Peter F. Hamilton Zorii noptii

— Nu-mi vine să cred ce se-ntâmplă. Maică Maria, mă transformă într-o celebritate media!

— Dacă nu ştiai, ăsta-i unchiu-meu, spuse Lodi. Ai verificat părerile pozitive din reportajele alea? Pe numele Mariei, dacă ne-ar permite vreodată să votăm aici, mâine ai fi aleasă preşedintă.

— Unchiul tău?

El făcu o grimasă.

— Da, aşa-i. Cabral e unchiu-meu. A făcut o avere din exploatarea atitudinii de mic-garissani. Ce naiba, uită-te şi dumneata ce fel de oameni trăiesc aici – înghit totul pe nemestecate!

— Este nebun. Ce crede că obţine, dacă-mi trasează genul ăsta de profil public?

— Mobilizează susţinerea publică în favoarea dumitale. Genul ăsta de propagandă va îngreuna de zece ori activitatea agenţiilor care te urmăresc. Oricine ar mai încerca azi să te scoată din Ayacucho împotriva voinţei tale ar sfârşi prin a fi linşat.

Ea îl fulgeră cu privirea. O faţă înflăcărată care trăda enorm de multă furie interioară, fără să diminueze însă vreodată inocenţa naturală. Copil de revoluţionari rataţi.

— Ai probabil dreptate. Dar lucrurile nu se întâmplă aşa cum mă aşteptasem eu.

— Îmi pare rău. Scoase din dulap o geantă de umăr uzată. Vrei să-ncerci nişte haine din astea?

Îi arătă un şort lung de sport şi un tricou Ayacucho Junior Curveball Team. Intenţionau ca Alkad să iasă din cameră cu înfăţişarea unui adolescent obişnuit pasionat de sport, purtând o perucă tunsă scurt şi costumul cameleonic reprogramat. Un băiat.

— De ce nu?

— Voy o să ne sune-n curând. Ar trebui să fim gata.

— Chiar crezi că ea ne poate scoate din asteroid cu o navă stelară, nu-i aşa?

— Da.

— Lodi, tu ai idee cât de dificil este de aranjat aşa ceva, tocmai într-un moment ca ăsta? Mişcările clandestine trebuie să aibă contacte infiltrate în structura administraţiei locale, oameni devotaţi şi dedicaţi, dispuşi să rişte totul pentru cauză. Voi ce aveţi? Sunteţi nişte puşti bogaţi care au găsit un mod nou de a se revolta împotriva părinţilor lor.

— Da, şi noi putem folosi banii ăia pentru a te ajuta, dacă ne-ai lăsa. Voy ne-a-nvăţat asta. Dacă avem nevoie de ceva – cumpărăm. În felul ăsta, nu există o reţea pe care agenţiile s-o descopere şi în care să se înfiltreze. N-am fost demascaţi niciodată. De aceea dumneata ai stat în camera asta toată noaptea, fără ca uşa să-ţi fie dărâmată de un mecanoid de asalt.

— Aici s-ar putea să ai dreptate. Trebuie să recunosc că bătrânii partizani nu s-au descurcat prea bine, adevărat.

Se strâmbă fără chef la gluga costumului cameleonic, apoi începu să-şi netezească părul spre spate, pregătindu-se să şi-o pună pe cap.

Joshua înălţă capsula Petri către panoul luminescent al cabinei şi miji ochii la sticla transparentă. Părea complet goală; retinele lui amplificate nu puteau distinge nici măcar particule de praf. Dar în interiorul capsulei aceleia pure din punct de vedere optic se aflau treisprezece spioni nanonici monitorizatori, pe care pachetele medicale le extrăseseră din echipajul lui Lady Mac şi gardişti. Erau implanturi subcutanate; agenţii le înfigeau prin atingerea întâmplătoare şi scurtă de o victimă care nu bănuia nimic.

— Cum se face că eu am avut trei? plânse Ashly.

— Eşti în mod evident un tip subversiv, rosti Sarha. Mai mult ca sigur, gata de orice rele.

— Mulţumesc.

