Pământul şi luna

3

Localizarea şi mobilitatea inimii Pământului

Unde este localizat centrul de greutate, sau inima Pământului? Este imposibil să-l plasăm într-un anume loc, căci locaţia lui poate suferi schimbări importante. Corpul terestru are o asemenea alcătuire interioară încât centrul său de greutate poate opera la fel de bine în nord şi în sudul Pământului. Este practic imposibilă o localizare absolută a substanţei care generează greutatea Pământului. Acest centru de greutate care dă viaţă materiei poate fi observat inclusiv la anumite plante.

Dacă vom analiza un copac, vom constata că uneori, creşterea sa, la fel ca şi zona în care cresc fructele, sunt înclinate uneori mai mult într-o anumită parte a copacului, şi alteori în partea opusă. Într-un an va prospera mai bine jumătatea sa nordică, iar în alt an jumătatea sa sudică. Din când în când pot apărea crengi uscate pe una din părţile copacului, iar alteori în partea opusă.

Aceste fenomene şi altele, similare, au aceeaşi explicaţie: mobilitatea constantă a centrului de greutate, adică a polarităţii pozitive, care dă viaţă obiectului.

Motivul pentru care acest centru viu de greutate îşi schimbă tot timpul poziţia nu poate fi înţeles cu uşurinţă pe nivelul vostru de cunoaştere. Dacă scopul materiei ar fi localizarea permanentă a acestui centru polar, el ar putea fi poziţionat astfel încât materia să rămână întotdeauna neschimbată. Astfel, un pom fructifer, să spunem un măr, ar rămâne pentru eternitate un simplu măr, şi la fel s-ar petrece lucrurile cu toate fiinţele sau obiectele. În acest caz, un animal sau o plantă nu ar fi cu nimic superioare unui diamant. Cu cât polaritatea unui obiect rămâne mai mult timp neschimbată, suprapunându-se aproape perfect cu centrul matematic al acestuia, cu atât mai solid şi mai permanent devine obiectul respectiv. Acest obiect nu va mai putea suferi însă nici un fel de transformări, perpetuându-şi la infinit aceeaşi existenţă neschimbată. Dacă ar dispune de asemenea corpuri terestre, la fel de dure ca şi diamantul, fiinţele vii nu s-ar putea deplasa în voie pentru a-şi găsi hrană şi adăpost.

Din descrierea de mai sus puteţi înţelege cu uşurinţă de ce centrul polar de greutate nu poate fi unul permanent, ci trebuie să se afle într-o continuă schimbare, la fel cum sângele fiinţelor umane şi al animalelor nu pare să aibă nici o calitate gravitaţională. Un sânge coagulat, la fel ca şi o inimă statică, nu pot folosi la nimic unei fiinţe vii. În cazul animalelor care se mişcă (spre deosebire de plante), inima îşi poate asuma uneori o poziţie relativ staţionară, întrucât mişcările libere ale corpului pot genera, prin ele însele, diverse reacţii la nivelul acelor corpuri care nu au capacitatea de a se mişca liber. Aceste reacţii necesare sunt guvernate prin schimbarea alternativă a centrului polar de greutate.

Din toate aceste motive, poziţia centrului de greutate al Pământului nu poate fi indicată decât cu o oarecare aproximaţie, pentru anul în curs şi pentru anul care urmează (1846-1847). Ea este situată cu aproximaţie sub Islanda şi o parte din Peninsula Scandinavică, adică Norvegia, Suedia şi Laponia, extinzându-se la nord până la Kamceatca (Siberia) şi la sud până în zona mediteraneană.

4

Natura materiei şi spiritele sale primordiale

Am arătat deja că scopul materiei nu este definit exclusiv de existenţa fizică a acesteia. Materia care moare este reciclată continuu, fiind înlocuită de o nouă materie. Mineralele, plantele şi animalele de tot felul se nasc, trăiesc şi mor. Munţii care cu mii de ani în urmă îşi întindeau vârfurile până în cele mai înalte straturi ale atmosferei şi-au pierdut astăzi mai mult de jumătate din înălţime. Puterea de distrugere a vânturilor, trăznetelor şi gheţarilor a redus constant din înălţimea acestor munţi, transformând rocile dure în Pământ moale, care a continuat să se descompună şi să moară puţin câte puţin, sub influenţa ploilor, a vânturilor şi electricităţii. Aceste procese nu ar fi posibile dacă centrul de greutate al Pământului nu şi-ar schimba în permanenţă poziţia.

