pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012 - 2015
la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – anul 2015
Nivel
Descriere
Indicatori
Observaţii
OBIECTIV GENERAL 1 - PREVENIREA CORUPŢIEI LA NIVELUL MMFPSPV ŞI A STRUCTURILOR ÎN SUBORDINE/ SUB AUTORITATE
Obiectiv specific 1.1.
Remedierea vulnerabilităților specifice instituțiilor publice prin implementarea sistematică a măsurilor preventive
Măsura 1.1.1
Autoevaluarea periodică a gradului de implementare a măsurilor preventive obligatorii (enumerate în anexa nr. 2 la H.G. nr. 215/2012)
Date şi informaţii colectate pentru toţi indicatorii cuprinşi în anexa nr. 2 la H.G. nr. 215/2012 – indicator atins
Măsură îndeplinită: la nivelul MMFPSPV, s-a realizat Raportul de autoevaluare privind gradul de implementare a măsurilor preventive anticorupție (anexa nr. 2 H.G. nr. 215/2012) aferent semestrului I și II și s-au centralizat incidentele de integritate, precum și situația sumelor acordate de instanțele de judecată cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii cauzate instituției prin săvârșirea de fapte penale.
Măsura
1.1.2
Respectarea Programului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial la nivelul MMFPSPV
Număr termene respectate conform planului de implementare SCI/M –toate raportările au fost elaborate în termen Nr. procedurilor elaborate:
a) la nivelul aparatului central – 155
b) la nivelul instituțiilor din subordine 6195 Nr. de funcții sensibile inventariate: O dată cu intrarea în vigoare a Ordinului SGG nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităților publice, standardul 4 ”funcții sensibile” a fost eliminat Nr. de riscuri identificate, evaluate şi înregistrate in Registrul riscurilor
a) la nivelul aparatului central – 166
b) la nivelul instituţiilor din subordine - 9141 Gradul de conformitate a sistemului de control intern/managerial – 89 entităţi conform şi 8 entităţi parţial conform, deci per total conform Gradul de cunoaştere al sistemului de control intern/managerial de către angajaţi – foarte ridicat
Programul de dezvoltare a SCI/M pentru anul 2015 la nivelul MMFPSPV a fost avizat în Grupul de management și aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 926/27.04.2015.
MMFPSPV a transmis către Secretariatul General al Guvernului, în termen şi în conformitate cu prevederile legale, situația centralizatoare privind stadiul implementării SCI/M aferentă semestrului II a anului 2015, însă în ceea ce privește gradul de conformitate a sistemului de control intern/managerial, situația centralizatoare aferentă anului 2015 va fi transmisă către SGG până la data de 20 februarie 2016.
Măsura 1.1.3
Implementarea Codului de conduită pentru evitarea situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanţate din fonduri comunitare nerambursabile post aderare
Nr. de materiale diseminate către destinatarii codului - 0
Procedură operaţională specifică elaborată pentru aplicarea Codului - 0 Raportările semestriale potrivit anexei nr. 2 la H.G. nr. 215/2012 – indicator atins
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice se asigură că la încadrarea de personal nou și/sau la încetarea suspendării, persoanele implicate în gestionarea programelor finanțate din fonduri comunitare nerambursabile post aderare iau la cunoștință prevederile Codului de conduită pentru evitarea situațiilor de incompatibilitate şi conflict de interese.
De asemenea, aceștia își asumă respectarea Codului de conduită prin semnarea declarației. Precizăm că până în momentul de față nu s-au înregistrat nici un refuz de semnare a declarației.
Trebuie menționat faptul că la nivelul anului 2015 s-a adoptat Codul de Etică al instituției și s-a elaborat un draft al Procedurii operaționale pentru aplicarea Codului.
Măsura 1.1.4
Consolidarea statutului şi a rolului consilierului de etică
Nr. recomandări formulate pentru consolidarea statutului şi rolului consilierului de etică – 0
Nr. de întâlniri de informare în grup şi nr. de materiale informaționale distribuite - 3
Nr. de consilieri de etică desemnați – 183 (aparat central, OIR POSDRU, IM, ANPIS, ANOFM, CNPP, DESFB) Nr. de consultații oferite de consilierul de etică la nivelul aparatului central - 1
Consilierul de etică de la nivelul aparatului central al MMFPSPV a întocmit rapoartele trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici din cadrul instituţiei şi le-a comunicat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici alături de Raportul semestrial privind situaţia implementării procedurilor disciplinare.
