Revizuire. Cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- revizuire
- cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. e)
Revizuirea pentru cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existenţa a două sau mai multor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei. În consecinţă, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei şi a unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, întrucât rezoluţiile procurorului de neîncepere a urmăririi penale nu constituie hotărâri penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3835 din 21 noiembrie 2008
Prin sentinţa penală nr. 212 din 19 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul D.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin cererea sa, condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 24/2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 5631/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând că prin rezoluţia nr. 129/P/2005, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.I., V.M. şi T.I., această soluţie vizând aceleaşi fapte pentru care s-a dispus condamnarea sa prin sentinţa a cărei revizuire o solicită. De asemenea, a invocat că în cauză este vorba de fapte şi împrejurări noi, potrivit cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece martora R.A. a dat o declaraţie notarială din care rezultă că s-a împăcat cu revizuientul, iar acesta nu-i datorează nicio sumă de bani.
Instanţa de fond a reţinut că cererea de revizuire nu este fondată, rezoluţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând alte fapte, iar declaraţia notarială a martorei fiind irelevantă.
Prin decizia nr. 99 din 11 iulie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul condamnat.
Recursul declarat de revizuientul condamnat este neîntemeiat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că în mod corect ambele instanţe au respins ca nefondată cererea de revizuire formulată.
În ceea ce priveşte incidenţa cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat, corect, că în cauză nu poate fi vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Declaraţia notarială a numitei R.A. nu conduce la concluzia că revizuientul nu a solicitat şi nu a primit de la această denunţătoare suma de 20.000 de euro, aspect pe deplin dovedit de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, ci atestă numai împrejurarea că în momentul autentificării actului notarial, respectiv la 13 decembrie 2006, acesta nu datora nicio sumă de bani numitei R.A.
Nici motivul de revizuire vizând cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu este fondat, cum corect au apreciat şi argumentat instanţele de fond şi apel.
Astfel, s-a reţinut că revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti. Prin urmare, nu pot fi supuse revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanţa soluţionând atât acţiunea penală, pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, cât şi acţiunea civilă alăturată acesteia.
Nu conţin o rezolvare a fondului cauzei şi, deci, nu sunt susceptibile de revizuire, rezoluţiile procurorului prin care se dispune neînceperea urmăririi penale, acestea nefiind „hotărâri penale definitive” în sensul prevederilor art. 394 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia.
Cu privire la prima condiţie, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei.
Revizuientul a invocat neconcilierea dintre sentinţa penală nr. 24/2006 a Tribunalului Dolj, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 29 mai 2007 dată în dosarul nr. 129/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunea prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Soluţia adoptată prin rezoluţia menţionată vizează, însă, alte fapte de corupţie, pentru care s-a dispus disjungerea prin rechizitoriul întocmit la data de 7 iulie 2005, iar această rezoluţie nici nu îndeplineşte condiţiile unei hotărâri penale definitive, care să conţină o rezolvare a fondului cauzei.
În mod corect, s-a apreciat că nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, pentru cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., o hotărâre prin care a fost soluţionat fondul cauzei şi o rezoluţie a procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat.
Revizuire. Hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia. Condiţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- revizuire
- hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia
C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. e)
Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, presupune pronunţarea a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care se exclud. Nu este incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în situaţia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de achitare şi a unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, pentru infracţiuni de luare de mită, săvârşite de aceeaşi persoană, la aceeaşi dată, dar în exercitarea atribuţiilor de control la persoane juridice diferite, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive - de achitare şi de condamnare - nu se exclud, nereferindu-se la aceeaşi faptă, ci la fapte diferite.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4043 din 3 decembrie 2009
Prin sentinţa penală nr. 153 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt au fost respinse cererile de revizuire formulate de revizuientul condamnat M.I., ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Tribunalul Olt, prin sentinţa penală nr. 66 din 26 martie 2007, în baza art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.I. şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 lei pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Curtea de apel Craiova, prin decizia nr. 201 din 1 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat în parte sentinţa atacată cu privire la revizuientul M.I. şi, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare.
În baza art. 864 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de un an aplicată prin sentinţa penală nr. 1053 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, urmând ca revizuientul să execute şi această pedeapsă prin privare de libertate.
În total, s-a dispus ca revizuientul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 1459 din 21 aprilie 2008, a respins, ca nefondat, recursul declarat, între alţii, de revizuientul M.I.
Condamnatul M.I. a formulat 5 cereri de revizuire penală.
În cererea de revizuire din 6 noiembrie 2008, a fost invocat, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., motivul de revizuire că prin două hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat soluţii contradictorii, respectiv s-a dispus achitarea inculpatului, iar prin alta condamnarea acestuia.
Examinând cererile de revizuire prin prisma sentinţei instanţei de fond şi în baza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., instanţa a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se regăsesc în motivele strict prevăzute în art. 394 C. proc. pen. şi, în consecinţă, au fost respinse.
Sub aspectul motivului de revizuire invocat de condamnat în sensul că există două hotărâri judecătoreşti definitive unde s-au pronunţat soluţii contradictorii, instanţa a reţinut că, prin decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de revizuientul M.I. şi a dispus achitarea acestuia în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de luare de mită, respectiv la data de 30 iunie 2006 - denunţător F.M.
Neexistând identitate între infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea şi fapta pentru care s-a dispus achitarea, nu s-a putut reţine existenţa motivului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel că cererile de revizuire formulate de inculpat au fost respinse.
Prin decizia nr. 99 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de revizuientul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 153 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt, ca nefondat.
În privinţa cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., invocat de revizuient, instanţa de apel a constatat că, prin decizia penală nr. 35 din 29 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6072/104/2006 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 3331 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 6071/104/2006 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 2638 din 5 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuientul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu este incident în cauză, întrucât nu s-a constatat existenţa mai multor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.
Cele două decizii penale menţionate, precum şi decizia penală prin care revizuientul a fost condamnat, nu au privit aceeaşi faptă care să fi fost eventual săvârşită de revizuient, ci fapte diferite, aşa cum a rezultat din motivarea deciziilor penale.
Având în vedere considerentele de mai sus, curtea de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul formulat, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuientul condamnat M.I.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul revizuient condamnat a solicitat, în esenţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) raportat la art. 407 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 153 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt şi a deciziei penale nr. 99 din 8 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a se dispune rejudecarea de către instanţa de fond, Tribunalul Olt, a cererii de revizuire.
Potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Până în prezent nici legiuitorul şi nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au definit noţiunea de hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.
Dreptul de a cere revizuirea hotărârii definitive este exercitat în condiţiile dispoziţiilor prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru asigurarea pronunţării unor hotărâri legale, care să certifice interpretarea unitară, stabilă a legii. Faţă de această împrejurare, a solicitat să se constate că există două hotărâri judecătoreşti definitive, contradictorii, cu privire la situaţii de fapt identice, care au fost rezolvate în mod diferit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin interpretarea diametral opusă a textelor legale în vigoare, ceea ce nu este permis de logica juridică şi de principiile procedurale.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei, argumentele primei instanţe, constatând că motivul referitor la existenţa a două hotărâri judecătoreşti definitive unde s-au pronunţat soluţii contradictorii nu a putut fi reţinut, întrucât nu există identitate între infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea şi fapta pentru care s-a dispus achitarea inculpatului M.I., aşa încât nu s-a putut reţine cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel că cererile de revizuire formulate de revizuient au fost respinse.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că instanţa de apel a făcut un examen propriu asupra cererilor revizuientului şi a motivelor invocate de acesta în apel, constatând, în privinţa cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., că prin decizia penală nr. 35 din 29 februarie 2008 pronunţată în dosar nr. 6072/104/2006 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 3331 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 pronunţată în dosar nr. 6071/104/2006 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 2638 din 5 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuientul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, respectiv, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În raport cu cele arătate, prima instanţă de control judiciar a stabilit că dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu a constatat existenţa mai multor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, precum şi faptul că cele două decizii penale şi decizia penală prin care revizuientul a fost condamnat nu au privit aceeaşi faptă care să fi fost eventual săvârşită de revizuient, ci fapte diferite, aşa cum a rezultat din motivarea deciziilor penale.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, de către recurentul revizuient condamnat M.I., constată nu pot fi avute în vedere apărările invocate de acesta, referitoare la cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. privind inconciliabilitatea a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, în contextul cauzei, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile pentru incidenţa acestui caz de revizuire.
Potrivit cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., acesta vizează hotărâri definitive ale instanţelor penale privind fondul cauzei, în sensul unor pronunţări diferite asupra existenţei faptei, a săvârşirii ei de către inculpat şi a vinovăţiei acestuia, iar inconciliabilitatea hotărârilor definitive înseamnă că se exclud una pe alta.
Altfel spus, inconciliabilitatea unor hotărâri definitive se referă la faptul că printr-o hotărâre se constată existenţa unei fapte, iar printr-o altă hotărâre se neagă expres existenţa acesteia, deci aceeaşi faptă cu inculpaţi diferiţi sau într-o cauză este condamnat ca autor unic al faptei un inculpat, iar în altă cauză este condamnat tot ca unic autor un alt inculpat pentru aceeaşi faptă, ori chiar şi în cazul unui singur inculpat, dar cu privire la fapte diferite, în sensul condamnării inculpatului pentru o faptă săvârşită într-o anumită zi şi la o anumită oră, care face inconciliabilă condamnarea sa pentru o altă faptă, săvârşită într-o altă localitate, în aceeaşi zi şi oră, deoarece nu este posibilă prezenţa aceleiaşi persoane în acelaşi moment în localităţi aflate la distanţe apreciabile.
Din examinarea cauzei rezultă că prin sentinţa nr. 66 din 26 martie 2007 a Tribunalului Olt, Secţia penală, ce a fost modificată prin decizia nr. 201 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală, prin această din urmă decizie inculpatul M.I. a fost condamnat la o pedeapsă principală de un an închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la 30 iunie 2006 ca urmare a unui control la societatea comercială C.), fiind revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1053 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina - hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 1459 din 21 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate în cauză.
Prin sentinţa nr. 65 din 26 martie 2007 a Tribunalului Olt, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6071/104/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., a fost achitat inculpatul M.I. pentru infracţiunea prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta pretins a fi comisă la data de 3 iulie 2006 ca urmare a controlului efectuat la magazinul societăţii comerciale M.), sentinţă ce a fost modificată prin decizia nr. 203 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală, în sensul admiterii apelului declarat de inculpatul M.I., al desfiinţării sentinţei şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., al achitării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 2638 din 5 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de procuror.
Prin sentinţa nr. 176 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6072/104/2006, inculpatul M.I. a fost condamnat pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare (fapta comisă la 3 iulie 2006 de inculpat ca urmare a controlului efectuat la magazinul societăţii comerciale B.) şi în condiţiile art. 864 raportat la art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1053 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, inculpatul având de executat 4 ani închisoare ca pedeapsă principală, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I. pentru fapta prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă pretins comisă de inculpat la 30 iunie 2006 ca urmare a controlului efectuat la societatea comercială E.), sentinţă ce a fost modificată prin decizia nr. 35 din 29 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală, în sensul admiterii apelului inculpatului M.I., al desfiinţării în parte a sentinţei şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., al achitării inculpatului M.I. pentru infracţiunea prevăzută în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 3331 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de procuror.
Or, aşa cum rezultă din considerentele celor trei sentinţe pronunţate, rămase definitive, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie pentru existenţa cazului de revizuire, prevăzută în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., şi anume aceea referitoare la inconciliabilitatea hotărârilor rămase definitive, întrucât inculpatul M.I. a fost condamnat şi, respectiv, achitat pentru fapte diferite, fie că aceea care a fost comisă, fie că acelea care au fost pretins a fi săvârşite - aşa cum s-a evidenţiat mai sus - s-au realizat ca urmare a unor controale efectuate la magazine aparţinând unor societăţi diferite, ceea ce conferă unicitate fiecărei fapte; chiar dacă aceste controale au fost efectuate în aceeaşi zi, ele s-au realizat succesiv la firme diferite, şi nu în acelaşi timp, aşa încât nu se pot exclude unele pe altele.
Mai mult, controlul judiciar efectuat de către instanţe, ca urmare a exercitării căilor ordinare de atac, a constatat în mod concret, potrivit considerentelor reţinute în hotărârile pronunţate, fapta comisă sau faptele pretins a fi comise, în mod efectiv, de către inculpat, arătând detaliat data fiecărei fapte şi societăţile comerciale la care s-au efectuat controale, iar soluţiile adoptate, în fiecare din hotărârile pronunţate, s-au circumscris limitelor învestirii instanţelor, aşa încât analiza mijloacelor de probă administrate, faţă de criticile invocate, s-au referit strict la faptele cu care au fost învestite, ceea ce înlătură susţinerea că prin hotărârile pronunţate au fost examinate aceleaşi fapte, iar soluţiile au fost diferite, întrucât - aşa cum s-a precizat - faptele au fost diferite şi succesive, neexistând inconciliabilitatea între hotărârile pronunţate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.I. împotriva deciziei nr. 99 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Dostları ilə paylaş: |