Cândva, pe Pământ existau animale uriaşe şi păduri primitive de dimensiuni gigantice. Unde au dispărut ele? Unde mai poate fi găsit astăzi măcar unul din acei copaci care trăiau mai bine de o mie de ani şi care ar fi putut da mai mult lemn decât o întreagă pădure din ziua de astăzi? Inundaţiile au scufundat aceste păduri şi aceste animale, îngropându-le adânc sub crusta actuală a Pământului, odată cu mii de alte specii care au pierit în potop. Astăzi ele pot fi regăsite sub formă de oase pietrificate, şi vor rămâne astfel până când va sosi timpul ca aceste rămăşiţe să se transforme în cenuşă, rezultatul ultim al materiei aflate în degradare. Când priveşte copacii primitivi, aceştia s-au transformat în cărbune, şi nu va trece mult timp până când noile invenţii ale oamenilor, care vor necesita din ce în ce mai mult cărbune pentru încălzire, vor reduce la zero şi aceste ultime rămăşiţe.

Unii vor spune că este dureros să auzi că tot ceea ce există se îndreaptă către anihilare, dar Eu vă spun: nu este nimic dureros în acest lucru! Este mult mai bine ca materia şi trupul să se descompună în timp, astfel încât viaţa captivă în ele să poată fi eliberată de materie, decât invers: ca viaţa liberă să sfârşească în cele din urmă odată cu materia (atunci când va sosi timpul ca aceasta să fie definitiv distrusă). Acest din urmă proces nu poate sta în intenţia Mea, căci Eu, forţa şi atotputerea primordială, omnipotentă şi eternă, reprezint însuşi principiul vieţii, şi de aceea nu pot acţiona decât în favoarea acesteia.

De vreme ce materia nu reprezintă decât un instrument pentru coordonarea şi eliberarea vieţii libere, este imposibil ca o existenţă pururi neschimbătoare să fie scopul pentru care a fost creată. Atunci când o formă de viaţă îşi împlineşte menirea pentru care s-a născut, prin intermediul materiei, ea moare, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. În ansamblul ei, materia nu reprezintă altceva decât o manifestare cu un scop precis a voinţei Mele prestabilite. Această afirmaţie ne conduce imediat la concluzia că ea poate fi dizolvată la fel de uşor cum a fost creată. Punctul din care s-a născut şi care reprezintă pentru ea punctul ei de stabilitate este totodată şi centrul ei de greutate, principiul care îi dă viaţă şi care îi susţine existenţa. Dacă acest principiu este smuls dintr-un corp material, acesta din urmă moare pe loc.

Pentru ca nimic din ceea ce există în creaţie să nu poată apărea sau dispărea brusc, Eu nu voi permite niciodată ca acest principiu al voinţei Mele să se retragă instantaneu din corpul în care sălăşluieşte. Conform voinţei Mele, nimic nu poate fi creat şi nu poate dispărea brusc, totul petrecându-se în timp, în ritmul corespunzător. De pildă, crearea şi decăderea imenselor corpuri celeste se petrec într-un ritm foarte lent. Cred că acum puteţi înţelege cu uşurinţă de ce se petrece acest lucru. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte Pământul, astfel încât centrul de greutate care îi dă viaţă este micşorat puţin câte puţin, până când va veni timpul ca şi el să împărtăşească soarta întregii materii.

Am aflat aşadar motivul schimbării permanente a centrului de greutate în interiorul materiei, felul în care acest centru guvernează naşterea şi moartea treptată a acesteia şi în ce constă principiul care stă la baza centrului de greutate. Dacă ar fi posibil să vedeţi centrul de greutate al Pământului cu ochii fizici, acesta v-ar apărea sub forma unei sfere de foc, care trimite limbi de foc (sau scântei) cu o viteză uluitoare către organele interne ale Pământului, generând la nivelul lor reacţiile necesare pentru prezervarea şi buna funcţionare a acestui corp ceresc.

Dacă aţi putea vedea acest foc cu ochii voştri spirituali, aţi descoperi în interiorul lui o sumedenie de spirite menţinute în sfera de influenţă a Pământului prin voinţa Mea şi care sunt silite să execute tot felul de activităţi particulare, care au anumite semnificaţii precise. Acestea sunt spirite primordiale, aflate sub puterea judecăţii, care stimulează în mod activ materia din jurul lor, proces prin care pot ascensiona din ce în ce mai sus, până când – înconjurate de o materie extrem de subtilă – reuşesc să avanseze pas cu pas către o viaţă perfectă şi liberă. Acest tip de spirite, care apar în faţa ochilor fizici sub forma focului, alcătuiesc întreaga compoziţie a materiei din interiorul centrului viu şi activ de greutate al Pământului.