Perioada: 9-15 Iunie 2014

MEDIA - ONLINE

Facebook şi-a modificat politica faţă de nuditate şi pornografie

Mediafax, 13 iunie 2014

De Florin Badescu

Reţeaua de socializare Facebook a anunţat că şi-a modificat politica în privinţa pornografiei şi a nudităţii şi acceptă de acum înainte publicarea de fotografii ce prezintă mame care alăptează şi imagini cu femei după mastectomie.

Fotografiile care arătau sfârcurile sânilor feminini, indiferent de contextul în care erau realizate, erau anterior interzise pe această reţea de socializare.

Facebook a decis însă să îşi modifice ghidul de bune practici care se adresează comunităţii de internauţi şi va permite de acum înainte utilizatorilor săi să publice fotografii cu femei care alăptează, informează independent.co.uk.

Modificarea a fost decisă în contextul în care campania online "FreeTheNipple" ("Eliberaţi sfârcul") a început să câştige tot mai mult teren prin intermediul criticilor aduse politicilor adoptate de reţelele de socializare pentru a combate nuditatea.

Ghidul "Community Standards" al companiei Facebook, care enumeră tipul de conţinuturi pe care utilizatorul are voie să le publice, nu a inclus de fapt niciodată o interdicţie directă a fotografiilor cu femei care alăptează.

Totuşi, utilizatorii care au publicat fotografii cu femei cărora li se vedeau sfârcurile în timp ce îşi alăptau bebeluşii au semnalat faptul că moderatorii Facebook, invocând motive care ţin de "nuditate şi pornografie", au înlăturat de pe reţea acele imagini, indiferent dacă acestea aveau sau nu aveau un conţinut sexual.

Directorii Facebook au cerut moderatorilor reţelei să ţină cont de acum înainte de contextul realizării acelor fotografii, ceea ce înseamnă că imaginile fără conţinut sexual, precum acelea cu mame care alăptează şi cele cu femei după mastectomie, vor fi permise pe această platformă online.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/facebook-si-a-modificat-politica-fata-de-nuditate-si-pornografie-12752063

CULTURĂ - ARTĂ

Pascal Bruckner şi-a adus „Fiul cel bun” la Bucureşti: „M-a eliberat”

Gândul, 13 iunie 2014

de Adriana Stanca

Scriitorul francez Pascal Bruckner şi-a lansat joi, 12 iunie, la Bucureşti, cel mai recent roman al său. „Fiul cel bun” este prima carte în care autorul vorbeşte despre tatăl său violent. „Îl uram din tot sufletul pe tatăl meu”, mărturiseşte Bruckner.

Elegant, dar nu scorţos. Serios, însă cu o privire îngăduitoare. Aşezat pe scaunul de răchită, la umbra frunzelor de iederă arcuite peste bârnele de lemn, Pascal Bruckner semnează câteva cărţi: "To ..., this personal story. Bruck".

În faţa sa, pe masă, stau răsfirate trei exemplare ale celui mai nou şi, spune el, celui mai intim roman al său de până acum: „Fiul cel bun”. Pe copertă, o fotografie din arhiva scriitorului. Îşi potoleşte cu degetele firele de păr uşor încărunţite, apoi începe să vorbescă.

„Este pentru prima dată când îmi exersez pana în acest stil autobiografic, pentru că este mai uşor să scrii ficţiune în care pe de-o parte transmiţi realitatea, iar pe de alta, o disimulezi în spatele unor personaje create de tine”, spune el.

„Originile cărţii sunt interesante. Acum trei ani luam masa cu unul dintre editorii mei, care m-a întrebat foarte natural de unde provin, care este povestea mea de familie. Aşa am început să-i povestesc situaţia familiei mele, ceea ce nu mai făcusem niciodată până atunci. La câţiva ani de la acea întâmplare, când mă aflam la ceremonia funerară a tatălui meu, acelaşi editor şi prieten mi-a spus Ei bine, acum chiar trebuie să scrii despre familia ta! Ce m-a fascinat în acel moment a fost pe de-o parte indiscreţia de a-ţi expune povestea de familie, iar pe de alta m-am gândit că poate totuşi nimeni nu va fi interesat să citească ce s-a întâmplat cu familia mea”.

Îndoiala nu şi-a avut rostul. Romanul în care scriitorul francez îşi dezvăluie copilăria, marcată de cruzimea tatălui său, iar mai apoi tinereţea şi „evadarea” sa la Paris, are deja un imens succes în Franţa.

"Este un roman despre slăbiciunea celor care par puternici"

„Cartea are o acţiune foarte simplă: începe la vârsta mea de 10 ani, când îl rog pe Dumnezeu să mijlocească într-un fel moartea tatălui meu, dacă este posibil într-un accident de maşină. Cartea se sfârşeşte după 62 de ani, când tata se stinge pe patul de spital. Tot ce se întâmplă între este o aventură”, explică Bruckner.

„Această ură se declanşase în urmă cu trei săptămâni, când, pentru că nu reuşisem să-mi fac tema la matematică tata mi-a tras o bătaie cruntă. Din acel moment am dezvoltat acest sentiement faţă de el şi mi-am dorit să dispară. (...) Scenele pe care tata le făcea erau la ordinea zilei. El izbucnea o dată sau de două ori pe zi, după care urmau şi perioade de calm şi seninătate. Însă ieşirile lui violente erau atât de dese încât deveniseră aproape rutină. (...)Tatăl meu era un adept al socialismului naţional, un antisemit fervent, care o bătea frecvent pe mama... Aşadar era un climat plin de violenţă în familia mea, care m-a marcat”, continuă acesta.

Şi totuşi, susţine scriitorul, romanul său nu încearcă să incrimineze. Dimpotrivă.

„Nu vreau să descriu un personaj sută la sută rău. Tatăl meu este în acelaşi timp violent şi slab. Este un roman despre slăbiciunea celor care par puternici. De-a lungul vieţii am descoperit că autoritatea lui se topeşte şi este apăsat de o mulţime de slăbiciuni. Faptul că răutatea lui se transformă în deznădejde mă face să-i descopăr adevărata faţă”, povesteşte Bruckner. „În acestă carte decoperim, de fapt, portretul a două persoane: cel al mamei, o femeie iubitoare şi o încarnare a suferinţei a jertfei sale, şi cel al tatălui meu care era un mare vociferator, care urla tot timpul, până la sfârşit, până când a ajuns pe patul de spital”, adaugă el.

"Scriitorii sunt nişte trădători"

A început să scrie însă abia după ce ambii părinţi s-au stins din viaţă. Oricât de mult şi-ar fi urât tatăl, nu l-a abandonat, aşa cum nici mama sa nu a renunţat la mariajul care în cele din urmă a îmbolnăvit-o.

„Nu aş fi putut să-l scriu înainte pentru că trebuie să respectăm memoria celor despre care scriem, chiar dacă i-am urât, chiar dacă ne-au făcut rău. Iar eu pot să spun că îl uram din tot sufletul pe tatăl meu. Deşi în momentul în care era bolnav eu am avut grijă de el, am continuat să-l urăsc. Însă am putut scrie romanul abia după ce părinţii mei au dispărut şi trebuie să spun că m-a eliberat scrierea acestei cărţii”, mărturiseşte scriitorul.

Admite însă că, într-un fel, „scriitorii sunt nişte trădători pentru că iau ca material propria familie, părinţii, copiii, soţiile, iubitele şi ajung uneori chiar să le caricaturizeze în romanele lor, le oferă tot felul de caracteristici”: „Eu vă spun că trebuie să ne temem de scriitori. Eu însumi am fost luat drept model pentru personaje secundare în carte, personalitatea mea a fost deformată într-un fel, şi a fost teribil, a fost groaznic”.

Rezultatul acestei „trădări” o face să pară însă nesemnificativă.

„E o carte ieşită din comun, o carte de care nu e greu să te îndrăgosteşti la prima vedere”, promite Doru Mareş, cel care a tradus romanul lui Pascal Bruckner în limba română. „Dacă nu te îndrăgosteşti de cartea asta înseamnă că nu ai organ pentru a te îndrăgosti, ceea ce ar fi al dracului de trist.”

http://www.gandul.info/magazin/pascal-bruckner-si-a-adus-fiul-cel-bun-la-bucuresti-m-a-eliberat-12747894