Peter F. Hamilton Zorii noptii

— Simon, rolul tău este să fii paranoic în numele meu! Reveni cu privirea spre Ralph Hiltch: Decizia însă va fi a mea. Ca întotdeauna.

Ralph se strădui să afişeze o expresie hotărâtă. Era extraordinar să asiste la adoptarea deciziilor la un asemenea nivel. Gândurile şi cuvintele formulate în odaia aceasta aveau să afecteze literalmente sute de planete, poate chiar mai mult decât atât. Ar fi dorit să răcnească spre rege, să spună „da”, era evident că el trebuia să decidă. Da. Da. DA. „Spune-o, fir-ar a naibii!”

— Autorizez iniţierea proiectului, zise Alastair. Deocamdată asta-i tot. Îi vom întreba pe edenişti dacă ne vor ajuta. Lord Mountjoy îl poate contacta pe ambasadorul lor de la Curte, la asta-i priceput. Dumneata însă, domnule Hiltch, vei pleca direct la Amiralitate şi vei începe o analiză tactică detaliată a eliberării lui Mortonridge. Să afli dacă este realmente posibilă. După ce voi vedea felul în care se maturizează aceşti doi factori principali, voi aduce propunerea înaintea Consiliului de Coroană pentru dezbatere.

— Mulţumesc, Maiestate.

— Pentru asta mă aflu aici, Ralph. Zâmbetul lui regal deveni şiret: Cred că acum îţi poţi anula programul tranchilizant.

— Dumnezeule, acum ce mai face? întrebă sanitarul Jansen Kovak imediat ce accesă senzorii de plafon din camera lui Gerald Skibbow.

Toţi deţinuţii din facilitatea medicală erau controlaţi cu regularitate; în cazul celor care făceau probleme, aşa cum era Skibbow, verificarea avea loc la fiecare douăzeci de minute.

Mobilierul din încăpere era modest. Un singur pat şi o canapea moale se ridicaseră, umflându-se, din podea, gata să se retragă dacă un deţinut încerca să-şi facă rău, lovindu-se de ele. Toate serviciile erau activate prin comenzi vocale. Nu puteai să prinzi nimic, nu exista nici un obiect liber care să fi putut îngreuna un pumn.

Gerald stătea îngenuncheat lângă pat, ca şi cum s-ar fi rugat, cu mâinile ascunse de senzorii din plafon. Jansen Kovak comută videocamera, utilizând-o pe cea încorporată în podea, care-i oferea punctul de vedere al unui şoricel.

Imaginea îl arătă pe Gerald ţinând în ambele mâini o lingură. O îndoia şi dezdoia încet, întruna, imediat de sub căuş. Lingura era făcută din compozit puternic, totuşi Jansen Kovak putea să vadă liniile albe şi minuscule de stres care-i boţeau suprafaţa. Peste încă un minut lingura avea să se rupă, lăsându-l pe Gerald cu o tijă lungă care, deşi nu era tocmai ascuţită, ar fi rănit cu siguranţă pe oricine.

— Dr. Dobbs, dataviză Jansen, cred c-avem o problemă cu Skibbow.

— Acum ce mai este? întrebă Dobbs.

Abia reuşise să ajungă la zi cu programul, deoarece episodul cu Skibbow petrecut ieri în salon îi decalase tot orarul. Până în momentul acela, Skibbow se recuperase bine. Ghinion că fiica lui reapăruse – mai exact că apăruse tocmai atunci. Deşi faptul că ea trăia putea fi introdus în terapia bărbatului, oferindu-i un obiectiv pe termen lung.

— A şterpelit o lingură din salon. Cred că vrea s-o utilizeze ca armă.

— Grozav, exact ce-mi trebuia!

Riley Dobbs încheie grăbit şedinţa cu pacientul pe care-l consilia şi accesă IA a facilităţii. Recuperă rutina de interpretare care putea descifra şabloanele unice de gândire ale lui Skibbow şi deschise un canal spre nanonicele de interogare. Genul acela de spionare mintală josnică era cu totul ne-etic, însă el abandonase restricţiile Consiliului Medical General cu ani în urmă, când începuse să lucreze pentru Marina Regală. În plus, dacă dorea să găsească o cură eficientă pentru Skibbow, trebuia să ştie cu exactitate ce demoni îl impulsionau. Recurgerea la o armă, oricât de jalnică, părea un gest extrem pentru el.

