Plan administrare ca aps sm



Yüklə 1,76 Mb.
səhifə7/15
tarix28.07.2018
ölçüsü1,76 Mb.
#60925
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   15

Este de importanță majoră și întinerirea personalului, deoarece media de vârstă a acesteia este ridicată, în măsura pensionării unora dintre angajați trebuie demarată procedura de angajări de personal tânăr specialist sau care să poată fi calificat, cu perioadă de probă în care să poată dovedi că poate corespunde cerințelor postului respectiv. Se va încerca angajarea de personal nou dintre absolvenții de liceu și de facultate care în urma instruirii la locul de muncă și prin cursuri de perfecționare în domeniu pot obține o calificare și un nivel ridicat de pregătire.

De asemenea este nevoie acută de muncitori și ingineri automatiști deoarece sunt implementate multe sisteme SCADA care trebuie întreținute și dezvoltate în continuare.

Criza de personal calificat de execuție și specialiști, la nivelul societății este una reală, iar pentru depășirea acesteia trebuie să se aibă în vedere redistribuirea personalului și recalificarea unora dintre angajați.

Se va urmări introducerea criteriul meritocrației, fiind necesară reașezarea grilelor de salarizare în funcție de competență, responsabilitate, importanța muncii prestate și aportul fiecăruia la îndeplinirea obiectivelor societății, fiind posibil ca pentru perioade determinate de timp să se poată face chiar și o stimulare graduală a personalului cu responsabilități multiple.

Strategia de dezvoltare profesională a companiei trebuie să asigure programe continue de pregătire profesională, axate pe interesul societății, resursa umană reprezentând cea mai importantă resursă a societății. Este necesară o analiză a resurselor umane disponibile, care să vizeze competențele, responsabilitățile și gradul de încărcare a personalului executiv și TESA. Acest demers este necesar deoarece există discrepanțe între competențele și responsabilitățile anumitor persoane și nivelul de salarizare al acestora.

Politica de salarizare trebuie schimbată astfel încât atragerea de specialiști să fie posibilă prin ofertarea de pachete salariale corespunzătoare, pentru a evita situațiile în care din lipsă de specialiști proiectele cu finanțare europeană să fie compromise sau lucrările executate să nu poată fi operate de personal specializat.

Costurile cu personalul reprezintă o cotă substanțială din costul de exploatare, aproximativ 50% sau mai mult. Prin urmare, repartizarea și gestionarea eficientă a personalului, trebuie să fie una dintre preocupările principale ale operatorilor regionali.

Programul multianual de pregătire profesională trebuie implementatde către departamentul de resurse umane, sub supravegherea conducerii executive și a departamentelor din subordinea acestora.


Nr.

crt.


Instruire/Formare Planificata

Număr participanti

Cheltuieli Peconizate mii lei

Număr participanti

Cheltuieli Peconizate mii lei

Număr participanti

Cheltuieli Peconizate mii lei

Număr participanti

Cheltuieli Peconizate mii lei

2018

2019

2020

2021

Personal T.E.S.A.

  • 1

Management de varf

4

4

4

4

4

4

4

4

  • 2

Contabilitate –CFP-CFI

2

2

2

2

2

2

2

2

  • 3

Resurse Umane

2

2

2

2

2

2

2

2

  • 4

Alimentări apă-Laboratoare

3

3

3

3

3

3

3

3

  • 5

Staţii epurare- Canal

3

3

3

3

2

2

2

2

  • 6

IT

2

2

2

2

2

2

2

2

  • 7

Proiecte- Investitii

2

2

2

2

2

2

2

2

  • 8

Achiziţii publice-Juridic

3

3

3

3

3

3

3

3

  • 9

Prot.Munci PSI

1

1

1

1

1

1

1

1

  • 10

Mec.Energ.- Productie

2

2

2

2

2

2

2

2

  • 11

Servicii Relaţii cu Publicul

2

2

2

2

2

2

2

2

Total cursanti T.E.S.A.

26

26

26

26

25

25

25

25

Muncitori-Operativ



Comunicare, relaţii cu publicul

5

5

5

5

5

5

5

5



Servicii apă-canal

4

4

4

4

4

4

4

4



Materiale şi tehnologii noi

3

3

3

3

3

3

3

3



Staţii tratare apă

3

3

3

3

3

3

3

3



Instalatori apa-canal

6

6

6

6

6

6

6

3



Mecanici utilaje – Alte specializări

3

3

3

3

3

3

3

3

Total participanti cursuri perf.-formare Muncitori

24

24

24

24

24

24

24

24

TOTAL PARTICIPANTI CURSURI DE INSTRUIRE FORMARE SI PERFECŢIONARE


50

50

50

50

49

49

49

49

Yüklə 1,76 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   15




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin