Peter F. Hamilton Zorii noptii

— Cred c-am găsit ceva care te-ar putea ajuta cu Amstadt.

— Ce anume?

Ea se aplecă peste noptieră, ridică un bloc procesor mic şi tastă iute.

— Am văzut înregistrarea asta abia azi. Leroy ar fi trebuit să mi-o fi adus mai devreme. Se pare că-i în toată Confederaţia. Am primit-o de la una dintre delegaţiile din exteriorul sistemului, care au sosit să apeleze la tine. Holoecranul comută de la sala de sport la Kiera Salter întinsă pe stânca ei.

— Da, asta cu siguranţă mă-nviorează, comentă Al înveselit.

Jezzibella îl pocni peste fese.

— Comportă-te cum trebuie, Al Capone! Nu te mai holba la ţâţele ei, ci ascultă ce spune!

El ascultă promisiunile ispititoare.

— Este chiar bună, comentă Jezzibella. Mai ales ţinând seama de faptul că-i numai AV, fără activanţi senzoriali şmecheri, care să imprime mesajul. Sigur că da, l-aş fi putut face mai bine, dar eu simt profesionistă. Însă înregistrarea asta îi atrage pe puştii nemulţumiţi din toate aşezările asteroidale care au primit o copie. Ei îi spun „Morţii Nopţii”.

— Şi? Valisk e unul dintre habitatele alea al dracu' de uşchite. Indiferent câţi oameni s-ar duce acolo, ea nu va fi niciodată o ameninţare pentru noi.

— Pe mine mă interesează felul în care ajung ei acolo. Kiera a izbutit să preia şoimii-negri ai Valiskului. Acum li se spune şoimi-de-iad.

— Da?

— Da. Ei nu fac altceva decât să-i transporte pe puştii idioţi la habitat. Se confruntă cu aceeaşi problemă ca toate aşezările asteroidale posedate. Nu sunt genul de locuri în care să doreşti să-ţi petreci eternitatea. Bănuiala mea este că Kiera încearcă să sporească populaţia din Valisk, astfel încât cei aflaţi deja acolo să nu insiste să coboare pe o planetă. Este logic. Dacă ar pleca din universul ăsta, Kiera n-ar mai fi şefa.

— Şi? N-am spus niciodată c-ar fi vreo proastă.

— Exact. Este organizată. Nu la scara la care eşti tu, dar e isteaţă şi-nţelege politica. Ar fi o aliată excelentă. Am putea s-o alimentăm cu oameni mult mai rapid decât obţine ea prin zboruri clandestine. Iar în schimbul lor ne-ar putea împrumuta două escadrile de şoimi-de-iad, de care flota are nevoie disperată. Şoimii ăia ar stopa în scurt timp atacurile stealth ale Confederaţiei.

— La dracu'!

Al se roti între picioarele femeii şi o văzu deasupra sa, cu mâinile în şolduri şi un zâmbet mulţumit pe buze.

— Asta-i o idee tare bună, Jez. Ba nu, nu este, e de-a dreptul sclipitoare-n pula mea! Ce dracu', tu n-ai nevoie de mine, ai putea conduce Organizaţia asta de una singură.

— Nu fi prostuţ. Eu nu pot face ce-mi faci tu mie – nu de una singură.

El mormăi flămând şi se întinse către halat. Faţa aurie a MarieiSkibbow surâdea deasupra, pe măsură ce tot mai multe dintre hainele lor dispăreau, unele topindu-se pur şi simplu, altele transformându-se în fâşii de ţesătură.

Primul-amiral aşteptă până ce căpitanul Khanna şi amirala Lalwani se aşezară în faţa biroului său, apoi dataviză procesorului desktop un nivel de securitate I de conferinţă senzambientală. Şase oameni aşteptau în jurul mesei ovale în încăperea emisferică albă şi lipsită de caracteristici care se formă în jurul lor. Drept în faţa lui Samual Aleksandrovici se găsea Olton Haa-ker, preşedintele Adunării Confederaţiei, însoţit de consiliera sa principală Jeeta Anwar. Ambasadorul Kulu, sir Maurice Hall, era în stânga ei, acompaniat de lordul Elliott, subsecretar în Ministerul de Externe Kulu. Ambasadorul edenist Cayeaux şi dr. Gilmore ocupau celelalte două scaune.

— Domnule amiral, începu preşedintele Haaker, astăzi nu este tocmai obişnuita noastră şedinţă de informare asupra situaţiei. Regatul Kulu a cerut în mod oficial ajutor militar.

Samual Aleksandrovici ştia că faţa îi trăda surprinderea, dar imaginea lui senzambientală păstra o expresie demnă.

— Nu ştiusem că vreuna dintre planetele Kulu ar fi sub ameninţare.

— Nu ne confruntăm cu evenimente noi, domnule amiral, rosti sir Maurice. Marina Regală se dovedeşte foarte eficientă în protejarea planetelor noastre împotriva oricăror atacuri ale navelor stelare posedate. Până şi şoimii-de-iad din Valisk au încetat să mai apară în sistemele noastre pentru a-şi infiltra blestematele subversiuni Morţii Nopţii. Iar forţele noastre planetare au stopat cu destul succes toate incursiunile. Cu excepţia regretabilă a lui Mortonridge, desigur. Acesta este motivul pentru care vă solicităm cooperarea şi asistenţa. Intenţionăm să organizăm o operaţiune de eliberare, pentru a-i scăpa pe cetăţenii care au fost posedaţi.

— Imposibil, spuse Samual. Nu avem nici o metodă viabilă de a purja o personalitate posedatoare dintr-un corp. Dr. Gilmore?

— Din păcate, Primul-amiral are dreptate, încuviinţă savantul Marinei. Aşa cum am descoperit, este foarte dificil să silim un suflet revenit din lumea de dincolo să elibereze corpul pe care l-a ocupat.

— Poate fi introdus în tau-zero, zise lordul Elliot.

— Pe Mortonridge există însă peste două milioane de oameni, aminti Samual. Nu-i putem pune pe toţi în tau-zero

— De ce nu? Este doar o chestiune de scară.

— Veţi avea nevoie de…

Samual se opri şi mai multe programe tactice îi intrară în stare primară în nanonicele neurale.

— Ajutorul Marinei Confederaţiei, concluzionă lordul Elliot. Exact! Trebuie să deplasăm la Ombey un număr mare de trupe de sol şi materiale. Voi aveţi nave stelare de transport şi asalt care nu sunt implicate în aplicarea carantinei asupra zborurilor civile interstelare, pe care le-am dori realocate campaniei. Resursele combinate ale propriilor noastre forţe militare, aliaţii noştri şi Marina Confederaţiei ar trebui să fie suficiente pentru a elibera Mortonridge.

— Trupe de sol?

— Iniţial vom oferi Regatului jumătate de milion de soldaţi bitek, zise ambasadorul Cayeaux. Aceştia ar trebui să-i poată stopa pe posedaţi şi să-i silească să intre în module tau-zero. Desfăşurarea lor va asigura menţinerea la minimum a pierderilor de vieţi omeneşti.

— O să ajutaţi Regatul?

Samual nu se mai sinchisi să-şi filtreze surprinderea din întrebare. Dar… o aliere a edeniştilor cu Regatul! La un nivel era încântat, prejudecăţile pot fi abandonate dacă stimulentul este suficient de mare. Totuşi, păcat că acela a trebuit să fie stimulentul.

— Da.

— Înţeleg.

— Soldaţii bitek edenişti vor trebui susţinuţi de un număr considerabil de soldaţi obişnuiţi, care să menţină controlul terenului ocupat, spuse sir Maurice. Am dori de asemenea să alocaţi campaniei două brigăzi de puşcaşi marini ai Confederaţiei.

— N-am nici o îndoială că evaluările voastre tactice v-au convins asupra plauzibilităţii acestei eliberări, zise Samual, însă doresc să se consemneze că mă opun ei şi în nici un caz nu doresc să-mi dedic trupele unei acţiuni care se va dovedi finalmente inutilă. Dacă se vor întreprinde genul acesta de eforturi combinate, ar trebui cel puţin să fie direcţionate către un obiectiv care să merite.

— Maiestatea Sa a afirmat că va recurge la orice eforturi pentru a-şi elibera supuşii de suferinţele ce sunt abătute asupra lor, rosti lordul Elliot.

— Obligaţiile sale se extind doar asupra celor vii?

— Domnule amiral! îl avertiză Haaker.

— Îmi cer scuze. Trebuie totuşi să ţineţi seama de faptul că am o responsabilitate faţă de planetele Confederaţiei ca un tot.

— Şi de care v-aţi achitat perfect până acum.

— Până acum?

— Domnule amiral, ştiţi bine că statu-quoul din interiorul Confederaţiei nu poate fi menţinut la infinit, zise Jeeta Anwar. Noi nu ni-l putem permite.

— Va trebui să ţinem seama de obiectivele politice ale acestui conflict, spuse Haaker. Îmi pare rău, Samual, dar logica şi tacticile optime nu sunt singurii factori ce intră în calcul aici. Trebuie să se vadă că Confederaţia face ceva. Sunt convins că recunoşti asta.

— Şi aţi ales Mortonridge să fie acel „ceva”?

— Este un obiectiv pe care Regatul şi edeniştii cred că-l pot atinge.

— Da, însă ce se va întâmpla după aceea? Propuneţi să atacăm în mod similar toate planetele şi asteroizii posedaţi? Cât va dura? Cât va costa?

— Sper cu toată sinceritatea că repetarea unui asemenea proces nu va fi necesară, zise Cayeaux. Trebuie să utilizăm timpul necesar eliberării lui Mortonridge pentru a căuta altă abordare a problemei. Dacă nu va exista totuşi nici un răspuns, atunci poate fi necesar să organizăm campanii similare.

— Şi acela este motivul pentru care prima campanie trebuie să aibă succes, spuse Haaker.

— Îmi ordonaţi să-mi redesfăşor forţele? întrebă Samual.

— Te informăm asupra solicitării primite de la Regatul Kulu şi edenişti. Este o solicitare legitimă făcută de doi dintre cei mai puternici susţinători ai noştri. Dacă ai o propunere alternativă, voi fi încântat s-o ascult.

— Bineînţeles că nu am o alternativă.

— Atunci nu cred că ai vreun motiv pentru a-i refuza.

— Înţeleg. Domnule ambasador Cayeaux, te pot întreba de ce Consensul vostru a fost de acord cu solicitarea aceasta?

— Am fost de acord de dragul speranţei pe care o va oferi tuturor fiinţelor vii din Confederaţie. Nu înseamnă că o şi aprobăm.

— Samual, ai făcut până acum o treabă magnifică, zise Lalwani. Noi ştim că eliberarea aceasta nu-i decât un intermezzo, dar ne va câştiga un sprijin politic important. Iar în săptămânile viitoare vom avea nevoie de absolut toată susţinerea pe care o putem găsi.

— Foarte bine.

Samual Aleksandrovici făcu o pauză, nemulţumit.

Îl supăra cel mai mult faptul că le înţelegea argumentul. Imaginea devenise motivaţia primordială, felul în care toate războaiele erau purtate pentru politicieni. „În privinţa asta nu difer însă cu nimic de comandanţii militari de-a lungul secolelor; pentru a da adevărata bătălie, noi am fost nevoiţi întotdeauna să evoluăm în interiorul arenei politice. Mă-ntreb dacă iluştrii mei predecesori s-au simţit atât de mânjiţi?”

— Căpitane Khanna, cere, te rog, Marelui Stat-Major să întocmească ordinele de reamplasare a flotei, bazate pe solicitarea ambasadorului Regatului Kulu.

— Da, domnule amiral.

— Domnule ambasador, doresc numai succes regelui dumitale.

— Mulţumesc, domnule amiral. Nu dorim să vă subminăm operaţiunile navale curente. Regele Alastair înţelege importanţa rolului pe care-l jucaţi.

— Mă bucur. Ne aşteaptă pe toţi unele decizii dificile, iar sprijinul său va fi esenţial. Aşa cum am spus de la început, situaţia aceasta necesită o soluţie finală care nu poate fi niciodată pur militară.

— Aţi analizat propunerea lui Capone? întrebă sir Maurice. El pare a fi singurul posedat care poate fi văzut în termenii unui inamic convenţional. Şi corpurile bitek ar putea funcţiona în condiţiile respective?

— Am examinat-o, răspunse Maynard Khanna, şi în termeni practici este complet nefezabilă. Cifrele sunt imposibile. O estimare conservatoare a populaţiei actuale din Confederaţie este de nouă sute de miliarde, ceea ce înseamnă în medie puţin peste un miliard de fiecare sistem stelar. Chiar dacă am presupune numai câte zece morţi pentru fiecare om viu, în lumea de dincolo ar trebui să existe aproximativ zece trilioane de suflete. Dacă fiecare ar căpăta un corp bitek, unde vor locui ele? Ar trebui să le găsim între trei şi cinci mii de noi planete terracompatibile. În mod clar, o sarcină imposibilă!

— Aş pune sub semnul întrebării cifra aceea, spuse Cayeaux. Laton a afirmat destul de clar că nu toate sufletele rămân întemniţate în lumea de dincolo.

— Chiar dacă ar fi şi un singur trilion, asta tot ar însemna să localizăm câteva sute de planete pentru ei.

— Informaţia lui Laton mă interesează, rosti dr. Gilmore. Noi am presupus tot timpul că este obligatoriu să oferim o soluţie finală, însă dacă sufletele pot progresa din lumea de dincolo la altă stare de existenţă, atunci în mod clar depinde de ele s-o facă.

— Şi cum le putem determina? întrebă Haaker.

— Nu simt sigur. Am putea progresa mult mai mult dacă am putea găsi măcar pe unul dintre ei care să accepte să coopereze; cineva ca personajul acela Shaun Wallace care a fost intervievat de Kelly Tirrel. Toţi cei pe care-i avem aici, în Trafalgar, sunt ostili în mod activ faţă de investigaţia noastră.

Samual se gândi să facă un comentariu despre tratament şi comportament, totuşi Gilmore nu merita mustrări publice.

— Bănuiesc că am putea încerca o iniţiativă diplomatică. Există câteva aşezări asteroidale izolate care au fost posedate şi care n-au părăsit deocamdată universul acesta. Am putea începe cu ele; să le expediem un mesaj în care să le întrebăm dacă sunt de acord să discute cu noi.

— O propunere excelentă, încuviinţă Haaker. Ar costa foarte puţin, şi dacă obţinem un răspuns favorabil, sunt gata să-mi ofer întreaga susţinere unui proiect de cercetare comun.

Şedinţa senzambientală se sfârşi, lăsându-l pe dr. Gilmore singur în cabinetul său. Rămase nemişcat câteva minute, rederulând prin minte ultima parte a întâlnirii. Fiind un individ care se mândrea cu natura sa organizată, o adevărată întrupare a metodei ştiinţifice, nu era furios pe sine, ci simţea doar o uşoară iritare fiindcă nu dedusese singur ideea respectivă. Dacă Laton avea dreptate în privinţa sufletelor care treceau mai departe, atunci lumea de dincolo nu era mediul static pe care-l presupusese anterior. Iar asta deschidea o sumedenie de opţiuni noi.

Dr. Gilmore intră în sala de examinare a Jacquelinei Couteur şi găsi întregul personal într-o pauză prelungită. Ambele matrice de senzori cu semnătură cuantică lipseau de pe braţele telecomandate de deasupra. Laboratorul de electronică le reconstruia într-un proces aproape permanent de rafinare, în timp ce căutau nedesluşita interfaţă transdimensională.

Jacqueline Couteur era hrănită. O masă cu rotile fusese adusă lângă patul chirurgical şi de pe ea se ridica un furtun gros care atârna imediat deasupra gurii femeii. Gulerul negru care-i susţinea capul fusese slăbit puţin, îngăduindu-i să alterneze între cele două tetine; una pentru apă, cealaltă pentru o pastă de came.

Dr. Gilmore se opri lângă patul chirurgical. Ochii ei îl urmăriră.

— Bună dimineaţa, Jacqueline, cum merge azi?

Ochii femeii se mijiră dispreţuitor. Firicele subţiri de abur se ridicau de sub electrozii ce-i apăsau pielea. Deschise gura şi linse cu limba mamelonul din plastic.

— Bine, mulţumesc, dr. Mengele. Aş dori să vorbesc cu avocatul meu, te rog.

— Asta-i interesant. De ce?

— Pentru c-o să te dau în judecată şi o să cer ca daune toţi fuzidolarii pe care-i ai, după care să fii trimis pe o planetă-penitenciar într-o capsulă numai dus. Tortura este ilegală în Confederaţie. Citeşte Declaraţia Drepturilor.

— Dacă nu te simţi bine, ar trebui să pleci. Amândoi ştim că o poţi face.

— În clipa asta nu discutăm opţiunile mele. Acţiunile tale sunt cele puse sub semnul întrebării. Pot acum să dau telefonul la care am dreptul?

— Nu ştiam că un suflet nemuritor are drepturi civile. În nici un caz nu le îngăduiţi prea multă autonomie victimelor voastre.

— Tribunalul este cel care-mi va decide drepturile. Refuzându-mi acces la apărare legală într-un astfel de caz inedit, nu faci decât să-ţi amplifici gravitatea delictului. Totuşi, dacă asta-i ceea ce te îngrijorează, te pot asigura că Kate Morley ar dori să discute cu un avocat.

— Kate Morley?

— Co-gazda acestui corp.

Dr. Gilmore surâse nesigur. Situaţia nu se desfăşura deloc conform planului.

— Nu te cred.

— Îţi asumi din nou rolul tribunalului. Chiar crezi că lui Kate îi place să fie legată de o masă şi electrocutată? Îi încâlci drepturile umane elementare.

— Aş dori s-o aud pe ea cerând un avocat.

— Tocmai a făcut-o. Dacă nu mă crezi, încearcă să rulezi o analiză a amprentei vocale. Ea a spus-o.

— E absurd.

— Vreau un avocat! Glasul îi crescu în volum: Tu, puşcaşule, ai jurat să aperi drepturile cetăţenilor Confederaţiei! Vreau un avocat. Adu-mi unul.

Căpitanul gărzii de puşcaşi îl privi pe dr. Gilmore, aşteptând instrucţiuni. De cealaltă parte a partiţiei din sticlă, toţi se holbau la ei.

Dr. Gilmore se relaxă şi zâmbi.

— Bine, Jacqueline. Dacă o să cooperezi cu noi, vom coopera cu tine. Voi prezenta problema consilierilor juridici ai Primului-amiral, pentru a vedea dacă ei apreciază că ai dreptul la reprezentare legală. Mai întâi însă vreau să-mi răspunzi la o întrebare.

— Acuzatul are dreptul să tacă.

— Nu te acuz de nimic.

— Inteligent, doctore. Totuşi nu mă insulta, cerându-mi să mă autoincriminez.

— Când a murit corpul tău?

— În anul 2036. Îmi primesc avocatul acum?

— Şi ai fost conştientă în tot timpul pe care l-ai petrecut în lumea de dincolo?

— Da, idiotule.

— Mulţumesc.

Jacqueline Couteur îl privi extrem de suspicios.

— Asta a fost tot?

— Da. Deocamdată.

— În ce fel te-a ajutat asta?

— Timpul se scurge în lumea de dincolo. Asta înseamnă că se supune entropiei.

— Şi?

— Dacă continuumul vostru se deteriorează, atunci entităţile din interiorul lui pot muri. Mai precis, pot fi omorâte.

— Ce vrea? întrebă Maynard Khanna.

Dr. Gilmore făcu o grimasă.

— Un avocat.

— Asta-i o glumă, nu?

— Mă tem că nu, suspină fără chef bărbatul. Problema este că, deşi în mod obişnuit aş fi ignorat o asemenea cerere ca fiind un nonsens absolut, ea a deschis un soi de controversă în rândul cercetătorilor. Ştiu că Serviciul de Informaţii are puteri vaste, care suprimă Declaraţia Drepturilor, dar interogările de personalitate sunt conduse în mod obişnuit de altă divizie. Nu spun că nu-i necesar ceea ce le facem lui Couteur şi celorlalţi, ci aş dori doar să stabilesc că ordinele noastre au fost întocmite corect, adică legal. Evident nu doresc să-l deranjez în asemenea momente pe Primul-amiral cu astfel de fleacuri. De aceea ţi-aş fi recunoscător dacă ai putea prezenta problema înaintea oficiului Judecătorului General. Doar pentru clarificare, înţelegi?

Ca aspect exterior, Golomo nu diferea în nici un fel de alte gigante gazoase descoperite în sistemele stelare ale Confederaţiei. Avea diametrul de o sută treizeci şi două de mii de kilometri, banda inelelor ceva mai densă decât uzual şi benzile de furtuni un amestec ţipător de volburi vermillon şi azur-pal, stropite cu spirale de fuioare albe de felul celor care se formează în ceaşca de cafea. Anomalia pentru care era renumită pândea la câteva sute de kilometri dedesubtul suprafeţei brăzdate de făgaşe a stratului exterior de nori, unde densitatea şi temperatura creşteau considerabil. Acolo localizaseră viaţă edeniştii, ale căror habitate colonizau spaţiul orbital de deasupra: o zonă îngustă în care presiunea reducea viteza turbulenţei şi gazele stranii de hidrocarburi dezvoltau cu uşurinţă vâscozitate. Acolo puteau supravieţui celule individuale, aidoma unor amibe aeriene, dar de mărimea pumnului unui om, care se grupau în colonii mari ce semănau cu bancuri de moruni albi. Nimeni nu putuse deduce motivul pentru care procedau aşa, deoarece niciuna dintre celule nu era specializată, ci toate erau independente. În acelaşi timp însă era neobişnuit să găseşti celule izolate, cel puţin în zonele observate de sonde, care, într-adevăr, reprezentau un procentaj minuscul din planetă.

Cu oricare altă ocazie, lui Syrinx i-ar fi plăcut teribil de mult să viziteze siturile de cercetare. Vechea ei curiozitate încă o furnica, atunci când Oenone lunecă din gaura-de-vierme deasupra gigantei gazoase.

Alte zile, alte priorităţi, o tachină şoimul-de-vid.

Syrinx simţi o mână care o atinse uşor; afinitatea era plină poate nu tocmai de înţelegere, dar cu certitudine de toleranţă. Îl privi amuzată pe Ruben şi strânse din umeri. Bine, altă dată. Împrumută puternicul glas în afinitate al şoimului-de-vid pentru a se identifica înaintea Consensului Golomo; senzorii DS erau deja aţintiţi asupra lor.

Rutina pentru fiecare sistem pe care-l vizitau era aceeaşi: comunicarea unei sinteze a dispoziţiilor strategice ale Confederaţiei, urmată de relatări ale celor mai recente evenimente din sistemele vecine şi enumerarea planetelor şi asteroizilor ce se confruntau cu posibilitatea preluării. În schimb, Consensul oferea actualizarea informaţiilor despre sistemul local. Oenone putea să viziteze zilnic două, uneori trei sisteme stelare. Deocamdată, tabloul general care se contura era deprimant. Habitatele edeniste izbuteau să controleze situaţia, rămânând loiale politicii etichetate „izolare şi restricţionare”. Populaţiile adamiste erau mai puţin stricte. Peste tot unde ajungeau, auzeau plângeri legate de dificultăţile derivate din carantină, griji edeniste cauzate de Marina locală care nu-şi îndeplinea sarcinile trasate şi poveşti despre zborurile ilegale de nave stelare, pârâiaşul constant de asteroizi ce cădeau în mâinile posedaţilor, manevrele politice şi schimburile reciproce de avantaje.

În general noi respectăm legea într-o măsură mai mare decât adamiştii, spuse Oxley. Iar ei sunt mai numeroşi decât noi. Asta va produce în mod inevitabil un dezechilibru.

Nu le găsi scuze, zise Caucus.

Lipsa de educaţie şi frica, zise Syrinx. Astea sunt motivele. Cred că va trebui să fim îngăduitori. În acelaşi timp însă atitudinea lor va fi o problemă reală pe termen lung. Ba chiar ar putea însemna ca pentru ei nici să nu mai existe „termen lung”.

Cu excepţia Regatului Kulu şi a una sau două dintre societăţile mai disciplinate. Sugestia lui Ruben era plină de ironie.

Tânăra întârzie cu răspunsul, întrucât devenise conştientă de o nelinişte tot mai mare în Consensul Golomo. Şoimi-de-vid din forţa defensivă locală ieşeau şi intrau în găuri-de-vierme, umplând banda de afinitate cu un zumzet aţâţat. Ce s-a întâmplat? întrebă ea.

S-a confirmat posedarea aşezării asteroidale Ethenthia, îi informă Consensul pe Oenone şi echipajul său. Tocmai am primit un mesaj de la Biroul Marinei Confederaţiei despre sosirea căpitanului SCNC Erick Thakrar de la Kursk. Potrivit şefului Biroului, Thakrar deţine informaţii foarte importante. Un şoim-de-vid a fost solicitat pentru a-l transporta pe căpitan şi pe prizonierul său la Trafalgar. Din păcate, întârzierea faţă de Ethenthia este de cincisprezece ore şi se pare că în timpul respectiv posedaţii…

Împreună cu toţi cei acordaţi la Consens, Syrinx şi echipajul ei fură imediat conştienţi de mesajul care sosea. Simţurile habitatului îl percepură ca pe un punct stelar violet de microunde ce strălucea direa spre Golomo de la Ethenthia.

— Sunt Erick Thakrar, căpitan SCNC: cel despre care v-a spus Emonn Verona… sau cel puţin aşa sper c-a făcut. Dumnezeule! Oricum, principalul este că posedaţii au preluat Ethenthia. Probabil c-o ştiţi deja. Am izbutit să mă-mbarc în nava stelară Tigara, dar vin după mine. Atenţie: informaţiile pe care le deţin sunt vitale. Nu le pot transmite printr-o legătură de comunicaţii neprotejată; vor deveni inutile, dacă ei află că le ştiu. În chiar clipa de faţă problema mea este însă că nava asta-i complet futută şi nici eu nu-s într-o stare mult mai bună. Am o aliniere parţială pe sistemul Ngeuni, totuşi potrivit almanahului ăstuia nu m-aşteaptă mare lucru. Cred că-i o colonie de etapa I. Dacă nu mă voi putea transfera acolo într-o navă stelară de Doamne-ajută, voi încerca să utilizez un efect de praştie ca s-ajung aici. Dumnezeule, platforma DS se fixează pe mine! Gata, efectuez saltul…

Ngeuni este o colonie de etapa I, răspunse imediat Oenone.

Syrinx fu instantaneu conştientă de poziţia planetei-colonie, la unsprezece ani-lumină depărtare. Corelată cu poziţia curentă a lui Ethenthia, alinierea era într-adevăr foarte delicată. Dacă nava lui Thakrar se găsea într-o stare atât de rea pe cât implica…

Colonia continuă să fie în etapa de pornire, urmă Oenone. Este totuşi posibil să fie disponibile nişte nave stelare.

Asta-i ceva ce ar trebui să urmăresc, spuse Syrinx către Consens.

Suntem de acord. Va mai trece o zi până ce Thakrar ajunge aici, presupunând că nava lui rămâne aptă de zbor.