— Toţi sunteţi curaţi, anunţă ea. Programul de analiză medicală nu poate detecta nici o infecţie sau vreun virus neobişnuit. Se pare că n-au fost puşi pe rele.

— De data asta, preciză Joshua.

Imediat ce scanerele din chirurgia navei localizaseră primul spion monitorizator, el îi ordonase Sarhei să ruleze analize biochimice complete pentru tot echipajul. Microbii şi viruşii erau mult mai simplu de introdus decât nanonicele într-o ţintă.

Din fericire, agenţiile fuseseră doar curioase, nu ostile. Însă acesta era cel mai acut memento de până acum al mizei implicate. Deocamdată fuseseră norocoşi, dar norocul acela nu avea să dureze la infinit, gândi tânărul. Şi nu era singurul care înţelesese asta. În cabină exista genul de atmosferă din vestiarul sportiv, după meci, cu o echipă care se simţea foarte uşurată că izbutise să smulgă o remiză.

— S-o luăm de la început, continuă el. Sarha, acum suntem siguri?

— Da. Spionii ăştia nu pot dataviza prin ecranele de protecţie ale lui Lady Mac. Ei reprezintă o problemă doar afară.

— Nu ştii însă când am fost înţepaţi?

— Îmi pare rău, asta-i imposibil de ştiut.

— Poate prietena ta, doamna Nateghi, sugeră Melvyn. A fost un episod destul de straniu.

— Ai probabil dreptate, încuviinţă Joshua fără chef. Bun, să presupunem că tot ce am făcut până acum a fost compromis. În primul rând, mai are vreun rost să continuăm? Iisuse, ştim că ea este aici. Blestematele de studiouri de ştiri n-au transmis nimic altceva. Problema noastră este cât de dificil va fi s-o contactăm fără a fi observaţi. Este clar că vor încerca să ne înţepe din nou. Sarha, blocurile noastre de bruiaj electronic acţionează împotriva spionilor ăstora monitorizatori?

— Ar trebui să-i poată destabiliza; când am plecat din Seninătate, ne-am dotat cu sistemele cele mai modeme.

— Perfect. Din clipa asta nimeni nu iese în Ayacucho fără să fie dotat cu aşa ceva. În plus, când ieşim, fiecare dintre noi va fi însoţit de un gardist. Ione, vreau să purtaţi armele cu proiectile chimice pe care le-am adus.

— Da, Joshua, rosti unul dintre cei patru gardişti din cabină.

Nu-şi putea da seama dacă era cel care-l însoţise mai devreme.

— Mai departe, ce fel de date am adunat până acum? Melvyn?

— Ashly şi cu mine am fost la cei mai importanţi cinci contractori defensivi. Unicele comenzi pe care le-au primit au fost pentru modernizări ale platformelor DS ale asteroidului şi al naibii de puţine. Când ne-am interesat de dotarea lui Lady Mac cu sisteme noi, ne-au oferit nişte discounturi magnifice. Sunt absolut disperaţi după orice de lucru. Mzu n-a comandat nimănui vreun echipament. Şi nimeni nu reechipează nave stelare.

— Bine. Beaulieu?

— Nimic, căpitane. Daphine Kigano a dispărut la cincisprezece minute după de a ajuns aici. Nu are nici o adresă, nici o înregistrare de credit, nici o rezervare de hotel, nici o înregistrare de cetăţenie, nici un fişier de înregistrare publică.

— Am înţeles. În felul ăsta, am rămas numai cu Ikela.

— E mort, Joshua, rosti Dahybi. Nu tocmai cea mai bună pistă.

