Armurariu Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului. Studii facute in Germania, Statele Unite, Italia, Austria au aratat ca armurariul este in prezent unul dintre cele mai puternice remedii naturale contra afectiunilor hepatice, aflate in explozie in ultimul deceniu. Mai mult, armurariul este un anti-toxic redutabil, ajutand organismul sa reziste celor mai puternice otravuri, de la ciupercile toxice, pana la gazele industriale sau metalele grele. Sa cunoastem in continuare mai bine acest remediu, cu adevarat miraculos. Unde gasim armurariul Armurariul (Silybum marianum) este la noi in tara o planta exclusiv de cultura, care creste in zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpatii Sudici. Candva se cultiva in aceste zone pe suprafete intinse, fiind obtinut chiar un soi romanesc original, numit „de Prahova”, bogat in silimarina, principala substanta activa a acestei plante.In zilele noastre, planta este cultivata doar pe suprafete reduse, de catre producatorii particulari. Gasim in prezent semintele de armurariu in Plafaruri, sub forma de ceai sau preparate sub forma de tinctura.Inainte de a cumpara ceaiul de armurariu, uitati-va cu atentie la termenul sau de valabilitate, intrucat este o planta cu principii active foarte sensibile si care se degradeaza puternic in timp. Din acest motiv si prepararea sa este foarte delicata, asa cum vom vedea in continuare:
Pulberea Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa. Pulberea Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa. Daca procedeul vi se pare dificil atunci pastrati pulberea de armurariu intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 lingurita rasa de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa. Extractul hidroalcoolic (tinctura) Este, probabil, forma de administrare ideala, pentru ca acest preparat se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Iata cum se prepara tinctura: se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi. Infuzia combinata Cum arata si numele, combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Doza: 3 cani pe zi. Cataplasma 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp de minimum 2-3 ore.
Brusture dulce Brusture dulce poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe malurile raurilor si paraelor, in locuri umede, in santuri si liziere. Brusture dulce mai poate fi vazut în apropierea gunoistilor de balegar, în jurul izvoarelor, uneori în zone de campie. Brusture dulce creşte de la începutul lunii martie până la sfârşitul lunii octombrie. Pe întreaga perioadă de vegetaţie se recoltează rădăcinile, efectul lor maxim se atinge dacă sau recoltat înainte de perioada de înflorire. Frunzele se utilizează la comprese. Boli în care se utilizează: Ceaiurile se utilizează în caz de febră, insuficienţă respiratorie, artrită, epilepsie, astm. Comprese se folosesc în caz de luxaţii, entoarse, picioare rănite de mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase, plăgi usturătoare.
Brandusa Brandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm. In lunile iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, capatand o forma ovala, iar culoarea verde de la inceput devine albicioasa. In acest stadiu, semintele au culoarea alba. Cand capsulele sunt complet coapte, ele se deschid prin trei despartituri, lasand sa cada semintele devenite brune. Dupa vestejirea frunzelor, prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie. Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb. Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa. De la brandusa de toamna se recolteaza semintele. Pentru a le obtine se culeg fructele (capsulele) in momentul cand ele au devenit albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului. Brandusa de toamna este o planta otravitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau ingropa. Capsulele se intind la soare. Dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala.
Busuioc Busuioc - formata din tulpini si ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fara inflorescente; florile au corola alba sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiata.Mirosul este placut aromat, caracteristic, gustul aromat specific. Ulei volatil (0,10-0,20%) cu compozitia chimica diferita in functie de chemotipul de la care provine: linalol, metilcavicol sau estragol, cineol, camfor, a-pinen, cinamat de metil, eugenol, acid oleanolic, anetol, b-sitosterol; saponozide triterpenice, tanoizi etc. Semintele sunt bogate in mucilagii.Utilizari terapeutice:Putin studiata din punct de vedere farmacodinamic. Utilizat empiric in tulburari gastro - intestinale, ca stimulent al digestiei, ca diuretic sau in inflamatii ale cailor respiratorii.
Calinul Calinul este un arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta la inceput neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu crapaturi. Frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile. Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele. Florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma cu diametrul de 5-7 cm. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte. De la calin se strange coaja de pe ramurile si tulpinile tinere. Recoltarea se face primavara, in momentul cand seva incepe sa circule mai intens (aprile-mai).Se fac taieturi inelare pe ramuri la distante de 15-25 cm. Inelele se unesc intre ele printr-o taietura facuta in lungime. Cu varful cutitului se desprinde coaja de pe ramuri si tulpini.
Catina alba Catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt. In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare. In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in decursul lunilor august-septembrie. Se recomanda ca fructele de catina sa fie recoltate pană la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina C scade brusc. Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie. Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Infuzie 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg zahar – după racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros) Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast.
In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical.Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac.Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice.
Captalan Captalan are frunze mari - putind depasi 80 cm, rotunde si cu baza cordata, margine dintata, pe fata flabre, iar pe spate cu peri mici si desi care nu se ruleaza; petiol lung de 30-80 cm, gros si canaliculat la P. hybridus si compact la P. kablikianus.Frunzele contin ulei volatil, mucilagii, inulina, rezine, tanin, o substanta amara de natura glicozidica, substante de natura proteica, acid a-aminoadipic, saruri minerale. Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: In trecut aceste specii datorita proprietatilor diuretice si diaforetice au fost utilizate in boli infectioase, in special in pesta, de unde si denumirea populara la unele popoare. Alte date se refera la utilizarea preparatelor de Petasites ca expectorant in bronsitele catarale, ca antiasmatic, ca hipotensiv etc. Cercetarile stiintifice din ultimele doua decenii au confirmat efectele hipotensive in unele forme de hipertensiune arteriala si actiunea antispastica a unor extracte sau subtante pure obtinute din aceste specii.
Cicoare Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are multa nevoie de umeditate si luminozitate, prefera solrile cu textura mijlocie sau usoara, fertile, bogate in humus, profunde cu reactie neutra. Creşte din luna mai până în luna octombie, începutul lunii noiembrie. In scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cand tulpinile nu au intrat in faza de lignificare. Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie. Boli in care se utilizeaza in furunculoza si acnee (sub forma de ceai, in asociatie cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). & In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice. Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree. Uz extern: vindecarea rănilor şi tăieturilor.