Imaginile se formară lent în mintea lui Dobbs. Gândurile lui Gerald erau agitate, iuţi, şfichiuind între realitatea prezentului şi fantezii extrapolate.

Dobbs văzu peretele albastru-deschis al dormitorului, tivit de roşeaţa cauzată de mijirea ochilor. Simţi lingura în mâini, cu căldura generată de frecare crescând permanent. Muşchii obosiţi ai braţelor trăgeau şi împingeau compozitul încăpăţânat.

— O să regrete ei că mi s-au pus în cale… Doamne, ce-o să mai regrete…

Imaginea comută – la un coridor. Kovak urla de durere, prăbuşit în genunchi, cu mânerul lingurii ieşindu-i din tunica albă. Sângele i se lăţea peste piept, picăturile se spărgeau pe pardoseală. Dr. Dobbs era deja răşchirat cu faţa în jos pe podeaua coridorului, cu tot corpul scăldat în sânge strălucitor.

— Şi să zică mersi c-a scăpat cu atât…

Kovak emise un ultim gâlgâit şi muri. Gerald îşi scoase Arma Răzbunării din pieptul lui şi plecă pe coridor. Personalul sanatoriului privea îngrozit prin uşi şi se retrăgea iute când îl vedea apropiindu-se. Foarte bine făceau; ştiau cine avea Dreptatea şi Justiţia de partea sa.

Comută – înapoi la dormitor, unde blestemata de lingură tot nu se rupsese. Răsuflarea îi devenise întretăiată de acum. Totuşi, persevera. Mormăi aproape fără sunet:

— Haide. Te rog!

Comută la – drumul prin Guyana, o înceţoşare confuză de pereţi de rocă. Nu cunoştea topografia asteroidului, dar avea să găsească un drum. Spaţioporturile asteroizilor erau întotdeauna ataşate pe axă. Acolo aveau să fie trenuri, lifturi…

Înapoi la lingura care se rupse în sfârşit, făcând să-i tremure braţele încordate.

— Acum pot începe. Vin după tine, iubito. Vine tata.

La – zbor prin spaţiu. Stelele se alungesc în fulgere alb-albastre în exteriorul carcasei navei, pe când el se grăbeşte către habitatul necunoscut şi îndepărtat. Iar acolo, la capătul voiajului, îl aşteaptă Marie, plutind în spaţiu, înveşmântată în volburile de ţesătură albă şi fragilă, cu părul castaniu şi strălucitor fluturat de curent. Ea rosteşte:

— Îţi vor spune că n-ar fi trebui să vii, tată.

— Ba da, ba da, răspunde el. Ai nevoie de mine, scumpo. Ştiu prin ce treci. Eu pot alunga diavolul. Nu vei simţi nimic când te voi împinge în tau-zero.

Şi o coboară cu blândeţe în sarcofagul din plastic şi închide capacul. Întunericul o eclipsează, apoi ia sfârşit şi arată faţa fetei surâzându-i, cu lacrimi sclipitoare de mulţumire prelingându-i-se din ochi.

Şi de aceea el se ridică acum şi strecoară în mânecă coada ruptă a lingurii. Calm. Răsuflă încet, adânc, liniştitor. Acolo-i uşa. Tata vine să te salveze, fetiţă. Vine.

Riley Dobbs anulă rutina de interpretare.

— Băga-mi-aş picioarele…

Comandă nanonicelor de interogare ale lui Gerald să inducă somnolenţă în creierul încins.

Cu nervii şi curajul aţâţaţi, Gerald întinse mâna spre uşa dormitorului, când un val de oboseală îl izbi cu forţă aproape fizică. Se gârbovi, clătinându-se pe picioare, cu muşchii prea epuizaţi pentru a-l purta. Patul se ridică parcă spre el şi se prăbuşi pe saltea, iar bezna şi tăcerea se revărsară în odaie.

