Peter F. Hamilton Zorii noptii

Cunoaşteţi şi alte rase care au descoperit lumea de dincolo? întrebă Ruben.

Majoritatea o cunosc. În gândurile Malvei exista o nuanţă de tristeţe.

Cum? De ce se petrece străpungerea aceasta?

Motivele pot fi multe.

Ştii ce anume a cauzat-o pe aceasta?

Nu. Deşi nu credem că a fost pe de-a întregul spontană. Poate să fi fost un accident. În cazul acela, n-ar fi pentru prima dată.

Vrei să spui că n-ar fi trebuit să se fi întâmplat?

Universul nu este chiar atât de ordonat. Ceea ce se întâmplă se întâmplă.

Toate celelalte rase care au descoperit lumea de dincolo au triumfat ca kiintii?

Obiectivul unei asemenea întâlniri nu este neapărat triumful.

Care este atunci?

N-aţi învăţat nimic? Nu pot vorbi pentru voi, Ruben.

Malva, spuse Syrinx, tu ai de-a face cu mulţi oameni. Ne cunoşti bine. Crezi că putem rezolva criza aceasta?

Câtă încredere ai în tine, Syrinx?

Nu sunt sigură, de acum nu mai sunt sigură.

Atunci, eu nu sunt aşa de sigură în privinţa rezultatului.

Dar este posibil pentru noi.

Bineînţeles. Toate rasele soluţionează acest moment în istoria lor.

Cu succes?

Te rog, Syrinx. Există doar grade diferite de soluţionare. Cu certitudine ai înţeles că, dintre toate subiectele, acesta nu poate fi un tărâm al absolutului.

De ce nu vreţi să ne spuneţi cum să începem rezolvarea crizei? Ştiu că nu diferim atât de mult între noi. Nu am putea adapta soluţia voastră? Cu siguranţă, filosofia voastră trebuie să vă îngăduie un grad de abatere… sau ajutorul acordat nouă ar nega complet soluţia?

Problema nu este că nu vă putem spune cum am abordat noi cunoaşterea respectivă, Syrinx. Dacă ar fi de ajutor, atunci cu siguranţă am face-o; dacă am proceda altfel, ar fi un act de cruzime.

Nici o fiinţă raţională conştientă de sine nu ar ierta aşa ceva. Nu vă putem oferi un sfat, pentru că răspunsul privitor la natura universului diferă pentru fiecare rasă. Răspunsul acesta se află în voi, prin urmare voi singuri îl puteţi căuta.

Nici chiar o aluzie măruntă…

Persistaţi în a vă referi la răspuns ca fiind o soluţie. Este incorect. Gândurile voastre sunt limitate în arena dezvoltării psihosociale. Tinereţea rasei voastre şi dependenţa de tehnologie vă orbesc. Drept urmare, căutaţi o rezolvare rapidă la orice, chiar şi pentru cazul acesta.

Perfect. Atunci, ce ar trebui să căutăm?

Destinul vostru.

Zăvoarele de fixare o prinseră pe Tantu în suportul de andocare, scrâşnind mecanic. Lui Quinn nu-i plăcea sunetul acela, era prea final – degete din metal care prindeau baza navei şi o împiedicau să mai plece, până ce nu căpăta permisiunea echipei din spaţioport.

Pe care avea s-o acorde, îşi spuse el. În cele din urmă, avea s-o acorde.

Doişpe-T avusese nevoie de aproape o săptămână pentru a organiza partea sa din afacere. După câteva termene finale încălcate, ameninţări şi insulte, detaliile necesare fuseseră finalmente datavizate la Tantu, iar ei coborâseră pe Jesup, un asteroid deţinut de guvernul Noua Georgie. Planul de zbor pe care-l completaseră pentru controlul traficului lui Nyvan prevedea o realimentare criogenică, şi fusese girat şi confirmat de compania de Servicii şi Inginerie Iowell, care câştigase contractul. Întrucât transferul de combustibil nu necesita debarcarea echipajului din Tantu, forţele de securitate locale nu trebuia să verifice semne de posedare. Întreaga operaţiune de rutină putea fi efectuată de personalul lui Iowell.

