Peter F. Hamilton Zorii noptii

— Nu. Lăsaţi-mă. Plecaţi voi.

Madeleine îl apăsă uşor, când liftul începu să suie.

— Termină cu prostiile. Dacă dau peste tine, te vor ucide.

— Vom trece prin asta împreună, rosti Desmond cu glas plin de simpatie şi înţelegere. N-o să te abandonăm acum.

Încapsulat în pachetele protectoare, Erick nu putu nici măcar să geamă de frustrare. Deschise un canal criptat protejat spre Biroul Marinei Confederaţiei. Locotenenta Li Chang răspunse imediat.

— Trebuie să ne interceptaţi, dataviză Erick. Imbecilii ăştia o să mă scoată din Culey, dacă nu-i opreşte nimeni.

— În regulă, nu vă panicaţi. Apelez echipa de serviciu pentru operaţii secrete. Putem ajunge la timp la spaţioport.

— Aveţi pe cineva în centrul de control al zborurilor?

— Da, domnule căpitan.

— Activaţi-l şi asiguraţi-vă că invalidează autorizaţia de plecare a lui Duchamp. Vreau ca Răzbunarea lui Villeneuve să nu se clintească din nenorocitul ăla de siloz de andocare.

— O fac chiar acum. Şi nu vă neliniştiţi.

În mod evident, Desmond şi Madeleine dedicaseră o atenţie considerabilă planificării traseului pentru a evita orice întâlniri. Îl purtară pe Erick prin stupul de piatră care forma secţiunea locuibilă din Culey, comutând între diverse lifturi utilitare publice. Când ajunseră la nivelurile superioare, unde gravitaţia scădea sub zece la sută standard, lăsară patul în urmă şi-l traseră pe bărbat printr-un labirint de pasaje simple, sfredelite rectiliniu prin rocă. Era un fel de grilă străveche de întreţinere sau inspecţie, cu puţine procesoare de reţea funcţionale. Locotenenta Li Chang avu dificultăţi în a le urmări parcursul.

La optsprezece minute după ce părăsiseră spitalul, ajunseră la baza fusului spaţioportului. Câteva priviri curioase îi examinară când plutiră de-a curmezişul uriaşei incinte axiale către o capsulă de tranzit goală.

— Suntem la două minute în urmă, dataviză Li Chang. Slavă cerului că au ales o rută ferită de observaţii, fiindcă în felul ăsta au încetinit.

— Ce-i cu autorizaţia de plecare?

— Dumnezeu ştie cum a reuşit Duchamp, dar comisarul Ri Drak a dat undă verde pentru plecarea Răzbunării lui Villeneuve. Biroul Marinei a depus un protest oficial la Consiliul Guvernării Culey. Ar trebui să ne obţină o întârziere, dacă nu anularea pur şi simplu; oponenţii politici ai lui Ri Drak vor folosi protestul pentru a acumula cât mai mult capital posibil.

Capsula de tranzit îi aduse la silozul în care se afla Răzbunarea lui Villeneuve. Parcursul fu obositor; ca şi restul structurii, tuburile de tranzit trebuia renovate, dacă nu înlocuite de-a dreptul. Capsula vibra frecvent când trecea pe secţiuni de şine lipsite de curent, iar panourile luminescente îşi reduceau atunci strălucirea parcă în semn de simpatie. Se opri la câteva intersecţii, ca şi cum calculatorul de management al traseelor din spaţioport n-ar fi fost sigur asupra direcţiei.

— Acum te poţi mişca niţel? îl întrebă Madeleine pe Erick, cu speranţa că imponderabilitatea le va oferi măcar un respiro de la încordarea cauzată de manipularea masei lui.

Femeia purta două dintre modulele medicale auxiliare care erau conectate la armura dermică de pachete a lui Erick, alimentând noile implanturi cu o farmacopee de substanţe nutritive. Tuburile i se încolăceau întruna în jurul picioarelor sau se agăţau de proeminenţele armăturilor şi echipamentelor.

— Îmi pare rău, dataviză el. Imposibil.

