Planeta cu şapte măŞTI

ANCHETĂ PE STRADA BAKUNIN

- O povestire poliţistă -

de F. Vilen

Anchetatorul Cerkaşin sosi la locul accidentului la o jumătate de oră după primirea telefonului la miliţie. Pe la ora unsprezece dimineaţa reuşi să clarifice faptele principale.

Cu câţiva ani în urmă, în blocul de pe strada Bakunin s-a eliberat o încăpere mare de la demisol; oamenii, care locuiseră în nişte cutii de chibrituri semi întunecoase, fuseseră mutaţi în noile raioane, în apartamente confortabile. Şi atunci s-a luat hotărârea de a se amenaja la demisol o bibliotecă de bloc cu sală de lectură. Pensionarii s-au apucat cu plăcere de treabă, au desfiinţat pereţii despărţitori, au întocmit un proiect cu totul nou. În fundul încăperii se afla o uşă care dădea într-o cameră nu prea mare, fără geamuri. Aici se adunau amatorii de şah. Pentru a ajunge în cameră trebuia să cobori din sala de lectură nişte trepte. Anchetatorul le numără, erau în total patru trepte de piatră, ca într-un subsol obişnuit.

Şi uite, aici, pe podea a fost găsit cadavrul pensionarului Vasili Sazontovici Kosorukov, văduv, în vârstă de 65 de ani, fost director al unei Case de cultură.

Anchetatorul îl examină cu atenţie pe defunct. Mic de statură, îmbrăcat într-un costum uzat de culoare maro, cu barbişon şi cu mustăţi proaspăt tunse, zăcea ghemuit într-o poliţie atât de incomodă şi de absurdă că un om viu n-ar fi putut sta niciodată aşa.

Un plutonier de miliţie povesti că în jurul orei opt dimineaţa la secţia de miliţie raională a venit în grabă un om foarte emoţionat şi cu părul vâlvoi care s-a prezentat drept Piotr Sergheevici Izvekov. Este pensionar, munca lui obştească constă în conducerea acestei biblioteci de bloc. Ieri, Kosorukov se afla în camera jocurilor liniştite cu prietenul său Mihail Iakovlevici Jilin şi jucau împreună şah. Amândoi erau mari amatori de şah şi parteneri nedespărţiţi. Toţi trei - şi răposatul Kosorukov, şi bibliotecarul Izvekov, şi Jilin sunt oameni singuratici, locuiesc la etajul întâi în acelaşi bloc, într-un apartament de trei camere, fiecare ocupând câte o încăpere.

La ora unsprezece seara biblioteca şi sala de lectură se închid. În seara respectivă, la ora accidentului, Izvekov se pregătea să plece acasă. Dar Kosorukov şi Jilin l-au rugat să le lase cheia, pentru că doreau să termine partida. „Terminăm partida, încuiem, luăm cheia cu noi şi o atârnăm la locul ei — spuse Kosorukov, iar tu Piotr Sergheevici du-te şi te culcă”.

Aşa procedaseră nu odată înainte. Iar cheia atârna de obicei în apartamentul lor într-un cui din antreu. Izvekov plecă.

Dimineaţa se sculă ca de obicei la ora şapte. Cheia nu se afla la locul ei, dar Izvekov nu dădu nici o importanţă acestui lucru. Se mai întâmplase şi altădată ca Jilin sau Kosorukov să uite să pună cheia la loc, ţinând-o în buzunar. Izvekov s-a spălat, s-a îmbrăcat şi a plecat la brutărie să cumpere o franzelă. Trecând pe lângă sala de lectură văzu prin geam lumina aprinsă. Aceasta îl contrarie şi îl făcu să se întoarcă. Uşa de la intrare era deschisă, cheia se afla în broască pe dinăuntru. Uluit, Izvekov intră. În camera mare becurile lustrei ardeau, uşa de la camera jocurilor liniştite era crăpată dar şi acolo lumina era aprinsă. Intrând în cameră, Izvekov îl văzu pe Kosorukov zăcând pe podea şi imediat dădu fuga la miliţie. Au fost luate neîntârziat măsuri pentru ca nimeni să nu se atingă de nimic. Totuşi, vestea despre mort s-a răspândit în tot blocul: toată lumea îl văzuse pe Izvekov cuprins de emoţie venind cu miliţia. Chiriaşii se adunară în curte, iar zvonurile se porniră cu nemiluita.