Consilierul de etică are un program săptămânal dedicat consilierii persoanelor care activează în instituție. Astfel, la solicitarea acestora, se organizează ședințe în vederea îndrumării din punct de vedere etic pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.
În cadrul întâlnirilor grupului de suport tehnic, care sprijină implementarea sistemului de control intern managerial la nivelul instituției, se realizează comunicări, monitorizări și evaluări cu privire la implementarea Standardului 1 de management – Etica.
Măsura 1.1.5
Elaborarea şi implementarea unei proceduri pentru semnalarea neregulilor, în conformitate cu Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii
Nr. de abateri/ nr. sesizări primite - 0 Nr. de abateri disciplinare constatate de instituţiile competente - 0 Nr. de infracţiuni confirmate de instanţă - 0 Nr. de răspunsuri la problemele sesizate - 0 Nr. de instituții din subordinea/sub autoritatea MMFPSPV în care există persoane special desemnate pentru a primi sesizările avertizorilor de integritate - 19 Nr. de regulamente interne armonizate cu prevederile legislative/nr. instituțiilor în subordine/sub autoritate – 45 din totalul instituțiilor
La nivelul MMFPSPV a fost elaborată Procedura privind semnalarea neregularităților care a fost avizată și aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 2792/7.11.2012 iar pe parcursul anului 2015 s-a urmărit revizuirea acesteia în contextul redefinirii mecanismelor de sesizare a neregularităților. Printre alte schimbări, noua variantă a proiectului de procedură propune semnalarea incidentelor și sub protecția anonimatului pentru a încuraja angajații să utilizeze acțiunile de whistleblowing atunci când, cu bună-credință, atrag atenție asupra unei ilegalități, ineficiențe sau încălcări a principiului bunei guvernări.
De asemenea, în cadrul grupurilor de suport tehnic create la nivelul instituției sunt organizate dezbateri referitoare la modalitatea de soluționare a situațiilor de neregularități sesizate și ne propunem ca în primul semestru al anului 2016 să fie aprobată revizuirea Procedurii privind semnalarea neregularităților.
Măsura 1.1.6
Elaborarea şi aprobarea unei proceduri privind declararea bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei, în conformitate cu Legea nr. 251/2004
Constituirea Comisiei de evaluare şi inventariere a bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei publice:
a) la nivelul aparatului central – 1
b) la nivelul instituțiilor din subordine -187 Nr. de sesizări adresate Comisiei - 0 Nr. de bunuri evaluate şi inventariate – 0
Ca urmare a constituirii Comisiilor de evaluare şi inventariere a bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei, la nivelul MMFPSPV și a instituţiilor în subordine și sub autoritate, au fost organizate ședințe de lucru în vederea evaluării situației în domeniu și s-a adus la cunoștința publicului interesat rezultatul prin publicare pe site-ul web. MMFPSPV a încurajat toate unitățile din subordine și sub autoritate să asigure transparența în acest domeniu prin crearea pe web-site-uri a unor secțiuni dedicate.
Obiectiv specific 1.2.
Creşterea transparenţei instituţionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice deschise (open data) puse la dispoziţie de către MMFPSPV
Măsura
1.2.1.