— Pauline Webb a fost a naibii de hotărâtă să mă oprească să am vreun contact cu managementul T'Opingtu. Înseamnă că asta este direcţia în care să pornim. Am trecut în revistă toţi biţii pe care i-am putut găsi despre Ikela şi T'Opingtu. El a apărut la Dorado cu o grămadă de bani şi a înfiinţat compania. Nicăieri nu-i menţionată provenienţa banilor; potrivit biografiei sale, a lucrat ca manager junior pentru o companie garissană de inginerie. Ceea ce nu prea explică fondurile alea. Dacă ai fi însă Alkad Mzu, urmărită şi având nevoie de o navă stelară care să poată lansa Alchimistul, la cine te-ai duce când ai ajunge aici? Ikela se potriveşte perfect programului de căutare: proprietarul unei companii care produce componente speciale de astroinginerie. Nu uitaţi că Mzu a păcălit agenţiile de contrainformaţii timp de aproape treizeci de ani. Indiferent ce plan ar fi stabilit cu colegii ei după Genocid, a fost bine gândit.

— Dar n-a fost şi perfect, zise Ashly. Altfel steaua Omutei ar fi deja supernovă.

— Posedaţii le-au dat planul peste cap, aia-i! spuse Sarha. Cine ar fi putut anticipa carantina asta?

— Nu contează, zise Joshua. Important este că T'Opingtu a fost înfiinţată probabil pentru a-i oferi lui Mzu mijloacele pentru lansarea Alchimistului. Ikela trebuie să se fi asigurat că politica asta va continua şi eventualitatea în care el nu va mai apuca să trăiască într-atât încât s-o vadă sosind pe Mzu.

— Ceea ce s-a şi întâmplat, spuse Ashly. Probabil că agenţiile l-au ras.

— Nu însă Mzu, zise Melvyn. Campania asta de susţinere a ei a început prea repede după moartea lui Ikela. Cineva ştie că ea este pe aici. Cineva cu al dracu' de multă influenţă, dar care nu are contact cu Mzu. Căpitane, cu opinia publică inflamată în halul ăsta va fi aproape imposibil s-o răpim.

— Adică exact ce se intenţionează, observă Dahybi. Deşi este o acţiune orientată mai degrabă spre agenţiile de contrainformaţii, decât spre noi.

— Ne vom ocupa de problema asta dacă vom ajunge vreodată la ea, încuviinţă Joshua. Momentan prioritatea noastră este să dăm de urma lui Mzu.

— Cum? întrebă Sarha.

— Ikela are o fată; potrivit fişierului său public, n-are altă familie.

— Va fi moştenitoarea, rosti Beaulieu.

— Exact. Se numeşte Voy şi are douăzeci şi unu de ani. Zic că ea este intrarea noastră în orice fel de organizaţie pe care se poate s-o fi clădit tatăl ei în aşteptarea lui Mzu

— Haide, haide! protestă Ashly. Taică-său abia a fost ucis, aşa că ea n-o să accepte întâlniri cu nişte persoane complet necunoscute, cu atât mai puţin să ne spună ceva despre mişcarea garissană clandestină, chiar dacă ar deţine unele date. Ceea ce este nesigur. Eu nu mi-aş implica fiica în aşa ceva. Iar agenţiile vor dori s-o interogheze şi pe ea.

Joshua nu intenţiona să argumenteze. Imediat ce parcursese fişierul public al lui Ikela, ştiuse că Voy era legătura. Ione i-ar fi spus „intuiţia” lui şi poate că ar fi avut dreptate. Vechea furnicătură a convingerii îl pişcase din nou.

— Dacă ne putem apropia de ea, avem o şansă, rosti el ferm. Acum Mzu nu-şi mai poate permite să rămână aici. Va trebui să plece, ba chiar cât mai repede. Cumva, într-un fel sau altul, Voy va fi implicată. Este pista noastră cea mai bună.

— Nu te contrazic, spuse Dahybi. Este o pistă la fel de bună ca oricare alta. Dar cum dracu' o s-ajungi în apropierea ei?

— N-ai fost atent? întrebă un gardist. Voy este femelă şi are douăzeci şi unu de ani.

Joshua rânji drăceşte spre Dahybi.

— Cred că glumeşti! se holbă specialistul în noduri.

— O să stau pur şi simplu pe spate şi o să mă gândesc la Confederaţie.

— Joshua…

Tânărul izbucni în râs.

— Ce feţe aveţi! Nu te speria, Dahybi, nu simt chiar aşa de încrezut. Însă ea trebuie să aibă prietene. În asteroizii Dorado există destui întreprinzători bogaţi, ai căror copii se adună în propria lor clică socială. Iar eu sunt un căpitan-proprietar de navă stelară, la urma urmelor. Una dintre fete ne va băga în cercul ăla. Nu-mi rămâne decât s-o găsesc.

Rânji larg echipajului său care-l privea cu un amestec de îndoială şi resemnare şi sfârşi:

— E timpul să petrecem!

Prince Lambert fixă legăturile din jurul încheieturilor fetei slăbănoage, apoi activă programul senzambiental. Dormitorul i se dizolvă într-o odaie circulară cu pereţi din piatră, aflată în vârful turnului unui castel, cu patul în mijlocul podelei din dale. Robii lui începură să intre prin uşa ferecată în fier. Zece dintre ei se postară în jurul patului, privind impasibil la forma cu membrele răşchirate.

El luă de sub pernă gulerul de răspunsuri telecomandate şi i-l fixă în jurul gâtului.

— Ce este? întrebă fata şi neliniştea i se ridică prin glas.

Era foarte tânără şi probabil că nu mai auzise până atunci de dispozitiv.

El o sărută în tăcere şi dataviză secvenţa de activare a gulerului. Tehnologia era o variantă a pachetelor nanonice medicale, care expedia filamente pentru a se contopi cu şira spinării ei. O putea utiliza pentru ari manipula corpul să reacţioneze exact aşa cum dorea, împlinindu-i pe rând toate fanteziile.

— Sper că nu întrerup, rosti cu glas ascuţit de femeie unul dintre robi. Prince Lambert tresări şi fu cât pe aici să cadă din pat. Fata se tângui îngrozită, când gulerul începu să i se contopească perfect cu pielea.

El anulă programul senzambiental, revenind la realitatea dormitorului său cufundat în întuneric şi se holbă la silueta înaltă şi slabă care-l înlocuise pe robul cu muşchi ca funiile.

— Pentru numele Mariei, Voy! O să schimb blestematul de cod al uşii apartamentului ăstuia! N-ar fi trebuit niciodată să ţi-l dau.

Miji ochii spre siluetă:

— Voy?

Ea îşi scotea gluga costumului cameleonic, îngăduind coroniţei de codiţe împletite să fluture liberă. Ţinea neglijent în mână o perucă brun-roşcat răvăşită. Purta o salopetă standard de agronom de biosferă.

— Vreau să discutăm.

Gura lui se căscă fără să vrea. Cu o mână o arătă inutil pe fata de pe pat, care trăgea de legături.

— Voy!

— Acum!

Ea reveni în living. Bărbatul înjură, dataviză o comandă de închidere spre guler şi începu să desfacă legăturile din jurul încheieturilor.

— Câţi ani are? întrebă Voy când el intră în living.

— Ce contează?

— Pentru Shea poate să conteze. N-a aflat încă despre ciudăţeniile tale?

— De unde până unde interesul ăsta brusc faţă de viaţa mea sexuală? Îi duci dorul?

— Aşa cum statuile duc dorul găinaţului.

— Nu aşa ai spus ultima dată.

— Cui îi pasă?

— Mie. Ne-a fost bine împreună.

— Vorbeşti despre trecut.

— Atunci, de ce te-ai întors în goana mare?

— Am nevoie de ceva de la tine.

— Maică Maria, procedura aia de detoxificare a fost o mare greşeală! Te preferam aşa cum erai înainte.

— Sunt realmente interesată de tot ce spui, PL.

— Ce dracu' cauţi aici?

— Vreau să pregăteşti Tekas pentru zbor şi să mă scoţi pe mine şi pe nişte prieteni din sistem.

— Cum să nu, nici o problemă. Se trânti în fotoliul de piele şi o gratulă cu o privire compătimitoare. Vrei vreo destinaţie anume? Noua Californie? Norfolk? Auzi, poate c-ar fi mai bine să dăm lovitura şi să vedem dacă nu putem trece prin reţeaua DS a Pământului!

— E ceva important. E pentru Garissa.