În felul ăsta puteau câştiga vreo treizeci de secunde.

Madeleine şi Desmond schimbară între ei o privire de martiri şi-l scoaseră pe Erick din capsula de tranzit. Coridoarele cu secţiune hexagonală care înconjurau silozul de andocare aveau pereţi din compozit alb, pe care cizmele a nenumărate generaţii de echipaje şi echipe de întreţinere îl aduseseră la o culoare gri-ruginiu. Rândurile regulate de inele de prindere din lungul pereţilor se rupseseră de foarte mult timp, lăsând doar cioturi. Nu conta, deoarece oamenii care frecventau spaţioportul lui Culey nu erau nici pe departe novici. Madeleine şi Desmond îl menţinură pur şi simplu pe Erick în mijlocul coridorului, aplicându-i ocazional cate un ghiont uşor pentru a-l împiedica să se lovească de pereţi, în timp ce inerţia îl deplasa înainte.

După ce uşa capsulei de tranzit se închise în urma lui, Erick pierdu canalul de comunicaţii cu locotenenta Li Chang. Regreta că pachetele îi împiedicau vederea completă. Oare nimic din amărâta aceea de colonie nu funcţiona? O unitate medicală de susţinere emise un piuit de avertizare.

— Acuşica am ajuns, rosti Madeleine liniştitor, interpretând greşit tonul electronic.

Erick clipi iute, unica metodă de exprimare de care mai dispunea. Ei îşi riscau vieţile ca să-l salveze, pe când el avea să-i predea autorităţilor imediat ce andocau într-un port civilizat. Pe de altă parte însă el ucisese pentru a-i proteja, lăsându-i liberi să comită la rândul lor delicte şi acte de piraterie. Aplicarea pentru un post în SCNC păruse la momentul respectiv un pas înainte enorm de prestigios. Cât de stupidă i se părea retrospectiv vanitatea aceea…

Ochii i se focalizară pe o urmă de ardere lungă de doi centimetri care scrijelea peretele din compozit. Poate că îl atenţionase instinctul, sau poate un program de analiză senzorială extinsă bine scris, dar rezultatul fu cel care contă finalmente. Arsura aceea se găsea pe capacul unui panou de inspectare al unei conducte de reţea şi era recentă. Când comută pe infraroşu, sclipi însă roz-şters. Cu spectrul activ, Erick zări şi alte arsuri, o micuţă constelaţie roşiatică împroşcată pe pereţii coridorului, fiecare strălucire corespunzând unui panou de inspectare.

— Madeleine, Desmond, stop! dataviză el. Cineva a belit în mod deliberat reţeaua aici.

Desmond îşi opri lunecarea greoaie printr-o lovitură aproape reflexă cu palma în ciotul unui inel de prindere. Se întinse şi-l frână pe Erick.

— Nu pot nici măcar să stabilesc un canal cu nava, se plânse el.

— Crezi c-au intrat în capsulele de susţinere biotică? întrebă Madeleine.

Retinele ei de asemenea amplificate scanau acum cu atenţie panourile de inspectare rău prevestitoare.

— N-ar fi putut trece de Duchamp, în nici un caz cât timp paranoia îi este activată. O s-avem noroc, dacă ne mai deschide ecluza.

— Totuşi ei sunt înarmaţi şi ar fi putut pătrunde cu forţa. În plus se află înaintea noastră.

Desmond miji ochii prin condorul care se curba uşor, alarmat şi nesigur. La zece metri în faţa lui era o răspântie cu patru ramificaţii; una dintre ele ducea direct la ecluza silozului de andocare. Singurele zgomote pe care le putea auzi erau răpăiturile ventilatoarelor din sistemul de menţinere ambiental.

— Să ne-ntoarcem la capsula de tranzit, dataviză Erick. Procesorul ei de reţea era funcţional şi de acolo putem deschide un canal spre navă, chiar dacă va trebui să-l direcţionăm prin antena externă.

— Bună idee.

