Peter F. Hamilton Zorii noptii

Luigi Balsmao îşi stabili cartierul general într-o aşezare asteroidală de pe orbită. Informaţiile despre oamenii capturaţi de posedaţii care avansau erau datavizate la asteroid, unde programele de coordonare a structurii scrise de Emmet Mordden decideau dacă trebuia sau nu să fie posedaţi. Fură desemnaţi locotenenţi ai Organizaţiei, a căror autoritate era susţinută de puterea de foc a navelor stelare din flotă aflate pe orbită joasă.

Deoarece subjugarea planetei se desfăşura fără probleme, Luigi împărţi jumătate din flotă în escadrile şi le trimise la aşezările asteroidale ale sistemului. Doar habitatele edeniste fură lăsate în pace; după Yosemite, Capone nu dorea să rişte o a doua înfrângere la asemenea scară.

Nave stelare fură trimise înapoi la Noua Californie şi începură să apară nave cargo care aduceau componentele de bază pentru o nouă reţea DS, alături de alte echipamente care să ajute consolidarea înaintării Organizaţiei. Reporterilor de teren li se îngădui să vadă zone selectate cu grijă ale planetei sub noua ei stăpânire: copii lăsaţi neposedaţi care se jucau fără griji, posedaţi şi non-posedaţi lucrând umăr la umăr pentru refacerea economiei, Luigi acţionând cu fermitate împotriva oricărui posedat care nu recunoştea conducerea Organizaţiei.

Veştile despre succesul invaziei străbătură Confederaţia, dublate de înregistrările senzavizare ale reporterilor. Surprinderea fu completă. Ideea ca guvernul unui sistem stelar – indiferent de natura sa – să-l cucerească pe un altul fusese considerată întotdeauna imposibilă. Capone dovedise că lucrurile nu stăteau aşa. Iar izbânda lui declanşase o reacţie de panică în lanţ. Comentatorii începură să vorbească despre curbe exponenţiale la nivel planetar; cele mai extreme dintre acestea arătau întreaga Confederaţie prăbuşindu-se în faţa Organizaţiei în decurs de şase luni, pe măsură ce resursele industriale a tot mai multor sisteme erau absorbite de imperiul lui Capone.

În cadrul Adunării, cererile ca Marina Confederaţiei să intervină şi să distrugă flota Organizaţiei curgeau în flux aproape continuu. Primul-amiral Aleksandrovici se văzu nevoit să apară de câteva ori şi să explice caracterul imposibil al unei asemenea acţiuni. Tot ce putea (ace Marina, spuse el, era să caute sursa antimateriei lui Capone şi să prevină ocuparea unui al treilea sistem. Amstadt era deja pierdut. Capone obţinuse o victorie care nu putea fi răsturnată fără pierderi însemnate de vieţi, iar în etapa aceea astfel de pierderi erau inacceptabile. El mai atrase de asemenea atenţia că, din păcate, foarte multe echipaje de non-posedaţi cooperau cu Organizaţia şi-i pilotau navele stelare. Fără ele, invazia lui Amstadt n-ar fi avut loc niciodată. Poate că, sugeră el, Adunarea ar fi trebuit să analizeze introducerea de urgenţă a unei legi care să se ocupe de trădătorii de felul acela. Legea respectivă ar Ł putut să-i oprească pe căpitani să caute să mai semneze cu Capone pentru câştiguri pe termen scurt.

— Misiuni de escortă? întrebă André Duchamp bănuitor. Credeam că ne aflăm aici ca să ajutăm la apărarea Noii Californii. Ce atribuţii exacte au misiunile acestea?

— Monterey nu mi-a transmis o informare detaliată, răspunse Iain Girardi. Veţi proteja pur şi simplu navele cargo împotriva atacurilor Marinei Confederaţiei. Adică exact ce stipulează contractul vostru.

— Nu tocmai, mârâi Madeleine. Aşa cum nu se stipulează nicăieri că vom ajuta un dictator dement care a ras complet o-ntreagă planetă. Eu zic să ne retragem, căpitane. Activează chiar acum nodurile configuratoare şi să ne cărăm dracu' de aici cât mai putem.