Cerkaşin îşi continua treaba. Capul răposatului era puternic zdrobit. Colţul treptei de jos era plin de sânge. Probabil Kosorukov a căzut şi s-a lovit cu capul de acest colţ. Dar oare această lovitură a fost cauza morţii? Era necesară o expertiză medico-legală. În buzunarele răposatului se aflau obiecte obişnuite: un portofel cu mărunţiş, o batistă, o cheie mică de la apartament, chibrituri, un pachet de ţigăni început, un stilou, câteva coli albe de hârtie.

Pe măsuţă emu aşezate câteva piese de şah. Gândindu-se puţin, Cerkaşin îşi notă în carneţel poziţia lor.

Studierea amănunţită a situaţiei îi luă mult de o oră. Apoi Cerkuşin dădu dispoziţiile de rigoare privind transportarea cadavrului.

Prima persoană supusă interogatoriului fost Izvekov. Acesta a repetat tot ceea ce spusese la miliţie.

— Unde aţi lucrat până la ieşirea la pensie? Întrebă Cerkaşin.

— La sucursala raională a Băncii de Stat. Sunt contabil.

Cerkaşin se uita din când în când la Izvekov. Un bătrânel curăţel, proaspăt şi bine bărbierit destul de puternic şi viguros. Dar încă nu s-a liniştit, se frământă.

— N-aţi observat ieri ceva neobişnuit în comportarea defunctului şi a lui Jilin? Despre ce au vorbit?

— N-am observat nimic deosebit. - Răspunse în grabă Izvekov. Jucau întotdeauna în tăcere, din când în când Mihail Iakovlevici fredona pentru sine câte un motiv, dar Vasili Sazontovici îl oprea. Dar după partidă începeau să analizeze variantele şi aici se contraziceau cu ardoare, uneori ajungeau să strige unul la altul.

— Şi de data aceasta s-au contrazis?

— Cum să nu. Chiar am coborât să-i calmez. Mai erau tineri în sala de lectură, citeau revista „Ogoniok”. Dar pe la ora nouă au plecat cu toţii, au rămas numai ei doi, şi atunci nu m-am mai amestecat, i-am lăsat să strige.

— Şi au stat mult timp astfel?

— Nu ştiu. La unsprezece am plecat, lăsându-i singuri.

— Ce vă mai puteţi aminti, Piotr Sergheevici?

— Ştiu eu, tovarăşe anchetator. Poate numai faptul că au discutat despre bani.

— Despre ce fel de bani?

— Vedeţi. - Spuse Izvekov, molcom. - Este vorba despre faptul că Vasili Sazontovici a primit nişte bani. Destul de mulţi. Şi-a tipărit memoriile. Şi a primit drepturile de autor. Iar lui Jilin i-a promis demult că-i va împrumuta vreo trei sute de ruble. Acesta are un fiu la Leningrad, inginer care adună bani de maşină, de aceea împrumută de unde poate. Şi de la tatăl său, de la Jilin, adică, a cerut bani. Iar Mihail Iakovlevici nu mai are nici un venit în afară de pensie. Dar Vasili Sazontovici i-a promis. Şi în timpul jocului a venit vorba despre asta, Kosorukov a spus: „Tocmai azi i-am primit”. Băgă mâna în buzunar, scoase portmoneul, numără trei sute, i le dădu lui Jilin de faţă cu mine. Ceilalţi, spuse, îi voi depune mâine pe carnet.

— Şi erau mulţi, ceilalţi, ce credeţi?

— Nu i-am numărat. Dar ştiam şi fără să-i număr. Doar locuim cu toţii demult, în acelaşi apartament, nu ne ascundem unul de altul. A spus odată că trebuie să primească pentru carte în total opt sute treizeci de ruble. Dar i s-au făcut, desigur, şi reţinerile. În mare trebuiau să-i mai rămână vreo cinci sute de ruble după ce i-a dat lui Mihail Iakovlevici cele trei sute împrumut.

