Poetul lunii: Ovidiu Genaru La o noua lectură

Adio şi rouă

Viaţa înlocuită cu altceva.

Morminte calde pe cer.
Îngerul meu păzitor
mă pedepseşte cu fier.

O mâna întinsă de tine

stârneşte adieri de cantalup.
Dragostea noastra sub cheie
de jder şi de lup.

Nu te plimb în caleaşca şi nu

te iau în balansoir
lumea nu ne cunoaşte
nu ne spune bonsoir

Căci fiind în pustiu locul acela

e nedefinit în corp
ca şi sufletul.
Oarba şi orb.

De zile cu femeie la mijloc

nu mă mai satur nu.
Ultimul Ovidiu al fantasmelor
ultima tu.

Seara cade ca ghilotina

taie plângeri şi ziduri în două.
Pe scaunul absenţei tale
Adio şi roua.

Anchetarea unei lacrimi

I s-a cerut să se legitimeze: nu avea acte

A fost întrebată cu ce a greşit şi ea a ridicat din umeri
"Recunoaşte că trăieşti în concubinaj cu diverşi indivizi" a zbierat acuzarea
"Provii din râs sau din plâns?"
"Nu-mi cunosc părinţii" a răspuns lacrima
şi grefierul a notat în procesul verbal: origine dubioasă
"Innoptezi în cartierele oraşului nostru şi nu
eşti înregistrată în cartea de imobil" a spus procurorul
"Prezenţa dumitale tulbură viziunea reală
şi produce igrasie umana" a adăugat judecatorul
"Lacrima Lacrima şi mai cum?"
"Nu sunt casatorită" a răspuns modest lacrima "Sunt disponibilă…"
"E o târfă şi o stricată" s-a auzit murmurul sălii
"să recunoască deschis ce caută printre noi"
"Păstraţi linişte" a ordonat clopoţelul
"Numeşte-ţi unul, doi, trei martori" o îndemnă avocatul
"Nu vreau să ma apăr sunt nevinovată" a răspuns lacrima
"Dacă tot te afli aici te acuz din principiu" a spus procurorul.

Oslo Ea cânta boreal la pian aplecată şi muzica o împrejmuia în cercuri ca şi cum în apă când arunci o auroră într-o zi de miercuri. Pianul nu se afla în odaie şi nu era nimeni doar câteva pustii de scaune pe care aţipiseră părelnice umbre friguroase din nordice saune. Florenţa O cât mă rugară să le dau sufletul meu bizantin răscopt de slavă melancolie în genunchi să-l cunoască! Plătim oricât ce preţ ai vrea? Să mi se dea lumina ambrei florentine cu umbra-i crenelată doar pentru o zi de vară Şi sunt al vostru Şi mai vreau un pâlc de chiparoşi din zarea colinelor ce îndulcesc Toscana. Toledo Însufleţite marmori de ev medieval surprinse-n gesturi donquijoteşti chiar îngâmfate sub o lumină fără umbre tăioase săbii de Toledo. Aşa părea. „Tu cine eşti străine? Ai un stăpân?” Ce rictus trufaş! Marmori lucrate în durităţi de-o clipă trainice înfipte totuşi pe un soclu de răzvrătiri şi murmure care le conferea şi dăinuirea. Amorf trecutul meu nu-i nicăieri. Paris Totul s-a spus ieri la colţul străzii Luxembourg Era sâmbătă ea avea o pereche de sâni stereo El îşi clătina burta plină cu bere Ea avea unghiile roşii El era mecanic la vreo locomotivă şi zornăia nişte chei de la rochia ei relativă Apoi ea a mormăit ceva în sensul „Dacă-mi promiţi că eşti cuminte” Şi s-au urcat într-un taxi de vânt şi nu îmi mai aduc aminte. Stockholm Zăpadă lacuri Volvo Strimberg vulpi argintii cristaluri Kent saune Ibsen Nord Gotic şi somon autostrăzi bijuterii sinucigaşi piscine ceaţă Kierkegaard Şi soarele răsare orb şi soarele apune în el însuşi Ţara asta suferă de fericirea melancoliei lumina se primeşte-n raţii mici Mă-ntorc la Sudul meu păgân Adio Stockholm.
Toate Funda

Cuvinte şi expresii româneşti greşit sau rău folosite expresii roneşti