Asigurarea respectării prevederilor privind accesul la informaţii de interes public şi a celor privind transparenţa procesului decizional
Nr. şi tipul de informaţii de interes public publicate din proprie iniţiativă – informații publicate în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 544/2001 Nr. de răspunsuri formulate la solicitări de informații de interes public:
a) la nivelul aparatului central – 351
b) la nivelul instituțiilor din subordine și sub autoritate –50148 Nr. de anunțuri publice privind proiectele de acte normative – 45 Gradul de acceptare şi preluare al recomandărilor formulate de societatea civilă cu privire la proiectele de acte normative supuse consultării publice – 50 % Nr. sancţiunilor dispuse pentru încălcarea obligaţiilor de transparenţă decizională şi de asigurare a accesului la informaţii de interes public prin publicarea acestora din oficiu:
a) la nivelul aparatului – 0
b) la nivelul instituţiilor din subordine şi sub autoritatea - 0 Nr. de plângeri în justiţie privind nerespectarea prevederilor legale de către instituții cu privire la aplicarea Legii nr. 52/2003:
a) la nivelul aparatului - 4
b) la nivelul instituţiilor din subordine și sub autoritate – 0 Nr. de plângeri în instanță privind nerespectarea prevederilor legale de către instituții cu privire la aplicarea Legii nr. 544/2001:
a) la nivelul aparatului - 1
b) la nivelul instituţiilor din subordine și sub autoritate – 3
În cadrul instituției sunt nominalizate atât persoana responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă cât şi persoana responsabilă cu difuzarea informaţiilor publice, la finalul fiecărui an fiind întocmite Raportul de implementare a Legii nr. 52/2003 şi Raportul anual privind aplicarea Legii nr. 544/2001.
La nivelul aparatului central al MMFPSPV au fost continuate acţiunile pentru realizarea măsurilor cuprinse în Planul naţional de acţiune pentru implementarea angajamentelor asumate prin Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă. Persoanele desemnate în acest sens au continuat să păstreze legătura şi să participe activ la ședințele organizate de Cancelaria Primului-Ministru și la întrunirile Clubului OGP.
De asemenea, a fost realizat draftul Procedurii de sistem privind publicarea datelor deschise, document ce va fi dezbătut și supus spre aprobare în primul semestru al anului 2016.
Măsura
1.2.2.
Dezvoltarea soluțiilor de e-guvernare sau e-administrare ca platforme de accesare a serviciilor publice de către cetățeni
Nr. platforme dezvoltate - 0
MMFPSPV a finalizat proiectul cu titlul: „Modernizarea serviciilor publice de informare și relaționare cu cetățenii, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”, implementat începând din ianuarie 2013.
Unul dintre obiectivele majore ale proiectului îl reprezintă facilitarea accesului tuturor cetățenilor la informații relevante privind drepturile sociale de care aceștia beneficiază. Informațiile vor fi disponibile online prin intermediul portalului informațional MMFPSPV: portal.mmuncii.ro/mmportal și prin intermediul celor trei website-uri dedicate domeniilor asigurări sociale, politici familiale, protecția drepturilor copilului și adopție şi persoanelor cu dizabilități.
În acest moment, informațiile relevante din domeniul social pot fi obținute apelând serviciul telefonic gratuit TelVerde (0 800 86 86 22) disponibil de luni până vineri, între orele 09.00-22.00 sau prin intermediul reprezentanților ministerului direct la biroul de relaționare cu cetățenii amplasat în sediul MMFPSPV (Str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, Sectorul 1, București), prin biroul de relaționare cu presa, dar și consultând unul din cele nouă info-chioșcuri amplasate atât în sediul central al MMFPSPV cât și în sediile Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție Socială din orașele Timișoara, Craiova, Cluj-Napoca, Piatra Neamț, Brăila, Călărași, Alba Iulia, Municipiul București.
Atât structura centrală, cât și instituțiile din subordinea și sub autoritatea acestuia se implică activ în dezvoltarea de soluții e-guvernare și/sau e-administrare. Modele de bune practici se pot regăsi pe site-urile instituțiilor amintite.
Măsura
1.2.3.
Implementarea de proiecte pentru promovarea integrităţii şi bunei guvernări în parteneriat cu societatea civilă
Nr. protocoale de cooperare încheiate - 0 Nr. de proiecte implementate în parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale care conduc la atingerea obiectivelor SNA - 0 Nr. de proiecte finanţate conform Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare – 0
În anul 2015 s-a constatat un interes sporit din partea societății civile pentru domeniul de activitate al MMFPSPV. De asemenea, mass-media a sprijinit indirect activitatea de monitorizare și control al activităților întreprinse de societăți publice și private acreditate și/sau monitorizate de MMFPSPV. În acest sens s-au ridicat discuții la nivelul managementului instituției cu privire la eventuale forme de colaborare cu societatea civilă și ne propunem ca în anul 2016 să consolidăm relațiile cu aceștia din urmă.