După ce suportul de andocare coborâse fregata în siloz, o ecluză pneumatică tubulară şerpui din peretele metalic mai şi se conectă la trapa navei stelare. Pe puntea inferioară, Quinn şi Graper aşteptară stabilirea circuitului ambiental.

Quinn ştia că următoarele cinci minute aveau să fie cruciale. El trebuia să folosească întâlnirea pentru a-şi stabili controlul asupra lui Doişpe-T, în vreme ce şeful de bandă avea neîndoios să caute să-şi afirme superioritatea în acelaşi timp. Şi cu toate că n-o ştia, Doişpe-T beneficia de avantajul numeric. Quinn bănuia că de cealaltă parte a trapei aveau să fie mulţi soldaţi din bandă, blindaţi cu arme şi plini de sine. Aşa ar fi procedat el.

„Am nevoie”, gândi, „de genul de viteză pe care amplificarea o asigură militarilor.” Simţi puterea energistică mişcându-se în interiorul corpului său, clocotindu-i prin muşchi pentru a-i satisface dorinţele. Panourile luminescente din sasul ecluzei începură să pâlpâie nesigur când mantia i se strânse în jurul trupului, eliminând orice fald care s-ar fi putut agăţa de vreo proeminenţă.

O bucurie rece de anticipare i se infiltră în minte, când se pregăti să descătuşeze fiara şarpe asupra duşmanului care aştepta. De foarte mult timp fusese silit să se abţină. Avea să fie minunat să avanseze din nou lucrarea Fratelui Domnului, să vadă cum mândria era zdrobită sub cruzime.

În incinta de recepţie a silozului de andocare, Doişpe-T aşteptă nervos presurizarea ecluzei. Oamenii îi erau dispuşi în jurul încăperii ponosite, ascunşi înapoia nervurilor de susţinere lipsite de luciu, adăpostiţi de cuburi de echipamente, masive, pe jumătate năruite. Toţi aţinteau cu armele trapa rotundă din carbotan sur precum cenuşa, cu senzorii focalizaţi şi programele de control al focului trecute pe declanşatori de reacţie la nivelul milisecundelor.

Căcatul ăla de Quinn n-avusese decât să urle în privinţa întârzierilor, dar Doişpe-T ştia că pusese la punct o operaţiune beton. Afacerea asta avusese nevoie de atingerea maestrului. O fregată, băi, ce pizda mă-sii! îşi riscase coaiele, aranjând andocarea ei fără ca poliţaii să priceapă ce se-ntâmpla. La urma urmelor însă banda avea interese pe toată Noua Georgia şi jumătate din banii săi proveneau din afaceri perfect legale. Companii ca Iowell erau uşor de implicat, un flecuşteţ stabilit cu decenii în urmă; echipa din spaţioport făcea cum îi spunea sindicatul, iar managerii puteau fi convinşi să-şi ia partea.

Aducerea soldaţilor săi la Jesup fusese altă nasuleală. Ca şi el, toţi aveau craniul de argint distinct al bandei: pielea de la sprâncene şi până la ceafă fusese înlocuită de o calotă netedă din flexaliaj de crom.

Părţile corpului din metal şi compozit erau tocite ca nişte medalii, arătând câte încasaseşi pentru bandă.

Încearcă acum să strecori douăzeci ca ei în Jesup fără ca poliţaii administraţiei să-i remarce cu interes.

Dar el o făcuse. Şi acum avea să afle ce pizda mă-sii se-ntâmpla de fapt aici. Fiindcă era clar că Quinn Dexter nu era cinstit, tot aşa cum căcaţii plutesc la suprafaţa apei.

Panoul de instrumente de lângă trapă emise un piuit slab.

— Gata, dataviză Viny „Norocosu'„. Căcat, Doişpe-T, n-am nimic de la senzorii din tub! Au căzut.

— Quinn ar putea face asta?

— Nu-s prea sigur. Locu-ăsta… nu-i tocmai cel mai întreţinut din galaxie, să ştii.

— Bine. Deschide trapa. Lărgi datavizarea pentru a-i include şi pe ceilalţi soldaţi. Ochii mari, băieţi, acu-i acu'.