— Dar asupra cadavrului nu s-a găsit portmoneul cu bani, Piotr Sergheevici. Unde or fi dispărut?

— Oare? Este de neînţeles. Chiar straniu.

— Ei bine, haideţi să ne oprim aici.

Cerkaşin îi dădu lui Izvekov să citească şi să semneze depoziţia.

Următorul invitat fu Jilin. Acesta dormise toată dimineaţa, până când îl trezise unul dintre vecini şi-i spuse ce s-a întâmplat. Jilin se alarmă. „Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva? - Repeta el fără întrerupere, îmbrăcându-se în grabă. Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva?”

Acesta, fără a şti ceva exact, se prezentă la chemarea lui Cerkaşin.

„Puternic bărbat” - gândi anchetatorul, văzându-l pe Jilin. Acesta era, de altfel, primul gând al fiecărui om care l-ar fi întâlnit pe marinarul bine făcut, lat în umeri, îmbrăcat în veston de ofiţer fără semne distinctive, cu o barbă mare pe care şi-a lăsat-o, desigur, după ieşirea la pensie.

— Luaţi loc, Mihail Iakovlevici, îl invită Cerkaşin. Povestiţi-mi ce ştiţi despre seara de ieri. Vi s-a spus că V. S. Kosorukov a fost găsit mort.

— Da. Mi s-a spus. Dar ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat nu ştiu nimic.

— Unde aţi lucrat până la pensie?

— Am făcut serviciul la marină. Am comandat o navă de coastă. Şi uite am fost nevoit să ies la pensie. A început să mă lase motoraşul.

Jilin arătă spre inimă.

— Un om aşa voinic şi deodată...

— Nu deodată. Am făcut tot războiul. Am fost rănit de două ori.

— Dar cum aţi ajuns la Moscova? Aţi avut probabil locuinţă la Leningrad.

— Am avut, desigur. Soţia mi-a murit, fiul s-a căsătorit, eu nu m-am putut împăca cu nora, la Moscova aveam o nepoată şi m-am mutat la ea, iar apoi această s-a căsătorit şi a plecat la Sverdlovsk. Am rămas singur în apartamentul ei de două camere, într-o casă veche de lemn. Casa a fost demolată, iar mie mi s-a repartizat o cameră aici.

— Clar. Cu răposatul Kosorukov eraţi în relaţii bune?

— Am devenit prieteni. Şi pe tărâmul şahului şi în general era un bărbat deştept şi bun.

— Dar cu Izvekov?

— La fel. Dar nu aşa. Cu el te plictiseşti.

— Dar ce s-a întâmplat aseară?

— Am jucat şah. Am făcut două partide. A doua s-a prelungit. Izvekov a plecat. Când am terminat, Vasili Sazontovici mi-a propus să mai jucăm una, dar am refuzat. Eram obosit şi doream să mă culc. Iar el avea insomnie. Eu, zice, mai stau să mai citesc puţin. Am plecat acasă, m-am culcat şi până dimineaţa n-am mai văzut, n-am mai auzit nimic.

— Dar, spuneţi-mi, Mihail Iakovlevici, de ce nu jucaţi şah acasă, ci în sala de lectură?

— Aşa ne-a intrat în obicei. Sala de lectură se deschide la şase, vii, răsfoieşti ziarele, revistele, iar apoi la şah. O cameră intimă, măsuţe de şah. Pe deasupra şi susţinătorii sunt la faţa locului. Apoi analizam împreună cu ei variantele.

Cerkaşin căzu pe gânduri.

— Spuneţi-mi, întrebă el, uimit de un gând care îi veni pe neaşteptate, la măsuţă aţi stat cu spatele sau cu faţa la uşă.

— Noi aveam locurile noastre preferate. Vasili Sazontovici şedea cu spatele la uşă, iar eu întotdeauna cu faţa.

— Ultima întrebare care v-o mai pun. Izvekov a amintit că ieri Kosorukov v-a dat împrumut trei sute de ruble.

— Exact.

— De ce tocmai trei sute?