— Aş fi crezut că misiunea aceasta era mult mai atrăgătoare pentru voi, comentă Iain Girardi; plasa de reţinere a cuşetei sale de acceleraţie se trase în lături şi el se ridică, plutind. Majoritatea echipajelor din navele cargo simt non-posedaţi şi nu veţi fi permanent în raza platformelor DS ale Organizaţiei. Aş zice chiar că aţi căpătat o misiune uşoară, cu risc mai redus, pentru aceiaşi bani.

— Şi unde vom merge? întrebă André.

— La Amstadt. Organizaţia trimite acolo echipamente industriale, pentru a ajuta refacerea economiei planetare.

— Dacă n-ar fi făcut-o bucăţi din capul locului, spuse Madeleine, n-ar mai fi fost nevoie s-o refacă.

André îi făcu un semn să tacă.

— Mi se pare în regulă, i se adresă lui Iain Girardi, totuşi nava o să necesite lucrări de întreţinere înainte de a putea întreprinde o asemenea misiune. Un zbor de escortă diferă foarte mult de susţinerea defensivelor planetare.

Detaşarea lui Iain Girardi păru pentru prima dată pusă în dificultate.

— Da. Va trebui să discut cu Monterey despre natura reparaţiilor.

Dataviză calculatorului de zbor pentru un canal de comunicaţii.

André aşteptă cu un zâmbet neutru.

— Organizaţia va aduce Răzbunarea lui Villeneuve la statutul complet de luptă, anunţă Iain Girardi. Vă vom repara carcasa şi suita de senzori, dar pentru sistemele secundare va trebui să plătiţi voi.

André strânse din umeri.

— Opriţi-ne banii din onorariu.

— Perfect. Andocaţi atunci la spaţioportul Monterey, Silozul VB757. Eu voi debarca acolo; pentru misiune, vi se va repartiza un ofiţer de legătură.

— Non-posedat, preciză apăsat Desmond Lafoe.

— Bineînţeles. Cred de asemenea că se doreşte să luaţi şi nişte reporteri cu voi. Reporterii vă vor solicita acces la senzori pe durata zborului.

— Merde! Jegoşii ăia! Pentru ce?

— Domnul Capone este foarte concentrat asupra necesităţii unei publicităţi corecte. Doreşte ca toată Confederaţia să vadă că el nu constituie o ameninţare reală.

— Spre deosebire de Amstadt, replică prompt Madeleine.

André coborî nava din zona de ieşire spre asteroidul cel mare. Traficul zborurilor spaţiale deasupra Noii Californii era intens: nave stelare se deplasau între asteroizii orbitali şi zonele de ieşire, iar avioane spaţiale şi avionete cu câmpuri ionice derulau un serviciu constant de navetă de la planetă. Deşi navei stelare îi mai rămăseseră doar şaizeci şi cinci la sută din bateriile de senzori, André le menţinea complet extinse, pentru a colecta toate datele posibile. Când calculatorul de zbor o anunţă că Girardi vorbea din nou cu Monterey, Madeleine deschise un canal criptat către Andre:

— Nu cred c-ar trebui să andocăm, dataviză ea.

Căpitanul extinse datavizarea pentru a-i include pe Erick şi Desmond.

— De ce?

— Uitaţi-vă la nave – activitatea spaţială este în mod clar mai mare decât înainte de posedarea planetei. Nu mi-am dat seama cât de-al dracu' de profesionistă este Organizaţia Capone. N-o să mai ieşim de aici, Andre, ne-am băgat prea adânc. În clipa în care vom andoca, vor năvăli la bord şi ne vor poseda.

— Şi atunci cine le va conduce nava? Non, au nevoie de noi.

— Madeleine are totuşi dreptate cu privire la mărimea şi motivaţiile Organizaţiei, dataviză Erick. Posedaţii depind de existenţa noastră pentru pilotarea navelor de război, dar ce se va întâmpla când nu vor mai rămâne planete de invadat? Capone a cucerit Amstadt în mai puţin de o zi şi-n felul ăsta aproape că şi-a dublat resursele militare. Acum nu se va mai opri. Dacă el şi restul posedaţilor vor continua să învingă cu aceeaşi viteză, în toată Confederaţia nu va mai rămâne nici un loc pentru non-posedaţi. Iar la asta ne vom aduce şi noi contribuţia.