Coada soricelului Coada soricelului este o planta absolut nepretentioasa la conditiile mediului, ceea ce a facut-o des intalnita in toate zonele din intreg teritoriul tarii. O puteti vedea atat in poieni, fanete, margini de padure, cat si margini de drum si cai ferate, soluri nisipoase relativ umede, insorite sau umbrite, in regiuni stancoase sau de campie. Florile sunt albe sau trandafirii şi au în soare un parfum aromatic, acrisor. Creşte din luna aprilie până la sfârşitul lunii septembrie. Se recoltează inflorescenţele şi partea aeriană a plantei în perioada de înflorire. Preferabil ca florile să fie colectate separat de frunze, fiindcă au o utilizare diversă. Florile trebuie culese în soare puternic, căci atunci le creşte conţinutul de uleiuri volatile. Este foarte binevenită în tratamentul ciclului neregulat, ameliorează starea femeilor aflate în menopauză, probleme în privinţa sănătăţii organelor genitale, inflamaţii ale ovarelor. Uz intern: stimularea poftei de mâncare, anorexie, bronşite, tuse, rinite, rinosinuzite, alergii, sedativ, colici hepato-biliare, deschinezie-biliară, balonări, cistite, ascaridioză, ulcer gastric, ulcer duodenal, cancerul organelor genitale, boli de ochi, hemoragii nazale, osteoporoză, hemoragii stomacale.
Coada calului Coada calului este constituita din tulpini sterile, subtiri, brazdate de 6 –19 coaste pronuntate, aspre, cu lacuna centrala mica. Vaginile (tecile ) sunt cilindrice, de culoare verde, cu 6 – 19 dinti mai inchisi la culoare. Ramurile sunt de obicei simple, rar ramificate, de obicei 4 muchii adanci şi fara lacuna centrala, aspre la pipait. Fara miros, fara gust, mestecata intre dinti scartaie. Nu se admit parţi brunificate, resturi de rizomi sau alte specii de Equisetum. Pentru a evita confuzii si substituiri nu se admit tulpini fertile, desi sub aspect farmacodinamic si acestea au actiune similara tulpinilor sterile. Dintre componentele principale identificate mentionam acidul sicilic 5 – 7 % in materia prima uscata, din care 10 – 20 % se afla sub forma solubila, o saponina equisetonina (cca 5 %) substanta cu proprietati slab hemolitice care prin hidroliza da arabinoza, fructoza si equisetogenina. Alaturi de aceste componente principale, planta mai contine galuteolina şi izoquercetina, substante de natura flavonoidica, alcaloizii 3-metoxipiridina, nicotina, palustrina si palustridina, articulatidina si izoarticulatidina – substante de natura glicozidica considerate ca antivitamine B1, o fitouterina b- sitosterolul, acid malic şi oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic si oleic, dimetil sulfone, vitamina C si urme de ulei volatil. In sporii de E. arvense si E. maximum au fost identificati acizi cu lant lung a, w-dicarboxilici prezenti în fractiunea lipidica. Utilizari terapeutice: Unii autori atribuie efectele diuretice prezentei acidului silicic, iar altii equisetoninei. S-a demonstrat pe cale experimentala ca fractiunile extrase in alcool au o actiune diuretica puternica fata de extractele apoase obtinute la cald, deoarece in timpul fierberii substantele organice responsabile de actiunea diuretica s-ar distruge. In ceea ce priveste actiunea hemostatica cunoscuta inca din antichitate, cercetarile efectuate “ in vitro ” au demonstrat ca sucul celular proaspat de E. maximum, care are, dupa cum s-a aratat, o compozitie chimica foarte asemanatoare speciei E. arvense, are actiune anticoagulanta. In schimb, sucul celular proaspat “in vivo” administrat la animale de laborator are actiune coagulanta a sangelui. Dupa neutralizare, acest suc se separa in doua fractiuni, un precipitat şi o solutie limpede.
Chimion Chimion – fructe ovoide – oblongi, usor arcuite, formate din doua achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenusie-bruna, fiecare achena avand cate 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare.Culoarea achenelor este cenusie-bruna. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul intepator, amarui. Fructele contin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc.Utilizari terapeutice: Fructele au proprietati stomahice, carminative, galactogoge si stimulente. Se administreaza in doze de 0,5-2 g pe zi, in mai multe reprize sub forma de pulbere sau infuzie. Se administreaza la copii mici, pentru combaterea colicilor cat şi la mamele care alapteaza. Sub acest aspect se considera ca este cel mai important produs vegetal, cu actiune carminativa.Fata de fenicul si anason, efectul carminativ al produsului poate fi astfel caracterizat: Carvi fructus, Foeniculi fructus, Anisi fructus, actiune ce descreste de la chimion la anason in aceeasi masura in care actiunea expectoranta creste. Actiunea carminativa este foarte importanta, deoarece pe de o parte, prin indepartarea meteorismului se actioneaza asupra starii psihice a bolnavului, iar pe de alta parte se intervine cauzal asupra bolii, prin aceea ca inima si vasele sunt degrevate, lucru deosebit de util mai ales pentru bolnavii cu insuficienta cardiaca sau scleroza coronariana.
Coriandru Coriandru are fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm, cu carpofor intreg si doua mericarpe (achene) concave la partea comisurala si convexe la partea exterioara, de cele mai multe ori unite. Fiecare mericarp este prevazut cu 5 coaste primare longitudinale, flexuos ondulate si 4 coaste intercalate pronuntate si crenelate. In partea superioara a fructului se observa stilopodul. Fructele au culoare galbena sau galbena-maronie-deschis. Mirosul si gustul la fructele uscate aromat, caracteristic, placut. La cele verzi dezagregabile.0,20-1% ulei volatil format din 60-70% d-linalol sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic etc.; 15-20% lipide, 10% amidon, 4-5% substante minerale, pectine etc.Utilizari terapeutice: Actiune carminativa si stomahica, utilizat si corectiv pentru unele medicamente (uleiul volatil). Are proprietati bactericide si fungicide. Utilizat si in industria alimentara ca aromatizant si condiment. Indicat in anorexii si dispepsii.
