încercări. Ce credeţi că se va petrece atunci când noii-veniţi îşi vor încerca puterile cu băştinaşii?

http://adevarul.ro/news/societate/criza-barbatului-occidental-1_55f040c1f5eaafab2c6d7aa1/index.print