Madeleine îşi încordă picioarele pe ciotul unui inel de prindere şi împinse umerii lui Erick, pornindu-l înapoi prin coridor. Desmond luneca deja în jurul lor, mlădios ca un peşte. Când privi în urmă, femeia zări umbre fluctuând în răspântie.

— Desmond!

Bâjbâi în interiorul jachetei, după pistolul PIT. Un cot lovi peretele coridorului, trimiţând-o într-o tumbă. Se strădui să-şi atenueze impulsul, zgâriind disperată cu o mână compozitul grosolan, în vreme ce cu cealaltă se lupta să deschidă tocul încăpăţânat al armei. Picioarele ei îl loviră pe Erick şi-l expediară cu un bufnet în perete. Bărbatul ricoşă, târând în urma lui spirale lungi şi încâlcite de tuburi, iar modulele auxiliare se răspândiră în toate părţile, plutind liber.

Shane Brandes, inginerul de fuziune al lui Dechal, apăru din coridorul care ducea la ecluză; purta salopeta arămie dintr-o singură bucată a companiei de service a spaţioportului. Avu nevoie de două secunde pentru a o recunoaşte pe femeia care se agita la patru metri în faţa sa, chinuindu-se să-şi elibereze pistolul prins în jachetă. Icni, uimit.

— Nu mişca, cretinule! zbieră Madeleine, pe jumătate panicată, pe jumătate euforică.

Întoarse pistolul PIT către bărbatul îngrozit. Corpul continua să i se afle în plin ricoşeu, ceea ce însemna că trebuia să menţină punctul de ochire. Cinci programe de luptă distincte intrară în modul primar; gândurile îi erau atât de învălmăşite, încât femeia ceruse pur şi simplu denumirea lor generică, nu fişierele individuale. Diverse opţiuni pentru formaţii de atac în salve de viespi de luptă îi trecură prin minte. Prin grindina de date şi vectori de ge mare ce se încolăceau în bucle problematice, se concentră pentru a păstra ţeava orientată pe Brandes, care executa o imitaţie credibilă de ridicare a braţelor în aer, deşi ea le vedea inversate.

— Ce să fac?! urlă Madeleine spre Desmond.

Bărbatul se chinuia cu Erick, încercând să-i stopeze oscilaţiile greoaie.

— Ţine-l sub ameninţare! îi răcni el.

— Bine.

Femeia strânse patul pistolului în tentativa de a-l opri să mai tremure atât de violent; picioarele i se depărtară mult, stabilizând-o în coridor.

— Câţi sunt cu tine? îl întrebă pe Brandes.

— Niciunul.

Madeleine izbuti în cele din urmă să-şi stăpânească programele năbădăioase. O grilă de ţintire albastru-electric îi lunecă peste câmpul vizual şi se fixă pe poziţie. Ea ochi un punct aflat la zece centimetri de tâmpla lui Brandes şi trase. Compozitul pocni şi clocoti, emanând un fuior de fum negru nesănătos.

— Iisuse! Simt singur, jur! Trebuia să scot din funcţiune alimentările ombilicale ale navei stelare şi să defectez reţeaua silozului ăstuia înainte ca…

— Înainte ca…?

Toţi trecuseră programele de discriminare audio pe modul primar, aşa că toţi auziră deschiderea uşii capsulei de tranzit.

Desmond activă imediat un program tactic şi deschise un canal criptat spre Madeleine. Programele celor doi interfaţară, coordonându-şi răspunsul faţă de ameninţare. Bărbatul se răsuci cu faţa la evantaiul de lumină puternică revărsat prin uşă, iar pistolul PIT se roti cu o mişcare lină controlată de program.

Când Hasan Rawand ieşi din liftul navetiştilor, euforia îi ardea mai intens decât orice program stimulator de pe piaţa neagră. Se închipuia asemenea unei păsări de pradă, care pica din înalt asupra victimei nebănuitoare.