Crusin Crusin - Conform monografiei din farmacopee, produsul Frangulae cortex este format din scoartele recoltate de pe ramurile si trunchiurile in virsta de 3 - 4 ani ale arbustului Rhamnus frangula, din familia Rhamnaceae. Se prezinta sub forma de fragmente plate sau rasucite in tuburi şi jgheaburi. Suprafata externa este acoperita de crapaturi neregulate si lenticele albicioase, alungite transversal. Fata interioara este fin striata longitudinal. In ruptura este mai neteda catre exterior si fibroasa catre interior. De obicei, prezinta lungimi de15 - 30 cm, grosimea scoartelor fiind de maximum 2 mm. Culoarea externa este brun-cenusie, adesea cu pete albe datorita lichenilor, pe cand fata interna este portocalie sau brun-galbuie la scoartele mai vechi. Daca se zgarie fata externa apare imediat, in profunzime, un strat de culoare rosie. Gustul este la inceput mucilaginos, apoi usor amar, slab astringent, iar mirosul este slab. Prin stropire cu solutie diluata de hidroxid de potasiu sau sodiu sau cu apa de var, suprafata interna se coloreaza in rosu-visiniu. Scoarta de crusin contine ca principii active 2 - 6 % antracenozide si agliconii lor. Acestia se gasesc in cantitati mai mari in scoartele mai in varsta, recoltate de pe trunchiul arbustului, cantitatea maxima acumulandu-se la inceputul perioadei de vegetatie, primavara. Contin glicozide antrachinonice : glucofrangulozida si frangulozida. In scoarta proaspata nu exista insa forme antrachinonice, demonstrat de faptul ca acestea nu dau reactia Bornträger, decat dupa oxigenarea cu apa oxigenata. Se admite ca in scoarta proaspata se gaseste o diantrona care in timpul uscarii este oxidata la antrachinona. Aceasta este bis-glucozidoramnozida frangulaemodol di - hidrodiantronei.In timpul procesului de uscare - oxidare diantrona se scindeaza in doua nuclee antrachinonice, rezultatul fiind glucozido ramnozida frangulaemodolului. Deoarece ramnoza este legata glicozidic de frangulaemodol, in pozitia 6, atat sub forma alfa - cat si beta - glicozidica, exista doua combinatii asemanatoare care difera numai din punct de vedere sferic si care se numesc glucofrangulozida A si B. Prin hidroliza enzimatica, molecula de glucoza se scindeaza usor, ramanand combinatia ramnozidica, respectiv frangulozidele A şi B. Mai departe, eliberand si molecula de ramnoza, ramane agliconul frangulaemodolul.
Alaturi de substantele aratate mai sus au mai fost identificate glicozide ale crizofanolului si fiscionei, de asemenea diantrone, dar cu mai mica semnificatie din cauza cantitatilor reduse. Scoarta de frangula mai contine o serie de substante ca principii amare, mucilagii, o saponina, sitosterol, flavone si chiar urmele a doi alcaloizi peptidici, denumiti frangulina si franganina, tanozide, ceruri si saruri minerale. Cercetarile mai recente efectuate in tara noastra au pus in evidenta 1 sau 8 monoglucozidemodina. Alaturi de substantele aratate mai sus au mai fost identificate glicozide ale crizofanolului si fiscionei, de asemenea diantrone, dar cu mai mica semnificatie din cauza cantitatilor reduse. Scoarta de frangula mai contine o serie de substante ca principii amare, mucilagii, o saponina, sitosterol, flavone si chiar urmele a doi alcaloizi peptidici, denumiti frangulina si franganina, tanozide, ceruri si saruri minerale. Cercetarile mai recente efectuate in tara noastra au pus in evidenta 1 sau 8 monoglucozidemodina. Scoarta de frangula se administreaza ca laxativ sau purgativ, in functie de doza. In stare proaspata poseda actiune drastica cu colici şi vomismente, din care cauza este utilizata numai dupa uscare. Actiunea laxativa se manifesta la cca.10 ore de la administrare prin stimularea motilitatii intestinului gros. Glucozidele pure, extrase din scoarta de frangula, determina o actiune relaxanta asupra ansei intestinale si numai extractele totale actioneaza prin marirea peristaltismului intestinal. Acesta se explica prin prezenta agliconilor oxidati in extracte, deoarece glicozidele pure, in absenta unei enzime hidrolizante, nu au actiune purgativa. Prin pastrare timp de un an sau uscare timp de o ora la 100°C, formele reduse, sub actiunea unei enzime oxidante termostabile, sunt trecute in forme antrachinonice lipsite de actiune emetica si spastica. Daca urina este alcalina, se va colora, la administrarea de preparate de frangula, in rosu. Produsul intra in compozitia unor specialitati si anume, sub forma de extract uscat in Carbocif, in Cortelax,Laxatin si in Lichiorul purgativ. De asemenea asociat cu alte produse vegetale, face parte din compozitia ceaiului hepatic, laxativ, laxativ - antihemoroidal si al pulberei laxativ purgativa.
Dud Dud este un arbore înalt de aproximativ 15 m, cu frunze asimetric lobate şi fructe dulci fade, albe (Morus alba) sau negru-roşiatice (Morus nigra). Îl întâlnim pe tot întinsul ţării în regiunile de câmpie şi dealuri joase. În scopuri terapeutice se utilizează frunzele fără peţiol recoltate în mai şi iunie prin ciupire sau prin strângere, iar fructele mature proaspete.Boli în care se utilizează: diaree, diabetul zaharat, gastrită, ulcerul gastric şi duodenal, în cazul afecţiunilor pulmonare, cât şi la angine, stomatite, afte. Fructul bine copt se recomandă contra constipaţiei; fructele proaspete sub formă de sirop au efect laxativ şi usor diuretic. Infuzie: o lingură de frunze tocate, opărite cu 250 ml de apă clocotită. Se bea în 3 reprize după mesele principale, iar pentru diabet nu se îndulceşte cu zahar, ci cu zaharină sau ciclamat de sodiu.Sucul fructelor extras înainte de completa maturitate conţine 20-25 g acid citric la litru (se utilizează în sirop astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor şi aftelor)
Dracila Dracila mai este numita popular macris spinos, macris iepuresc, agris rosu. Aspectul sau este de nuiele plecate din una si aceeasi radacina si in unele cazuri intalnim tulpini groase in diametru de 5-6 cm din care pleaca nuiele ajungand la o inaltime de 2 m.Aceste nuiele au ramurile acoperite cu ghimpi tripli, divergenti, ramuri de culoare rosie cand sunt tinere, dar cand se intareste, coaja lor se schimba in cenusiu murdar, iar lemnul este galben. Frunzele de dracila sunt adesea rosii, ovale si dispuse in fascicole care pornesc din acelasi loc cu ghimpi si struguri florali. Aceste flori sunt galbene cu miros neplacut si atarna in jos.Fructele sunt boabe ovoide, de culoare rosie aprinsa si au un gust acrisor si placut. Creste indeosebi prin tufisuri si lunci, spontan pe coaste etc. Recoltarea se face in mod deosebit asupra coajei, in perioada septembrie-octombrie.Compozitia chimica a coajei de dracila consta in: alcaloizi, berberina (in mare cantitate), berbamina si oxiacanthin vinetin etc. Medicina stiintifica a constatat o stimulare a aparatului circulator si a respiratiei atunci cand se foloseste aceasta.Astfel, in starile de epuizare acuta sau cronica, circulatia sangelui se imbunatateste, pulsul devenind mai sanatos, iar respiratia mult mai usoara. Actiunea sa nu este violenta, dar foarte pretioasa.Dr. Riperger, dr. Newton si dr. Lippe o pretuiesc indeosebi ca un mare potrivnic al calculilor biliari. De asemenea, au actiune antiinflamatorie asupra ficatului, vezicii biliare, rinichilor si a basicii udului. Diminueaza durerile menstruale.
Degetelul Degetelul sau degetelul lanos se intalneste si in tara noastra in flora spontana, in tufisuri, poieni si locuri pietroase. Este o planta bienala sau perena. In anul 1 formeaza o bogata coroana de fruzne, iar ijn anul urmator formeaza una sau mai multe tije floriefere, inalte de 30-70 cm, lanoase in partea superioara. Frunzele bazale sunt alungit-lanceolate, lungi de 15-20 cm, cu marginile intregi, slab ondulate si dintate; cele de pe tulpina sunt alterne, eliptic lanceolate, sesile (fara peri).Florile sunt grupate intr-un racem spiciform, terminal, glandulor-lanos, lung pana la 25 cm. Infloreste din iunie pana in august.Fructul este o capsula ovoida lunga de circa 1 cm. Semintele sunt de forma prismatica, ruginii, lungi de 1,5 mm si cu diametrul de 1,6 mm. Semintele rasar in 6 zile daca se mentine o temperatura de 22-26 grade celsius si in 12-14 zile la o temperatura medie de 18 grade celsius. Rasaritul debuteaza izolat la pragul de 5 grade, si are loc in masa la temperatura de 10 grade. Fata de umiditate, degetelul nu are pretentii mari, fiind o planta rezistenta la seceta. Solurile potrivite sunt cele fertile, cu un drenaj bun, cu textura mijlocie.
Feriga dulce Buruiana dulce, ferecei, feriga dulce, feresea, feriga, feriguţă, feristei, iarba dulce de munte, iarba dulce de pădure, iarba-şarpelui, lemn dulce, navalnic, rădacină dulce de munte, spasul draculuieste. O plantă întâlnită în zonele stâncoase, umbrite şi umede, în păduri din regiunea montană şi submontană. Calităţi curabile poseda rizomul acestei plante care se recoltează din luna mai pâna în octombrie.Uz intern boli ale vezicii urinare, ale rinichilor, tuse cronica, constipaţii cronice, insuficienţă hepatică, gastrită.
Frag Frag creste prin locuri insorite, cu tulpinile serpuind prin iarba, fragul isi ridica floricele albe printre frunzele trifoliate. Pe masura ce florile se trec, bobite mici, rosii, dulci-acrisoare si placut parfumate apar si te imbie sa le culegi. Fructele sunt bogate in vitamina A, acid salicilic si saruri minerale. Consumate proaspete, ele sunt reconfortante pentru organism. Medicina stiintifica le atribuie proprietatea de a elimina acidul uric din sange, fapt pentru care se recomanda folosirea lor in tratamentul gutei si a bolilor de rinichi. Frunzele uscate - Folium Fragariae - contin tanin, un fenol (fragarina), flavone, putin ulei volatil, vitamina C, substante minerale, zahar. Sub forma de ceai (o lingurita-doua la o ceasca cu apa), frunzele se recomanda ca astringent in tratamentul diareei si ca diuretic in diferite boli de rinichi si basica udului. Datorita fragarinei, ele au proprietati dezinfectante (bactericide). In amestec cu frunzele de afin, zmeur si mur, frunzele de frag dau un ceai alimentar placut. Frunzele de frag intra in compozitia ceaiului aromat, o bautura placuta, folosita in scop alimentar.
Frunze de nuc Frunze de nuc - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic.Foliolele contin pana la 10% taninuri elagice si derivati de naftochinona, acestia din urma constituind principiile active ale produsului vegetal. Ca derivati de naftochinona, frunzele de nuc contin iuglona, hidroiuglona si 0-glicozidele acestora. In plus, contin acid cafeic, p-cumaric, ascorbic, glicozide flavonice si mici cantitati de ulei volatil ( pana la 0,25% ) constituit din limonen, 1,8-cineol, a- si b- pinen, linalool, borneol, carvona, acetat de bornil, p-cimen, iuglona.Iuglona libera este instabila, polimerizandu-se rapid, cu formarea unor pigmenţi brun negri şi care coloreaza fibrele textile in nuante de brun. Astringent datorita taninurilor, cu proprietati usor hipotensive, hipoglicemiante si antialergice. Se foloseste in preparate dermatologice, mai ales in dermatozele copiilor.Uleiul din seminte format din acizi grasi din care peste 50% acid linoleic este recomandat in alimentatia dietetica pentru prevenirea aterosclerozei.
Galbenele Galbenele planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem întâlni în întreaga ţară pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi pe lângă garduri.Se recoltează florile fără codiţe când sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, după ce se ridică roua şi până seara se usucă în straturi subţiri, la umbră. Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree. Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sânilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoză. Infuzia: 2 linguriţe cu vârf de floare uscată la 300 ml apă clocotită. Din infuzie se bea călduţ ceaiul de 3 ori în decursul unei zile înainte cu o jumătate de oră de masă. O infuzie mai concentrată se prepară din 4 linguri de flori la 200 ml apă din care se beau 3 linguri pe zi.Tinctură: se poate obţine din florile proaspăt culese care se introduc într-un recipient de sticlă de circa 1 litru, peste care se toarnă alcool până se acoperă florile. Vasul se asează în apropierea unei surse de caldură sau la soare unde trebuie să stea timp de 2 săptămâni. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi câte 30 picături de tinctură în puţină apă.
Gentiana Gentiana este o planta vivace, inalta de 20-60 cm, cu o tulpina dreapta, cilindrica, slab muchiata, neramificata, glabra si goala la interior. In pamant are un rizom lung din care pornesc numeroase radacini. Frunzele sunt mari, ovale, opuse, sesile, cu 5 nervuri proeminente, iar cele de la baza petiolate. La subsuara frunzelor se gasesc florile, de culoare galben deschis si cu puncte brune. Petalele in numar de 5 sunt unite intre ele, formand un tub lung. Infloreste in lunile iulie-septembrie. Creste pe stanci si prin pasunile alpine.Incepand din luna august si pana tamna tarziu se recolteaza rizomii cu radacinile. Radacinile recoltate primavara dau un produs mai slab in principii active. In scopuri medicinale, rizomii si radacinile se usuca imediat dupa recoltare.
Ghintura Ghintura creste in regiunea alpina a tarii. Gentiana lutea, cu florile de culoare galbena, din cauza raritatii sale, a fost declarata monument al naturii. Gentiana punctata are florile galbene cu puncte brune. Aceste doua specii sunt numite popular: entura, dintura, intura si ochincea. In regiunea subalpina intalnim Gentiana asclepiadea, cu florile albastre, careia poporul ii spune lumanarica-pamantului, besicuta, doi-frati, intura, lumanarica, lumanarica-albastra, taietura.Proprietatile ghinturei de a vindeca anumite boli sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. De la ea se foloseste radacina - Radix Gentianae - care contine o cantitate mica de ulei volatil si o serie de glicozizi ca: gentiopicrina, amarogentiina, cu proprietati tonice - aperitive si stomahice, precum si materii colorante (gentisina) s.a.Sub forma de infuzie, decoctie, tinctura, sirop, vin, ghintura are insusirea de a excita secretiile gastrice, marind astfel pofta de mancare. In acelasi timp, in doze mici, ea este si un stimulent al sistemului nervos central, mareste secretia biliara, usurand astfel functiile ficatului. Radacina de ghintura are si proprietati vermifuge.
Grepfruit Grepfruit este un fruct de care putem profita tot anul. Soiul de culoare roşie este preferat de mulţi consumatori de citrice pentru că alungă rapid oboseala. Bogat în minerale, mai ales în fosfor, potasiu şi magneziu, dar şi în vitaminele C, B1, B2, PP (campioană este, fireşte, vitamina C), cu puţine calorii, 43 la 100 g, grepfrutul ţine departe de noi virozele şi răcelile. Este, de asemenea, un bun drenor hepatic şi renal, depurativ, aperitiv şi un tonic de renume. Nutriţioniştii îl recomandă în artrită, fragilitate capilară, insuficienţă biliară, afecţiuni febrile şi pulmonare, intoxicaţii, anorexie şi oboseală. O cură, sub formă de suc, de 3 pahare, înainte de masă, ne ajută să traversăm mai uşor sezonul rece.
Hrean Hrean este o leguma cu radacina groasa, ramificata si adanca de culoare galbuie, cu interiorul alb, tulpina putandu-i ajunge pana la 1-2m. Are gust si miros intepator, si de aceea este folosit cel mai des ca si condiment. Frunzele interioare sunt mari, oval-lanceolate, de regula intregi, iar frunzele superioare sunt lanceolate si au marginea inchisa. Florile sunt mici de culoare alba, iar fructele sunt silicule globuloase sau alungite (circa 5mm)si de cele mai multe ori sunt seci. Este o planta spontana in semanaturi dar se poate si cultiva. Aroma hreanului este atat de puternic intepatoare incat iti dau lacrimile. Dar hreanul este un excelent diuretic, si foarte indicat pentru problemele de digestie. Se poate combina hreanul cu miere pentru a trata naturist tusea si astmul, fiind un bun expectorant, calmant in problemele respiratorii. Extern poate fi utilizat in atenuarea durerilor si a lipsei de mobilitate cauzate de reumatism, eliberand disconfortul prin stimularea debitului sanguin catre zonele inflamate.
Ienupar Ienupar prefera locurile luminoase, cu umiditate atmosferica ridicata, rezista la ger si seceta, nepretentios fata de sol. Ienuparul creste in locurile stancoase, prin pasunile din regiunile muntoase si se mai numeste anaperi, archis, cetina, finior, ialovat, jireapan, jneapan, turtel.Fructele sale - Fructus juniperi - sunt folosite in medicina. Ele contin ulei volatil, care le da un miros placut de rasina, zaharuri, acizi organici (fumaric, acetic, oxalic), saruri de potasiu si calciu, precum si un principiu amar (iuniperina). Din fructele de ienupar se prepara un ceai care are actiune diuretica si antiseptica, dand bune rezultate in bolile de rinichi si basica udului.Gravidele si bolnavii care prezinta inflamatii manifestate prin urinare cu sange vor evita folosirea lui.Ceaiul din fructele acestei plante se mai recomanda in bronsitele acute si cronice, usureaza tusea, mareste pofta de mancare, restabileste activitatea digestiva, inlatura dispepsiile de fermentatie, micsoreaza balonarile stomacului, mareste puterea de transpiratie, eliminand astfel toxinele din corp si pe aceasta cale. Primavara se recomanda o cura de fructe de ienupar sub forma de decoct (10-20 boabe la 1 l de apa). Infuzia se prepara din 10 g (2 lingurite) fructe la 200 g apa, din care se iau 3-4 linguri pe zi. Asociate cu frunze de mesteacan, fructele de ienupar isi maresc actiunea diuretica.Frictiunile cu uleiul de ienupar in amestec cu spirt, in proportie de 1 g ulei volatil la 100 g spirt, calmeaza durerile provocate de reumatism, lumbago si diferite stari nevralgice. Frictiunea se mai poate prepara si astfel: o mana de fructe zdrobite se amesteca cu cca. 100 g alcool, iar dupa cateva zile se adauga 1 l otet de vin. Dupa o macerare de 7-8 zile se strecoara si se intrebuinteaza la nevoie in stari febrile. Fructele intra in compozitia ceaiului antireumatic. Uz intern: bronşite cronice, enterocolite, diabet, acnee, eczeme, litiază vezicală, reumatism, hepatită epidemică, anorexie, edeme renale, edeme virotice, edeme cardio-renale, gută, hidropizie (acmulări de lichid în ţesuturile şi seroasele organismului, ca pleură, pericard, peritoneu, articulaţii).
Iarba fiarelor Iarba fiarelor are in pamant un rizom din care pornesc numeroase radacini. Planta are inaltimea de 30-120 cm. Frunzele sunt asezate opus, rareori cate 3-4 in verticil, au forma ovala, cu marginile intregi si ascutite la varf. Florile sunt asezate mai multe la un loc, intr-un ciorchine la subsuara frunzelor. Culoarea lor este alba, usor galbuie, au 5 petale ovale, unite intre ele la baza. Fructele sunt alungite, ascutite la varf, avand forma unor pastai. Semintele prezinta la partea superioara o coroana de peri lungi, matasosi. Planta infloreste in lunile mai-august.Creste prin fanete, livezi, luminisuri de padure, tufisuri si locuri pietroase.Radacinile se recolteaza primavara in momentul cand apar mugurii sau primele frunze si toamna cand planta s-a uscat si fructele incep sa se deschida. Radacinile se intind in straturi subtiri la soare sau in incaperi bine aerisite. Pe cale artificiala se pot usca la o temperatura de 40-50 grade C. Din 4-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta foarte toxica, se foloseste doar la recomandarea si sub observatia unui specialist.
Ipsorita Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu peri mici, formand tufe. In pamant are un rizom gros pana la 8 cm, cu radacini numeroase, cilindrice, infipte adanc, lungi de 1,5-2 m. Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascutite la varf si cu marginea intreaga. Florile sunt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, avand un caliciu scurt, tubulos, terminat cu 5 dinti.Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul, iar staminele sunt in numar de 10. Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri nisipoase, pe coaste stancoase si pe marginea drumurilor.Radacinile si rizomii se recolteaza incepand din luna august pana in noiembrie. La maturizarea semmintelor, radacinile au cea mai mare cantitate de saponine. O data cu inghetul, saponinele incep sa scada.
Lacramioara Lacramioara o intalnim prin padurile de foioase, mai ales stejarete, tufişuri, lunci, in regiunile de campie si dealuri, prefera solurile fertile cu umiditate ridicata.Este o plantă erbacee, perenă. Înfloreşte începând din luna aprilie şi până în iunie. Se recoltează frunzele în perioada înfloririi, dar mai ales în lunile aprilie-mai, până la coacerea fructelor. Cel mai mare conţinut în principii active avându-l înainte de deschiderea florilor. Este indicat ca frunzele să se recolteze pecât posibil fără peţiol pe timp uscat şi se usuca în strat subţire, prevenindu-le de îngălbenire.Bolile în care se utilizează: afecţiuni cardiace, migrene de natura nervoasă, nevralgii, dureri de cap, ameţeli.Utilizări populare: Contra durerilor de piept, sub formă de ceai realizat din tulpinile florifere în spălarea copiilor slabi, având convingerea ca îi întăreşte. Ceaiul de flori se foloseşte ca leucoree.
Leurda Leurda creşte numai pe câmpii bogate în humus şi umede, sub tufişuri, în păduri de foioase şi alpine. Frunzele leurdei răsar din pământ în lunile aprilie şi mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin însă vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie. Frunzele tinere se adună în aprilie şi mai, deci înainte de înflorire, iar bulbii la sfârşitul verii şi toamna.Uz intern: hipertensiune arterială, ateroscleroză, hematurie, diaree acută şi cronică, balonări şi colici, tuberculoză pulmonară, hidropizie, helmintiaze, constipaţie.Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloză, răni. Este indicată în curele depurative de primavară şi ajută la vindecarea bolilor cronice de piele.Sub forma de condiment:Frunzele proaspete de leurda se mărunţesc ca pătrunjelul sau ceapa şi se presară pe pâine, în supe, sosuri, salate şi mâncăruri cu carne.Tinctură de leurda: Frunzele sau bulbii tăiaţi mărunt se introduc într-o sticlă până la gât fără a se îndesa, se toarnă deasupra rachiu de secară, sau orice alt rachiu de 38-40 % făcut în casa şi se lasă 14 zile în soare sau în apropierea maşinii de gătit. Se iau de 4 ori pe zi câte 10-15 picături în puţină apă.Vin de leurda: Se ia 1 pumn de frunze tăiate mărunt, se lasă sa dea câteva clocote în litru de vin alb, se îndulceşte după gust cu miere sau sirop şi se bea din acest vin peste zi, încet, înghitiţură după înghiţitură.
Lavanda Lavandulae flos – flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescenţelor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, păros şi glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime şi diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenuşiu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 dinţi mici dintre care doi mai dezvoltaţi. Corola bilabiată, de 5-8 mm lungime, de culoare albastră-violetă, pubescentă şi glanduloasă, cu tubul aproape drept. Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Nuanţa florilor diferă de la albastru-violaceu până la albastru-deschis. Mirosul este plăcut, aromat, iar gustul uşor amărui.Florile proaspete conţin 0,5-1% ulei volatil iar cele uscate 1-3%. Uleiul volatil conţine 44-50% acetat de linalil, butirat de linalil, geraniol, linalol în stare liberă, valerianat de linali, borneol, cumarină, etil-n-amilcetonă, nerol, furfurol, a-pinen, cariofilen, acizi şi esteri etc. Florile mai conţin tanin, un principiu amar, substanţe minerale. Datorită componentelor din uleiul volatil, aceasta este un aromatizant puternic cu actiune antiseptică locală şi uşor antispastică. Florile au acţiune carminativă şi slabe efecte stimulente nervoase. Se utilizează intern pentru acţiunea carminativă, în tulburări digestive, în cefalee şi ca stimulent general sub formă de porţiuni, ca aromatizant şi corectiv. Intră în compoziţia ţigărilor antiasmatice. Uleiul volatil de levănţică este foarte mult solicitat în parfumerie şi cosmetică.
Maces Maces este foarte raspandit in tara in rarituri de paduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu insorite, in pasuni si finete, pe vaile si luncile raurilor, pe marginea drumurilor.Fructele se recoltează în lunile august-septembrie, înainte de căderea brumei, când măceşele capată culoarea roşu-închis.Se recomandă în avitaminoze, enterocolite, litiază (calculoză) renală, tulburări de circulaţie periferică, antihelmintic, litiază biliară, helmintiază, deschinezie biliară, sedativ.Decoct 2 linguriţe de fructe zdrobite la 500 ml apă, se fierb 10 min. Fructele se introduc în momentul când apa începe a clocoti - pentru conservarea vitaminei C.După ce se răceşte, ceaiul se strecoară printr-o pânz şi se îndulceşte după gust. Se bea calduţ sau rece, în decursul unei zile. Sub formă de băutură răcoritoare obţinută prin amestecarea a 100 g măceşe spălate şi zdrobite, cu un litru de apă rece. Se lasă la macerat 12 ore, se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 g zahar şi se completeaza cu apă până la un l. Se pastrează la rece. Fructele de măceş din care s-au eliminat sâmburii şi perii, pulverizate şi amestecate cu miere de albine, se recomandă pentru eliminarea viermilor intestinali. Pulpa măceşelor suculentă şi dulce, mai ales după căderea brumelor, se utilizează pentru prepararea jeleurilor, a pastei de fructe - se recomandă tuturor, mai ales convalescenţilor.
Macrisul iepurelui Macrisul iepurelui sau macris de padure, macrisul caprei, trifoi acru sau macrisul pasarilor, este o planta medicinala utila in tratamentul afectiunilor canceroase localizate la nivelul tubului digestiv precum si in afectiunile hepatice. Macrisul iepurelui este raspandit in principal prin paduri sau fanete, in zona de campie si deal, mai putin la munte. De la planta se folosesc florile care se usuca si se utilizeaza in diferite amestecuri, si frunzele care se consuma in stare proaspata. Ceaiul din frunze de macrisul iepurelui este folosit pentru a inlatura arsurile stomacale, iar sucul de frunze, proaspat,este folosit in tratamentul formelor de cancer gastric; cam 3-5 picaturi o data pe ora.
Maselarita Maselarita este o planta anuala, uneori bisanuala, ierbacee, cu tulpina inalta de 20-100 cm, de obicei ramificata. Intreaga planta este acoperita cu peri glandulosi-vascosi, care-i dau un miros neplacut ce dispare prin uscare. Frunzele sunt mari, lungi de 5-20 cm, cele aflate la baza tulpinii au petioli lungi, si inconjoara tulpina. Forma lor este ovala cu marginile adanc scobite. La forma bisanuala apare in primul an o rozeta de frunze foarte mari ajungand pana la 30 cm lungime. In anul urmator, in mijlocul acesteia creste o tulpina cu frunzele si florile. Florile n-au codite, sunt asezate la subsuara frunzelor si ingramadite spre varful tulpinii. Caliciul si corola sunt in forma de tub, dilatat la varf. Caliciul are 5 dinti care la uscare devin intepatori. Corola are 5 petale de culoare galben-murdar, cu vinisoare violete, dispuse in forma de retea. Fructul este o capsula ce se deschide printr-un capacel (pixida) lasand sa curga numeroase seminte de forma unui rinichi (reniforme). Infloreste in lunile iunie-august. Creste prin locuri necultivate, in jurul caselor, pe marginea drumurilor din regiunea de campie pana in cea de munte. De la plantele anuale se culeg frunzele tulpinale, in momentul aparitiei primelor flori. De la plantele bisanuale se aduna in primul an rozeta de frunze, de obicei in luna august. Este bine ca planta sa se culeaga dimineata, dupa ce roua s-a ridicat, pentru ca atunci planta contine cea mai mare cantitate de alcaloizi. Frunzele de maselarita se usuca in straturi subtiri, intinse una langa alta, sau insirate pe sfoara ca frunzele de tutun. Uscarea se face pe cale naturala sau in uscatorii la o temperatura de 40-50 grade C. Din 7-9 kg frunze proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului. Fenomenele de intoxicare sunt asemanatoare cu cele de la laur si matraguna. Semintele de maselarita sunt toxice.
Menta Menta creste pe soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, in locuri aluvionare, turboase si desecate. Menta este intalnita in intreaga tara. În perioada de înflorire se recoltează frunzele (iulie-august), care se usucă în strat subţire, în încăperi bine aerisite sau la soare.Uz intern: infecţii gastrointestinale, ba lonări abdominale, diaree, vomă, nervozitate, dischinezie biliară, litiază (calculoză) renală, litiază biliara, diuretic, depurativ. - infuzie: o linguriţă de frunze la 200 ml apă clocotită din care se beau 3 ceaiuri pe zi, reci. Uz extern: reumatism, dezinfectarea cavităţii bucale, oxiuriază, inflamaţiile urechii, guturai, gripă, dureri de cap.- Băi: 200 g frunze uscate la 3 l de apă clocotită, se lasă vasul acoperit 15-20 de minute; se strecoară, iar lichidul rezultat se amestecă cu apă caldă; se lasă 15-20 minute; temperatura apei din cadă trebuie să fie 37 C. Frecţie preparată din 5 g ulei de mentă dizolvat în 95 g alcool concentrat care calmează durerile reumatice şi mincărimea pielii provocată de urticarie. Apă de gură racoritoare, antiseptică şi cu proprietăţi de a corija gustul şi mirosurile neplăcute; se obţine din 5 g ulei de mentă dizolvat în 95 g alcool concentrat. Inhalaţie în stări gripale manifestate prin laringită urmată de răguşeală, uleiul sau spirtul de mentă se amestecă cu apă fierbinte.
Mesteacan Mesteacan este folosit in tratarea multor boli, incat pe drept cuvant i se spunea "arborele vietii". De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. La noi in tara, in mod curent, se utilizeaza frunzele - Folium Betulae - pentru a mari diureza. Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai.Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului. Dupa unii autori, ceaiul de mesteacan are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi (litiaza renala). Se recomanda si in boli de ficat.Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore. Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului. Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice. Frunzele de mesteacan intra in compozitia ceaiurilor antireumatic si diuretic.
Mustar Mustar - seminte globuloase cu diametrul de cca. 2 mm, albe - galbui, cu suprafata punctata sau cu ingrosari neregulate, acoperite cu un strat mucilaginos. Uscate, fara miros, gust iute, intepator, caracteristic, prin zdrobire intre dinti.Compozitia chimica: ulei gras (cca 30%), mucilagii (cca 20%), substante de natura proteica (cca 25%), substante minerale, sinalbozid si mirozinaza. Principiul activ sinalbozidul similar sinigrozidului (din mustar negru) se comporta la fel ca acesta: sub actiunea fermentului (mirozinazei) se dedubleaza in mediu apos in glucoza, sulfat acid si izotiocianat de p-hidroxibenzil care insa nu este volatil ca izotiocianatul de alil.Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice:Datorita prezentei mucilagiilor in cantitati apreciabile, semintele intregi de mustar alb pot fi utilizate ca laxativ, de altfel singura utilizare terapeutica. In schimb este mult folosit in alimentatie in scopuri condimentare. Semintele de mustar alb constituie totodata o sursa de ulei vegetal.
Nalba Nalba mare prefera solurile umede şi creşte în câmpie, fâneţe, pe lingă apele curgătoare şi bălţi. Mai poate fi văzută pe ziduri vechi, pe lângă drumuri şi pe terenurile părăsite sau şi în vecinătatea celor locuite de om. Este utilizată şi la colorarea oţetului aromatic, vinurilor, siropurilor. De la această plantă se utilizează în scopuri curative frunzele, florile, rădăcinile care se recoltează respectiv în lunile iunie-august, iulie-septembrie, martie-mai până în noiembrie.Florile, frunzele şi tijele se culeg până la uscarea lor, adică până în septembrie, deoarece prin uscare mucilagiul se pierde şi este mai bine să se utilizeze nalba cât mai proaspăt culeasă.Uz extern: laringite, traheite, spălături vaginale, ten uscat, furunculoză, fond antiinflamator, amigdalite, leucoree, hemoroizi.Uz intern: tuse, bronşită, laringită, traheită, boli ale rinichilor (nefrite, pielite, uretrite), afecţiuni digestive.Reţete: macerarea la rece o lingură de rădăcina la 250ml apă la temperatura camerei, timp de 30 minute, după strecurare se adaugă puţin bicarbonat de sodiu, pentru a nu se produce iritaţii gastrice. Lichidul obţinut se bea în 3-4 reprize pe zi. Infuzie: 2 linguri de frunze în 250ml apă clocotită, care se utilizează sub forma de cataplasme în furunculoză.
Nemtisor Nemtisor de camp este intalnit ca buruiana practic in toate regiunile tarii, fiind o planta nepretentioasa la umeditate. Pentru dezvoltare normală necesită multă lumină şi de aceea nu poate fi vazută în locurile umbrite şi în păduri. Preferă câmpiile şi creşte în culturile de grâu, cartofi, creşte şi în zonele stâncoase şi pe solurile nisipoase. Pentru prepararea infuziilor se utilizează florile care trebuie colectate din luna iulie până-n august.Uz intern: gută, astm bronşic, afecţiuni renale, tensiune, combaterea sterilităţii.
Papadia Papadia frunzele, care se recolteaza primavara (mai-august). Primavara au cantitatea cea mai mare de principii active: tijele (se recolteaza in timpul infloririi), radacinile se recolteaza primavara devreme (martie-mai) sau toamna (septembrie-noiembrie), intreaga planta impreuna cu radacinile, fara flori si fara fructificatii, se recolteaza primavara inainte sau in timpul formarii bobocilor florali, in lunile aprilie-septembrie. In aceasta perioada, adica primavara inainte de inflorire, planta are cea mai mare cantitate de latex. Radacinile recoltate se curata de pamant si se despica in lungime.Uscarea se face la umbra in incaperi incalzite sau la soare, intinse in straturi subtiri. Se pot pastra si proaspete, in pivnite, in nisip. Radacinile uscate absorb cu usurinta apa si sunt usor atacate de insecte, de aceea ele se vor conserva la loc uscat. Cercetarile de laborator arata ca in lunile iulie-august radacinile contin cantitati ridicate de principiu amar (taraxacina), atingand maximum in luna noiembrie. In luna august, radacinile au cca 40% inulina, un alt principiu activ de baza.Primavara, aceasta substanta se gaseste numai in proportie de 1-2%. In schimb, radacinile de primavara contin mai multa colina si latex. Radacinile recoltate se lasa 2-3 zile la soare pentru a se vesteji si cicatriza ranile provocate in urma taierii coletului si a radacinilor subtiri. Pe cat este posibil, radacinile nu se vor scurta, deoarece, prin taiere, latexul se scurge, diminuand valoarea terapeutica a produsului.
Principii active: Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic. Acţiune farmaceutică: Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent. Indicii terapeutice: Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos. Primavara este indicata cura de tije prospete de papadie. Se face o cura de 14 zile, cu 6 tije pe zi. Principii active: Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli. Radacinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic. Acţiune farmaceutică: Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic, astringent. Indicii terapeutice: Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale, obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos. Primavara este indicata cura de tije prospete de papadie. Se face o cura de 14 zile, cu 6 tije pe zi.
Paducel Paducel – frunze variabile ca forma; lat-ovate sau rombic obovate; la baza ascutite sau trunchiate, lungi de 3-5(7) cm, coriacee, pe fata lucioase, verzi, glabre, pe dos de culoare verde mai deschisa, penat lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf neregulat simplu sau dublu serati (C. monogyna).La C. oxyacantha frunzele sunt numai cu 3 (5) lobi care abia patrund pana la jumatatea laminei.Flores Crataegi – flori cu peduncul de maximum 1 cm, cu sepale triunghiulare, rotunjite sau ascutite, glabre sau paroase la interior. Petalele rotunde, de 5-6 mm, de culoare alb-crem. Au cca 20 stamine, cu un stil (foarte rar 2). Miros caracteristic, gust usor astringent.Folium Crataegi cum flore – este format din buchetele de flori cu frunze la baza, cu o ramurica de maximum 1 cm. Miros caracteristic, gust amarui.In partile inflorite cu frunze se afla acidul crataegic care este de fapt un complex format din compusi triterpenici: acid crategolic, neotegolic si acantolic; acid ursolic si oleanolic; derivati de natura flavonoidica: hiperozidul, un ramnozid al vitexinei, leucoantocianidina, un heptaoxiflavonbiozid cu actiune cardiotonica, cvercetina, acid clorogenic, acid cafeic, amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C; amine: trimetilamina si amilamina; ulei volatil ce contine aldehida anisica; taninuri de natura catehica, pectine, saruri minerale etc.Utilizari terapeutice : La fel de complexe ca si compozitia chimica, produsele farmaceutice din frunzele, florile si fructele de paducel actioneaza sinergic asupra aparatului cardiovascular si asupra sistemului nervos central. Astfel, efectele simpatolitice, hipotensive arteriale, vasodilatatoare in special asupra coronarelor si actiunea sedativa asupra sistemului nervos central a acestor specii au fost demonstrate de majoritatea cercetarilor prin experimentari pe animale de laborator si au fost aplicate clinic cu bune rezultate. In doze terapeutice, extractele de paducel constituie unul dintre importantele medicamente de origine vegetala care dau bune rezultate in dereglarile cardio-vasculare. Se aplica pentru actiunea vasodilatatoare generala si specifica pentru coronare, ca sedativ in nevroze cardiace si ca hipotensiv usor. Da rezultate bune si in angina pectorala si este un apreciat sedativ vegetal. Rezultate favorabile se obtin prin asocierea cu digitalicele. Frunzele cu flori intra in compozitia ceaiurilor antiastmatic si calmant impotriva tulburarilor cardiace, iar fructele in ceaiul calmant. Intra in produsul farmaceutic Pasinal. Preparatele de Crataegus sunt uneori recomandate ca inlocuitor de valeriana.
Pinul Mugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm, grosi pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare, scurte, inconjurate de o teaca membranoasa.Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ. Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic (pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar, pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa.Utilizari terapeutice: Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un modificator al secretiilor bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor, cistitelor catarale sau uretrite.Ca antiseptic al cailor urinare se caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic. Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in compozitia unor preparate antigripale si antireumatice; a figurat in Farmacopeea Romana Ed. A VII-a ca inlocuitor al balsamului de Tolu si face parte din compozitia Ceaiului antibronsitic nr. 2.
Pufulita cu flori mici Pufulita cu flori mici – tulpină înaltă până la 1 m, cilindrică, cu peri patenţi, uneori amestecaţi cu peri glanduloşi, scurţi. Baza tulpinii are lăstari scurţi. Frunze îngust – lanceolate, mărunt şi ascuţit – dinţate, cele inferioare şi mijlocii opuse, rareori alterne sau verticilate câte trei. Flori mici, cu receptacul infundibuliform; caliciul din 4 sepale; corola din 4 petale cordiforme; androceul din 8 stamine, cele episepale mai lungi; gineceul cu stigmat 4-lobat.
Dostları ilə paylaş:
|