— Oh, Maria! Revoluţia voastră de cacao.

— Nu-i revoluţie, ci se numeşte onoare. Accesează-ţi fişierul dicţionar.

— N-am aşa ceva. Şi pentru informarea ta, zborurile civile interstelare simt în carantină. N-aş putea zbura cu Tekas nici dacă aş vrea.

— Şi ai vrea?

— Da. Bun, ai unu-zero. Dacă aş fi ştiut din timp despre carantina asta, aş fi plecat. Poate că asteroizii Dorado sunt căminul meu, dar nu cred că reprezintă locul cel mai bun în care să trăieşti cât timp posedaţii bântuie prin jur. Ideea ta este cea bună, Voy, însă a venit prea târziu.

Ea ridică un flek.

— Autorizaţia de zbor a Consiliului Guvernator Dorado; va fi un voiaj oficial.

— Cum dracu'…

— Tata făcea parte din Consiliu, iar eu am codurile lui de acces.

Ispita îl obseda ca un blestem.

— Mai sunt valide?

— Da. Eu şi alţi trei oameni. Batem palma?

— Aş vrea s-aduc câţiva inşi.

— Nu. Te poţi descurca singur cu iahtul ăla, de aia l-am ales. Asta nu-i un voiaj de plăcere, PL. Am nevoie de tine pentru nişte manevre mai complexe.

— Ştii bine că Tekas nu-i capabil de luptă. Cine sunt „alţii”?

— Vei afla numai în cazul în care va fi absolut necesar să ştii. Şi nu este. Batem palma?

— O să-ncercăm şi sexul în imponderabilitate?

— Dacă vrei să mă fuţi ca să pilotezi iahtul, ia-o-n mână.

— Maică Maria, da' eşti realmente o căţea!

— Batem palma?

— Bine. Lasă-mă o zi să-mi aranjez treburile pe aici.

— Plecăm în trei ore.

— Nici vorbă! Mă-ndoiesc că până atunci aş putea umple măcar rezervoarele criogenice.

— Încearcă, rosti ea şi flutură flekul. Dacă nu – adio autorizaţie.

— Căţeaua dracului!

Fata era extravagant de atrăgătoare; puţin peste douăzeci de ani, cu piele de abanos lucios şi păr castaniu, lung până peste fese. Rochia îi era de un albastru-cenuşiu metalic sclipitor, cu tivul doar cu niţel mai jos decât vârfurile pletelor.

Melvyn bănuia că era o puştoaică bogată tipică, nesigură pe ea. Deşi lui Joshua nu părea să-i pese; ei doi erau ocupaţi să se sărute de zor pe ringul de dans din Bar KF-T.

— E dat dracu'! rosti Melvyn ursuz, simţind că trebuia să-i explice lui Beaulieu, care stătea la masă cu el. Pentru mine nu merge niciodată. Vreau să zic că specialist în fuziune nu-i o meserie uşoară. Şi fac parte dintr-un echipaj, ceea ce-i destul de atrăgător, nu? Dar când andocăm, toate dau năvală pur şi simplu peste el. Cred că are feromonii modificaţi genetic împreună cu toate celelalte.

Începu să scotocească printre sticlele de bere de pe masă, căutând una care să mai aibă ceva înăuntru. Erau destul de multe.

— Nu crezi că are vreo legătură cu faptul că-i cu treizeci de ani mai tânăr ca tine? întrebă cosmonika.

— Douăzeci şi cinci! o corectă Melvyn indignat.

— Douăzeci şi cinci.

— În nici un caz. Cosmonika scană din nou în mod automat Bar KF-T. În mod evident, acţiunea lui Joshua îi deruta pe agenţii de contrainformaţii care erau de serviciu. Melvyn şi Beaulieu identificaseră cinci dintre ei în club, amuzându-se ca la un joc în timp ce beau bere şi-l aşteptau pe Joshua să agaţe o fată. Nu însemna că agenţii aceia ar fi fost rezervaţi; şi ei beau, dansau ori flecăreau cu alţi oameni, dar îi trăda faptul că menţineau o distanţă rigidă faţă de echipajul lui Lady Mac.