Măsura
1.2.4.
Includerea în strategia de comunicare a temelor anticorupţie cu accent pe gestionarea relaţiilor cu publicul şi mass-media
Nr. de comunicate de presă care tratează şi tema anticorupţie - 0 Nr. de răspunsuri la solicitările mass-media
OBIECTIV GENERAL 2 - CREŞTEREA GRADULUI DE EDUCAŢIE ANTICORUPŢIE
Obiectiv specific 2.1
Dezvoltarea componentei anticorupţie a curriculumului de formare continuă pentru personalul propriu al MMFPSPV
Măsura 2.1.1
Asigurarea participării propriilor angajați la cursuri periodice privind normele etice şi de conduită
Nr. de angajaţi care au participat la cursuri de pregătire:
aparat central - 2
la nivelul instituţiilor din subordinea și sub autoritatea MMFPSPV - 1403
Nr. şi tipul de teme incluse în programul de formare: teme cu privire laetică şi integritate instituţională, politici anticorupție
Din centralizarea rezultatelor aferente celor două semestre ale anului 2015 reiese că atât angajații aparatului central, dar mai ales cei ai unităților din subordinea și sub autoritatea ministerului au început să acorde o importanță sporită conceptului de ”etică și integritate”, fapt care ne asigură convingerea că diseminarea SNA a avut un impact considerabil, în contextul în care până la adoptarea HG nr. 215/2012, ”etica și integritatea” erau doar niște deziderate.
Măsura
2.1.2
Introducerea în tematica de formare profesională a modulelor pe tema integrității
Nr. şi tipul de teme introduse în programă - 1 Nr. de sesiune de formare - 1
Două persoane din cadrul Direcției Generale Corp Control, Implementare Strategie Națională Anticorupție au participat sesiunea de instruire ”Expert prevenire şi combatere a corupţiei” derulată de Centrul de Resurse Juridice și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Măsura
2.1.3
Elaborarea şi diseminarea către angajați de materiale cu caracter informativ privind riscurile şi consecințele faptelor de corupție sau a incidentelor de integritate
Nr. şi tipul de materiale informative elaborate/diseminate – 0
OBIECTIV GENERAL 3 - COMBATEREA CORUPŢIEI PRIN MĂSURI ADMINISTRATIVE ŞI PENALE
Evaluarea sistemului sancțiunilor administrative și a implementării lor
Nr. şi tipul de abateri disciplinare:
a) la nivelul aparatului central - 1
Nr. şi tipul de sancţiuni dispuse:
a) aparat central – 0
Comisia de disciplină care funcționează la nivelul MMFPSPV asigură, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, propuneri cu privire la soluționarea faptele funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare.
Caracterul independent al comisiei asigură imparțialitate procesului de analiză al încadrării faptelor în categoria abaterilor disciplinare. Tocmai de aceea MMFPSPV acordă o atenție sporită constituirii acestor comisii și la nivelul unităților din subordinea și sub autoritatea acestuia.
Măsura 3.1.2
Analiza la nivel instituţional a performanţei individuale şi departamentale
Nr. şi tipuri de criterii avute în vedere – cele prevăzute de legislația în vigoare Nr. de contestații vizând evaluarea profesională – 0
În vederea analizării performanței individuale, fiecare persoană este evaluată, în mod obligatoriu în virtutea normelor care guvernează această materie, în fiecare an. Astfel, în cuprinsul raportului de evaluare sunt trecuți indicatori de performanță individuală, iar persoana evaluată este notată în funcție de gradul de îndeplinire al acestora. Mergând pe același principiu, putem afirma că activitatea structurilor din cadrul unei instituții poate fi evaluată, însă până în momentul de față MMFPSPV a pus accent pe evaluarea anumitor activități din cadrul instituției, cum ar fi transparența, nr. de acte normative inițiate și în acest sens, numai anumite direcții sunt evaluate, iar rezultatele se pot vedea în cuprinsul Raportului de activitate anual.
