Planeta cu şapte măŞTI

PARTEA A CINCEA

Dezvăluirea

Capitolul 48

11 septembrie 2006, Washington , D.C

Pe la ora nouă dimineaţa, după trei zile de la întoarcerea sa şi a copiilor acasă, Pitt şi a aranjat cravata la „straiele de sărbătoare”, cum îşi botezase singurul costum de comandă de culoare neagră, la care avea şi vestă. Apoi şi a încheiat nasturii vestei până la ultimul şi şi a aşezat un ceas vechi din aur într un buzunar, trecând lanţul acestuia printr o butonieră şi punând capătul cu greutate în celălalt buzunar. Nu purta deseori acel costum, însă ocazia o impunea.

Specter fusese reţinut de poliţia federală când pilotul lui făcuse greşeala de a ateriza la San Juan, Porto Rico, pentru realimentare în cursul zborului spre Montreal. I s a prezentat citaţia care îl chema să depună mărturie în faţa unei comisii senatoriale ce anchetă operaţiunile lui miniere pe teritoriul Statelor Unite. Poliţiştii l au arestat şi l au transportat la Washington, astfel că nu a mai putut zbura spre destinaţia dorită. Întrucât operaţiunea prin care încercase să aducă îngheţul peste America de Nord şi Europa se petrecuse pe un teritoriu aflat în afara jurisdicţiei americane, nu i s au adus acuzaţii în legatară cu aceasta. Şi, în orice caz, comisia era legată de mâini şi picioare. Şansele de a obţine o victorie în instanţă împotriva lui erau reduse. Cel mai important lucru care putea fi realizat era divulgarea manevrelor lui Specter şi zădărnicirea pe viitor a oricăror operaţiuni şi aranjamente în interiorul Statelor Unite.

Epona scăpase din năvod şi nu i se descoperise ascunzătoarea. Comisia îşi propusese să îl chestioneze pe Specter şi în legătură cu acest aspect.

Pitt s a mai privit o dată în oglinda foarte veche ce provenea dintr o cabină de clasa întâi a unui vas cu abur. Singura disonanţă faţă de modă zilei era cravata alb cu gri din lână fină. Îşi pieptănase cu grijă părul negru, cârlionţat şi bogat, iar ochii lui verzi aveau o strălucire sărbătorească, în ciuda lipsei de somn după nopţile petrecute cu Loren. S-a apropiat de birou şi a luat pumnalul pe care i l smulsese Eponei pe insula Branwyn. Mânerul era încrustat cu rubine şi smaralde, lama - subţire şi ascuţită pe ambele părţi. L-a strecurat în buzunarul interior al hainei.

A coborât scara circulară din fier forjat până la parter, unde erau găzduite maşinile şi avioanele de colecţie. În faţa uşii îl aştepta un Ford Navigator aparţinând NUMA. Vehiculul cu tracţiune integrală era prea mare pentru străzile aglomerate ale capitalei, dar lui i se părea uşor şi plăcut de condus. Numele inscripţionat pe portiere şi culoarea înştiinţau pe oricine că aparţinea unei instituţii guvernamentale, asigurându i locuri de parcare la care maşinile personale nu aveau acces.

A traversat podul, ajungând în centrul oraşului, şi a tras într o parcare specială, situată la două intersecţii de clădirea Capitoliului. După ce a urcat scara largă şi a pătruns sub dom, a urmat instrucţiunile primite de la Loren ca să ajungă în sala de şedinţe unde se desfăşura audierea. Nedorind să treacă printre reporteri şi public, a mers pe câteva coridoare, până a ajuns în apropierea unui agent de pază postat în dreptul sălii rezervate comisiei camerei reprezentanţilor, consilierilor şi avocaţilor acestora.

Pitt i a întins agentului o foaie de hârtie, rugându l să o transmită unui congresmen, Loren Smith.

— Nu am voie, a protestat agentul îmbrăcat cu uniformă cenuşie.

— Este extrem de urgent, a spus Pitt cu glas autoritar. Deţin o probă de o importanţă esenţială pentru ea şi pentru comisie.

Pitt şi a scos legitimaţia de acces la NUMA pentru a i demonstra agentului că nu era un trecător oarecare rătăcit pe acolo. Omul a comparat fotografia de pe legitimaţie cu chipul lui, a dat din cap, a luat biletul şi a intrat în sala comisiei.

Zece minute mai târziu, într o pauză a audierii, Loren a ieşit.

— Ce înseamnă asta? a întrebat ea, foarte mirată.

— Trebuie să intru în sală. Ea l a privit nedumerită.

— Puteai veni pe uşile destinate publicului.

— Am ceva care va dovedi cine este Specter în realitate.

— Dă mi mie dovada şi o voi prezenta personal comisiei. El a clătinat din cap.

— Nu se poate. Trebuie să o fac eu însumi.

— Nu ţi pot permite, l a pus ea la punct. Nu figurezi pe lista martorilor.

— Fă o excepţie, a insistat el. Cere i asta preşedintelui.

Ea l a privit lung şi, deşi îl cunoştea foarte bine, n a reuşit să i descopere intenţia.