— Ştiu. André aruncă o căutătură plină de vinovăţie în direcţia lui Girardi, pentru a se asigura că bărbatul nu ştia de discuţia lor. De aceea am şi fost de acord cu misiunea de escortă.

— Nu-nţeleg, se încruntă Madeleine.

— Simplu, ma cherie. Organizaţia îmi repară Răzbunarea lui Villeneuve, ne umple rezervoarele cu combustibil criogenic, ne echipează cu viespi de luptă şi ne trimite în misiune. Iar apoi, pe drum, noi dispărem. Ce ne poate opri?

— Păi, în primul rând ofiţerul lor de legătură, zise Desmond.

— Ha – un om! II putem dovedi. Capone a făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui, încercând să-l dezonoreze pe André Duchamp. Acum eu îi manipulez, în avantajul seamănului meu, omul, comme il faut. Nu sunt un trădător al rasei mele. Şi cred c-ar trebui să ne asigurăm că reporterii vor şti de lovitura aceasta năprasnică pe care o vom abate asupra lui Capone.

— Chiar intenţionezi să fugi din misiune? întrebă Madeleine.

— Evident.

Erick zâmbi larg, în măsura în care i-o permitea pielea cea nouă. Pentru prima dată natura duplicitară a lui Duchamp putea să acţioneze realmente în direcţia cea mai bună. Deschise un fişier nou în celula de memorie nanonică neurală şi începu să înregistreze imaginile de la senzori. SCNC avea să dorească să ştie despre dotările Organizaţiei, deşi el suspecta că sistemul Noua Californie se găsea deja sub supraveghere totală.

— Şi ce facem cu Shane Brandes? întrebă Desmond.

André se întunecă la faţă.

— Ce-i cu el?

— Cât intenţionezi să-l ţii în tau-zero?

— Nu l-aş fi putut debarca la Chaumort, era prea mic. Vreau o planetă înapoiată, unde să-l putem arunca în mijlocul unui deşert sau al unei jungle.

— Lalonde ar fi perfectă, murmură Madeleine.

— Păi, ce să zic, replică Desmond maliţios, dacă eşti în căutarea unui loc din care să nu mai revină…

— Nu, dataviză Erick.

— De ce nu? întrebă André. Să-l predăm Organizaţiei când andocăm. O idee excelentă. Le va arăta cât de loiali suntem.

— Ori îl omorâm, ori îl abandonăm undeva. Dar nu asta. Voi n-aţi văzut ce i-au făcut lui Bev…

André se strâmbă.

— Bine, dar nu-l voi ţine la nesfârşit pe ticălosul ăla – tau-zero mă costă energie, nu glumă.

Răzbunarea lui Villeneuve andocă în silozul care-i fusese repartizat, cu echipajul alert la orice semn de duplicitate din partea Organizaţiei. Nu văzură nimic suspect. Aşa cum le promisese Iain Girardi, echipele de întreţinere începură imediat să lucreze asupra carcasei navei şi a senzorilor distruşi. Avură nevoie de unsprezece ore pentru a demonta secţiunile afectate şi a instala înlocuitori. Integrarea şi verificările de diagnoză durară alte două ore.

În clipa în care André acceptă că erau apţi pentru misiuni de escortă, Organizaţia începu să încarce viespi de luptă în tuburile de lansare. O ecluză pneumatică tubulară lunecă din peretele silozului de andocare şi se conectă la Răzbunarea lui Villeneuve. Înarmat cu un pistol-mitralieră cumpărat în Chaumort, Desmond îl însoţi pe Girardi pe puntea inferioară. Înainte de a deschide trapa, se asigură că ecluza tubulară era complet goală, apoi îl lăsă pe reprezentantul Organizaţiei să iasă. Îi semnală lui André că totul era în regulă abia după ce Girardi parcurse toată lungimea ecluzei şi închise trapa în urma lui.

— Trimiteţi-vă ofiţerul de legătură, dataviză căpitanul spre spaţioport.

Aşa cum conveniseră, bărbatul era în pielea goală şi străbătu ecluza trăgând după el o pungă în care avea hainele. Desmond efectuă toate testele pe care şi le putuseră imagina, solicitând datavizări complexe din partea nanonicelor neurale ale ofiţerului de legătură şi expunându-l la diverse blocuri procesoare.

— Cred că-i curat, dataviză în cele din urmă.

Madeleine deschise zăvoarele manuale ale trapei de pe puntea inferioară.

Ofiţerul de legătură se prezentă ca fiind Kingsley Pryor. Comportamentul supus şi glasul stins, uneori bâlbâit, îi indicară lui Erick o persoană abia ieşită din şoc.

— Peste trei ore, le spuse Kingsley Pryor, un convoi de douăsprezece nave cargo va pleca de la Amstadt. Răzbunarea lui Villeneuve va fi una dintre cele cinci nave capabile de luptă care le va escorta. Misiunea voastră va fi să le apăraţi de orice atacuri şi ambuscade ale navelor Marinei Confederaţiei. Dacă acestea vor avea loc, vor fi întreprinse probabil cu şoimi-de-vid. Privi gânditor în jurul punţii: Nu mi s-a spus că veţi fi doar patru – este suficient pentru a opera cu randament maxim?

— Bineînţeles, răspunse André enervat. Am supravieţuit unor situaţii mult mai grele decât atacul unui şoim-de-vid.

— Perfect. Mai trebuie să ştiţi un lucru. Funcţionarea Organizaţiei este menţinută prin teamă şi respect, supunerea trebuie să fie totală. Ne-aţi acceptat banii şi aţi semnat înrolarea în flotă, aşa că nu vom tolera nici un fel de neloialitate.

— Adică vii-n nava mea şi-mi spui că… începu André răsunător.

Kingsley Pryor ridică un braţ. Deşi gestul fusese mai degrabă moale, îl reduse imediat la tăcere pe Duchamp. Ceva din purtarea ofiţerului de legătură conferea o greutate deosebită autorităţii sale.

— Ai semnat un contract cu diavolul, căpitane. Acum eu explic ce scrie cu litere mărunte. Nu aveţi încredere în noi, ceea ce mi se pare corect; de fapt, nici noi nu avem încredere în voi. Sunt convins că acum, după ce aţi văzut Noua Californie cu ochii voştri, aţi înţeles cât de puternică şi de dedicată este Organizaţia, şi aveţi îndoieli dacă să ne mai susţineţi. Perfect firesc. La urma urmelor, ar fi foarte uşor pentru o navă stelară să dispară în direcţia Confederaţiei. Daţi-mi voie să încerc să vă determin să vă schimbaţi părerea. În timpul reparaţiilor navei, în interiorul uneia dintre componentele noi a fost inclus un explozibil nuclear. Are un temporizator de şapte ore, care trebuie resetat utilizând un cod. Eu nu am codul respectiv, aşa că nu puteţi folosi nanonicele de interogare pentru a-l extrage de la mine. Codul acela ne va fi transmis la fiecare trei ore de către un ofiţer de legătură dintr-o altă navă de escortă şi va reseta temporizatorul. La rândul meu, voi transmite codul pe care l-am primit spre alte nave, care au fost modificate similar. Dacă vom rămâne toţi laolaltă, nu va fi nici o problemă. Dacă o navă pleacă, atunci practic membrii echipajului ei se vor sinucide şi vor omorî şi echipajul altei nave.

— Îndepărtaţi-l imediat! zbieră André roşu la faţă. Eu nu voi zbura sub o astfel de ameninţare de şantaj.

— Nu este şantaj, căpitane, ci constrângere, asigurarea că vei respecta termenii contractului. Cred că argumentaţia poate fi rezumată sub forma: „Dacă veţi respecta acordul pe care l-am convenit împreună, nu aveţi de ce să vă faceţi griji.”