— Jansen, dataviză Riley Dobbs, intră şi ia lingura, şi orice alte obiecte găseşti. După aceea vreau să fie transferat la un regim de nivel trei: observaţie non-stop şi mediu capitonat. O să fie necazul naibii până să-l putem vindeca de obsesia asta nouă.

Kiera Salter trimisese cincisprezece şoimi-de-iad în sectorul Oshanko al Confederaţiei ca să planteze sciziune în reţelele de comunicaţii ale planetelor şi aşezărilor asteroidale din Imperiu. Asta se întâmplase cu trei zile în urmă.

Acum Rubra văzu deschizându-se unsprezece terminale de găuri-de-vierme, din care ieşiră supravieţuitorii. Două avioane de război uriaşe şi un aeroproiectil negru şi sinistru, lipsit de orice caracteristici exterioare, păstrau o formaţie aproximativă alături de opt harpii de dimensiuni olimpiene, care reveneau spre terasele de andocare ale Valiskului prin lovituri letargice, înfrânte, de aripi.

Văd că Marina şi-a confirmat reputaţia de unitate de elită, remarcă Rubra pe un ton vesel. Care mai este moralul trupelor în ultima vreme? Ăsta-i al optulea raid al Kierei în care şoimii-de-iad au luat-o pe coajă de la băştinaşi neprietenoşi. Nici o cârteală la adresa noului regim? Nici o sugestie discretă pentru modificarea priorităţilor?

Du-te-n mă-ta, replică Dariat. Stătea pe un mal micuţ de sol sfărâmicios; apă întunecată curgea iute pe sub picioarele care-i atârnau liber. Ocazional zărea câte un zărgan mare, care înota în amonte către zona de depunere a icrelor. La cinci sute de metri în direcţia opusă, apa trecea peste o stâncă puţin înaltă şi se revărsa în rezervorul circular care înconjura calota habitatului. Aici, printre deluşoarele scunde, cele opt soiuri distincte de iarbă xenocă îşi disputau un război continuu pentru supremaţie. Deoarece toate se dezvoltau în momente diferite din an, niciuna nu obţinea o victorie covârşitoare. În clipa de faţă prospera o varietate roz-somon originară de pe Tallok, ale cărei fire subţiri cu formă de tirbuşon se încâlceau într-o pătură deasă ca de vată-de-zahăr uscată, care acoperea complet solul. Privind înapoi în lungul habitatului cilindric, Dariat putea zări cum brăţara lată şi trandafirie se transforma în smarald în zona mediană, acolo unde se aflau recepţiile zgârie-stelelor, după care vegetaţia terestră bogată dispărea în cele din urmă în deşertul ocru de tufe care ocupa capătul îndepărtat. Benzile de culoare erau izbitoare şi în acelaşi timp regulate; părea ca şi cum ar fi fost împroşcate cu spray în timp ce Valisk se rotea pe un strung.

Bineînţeles, de fapt tu n-ai cum să ştii prea multe despre cele ce se întâmplă-n zilele astea cu supuşii dictaturii Kierei, continuă Rubra pe un ton plăcut. Acum eşti un sihastru. Ştii că draga de Bonney ţi-a zbierat numele ieri? I-am înhăţat din gheare un non-posedat, l-am băgat într-un vagonet de tub şi l-am trimis într-una dintre zonele mele sigure. Nu cred c-a fost foarte încântată în privinţa asta. Ţi-a pomenit de câteva ori numele.

Sarcasmul este o formă jalnică de umor.

Bineînţeles, băiete. De aceea nu-i îngădui să te atingă, este?

Exact.

Să ştii totuşi că Kiera a înregistrat şi unele succese. Azi-dimineaţă a sosit al doilea şoim-de-iad plin cu copii, căutând lumea nouă şi strălucitoare promisă de ea în înregistrări. Două duzini; cel mai mic abia împlinise nouă ani. Vrei să vezi ce le-au făcut pentru a-i putea poseda? Am toate memoriile, nimeni n-a încercat să-mi blocheze percepţia de la ceremonia aceea.