— Dirk, pur şi simplu nu pot. Trebuie să mi spui ce vrei să faci. Agentul de pază, care stătea în apropiere, le asculta discuţia. Uşa, în mod normal închisă, rămăsese întredeschisă. Pitt a luat o pe Loren de umeri, a răsucit o dintr o mişcare şi a împins o uşor spre agent. Cei doi n au reuşit să l mai împiedice, aşa că Pitt a intrat şi a parcurs rapid intervalul dintre scaunele pe care stăteau reprezentaţii şi consilierii lor. Nimeni n a încercat să protesteze sau să l împiedice să coboare scara către zona destinată martorilor şi publicului. S-a oprit în faţa mesei la care era aşezat Specter, înconjurat de avocaţi bine plătiţi.

Congresmenul Christopher Dunn din Montana a bătut cu ciocanul în masă şi a strigat:

— Domnule, întrerupeţi o anchetă foarte importantă. Vă rog să părăsiţi imediat sala, în caz contrar voi chema paza să vă escorteze afară.

— Domnule congresmen, dacă mi îngăduiţi, prin mărturia mea voi orienta ancheta pe o altă pistă.

Dunn a făcut semn agentului care îl urmărise pe Pitt până în sală.

— Scoateţi l pe acest domn de aici!

Pitt a scos pumnalul din buzunarul interior al hainei şi l a ameninţat pe agent, care s a oprit ca trăsnit. Încet, acesta a dus mâna spre pistol, dar a ezitat când Pitt a apropiat vârful pumnalului la câţiva centimetri de pieptul lui.

— Aveţi puţină răbdare, a repetat Pitt. Domnule congresmen, credeţi mă că merită să mă ascultaţi.

— Domnule, cine sunteţi? l a somat Dunn.

— Mă numesc Dirk Pitt. Sunt fiul senatorului George Pitt. Dunn a rămas câteva clipe pe gânduri, apoi a făcut un semn către agent.

— Staţi puţin. Vreau să aud ce are de spus. Apoi i s a adresat lui Pitt: aruncă pumnalul. După aceea îţi voi acorda exact un minut ca să dai explicaţii privind prezenţa ta aici. Te invit să fii convingător, în caz contrar vei fi arestat.

— Aţi avea curajul să arestaţi fiul unui respectat senator? a întrebat Pitt ironic.

— E republican, i a răspuns Gunn cu un rânjet. Eu sunt democrat.

— Mulţumesc. Pitt a aşezat cuţitul încrustat pe masă şi a făcut câţiva paşi până a ajuns faţă în faţă cu Specter, care stătea calm, îmbrăcat cu costumul lui alb şi cu obişnuita eşarfă peste partea de jos a feţei, având ochii ascunşi de ochelarii negri. Domnule Specter, vreţi să vă ridicaţi?

Unul dintre avocaţii lui Specter s a aplecat spre microfon şi a spus:

— Domnule Dunn, protestez împotriva prezenţei acestui domn, care nu are ce căuta în sala de audieri. Potrivit legii, domnul Specter nu este obligat să dea curs acestei solicitări.

— Cum, domnul Specter se teme de ceva? a zis Pitt, pe un ton provocator. Îi este frică? Atât de laş e?

Pitt a făcut o pauză şi l a privit sfidător pe Specter.

Specter a înghiţit momeala. Era prea arogant ca să reziste insultei lui Pitt. A pus palma peste mâna avocatului ca să l liniştească şi, încet, şi a ridicat trupul de pe scaun, rămânând în picioare, cu faţa în continuare ascunsă, o enigmă pentru toată lumea.

Pitt a zâmbit şi a făcut o uşoară plecăciune, ca şi cum gestul i ar fi provocat satisfacţie.

Brusc, înainte să şi dea cineva seama, a luat pumnalul de pe masă şi i a vârât tăişul în stomacul lui Specter, de a latul, spintecându i costumul cu lama vârâta până la plasele.

Publicul a explodat într un vacarm de ţipete şi urlete care au făcut sală să vuiască. Agentul de securitate s a repezit la Pitt, care anticipase manevra şi s a tras deoparte, punându i însă piedică şi făcându l să cadă cât era de lung la podea. Apoi a înfipt pumnalul în tăblia mesei, chiar în faţa lui Specter, şi, cu o expresie de mulţumire greu de descris, a făcut un pas înapoi.

Loren, care sărise în picioare, gata să strige către Pitt, a amuţit pe neaşteptate. Observase printre primii că Specter nu sângera deloc.

Intestinele lui ar fi trebuit să se reverse pe masă, însă costumul rămăsese de un alb imaculat, fără urmă de sânge. Curând, cei aproape o sută de oameni din sală, care se ridicaseră în picioare de emoţie, au început să observe acelaşi lucru.

Palid la faţă, congresmenul Dunn a rămas cu privirea fixată la Specter şi a continuat să bată cu ciocanul în masă ca un apucat.