Etanşarea trapei se deconectă, îngăduind servomotoarelor să-l rabateze spre înapoi. Bezna absolută umplu tubul ecluză.

Doişpe-T îşi întinse gâtul înainte şi ţesuturile cicatricelor se lungiră încordate. Deşi implanturile retinale îi fuseseră comutate pe infraroşu, în tub nu se vedea nimic.

— Băga-mi-aş…

Bezna din centrul tubului se bombă ca un con proeminent care devora fotonii din încăpere. Cinci carabine maser şi un pistol PIT traseră, zdrenţuind din toate direcţiile himera antilumină. Ea se deschise, cu petale de noapte desfăcându-se din centru, şi se izbi de pereţii incintei.

Nanonicele neurale ale lui Doişpe-T începură să cadă. Blocurile prinse la centura lui le urmară în uitare electronică. Ultima datavizare pe care o receptă fu de la carabina maser, care-l anunţa că celulele energetice se goleau. Încercă să apuce pistolul-mitralieră de zece milimetri prins cu velero de şold, dar constată că braţul îi vibra neputincios; servomotoarele de tip piston cu care-şi înlocuise muşchii antebraţelor erau cuprinse de epilepsie.

Un proiectil compus din umbre strâns spiralate crescu din centrul întunericului înflorit. Prea rapid pentru ca ochii să-l urmărească în timp real (în tot cazul pentru implanturile retinale ale lui Doişpe-T, care cedau), străbătu camera şi ricoşă.

Primul zbieret îmbâcsi aerul din încăpere. Un soldat se nărui şi corpul îi făcu implozie sub o serie de lovituri rapide. Păru să se estompeze, ca şi cum ar fi fost prins în mijlocul unei nebuloase tenebroase. Apoi ţeasta i se surpă şi incinta fu împroşcată de sânge, nu de sunetele de agonie.

Un al doilea soldat, o femeie, intră în convulsii de parcă ar fi încercat să-şi vâre capul între fese. Izbuti doar un singur mormăit de surprindere înainte ca şira spinării să-i pocnească.

A treia victimă se înnegri şi hainele începură să-i fumege. Ambele mâini din titan deveniră roşii-vişiniu, strălucind luminos. Când deschise gura ca să urle, dinăuntru răbufni o coloană de aburi trandafirii. Doişpe-T înţelesese deja despre ce era vorba. Un nor translucid apărea întotdeauna în jurul soldaţilor măcelăriţi, o umbră cenuşie care pâlpâia cu viteză subliminală. Braţul lui scos din uz desprinse pistolul-mitralieră de pe velero şi bărbatul se răsuci cu disperare spre sursa celor mai recente răcnete. Soldaţii săi îşi pierduseră cumpătul. Se repezeau către trapa de ieşire, luptându-se practic între ei în strădania de a scăpa.

Panourile luminescente se transformau în oranj-închis şi începeau să pâlpâie; peste ele se materializaseră grătare din fier negru, ce deveneau tot mai groase. Fum unsuros pomi să se reverse. Zumzetul fracturat al ventilatoarelor de condiţionare a aerului se stingea. Globule de sânge oscilau prin aer, cu franjuri unduind aidoma unor sepii agitate. Doişpe-T ştiu că o futuse. Ăsta nu era Quinn Dexter, şoricelul din arcologii, ci lucrul cel mai rău care se putuse întâmpla vreodată.

Nu-i plăcuse niciodată Nyvan, da' ce pizda mă-sii, era planeta lui natală! Acum posedaţii aveau s-o violeze, să subjuge toate corpurile vii. Şi el fusese găozarul complet cretinoid care-i lăsase să intre.

Un alt soldat era tocat mărunt, înconjurat de un halo în penumbra tremurătoare. Furie pură alimentă corpul care funcţiona cu rateuri al lui Doişpe-T pentru un act final de obedienţă. Roti pistolul-mitralieră asupra soldatului macerat şi apăsă trăgaciul. Doar o rafală scurtă. O flacără albastră fu scuipată prin ţeavă, însoţită de un vuiet asurzitor. Fără ajutorul unui program de procedură operaţională a nanonicelor neurale, reculul fu mult mai puternic decât se aşteptase. Tălpile îi fură desprinse de pe covoraşul adeziv şi bărbatul făcu o tumbă spre spate prin aer, zbierând surprins.