Realitatea acută din coridor îl răni. Situaţia era atât de neaşteptată, încât continuă să surâdă încrezător spre ţeava pistolului PIT al lui Desmond care era aţintit direct către capul său. Stafford Charlton şi Harry Levine aproape că-l izbiră în spate, când ieşiră din lift; cei patru mercenari angajaţi pentru a oferi o putere de foc copleşitoare erau considerabil mai controlaţi şi duseră imediat mâinile la arme.

— Rawand, rosti cu glas tare Desmond, sunt programat pe „trăgaciul mortului”. O să mori, chiar dacă mă-mpuşti.

Căpitanul lui Decbal înjură cu sete. Înapoia lui mercenarii aveau o sumedenie de probleme în desfăşurarea pe coridorul strâmt. Datavizări criptate schimbate rapid îl asigurară că trei dintre ei ţinteau membrii echipajului Răzbunării lui Villeneuve.

— Dă-ne ordinul, şi-i putem vaporiza mai întâi pistolul. Suntem siguri.

Nu era exact genul de şansă la care ar fi fost dispus să rişte Has an Rawand. Ochii lui baleiară forma încapsulată în pachete nanonice medicale.

— Ăla-i cine cred eu? se interesă.

— Nu-i relevant, replică Desmond. Atenţie: nimeni să nu facă nido mişcare bruscă. S-a-nţeles? În felul ăsta n-o să se petreacă nici un accident tragic şi nedorit, dar perfect real. Asta-i ceea ce avem în clipa asta – o situaţie de impas. Sunteţi de acord până aici? Nimeni nu va câştiga azi, mai ales dacă cineva deschide focul. De aceea cer time-out, şi toţi ne putem regrupa şi plănui să ne-njunghiem pe la spate în alt moment vesel.

— Nu cred asta, replică Hasan. Eu n-am nidun conflict cu tine, Lafoe, şi nici cu tine, Madeleine. Îl vreau însă pe căpitanul vostru şi pe nemernicul ăla de ucigaş Thakrar. Voi doi puteţi pleca oricând doriţi. Nimeni nu va trage-n voi.

— Habar n-ai prin ce am trecut noi împreună, rosti Desmond şi furia din vocea sa îl surprinse chiar şi pe el. Nu ştiu despre nava ta, Rawand, dar cei din echipajul ăsta nu se abandonează reciproc în prima clipă când se nasolesc lucrurile.

— Foarte nobil! pufni Hasan.

— Bun, uite ce-o să se-ntâmple în continuare. Noi trei o să ne retragem în Răzbunarea lui Villeneuve şi o să-l luăm pe Brandes cu noi, ca garanţie. O singură greşeală din partea voastră şi Madeleine l-a pârlit.

Hasan rânji şmechereşte.

— Şi ce dacă? Oricum nu-i mare sculă de inginer.

— Rawand! urlă Shane.

— Nu te juca cu mine! zbieră Desmond.

— Stafford, rade unul dintre modulele alea medicale de care-i atât de ataşat dragul nostru Erick, ordonă Hasan.

Stafford Charlton râse şi-şi deplasă puţin pistolul maser. Modulul pe care-l alesese şuieră ascuţit când fasciculul de radiaţie îi străpunse carcasa. Prin fisura înnegrită ţâşni fluid clocotitor din vezicile interne de rezervă iradiate. Tuburi se desprinseră, iar substanţele chimice ieşiră în jeturi prin extremităţile lor topite, făcându-le să şfichiuiască în jur cu ferocitatea unor şerpi.

Desmond nici măcar nu trebui să datavizeze vreun ordin; acţionând pe baza evaluării programelor lor combinate, Madeleine trase imediat cu pistolul PIT. Pulsaţia arse jumătate din carnea de pe tibia stângă a lui Shane Brandes. Bărbatul răcni în agonie, încleştându-şi palmele peste membrul mutilat. Glasul i se stinse la nivelul unui icnet, când nanonicele neurale ridicară blocaje împotriva durerii peste axoni.