— Eu n-o să zbor c-o bombă la bord! Ăsta-i ultimul meu cuvânt!

— Atunci ei vor urca la bord şi vă vor poseda. Şi va fi găsit alt echipaj. Căpitane, ei nu te doresc pe tine ca individ, ci nava şi capacităţile ei.

— Aşa ceva este intolerabil!

Pentru o clipă în ochii lui Kingsley Pryor străluci o furie reală.

— Acelaşi lucru se poate spune şi despre un om liber care-i de acord să-l ajute pe Capone, căpitane, şuieră el, apoi răbufnirea aceea de emoţie dispăru, lăsând în urmă doar expresia blajină. Reporterii se pot îmbarca acum? Nu ne-a mai rămas mult timp până când trebuie să ajungem la coordonatele pentru salt.

Jed Hinton mai avea o sută de metri până la pub, când îngenunche şi-şi scoase batista roşie de la gleznă. Adulţii din Koblat începuseră să fie iritaţi de Morţii Nopţii şi-i hărţuiau pe puştii care urmau cauza aceea. Nimic serios, înghionteli în locurile publice, scandaluri acasă… Rahaturile obişnuite.

Bineînţeles, Digger dispreţuia înregistrarea şi era cuprins de accese de furie de câte ori o auzea menţionată. Pentru prima dată, Jed se bucura de o încântare vinovată faţă de felul în care bărbatul le intimida pe Miri şi Navar, interzicându-le să aibă vreo legătură cu asta. Fără să-şi dea seama, el alterase structura politică a familiei. Acum Jed şi Gari erau cei favorizaţi, care o puteau accesa pe Kiera Salter, care puteau discuta despre ideile ei cu prietenii lor şi cunoaşte gustul libertăţii.

Jed intră în Blue Fountain, purtându-se ca şi cum ar fi fost firesc să se afle acolo. În mod normal era ultimul loc în care ar fi călcat, deoarece era pubul lui Digger. Însă Digger era ocupat în ultima vreme; nu mai muncea la unităţile de sfredelire a tunelurilor, ci în spaţioport, la întreţinerea maşinăriilor din silozurile de andocare. Acum se lucra în trei schimburi pe zi, pentru a face faţă numărului tot mai mare de zboruri. În acelaşi timp însă, deşi toţi ştiau cât se poate de bine că navele stelare soseau şi plecau de câteva ori pe zi, nu exista nici o consemnare oficială a lor. Jed accesase de trei ori reţeaua şi ceruse de la registrul spaţioportului lista navelor andocate, dar de fiecare i se răspunsese că nu sosise nici o navă.

Puştii Morţii Nopţii întrebaseră în stânga şi în dreapta şi, laolaltă, puseseră cap la cap elementele de bază ale operaţiei de dejucare a carantinei. Toţi fuseseră extrem de surescitaţi în ziua aceea, deoarece sosirea ilegală a navelor stelare era perfectă pentru ei. Beth îi zâmbise şi spusese:

— La dracu', să ştii că până la urmă este posibil s-ajungem la Valisk.

Apoi îl îmbrăţişase. Până atunci n-o mai făcuse niciodată… nu în felul acela.

Jed ceru barmanului o bere şi examină lent interiorul pubului. O încăpere în care peisajele de pe pereţi ale hologramelor vechi de zece ani se diminuaseră până la nivelul unor pete înceţoşate şi decolorate. Roca goală pe care o acopereau ar fi fost mai puţin deprimantă. Majoritatea meselor uzate din aluminiu şi compozit erau ocupate. Grupuri de bărbaţi stăteau gârboviţi peste pahare şi discutau cu glasuri scăzute. Aproape un sfert din numărul clienţilor purtau uniforme-combinezon, viu colorate şi exotice prin comparaţie cu hainele preferate de rezidenţii din Koblat.

Adolescentul zări echipajul din Ramses X; numele navei le era serigrafiat clar pe buzunarele de la piept. Căpitana lor era o femeie de vârstă mijlocie cu steaua argintie pe epolet. Băiatul pomi într-acolo.