Universul se opri.

— Sfărâmă-te! mugi un glas furios.

Pistolul-mitralieră se conformă şi siliciu-litiul lui rece se fragmentă ca o grenadă cu şrapnele. Aşchii precum acele sfârtecară adânc în carnea lui Doişpe-T, unele ricoşând din carcasele metalice ale părţilor ce-i fuseseră înlocuite. Acum agita sălbatic din braţ, lăsând evantaie de sânge din mâna ferfeniţită.

— Ţineţi-l, ordonă scurt cineva.

Quinn încetini din starea de viteză şi curenţii energistici coborâră la niveluri de repaus. Pe măsură ce o făceau, restul lumii începu să accelereze. Fusese incredibil să se deplaseze printr-o incintă populată de statui, cu timpul solidificat într-o singură bătaie de inimă. Timpul lor, nu al său. Fratele Domnului îi acordase impunitate împotriva acţiunilor oricăror non-posedaţi. Putea exista un semn mai mare că el era într-adevăr Alesul?

— Mulţumesc, Stăpâne, şopti cu umilinţă.

Acum planetele aveau cu adevărat să se plece în faţa lui, exact aşa cum profeţise Lawrence.

Majoritatea sângelui lovise suprafeţele interioare şi fusese împroşcat, lăţindu-se în mânjeli mari, lipicioase. Cadavre groteşti pluteau paşnic în curenţii de aer cald. Restul bandei era într-o stare jalnică. Cu patru posedaţi care pulsau de putere malignă în incinta ecluzei, părţile artificiale ale corpurilor lor fie că îngheţaseră, fie că scăpaseră de sub control. Şi toţi erau veterani de bătălii, extrem de dependenţi de piesele de schimb, aproape până la nivel de cosmonik. Lawrence şi Graper smulgeau arme din mâini, gheare şi mufe de încheieturi care nu opuneau nici o rezistenţă.

Quinn se împinse din picioare către Doişpe-T. Mantia sa îşi reluă obişnuita croială extravagantă când lunecă prin compartiment.

Doişpe-T asuda din greu. Un soldat ale cărui braţe erau în majoritate ţesuturile organice originale bandaja mâinile distruse ale şefului bandei cu fâşii rupte din propriul său tricou.

— Îţi admir puterea, rosti Quinn. Poate fi strunită pentru a-l sluji pe Fratele Domnului.

— Nu există nici un Dumnezeu, aşa că du-te-n pula mea cu Fra…

Durerea îi străpunse braţul stâng, făcându-l să urle. Pielea îi sfârâi când se ridică în băşici uriaşe.

— Vrei să mă enervezi, spuse Quinn cu blândeţe.

Doişpe-T se încruntă neajutorat. Nu era obişnuit cu atâta durere, niciunul dintre ei nu era. Nanonicele neurale îi protejau întotdeauna. Asta însemna că avea să fie rău, înţelese el, cu adevărat rău. Decât doar dacă…

— Şi n-o să te las să te sinucizi, zise Quinn. Ştiu că la asta te gândeşti. Toţi fac aşa, când pricep ce se va-ntâmpla.

Fâşiile de ţesătură care pansau mâinile lui Doişpe-T se întăriră, transformându-se în nailon strălucitor. Capetele lor flexionară ca nişte şerpi orbi, după care se înnodară lent.

— Eşti foarte aproape de mine, rosti Quinn cu sinceritate. Fiara ta şarpe este aproape eliberată. N-ai fi devenit niciodată ceea ce eşti, fără să-ţi fi dat seama care-ţi este adevărata natură. Nu te-mpotrivi, ci-mbrăţişează-l pe Fratele Domnului. Trăieşte-n Noapte împreună cu noi.

— O să faci tu o greşeală, găozare. Iar eu o să fiu în preajmă, aşteptând-o.

— Eu nu fac greşeli. Eu simt Alesul.

— Futu-i grijania mă-sii!