Hasan Rawand miji ochii şi retinele amplificate absorbiră întreaga scenă. Trecu în mod primar un program de analiză tactică, care-i oferi imediat două opţiuni: retragere sau deschiderea focului. Pierderile estimate în tabăra lui erau de cincizeci la sută, incluzându-l pe Shane. Când adăugă obiectivul secundar de pătrundere cu succes în Răzbunarea lui Villeneuve, unica opţiune fu retragere şi reorganizare.

— Ia zi, întrebă calm Desmond, mărim miza sau o dăm la pace?

Hasan îl sfredeli cu privirea; dejucarea planurilor era îndeajuns de rea, dar luarea peste picior era intolerabilă.

Uşile capsulei de tranzit se deschiseră din nou şi în coridor ţâşni o sferă de mărimea unui pumn, emiţând o lumină intolerabilă. Hasan Rawand şi oamenii lui erau cel mai aproape de ea şi receptară impactul total al asaltului fotonic. Doi dintre mercenari, cu sensibilitatea retinei deschisă la maximum, orbiră instantaneu în clipa în care implanturile le fură arse. Pentru ceilalţi fu ca şi cum lumina teribilă le-ar fi perforat orbitele şi ţesutul moale al creierului. Instinctele şi programele de analiză şi reacţie fuzionară într-un simplu act de protejare: pleoapele se închiseră şi mâinile se ridicară peste ochi.

Nevăzuţi la adăpostul strălucirii, cei trei membri ai echipei pentru operaţii secrete SCNC plonjară în coridor, urmând-o pe locotenenta Li Chang. Erau îmbrăcaţi în costume-armură gri-natural, cu senzorii optici activi filtraţi pentru intensitatea grenadei quasar.

— Treceţi prin oamenii lui Rawand şi luaţi-l pe Erick, comandă Li Chang.

Trase altă grenadă quasar din încărcătorul de pe antebraţ, lansând-o pe coridor spre Desmond. Grenada nu-şi atinse însă ţinta intenţionată, deoarece unul dintre mercenarii orbiţi o devie în convulsiile sale.

Mercenarii aveau programe de luptă interconectate, care le coordonau răspunsurile. Programele de ochire şi orientare le îngăduiră să fixeze o linie precisă spre uşa capsulei de tranzit şi să ridice armele într-acolo. Impulsuri de inducţie termică fură descărcate şi raze maser brăzdară în jur.

Straturile de disipare de pe costumele purtate de echipa lui Li Chang deviară sau absorbiră majoritatea loviturilor directe. Pereţii din compozit ai tunelului nu aveau însă asemenea protecţii. Flăcări izbucniră în mijlocul artezienelor de compozit fumegător. Alarme de incendiu zbierară avertizări. Jeturi turbulente de gaze extinctoare cenuşii, dense, mugiră prin aer, transformându-se în picături de lichid turcoaz unsuros, imediat ce substanţa intra în contact cu vreo flamă, acoperind suprafaţa combustibilului. Ghemotoace uriaşe, bolborositoare, se închegară în jurul grenadelor quasar, anihilându-le.

Salvele de răspuns din partea echipei lui Li Chang eliminară prompt trei mercenari, dar corpurile lor formau un obstacol teribil de încâlcit, care bloca tot coridorul, şi în acelaşi timp constituia un scut împotriva altor arme energetice. La adăpostul său, Hasan şi ceilalţi oameni care-i rămăseseră se repliară rapid.

Li Chang avansă prin volburile de gaz extinctor, pentru a se lupta cu un cadavru. Mănuşile costumului-armură al femeii nu puteau prinde nimic cu fermitate, deoarece toate suprafeţele deveniseră lunecoase din cauza gazelor extinctoare. Două raze maser o loviră în piept şi umăr, când încercă să-şi croiască drum cu forţa şi văzu realmente gazul cristalizându-se în linii lungi şi rectilinii, ce defineau razele. Unul dintre membrii echipei pentru operaţii secrete era alături, cu degetele în jurul beregatei mortului. Corpul se înţepenise zdravăn între ei doi şi masa lui împiedica orice mişcare.