Gura!

Vai, dragule, să fi detectat oare un fior de conştiinţă?

Aşa cum ştii prea bine, nu-mi pasă ce se-ntâmplă cu cretinii care au fost ademeniţi aici. Nu mă interesează decât în ce măsură o să te belesc.

Înţeleg. În acelaşi timp însă, eu te cunosc mai bine decât Kiera. Păcat că tu nu mă-nţelegi pe mine.

Greşit. Te cunosc complet.

Nu-i adevărat, băiatul meu. Nu ştii ce secrete am. Anastasia mi-ar mulţumi pentru ceea ce fac, pentru protecţia pe care o extind asupra ta.

Dariat mârâi şi-şi lăsă capul în palme. Alesese locul acesta pentru izolarea pe care i-o oferea faţă de banda veselă de maniaci ai Kierei. Dorea linişte pentru ca să poată medita. În lipsa distragerilor, putea încerca să conceapă o configuraţie mintală care să aibă abilitatea de-a pătrunde în straturile neurale. Nu putea scăpa însă niciodată de distrageri. Întrucât Rubra nu obosea nicicând din jocul său: insinuările, îndoielile, aluziile întunecate.

În ultimii treizeci de ani Dariat crezuse că-şi perfecţionase răbdarea, aducând-o la un nivel inuman. Acum însă constata că era necesar un alt gen de răbdare. În ciuda extraordinarei sale hotărâri, începea să se întrebe dacă nu cumva Rubra avea realmente secrete. Era o stupizenie, desigur, deoarece Rubra trăgea cacealmale, derula o campanie deliberată de dezinformare. În acelaşi timp, dacă Anastasia avusese cu adevărat vreun secret, unica entitate care l-ar fi ştiut ar fi fost Rubra.

Pe de altă parte, dacă un asemenea secret exista, de ce nu-l utilizase Rubra deja? Amândoi ştiau că aceasta era o luptă care avea să fie dusă până la finalul ei cel mai amar.

Anastasia n-ar fi putut face niciodată ceva care să-l silească pe Dariat să se trădeze. Nu Anastasia cea dulce, care-l prevenise mereu asupra lui Anstid. Stăpânul ei, Thoale, se asigurase că femeia cunoştea consecinţele oricărei acţiuni. Anastasia înţelegea destinul. „De ce n-am ascultat-o niciodată?”

Anastasia nu mi-a lăsat nimic, rosti el.

Ah, da? În cazul acesta, o să fac un târg cu tine.

Nu mă interesează.

Ar trebui să te intereseze. Iţi cer să mi te-alături.

Poftim?

Să mi te-alături aici, în straturile neurale. Să te transferi ca un edenist în pragul morţii. Am putea deveni o dualitate.

Cred că glumeşti-n pula mea.

Nu. Mă gândesc de mai mult timp la asta. Situaţia noastră curentă nu se va sfârşi bine pentru niciunul dintre noi. Amândoi suntem la cuţite cu Kiera şi asta nu se va schimba niciodată. Dar împreună am putea s-o înfrângem cu uşurinţă şi să purjăm habitatul de derbedeii ei. Încă mai poţi conduce Valiskul.

Rubra, ai controlat cândva un imperiu industrial multistelar… şi uite la ce ai fost redus acum. Eşti jalnic. De tot dispreţul. Iar chestia care mă bucură cel mai mult este că şi tu ştii prea bine asta.

Rubra îşi comută focalizarea principală de la tânărul în costum de în, retrăgându-se pentru o percepere generală a habitatului. Bonney Levin lipsea iarăşi. Nenorocita aia devenea extrem de iscusită în a-i păcăli rutinele de observare. Îşi extinse în mod reflex subrutinele secundare care-i înconjurau şi protejau pe non-posedaţii supravieţuitori. În scurt timp femeia avea să-şi facă apariţia în apropierea unuia dintre ei.

N-a fost de acord, anunţă el Consensul Kohistan.