— Urmează-mă, Doişpe-T. Predă-te adevăratului tău eu şi află gloria cuvântului Său. Trădează-ţi oamenii pentru lăcomie şi profit. În felul acela nu vei mai cunoaşte nicicând înfrângerea. Discipolii mei fut pe cine vor şi când vor. Ei îşi văd inamicii arzând în chinuri. Bucură-te de răsplăţi pe care nu le-ai mai cutezat vreodată până acum. Ajută-mă, Doişpe-T. Spune-mi unde-s poliţaii asteroidului. Varsă banii bandei tale în discul meu de credit. Arată-mi unde-s avioanele spaţiale care-mi pot coborî discipolii pe suprafaţă. Fă-o, Doişpe-T.

— N-o s-ajungi pe planetă, mârâi Doişpe-T. Oamenii sunt prea speriaţi de asolizarea posedaţilor. Acolo jos se fac nişte controale de n-ai habar. Poate că mi-ai înfrânt trupele, mare căcat; dar voi, morţilor uşchiţi, n-o să-mi transformaţi planeta într-un parc de distracţii al iadului.

— Nu-nţelegi nimic, clătină Quinn din cap. Mă doare-n pulă de sufletele din lumea de dincolo. Nu mă aflu aici ca să salvez pe cineva şi cu atât mai puţin pe ele. Fratele Domnului m-a ales pe mine să-L ajut să pogoare Noaptea.

— Căca-m-aş să mă cac, scânci Doişpe-T.

Quinn era dus cu sorcova. Un blestemat de ţăcănit de douăzeci şi patru de carate.

— Vreau două lucruri de la planeta asta, spuse Quinn. O navă stelară care să mă poată duce acasă, la Pământ, fiindcă acolo pot face răul cel mai mare Confederaţiei. Va trebui să fie o navă cargo pe care defensivele Guvcentralului s-o accepte ca fiind inofensivă. Sunt sigur că-n clipa de faţă aici simt andocate o mulţime, este?

Un muşchi mic zvâcni pe maxilarul lui Doişpe-T.

— Bine, continuă Quinn.

Gândurile şefului bandei îl trădaseră, amărăciunea înfrângerii amestecată cu drojdie de resentimente şi furie.

— Vrei să ştii care-i celălalt lucru, nu-i aşa? E simplu. Doresc ca Nyvan să fie prima planetă pe care Fratele Luminii o poate aduce în Regatul Său. Eu voi aduce Noaptea pe planeta aceasta, Doişpe-T. Noaptea veşnică. Noaptea fără speranţe. Până ce El va sosi din partea cealaltă a lumii de dincolo, pentru a vă mântui.

Străduindu-se să rostească perfect clar fiecare cuvânt, Doişpe-T spuse:

— S-o fuţi pe mă-ta.

Se încordă după aceea, pregătindu-se pentru represalii. Quinn râse uşor.

— Nu-i aşa uşor, cap-de-miel. Ţi-am spus, am nevoie de ajutorul tău. Am nevoie de un şmecher local, care s-aranjeze căcaturile astea cu nava şi cu furişatul discipolilor mei posedaţi pe lângă porcii care păzesc planeta. De cineva care să ştie toate codurile de acces de pe aici. Şi ăla eşti tu, Doişpe-T. Aşa cum El m-a ales pe mine, eu te-am ales pe tine. Se uită la soldaţii bandei: Pe restul jegoşilor ăstora inutili o să-i deschidem pentru posedare, apoi vom converti tot Jesup. După care nimeni de pe planetă nu ne va mai putea rezista.

— Ajută-ne, Iisuse! imploră Doişpe-T. Facă-ţi-se milă!

— Nu există nici un Dumnezeu, îl imită Quinn strâmbându-se feroce. Aşa că El n-are nici un fiu, este?

Râzând, îl apăsă pe Doişpe-T în jos spre punte. Genunchii şefului de bandă se îndoiră, până ce covoraşul adeziv i se lipi de pantaloni. Quinn rămase în picioare în faţa lui şi-i făcu semn lui Lawrence să se apropie.