Altă salvă PIT lovi armura locotenentei şi devie. Sub şocul energetic, o zonă mare din pielea mortului căpătă culoarea cafenie a unei vânătăi vechi. Hainele îi mocneau de acum, atrăgând gazul extinctor aidoma boabelor de rouă care se condensau.

Nanonicele ei neurale activară un program de suprimare a greţei.

— Folosiţi „isteţele”, ordonă ea şi formulă parametrii şablonului de căutare-vânătoare.

O salvă de săgeţi lungi de un centimetru îi ieşiră din cartuşele de la centură: proiectile miniaturale programabile, cu rachete ionice minuscule. Descriseră ocolim prin aerul învolburat, înconjurând contururile inerte ale mercenarilor fără viaţă, după care accelerară prin coridor.

Li Chang auzi o rafală sălbatică de artificii, când peste două sute de focoase explozive cu electroni detonară în interval de trei secunde. Degete ascuţite şi pâlpâitoare de lumină alb-albastră se alungiră pe lângă corpurile ce pluteau. Unduieli de electricitate statică goniră spre ea de-a lungul pereţilor din compozit. Un curent brusc de aer o trase către sursa de lumină şi sunet. Cele trei cadavre mutilate începură să se mişte. O avertizare de reducere a presiunii fluieră metalic, auzindu-se ca un efect Doppler, pe măsură ce presiunea atmosferică scădea rapid. Trape de urgenţă glisară din pereţii coridorului, izolând secţiunea avariată.

— Domnule căpitan Thakrar? dataviză femeia. Sunteţi acolo?

Înaintând cu greu în urma leşurilor, putu vedea măcelul cauzat de minisăgeţile inteligente. O galaxie de globuleţe din sânge se roteau în jurul trunchiurilor sfârtecate ale lui Hasan Rawand şi ale celorlalţi. Presupuse că în total fuseseră patru. Era greu de spus.

Bucăţi de ţesuturi organice fuseseră împroşcate în crăpăturile din pereţi, producând izolaţii temporare care aveau să vibreze şi să oscileze sub efectul presiunii, înainte de a fi absorbite în partea cealaltă. Ţinându-şi răsuflarea – ceea ce era ridicol, deoarece costumul îi asigura alimentare constantă cu oxigen – Li Chang se repezi prin centrul norului însângerat, strâmbându-se de fiecare dată când senzorii tactili ai costumului raportau conştiincios obiecte ce-i lunecau peste corp.

După scena masacrului, coridorul era pustiu. O trapă de urgenţă blocase răspântia. Li Chang se trase în braţe într-acolo. Curentul se domolise de acum, fiindcă aproape tot aerul din interior se pierduse.

În centrul trapei exista un hublou transparent mic. Când Li Chang îşi lipi de el senzorii căştii-cochilie, nu văzu decât alte trape, care izolau celelalte coridoare. Căpitanul Thakrar şi membrii echipajului din Răzbunarea lui Villeneuve nu se zăreau nicăieri.

În clipa aceea un sunet nou se adăugă vacarmului deja diminuat al diverselor alarme. Un uruit profund, de bas, pe care nu numai că-l auzea, ci-l şi putea simţi prin structura coridorului. Panourile luminescente pâlpâiră, apoi se stinseră. Imediat se aprinseră globurile micuţe, alb-albastre, de avarie.

— Oh, Doamne, nu, şopti ea pentru sine în interiorul căştii. I-am promis, i-am spus că acum va fi în siguranţă.

Răzbunarea lui Villeneuve se lansa din silozul său de andocare. André decuplase prinderile suportului, dar fără asistenţa managerului silozului nu putea face nimic în privinţa cuplajelor ombilicale şi a tubului ecluzei pneumatice. Tuburile propulsiilor secundare se activară şi puterea generatoarelor principale vaporiză hidrogenul la temperaturi cu puţin sub cele de fuziune. Nori de ioni albaştri pârjolitori se dilatară în jurul navei stelare sferice, care se înălţa încetişor. Furtunuri şi cabluri conectate în mufele de pe torul inferior al carcasei se smulseră şi se rupseră; jeturi de fluid de răcire, apă şi combustibil criogenic deversară în silozul cilindric. După ce nava stelară se ridică deasupra suportului, jetul de evacuare al propulsiei lovi direct în traverse, transformându-le în câteva secunde în zgură. Tubul ecluzei se întinse şi flexionă la limită, apoi fu smucit din inelul de andocare, trăgând după el lonjeroane, fibre pentru date şi buloane de fixare.