Joshua îşi luă rămas-bun de la fată, fluturând radios din mână, şi se aşeză cu un suspin satisfăcut la masa lui Melvyn.

— O cheamă Kole şi m-a invitat la o petrecere în seara asta.

— Mă surprinde că se poate abţine atât timp, mormăi Melvyn.

— Mă-ntâlnesc cu ea şi cu prietenii ei la concertul de binefacere de diseară, după care se merge la o paradeală privată în apartamentul cuiva.

— Un concert de binefacere? întrebă Beaulieu.

— Nişte formaţii StF locale cântă ca să adune bani pentru cheltuielile legale ale lui Mzu, în eventualitatea în care ea va trebui vreodată să lupte împotriva unei cereri de extrădare a Confederaţiei.

— Devine de-a dreptul o religie, observă Melvyn.

— Aşa se pare. Joshua începu să numere sticlele de pe masă: Haideţi, trebuie să ne-ntoarcem în Lady Mac.

Îşi trecu braţul pe sub umărul lui Melvyn şi-i făcu semn lui Beaulieu să-l ajute. Împreună îl ridicară în picioare pe specialistul în fuziune care se ameţise serios. Ashly şi Sarha veneau către ei dinspre bar. Toţi patru gardiştii se sculară de la locurile lor.

Nici un agent nu se clinti. Ar fi fost prea bătător la ochi.

O pereche de posedaţi intră în Bar KF-T. Un bărbat şi o femeie, îmbrăcaţi în haine care aproape corespundeau modei curente.

Blocul de război electronic al lui Joshua dataviză o alarmă.

— Jos! răcniră la unison cei patru gardişti.

Programul de răspuns la ameninţări care intrase în mod primar imediat după declanşarea alarmei îl trimise pe Joshua în plonjon printre mese şi scaune. Lovi podeaua şi se rostogoli expert, pentru a absorbi impactul. Două scaune goale zburară prin aer lovite de picioarele lui. Echipajul îl urmă aproape imediat; până şi Melvyn veni, deşi încetinit de alcoolul care-i poluase nervii.

Ţipete răsunară în tot clubul când gardiştii îşi scoaseră pistoalele-mitralieră butucănoase. Agenţii intraseră de asemenea în acţiune şi muşchii lor amplificaţi le transformară mişcările în ceaţă.

Ambii posedaţi icniră înaintea reacţiilor aproape instantanee faţă de sosirea lor. Erau ţintiţi de im număr impresionant de arme, în mijlocul unui haos de clienţi îngroziţi şi derutaţi.

— Nici o mişcare! le ordonă un glas cuadrofonic.

Posedaţii nu aveau nanonice neurale funcţionale pentru a rula programe de luptă, dar instinctele le erau aproape la fel de rapide. Amândoi începură să ridice braţele, cu foc alb ţâşnind din vârfurile degetelor.

Şase pistoale-mitralieră, trei arme semiautomate şi o carabină deschiseră focul.

Până atunci Joshua nu mai auzise vreodată o armă cu proiectile chimice în acţiune. Focul simultan a zece asemenea arme producea un vacarm mai puternic decât duzele unei rachete cu fuziune. Îşi trânti palmele peste urechi. Canonada nu durase mai mult de două secunde. Riscă să ridice capul.

Doar agenţii (erau de fapt şase – Melvyn îl scăpase pe unul) şi gardiştii stăteau în picioare. Toţi ceilalţi se aflau pe podea, cu membrele răşchirate sau ghemuiţi în poziţia fetus. Mese şi scaune se rostogoleau şi se roteau. Muzica şi hologramele de pe ringul de dans nu se opriseră.

Joshua auzi câteva clicuri mecanice specifice, când încărcătoare noi fură izbite în arme.

Gloanţele zdrenţuiseră peretele din spatele posedaţilor, mestecând lambriurile din compozit. Pete mari de sânge acopereau aşchiile neregulate. Cele două trupuri…

Tânărul se crispă. Din ele nu mai rămăsese mare lucru pentru a fi identificate ca oameni. Un program de suprimare a greţei comută lin în modul primar, deşi nu făcea decât să stopeze simptomele fizice.

Gemete şi ţipete se făcură auzite peste muzică. Câţiva clienţi fuseseră loviţi de ricoşeuri.

— Joshua!

Era Sarha, care avea mâna încleştată pe coapsa stângă a lui Ashly. Sângele îi pătase degetele în stacojiu.

— A fost lovit.

Pilotul îşi privea rana cu interes calm şi morbid.

— Tâmpenia dracului…

Clipi confuz.

— Ione! strigă Joshua. Nanonice medicale!

Un gardist luă un pachet din echipamentul său de la centură. Beaulieu spinteca ţesătura pantalonilor lui Ashly cu o lamă mică de metal, care îi glisase din auxiliarele încheieturii stângi. Un firicel de fluid verde-cenuşiu se prelingea printr-o gaură de glonţ din placa ei pectorală de aramă.

— Fii atentă, murmură Ashly.

După ce rana fu complet expusă, Sarha aşeză pachetul peste ea.

— Haidem! zise Joshua. Beaulieu, ia-l pe Melvyn. Sarha şi cu mine ne ocupăm de Ashly. Ione, acoperă-ne!

— Ia staţi aşa! rosti un agent pe care Joshua îl recunoscu ca fiind imul dintre durii care o însoţiseră pe Pauline Webb. Rămâneţi aici până când soseşte poliţia!

Un barman care-şi revenise îndeajuns de repede pentru a se gândi la posibilităţile financiare începu să înregistreze scena într-o celulă de memorie. Mai târziu în aceeaşi zi şi pe tot parcursul nopţii, companiile de ştiri o reluară aproape constant. Şase bărbaţi înarmaţi într-o confruntare cu un tânăr căpitan de navă stelară (ulterior toţi îşi dădură seama că era chiar „Lagrange” Calvert) şi echipajul său. Căpitanul spunea că nimeni n-avea să-l oprească din a-şi duce prietenul rănit pentru a fi tratat corespunzător. Şi, oricum, ce autoritate aveau ei? Patru cosmoniki identici şi neliniştitor de ameninţători stăteau între Calvert şi bărbaţii înarmaţi. După o pauză scurtă armele tuturor părură să dispară. Echipajul navei stelare ieşi din club, purtându-şi rănitul.

Prezentatorii speculară mult şi pe îndelete asupra posibilităţii ca bărbaţii înarmaţi să fi fost de fapt agenţi de contrainformaţii. Reporterii de teren încercară cu disperare să-i găsească, dar fără succes.

Poliţia confirmă în mod oficial că cei doi indivizi ucişi prin împuşcare de agenţi fuseseră posedaţi (deşi nu dădură nici un fel de detalii despre bazele certitudinii respective). Consiliul Guvernator Ayacucho emise o declaraţie publică, cerându-le tuturor să rămână calmi. Prioritatea totală avea să fie acordată căutării şi identificării de proceduri care să fie implementate pentru localizarea oricăror altor posedaţi din asteroid. Toţi cetăţenii şi rezidenţii erau rugaţi să coopereze.

Nu existase nici o manifestare fizică de panică, nici gloate mânioase care să se adune în caverna biosferă ori să pornească în marş către sala Consiliului. Oamenii se temeau prea mult de ceea ce-i putea aştepta în afara uşilor apartamentelor. Companiile şi birourile ce rămăseseră deschise începură să-şi reducă activitatea sau să-şi deruleze afacerile exclusiv prin reţeaua de comunicaţii; orice care nu implica necesitatea contactelor personale. Părinţii îşi retraseră copiii de la cluburile de zi. Serviciile de urgenţe fură aduse la statutul de alertă totală. Personalul companiilor de securitate îi ajută pe poliţişti în căutare.

Până spre sfârşitul după-amiezii, câteva nave stelare căpătară din partea Consiliului autorizaţia oficială de decolare. Majoritatea duceau consilieri, familiile lor şi asistenţi apropiaţi, la conferinţe sau negocieri defensive cu aliaţi.