— Ştiu că eşti un gagiu dur, Doişpe-T. Dacă vei fi posedat, o să-ncerci doar să-ţi păcăleşti noul proprietar, să mă fraiereşti cât poţi mai bine. Tu şi mândria ta cretină! Nu mai pot îngădui genul ăla de căcănării. Asta-nseamnă c-o să storc eu însumi din tine ceea ce vreau să ştiu, ca să m-asigur că eşti cinstit.

Îngenuncheat în faţa monstrului, cu capul plecat, Doişpe-T zise:

— N-o să te ajut niciodată.

— O s-o faci. Am multe feluri prin care să-mi leg discipolii de mine. La cei mai mulţi este iubire sau frică. Pentru tine voi alege dependenţa.

Îşi puse palmele de o parte şi cealaltă a capului argintiu al lui Doişpe-T, apoi urmă reversul unei încoronări. Quinn înălţă calota de argint de pe craniul şefului bandei cu un gest de blândeţe aproape respectuoasă, desprinzând-o cu un clefăit slab. Osul de dedesubt era acoperit de mucus roşu, cleios. Fluid supură peste faţa lui Doişpe-T, amestecându-se cu lacrimile lipicioase.

Lawrence luă calota de la Quinn, jucând rolul bufonului regal. Un chicotit subţire, dement, scăpă de pe buzele băiatului când o întinse în faţa şefului bandei îngrozit, arătându-i în suprafaţa ei de oglindă decăderea la rangul de vasal impotent.

Mâinile lui Quinn coborâră iarăşi. De data aceasta sunetul fu mai tare, când osul pârâi şi se crăpă. El ridică mult partea de sus a ţestei, surâzând către trofeul însângerat. Creierul dezgolit al lui Doişpe-T sclipea dedesubt, învelit în membrane delicate, cu mărgeluşe de fluid supurând din panglicile de ţesut strâns pliate.

— Acum pot fi cu ochii într-adevăr aproape de ceea ce gândeşti, rosti Quinn.

— Prin urmare, grupul vostru nu are o structură organizată? întrebă Alkad.

— Ba suntem organizaţi, insistă Lodi Shalasha. Dar nimic oficial. Suntem ca nişte oameni care gândesc similar şi care păstrează legătura şi se ajută între ei.

Alkad îşi vârî picioarele în pantalonii costumului cameleonic. Un reziduu de sudoare rece continua să mânjească ţesătura, memento al serii trecute când purtase costumul. Strâmbă dezgustată din nas, totuşi îşi ridică pantalonii pe gambe.

— Aţi spus că aveţi cadre juniori, cei care curăţă asteroidul de păianjeni. Asta mi se pare o ierarhie clară de organizaţie clandestină.

— Nu tocmai. Unii dintre noi lucrează în cluburi de zi, fiindcă aşa ajutăm la păstrarea amintirii Genocidului vie în rândul copiilor. Nimănui n-ar trebui să-i fie îngăduit să uite ce ni s-a făcut.

— Sunt de acord.

— Serios? făcu el pe un ton surprins.

— Da. Se pare însă că refugiaţii iniţiali au uitat. De aceea mă aflu acum în rahatul ăsta.

— Nu te teme, Voy te va scoate din Ayacucho.

— Poate că da.

Alkad se mândrea cu inspiraţia programului de adormire. Când se trezise de dimineaţă, fata fusese abătută, totuşi funcţională. Durerea cauzată de pierderea tatălui ei continua să existe, aşa cum era firesc, dar n-o epuizase.

La micul dejun Alkad explicase care-i erau priorităţile: să plece din Dorado cât mai rapid cu putinţă, acum când agenţiile de contrainformaţii ştiau unde se afla, şi să facă rost de o navă stelară capabilă de luptă (tot nu se putea convinge să menţioneze Alchimistul). Ar fi fost prea mult să spere că echipajul navei va fi format din patrioţi garissani şi s-ar fi mulţumit şi cu un echipaj de mercenari. Ei trei discutaseră diverse opţiuni, iar Voy şi Lodi începuseră să se certe în privinţa numelor, pe cine să contacteze şi pentru ce.