Nimeni nu l a împiedicat apoi pe Pitt să dea ocol mesei, să i smulgă ochelarii lui Specter şi să i arunce nepăsător pe podea. Apoi s a întins, i a scos pălăria şi eşarfa şi le a lăsat să cadă pe masă.

Toţi cei prezenţi au amuţit când au văzut cascada de păr roşcat căzând pe umerii celui pe care îl crezuseră bărbat.

Pitt s a apropiat de congresmenul Dunn.

— Domnule congresmen, permiteţi mi să v o prezint pe doamna Epona Eliade, cunoscută şi sub numele de Specter, fondatoarea imperiului Odyssey.

— Sigur? a întrebat Dunn şi, derutat, s a ridicat în picioare. Femeia aceasta este chiar Specter sau o dublură?

— E cât se poate de reală, l a asigurat Pitt. Apoi s a întors către Epona: oricât de ciudat ar părea, ţi am dus dorul, a spus el sarcastic.

Ea ar fi trebuit să tremure ca un şoarece înspăimântat la vederea unui şarpe, însă a rămas dreaptă şi nu i a răspuns lui Pitt. Nu era nevoie. L-a fulgerat din ochi, a strâns din buze, iar pe faţă i a apărut o expresie de ură nemărginită. Apoi, în următorul moment, s a petrecut ceva de neconceput. Expresia de furie i s a şters din ochi şi de pe buze la fel de brusc precum apăruse. Încet, Epona a început să şi scoată costumul sfâşiat, apărând incredibil de frumoasă şi senină, rămasă doar într o rochie din mătase albă, strânsă pe corp şi foarte scurtă, cu părul roşcat căzându i valuri pe umerii dezgoliţi.

Publicul şi membrii comisiei nu mai avuseseră în faţă o asemenea viziune, de aceea au rămas muţi.

— Ai câştigat, domnule Pitt, a spus ea cu glas în care răzbătea un ton uşor gutural. Te simţi triumfător? Îţi închipui că ai săvârşit un miracol?

Pitt a clătinat încet din cap.

— Nu mă simt triumfător, pentru că nu e vorba de un miracol. Dar sunt satisfăcut. Încercarea ta revoltătoare de a distruge viaţa a milioane de oameni este demnă de tot dispreţul. Puteai oferi tehnologia pilei de combustie întregii lumi, iar tunelurile construite pe sub Nicaragua ar fi oferit posibilităţi imense de a reduce timpul şi costurile de transport impuse de canalul Panama. În schimb, tu te ai înhăitat cu o putere străină pentru a câştiga doar avuţie şi putere.

Pitt a observat că Epona îşi putea stăpâni trăirile, abţinându se să i dea un răspuns. I-a aruncat un zâmbet care părea a prevesti ceva. Nimeni dinte cei de faţă nu avea să uite vreodată fiinţa această exotică şi fascinantă, care degaja un magnetism indescriptibil.

— Vorbe, domnule Pitt. Fără nici o valoare. Dacă nu erai tu, aş fi schimbat cursul istoriei. Acela mi a fost scopul, realizarea mea supremă.

— Prea puţini vor regreta un asemenea eşec, a spus Pitt cu răceală. Pitt a remarcat abia acum expresia bine ascunsă de disperare din ochii ei fascinanţi. Ea s a ridicat pe jumătate de pe scaun şi s a adresat comisiei:

— Faceţi ce vreţi cu mine, dar să ştiţi că veţi avea de luptat mult ca să mă condamnaţi.

Dunn a făcut semn cu ciocanul către doi bărbaţi aşezaţi în fundul sălii.

— Rog poliţiştii federali să aresteze această femeie.

Avocaţii Eponei au sărit imediat în picioare, protestând că Dunn, în calitate de congresmen, nu avea dreptul de a ordona arestarea cuiva. Dunn i a săgetat cu privirea.

— Această persoană a comis delictul de prezentare sub o falsă identitate în faţa comisiei. Va fi reţinută până în momentul în care procurorul general va examina infracţiunile comise de ea şi va întreprinde toate demersurile legale.

După ce poliţiştii au luat o de braţe ca să o scoată din sala de audieri, Epona s a oprit în faţa lui Pitt şi l a privit cu o expresie sardonică, dar din care furia dispăruse în mod straniu.

— Prietenii de peste mări nu vor permite să fiu condamnată. O să ne mai întâlnim, domnule Pitt. Lucrurile nu se vor sfârşi aşa. Iar data viitoare vei cădea în plasa mea, să fii sigur.

Pitt a ignorat mânia ei şi i a aruncat un zâmbet rece şi enigmatic.

— Data viitoare? era o întrebare. Nu cred, Epona. Nu eşti genul meu.

Furioasă, Epona a strâns din nou din buze. A pălit vizibil, iar ochii şi au mai pierdut din strălucire în clipa în care poliţiştii au scos o pe o uşă laterală a sălii. Pitt se vedea silit să i recunoască frumuseţea. După o asemenea prăbuşire, puţine femei ar fi ieşit din sală cu atâta graţie şi eleganţă. A simţit un gol în stomac la gândul că era posibil ca drumurile lor să se încrucişeze din nou cândva.