Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi

p.d.s. 34 – toamna (‘Mushroom caps approach a newsstand’)

Vorbeam acum cateva zile cu Alexandru despre poezie si poeti si am ajuns la Frederick Seidel. Discutia m-a trimis la biblioteca, din biblioteca am luat antologia Poems 1959 – 2009, am rasfoit, am citit si m-am gandit sa pun in fiecare luna cate-un poem de-al lui. Are o serie cu fiecare luna a anului (in Area Code 212), o sa incep in octombrie si sper sa fiu suficient de disciplinata si sa nu uit sa fac asta pana ajung la septembrie. Nu incep acum fiindca luna asta aproape a trecut, insa asa, de gust, o poezie de Frederick Seidel si azi. Urmatoarea, peste o saptamana:

Fall

It is
A hole surrounded
By a voluptuous
Migraine.

It was a universe that could

Burst out
And start
Without a trace

Of where it came from.

The background radiation
Is what’s
Left of

The outburst at the start.

The background radiation
Is the delicious
Migraine. The hole of life

Is about to

Start.
Don’t make sense.
It is about to start again.

Umbrellas pop open.

Mushroom caps approach a newsstand.
The trees wear truth and rouge.
The trees start to sing

In the soft.

The old penis smells food
And salivates.
One hundred ninety horsepower at

The crank

Going two hundred miles an hour down the straight
Is another motorcycle death
From Viagra in October.

(Asta si pentru ca n-am mai pus un pds de o mie de ani si intre timp a venit toamna si ploua si am racit si au inceput toate serialele de toamna si aproape se termina cele de vara si ar trebui sa mai las lenea si sa va povestesc tofelu da e cam greu. Asa ca mergeti si cititi si asta.)

p.d.s. 35 – octombrie

Luna mea preferata. Asa a fost intotdeauna, mi-a placut mereu sa-mi inghete un pic nasul in pre-frigul de octombrie si sa-mi crontane frunze uscate sub talpi. Luna asta cand totul e copt si viu si fosnitor, de culoarea mierii si cu gust dulce-acrisor. Cand a trecut arsita nesuferita a verii si n-au venit inca nici gerul, nici ploile de noiembrie. Luna perfecta.

Si pentru ca v-am promis, si pentru ca am descoperit ieri ca am un nou vecin pe care-l cheama Seidel (s-a mutat in locul lui Wagner, cred, ca pe el nu-l mai vad trecut pe cutia postala), astazi October al lui Frederick Seidel:

October

It is time to lose your life,
Even if it isn’t over.
It is time to say goodbye and try to die.
It is October.

The mellow cello

Allée of trees is almost lost in sweetness and mist
When you take off your watch at sunrise
To lose your life.

You catch the plane.

You land again.
You arrive in the place.
You speak the language.

You will live in a new house,

Even if it is old.
You will live with a new wife,
Even if she is too young.

Your slender new husband will love you.

He will walk the dog in the cold.
He will cook a meal on the stove.
He will bring you your medications in bed.

Dawn at the city flower market downtown.

The vendors have just opened.
The flowers are so fresh.
The restaurants are there to decorate their tables.

Your husband rollerblades past, whizzing,

Making a whirring sound, winged like an angel -
But stops and spins around and skates back
To buy some cut flowers in the early morning frost.

I am buying them for you.

I am buying them for your blond hair at dawn.
I am buying them for your beautiful breasts.
I am buying them for your beautiful heart.

(Aici gasiti un October in varianta Robert Frost, in caz ca Frederick nu e pe gustul vostru. Desi nu vad de ce n-ar fi )

p.d.s. 36 – ‘Fâl-fâl, hipocampii noii morale sunt lângă Sibiu’

Radu Vancu – Sebastian in vis, Tracus Arte 2010

Luati loc un pic. Il stiti pe Sebastian? Pe Sebastian cel din vis? Cum sa nu-l stiti, ca a fost vecin cu noi aici, in blogosfera?! Cam de prin vara lui 2009 (‘Sebastian în vis e Sebastian din trezie făcut poezie‘) pana in iarna lui 2010 (‘Faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică‘) Sebastian a locuit aici, cateva bloguri mai la deal. De fapt inca mai sta acolo, dar acum are si o alta cascioara, ca se facuse cam mare si era spatiul prea mic.