Voy plecase singuri pentru a vedea ce putea să facă în privinţa navei. Pentru Alkad ar fi însemnat să se joace cu focul, dacă ar fi fost văzută din nou cu ea, deoarece, oricât de iscusite ar fi fost costumele cameleonice în ascunderea trăsăturilor lor periferice, erau prea frapante ca pereche.

— Hei, ai ajuns la ştiri! îşi agită entuziast Lodi blocul comunicator. Intrase într-un program de căutare de referinţe pentru a monitoriza outputul media. Accesează studioul Cabral Newsgalactic.

Alkad îşi trase costumul peste umeri, după care dataviză procesorului de reţea al încăperii pentru un canal spre studio.

Cabral Newsgalactic prezenta înregistrarea unui abţibild holomorf, care avea o majoretă ce striga:

— Fugi, Alkad, fugi!

— Maică Maria, şopti Alkad. Asta-i opera voastră?

— Nu, jur! Până acum n-am mai văzut aşa ceva. În plus, doar Voy şi cu mine îţi cunoaştem numele. Nimeni dintre ceilalţi nu ştia nici măcar că exişti.

Alkad reveni cu atenţia la studio. Un reporter de teren mergea prin unul dintre principalele spaţii publice din Ayacucho. Abţibildurile erau peste tot. Un mecanoid curăţător încerca să-l îndepărteze pe unul de pe perete, însă spray-ul solvent nu era suficient de puternic. Dâre negre de plastic semidizolvat picurau în jos pe panoul metalic al peretelui.

— Este ca şi cum o plagă ar fi afectat Ayacucho, rosti reporterul plin de voioşie. Primul dintre aceste abţibilduri a apărut acum vreo şase ore. Iar dacă n-aş şti cum stau lucrurile, aş zice că s-au înmulţit ca bacteriile. Poliţia spune că abţibildurile simt înmânate copiilor, iar detectivii corelează actualmente înregistrările de monitorizare a securităţii pentru a vedea dacă-i poate identifica pe principalii distribuitori, deşi surse din interiorul Procuraturii publice mi-au spus câte ceva în privinţa acuzaţiilor ce ar putea fi aduse, întrebarea pe care o pun toţi este: cine-i Alkad şi de ce anume fuge?

Imaginea reveni la prezentatorul din studio.

— Investigaţiile companiei noastre au descoperit un posibil răspuns la mister, rosti el cu glas de bas sumbru. La momentul Genocidului, Marina garissană angajase o anume dr. Alkad Mzu într-un proiect defensiv avansat. Se spune că Mzu ar fi supravieţuit Genocidului şi că şi-a petrecut ultimii treizeci de ani sub un nume fals, predând fizica la universitatea Dorado. Acum însă agenţiile străine de contrainformaţii, acţionând ca răspuns la propaganda omutană, au început s-o vâneze sub pretextul violărilor ilegale ale tehnologiei. Un membru senior al Consiliului Guvernator Dorado, care a cerut să rămână anonim, a declarat azi: „O asemenea acţiune din partea agenţilor străini constituie o încălcare grosolană a suveranităţii noastre. Este dezgustător că omutanii pot lansa astfel de acuzaţii nefondate împotriva unuia dintre cetăţenii noştri care şi-a dedicat viaţa educării tinerilor cei mai sclipitori. Dacă acesta este comportamentul lor după treizeci de ani de sancţiuni, trebuie să întrebăm cu toată seriozitatea de ce a ridicat Confederaţia sancţiunile respective. Nu se pare în nici un caz să fi avut efectul dorit în remedierea naturii agresive a guvernului omutan. Actualul lor cabinet nu este decât o zgardă nouă la acelaşi câine. Membrul Consiliului a mai afirmat că, dacă Alkad Mzu ar apărea la uşa apartamentului său, i-ar oferi cu siguranţă adăpost şi că orice adevărat cetăţean din Dorado ar proceda la fel. A mai spus că nu va avea odihnă până nu vor fi evacuaţi din asteroid toţi agenţii străini suspecţi.

— Sfântă Maică Maria! icni Alkad.

Anulă canalul şi se lăsă să cadă pe pat, cu gluga costumului atârnând moale pe un umăr.