Povesti care incep cu literea


F FAT-FRUMOS CEL RATACIT



Yüklə 1,2 Mb.
səhifə8/21
tarix20.12.2017
ölçüsü1,2 Mb.
#35426
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   21

F

FAT-FRUMOS CEL RATACIT
Au fost candva 2 soti, gospodari harnici care nu aveau copii. Au mers ei pe la vraci dar nu au gasit nici un leac pentru aceasta. Odata au auzit de un vrajitor, care era foarte iscusit. Vrajitorul i-a dat omului un mar si i-a spus sa-l duca sotiei sale, dar nici o alta fiinta vie sa nu manance din acel mar, in afara de ea. Barbatul de bucurie a uitat sa-i zica femeii ce i-a spus vrajitorul. Femeia a curatat marul si la mincat, dand cojile unei iepe, pe care o indragea tare mult. Peste un timp si femeia si iapa au ramas insarcinate si in aceeasi zi s-au nascut si copilasul si manzul.

Fericire mare in casa gospodarilor, care sa-u ales in aceeasi zi cu o frumuseta de baiat si cu un manz nazdravan. Cum au crescut putin, baiatul a devenit istet si puternic, iar manzul se vedea tot mai bine ca e fermecat, caci facea tot felul de minuni de se cruceau oamenii. Baiatul si calutul erau prieteni nedespartiti si se jucau tot timpul impreuna. Intr-o zi, copilul cel zvapaiat incaleca manzul si au luat-o la goana peste campii. Parintii l-au cautat peste tot, dar nu l-au mai gasit. Baiatul cand s-a vazut singur si ne mai stiind sa se intoarca, a inceput sa planga. Manzul l-a consolat si l-a dus la palatul celor trei zane, unde acestea l-au primit ca argat.

Calutul il sfatuii pe baiat sa fie atent, caci intr-o zi in baia zanelor va curge aur curat si sa se grabeasca sa faca el baie primul. Sa caute printre lucrurile zanelor trei nuci fermecate si sa le ascunda intr-un loc stiut doar de el. Intr-o buna zi, cand zanele erau plecate, baiatul a auzit un sunet mai ciudat in baie si cand s-a dus sa vada ce este, curgea aur in loc de apa. Flacaul s-a scaldat si parul lui s-a transformat in aur curat si i-a crescut lung pe umeri. A luat si nucile fermecate si impreuna cu manzul a vrut sa plece. Atunci casa a inceput sa strige dupa ajutor si au aparut zanele. L-au urmarit pana la hotarele imparatiei, dar de aici nu mai aveau putere si s-au rugat de baiat sa le dea parul sau si nucile, dar el nu vroia.

Ajuns la curtea imparatului, baiatul s-a angajat ca ajutor la gradinar. Parul de aur l-a acoperit cu o basica de vaca si toti ceilalti argati isi bateau joc de el, poreclindu-l cheles. Intr-o zi gradinarul s-a imbolnavit si i-a poruncit baiatului sa duca el cele trei buchete de florii cele mai frumoase pentru cele trei fete ale imparatului, asa cum se facea in fiecare zi. Flacaul a facut trei buchete, dar nu egale cum se obisnuia, unul mai mare, cu florile cele mai deschise pentru fata cea mare, unul mijlociu, cu florile tocmai inflorite pentru cea mijlocie si unul micut, cu bobocii cei mai frumosi pentru mezina. Imparatul s-a infuriat la inceput cand chelesul a zis ca le reprezinta pe cele trei fete, dar dupa ce a chibzuit putin, l-a rasplatit pe baiat cu o punga de bani si s-a gandit ca a venit timpul sa-si marite fetele.

Intr-o zi de sarbatoare toata lumea, de la imparat la sluga, erau plecati la biserica, numai fata cea mica a imparatului a ramas singura, fiind bolnava. Ajutorul de gradinar si-a chemat calul, a scos dintr-una din nucile fermecate niste vesminte minunate de arama si a mers in gradina, unde calul a calcat in picioare toata florile. Fata de imparat a vazut totul de la geam. Apoi baiatul a intrat si el in biserica sa se inchine. Cand s-au intors fetele cele mari ale imparatului i-au povestit mezinei ce frumusete de flacau a fost la biserica si ce haine deosebite avea. Fata cea mica tacea si zambea. Calul a intrat din nou in gradina si o aranja la loc, facand-o sa fie mult mai frumoasa ca inainte, de se tot minuna gradinarul de ea.