— Păi chiar trei sute i-am şi cerut. Pentru fiul meu. El strânge bani de maşină. Am hotărât să-i dau exact o mie de ruble. Eu am o pensie bună, de militar. De asemenea îi mai trimit la Inkopol şi sorei mele mai mari, care este deja bătrână. Am pus deoparte şapte sute pentru fiu. De aceea am cerut de la Kosorukov trei sute ca să fie în total o mie.

— Şi v-a dat banii în timpul jocului?

— Da.

— Şi ceilalţi erau la el?

— Se înţelege. El a scos portmoneul, mi-a dat mie suma şi a băgat portmoneul la loc. Asta-i tot.

— Dar ştiţi, Mihail Iakovlevici, că asupra cadavrului lui Kosorukov nu s-a găsit portmoneul şi banii?

— Oare? Se miră Jilin.

Şi în această clipă se ridică furios de pe scaun:

— Doar nu vreţi să spuneţi că l-am ucis eu şi i-am luat banii 1

N-am spus aşa ceva, observă liniştit Cerkaşin.

— N-aţi spus, dar aţi avut în vedere, continuă emoţionat Jilin. Sigur că da, Izvekov a plecat, noi am rămas singuri, iar dimineaţa Vasili Sazontovici este găsit mort. Şi banii au dispărut. Cine altul să-i fi luat dacă nu eu? Deci eu l-am sugrumat sau l-am înjunghiat?

— Răposatul Kosorukov are capul spart, spuse Cerkaşin, uitându-se la Jilin.

— Capul? Cu ce?

— Această întrebare este în curs de clarificare. Dar reţineţi că deocamdată eu sunt cel care pune întrebările.

— Poftiţi, spuse Jilin, dând din umeri şi aşezându-se din nou pe scaun.

— Cu aceasta terminăm pentru astăzi. La revedere.

Rămânând singur, Cerkaşin telefonă doctorului.

Expertiză a stabilit că moartea a survenit în urma unei loviri a capului, poate, de o treaptă de piatră.

Ce s-a întâmplat şi care sunt versiunile posibile ale morţii lui Kosorukov? Izvekov nu intră la socoteală. El a plecat şi i-a lăsat pe Kosorukov şi Jilin împreună. De altfel, nu este exclus ca atunci când Jilin s-a dus să se culce, Izvekov să-şi facă din nou apariţia, pentru că el avea cunoştinţă de banii răposatului.

Poate că Izvekov şi Jilin s-au înţeles şi l-au ucis împreună pe Kosorukov? Trebuie avută în vedere şi această posibilitate, deşi pare absurdă. Doi pensionari, care au trăit o viaţă onestă, să-l ucidă dintr-odată pe al treilea.

Cum s-ar mai fi putut întâmpla toate acestea? Să admitem că Izvekov spune adevărul, iar Jilin l-a omorât singur pe Kosorukov. Poate că nu intenţiona să-l ucidă, dar a făcut-o întâmplător. Ei se contraziceau adesea, analizând partidele, se înfierbântau, Jilin, probabil un om cu temperament vulcanic, poate şi-a ieşit din fire. Să ne închipuim pentru o clipă că ei se contraziceau. Jilin l-a împins pe Kosorukov, acesta nu s-a putut ţine pe picioare, a alunecat şi a căzut. Camera este destul de mică, o măsuţă lângă perete. Kosorukov şedea cu spatele la uşă. S-a lovit cu capul, moartea a survenit aproape instantaneu. Jilin a văzut această. Ce să facă? A plecat, dar a fost ademenit de portofel. Ah, este totuşi puţin probabil. Totul este făcut cu prea mult sânge rece şi cu prea multă josnicie. Nu este caracteristic pentru un vechi marinar. Este adevărat că înafară de fiul său nu mai are pe nimeni. Să fi făcut aşa ceva de dragul fiului, din iubire pentru el? În sfârşit, poate că Jilin nici nu l-a împins pe Kosorukov, ci acesta a căzut singur, s-a lovit şi a murit.

