Peter F. Hamilton Zorii noptii

— Dar ce anume? întrebă Adrian. Este totuşi etajul douăzeci şi cinci.

Monica îşi continua examinarea. Uşile salonului fuseseră dărâmate. În cea care zăcea pe podea fuseseră săpate urme lungi şi negre de arsură.

Focaliză după aceea asupra unui fotoliu pentru două persoane. Peste braţul său atârna un picior.

— Nu-i de mirare că Mzu se grăbea să plece din nou, comentă ea. Posedaţii i-au dat de urmă.

— Maşina ei nu se-ndreaptă către spaţioport, spuse Samuel. S-ar putea ca şi cei doi localnici care o însoţesc să fie tot posedaţi?

— Posibil, încuviinţă femeia şovăind. Totuşi echipa de observare a spus că se părea că Mzu conducea grupul. Nu aprecia c-ar fi fost prizonieră.

— Calvert a început s-o urmărească, dataviză Adrian.

— Bun. Haideţi să vedem unde sunt toţi atât de nerăbdători s-ajungă.

Monica dataviză procesorului de control al vehiculului să prindă din urmă automobilele echipei de observare.

— Ni s-a mai alăturat cineva, spuse Ngong şi tonul glasului îi era împărţit între amuzament şi surprindere. Acum sunt mai bine de o duzină de maşini.

— Şi sărmanul Baranovici mi-a cerut să vin singură, zise Alkad. El este în vreuna dintre maşini?

— Nu ştiu. În una se găsesc în mod clar posedaţi.

— Asta nu te nelinişteşte? întrebă Voy.

Alkad se afundă mai mult în locul ei, găsindu-şi o poziţie cât mai confortabilă.

— Nu tocmai. Pentru mine, asta-i ca pe timpuri.

— Şi dacă ne opresc?

— Gelai, ce gândesc poliţiştii?

— Sunt curioşi, dr. Mzu. Mai precis, foarte curioşi.

— E-n regulă atunci; atât timp cât nu ne vor opri, suntem în siguranţă. Ştiu cum gândesc agenţiile, vor dori să ştie încotro mergem şi abia apoi vor acţiona.

— Şi Baranovici…

— Agenţii sunt problema lui, nu a noastră. Dacă nu vrea să fiu urmărită, rămâne în seama lui să întreprindă ceva.

Maşina lui Alkad străbătu străzile pustii din Harrisburg, respectând cu încăpăţânare viteza legală. Înainta totuşi binişor şi lăsă în urmă clădirile dese din centrul oraşului, intrând în suburbiile mai degrabă industriale. După treizeci de minute de mers, trecu şi de ultima aglomerare urbană. Şoseaua uşor ridicată traversa rectiliniu o câmpie aluvionară plană, complet deschisă până la marea aflată la optzeci de kilometri depărtare. Era o întindere vastă de pârloage imense, de pe care mecanoizii tractoare şi insectele modificate genetic eradicaseră toate formele neautorizate de vegetaţie. Arborii erau piperniciţi şi aplecaţi de vântul care sufla dinspre ţărm, cocârjaţi în lungul canalelor de drenaj ce fuseseră săpate pentru a îmblânzi solul negru şi mănos.

Nimic nu se clintea pe şosea, nici animale, nici vehicule. Călătoreau printr-un deşert de zăpadă. Vântul proiecta orizontal fulgii mari şi duri, punând la încercare garanţia de transparenţă permanentă a parbrizului de fricţiune redusă. Asta nu-i împiedica totuşi să vadă cele cincisprezece vehicule care-i urmau acum: un convoi care nu făcea nici o încercare de a se ascunde.

Adrian Redway se instală într-un scaun din centrul operativ ASE şi dataviză procesorului desktop un program-filtru prin care să acceseze fluxurile de informaţii ce soseau la staţie. Până şi cu filtrul acela, era aproape copleşit de cantitatea de date disponibile. Nanonicele neurale atribuiau grade de prioritate. Subrutinele preluau capacitatea naturală a minţii sale de a indexa încrucişat, lăsându-i conştientul liber pentru a absorbi detalii relevante.

Focaliză asupra lui Mzu, în principal prin intermediul echipei de observare, apoi defini o cheie de activitate periferică, care să-l alerteze despre orice factori nou-sosiţi care ar fi afectat situaţia femeii. Viteza de evoluţie a evenimentelor de pe Nyvan făcea improbabil s-o poată avertiza cu mult timp înainte pe Monica, dar, ca veteran de douăzeci şi opt de ani în ASE, ştia că până şi secundele puteau schimba rezultatul unei operaţiuni pe teren.

— Este probabil complexul topitoriei de fierberguri, dataviză el Monicăi după ce merseseră de douăzeci de minute peste terenurile agricole.

— Aşa credem şi noi, răspunse femeia. Platformele de asolizare ale topitoriei sunt echipate cu balize de semnalizare şi dirijare? Dacă Mzu va fi preluată de un avion spaţial, vor avea nevoie de îndrumări de la sol în condiţiile astea meteo.

— Cu excepţia cazului în care sunt dotaţi cu senzori de nivel militar. Însă da, platformele topitoriei au balize. Pe de altă parte nu le pot garanta fiabilitatea. Mă îndoiesc c-au mai fost întreţinute după ce au fost instalate.

— Poţi rula o căutare de date despre topitorie? Ar fi foarte utilă şi o trecere în revistă a senzorilor de securitate, dacă-i poţi accesa. Aş dori să ştiu dacă pe Mzu o aşteaptă cineva acolo.

— Nu cred că-nţelegi exact ce soliciţi – complexul ăla este uriaş. Voi pune totuşi doi analişti la treabă. Nu te aştepta însă la mari rezultate.

— Mulţumesc. Femeia îi aruncă lui Samuel o privire îngrijorată: S-a-ntâmplat ceva?

Edenistul le accesase schimbul de replici prin intermediul blocului său procesor bitek.

— Îmi reamintesc de momentul când a plecat Mzu din Seninătate. Toţi o supravegheam aproape ca acum şi ştim ce s-a petrecut atunci. Poate că noi ar trebui să preluăm iniţiativa. Dacă destinaţia lor este topitoria, se poate ca Mzu să aibă deja implementată o cale de evadare.

— S-ar putea, însă unicul mod prin care s-o oprim acum este să tragem în maşină. Asta ar cauza intervenţia imediată a poliţiei.

Samuel accesă calculatorul centrului operativ ASE şi examină statutul desfăşurării poliţiei de securitate.

— Suntem departe de întăririle lor şi am putea aduce avionetele aici în câteva minute. Rănirea sentimentelor guvernului tonalan este irelevantă prin comparaţie cu obţinerea Alchimistului. Mzu ne-a făcut o favoare, venind într-un loc atât de izolat.

— Mda. Ei bine, dacă tu eşti dispus să-ţi aduci avionetele pentru a ne evacua, atunci şi eu sunt pregătită să-mi angajez oamenii. Dispunem de suficientă putere pentru a stopa poliţia, dacă…

Se opri când Adrian dataviză din nou.

— Reţeaua de defensivă aeriană a oraşului tocmai a localizat avioanele spaţiale ale Organizaţiei Capone despre care nu se mai ştia nimic, anunţă bărbatul. Vin exact spre voi, Monica; sunt trei şi zboară cu Mach 5 peste mare. Se pare că ai avut dreptate şi că topitoria este zona de preluare.

— Dumnezeule, Mzu se vinde lui Capone! Căţeaua!

— Aşa se pare.

— Poţi dirija reţeaua oraşului pentru a doborî avioanele spaţiale?

— Da, dacă se vor apropia, însă deocamdată sunt în afara razei noastre de acţiune.

— La topitorie vor fi în raza de acţiune? întrebă Samuel.

— Nu. Reţeaua nu are proiectile materiale, ci numai arme cu fascicul. Tonala se bizuie pe platformele DS pentru distrugerea oricăror ameninţări sosite din exteriorul graniţelor sale.

— Avionetele, rosti Monica spre Samuel. Ele pot intercepta?

— Da. Lansare, vă rog, le transmise piloţilor.

Monica îi dataviză procesorului de management al costumului-armură să ruleze un diagnostic de pregătire, apoi îşi coborî casca-cochilie şi o etanşă. Ceilalţi agenţi începură să-şi verifice propriile arme.

— Joshua, dataviză Ashly, pleacă toate avionetele.

— Tocmai eram curios, răspunse Joshua. Suntem la vreo zece kilometri de topitoria de fierberguri. Probabil că Mzu a aranjat să fie preluată de acolo. Dick a rulat nişte verificări şi ne-a spus că secţiuni întregi din electronicele topitoriei au probleme funcţionale. Este posibil ca acolo să se afle posedaţi.

— Vreţi să vă evacuăm?

Joshua privi în interiorul automobilului. Melvyn şi Dahybi erau inexpresivi, iar Dick Keaton doar curios.

— Deocamdată nu suntem în pericol, răspunse un gardist.

— Nu, dar dacă va fi ceva, atunci va fi rapid şi nu suntem în poziţia cea mai bună.

— Nu vă puteţi retrage acum. Suntem prea aproape.

— Mie-mi spui? murmură el. Bine, deocamdată ne ţinem după ea. Dacă ne putem apropia îndeajuns pentru a face oferta, perfect! Dacă însă agenţiile încep să se manifeste agresiv, ne-am retras imediat. Ai înţeles, Ione?

— Da.

— Aş putea să v-ajut cu ceva, interveni Dick Keaton.

— Aşa?

— Toate maşinile din convoi sunt modele locale. Am nişte comenzi de programe care le-ar putea provoca neplăceri în procesoarele de control. Asta ne-ar putea ajuta să ne apropiem de ţinta voastră.

— Dacă le vom face asta agenţiilor, vor utiliza propriile lor capacităţi de război electronic împotriva noastră, rosti Melvyn. Asta în eventualitatea în care nu vor trage în noi cu carabine PIT. Toţi ştiu care-i miza.

— Nu vor şti că noi am fost autorii, insistă Dick Keaton.

— Asta speri tu, clătină Melvyn din cap. Tipii sunt buni, Joshua. Nu vreau să-l jignesc pe Dick, dar agenţiile au departamente întregi de profesori în ştiinţa calculatoarelor, care le scriu software negru.

Pe Joshua îl încânta ideea de a sabota celelalte vehicule, totuşi înaintarea lor într-o regiune izolată era un factor important. Aici nu se mai aplicau regulile normale de vizibilitate minimă ale agenţiilor. Probabil că Melvyn avea dreptate în privinţa reacţiei pe care ar fi stârnit-o dacă perturbau statu-quoul. Ceea ce-şi dorea el realmente era ca Lady Mac să fie deasupra orizontului pentru a-i asigura susţinere de foc, deşi până şi senzorii navei s-ar fi chinuit să distingă ceva prin viscol şi oricum urma să apară abia peste patruzeci de minute.

— Dick, vezi ce poţi să faci pentru a proteja procesoarele maşinii noastre împotriva software-urilor agenţiilor. Voi folosi ideea ta, dacă se pare că Mzu se îndepărtează de noi.

— Sigur că da.

— Ashly, oare te poţi lansa fără să trezeşti atenţie nedorită?

— Aşa cred. Probabil că cineva este cu ochii pe mine, dar nu receptez nici un fel de acţiuni de senzori activi.

— Perfect, lansează-te şi menţine un tipar de vizibilitate redusă la zece kilometri de complex. O să ţipăm după tine.

Cele patru avionete edeniste accelerară când virară pe lângă periferia Harrisburgului şi atinseră Mach 2 la treizeci de kilometri de coastă. Boturile lor rotunjite aerodinamic se aţintiră spre topitoria de fierberguri. Fulgii de zăpadă ce le treceau prin câmpul magnetic coerent scânteiau albastru-intens în jurul fuzelajului, apoi se vaporizau în jeturi purpurii fluorescente. Pentru oricine aflat dedesubtul traiectoriilor lor părea ca şi cum patru comete explodate din soare mugeau prin atmosferă.

Faptul că nu se puteau ascunde niciodată de detectarea senzorilor reprezenta unul dintre eşecurile tehnologiei de câmp ionic a lui Kulu. Cele trei avioane spaţiale ale Organizaţiei care se apropiau de peste mare le observară imediat după ce decolaseră de pe spaţioport. Fură activate matrice de bruiaj electronic, pentru a încerca să orbească avionetele cu un baraj pe spectru integral. Rachete aer-aer ieşiră din compartimentele lor situate în aripi şi ţâşniră la Mach 10.

Avionetele edeniste le văzură venind prin ecourile electronice parazite. Se îndepărtară una de cealaltă şi descriseră prin văzduh manevre complexe de eschivare. Panglici antiradar şi ţinte false se revărsară din ele. Maserele ochiră dronele ce se apropiau şi le bombardară cu impulsuri continue.

Explozii bubuiră nevăzute deasupra terenurilor agricole. Unele rachete fură nimicite de masere, pe când altele îşi urmară programele şi detonară după şabloane preîncărcate. Nori de şrapnele cinetice ridicară blocade letale în lungul vectorilor despre care previzionau că vor fi utilizaţi de avionete. Rămăseseră totuşi prea puţine pentru a crea o zonă eficientă de nimicire.

Avionetele goniră mai departe.

Totul ar fi trebuit să se fi sfârşit atunci: un duel între arme cu raze energetice şi blindaje de fuzelaje, cu cei doi oponenţi atât de îndepărtaţi, încât probabil că n-aveau nici măcar să se zărească unul pe celălalt. Însă zăpada împiedică finalul acela; absorbind energia maserelor şi a inducţiei termice, reduse raza de acţiune efectivă a ambelor tabere la nici cinci sute de metri. Avionetele şi avioanele spaţiale trebuiră să se apropie reciproc, descriind spirale, lupinguri şi vrile, picând şi suind. Agresori disperaţi să-şi menţină fasciculele pe acelaşi loc al fuzelajului ţintei lor; ţinte disperate să nu se oprească, rotindu-se pentru a dispersa inputul energetic. Bătălia aeriană semăna cu cele de pe timpul monoplanelor terestre, cu piloţii orbiţi de zăpadă şi nori, depinzând de senzorii hărţuiţi de neîncetate impulsuri de bruiaj electronic. Ţinând seama de faptul că atât avionetele, cât şi avioanele spaţiale erau vehicule multirol, manevrelor le lipseau orice inovaţii acrobatice reale. Programele de predicţie erau adevăraţii cavaleri ai cerurilor, întrucât le îngăduiau piloţilor să menţină ochirea oponentului. Abilitatea superioară a avionetelor începu să-şi spună cuvântul. Avioanele spaţiale erau limitate de legile străvechi ale portanţei aerodinamice şi stabilităţii, restrângându-şi tacticile la manevre aeriene clasice, pe când avionetele se puteau deplasa în orice direcţie doreau, cu condiţia ca generatoarele lor de fuziune să aibă suficientă energie.

Organizaţia avea să piardă toate înfruntările de felul acela.

Unul câte unul, avioanele spaţiale avariate se rostogoliră din cer. Două se zdrobiră de solul îngheţat din exteriorul complexului topitoriei, iar al treilea căzu în mare.

Deasupra, avionetele refăcură formaţia şi porniră să descrie cercuri peste complexul vast al topitoriei, în anticiparea revendicării trofeului.

Urschel şi Pinzola apărură deasupra orizontului. Avertizate de zbieretele sufletelor târâte înapoi în lumea de dincolo, ştiau ce să caute. Laserele cu raze X loviră de patru ori în jos, cu puterea neafectată de nori uriaşi sau de cristale rotitoare de gheaţă.

Suportul de andocare se ridică din silozul spaţioportului, expunând fuzelajul Deltei muntelui unei revărsări de lumină solară. În această etapă a unei decolări normale, o navă stelară şi-ar fi extins panourile de termopurjare înainte de a ieşi din siloz. Quinn îi ceru lui Dwyer să comute circuitele de transfer termic pe stocare interioară. Tuburi ombilicale se retraseră de la cuplajele din carcasa inferioară, după care se dezactivară şi clemele de menţinere.

— Du-ne cincizeci de kilometri în lungul axei de rotaţie a lui Jesup, zise Quinn. După aceea, menţine-ne acolo.

Dwyer activă laringofonul căştilor şi murmură instrucţiuni către calculatorul de zbor. Rachete ionice ridicară nava de clasa Cliper din siloz, apoi fu activată propulsia secundară. Delta muntelui acceleră la o cincisprezecime de ge şi descrise un arc perfect deasupra spaţioportului invers rotativ.

Quinn folosi holoecranele ce-i înconjurau cuşeta de acceleraţie pentru a afişa imagini provenite de la suita de senzori externi. Nimic altceva nu se mişca în jurul asteroidului gigantic. Staţiile industriale înconjurătoare fuseseră închise de multe zile şi acum pluteau în derivă, părăsindu-şi aliniamentul. O flotă inertă de navete personale, VSM-uri, vehicule de cargo interorbitale şi nave-cisternă era andocată la spaţioportul invers rotativ al lui Jesup, ocupând aproape toate silozurile.

Imediat ce nava stelară se îndepărtă de apexul spaţioportului, Quinn comută senzorii optici pentru a examina ceilalţi asteroizi. Dwyer privi în tăcere ecranele pe care apărură cei trei asteroizi părăsiţi. De data aceasta se distingeau mişcări, steluţe ce se apropiau cu viteze foarte mari de bolovanii întunecaţi.

— Se pare c-am fi la timp, rosti Quinn. Naţiunile sunt iritate că-şi pierd navele.

Vorbi scurt în laringofon, instruind calculatorul de zbor.

Patru comunicatoare prin laser de grad militar se extinseră din fuzelajul navei stelare. Unul era orientat în urmă, spre Jesup, pe când celelalte trei se fixau pe asteroizii abandonaţi. Fiecare lansă câte o rază ultravioletă către ţinta sa, solicitând răspuns prin cod criptat. În acelaşi timp, patru raze ultraviolete similare ţintiră de asemenea Delta muntelui. Imposibil de interceptat sau de interferat, ele îl legau pe Quinn la echipamentele instalate de oamenii săi.

Diagrame licăriră pe ecranele punţii când informaţiile modulate porniră să curgă înapoi în lungul razelor. Quinn introduse o serie de coduri şi privi mulţumit cum echipamentele îi recunoscură autoritatea de comandă.

— Nouăzeci şi şapte de bombe nucleare on-line, rosti el. După cum se pare, pregătesc alte cinci chiar în timp ce vorbim. Găozari cretinoizi!

— Ajunge? întrebă Dwyer.

Probabil că loialitatea n-ar fi reprezentat nici o apărare, dacă lucrurile nu aveau să se desfăşoare conform planului. În acelaşi timp, ar fi dorit să ştie şi el care era planul.

Rânjetul lui Quinn era jucăuş.

— Păi, haide s-aflăm, nu?

— Nici un supravieţuitor, rosti Samuel. Niciunul.

Chipul lui demn trăda o tristeţe profundă, înăsprită de lumina cenuşie a peisajului învăluit de zăpadă.

Pierderea era amplificată pentru Monica de distanţa care-i separase de eveniment în sine. Câteva licăriri iuţi şi difuze de lumină, pierdute pe cerul acoperit de deasupra convoiului, ca şi cum aurora boreală ar fi luminat prin viscol. Ei nu văzuseră şi nu auziseră nimic de avionetele care se prăbuşiseră pe latura estică a complexului topitoriei.

Îi avem pe piloţi în siguranţă, spuse Hoya lui Samuel şi celorlalţi edenişti. Din fericire, blindajele avionetelor au rezistat îndeajuns pentru încheierea transferului.

Mulţumesc, asta-i o veste excelentă, spuse Samuel.

— Dar nu şi sufletele lor, şopti el încet după aceea.

Monica îl auzi şi-l privi drept în ochi. Minţile lor erau un unison de durere, mai puţin decât afinitatea, însă împărtăşind cu siguranţă conştientizarea tragediei.

— Detalii tehnice, spuse nefericit bărbatul.

— Da.

Maşina se zgudui pe neaşteptate, când frânele angajară brusc, apoi dezactivară. Toţi cei dinăuntru fură proiectaţi în centurile de siguranţă.

— Bruiaj electronic! strigă expertul ASE în electronică, care-i însoţea. Ne perturbă procesorul.

— Posedaţii? întrebă Monica.

— Nu. Soseşte în mod evident prin reţea.

Vehiculul frână din nou. De data aceasta roţile rămaseră blocate câteva secunde şi începură să derapeze pe şoseaua cu gheaţă semitopită, înainte de a fi eliberate de un program de urgenţă.

— Treci pe manual! ordonă Monica.

Vedea că şi alte maşini din convoi se răsuceau şi patinau pe banda opusă a şoselei. Un vehicul de poliţie izbi bariera de protecţie şi se răsturnă în jos pe taluz într-un şanţ îngheţat, ridicând jerbe de zăpadă. O limuzină mare a ambasadei izbi spatele maşinii Monicăi, boţindu-i caroseria. Impactul îi trimise într-un derapaj necontrolat. Costumul-armură al femeii se rigidiză, când ea fu scuturată dintr-o parte în alta.

— N-o afectează pe Mzu, observă Samuel. Se îndepărtează de noi.

— Scoate din circulaţie maşinile de poliţie, se adresă imediat Monica expertului în electronică. Şi pe nemernicul ăla de Calvert!

Simţi o satisfacţie sincer neprofesionistă când dădu ordinul respectiv, dar era perfect legitim. Separându-se pe ea şi pe Mzu de poliţie şi de Calvert, reducea posibilitatea unor imixtiuni în obiectivul misiunii.

Şoferul lor păru să stăpânească finalmente complexităţile comenzilor manuale ale maşinii şi acceleră, zigzagând printre celelalte vehicule dezorientate.

— Adrian? dataviză Monica.

— Aici. N-am putut determina care este sursa atacului electronic.

— Nu mai contează, controlăm situaţia.

— Calvert este în faţa noastră, spuse şoferul, şi imediat în urma lui Mzu. N-a fost deloc afectat.

— Căcat!

Monica îşi instrui senzorii căştii-cochilie să comute pe infraroşu şi abia întrezări prin ninsoare pata roz a maşinii lui Calvert la o sută douăzeci de metri în faţa lor. În spatele ei, două limuzine ale ambasadei se îndepărtau deja de vehiculele de poliţie încremenite, pe când alta înainta foarte încet în lungul acostamentului, încercând să le ocolească.

— Adrian, vom avea nevoie de o evacuare. Rapid!

— Nu-i uşor.

— Ce pizda mă-sii vrei să zici? Unde-s avioanele utilitare ale Marinei Regale? Pentru Dumnezeu, ar trebui să fie pe fază!

— Ambele sunt în legătură cu forţa defensivă locală. Ar fi fost suspicios dacă le-aş fi rechemat.

— Fă-o acum!

— Am început deja. În douăzeci de minute, unul ar trebui s-ajungă acolo.

Monica izbi în scaun cu pumnul învelit în armură, rupând capitonajul. Maşina gonea mai departe prin zăpadă, surprinzător de stabilă pentru un vehicul controlat manual. În urma lor erau vizibile patru seturi de faruri şi o examinare rapidă datavizată o informă pe femeie că toate erau limuzinele ambasadei, ceea ce-i oferi un pic de satisfacţie.

Lăsă arma automată din mână, luă o carabină maser şi-şi desfăcu centura de siguranţă.

— Ce vrei să faci? întrebă Samuel, când femeia se aplecă înainte pentru a vedea mai bine prin parbriz.

— Joshua Calvert, ţi-a sunat ceasul!

— Hopa, rosti expertul în electronică şi ridică ochii în mod reflex.

Ashly se apropie de complexul topitoriei de fierberguri dinspre vest, la cinci minute în urma avionetelor edeniste. Suita anterioară de senzori pasivi ai avionului spaţial îi arătase esenţa lansării de rachete şi bătălia aeriană. Apoi laserele cu raze X trăseseră de pe orbită. Bărbatul îşi ţinu răsuflarea când senzorii raportară o rază radar de microunde care îi baleie peste fuzelaj. Provenea de la navele stelare aflate la şapte sute de kilometri deasupra.

„Acum nu-i un moment bun pentru murit. Mai ales că ştiu ce m-aşteaptă dacă mor. Kelly avea dreptate, dă-le-n mă-sa de soartă şi destin, să ne petrecem pur şi simplu restul vieţii în tau-zero! Cred c-aş putea încerca asta, dacă scap de aici.”

Nu se întâmplă nimic.

Ashly expiră cu un tremurat prelung şi descoperi că palmele îi asudau.

— Mulţumescu-Ţi, Doamne, rosti el cu glas tare.

Cu sistemele sale stealth de înaltă tehnologie activate şi urmând o hartă subsonică de zbor la douăzeci de metri deasupra solului, avionul spaţial era probabil invizibil pentru orice senzori de pe Nyvan sau de pe orbită. Unica lui grijă fusese o amprentă infraroşie, dar ninsoarea deasă o acoperise.

Ordonă calculatorului avionului spaţial să deschidă un canal protejat spre reţeaua Tonalei, sperând că nimeni dintre cei dotaţi cu armament greu nu avea să detecteze semnalul minuscul.

— Joshua? dataviză el.

— Iisuse, Ashly, crezusem c-ai fost lovit!

— Nu în aparatul ăsta.

— Unde eşti?

— La treizeci de kilometri de topitorie. Mă pregătesc să intru pe circuit de aşteptare. Ce se-ntâmplă jos?

— Un idiot a lansat un atac electronic asupra maşinilor. Noi suntem bine, Dick ne-a ranforsat programele, însă poliţia este scoasă pentru moment din cursă. Continuăm s-o urmărim pe Mzu. Cred că-n urma noastră sunt două maşini ale ambasadei, poate mai multe.

— Mzu merge tot spre topitorie?

— Aşa se pare.

— Păi, dacă n-apare cavaleria de după deal, s-ar părea că suntem singurii care o mai putem salva. În raza senzorilor mei nu zboară nimic.

— Decât poate tot nişte aparate stealth.

— Întotdeauna trebuie tu să vezi partea neplăcută a lucrurilor, nu-i aşa?

— Sunt pur şi simplu precaut.

— Păi, dacă sunt stealth, eu…

Ashly se opri când calculatorul de zbor îl avertiză asupra altei baleieri radar dinspre navele stelare. De data aceasta însă raza era configurată diferit, pe un profil de scanare a solului.

— Joshua, vă vânează. Ieşiţi! Ieşiţi din maşină! Toate blocurile de război electronic din limuzina ambasadei datavizau frenetic alerte.

Suntem ţintiţi de fregate ale Organizaţiei, spuse Samuel către Hoya şi Niveu. Nu putea face aproape nimic pentru a-şi ascunde panica tot mai mare. Cândva ştiinţa faptului că memoria îi va fi ţinută în siguranţă în Hoya ar fi fost îndeajuns pentru el. Acum nu avea siguranţa că asta era tot ce conta. Trebuie să le opriţi. Dacă o omoară pe Mzu, s-a terminat.

Cerul acoperit de viscol dinapoia maşinii străluci purpuriu.