Măsura 3.1.3
Consolidarea autonomiei operaţionale a structurilor de control intern şi audit
Nr. de angajaţi raportat la volumul de activitate – raport echilibrat Resurse materiale alocate - adecvate Nr. de recomandări formulate - 0
Nr. de recomandări implementate/în curs de implementare - 0
În vederea consolidării autonomiei structurii de control și pentru desfășurarea în mod profesionist a activităților Direcției Generale Corp Control, Implementare Strategie Națională Anticorupție, aceasta a fost reorganizată la nivel de direcție generală, cuprinzând un număr mai mare de posturi.
Pentru întărirea capacității administrative, în cadrul Compartimentului Control Intern Managerial a fost angajat personal nou care contribuie la îmbunătățirea activității compartimentului prin punerea în aplicare a unor idei noi.
Structura cu atribuţii de monitorizare, coordonare şi îndrumare metodologică a sistemului de control intern/managerial este reprezentată de Grupul de management şi susţinută pe partea de expertiză tehnică de către Grupul de suport tehnic, și s-a constituit conform OMMFPSPV nr. 251/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Compartimentul de audit intern este subdimensionat în raport cu volumul fondurilor gestionate la nivelul ministerului, specificul și complexitatea activităților, inclusiv a celor care intră în sfera auditabilă obligatorie, precum și în raport de numărul entităților subordonate.
Măsura
3.1.4
Intensificarea cooperării cu organele judiciare prin valorificarea rezultatelor activităţilor de audit şi control intern
Nr. de sesizări transmise organelor judiciare – 0
Nr. de sesizări confirmate prin trimiteri în judecată şi condamnări definitive - 0 Nr. de activităţi de formare profesională comune - 0
Măsura
3.1.5
Aplicarea de sancţiuni disciplinare cu caracter disuasiv pentru încălcarea standardelor etice şi de conduită anticorupţie la nivelul tuturor funcţiilor şi demnităţilor publice
Nr. de sesizări primite
a) aparat central - 12
b) la nivelul instituţiilor din subordine sau sub autoritatea MMFPSPV – 72 Nr. de sesizări în curs de soluţionare:
a) aparat central -9
b) la nivelul instituţiilor din subordine sau sub autoritatea MMFPSPV – 21 Nr. de sesizări soluţionate:
a) aparat central – 3
b) la nivelul instituţiilor din subordine sau sub autoritatea MMFPSPV – 51
Nr. şi tipul de sancţiuni dispuse:
a) aparat central - 2
b) la nivelul instituţiilor din subordine sau sub autoritatea MMFPSPV – 5 Nr. de decizii ale comisiei anulate sau modificate în instanţă – 0
a) aparat central - 1
b) la nivelul instituţiilor din subordine sau sub autoritatea MMFPSPV – 1 Nr. de persoane care au săvîrşit în mod repetat abateri de la normele respective
a) aparat central - 0
b) la nivelul instituţiilor din subordine și sub autoritatea MMFPSPV – 2
La nivelul aparatului central, în perioada de referinţă au existat un număr de 11 sesizări privind încălcări ale normelor de conduită (astfel cum rezultă şi din rapoartele semestriale privind situaţia implementării procedurilor disciplinare, transmise Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici) dar care nu au întrunit condițiile de fond reglementate de art. 26 din H.G. nr. 1344/2007.
Măsura 3.1.6
Publicarea periodică a unui raport privind sancţiunile disciplinare
Nr. de rapoarte publicate – raport transmis către ANFP
Măsura 3.1.7
Intensificarea activităţilor aferente rolului şi protecţiei avertizorului de integritate (de care beneficiază în faţa comisiei de disciplină sau a altor organe similare conform Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii)
Nr. de angajaţi informaţi cu privire la rolul avertizorului de integritate – procedură în curs de revizuire Nr. de sesizări ale avertizorilor - 0 Nr. de sancţiuni disciplinare aplicate persoanelor care au calitatea de avertizor de integritate - 0 Nr. de persoane desemnate pentru a primi sesizările avertizorilor de integritate – 0 Numărul de măsuri administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanțelor care au favorizat încălcarea normelor - 0
În perioada de referință, la nivelul MMFPSPV este în curs de revizuire Procedura privind avertizorii de integritate și semnalarea neregularităților, ce are drept scop protejarea persoanelor din cadrul ministerului care reclamă ori semnalează, cu bună-credință, fapte care presupun încălcări ale legii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2004.