Mai rămâne şi o astfel de versiune. Izvekov şi Jilin sunt nevinovaţi. Portmoneul a fost luat de un străin. Dar cum a murit Kosorukov? Să analizăm. Kosorukov a rămas singur. El era cardiac, ca mulţi oameni de vârsta lui. S-a simţit rău, s-a ridicat pentru a pleca acasă, unde avea medicamentele. Se ridică şi... îşi pierde cunoştinţa, cade, se loveşte cu capul de treaptă. Şi moare. Cineva trece pe stradă, vede lumină. Ce-o fi aici? Găseşte uşa de la intrare deschisă. Intră, vede cadavrul. Se grăbeşte să se îndepărteze de păcat. Dar haina mortului este descheiată, portmoneul se află la vedere. Însuşirea lui şi plecarea se petrec într-o secundă. Restul este cunoscut - dimineaţa a apărut Izvekov.

Dar cum se poate verifica dacă Jilin şi Kosorukov nu s-au certat? Din cauza partidei? Da, dar aceasta era terminată. Şi el a plecat. Ce poziţie se afla pe tablă? Poate că ea va explica dacă Jilin spune adevărul. Deci, pe masă trebuia să fie poziţia în care s-a terminat analiza. S-o privim împreună.

Cerkaşin aşeză pe tablă poziţia notată de el. Juca şah destul de bine, ca un şahist de categoria a doua.

Poziţia figurilor este următoarea:


Kosorukov stătea cu spatele la uşă, deci, albul îi aparţinea. Dar ce mai e aici de analizat? Situaţia albului este fără ieşire. Dacă joacă 1. Tg1, atunci 1... e2 2. T:g2 e1D+. Şi negrele câştigă. Se poate da şah cu tura: 1. Tc8+.  Negrul are singură mutare – 1... Nd8. Albul e nevoit să-şi retragă tura. Deci, 2.Tcl.  Ce urmează mai departe? Negrul răspunde 2... e2. Să admitem că adversarul mută pionul 3. h4. Atunci 3... Rf8.

Pentru ce? Pentru că nebunul să poată înainta pe a5. Iar apoi să transforme unul din pioni în damă, să oblige albul să sacrifice tură în schimbul ei, apoi să transforme în damă cel de al doilea pion. Asta-i tot. Dacă s-ar juca de la început cu nebunul pe a5, sau b6 albul ar da şah şi nebunul ar fi nevoit să se retragă. Dar acum după mutarea 3... Rf8, albul nu poate muta regele pe f6. Să admitem 4. h5. Negrul răspunde 4... Na5. Mai departe poate fi 5. Rf6 Rf8, şi acum, oricum ar juca adversarul, negrul câştigă. Nu, aici totul este simplu, albul e pierdut. Dar cum a ajuns Kosorukov în asemenea poziţie? El era un şahist puternic, poate ceva mai bun decât Jilin şi desigur mai bun decât mine. Să mai analizăm încă o dată.

Poate nu trebuia dat şah cu tura? Dar ce este de făcut? Cerkaşin privi timp îndelungat poziţia. Totuşi ce-au analizat aici? Neînţelegând despre ce era vorba, Cerkaşin se culcă.

A doua zi, studie toate materialele cercetării urmelor puţin observabile. Rezulta că în afară de urmele lui Kosorukov, Izvekov şi Jilin, nici un fel de urme proaspete nu s-au găsit în cameră. Dacă o patra persoană şi-a făcut apariţia noaptea sau în zorii zilei, aceasta nu a lăsat urme. Enigma rămânea enigmă. Dar pe parcursul întregii zile Cerkaşin revenea cu gândul nu atât la dosar, cât la poziţia care i se întipărise adânc în minte. Şi la cină şi după ce s-a culcat făcea mintal fel de fel de mutări. Bine, şoptea el, 1. Tc8+ Nd8 2. Tc1 e2. Dacă acum ar muta nu pionul h2, ci regele 3. Rf5. Atunci 3... Nb6 4. Rg4 (a da şah cu tura este inutil, regele negru va trece pe d7) 4... g1D+ 5. T: g1 N: g6 6. Rf3 e1D, iar negrul a câştigat. Bine. Dar de ce să i se dea posibilitatea să mute pionul pe e2? De ce să i se dea posibilitatea să câştige tempoul? Să încercăm fără a da şah cu tura: 1. Rf5 e2 2. Rg4 e1D 3. T: e1 N: e1.