In alte doua duminici, cand erau sarbatori mai importante, flacaul a facut ca si prima data, scotand acum din nuci haine de argint, apoi din aur. De acum nimeni nu mai vorbea decat de printul cel frumos cu par de aur. Fata cea mica s-a prefacut ca e bolnava si a ramas acasa ca sa-l pandeasca pe baiat si de acum ii stia secretul.

Imparatul tot gandindu-se la cele trei buchete de flori, a hotarat sa-si marite fetele. Cele doua mai varstnice s-au maritat cu cate un fecior de imparat chipes si viteaz, numai cea mica nu vroia sa se marite cu nimeni. Imparatul i-a dat un mar si i-a zis sa priveasca pretendentii si cand unul ii va fi pe plac, sa arunce cu marul in el. Au trecut pe langa fata toti fii de imparaat, toti boierii, toti slujbasii si toate slugile si toata lumea care vroia sa se insoare, dar fata nu a lovit pe nimeni. Odata a trecut prin curte chelesul cu treaba si fata arunca marul. Imparatul a crezut ca a fost o greseala si i-a mai pus pe flacai sa se plimbe de cateva ori in fata printesei, dar ea tot pe ajutorul gradinarului il palea cu marul.

Imparatul a maritat-o pe fata cu ajutorul de gradinar, dar i-a alungat de la casa lui. Calul le-a facut niste palate sub pamant cu niste incaperi si bogatii cum nici imparatul nu avea. Dupa o vreme, imparatia vecina trimise solie de razboi si imparatul si-a chemat ginerii sa-l insoteasca la oaste. Ajutorul de gradinarl-a rugat sa-l ia si pe el. Imparatul s-a indurat cu greu sa-i dea o martoaga si o sabie ruginita. Pe drum baiatul se impotmoli in noroi si nu mai putea sa-si scoata calul. Cand ceilalti au plecat, lasandu-l in urma, a chemat calul cel nazdravan si porni la atac. A ajuns tocmai cand imparatul era gata sa cedeze lupta, a sarit la bataie si i-a invins pe dusmani, apoi a mers la imparat si i-a luat inelul din deget. Intorcandu-se victoriosi, imparatul si ginerii lui l-au scos pe baiat din noroi si s-au dus la casele lor.

Dupa cativa ani imparatul a inceput sa-si piarda vederea. A chemat doctori si vraci, dar nimeni nu a gasit leacul. Un mare vrajitor i-a spus ca va orbi de tot daca nu i se va aduce lapte de pasare de peste apa Iordanului. Ginerii feciori de imparati au plecat sa caute dar nu au gasit decat un negustor smecher, care le-a vandut pe bani multi lapte ca oricare altul, iar imparatul nu s-a vindecat. Flacaul nostru si-a chemat calul si l-a intrebat daca il poate ajuta. Calul bineinteles ca l-a ajutat, a adus laptele magic si imparatul si-a recapatat vederea.

Imparatul s-a cam rusinat un pic, ca nu s-a purtat cum se cuvine cu ginerele sau. Acesta nu era suparat si l-a rugat pe imparat sa vina sa le vada locuinta. S-a minunat imparatul de bogatiile baiatului, dar si mai tare s-a mirat cand baiatul i-a povestit ca el a fost cel care a venit in straie de arama, argint si aur la biserica si tot el i-a infruntat si pe vrajmasi. Ca sa dovedeasca a scos nucile si inelul imparatului si i le-a aratat. Atunci imparatul a lasat scaunul imparatiei in seama baiatului, care a domnit cu intelepciune si a trait fericit pana la adanci batranete alaturi de sotia sa.





FATA SARACULUI CEA ISTEATA
A fost o data un om sarac, care avea o sotie si multi copii.

Barbatul muncea din zori si pana in seara si tot nu avea nimica.

Copiii se culcau in fiecare zi cu burtile goale si cu lacrimi in ochi.

Doar fata cea mai mare, care era tare isteata, le mai alina necazul fratilor sai, spunandu-le sa aiba rabdare, ca intr-o zi vor manaca si ei pe saturate. Intr-o zi boierul pe mosia caruia se afla biata familie de saraci il chama la el pe om si ii zise:

- Vad ca esti tare harnic si muncesti toata ziua, dar tot sarac ai ramas. Iti voi da o bucata de pamant, care sa fie a ta, sa o lucrezi pentru tine si sa faci un bordei pentru familia ta. Omul sarac multumi boierului si pleca sa-si aleaga un loc pentru bordei.

Nimeri tocmai langa casa unui taran bogat si tafnos, care se cam manie cand vazu cine ii vor fi vecinii. Pana sa se insereze saracul isi sapa groapa pentru bordei. Peste noapte, se intampla ca o vita a taranului cel bogat sa cada in acea groapa si sa moara.

Cand vazu bogatul a doua zi ca i-a pierit o vita, il insfaca pe taran si il tara dupa el la curtea boierului, sa le faca judecata. Aici povestira cele intamplate si bogatul ii ceru boierului sa-l sileasca pe omul cel sarac sa-i plateasca vita, ca doar din pricina lui a murit.

Saracul spusese ca a lui era groapa, dar nici prin gand nu-i trecuse sa faca rau vitei, de unde avea sa stie ca va cadea in ea, si apoi nu avea nici un ban, nu putea in nici un chip sa plateasca.

Boierul era in mare dilema. Nu stia cui sa-i dea dreptul.

Dupa ce se gandi o buna bucata de vreme, le spuse:



  • Eu am sa va pun trei intrebari. Peste trei zile voi veti veni sa-mi dati raspunsurile.

Cel cara va raspunde mai bine, a aceluia sa fie dreptate. Prima intrebare:

“Ce este mai gras in lume?”

A doua intrebare:

“Ce alearga mai iute?”

A treia intrebare:

“Ce este mai bun?”

Taranul cel bogat se duse linistit acasa gandindu-se pe loc la raspunsurile ce le va da.

In schimb saracul era amarat si nu stia ce va face daca nu va putea sa raspunda corect.

Acasa povesti cele intamplate si copiii se apucara de plans impreuna cu el. Doar fata cea mare il ruga sa-i spuna si ei intrebarile, ca poate le va dezlega ea intelesul.

Omul ii spusese tot ce poftea dar prea mari sperante nu isi punea in fata.

Dupa trei zile taranul cel sarac se pregatea sa mearga la boier cu raspunsurile pe care i le-a spus fata. Nu era prea convins ca erau raspunsurile corecte, dar oricum alta idee mai buna nu avea, ce altceva putea sa faca.

La prima intrebare taranul bogat a raspuns ca cel mai gras din lume este porcul lui care are o grasime de o palma. Boierul nu a fost multumit de raspuns. Saracul a spus ca cel mai gras este pamantul, ca el ne da toate bunatatile pe care le avem. Boierul l-a aprobat.

Apoi bogatasul a spus ca cel mai repede alearga calul sau, iar saracul a afirmat ca nimic nu poate fi mai iute ca gandul. Boierul a fost mirat de intelepciunea saracului. Bogatasul a raspuns la a treia intrebare ca pe lume cea mai buna este judecata dreapta a boierului, dar acesta nu a fost magulit de linguseala. Omul sarac a zis ca pe lume cel mai bun este Dumnezeu. Boierul l-a intrebat pe om cine i-a dezlegat ghicitorile iar el a recunoscut ca fata lui.

Boierul a vrut sa o cunoasca pe fata cea inteleapta si i-a poruncit taranului sa o trimita la el, dar ea sa nu vina oricum, ci sa nu fie nici imbracata si nici dezbracata, nici calare si nici pe jos, nici pe drum si nici langa drum. Omul sarac iar s-a intristat, dar fata parea sa nu-si faca nici o grija.

A doua zi boierul vazu ca de casa lui se apropie o aratare ciudata.

Era fata saracului pe un tap, iar picioarele ii atarnau atingand pamantul, asa ca nu era nici calare si nici pe jos. Tapul nu tinea drumul drept, ci trecea de colo-colo sa manance iarba de pe marginea cararii sau vreo ramura de langa garduri, deci nu venea nici pe drum nici langa drum. Mai avea o plasa aruncata pe dansa, ne fiind astfel nici imbracata nici dezbracata.

Boierul porunci sa fie lasati liberi doi caini uriasi, care se repezira la fata. Insa ea era pregatita si pentru aceasta si a dat drumul la doua pisici pe care la adusese de acasa si le tinu tot drumul in brate. Acum boierul nu mai avea ce face, trebui sa o primeasca.

A hotarat sa o marite pe fata cea inteleapta cu un slujitor de-al lui. Dar dupa ce fata a fost spalata si imbracata in haine scumpe era atat de frumoasa, ca boierul a si cerut-o de mireasa pentru el. Fata a primit, insa boierul a pus-o sa jure ca nu va judeca niciodata in lipsa lui.

A trecut un timp de la nunta fetei cu boierul si pe cand doamna era singura acasa, au venit doi tarani pentru judecata. Femeia le spusese sa vina in alta zi, dar ei tot au vrut sa-si povesteasca pricina. Primul taran zise:

- Pe drum mi s-a rupt o roata de la caruta si taranul acesta mi-a imprumutat una.

Aseara iapa mea a fatat un manz…

- Nici pomeneala ! roata mea a fatat manzul, deci e manzul meu - zise al doilea taran.

Cucoana le zise ca nu poate judeca ea si sa vina cand sotul ei va fi acasa, ca acum e plecat sa vada un lan de malai pe care il au langa un lac si broastele tot ies si mananca malaiul.

Taranii au intrebat cu mirare cum se poate una ca asta, iar ea le-a raspuns ca daca roata poate sa fete manji, apoi e o nimica toata ca broastele sa iasa din lac si sa pasca malaiul. Atunci taranii au inteles despre ce e vorba si i-au multumit pentru judecata, impacandu-se si manzul ramanand la cel cu iapa.

Boierul, cand a aflat de cele intamplate, s-a maniat ca sotia lui si-a incalcat fagaduiala. I-a zis sa mearga inapoi la tatal sau, dar poate sa-si ia cu dansa ce ii place cel mai mult din casa lui. Nevasta a raspuns ca nu a vrut sa faca judecata, doar le-a spus taranilor unde ii este barbatul, dar daca el doreste sa o alunge, ea se va supune dorintei sale. Ii mai ceru boierului sa dea o ultima petrecere pentru dansa in casa lui. La petrecere nevasta ii tot turna vin boierului pana acesta s-a imbatat si a adormit. Cand s-a trezit a doua zi nu stia unde se afla. Sotia il lamuri ca sunt in casa tatalui ei si pentru ca i-a dat voie sa-si duca ce ii este mai drag din casa boierului, ea si-a luat barbatul ca nimic nu ii era mai drag decat el. Boierul incepu sa rada, isi saruta sotia cea inteleapta si au plecat fericiti acasa la ei.




FETITA CU PARUL DE AUR SI URSII DIN PADURE
A fost odata o fetita care avea un par auriu si asa de frumos incat toata lumea ii spunea Fetita cu Parul de Aur. Fetita traia cu mama ei intr-o casuta, la marginea padurii.

Intr-o zi, ii spuse mamei sale:

- Mamico, pot sa ma duc in padure sa-ti culeg un buchet frumos de flori?

- Ce dragut din partea ta, fetita mea! Dar ai grija, padurea este adanca si s-ar putea sa te ratacesti, ii atrase atentia mama.

O familie de ursi care traia in padure a plecat la plimbare cu fiul lor, Ursuletul, care se juca prinzand fluturi cu plasa. In timp ce ursuletul se juca admiran fluturii care zburau prin aerul proaspat al diminetii, Ursul si Ursoaica se uitau cu multa dragoste la jocul fiului lor, pe fata lor aparand un zambet de incantare.

- Vai ce bine e sa fii copil! - rosti Ursoaica.

- Si mie mi-ar place sa fiu copil! Rosti Ursul tata. Apoi isi continua drumul prin padure, aplecandu-se asupra florilor minunate cu miros imbatator.