Sebastian cel din vis a crescut sub ochii nostri, pe strada blogurilor. L-am vazut incepand sa zboare cu ‘aripi transparente de mămăruţ‘, facand vraji cu lapte praf, plimbandu-se in caruciorul Peg-Pérego prin parcul Sub Arini si facand fel de fel de nazdravanii. Am vazut cum lumea in care a aparut Sebastian a inceput sa se schimbe (‘Pe bulevardul Mihai Viteazu, la primele hopuri, transforma in piese de puzzle cele doua non-stopuri‘), pana si cartile si lumea lor au prins viata, au capatat sens in jurul lui Sebastian, care se plimba flancat de Pisicainele Benone si Broscoporc (pe ei ii stiti, da?). L-am vazut plimbandu-se nici mai mult, nici mai putin decat prin Univers, protejat de forte speciale – ‘Aplecat peste piticot, piticuţul Nietzsche îl fereşte din când în când de pulsari şi stele pitice. Cu pampersul jenându-l un pic la mers, Sebastian se plimbă de-a buşile prin univers.’

Am citit blogul lui Radu Vancu de cand a aparut si pana la final. Am vazut nascandu-se personaje, am ras si m-am induiosat (o sa radeti tare de Omuletul din Subterana, dar daca ati citit blogul ati ras si radeti si mai mult, si mai cu drag ). La ceva vreme dupa ce Radu a postat ultimul poem mi-am facut din blog o cartulie si am inceput s-o citesc stand in fotoliu, de la cap la coada. Desi le vazusem pe toate crescand, unul cate unul, tot m-a luat prin surprindere atunci poezia, frumusetea, dragalasenia (asta cred ca e un cuvant care-i alunga pe multi, dar ce sa le fac eu daca au ascultat sfatul straunchiului Feodor?!), umorul… nici nu stiu ce sa mai zic. Mi-am dorit neaparat sa vad o carte, o carte adevarata, de hartie, cu poemele cu Sebastian tiparite negru pe alb si trimise in lume. Senzatia e diferita, una e sa citesti cate-un poem pe saptamana, sa vezi comentarii, idei, apalauze sau nasuri strambandu-se in direct, alta e sa citesti totul, legat si pus intre doua coperte/coperti. Iar cartea asta cu ‘poeme bebeluse’ e o carte cat se poate de serioasa, chiar daca n-o sa va demonstrez eu aici de ce.

‘”După cum ne-a învăţat străunchiul nostru Feodor, sufletul omului trebuie strâmtat, fiindcă-i prea lărgit!”. Ascultând discursul de pe canapeaua de pluş foşnitor, Broscoporcul se face din ce în ce mai livid, Pisicâinele mai miorlăitor.’

Acum Sebastian are cartea lui si numai a lui, proaspat aparuta la editura Tracus Arte. Vedeti pe coloana din dreapta, am pus un widget (widget e un cuvant care si-ar putea gasi locul prin poemele cu Sebastian). E ceva sa vezi o carte nascandu-se sub ochii tai si apoi sa o vezi publicata. Stiti care-a fost primul lucru pe care l-am facut? M-am apucat sa caut modificarile. Pe unele le-am gasit din prima, fiindca sunt evidente, pe altele doar comparand cu poezia online. Habar n-am de ce-am facut asta, probabil de curiozitate sa vad cum s-a mai schimbat Sebastian de cand nu l-am mai vazut, pe unde i-a mai aparut o alunita sau vreo vanataie de la inevitabilele lovituri pe care sunt nevoite sa le indure fiintele care merg in permanenta printr-un lan de picioare si colturi de mese. Uneori m-a apucat nostalgia, imi ziceam ‘eu il stiam asa, acum e altfel’. Sunt frumoase ambele variante, asa ca vi le recomand, neaparat. Si pentru ca insemnarea asta e de fapt un pds iar tot ce am pus mai sus sunt doar scurte fragmente (din carte, trebuie precizat), pe post de the real pds o sa copiez aici de pe blog ultimul Sebastian in vis, care ma emotioneza si acum nespus. Finalul din carte e altfel, dar eu sunt lenesa si mi-e mai usor sa dau un copy/paste de pe blogul vecin:

‘Sebastian în vis e aşadar Artistul. Dar şi Dogmatistul. E Goldmund şi Narziss, Adrian şi Serenus, barbarul şi Kavafis. E kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „Pistis Sophia”. E Jorge de Burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „Poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von Trier, cu Michael şi Prince şi Goethe şi Schiller incubi şi sucubi în „Thriller”. E Trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul Frank O’Hara citind „Dicţionarul Mara”. Sebastian în vis e ucenicul Sebastian şi împieliţatul Năică. Faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică.’

(l.e. cititi si varianta asta, prima pe care am vazut-o eu si singura pe care, deocamdata, o stiu pe de rost)