— Ce pizda mă-sii faci, Duchamp? emise furios controlul traficului. Opreşte imediat propulsia!

Răzbunarea lui Villeneuve se înălţa din siloz pe o coloană de ioni radianţi. Topindu-se şi surpându-se, pereţii şi traversele de susţinere îi marcau înaintarea.

André era doar vag conştient de avariile masive cauzate de plecarea sa. Pilotarea navei stelare necesita concentrarea totală. Platformele DS ale lui Culey se fixaseră asupra lui, dar bărbatul ştia că nu vor deschide focul niciodată, în nici un caz cât timp era atât de aproape. Ordonă precipitat închiderea tuturor trapelor de acces care rămăseseră deschise.

Inelul de rezervoare de stocare criogenică de pe perimetrul silozului detonă în cele din urmă sub rafalele permanente ale evacuărilor navei stelare şi reacţia lor în lanţ degajă fuioare vaste de vapori albi şi bucăţi rotitoare de deşeuri. Toată structura silozului de andocare începu să se boţească sub forţa exploziilor multiple. Mecanismele de atenuare a momentului de inerţie din lagărele fusului spaţioportului se apropiară de supraîncărcare, când impulsul se propagă sub formă de vibraţie prin cadru.

Frontul de undă al exploziilor rezervoarelor izbi Răzbunarea lui Villeneuve şi fragmente din resturile lor străpunseră carcasa întunecată din siliciu într-o duzină de locuri. Nava fu violent zgâlţâită. Un orizont de evenimente se strânse peste carcasă, apoi se contractă şi dispăru.

Era al treilea drum al lui Gerald Skibbow în salon: o încăpere semicirculară spaţioasă tăiată în roca Guyanei, cu uşi glisante largi din sticlă, care dădeau pe o terasă cu vedere excelentă în jos, spre interiorul celei de-a doua caverne habitat a asteroidului. În ciuda aspectului neprotocolar, salonul se găsea în centrul sanatoriului protejat al Marinei, deşi măsurile de securitate erau în mod deliberat discrete. Personalul şi pacienţii-deţinuţi se amestecau în mod deschis unii cu alţii, producând ceea ce medicii sperau să fie o atmosferă destinsă. Aceasta avea scopul de a reface abilităţile de interactivitate socială a deţinuţilor, care fuseseră afectaţi de traume, stres şi, în câteva cazuri, de interogatorii severe. Oricine putea să vină şi să plece după cum dorea, să se aşeze în fotoliile spongioase largi şi să contemple panorama, să bea ori să ciugulească ceva, sau să joace jocurile simple puse la dispoziţie.

Lui Gerald Skibbow nu-i plăcea deloc salonul. Caverna artificială din asteroid era prea îndepărtată de experienţa sa, peisajul de tip cicloramă îl neliniştea, iar decorul modem şi scump îi reamintea de arcologia din care tânjise să evadeze. Nu dorea amintiri. Familia lui sălăşluia în amintiri, unicul loc în care mai exista acum.

În primele zile de după interogarea de personalitate, îşi rugase şi îşi implorase capturatorii să pună capăt amintirilor acelora, utilizându-şi dispozitivele ingenioase (fie asta, fie moartea). Nanonicele continuau să-i fie îngropate în ţeastă şi n-ar fi fost necesar decât un efort minim pentru a-l curăţa – o epurare de impulsuri arzătoare şi trecutul i-ar fi dispărut. Însă dr. Dobbs surâsese blând şi clătinase din cap, spunând că doreau să-l vindece, nu să-l chinuiască şi mai mult.