Procedura descrie acțiunile derulate și fluxul documentelor de la primirea/lansarea unei sesizări de încălcare a legii până la desfășurarea și ulterior finalizarea acesteia.
OBIECTIV GENERAL 4 - APROBAREA PLANULUI SECTORIAL DE INTEGRITATE ŞI MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII ACESTUIA
Obiectiv specific 4.1
Aprobarea planului sectorial şi autoevaluarea periodică a gradului de implementare a legislaţiei naţionale anticorupţie, în special a măsurilor preventive
Măsura 4.1.1
Informarea angajaţilor despre procesul de elaborare a planului sectorial de integritate
Nr. de angajaţi informaţi cu privire la procesul de elaborare a planului de acţiune
Nr. de contribuţii primite/ incorporate
În perioada de raportare, MMFPSPV a trecut printr-un proces de reorganizare din care a rezultat o nouă instituție în subordine: Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități. Instituția nou creată a desemnat reprezentanți în Grupul de suport tehnic și Grupul de management, iar Compartimentul Implementare Strategie Națională Anticorupție a acordat suportul necesar pentru elaborarea declarațiilor de aderare la SNA și a Planului sectoriale de integritate.
Măsura
4.1.2
Identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor specifice instituţiei
Nr. de riscuri şi vulnerabilităţi inventariate – registrul este în lucru
Ca urmare a sesiunilor de instruire cu privire la managementul riscurilor şi vulnerabilităţilor la corupţie, la nivelul aparatului central este în lucru Registrul riscurilor la corupție.
Măsura
4.1.3
Identificarea măsurilor de remediere a vulnerabilităţilor specifice instituţiei
Nr. de măsuri de remediere - 0
-
Măsura
4.1.4
Aprobarea şi distribuirea în cadrul instituţiei a planului sectorial şi declaraţiei de aderare la SNA
Plan sectorial aprobat – 1 la nivelul aparatului central Nr. de e-mailuri de informare a angajaţilor transmise –publicarea planului sectorial de integritate pe Intranet
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități a elaborat declaraţia de aderare la SNA precum şi Planul sectorial de integritate.
Obiectiv specific 4.2
Monitorizarea implementării planului sectorial şi participarea la sistemul naţional de monitorizare a SNA
Măsura
4.2.1
Adoptarea declaraţiei de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele şi mecanismul de monitorizare al SNA şi comunicarea către Secretariatul tehnic al SNA
Menţiuni exprese privind aderarea la:
valorile fundamentale
principiile
obiectivele
mecanismul de monitorizare
Persoane desemnate pentru implementarea strategiei şi planului sectorial – 1 coordonator, 1 expert tehnic, Grup de suport tehnic, Grup de management
Măsură realizată.
Măsura
4.2.3
Colectarea datelor pentru stabilirea liniei de bază necesare autoevaluării şi comunicarea primului raport către Secretariatul tehnic al SNA
Date şi informaţii colectate pentru toţi indicatorii cuprinşi în inventarul măsurilor preventive prevăzut la măsura 1.1.1 (anexa nr. 2 la H.G. nr. 215/2012) – indicator atins
Măsură realizată.
Măsura 4.2.4
Contribuţia la elaborarea Raportului Naţional Anticorupţie
Nr. de comunicări către Secretariatul tehnic al SNA – 2 rapoarte de autoevaluare
2 rapoarte de progres dintre care 1 consolidat aferent anului 2015, 1 raport final pentru perioada 2012 - 2015 Preluarea în planul sectorial a măsurilor minimal cuprinse în planul SNA – indicator atins Colectarea integrală a indicatorilor din inventarul măsurilor preventive prevăzut la măsura 1.1.1 - indicator atins
Măsură realizată.
Măsura 4.2.5
Participarea la activităţile de monitorizare ale SNA
Nr. de persoane/instituție participante la lucrările platformelor de cooperare – 1 persoană din aparatul central al MMFPSPV Nr. de experţi/instituţie participanți la misiunile tematice de evaluare – 2 persoane