Ce este de făcut acum? Acum negrele vor transforma pionul în damă, acest lucru nu poate fi împiedicat. Şi aici lui Cerkaşin îi veni o nouă idee. Sări din pat, aprinse veioză, scoase şahul şi aşeză figurile. Dar dacă s-ar juca 4. Rh3? Am atacat pionul. Dacă negrul îl transformă în damă sau tură atunci este pat. Remiză! Dacă mutăm nebunul nu va rezulta mat. Rămâne calul! 4... g1C+ Rg2. Negrul are o singură mutare pentru a salva calul, 5... Ce2. Atunci 6. Rf1, una din figurile negre piere şi... remiză.

Cerkaşin transpiră de emoţie. Straşnic! Totuşi trebuie verificat încă odată, poate că negrul transformă în damă nu pionul e3, ci pionul g2? Să vedem: 1. Rf5 e2 2. Rg4 Nb6 3. Rf3 g1D 4. T: g1 N: g1 5. R: e2! Şi remiză.

— Doamne, dar aceasta este o problemă. Este clar că Jilin a spus adevărul. Ei au terminat jocul şi el a plecat. Kosorukov a rămas să mai citească ziarele. Poate că a dat într-unul din ele de o rubrică de şah, în care se afla problema, aceasta îi stârni interesul, Puse piesele pe tablă şi se apucă s-o rezolve. Aici i s-a făcut rău pe neaşteptate. Se ridică pentru a pleca după medicamente. Aceasta este singura versiune corectă.

Dimineaţa, în drum spre serviciu, Cerkaşin dădu pe la cabinetul de partid raional „Vă rog să-mi arătaţi ziarele centrale din ultimele zile” - rugă el pe fata de la ziare şi reviste. „Pravda”, „Izvestia”, „Komsomolskaia Pravda” – nimic. Desfăcu ziarul următor. Ura! Uite poziţia cu pricina. Ce frumos stă ea în rubrica de şah, „Cum aţi fi jucat?” Uite aşa aş fi jucat! Şi aş fi făcut remiză într-o poziţie deznădăjduită. Peste o oră, Cerkaşin îl chemă pe Izvekov.

— Piotr Sergheevici, ştiu totul. Unde sunt banii?

Izvekov îngălbeni:

— Nu l-am omorât pe Kosorukov, vă jur că nu l-am omorât.

— Unde sunt banii?

Izvekov arăta de parcă era cuprins de friguri, mâinile îi tremurau.

— Vă rog să vă stăpâniţi. Nu vă învinuiesc de crimă. Unde sunt banii pe care i-aţi luat?

— Banii sunt la mine, o să-i aduc - mormăi Izvekov, cu capul în pământ.

— Foarte bine. Iar acum povestiţi cum aţi ajuns la aşa ceva.

— Am spus totul adevărat, doar că am ascuns povestea cu banii. Când l-am văzut pe Kosorukov mort, am înţeles că nu l-a ucis nimeni. La Jilin nici nu m-am gândit, nu este un astfel de om. Dar aveam foarte mare nevoie de bani. Şi aici şi-a băgat dracul coada, m-am gândit de ce să nu-i iau! El este cu desăvârşire singur, nu are moştenitori. Şi i-am luat. Apoi i-am ascuns şi am dat fuga la miliţie.

— Unde i-aţi ascuns?

— Am trecut o clipă pe acasă, portofelul l-am tăiat cu foarfecele şi l-am aruncat în closet, iar banii i-am ascuns după oglindă din antreu, în locul unde rama este dezlipită. Am făcut sul cele cinci sutare şi le-am introdus acolo. Iar Jilin doarme întotdeauna greu.

... Dosarul era rezolvat.

— Ce concluzie se poate trage, după părerea dv. din acest caz? Îl întrebă procurorul pe Cerkaşin.

— Cred, răspunse Cerkaşin, că anchetatorul trebuie să ştie absolut tot ce se poate cunoaşte şi pe deasupra să se priceapă şi la jocul de şah.

Procurorul începu să râdă:

— Uite, într-o seară o să vă supun verificării în această privinţă. Să vedem care pe care.

— Cu plăcere, răspunse Cerkaşin.

Traducere de Vasile Oroian