Elaborarea Planului de Management al sitului Natura 2000 Valea Ierii ROSCI0263 s-a realizat în cadrul proiectului naţional “SINCRON – Sistem Integrat de Management şi Conştientizare în România a Reţelei Natura 2000” de către S.C. TeamNet International S.A., beneficiarul proiectul fiind Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM). Finanţarea acestui proiect s-a făcut prin intermediul Programului Operaţional Mediu - Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”.
Planul de Management a fost elaborat de către o echipă formată din mai mulţi specialişti din diverse domenii şi coordonată de Asociaţia Rangerilor din România, cu implicarea tuturor factorilor interesaţi. Implicarea celor care sunt afectaţi sau pot influenţa acest plan şi respectiv realizarea obiectivelor Planului de Management, s-a asigurat prin:
organizarea a trei întâlniri cu comunităţile locale şi factorii interesaţi desfăşurate la sediul Primăriei din Valea Ierii: prima întâlnire a avut loc în data de 2 mai 2012 unde au participat unnumăr de 19 reprezentanţi ai factorilor interesaţi; a doua întâlnire a avut loc în data de 3 iulie 2012 unde au participat un număr de 21 reprezentanţi ai factorilor interesaţi; a treia întâlnire a avut loc în data de 21 august 2012 unde au participat un număr de 15 reprezentanţi ai factorilor interesaţi;
solicitarea de date, comentarii/sugestii de la factorii interesaţi şi de la specialiştii din diverse domenii în perioada de lucru pentru elaborarea planului;
propunerile factorilor interesaţi au fost analizate şi incluse în Planul de Management cu respectarea prevederilor legale;
includerea setului de măsuri de conservare elaborate de către ARPM/APM Cluj-Napoca şi aprobate de catre autoritate publică centrală pentru protecţia mediului.