— Mă scuzaţi că vă deranjez, doamnă, aş putea sta de vorbă cu dumneavoastră? Ea ridică privirea şi-l examină, uşor suspicioasă din cauza tonului respectuos.

— Ce este?

— Am un prieten care ar dori s-ajungă la Valisk.

Căpitana izbucni în hohote de râs. Jed se învăpăie la (aţă când restul echipajului suspină sonor, schimbând priviri iritante de superioritate.

— Fiule, rosti ea şi-i făcu cu ochiul, înţeleg perfect de ce este prietenul tău atât de interesat de tânăra Kiera.

Stânjeneala lui Jed se accentuă, ceea ce fu probabil evident pentru toţi cei de la masă. Era adevărat, el petrecuse ore la rând cu blocul procesor şi un program de grafică pentru a modifica imaginea din înregistrare. Acum micuţa coloană AV a blocului o putea proiecta pe Kiera întinsă lângă el pe pat noaptea sau aplecându-se deasupra lui, zâmbitoare. La început, Jed îşi făcuse griji că se purta lipsit de respect, dar Kiera avea să înţeleagă cât de multă nevoie avea de ea. Iubirea… Ea ştia totul despre iubire, în numeroasele sale forme. Nu vorbea despre altceva.

— Este vorba despre ceea ce oferă, se bâlbâi băiatul neajutorat. Asta ne interesează pe noi.

Cuvintele lui stârniră în jurul mesei alt val de râsete nestăvilite.

— Vă rog, rosti el, ne puteţi duce acolo?

Amuzamentul dispăru de pe chipul căpitanei.

— Fiule, ascultă sfatul unei femei mai vârstnice, înregistrarea aia nu-i decât un căcat publicitar de vrăjeală. Ei vor să veniţi acolo ca să vă poată poseda, asta-i tot. La celălalt capăt al curcubeului nu v-aşteaptă nici un paradis.

— Aţi fost acolo? întrebă el rigid.

— Nu. Nu, n-am fost. Aşa că ai dreptate, nu pot băga mâna-n foc. Haide să punem totul pe seama unei doze sănătoase de cinism; toţi se-mbolnăvesc de aşa ceva când îmbătrânesc.

Reveni cu atenţia la paharul ei.

— O să ne luaţi?

— Nu. Uite care-i treaba, fiule, chiar dac-aş fi-ntr-atât de nebună ca să zbor la Valisk, ai habar cât v-ar costa să-nchiriaţi o navă stelară pentru aşa ceva?

El clătină din cap fără nici un cuvânt.

— Din locul ăsta ar costa cam un sfert de milion de fuzidolari. Aveţi banii ăştia?

— Nu.

— Ei bine, asta-i treaba. Acum chiar nu-mi mai irosi timpul.

— Cunoaşteţi pe cineva care ne-ar lua, pe cineva care să creadă în Kiera?

— La dracu'! Femeia se răsuci complet în scaun şi-l fulgeră cu privirea: Băi, dobitoci înnăscuţi, voi nu puteţi pricepe o aluzie simplă când vă este trântită în faţă?

— Kiera a spus că ne veţi urî pentru c-am ascultat-o.

Căpitana pufni prelung, cu un sunet de exasperare.

— Nu-mi pot crede urechilor! Nu vezi cât de credul eşti?! Iţi fac o favoare.

— Nu v-am rugat să-mi faceţi o favoare. Şi de ce sunteţi atât de orbi la cuvintele ei?

— Orbi? Du-te-n pizda mă-tii, băi, căcat cu ochi!

— Pentru că sunteţi într-adevăr orbi. Vă este frică, e adevărat, vă temeţi că ea are dreptate.

Femeia îl privi îndelung şi restul echipajului îl sfredeli cu uitături ostile. Probabil că în următorul minut aveau să-l rupă în bătaie, dar lui Jed nu-i mai păsa. O ura pe căpitană în aceeaşi măsură în care-l ura pe Digger şi pe toţi ceilalţi cu minţi încuiate şi inimi moarte.

— Bine, şuieră căpitana. În cazul tău, voi face o excepţie.

— Nu, rosti un membru al echipajului şi o prinse de mână. Nu poţi, nu-i decât un puşti căruia i s-a sculat după gagică.

Căpitana îi desprinse mâna şi scoase rapid un bloc procesor.

— Voiam să-l predau Marinei Confederaţiei, deşi ar fi fost dificil să-i explic provenienţa, ţinând seama de ruta înscrisă în jurnalul nostru de bord. Cred însă că acum îl poţi avea tu.

Scoase un flek din fanta din bloc şi-l trânti în mâna lui Jed care rămăsese cu gura căscată.

— Salut-o din partea mea pe Kiera. Dacă n-o să fii prea ocupat să zbieri în vreme ce te vor poseda…

Scaunele fură împinse cu zgomot spre înapoi. Echipajul lui Ramses X îşi lăsă pe masă băuturile neterminate şi părăsi localul.

Jed rămase în mijlocul pubului scufundat acum în tăcere, cu toţi ochii aţintiţi asupra sa. Nici măcar nu-i remarcă, deoarece se holba fascinat la flekul mic şi negru din palmă, ca şi cum ar fi fost cheia spre fântâna tinereţii. Ceea ce, bănuia el, se şi putea spune, dintr-un punct de vedere.

Levęque se afla pe o orbită de cincisprezece mii de kilometri deasupra lui Norfolk, cu toată suita de senzori extinsă pentru a baleia planeta. În ciuda foamei după informaţii a Marinei Confederaţiei, obţinea prea puţine date. Vârtejuri ciclonice lente de nori roşii se înălţaseră aidoma unor ciuperci de pe insule, contopindu-le într-o pătură netedă şi placidă, izolând planeta sub o aură crepusculară uniformă. Smocuri mici, fildeşii, de cirocumulus pluteau pentru câteva ore deasupra zonelor polare, ultimele pete sfidătoare de culoare străină, dar cu timpul cădeau până şi ele, topindu-se în văluri.

Fuzionarea începuse de cinci ore când se declanşă schimbarea. Ofiţerii din Levęque observară că nivelul de emisie luminoasă a norului creştea. Căpitanul fregatei decise să nu rişte nimic şi ordonă ridicarea orbitei cu alţi douăzeci de mii de kilometri. Până se activă propulsia cu fuziune principală, baldachinul stacojiu strălucea mai puternic decât orice furtună de foc. Nava sui cu cinci ge, cu cei de la bord îngrijoraţi de luminozitatea care se extindea rapid peste stelele din urma lor. Senzorii gravitonici raportară unduiri discordante în interiorul masei planetare de dedesubt. Dacă datele erau corecte, corpul ceresc avea să se rupă în bucăţi. Senzori de bandă optică cu o sumedenie de filtre dezvăluiră că geometria planetei rămăsese neschimbată. Şapte ge şi suprafaţa norului se îndrepta către văpaia unui cuptor nuclear.

Luca Comar privi în sus într-o năuceală de vis. Norul roşu care păzea cerul deasupra acoperişului ţuguiat al conacului Cricklade se zvârcolea violent, cu pântecul auriu şi carmin străbătut de microrafale de vortexuri intense. Benzi uriaşe, clocotitoare, erau smulse din el, îngăduind unei lumini albe violente să izbească în jos. Bărbatul îşi desfăcu larg braţele şi răcni un bun sosit extaziat.

Energia vui prin el cu o viteză aproape dureroasă, izbucnind dintr-un non-punct interior, pentru a dispărea în cerul care fierbea. Femeia de lângă Luca făcea acelaşi lucru, cu trăsăturile încordate de efort şi uimire. În mintea sa, bărbatul îi putea simţi pe toţi posedaţii de pe Norfolk unindu-se în acest sacrament final şi suprem.

Fragmente tumultuoase de nori plonjară prin aer cu viteze ameţitoare; între ele pocneau fulgere spiralate ca nişte tirbuşoane. Tenta lor roşie pălea, afundându-se înapoia zorilor flamboaianţi ce iradiau universul dincolo de atmosferă.