Perioada interbelica in literatura romana

Perioada interbelica in literatura romana

Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura deoarece a contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei. In aceasta perioada au aparut numeroase reviste si tendinte in evolutia literaturii :

• Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura deoarece a contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei. In aceasta perioada au aparut numeroase reviste si tendinte in evolutia literaturii :

• Perioada dintre cele doua razboaie mondiale cuprinde anii 1918-1944. Aceasta se caracterizeaza pe plan european prin infrangerea Germaniei, prabusirea imperiului Austro-Ungar si revolutia din Rusia. Pe plan national se realizeaza unitatea nationala si integrarea in ritmul european de modernizare.

• In literatura tendintelor umaniste democratice care domina in epoca li se opun forme de ideologie rasista: Fasciste, reactionare. De aceea viata literara cunoaste conflicte si polemici violente. In acest contest se impun personalitati ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

Reviste si curente

• Dupa primul razboi mondial ziarele si revistele literare sporesc la numar. Asa avem “Viata romaneasca”. Apare la 6 martie 1906 la Iasi sub conducerea lui Constantin Stere, si Paul Bujor. Director stiintific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibraileanu. Insa, din 1915 directorul unic ramane Garabet Ibraileanu. In timpul primului razboi mondial revista isi inceteaza aparitia pana in 1920, cand reapare sub conducerea lui Ibraileanu. Din 1930 se muta la Bucuresti, conducerea fiind preluata de Mihail Relea si George Calinescu. Din 1948 va aparea seria care continua pana astazi.

• In “Viata romaneasca” accentul se pune pe autenticitate si specificul national inteles ca dimensiune sociala, important fiind poporul si rasa,europenizarea ca asimilare a spiritului national, repudierea decadentismului si simpatia pentru taranime.

• In jurul acestei reviste se dezvolta curentul literal cunoscut sub numele de poporanism. Dintre scriitori de la “Viata romaneasca” amintim pe Spiridan Popescu, Calistrat Hogas, Jean Bart, Patascanu, Mironescu, Sadoveanu, Topirceanu, Ionel Teodoreanu si altii.

In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al traditionalismului.

• In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al traditionalismului.

• Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. Acest curent apare in literatura secolului al XX-lea, opunandu-se traditionalismului si proclamand noi principii creatiei. Tendinta modernista sustine:

• - europenizarea (sincronizarea) literaturii nationale cu literatura Europei

• - promovarea scriitorilor tineri

• - teoria imitatiei

• - eliminarea decalajului in cultura

• - trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana

• - cultivarea prozei obiective

• - evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.

In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului in revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi titlu. Aceasta publicatie apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927, avandu-l ca si conducator pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburatorul” are o existenta mai indelungata : intre 1919 si 1947. Obiectivele gruparii erau:

• In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului in revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi titlu. Aceasta publicatie apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927, avandu-l ca si conducator pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburatorul” are o existenta mai indelungata : intre 1919 si 1947. Obiectivele gruparii erau:

• - promovarea tinerilor scriitori

• - imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.

• Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. Eugen Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile « Istoria civilizatiei romane moderne » si « Istoria literaturii romane contemporane ». In aceste lucrari modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista:

• Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. Eugen Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile « Istoria civilizatiei romane moderne » si « Istoria literaturii romane contemporane ». In aceste lucrari modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista:

• - un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de modernizare a civilizatiilor de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica

• - teoria imitatiei care explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti

• - principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.

• Dintre colaboratorii la revista “Sburatorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tara si altii.

Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.

• Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.

• Trasaturile traditionalismului:

• * intoarcerea la originile literaturii;

• * ideea ca mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor;

• * promoveaza problematica taranului;

• * pune accent pe etic, etnic, social;

• * cultiva universul patriarhal al satului;

• * proza realista de reconstituire sociala;

• * istoria si folclorul sunt principalele izvoare de inspiratie, dar intr-un mod exaltat;

• * ilustrarea specificului national, in spirit exagerat.

O revista traditionalista este “Gandirea” , ce apare la Cluj in 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu si Cucu. In 1922 revista se muta la Bucuresti si trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua sa apara pana in 1944. Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone a situatiilor si credintelor stravechi.

• O revista traditionalista este “Gandirea” , ce apare la Cluj in 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu si Cucu. In 1922 revista se muta la Bucuresti si trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua sa apara pana in 1944. Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone a situatiilor si credintelor stravechi.

• Dintre scriitorii traditionalisti amintim Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre dramaturgi Adrian Maniu si Lucian Blaga.

Apoi intra “Revista fundatiilor regale” care apare lunar la Bucuresti in doua serii. Prima intre 1934-1945 si a doua intre 1945-1947. Revista isi propune sa fie o publicatie cu radacini in toate terenurile activitatii nationale. Primul redactor sef al revistei este Paul Zaripol, care orienteaza revista pe directia maioresciana. Dupa 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu si apoi Dumitru Caracostea. Seria noua apare sub conducerea lui Al. Rosetti.

• Apoi intra “Revista fundatiilor regale” care apare lunar la Bucuresti in doua serii. Prima intre 1934-1945 si a doua intre 1945-1947. Revista isi propune sa fie o publicatie cu radacini in toate terenurile activitatii nationale. Primul redactor sef al revistei este Paul Zaripol, care orienteaza revista pe directia maioresciana. Dupa 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu si apoi Dumitru Caracostea. Seria noua apare sub conducerea lui Al. Rosetti.

• Pintre colaboratori ai revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.

• In aceasta perioada apar publicatii de avangarda.Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit dadaism. Acesta a fost initiat la Zürich de Tristan Tara. Dadaistii isi exprimau dispretul fata de o lume incapabila sa opreasca barbaria si crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, ajungand in domeniul absurdului. Din acest curent decurg curentele de avangarda: constructivismul si suprarealismul.

Constructivismul romanesc s-a grupat in jurul revistei “Contemporanul” condusa de Ion Vinea. Constructivistii subliniau necesitatea unei corespondente intre arta si spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventeaza forme noi, conturand natura. Ion Vinea a solicitat ca si colaboratori ai revistei pe scriitorii Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar si pictori si sculptori, printre care si Constantin Brancusi. Sunt si alte reviste constructiviste ca “Integral” si “Punct”.

• Constructivismul romanesc s-a grupat in jurul revistei “Contemporanul” condusa de Ion Vinea. Constructivistii subliniau necesitatea unei corespondente intre arta si spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventeaza forme noi, conturand natura. Ion Vinea a solicitat ca si colaboratori ai revistei pe scriitorii Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar si pictori si sculptori, printre care si Constantin Brancusi. Sunt si alte reviste constructiviste ca “Integral” si “Punct”.

• Suprarealismul a fost teoretizat si practicat de revistele “Alge” si “Urmuz”. Suprarealismul urmarea, prin programul sau, patrunderea artei in planul inconstientului, al visului, al delirului in care spatiile umane scapa controlul constientei. Dintre reprezentatii suprarealismului amintim, pe plan European, pe: Louis Aragon, dintre pictori Picasso, iar dintre scriitorii romanii Aurel Baranga, Sasa Pana si chiar Tudor Arghezi.

Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.

• Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.

• Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale diferite si problematici mai bogate si mai complexe.

• Aparitia in 1920 a romanului « Ion », de Liviu Rebreanu, marcheaza deplina izbanda a acestei specii (“Ciocoii vechi si noi” a lui Nicolae Filimon, “Romanul comanestilor” a lui Duliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici si “Neamul soimarestilor” de Mihail Sadoveanu). « Ion » este insa primul roman romanesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia coplesitoare de viata pe care o degaja. In romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui Sadoveanu, si Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu modalitati specifice. Acum apar romanele citadine in care cadrul de desfasurare al actiunii este orasul modern. Asa avem creatiile lui Camil Petrescu, Calinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului stralucit ilustrata de romanele lui Camil Petrescu.

In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic in legatura cu romanul.In studiul "Creatie si analiza" G.Ibraileanu constata existenta a doua tipuri de aceste specii literare : 1) Unul care prezinta personaje prin comportamentul lor : roman de creatie. 2) Unul interesat de viata interioara : roman de analiza.

• In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic in legatura cu romanul.In studiul "Creatie si analiza" G.Ibraileanu constata existenta a doua tipuri de aceste specii literare : 1) Unul care prezinta personaje prin comportamentul lor : roman de creatie. 2) Unul interesat de viata interioara : roman de analiza.

• Romancierii in perioada interbelica experimenteaza tehnici multiple ale romantismului.

• Romanul interbelic cunoaste si alte orientari: - Lirica (I.Teodoreanu) - Estetizata si simbolica (M.Caragiale) - Memorialistica (C.Stere) - Fantastica (Mircea Eliade)

• Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale precum cel balzacian pe care George Calinescu il foloseste in “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului romanesc pe linia studiului caracterului.

Perioada interbelica pentru romanului romanesc e o perioada de efervescenta spirituala nemaiantalnita in cultura noastra.Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial (nume ca Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de degradari dezolante in anii fascismului. Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu, G.Calinescu, Camil Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.

• Perioada interbelica pentru romanului romanesc e o perioada de efervescenta spirituala nemaiantalnita in cultura noastra.Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial (nume ca Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de degradari dezolante in anii fascismului. Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu, G.Calinescu, Camil Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.

LIVIU REBREANU (1885-1944)

• Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

Liviu Rebreanu marcheaza primul moment al romanului romanesc modern ,urmat de un al doilea “moment”-Camil Petrescu.Contemporan cu Mihail Sadoveanu,el se deosebeste fundamental de acesta:in timp ce autorul “Fratilor Jder” construieste o opera coplesitoare din diverse specii ale prozei,de la schita la trilogia romaneasca,Rebreanu ctitoreste romanul nostrum modern ,reusind in doua decenii sa-I strabata varstele ,sa-I dezvaluie directiile si formulele mai importante.

• Liviu Rebreanu marcheaza primul moment al romanului romanesc modern ,urmat de un al doilea “moment”-Camil Petrescu.Contemporan cu Mihail Sadoveanu,el se deosebeste fundamental de acesta:in timp ce autorul “Fratilor Jder” construieste o opera coplesitoare din diverse specii ale prozei,de la schita la trilogia romaneasca,Rebreanu ctitoreste romanul nostrum modern ,reusind in doua decenii sa-I strabata varstele ,sa-I dezvaluie directiile si formulele mai importante.

• Rebreanu debuteaza inainte de 1910,greu si nespectaculos.Trimite mai multe nuvele unor reviste,printre care si “Vietii romanesti” conduse de Garabet Ibraileanu,dar debutul propriu-zis are loc in revista”Luceafarul”,aflata sub indrumarea lui Octavian Goga,de la Sibiu ,cu schita”Codrea”(“Glasul iubirii”.).Al doilea debut i-l asigura Mihail Dragomirescu in “Convorbiri critice”in 1910.

Romanul de analiza pshihologica

• Romanul de analiza pshihologica

• “Padurea spanzuratilor”(1922) urmareste evolutia eroului,a lui Apostol Bologa, in 4 etape:

• cetatean al Imperiului Austro –Ungar(sentimental datoriei);

• -roman(sentimental patriotic);

• om(iubirea fata de semeni);

• martir,apostol(sacrificial,jertfa).

• Precedatat de cateva nuvele inspirate din primul razboi mondial ,romanul “Padurea Spanzuratilor””s-a nascut dintr-o fotografie pe care mi-a aratat-o un prieten,la sfarsitul anului 1918.Fotografia reprezanta o padure plina de cehi spanzurati in dosul frontului austriac dinspre Italia”,se confeseaza Rebreanu in volumul”Marturisiri”.

• A gasit “tonul” romanului,essential pentru scriitor,presupune si acea posibilitate de comunicare cu biografia interioara.

• Drumul parcurs de Bologa intre cele 2 spanzuratori este traseul descoperirii de sine,acceptarea menirii sale ,pe care,dincolo de tribulatiile erotice sau ostasesti,i-o releva propriul nume.

• Materia “Padurii spanzuratilor” e fixate intre cele doua imagini ale spanzuratorii-simbol al razboiului si terorii,al mortii.

• Cu “Padurea spanzuratilor”,Liviu R. s-a dovedit un analist dintre cei mai patrunzatori al unui caz de constiinta.

Preocuparea de a sonda profunzimi sufletesti n-a fost un incident,ci constituie o constanta a scrisului lui Liviu R.

• Preocuparea de a sonda profunzimi sufletesti n-a fost un incident,ci constituie o constanta a scrisului lui Liviu R.

• Prin creatia sa epica,precum,dealtfel,si prin restul operei,Liviu R. si-a inscris numele definitive in cartea de aur a valorilor perene.Punand piatra de temelie a romanului romanesc modern,prozatorul s-a realizat ca un creator de prima insemnatate si operele sale representative si-au asigurat in patrimonial artei un loc privilegiat alaturi de infaptuirile de o rezistenta verificata ale literaturii universale.

• Este evident ca aceasta carte,pe care Rebreanu a terminat-o dupa razboi,e o dedicate romanilor ardeleni care,printr-un lung sir de martiri si atatea suferinte,vor obtine eliberarea de sub jugul strain.

CAMIL PETRESCU (1894-1957)

• Obarsiile si formarea (1894-1913)

• Originea obscura e insotita de un sentiment de „vina tragica":

• copil din flori: tatal moare inainte de nasterea lui, nerecunoscut de familia mamei, care se numeste Ana Cheler; abandonarea si apoi infierea.

• scoala primara din Gura Oborului Vechi (1901-1905):

• motoul viitorului om al cartii fine de intalnirea cu universul cuvantului:

• Colegiul Sfantul Sava, cursul su­perior, marcheaza inceputurile lite- rare (1906-1913);

• incepe Facultatea de Litere si Filozofie - obtine bursa Hillel.

• Intrarea in viata literara:

• incearca sa debuteze cu poezie la doua reviste de prestigiu: « Literatorul » si „Samanatorul" (1912);

• articole polemice si colaborari la „Facla" lui N. D. Cocea, „Cronica" spirituala, lui Tudor Arghezi (1915);

• prima incercare dramatica: „Jocul ielelor", inceputa in 1916.

• Atractia fata de spiritele razvratite si furtunoase.

• Modelul - un filozof: „Profesorul si ganditorul P. P Negulescu a influentat compozitia mea spirituala”

Stilul lui Camil Petrescu

• Stilul lui Camil Petrescu

• - Formule estetice moderne, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor, sondare până în zonele cele mai adânci ale subconştientului;  - Desăvârşit echilibru şi simetric a compoziţiei;  - Maniera proustiană a (luxului memoriei, conştiinţa selecţionând acele fapte care vor duce la opţiunea finală;  - Monologul interior, ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existenţei lui individuale (afectul şi intelectul sunt într-o luptă permanentă);  - Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale, aprofundarea nuanţelor sufleteşti, claritatea limbajului analitic;  - Figurile de stil se rezumă la comparaţii şi epitete, dar "fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie" (C.Petrescu);

• - Scriitorul consideră scrisul ca pe un act de eliberare existenţială, prin care spiritul se descoperă şi se mărturiseşte: "Un roman de adâncire a sentimentelor metafizice se lucrează cu atenţia şi răbdarea unui covor de preţ" (Camil Petrescu - "Teze şi antiteze"). 

Opera „Patul lui Procust”. Camil Petrescu continua problematica sa perfecta, fundamentala: drama iubirii, drama intelectualului; personajele se definesc, in esenta lor, prin neputinta de realizare prin comunicare (si pe plan erotic si in planul existentei sociale), ele au o existenta paralela. Astfel, Fred o iubeste pe doamna T., dar nu isi marturiseste iubirea.

• Opera „Patul lui Procust”. Camil Petrescu continua problematica sa perfecta, fundamentala: drama iubirii, drama intelectualului; personajele se definesc, in esenta lor, prin neputinta de realizare prin comunicare (si pe plan erotic si in planul existentei sociale), ele au o existenta paralela. Astfel, Fred o iubeste pe doamna T., dar nu isi marturiseste iubirea.

Ca si Gheorghidiu, traieste intens tortura in propria constiinta. El isi accepta lucid destinul, se autoilustreaza, dar nu poate rezista. Pentru el existenta e unicat.

• Ca si Gheorghidiu, traieste intens tortura in propria constiinta. El isi accepta lucid destinul, se autoilustreaza, dar nu poate rezista. Pentru el existenta e unicat.

Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...".  în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930) , Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.

• Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...".  în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930) , Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.

Hortensia Papadat- Bengescu (1876-1955)

• Hortensia Papadat-Bengescu, cea mai importanta prozatoare a literaturii romane in secolul XX, are un destin literar exceptional, dar o biografie deloc spectaculoasa. Fiica a unui military – Capitanul Dimitrie Bengescu – si a unei profesoare – Zoe, n. Stefanescu -, Hortensia Papadat-Bengescu a vazut lumina zilei in anul 1876 la Ivesti, Judetul Galati. Face doar studii de pension si la 20 de ani se casatoreste cu magistratul Nicolae Papadat, pe care il urmeaza din cauza repetatelor transferari, in mai multe orase de provincie. : Turnu Magurele, Buzau, Focsani, Constanta.

Hortensia Papadat-Bengescu a debutat publicistic in 1912, iar in 1913 si-a trimis incercarile de proza lirica la « Viata romaneasca » din Iasi. Atat Garabet Ibraileanu cat si George Topirceanu ii remarca, ii incurajeaza si ii corecteaza scrisul, pregatindu`i debutul editorial cu « Ape adanci » (1919). Scriitoarea insasi isi descrie astfel patrunderea in cercul « Vietii romanesti » .

• Hortensia Papadat-Bengescu a debutat publicistic in 1912, iar in 1913 si-a trimis incercarile de proza lirica la « Viata romaneasca » din Iasi. Atat Garabet Ibraileanu cat si George Topirceanu ii remarca, ii incurajeaza si ii corecteaza scrisul, pregatindu`i debutul editorial cu « Ape adanci » (1919). Scriitoarea insasi isi descrie astfel patrunderea in cercul « Vietii romanesti » .

Se naste astfel « Ciclul Hallipilor » : « Fecioarele despletite »(1926), « Concert din muzica de Bach » (1927), « Drumul ascuns »(1933), « Radacini » (1938), romane care acopera a doua perioada a creatiei bengesciene. I se adauga romanele « Logodnicul »(1935) si « Straina », din ultimul publicand doar fragmente, manuscrisul lui pierzandu-se in imprejurari obscure.

• Se naste astfel « Ciclul Hallipilor » : « Fecioarele despletite »(1926), « Concert din muzica de Bach » (1927), « Drumul ascuns »(1933), « Radacini » (1938), romane care acopera a doua perioada a creatiei bengesciene. I se adauga romanele « Logodnicul »(1935) si « Straina », din ultimul publicand doar fragmente, manuscrisul lui pierzandu-se in imprejurari obscure.

In scena intra si Lica Trubadurul, fost plutonier-major, crai de mahala, vechi iubit al Linei. Din dragostea lor a iesit Sia, exemplar uman obtuz, idiotizat, miscat de inertii elementare. Ea il iubeste si i1 uraste totodata animalic si definitiv pe taica-sau, ultima floare a Bucurestilor mahalagesti, omul care poseda o arta instinctiva in a se face placut de femei. Lica e crud, egoist, dar de o cruzime frusta, necalculata. Capabil de generozitati cateodata, nu cauta neaparat societatea aleasa si dispretuieste cucoanele din lumea buna. Pentru Lica face o pasiune printesa Ada Razu, careia Trubadurul ii prinsese de zabala caii speriati, gata sa o rastoarne din trasura, si izbutise sa-i supuna cu gestul unui automedon curajos, in stare sa starneasca admiratia «fainaresei». Ea e alt produs al aceluiasi mediu. Fiica a unui fabricant foarte bogat, Ada 1-a luat de sot pe prapaditul print Maxentiu numai ca sa se poata mandri cu titlul lui. Cumpararea s-a facut brutal. Ada, femeie vulgara si cu instincte primare, i-a prescris nefericitului proprietar al Plaeselor o pensie zgarcita si-l lasa acum, cinica, sa se sfarseasca mistuit de o veche ftizie.

• In scena intra si Lica Trubadurul, fost plutonier-major, crai de mahala, vechi iubit al Linei. Din dragostea lor a iesit Sia, exemplar uman obtuz, idiotizat, miscat de inertii elementare. Ea il iubeste si i1 uraste totodata animalic si definitiv pe taica-sau, ultima floare a Bucurestilor mahalagesti, omul care poseda o arta instinctiva in a se face placut de femei. Lica e crud, egoist, dar de o cruzime frusta, necalculata. Capabil de generozitati cateodata, nu cauta neaparat societatea aleasa si dispretuieste cucoanele din lumea buna. Pentru Lica face o pasiune printesa Ada Razu, careia Trubadurul ii prinsese de zabala caii speriati, gata sa o rastoarne din trasura, si izbutise sa-i supuna cu gestul unui automedon curajos, in stare sa starneasca admiratia «fainaresei». Ea e alt produs al aceluiasi mediu. Fiica a unui fabricant foarte bogat, Ada 1-a luat de sot pe prapaditul print Maxentiu numai ca sa se poata mandri cu titlul lui. Cumpararea s-a facut brutal. Ada, femeie vulgara si cu instincte primare, i-a prescris nefericitului proprietar al Plaeselor o pensie zgarcita si-l lasa acum, cinica, sa se sfarseasca mistuit de o veche ftizie.

• . Descoperindu-l pe Lica, il aduce in casa, il face profesorul ei de calarie si mai tarziu deputat.

• Intriga propriu-zisa a romanului e pregatirea si executarea unui concert in saloanele Elenei. O conjugare de interese meschine §i de proiecte ariviste are loc in jurul muzicii grave a lui Bach. Concertul e un pretext monden. Ada vrea sa-l introduce pe Lica in lumea buna, spre a-1 putea lua de sot ca sa-si atinga telul, combina intalnirea Elenei cu Marcian.

Preocuparile muzicale ale statuarei doamne Draganescu sfarsesc printr-un adulter. Profesorul Rim o vaneaza pe Sia si casa Linei, gemenii Hallipa, testamentul familiei. Dupa multe amanari, concertul se tine. El continua in biserica unde e adus pentru slujba mortuara trupul umflat si vanat al Siei, victima poftelor care au urmarit-o ca niste haite salbatice de lupi.”

• Preocuparile muzicale ale statuarei doamne Draganescu sfarsesc printr-un adulter. Profesorul Rim o vaneaza pe Sia si casa Linei, gemenii Hallipa, testamentul familiei. Dupa multe amanari, concertul se tine. El continua in biserica unde e adus pentru slujba mortuara trupul umflat si vanat al Siei, victima poftelor care au urmarit-o ca niste haite salbatice de lupi.”

Anton Holban (1902-1937)

• Fiul lui Gh. Holban, ofiter, si al Antoanetei (n. Lovinescu). Nepot al lui E. Lovinescu. Studii de franceza la Univ. din Bucuresti; studii la Sor-bona (1926-1928) in vederea unei teze de doctorat despre Barbey d Aurevilly, proiect nerealizat. Prof. de franceza la Galati (1928-1932) si Bucuresti (din 1932). Debuteaza, in 1924, la rev. lui Liviu Rebreanu, Miscarea literara. Bogata activitate publicistica (eseuri, recenzii, cronici literare, muzicale, plastice, note de calatorie etc.) la „Sburatorul”, „Viata literara”, „Rampa”, „Vremea”,” Azi”, „Critica „(apoi Critica actualtatii), „Romania literara” etc.

Membru, in 1926, in comitetul de redactie al rev. „Sburatorul”. Debut editorial cu Romanul lui Mirel (1929; fragmente din carte apar in Gazeta literara, cu o prezentare de E. Lovinescu). Vor urma: O moarte care nu dovedeste nimic (1931), Parada dascalilor (1932), Ioana (1934). Postum, apar nuvelele din Halucinatii (1938) si romanul (pregatit pentru publicare in 1926) Jocurile Daniei (1971). A comentat in mai multe randuri, cu aplicatie si patrundere, opera Hortensiei Papadat-Bengescu si a lui Marcel Proust (de altfel, contributia sa la exegeza romaneasca a lui Proust este dintre cele mai importante). HOLBAN este prin excelenta romancierul (auto)analist, teoretician si practician (ca si Camil Petrescu) al persoanei intai, insistand in disecarea starilor sufletesti tulburi si chinuitoare, facand radiografia geloziei si hartuindu-si eroul intre doua obsesii fundamentale: iubirea si moartea.

• Membru, in 1926, in comitetul de redactie al rev. „Sburatorul”. Debut editorial cu Romanul lui Mirel (1929; fragmente din carte apar in Gazeta literara, cu o prezentare de E. Lovinescu). Vor urma: O moarte care nu dovedeste nimic (1931), Parada dascalilor (1932), Ioana (1934). Postum, apar nuvelele din Halucinatii (1938) si romanul (pregatit pentru publicare in 1926) Jocurile Daniei (1971). A comentat in mai multe randuri, cu aplicatie si patrundere, opera Hortensiei Papadat-Bengescu si a lui Marcel Proust (de altfel, contributia sa la exegeza romaneasca a lui Proust este dintre cele mai importante). HOLBAN este prin excelenta romancierul (auto)analist, teoretician si practician (ca si Camil Petrescu) al persoanei intai, insistand in disecarea starilor sufletesti tulburi si chinuitoare, facand radiografia geloziei si hartuindu-si eroul intre doua obsesii fundamentale: iubirea si moartea.

”O moarte nu dovedeste nimic”

• O fata modesta,Irina,se indragosteste puternic de Sandu,intelectual rafinat,iubitor de literatura moderna si de muzica clasica,nelipsit de marile concerte,om cu preocupari superioare care,din comoditate,din egoism,o accepta langa el pe Irina,incercand sa o educe,sa o ridice la pretentiile sale intelectuale si sufletesti.Sandu nu o face insa niciodata cu convingere.Pentru el Irina ramanand tot timpul plata,neinteresanta,agasanta chiar,incapabila de a-i dovedi prin ceva ca e mai profunda.Certitudinea ca e iubit il oboseste.De indata insa ce eroii se despart(Sandu pleaca la Paris pentru o perioada mai indelungata),legatura lor,in loc sa inceteze,devine mai puternica si tensionata,atat timp cat Sandu banuieste ca a fost abandonat in favoarea altuia.Sentimentul geloziei incolteste in sufletul sau,se reintoarce in tara si afla ca ,intr-adevar,Irina,exasperata de nehotararea lui Sandu,se casatoreste cu un altul,desi de fapt,tot pe el il iubea.

• Linistit,eroul se reintoarce la Paris,unde primeste o scriosoare despre accidentul mortii Irinei,cazuta intr-o prapastie in munti.Tulburat pentru o clipa de ideea sinuciderii Irinei(gest care i-ar fi dovedit profunzimea ei sufleteasca!),eroul lasa,totusi,in final sa se strecoare o indoiala,o incertitudine:”POATE A ALUNECAT..”.

„Ioana”

• Ioana,partenera lui Sandu,este o femeie superioara,inteligenta,culta,frumoasa.Ea il iubeste pe Sandu si ,la randul ei,e iubita de acesta.Totusi,ca si in primul caz,lipsa de hotarare a eroului,neputinta lui de a duce totul pana la capat(in cazuul acesta,finalizarea prin casatorie a relatiei erotice)ii provoaca Ioanei un adevarat cosmar,ceea ce o determina sa ia hotararea de a se „vindeca”de Sandu,de aceasta dragoste incarcata de incertitudini,dandu-se unui alt barbat.Desigur,”solutia” nu este salvatoare pentru nici unul din parteneri.Reintalnindu-se(in cadrul insingura al marii),cei doi isi dau seama ca nu pot trai despartiti,dar aventura prin care au trecut nu poate fi trecuta cu vederea,iar viata lor e profund marcata de aceasta,nimic nemaiputand reda puritatea initiala a dragostei lor.Mai mult,chiar.Eroul,un necrutator spirit analitic,desi stie totul de al inceput,vrea mereu sa afle amanunte,sa cunoasca gesturi si atitudini,sa incerce sa descopere zone inca neatinse,spatii ale frumusetii ce n-au fost inca alterate,dar ramane mereu cu un gust amar,pentru ca nimic nu mai poate reface imaginea dintai a iubirii.Relatiile dintre cei doi parteneri sunt de o incordare teribila,stabilirea vinovatului nemaiavand nici o importanta,de vreme ce nimic nu se mai poate repara.Relatii dramatice,de torturare reciproca,de ura si de iubire,asa cum recunoaste undeva deschis Sandu:”Doi oameni care nu pot trai unul fara celalalt si totusi se chinuiesc.”

„Jocurile Daniei”

• Dania nu pare altceva decat un simplu avatar al Irinei,din „O moarte care nu dovedeste nimic”,un fenomen de recurenta.Aceeasi lipsa totala de interioritate la Dania ca si la Irina,aceeasi lipsa de secrete si aceeasi incapacitate de disimulare (sufletul lor se afla intotdeauna”la suprafata”);dar,totodata,si aceeasi fundamentala defectiune a caracterului(de care Sandu se plange cu atata vehementa),aceeasi facultate „de a uita”(ceea ce face ca totul),in cazul lor,sa trebuiasca sa fie luat de la inceput).Unele lamentatii din „Jocurile Daniei” au exact tonul(si uneori chiar si termenii)din „O moarte care nu dovedeste nimic”:”Aceasta fiinta delicata,fara energie,in voia tuturor influentelor..”;”Dania nu are nici o parere,caci ea este incapabila sa aiba ceva fix in mintea ei”;”E incapabila sa aiba acelasi sentiment multa vreme”;”Nu puteai pune greutate pe nici o vorba de a Daniei”;”Nimic nu se poate continua cu dansa”;”Ea care uita ata de usor ..Pe care nici un fapt n-o poate schimba prea mult”etc.

Mircea Eliade (1907-1986)

• A fost un ganditor si scriitor roman. Filozof si istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetatean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse în 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii cu o tematica extrem de variata, foarte bine documentate. Opera completa a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fara a lua in calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite.

« Maitreyi » 

• Cand se muta in casa lui Sen, Allan recepteaza realitatea ca un european si crede in complotul familiei Sen care ii incurajeaza apropierea de Maitreyi. Cu floarea rosie pe care i-o ofera tanarului, Maitreyi declanseaza involuntar jocul seductiei. Seductia continua cu jocul cartilor, in biblioteca, jocul privirilor, al mainilor, al atingerilor. Misterul eroinei este infinit, iar imposibila clarificare pe calea luciditatii si autoanalizei care il caracterizeaza ii intretine lui Allan interesul pentru ea. Diferenta dintre cele doua mentalitati, orientala si occidentala, este pusa in evidenta de conceptia despre iubire a celor doi tineri, exponenti ai acestor mentalitati. Maitreyi a avut alte trei iubiri, inaintea lui Allan, toate de ordin spiritual: iubise copacul sapte frunze, pe guru Robi Takkur si are amintirea baiatului de la templu. In schimb, iubirile lui Allan fusesera doar trupesti, fara spiritualitate („nu dragoste, ci murdarie"). Desi cu luciditate si cu spirit de analiza, Allan se lasa prins in mrejele jocurilor Maitreyiei, traversand toate etapele iubirii: inceputul ("eu n-o iubesc", „ma turbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit de ea"), instalarea („ma amuz doar"), cresterea („nici o femeie nu m-a tulburat atat"), apoteoza („suferinta mea", „vrajit si indragostit"). Allan parcurge drumul cunoasterii prin eros, avand-o ca initiatoare pe Maitreyi. El se muleaza dupa preferintele ei spirituale, este initiat si convertit, vrea chiar sa treaca la hinduism, crezand ca asa se va putea casatori cu Maitreyi.

Dupa ce i se daruieste noaptea lui Allan, pentru a dezlega pacatul de care se simtea vinovata, tanara va oficia logodna lor, la Lacuri, rostind catre cer si pamant legamantul dragostei. Legamantul si inelul cu cei doi serpi inlantuiti sunt dovada ca Maitreyi cunoaste farmecul iubirii mistice. Din cauza surorii mai mici, Chabu, Narendra Sen afla de iubirea celor doi si rupe echilibrul cuplului, alungandu-l pe Allan. Abia acum el afla ca o casatorie cu Maitreyi era inacceptabila, deoarece ea apartinea celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar casatoria cu cineva din afara castei sale ar fi insemnat degradarea intregii familii. Ruptura aduce supliciul, boala, martirajul in casa inginerului Sen: tatal orbeste, Chabu moare in urma unor crize de nebunie. Brutalizata de tata, Maitreyi ia asupra-si toata vina. in incercarea de a-l regasi pe Allan, sperand ca va fi alungata din casa, ea se da vanzatorului de fructe, dar sacrificiul este inutil. Ea il sacralizeaza pe Allan, numindu-l: soare, aer, floare, "zeu de aur si din pietre scumpe". Allan se retrage in Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentala, unde trairea in plan contemplativ ii permite purificarea. Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac ii confirma faptul ca traise alaturi de Maitreyi iubirea absoluta. Plecarea din India ii apare ca o izbavire.

• Dupa ce i se daruieste noaptea lui Allan, pentru a dezlega pacatul de care se simtea vinovata, tanara va oficia logodna lor, la Lacuri, rostind catre cer si pamant legamantul dragostei. Legamantul si inelul cu cei doi serpi inlantuiti sunt dovada ca Maitreyi cunoaste farmecul iubirii mistice. Din cauza surorii mai mici, Chabu, Narendra Sen afla de iubirea celor doi si rupe echilibrul cuplului, alungandu-l pe Allan. Abia acum el afla ca o casatorie cu Maitreyi era inacceptabila, deoarece ea apartinea celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar casatoria cu cineva din afara castei sale ar fi insemnat degradarea intregii familii. Ruptura aduce supliciul, boala, martirajul in casa inginerului Sen: tatal orbeste, Chabu moare in urma unor crize de nebunie. Brutalizata de tata, Maitreyi ia asupra-si toata vina. in incercarea de a-l regasi pe Allan, sperand ca va fi alungata din casa, ea se da vanzatorului de fructe, dar sacrificiul este inutil. Ea il sacralizeaza pe Allan, numindu-l: soare, aer, floare, "zeu de aur si din pietre scumpe". Allan se retrage in Himalaya pentru o dezintoxicare sentimentala, unde trairea in plan contemplativ ii permite purificarea. Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac ii confirma faptul ca traise alaturi de Maitreyi iubirea absoluta. Plecarea din India ii apare ca o izbavire.

Mateiu I. Caragiale (1885-1936)

• A fost un autor, istoric al heraldicii, poet, si scriitor roman, intaiul nascut al lui Ion Luca Caragiale.

• Mateiu Caragiale s-a nascut la Bucuresti, fiul lui Ion Luca Caragiale si al Mariei Constantinescu. A debutat cu 13 poezii in revista ,,Viata romaneasca" in 1912,publicand alte versuri in 1913 si 1916. In 1925, Ion Pillat si Perpessicius il includ in ,,Antologia poetilor de azi" si semnaleazasi titlul volumului de versuri pe care il pregateste Mateiu , ,, Pajere",care aparea abia in 1936, postum deci, sub ingrijirea sotiei si cu o notita a aceluiasi Perpessicius.

“Craii de curte veche”

• “Craii de curte veche”

• In primul capitol, Povestitorul (invitat la cina de catre Pantazi) ajunge, cu o mica intarziere, la birtul din strada Covaci. Acolo, ii gaseste la masa si pe ceilalti doi „colegi" de petre­ceri nocturne - Pasadia Magureanu si Gore Pirgu, oameni in compania carora batea, de o luna, carciumile Bucurestiului. Dupa terminarea cinei, cei patru ies in strada, unde asista la un „spectacol" neobisnuit: o batrana beata si putin nebuna adunase in jurul ei o multime de curiosi care se amuzau. Impresionat, Pantazi isi aminteste ca, in urma cu treizeci de ani, aceasta femeie (Pena Corcodusa) trezise iubirea patimasa a unui frumos tanar rus (Serghie), nepotul imparatului, aflat in trecere, cu oastea, prin Bucuresti; putin dupa aceea, cand Serghie murise, Pena isi pierduse mintile. Acum, vazandu-i pe cei patru prieteni, batrana ii numeste „crai2 de Curtea-Veche", calificativ care explica, alaturi de legenda istorica, titlul romanului. Pena completeaza lista celor cinci personaje ale caror nume incep cu litera „P" (alaturi de: Pasadia, Pantazi, Pirgu si Povesti­torul), ca intr-o stea cu cinci colturi, cu semnificatii ezoterice.

In capitolul al doilea, Povestitorul prezinta, asa cum arata si titlul, cele trei hagialacuri3, adica, acele „calatorii" pe care le face in lumi inchipuite, de vis. -  primul hagialac este spatial, geografic si consta in mi­nunatele imagini ale unor tinuturi exotice pe care Pantazi le evoca in fata Povestitorului, ca si cand le-ar fi vazut in ne­sfarsitele lui calatorii pe mare; -  al doilea hagialac este temporal, istoric si consta in re­invierea lumii splendide a trecutului, lume pe care un cerceta tor de valoarea lui Pasadia o cunoaste atat de bine. Ambele „calatorii" sunt iluzii, modalitati de abstragere din prezent; - unii comentatori sustin ca al treilea hagialac ar fi prezen­tul real, iadul in care Pirgu ii conduce pe cei trei prieteni.

• In capitolul al doilea, Povestitorul prezinta, asa cum arata si titlul, cele trei hagialacuri3, adica, acele „calatorii" pe care le face in lumi inchipuite, de vis. -  primul hagialac este spatial, geografic si consta in mi­nunatele imagini ale unor tinuturi exotice pe care Pantazi le evoca in fata Povestitorului, ca si cand le-ar fi vazut in ne­sfarsitele lui calatorii pe mare; -  al doilea hagialac este temporal, istoric si consta in re­invierea lumii splendide a trecutului, lume pe care un cerceta tor de valoarea lui Pasadia o cunoaste atat de bine. Ambele „calatorii" sunt iluzii, modalitati de abstragere din prezent; - unii comentatori sustin ca al treilea hagialac ar fi prezen­tul real, iadul in care Pirgu ii conduce pe cei trei prieteni.

• Dupa intalnirea cu Pena Corcodusa, Pantazi il invita pe Povestitor acasa la el, pe strada Modei. Aici ii povesteste copilaria si tineretea sa, evocare plina de parfumul unei epoci apuse, integrata in atmosfera crepusculara a romanului.

• Urmas al unor corabieri greci si talhari de apa, Pantazi crescuse in Bucuresti, fiind singurul copil al unei familii din inal­ta

In 1877, cand izbucnise razboiul ruso-romano-turc, Pantazi se inrolase, fiind marcat dureros de moartea lui Serghie, nepo­tul imparatului. Dupa revenirea in Bucuresti, pierzandu-si parintii la scurta vreme unul dupa altul, Pantazi se indragosteste de o anume Wanda (care ii iesea mereu in cale). Aceasta fata 1-a impresionat cu povestea traiului ei neferi­cit (langa un tata polonez, betiv) si i-a spus ca familia voia s-o vanda. De teama sa n-o piarda, Pantazi se logodise cu ea, dar, prevenit de o cunostinta, descoperise ca Wanda il insela cu un zugrav. Deceptionat, isi cheltuise averea in petreceri, dar norocul il salvase tocmai cand voia sa se omoare: mostenise intreaga avere a unui unchi fabulos de bogat. Capitolul ultim - „Asfintitul crailor" constituie o „coborare" in lumea reala, concretizata in vizitele pe care cei trei prieteni, condusi de Pirgu, le fac in casa „adevaratilor Arnoteni". in aceasta familie de origine nobila, dar dedata viciului, Pantazi o cunoaste pe mezina Ilinca, fiinta pura si delicata, care ii amintea, prin infatisare, de Wanda. Nunta preconizata nu are loc insa, intrucat, cu putin timp inainte, viitoarea mireasa moare de scarlatina. Nu dupa multa vreme, moare si Pasadia, in final, Povestitorul fiind cel ca(re-l conduce, pana la granita, pe Pantazi (ple­cat pentru totdeauna spre alte zari, poate spre infinitele mari la care visase).

• In 1877, cand izbucnise razboiul ruso-romano-turc, Pantazi se inrolase, fiind marcat dureros de moartea lui Serghie, nepo­tul imparatului. Dupa revenirea in Bucuresti, pierzandu-si parintii la scurta vreme unul dupa altul, Pantazi se indragosteste de o anume Wanda (care ii iesea mereu in cale). Aceasta fata 1-a impresionat cu povestea traiului ei neferi­cit (langa un tata polonez, betiv) si i-a spus ca familia voia s-o vanda. De teama sa n-o piarda, Pantazi se logodise cu ea, dar, prevenit de o cunostinta, descoperise ca Wanda il insela cu un zugrav. Deceptionat, isi cheltuise averea in petreceri, dar norocul il salvase tocmai cand voia sa se omoare: mostenise intreaga avere a unui unchi fabulos de bogat. Capitolul ultim - „Asfintitul crailor" constituie o „coborare" in lumea reala, concretizata in vizitele pe care cei trei prieteni, condusi de Pirgu, le fac in casa „adevaratilor Arnoteni". in aceasta familie de origine nobila, dar dedata viciului, Pantazi o cunoaste pe mezina Ilinca, fiinta pura si delicata, care ii amintea, prin infatisare, de Wanda. Nunta preconizata nu are loc insa, intrucat, cu putin timp inainte, viitoarea mireasa moare de scarlatina. Nu dupa multa vreme, moare si Pasadia, in final, Povestitorul fiind cel ca(re-l conduce, pana la granita, pe Pantazi (ple­cat pentru totdeauna spre alte zari, poate spre infinitele mari la care visase).

Mihail Sebastian (1907-1945)

• Foarte inrudit cu Mircea Eliade este Mihail Sebastian (Iosef Hechter, n.Braila,18 octombrie 1907- m.29 mai 1945),elev si el al lui Nae Ionescu.

• Nascut intr-o familie evreiascã din Braila, Mihail Sebastian face studii universitare de drept si filozofie la Bucuresti. Are o tentativã de a-si da doctoratul in drept la Paris, soldatã cu un esec. Lucreazã apoi ca secretar la o importantã casã de avocatura din epoca, fiind si avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, presedintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta sa colaboreze la revista “Cuvantul”, unde il cunoaste pe Mircea Eliade, unul din viitorii sai prieteni.

Cartile sale dezvaluie tensiunea unui suflet framantat, dornic de a se confesa, de a se descoperi pe sine insusi prin relatiile cu ceilalti , de a-si intelege devenirea ca tip individual sau social. Mihail Sebastian are meritul de a aduce in proza, in afara de o imagine mai complexa si mai diferentiata a provinciei, subiecte, teme, gusturi particulare ocolite pana atunci de literatura. Confesiunile sunt de o mare sinceritate si ele tradeaza aspiratie spre puritate si frumusete, spre poezie si perfectiune.Proza lui Sebastian este, în fapt, o autofictiune sub forma unui jurnal gasit (o strategie epica raspandita in secolul anterior), scris de un intelectual care e de parere ca lumea este opera ratata a lui Dumnezeu si ca „experienta“ individului nu serveste la nimic. Ca si Camil Petrescu, luciditatea analitica nu anuleaza ,ci potenteaza, intr-un mod specific, poezia ,prozatorul fiind,structural, un poet, un suflet sensibil, insingurat ,ranit de duritatea vietii, de marile obstacole pe care acesta i le creeaza.

• Cartile sale dezvaluie tensiunea unui suflet framantat, dornic de a se confesa, de a se descoperi pe sine insusi prin relatiile cu ceilalti , de a-si intelege devenirea ca tip individual sau social. Mihail Sebastian are meritul de a aduce in proza, in afara de o imagine mai complexa si mai diferentiata a provinciei, subiecte, teme, gusturi particulare ocolite pana atunci de literatura. Confesiunile sunt de o mare sinceritate si ele tradeaza aspiratie spre puritate si frumusete, spre poezie si perfectiune.Proza lui Sebastian este, în fapt, o autofictiune sub forma unui jurnal gasit (o strategie epica raspandita in secolul anterior), scris de un intelectual care e de parere ca lumea este opera ratata a lui Dumnezeu si ca „experienta“ individului nu serveste la nimic. Ca si Camil Petrescu, luciditatea analitica nu anuleaza ,ci potenteaza, intr-un mod specific, poezia ,prozatorul fiind,structural, un poet, un suflet sensibil, insingurat ,ranit de duritatea vietii, de marile obstacole pe care acesta i le creeaza.

,,Accidentul "

• Abstract, fara situare geografica(autorul n-are nici acum insusiri de scriitor), pare a infirma vocatia de romancier.

• Surprinde tot un moment de criza sufleteasca, de data aceasta eroul fiind un barbat,Paul , un intelectual , care traieste drama despartirii de pictorita Ann,cu sentimentul profund al resemnarii ,al izolarii si al renuntarii la viata, la bucuriile ei .Iata insa ca viata ii scoate in cale pe profesoara de franceza Nora Munteanu,victima unui accident de tramvai ,care, ,, salvata" de Paul,va fi apoi salvatoarea lui . Bolnavul de dragoste se vindeca prin dragoste .Tandra si protectoare,asa cum sunt toate eroinele lui Sebastian ,Nora manifesta rabdare si tact in atitudinea fata de Paul, pe care treptat il smulge unei iluzii desarte si unei insingurari nesanatoase,redandu-i increderea in sine si in oameni, in frumusetea naturii si a iubirii . Evadarea in munti, intr-o natura superba, dominata de lumina si de albul imaculat al zapezii, echivaleaza cu o eliberare ,cu o purificare morala intr-un spatiu ideal, salvator

Estetic vorbind, talentul epic al lui Sebastian (analiza psihica fina, eseu romanesc, stil despovarat de obsesia literaturii „frumoase“, in fine, stil modern, sincronic) se reveleaza în aceste fragmente care studiaza educatia sentimentala a unui intelectual dezabuzat si seducator.

• Estetic vorbind, talentul epic al lui Sebastian (analiza psihica fina, eseu romanesc, stil despovarat de obsesia literaturii „frumoase“, in fine, stil modern, sincronic) se reveleaza în aceste fragmente care studiaza educatia sentimentala a unui intelectual dezabuzat si seducator.

• Stil exact, nemetaforic, într-un limbaj direct, simplu, preponderent eseistic.

• Mihail Sebastian a facut si cronici literare .Estetica sa nu e decat aceea tipica la criticii evrei si anume: iubirea.Critiul este sau prea generic amical sau incredul si ceremonios.

• Paginile de jurnale ramase sunt mai mult o imitatie de jurnal gidian , afectate , snobe , pline de o inconstienta desi nu dizgratioasa infatuare in jurul actiunii literaturii proprii : ,, Sunt la un punct primejdios,in ce priveste piesa mea , incepe sa-mi placa actul trei."