Fetita, cum ajunse in padure, incepu sa culeaga flori pentru mama ei: margarete minunate, albastrele si maci rosii ca focul. Cum era atat de preocupate de ceea ce facea, nu-si dadu seama ca inaintase prea mult in mijlocul padurii si ca vremea trecuse. In curand I se facu foame si sete si se simti foarte obosita. Spre norocul ei, zari printre copacii din padure o casuta. Era casuta ursilor! Se apropie tiptil de casa, si se uita prin gaura cheii si cum nu vazu pe nimeni, deschise usa si intra. Inauntru zari o masa mare, intinsa, cu trei farfurii pline cu orez si miere. Vai, ce miros imbietor aveau!

Farfuriile de pe masa erau de marime diferita: una mare, una mijlocie si o farfurie mica. In jurul mesei erau asezate trei scaune care pareau foarte comode. Mai era acolo un fotoliu mare, unul mijlociu si unul mic. Pentru ca ii era tare foame se hotara sa guste din mancarea de pe masa. Manca o lingura de orez din prima farfurie, dar acesta era fierbinte si isi arse limba; apoi gusta din farfuria mijlocie, dar orezul era prea des si in cele din urma, gusta si din ultima farfurie. Si ce sa vezi? Mancarea din farfuria cea mai mica era asa de buna incat manca tot orezul, pana la ultimul bob.

Fetita se aseza intai in fotoliul cel mare, dar pentru ca era prea mare, nu-I placu si se ridica din el; apoi se aseza pe scaunul mijlociu, dar nici acesta nu-I placu:avea perina prea moale. Asa ca se hotara sa se aseze pe cel mai mic dintre scaune, dar in momentul in care se puse pe el, acesta era asa de subred incat se prabusi sub greutatea ei si fata cazu pe podea! Cum era foarte obosita se hotara sa traga un pui de somn. A urcat la etaj, a intrat in dormitor, unde a zarit trei paturi: unul mare, unul mijlociu si unul mic. Intai se culca in cel mare, dar era prea tare si incomod. Se culca apoi in patul mijlociu, dar nici acesta nu I-a fost pe plac pentru ca patura era aspra si o intepa. La urma, il incerca pe al treilea si acesta era atat de comod si cald incat adormi pe loc. Pe vremea aceasta, familia de ursi care locuia in casuta se intorcea de la plimbare. Can ursii au deschis usa de la intrare au simtit pe data ca cineva a umbalt in casa si au inceput sa miroasa toate lucrurile pe rand:

- Cineva, s-a asezat pe scaunul meu! a strigat Ursul-Tata pe o voce groasa.

- Cineva s-a atins de perina mea! striga Ursoaica cu o voce mai blanda.

- Cineva mi-a rupt scaunelul! striga Ursuletul cu o voce plangareata. Apoi, intreaga familie s-a apropiat de masa:

- Cineva mi-a folosit lingura! mormai Ursul-Tata cuvocea lui groasa.

- Cineva a mancat din farfuria mea, spuse Ursoaica cu voce ei blanda.

- Uitati-va, cineva mi-a mancat mancarea! N-a mai ramas nici o faramitura! a strigat Ursuletul si lacrimi mari incepura sa se rostogoleasca pe obrajorii sai. Apoi ursii au urcat la etaj.

Ursul-Tata a inceput sa adulmece prin camera si a spus apoi cu vocea sa morocanoasa:

- Cineva s-a culcat pe perina mea!

- Cineva mi-a dat la o parte patura, sopti Ursoica.

- Priviti! O fetita doarme in patul meu! striga ursuletul cu o voce surprinsa.

Fetita cu Parul de Aur se trezi brusc la auzul vocilor. Tare s-a mai speriat cand I-a zarit pe cei trei ursi aplecati asupra ei! Se scula repede din pat, o zbughi spre fereastra si se avanta spre padure. Incepu sa alerge spre casa cat o tineau picioarele, repede-repede, fara sa arunce macar o privire inapoi. Si de-atunci incolo, ursii din casuta din padure n-au mai vazut-o niciodata pe Fetita cu Parul de Aur.



FLORITA DIN CODRU
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti, o crajma chiar in mijlocul codrilor. Intr-o zi crasmarul a gasit o fata deosebit de frumoasa intr-o poiana si a dus-o acasa sa o creasca impreuna cu sotia sa, crasmarita. Cum crestea fata se facea tot mai frumoasa si toata lumea se mira privind frumusetea ei neasemuita.

Frumoasa era si mama ei, crasmarita, dar frumusetea, delicatetea si felul dulce al fetei nu aveau egal. Toti o indrageau si o numeau Floarea cea frumoasa de la crasma din codru.

Intr-o dimineata sosi vestea ca imparatul cu tot alaiul sau vor tece pe la crasma din codru. Cum auzi crasmarita se apuca sa faca curatenie, mai apoi sa se gateasca si ea, sa fie cat mai frumoasa pe cand va sosi imparatul. Intreba crasmarita oglinda cea fermecata, daca este frumoasa, oglinda raspunse ca este, dar Florita este de mii si mii de ori mai frumoasa decat dansa.

Atunci crasmarita s-a suparat foarte mult, a inceput sa o certe pe Florita ca e lenesa si proasta si a pus-o la munci grele, pe care sa le faca toata ziua fara odihna si cand vine noaptea sa inceapa din nou sa munceasca. Imparatul veni si pleca dupa ce bau din vinul cel mai bun, dar supararea crasmaritei ramase.

Dupa ce trecura mai multe luni, a sosit iar vestea ca imparatul va trece pe la crasma din codru. Crasmarita iar se apuca de curatenie, apoi iar de gateala si crasma era curata ca oglinda si crasmarita frumoasa si dichisita. Intreba iar oglinda si i se raspunse iar ca Florita este mult mai frumoasa. Atunci crasmarita de necaz o inchise pe fata in beci si nu mai avea voie sa iasa la lumina zilei. Cand iar trebuia sa vina imparatul si oglinda ii spuse ca tot Florita e mai frumoasa, crasmarita nu a mai rabdat si a chemat-o pe Baba Cloanta o vrajitoare urata si rea sa se sfatuiasca cum sa scape de fata. Pana la urma s-au inteles ca vrajitoarea sa o duca pe fata in padure, unde ii va scoate ochii si o va lasa in voia sortii.

Cand o vazu cotoroanta pe fata a fost uimita de frumusetea acesteia si ii venea cam greu sa faca ceea ce a promis. Cand au ajuns in mijlocul padurii, dintr-un tufis a aparut o caprioara, care la vederea Floritei a incremenit si i-au picat ochii din cap de frumusetea ce i-a fost dat sa vada. Baba Cloanta a luat ochii caprioarei si i-a zis Floritei sa mearga cat mai departe de crasma din codru.

Dupa ce a mers Florita mai multe zile se intalni cu un ghebos, care incerca sa jumuleasca o pasare, dar se vedea ca nu se prea pricepe. Cand cei doi s-au uitat unul la celelalt, au ramas uimiti de mirare, ghebosul de frumusetea fetei, iar Florita de uratenia barbatului, pentru ca altul mai urat nu vazuse in viata ei. Ghebosul ii povesti ca face de mancare pentru cei doisprezece hoti din codru, care momentan sunt dusi la furat, si se intorc cand ii va chema la masa sunand din clopotel, iar cand se vor intoarce ar fi foarte bine sa nu o gaseasca pe fata, pentru ca sunt banditii cei mai fiorosi de pe fata pamantului. Ghebosul era cam nepriceput si hoti il certau de fiecare data, ba ca nu-i buna mancarea, ba ca e prea multa, ba ca e prea putina. Atunci Florita s-a pus pe treaba si s-a apucat de gatit supa gustoasa, friptura de pui delicioasa si o friptura de porc sa te lingi pe degete. Cand a terminat cu bunatatile a facut si curatenie in casa banditilor.

Tot povestind ghebosul a uitat sa-i cheme pe hoti la pranz. Acestia s-au saturat sa astepte si au venit nechemati la masa. Gebosul cum a auzit ca vin banditii a ascuns-o repede pe Florita sub pat, pentru ca nu mai avea timp sa fuga s-au sa se ascunda altundeva. Cand au ajuns hotii erau tare maniati pe ghebos si capetenia a mers in odaie sa aduca cutitul cel mare, sa-l omoare. Intrand in casa era sa lesine de mirare si nu-i venea sa creada ca aceea e casa lor, atat era de curat si de frumos. Atunci il ierta pe ghebos si ii ceru sa aduca mancarea.