Regretabil. Salter depune eforturi considerabile pentru a-şi colecta adepţii Morţii Nopţii.

Pe cine?

„Morţii Nopţii” este numele cu care a fost botezată înregistrarea ei subversivă. Din păcate, mulţi tineri adamişti o consideră seducătoare.

Parcă n-aş şti… Ar trebui să vezi ce le face când ajung aici. Şoimilor-de-iad n-ar fi trebuit să li se permită niciodată să-i preia.

Nu putem face mare lucru. Nu dispunem de capacitatea de a urmări toate zborurile lor.

Păcat.

Da. Şoimii-de-iad ne îngrijorează. Până acum n-au fost utilizaţi ca agresori. Dacă ar fi aruncaţi în luptă, beneficiind de resursele de armament ale Valiskului, ar ridica o problemă formidabilă.

Mi-aţi mai spus asta. Să nu-mi ziceţi c-aţi ajuns finalmente la o decizie.

Ba da. Cu acceptul tău, vrem să le îndepărtăm potenţialul de ameninţare.

Faceţi aşa cum aţi vrea să vi se facă şi nu mai pierdeţi timpul. În sfârşit aţi început să gândiţi ca mine. Încă mai sunt speranţe pentru voi. Bine, daţi-i drumul.

Mulţumim, Rubra. Ştim că asta trebuie să fie greu pentru tine.

Numai să vă asiguraţi naibii că nu greşiţi! Unele dintre staţiile mele industriale sunt foarte aproape de carcasă.

Rubra păstrase întotdeauna în jurul Valiskului un număr de platforme de defensivă strategică mai mare decât cel obişnuit. Ţinând seama de natura lui semiparanoică, era inevitabil să nu dorească să asigure securitatea maximă a spaţiului său local. Patruzeci şi cinci de platforme cu armament acopereau un glob din spaţiul cosmic cu diametrul de cincizeci de mii de kilometri, care avea în mijloc habitatul şi cortegiul său vast de staţii industriale. Erau completate de două sute de sateliţi de senzori, care baleiau atât spre interior, cât şi spre exterior. Nimeni nu încercase vreodată un act de agresiune în interiorul sferei de interes a Valiskului – remarcabil, ţinând seama de genul de nave care frecventau spaţioportul.

Magellanic Itg realizase reţeaua, dezvoltând designuri indigene şi fabricând ea însăşi toate componentele, o politică ce-i câştigase companiei un volum sănătos de comenzi pentru export. În acelaşi timp îi îngăduise lui Rubra să-şi instaleze personalitatea ca director executiv al reţelei. Cu siguranţă el nu avea să încredinţeze conducerea propriei sale apărări niciunuia dintre descendenţii săi jalnic de ineficienţi.

Aranjamentul respectiv se încheiase brusc, prin apariţia posedaţilor. Controlul lui Rubra asupra reţelei se făcea prin intermediul afinităţii, cu procesoare bitek de management care erau integrate în toate circuitele de comandă ale platformelor. El nici măcar nu-şi dăduse seama că pierduse controlul platformelor până nu încercase să impună interdicţii şoimilor-de-iad care apăruseră. După aceea înţelesese că cineva – căcăţelul ăla de Dariat, neîndoios! – îi subminase rutinele de gândire guvernante suficient timp pentru a încărca în toate platformele comenzi de oprire a alimentării.

Fără energie era imposibil să recâştige controlul prin intermediul procesoarelor bitek. Toate platformele trebuia reactivate manual. Adică exact cum procedase Kiera. Vehicule spaţiale făcuseră joncţiunea cu platformele şi demontaseră procesoarele bitek de management ale lui Rubra, înlocuindu-le cu procesoare electronice şi coduri noi de autorizare a deschiderii focului.

Un nou centru de comandă DS fusese stabilit în spaţioportul invers rotativ, în afara influenţei lui Rubra, care nu-l mai putea ataca, aşa cum făcuse cu zgârie-stelele. Tehnicienii posedaţi care reactivară reţeaua erau convinşi că făcuseră din ea un sistem independent ce putea fi controlat numai de Kiera şi de noile coduri instalate de femeie.

Ceea ce nici ei, nici Dariat nu puteau aprecia cu exactitate era numărul de interfeţe fizice dintre straturile neurale şi reţeaua de comunicaţii a Valiskului. Trenurile-tuburi şi lifturile din zgârie-stele erau exemplele cele mai evidente, dar toate sistemele utilitare mecanice şi electronice aveau joncţiuni similare, mici procesoare-nodule ce converteau impulsurile din fibra optică în impulsuri nervoase şi invers. Iar Magellanic Itg nu numai că construise reţeaua de comunicaţii din Valisk, ci de asemenea furniza nouăzeci la sută din componentele electronice ale spaţioportului invers rotativ. Un detaliu pe care încă şi mai puţine persoane îl ştiau era faptul că toate procesoarele companiei aveau hardcablată în ele o funcţie de tip backdoor, la care numai Rubra avea cheia.

La câteva secunde după ce posedaţii îşi stabiliseră noile canale de comandă DS, Rubra se afla în sistem gândindu-se la delicioasa ironie a sorţii care-l făcea să fie un spectru în maşinăriile spectrelor. Circuitele de interfaţă secrete pe care le stabilise pentru a obţine intrarea nu puteau susţine traficul de date necesar pentru a recăpăta controlul complet al platformelor, dar cu certitudine putea să le facă altora ce-i făcuseră lui.

La semnalul primit de la Consensul Kohistan, Rubra expedie imediat o rafală de comenzi către platformele DS. Codurile de comandă fură şterse şi înlocuite, limitatorii de siguranţă fură decuplaţi, programele de management al generatoarelor de fuziune fură reformatate.

În biroul de management din spaţioport, de unde era condusă reţeaua DS a habitatului, toate alarmele se declanşară simultan. Întreaga încăpere fu inundată de lumină roşie dinspre proiectoarele AV şi holoecrane. Apoi energia se întrerupse, lăsându-i în beznă pe membrii echipei.

— Ce pizda mă-sii se-ntâmplă? răcni recent numitul căpitan al reţelei.

O flacără strălucitoare de lumânare i se aprinse în vârful degetului arătător, dezvăluind chipuri la fel de derutate în jurul său. Se întinse către blocul comunicator pentru a o apela pe Kiera Salter, detestând ce avea să audă, însă mâna nu-i mai ajunse niciodată la destinaţie.

— Căcat, zbieră cineva, priviţi!

O lumină orbitor de albă începu să se reverse prin unicul hublou al biroului.

În patruzeci şi cinci de generatoare de fuziune, jetul de plasmă devenise instabil, perturbat de manipulări ale câmpului de restricţionare magnetică. Plasma lovi pereţii incintei delimitatoare şi vaporiză materialul, ceea ce crescu presiunea de o mie de ori. Patruzeci şi cinci de generatoare de fuziune fură perforate aproape simultan, destrămând platformele DS într-o explozie de şrapnele şi gaze iradiate la temperatura de cinci milioane de grade.

Puteţi începe, anunţă Rubra flota care aştepta.

Trei sute de terminusuri de găuri-de-vierme se deschiseră, înconjurând habitatul. Şoimi-de-vid ţâşniră prin ele. Două sute aveau scopul de a distruge staţiile industriale, lipsind-o pe Kiera de enorma lor bază de producere a armamentului. Imediat, navele stelare bitek se năpustiră pe vectorii lor de asalt. Proiectile cinetice fulgerară de pe suporturile de lansare, gonind cu şaisprezece ge spre staţii. Fiecare salvă era astfel aţintită încât suflul impactului să îndepărteze de habitat cascada de sfărâmături, minimizând posibilitatea afectării polipului carcasei prin coliziuni.

Cei o sută de şoimi-de-vid rămaşi aveau misiuni de reprimare. Zburând în formaţii de câte zece, emiseră prin afinitate avertizări către şoimii-de-iad, complet derutaţi, de pe terasele de andocare, poruncindu-le să rămână locului. Sub panglicile perfect conturate de lumină rubinie dinspre laserele de ochire polipul teraselor străluci ca gheaţa neagră lovită de un soare matinal. Raze refractate se răsuciră în jurul formelor stranii cocoţate pe piedestale, când şoimii-de-vid începură să-şi coordoneze vectorii cu rotaţia habitatului.

Mai aproape de habitat, cicloane de sfărâmături scânteietoare clocoteau dinspre ruinele staţiilor industriale. Şoimii-de-vid victorioşi plonjau şi se roteau deasupra constelaţiilor metalice, îndepărtându-se iute de periculosul front de undă format din schije ascuţite de mare viteză. Şoimii-de-iad rămaseră pe piedestale, asistând muţi şi neputincioşi la masacru.

Excelent tirul, anunţă Rubra Consensul Kohistan. Nu uitaţi însă: când se va termina totul, veţi achita poliţa de asigurare a lui Magellanic Itg.

Trei sute de interstiţii de găuri-de-vierme se deschiseră. Şoimii-de-vid dispărură într-o etalare extraordinară de sincronicitate. Atacul durase nouăzeci şi trei de secunde.

Chiar şi în înflăcărarea pasiunii, Kiera Salter simţi cum minţile din apropiere începură să se învăpăieze alarmate. Încercă să-l îndepărteze pe Stanyon de pe spinarea ei şi să se scoale în picioare. Când el se împotrivi, înteţindu-şi strânsoarea, îl izbi pur şi simplu cu un fulger energistic în piept. Bărbatul icni şi impactul îl propulsă către înapoi.

— Ce pula mea de joc mai e şi ăsta? mormăi el.

— Taci! Kiera se ridică, dorindu-şi să-i dispară echimozele. Transpiraţia pieri şi părul redeveni o coamă perfect pieptănată. O rochie de vară simplă, stacojie, i se materializă peste piele.

De cealaltă parte a calotei polare, şoimii-de-iad clocoteau de resentimente şi furie. Dincolo de ei era o pâclă de viaţă care degaja un iz de hotărâre îngheţată. Iar Rubra, murmurul mintal de fundal, mereu prezent, radia satisfacţie.

— La dracu'!

Blocul procesor desktop al femeii porni să ţiuie şi peste ecranul său curseră date. Pe toată reprezentarea reţelei pâlpâiau simboluri roşii, ce anunţau sisteme nefuncţionale, şi o alertă de defensivă strategică.

Sunetul ascuţit începu să se întrerupă intermitent, apoi ecranul se întunecă. Cu cât privea mai intens blocul, cu atât se înrăutăţeau căderile.

— Ce se-ntâmplă? întrebă Erdal Kilcady.

Cealaltă fantezie a ei de dormitor. Un idiot de douăzeci de ani care, din câte îşi dăduse ea seama, avea o singură întrebuinţare.

— Suntem atacaţi, cretinule! îl repezi. Căcaţii ăia de edenişti.

La dracu', planurile îi progresaseră minunat până acum. Puştii dobitoci credeau în înregistrarea ei şi începuseră să sosească. Încă două luni şi populaţia habitatului ar fi crescut la un nivel decent.

Dar acum, atacul ăsta. Probabil că zborurile constante ale şoimilor-de-iad îi speriaseră pe edenişti, care deciseseră să intre în acţiune.

Urma de arsură de pe pieptul lui Stanyon se vindecă. Haine apărură şi-i îmbrăcară trupul.

— Ar fi mai bine să mergem la centrul de control DS, rosti el, şi să tragem nişte şuturi în cur.

Kiera şovăi. Centrul DS se găsea în spaţioportul invers rotativ. Ea era convinsă că habitatul în sine avea să fie ferit de atacuri. Rubra n-ar fi îngăduit niciodată asta, pe când spaţioportul putea fi o ţintă legitimă.

În clipa în care făcu primul pas ezitant spre uşă, telefonul din bachelită neagră de pe noptieră începu să sune. Instrumentul primitiv de comunicaţii era dintre cele care funcţionau aproape infailibil în ambientul energistic degajat de posedaţi. Ridică receptorul şi-l duse la ureche.