Cand au gustat din bunatati au fost foarte multumiti, dar capetenia isi pastra pentru el cele mai bune bucati si hotii doar salivau privindu-l. Capetenia era deja satul iar ceilalti erau inca infometati si capetenia ii porunci ghebosului sa stranga tot ce a mai ramas si sa-i pastreze pentru cina. Banditi au sarit atunci la bataie scotand cutitele si strigand ca mai vor sa manance. Era o harmalaie si o bataie de nu s-a mai pomenit si Florita ne mai rabdand sa se omoare din cauza mancarurilor pregatite de dansa, a iesit din ascunzatoare, promitandu-le banditilor ca le va gati si le va face curat in fiecare zi.

De atunci banditi nu au mai vrut sa mearga la furat, stateau toata ziua acasa, mancau bunatatile pe care le gatea Florita si admirau frumusetea ei. Cateodata mergeau cativa dintre ei sa vaneze sau la oras sa cumpere lucruri si gateli femeiesti ca sa o bucure pe fata. Iar fata le vorbea frumos si hotii au devenit mai blanzi si mai omenosi, ne mai vrand sa omoare si sa jefuiasca.

Intr-o zi crasmarita intreba din nou oglinda si raspunsul nu i-a fost nici de asta data pe plac. S-a sfatuit cu Baba Cloanta si aceasta a plecat dupa fata cu ganduri rele.
   Ajunsa la casa banditilor, a facut o vraja si i-a adormit pe toti, apoi merse la fata, care s-a bucrat nespus la vederea ei. Ii dadu Floritei un inel si ii spusese ca e trimis de mama ei. Florita fericita, trase inelul pe deget si cazu pe loc ca moarta. Banditii cand s-au trezit si au vazut ca fata e moarta au plans si au vrut sa o ingroape. Unul dintre ei vazu inelul si au stiut ca nu era al Floritei si cand i l-au scos din deget fata era din nou vie si nevatamata. Banditii au mers la oras si i-au cumparat fetei bijuterii frumoase din aur, cu nestemate scumpe, ca sa nu mai primeasca de la altii. Dupa un timp se intampla la fel, de asta data baba aducandu-i o rochie de matase.

Dupa ce fata iar a inviat, hotii i-au cumparat cele mai elegante rochii, din cele mai fine materiale. A treia oara Baba Cloanta ii spusese fetei sa se gateasca ca vin la ea parintii sa o viziteze. Fata s-a imbracat frumos, si-a pus bijuteriile cele mai scumpe si baba se oferi sa o ajute la pieptanat. In timp ce o pieptana ii impleti firul mortii si acum hotii nu au mai putut nici cum sa o trezeasca. Au imbracat-o frumos si au pus-o intr-un sicriu intr-o poiana, pentru ca au considerat ca este pacat sa arunce pamant peste trupul ei. In jurul fetei au crescut flori minunate si nemaivazute, iar ea a ramas si moarta frumoasa si tanara. Intr-o zi fiul imparatului merse la vanatoare si o vazu pe frumoasa fata in sicriul inconjurat de flori. S-a indragostit pe loc si a dat porunca sa fie dusa Florita pe ascuns la palat. Atunci printul porunci la douasprezece fete tinere sa o ingrijeasca pe Florita ca si cand ar fi vie. Sa o imbrace frumos, sa o impodobeasca si sa o legene, dar sa nu se atinga de parul ei frumos impletit si impodobit de hoti cu o cununita de crini. Iar fiul imparatului o privea fericit pe fata fara viata. Cele douasprezece fete erau roase de curiozitate, de ce oare nu pot sa se atinga de parul ei. S-au sfatuit si au hotarat ca atunci cand printul va fi plecat sa-i despleteasca parul, dupa aceea sa-l faca la loc si nu va sti nimeni. Cand s-a intors fiul de imparat o gasi pe Florita vie si mai frumoasa ca niciodata. Au hotarat sa faca de graba nunta si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Iar pe crasmarita au incuiat-o intr-o camera cu multe oglinzi, cu cele mai frumoase fete din tara, sa moara de ciuda ca nu e ea cea mai frumoasa.


FRATELE CEL MIC


Yüklə 1,2 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   21




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin