Povesti care incep cu literea

SORICELUL SI CREIONUL
Pe masa lui Sanducu se afla un creion.

Odata, cand Sanducu dormea, pe masa s-a urcat un Soricel. A vazut creionul, l-a inhatat si l-a tarat in vizuina sa.

- Da-mi drumul, te rog, - s-a rugat Creionul. Ce nevoie ai tu de mine? Sunt lemn si nu ma poti manca.

- Am sa te rod! - a zis Soricelul. Ma mananca dintii si trebuie sa rod tot timpul ceva.

Uite asa! - Si Soricelul l-a muscat dureros pe Creion.

- Au-u, - a tipat Creionul. Daca-i asa, lasa-ma sa mai desenez pentru cea din urma oara ceva, apoi faci ce vrei cu mine.

- Fie! - s-a invoit Soricelul - deseneaza! Dar apoi, oricum, am sa te rod bucatele, bucatele.

A oftat din greu Creionul si a desenat un cerc.

- Asta-i branza? - a intrebat Soricelul.

- Poate fi si branza - a zis creionul, si a desenat inca trei cerculete mai mici.

- Da, sigur ca-i branza, iar astea sunt gaurile din ea - si-a dat cu parerea Soricelul.

- Pot fi si gauri, - a zis Creionul, si a mai desenat inca un cerc mare.

- Asta-i un mar! - a strigat Soricelul.

- Poate fi si un mar - a raspuns Creionul, si a mai desenat cateva cerculete, uite asa: alungite.

- Stiu, astia sunt carnaciori! - a inceput sa chitaie soricelul, lingandu-se pe bot. Hai, ispraveste mai repede, ma mananca ingrozitor dintii.

- Asteapta o clipa - a zis Creionul.

Si, cand a inceput sa deseneze doua unghiuri, Soricelul a inceput sa tipe:

- Asta seamana cu o pi... Stai! Nu mai desena!

Dar creionul desenase deja mustatile lungi...

- Dar asta- i o adevarata pisica! - a chitait Soricelul inspaimantat. Ajutor! - si s-a napustit in vizuina sa.

De atunci Soricelul n-a mai scos capul de acolo.

Iar creionul lui Sanducu mai traieste si astazi, numai ca a ramas mic, mic de tot.

SPAIMA ZMEILOR
A fost odata ca niciodata un barbat si o femeie. Ei traiau in belsug si se intelegeau foarte bine si toata lumea ii invidia ce familie reusita erau. Insa ei nu erau multumiti, pentru ca nu aveau copii. Toata ziua se rugau la Dumnezeu sa le dea si lor macar un singur copil.

Dupa ce Dumnezeu le-a tot ascultat rugile pana s-a saturat de ele, s-a sfatuit cu Sfantul Petru si au hotarat sa le indeplineasca dorinta. Si femeia a inceput sa aiba copii. Unul dupa altul, ca in poveste, cam cate unul pentru fiecare ruga a lor. Femeia a inceput sa se cam sature de ei, dar barbatul era fericit privindu-i.

Barbatul asculta de dimineata pana seara vaicarelile femeii, care nu mai stia cum sa potoleasca copiii si nici nu mai avea ce sa le dea de mancare de multi ce erau. Isi tot trimitea sotul in lume sa gaseasca o munca care sa fie foarte bine platita si apoi sa se intoarca cu o multime de bani acasa. Barbatul o pornii in lume de dragul copiilor.

A tot umblat el zile intregi dar nimeni nu se indura sa-i dea ceva de lucru. Vazand ca in lumea aceasta nu face nici o treaba, trecu in lumea de dincolo. Aici ajunse la cuibul zmeilor unde vazu o casa mare, unde locuia Mama Zmeilor. Aceasta il intreba cine este si ce cauta:

- Eu sunt tata lor si caut o slujba. - raspunse omul.

Tare se mai sperie Mama Zmeilor cand auzi ca el e tata lor. De Mama Padurii si de Mama Ielelor auzise, dar de tata nici pomeneala, cine stie ce dihanie o fi si tatal acelor lighioane.

Se invoi, deci, Mama Zmeilor sa-l primeasca la munca pe tata lor si sa-i slujeasca timp de un an, un an ca la zmei, adica de trei zile. Sambria era de o galeata de galbeni pe zi. In prima zi l-a trimis pe om sa aduca apa de la fantana intr-un burduf de bivol.

Burduful de bivol din lumea zmeilor era atat de greu ca omul abia putea sa-l ridice cand era gol. Stiind ca nu va reusi sa-si faca treaba se gandi la un viclesug.

Vazand Zmeoaica ca nu mai vine, trimise un fecior de-al ei sa vada ce se intampla.

Aceasta il gasi pe om racaind marginea fantanii cu un briceag. Zmeul intreba mirat de ce face asa ceva. Omul raspunse ca de ce sa se mai chinuie carand apa, cand poate lua fantana acasa unde o pune in pod si cand ii trebuie apa face o gaura si curge. Zmeul se sperie ca vor muri inecati sau ca va prapadi bunatate de fantana facuta de bunicul bunicului sau si il ruga pe om sa lase fantana, promitandu-i inca o galeata de galbeni. A doua zi omul avea porunca sa mearga in padure sa aduca lemne. La zmei nu era obiceiul cu taiatul copacilor, aici copacii erau smulsi cu radacina cu tot. Barbatul cum nu era obisnuit cu asa treaba se gandi iar la ceva smecherie. Cand veni zmeul din ziua precedenta sa vada de ce nu se mai intoarce omul, il gasi legand copacii cu o sfoara unul de altul. Inspaimantat il intreba ce face.

- M-am gandit sa nu mai tot smulg cate un copac, mai bine ii leg pe toti si duc padurea acasa -raspunse omul.

Zmeul ii mai promise o galeata de galbeni daca va lasa padurea cum a fost. Iar copacii ii cara singur acasa, cum facu inainte si cu apa.

A treia zi trebuia sa se intreaca cu zmeul la aruncatul buzduganului. Se uita omul la cele douasprezece buzdugane si se gandi ca pe cel mai mic l-ar putea cu greu ridica, dar pe celelalte nici vorba. Atunci intreba:

- Dar unul mai mare nu aveti.

Zmeul se sperie si incepu el intrecerea. Arunca buzduganul, care se intoarse peste o jumatate de ora. Cand veni si randul omului, acesta statea neclintit si se uita la luna.

Zmeul iritat il intreba ce face.

- Astept sa se dea putin luna la o parte. Nu vreau sa patesc ca data trecuta cu barda bunicului, care a ramas pe luna si nu am mai putut sa o recuperam - raspunse omul.

Zmeul se uita atent la luna si vazu ceva ce putea sa semene cu o barda. Il ruga frumos pe om sa renunte, dar acesta zicea ca nu vrea sa piarda distractia. Atunci ii promisese doua galeti de galbeni si pana la urma omul se invoi.

Asa isi termina omul nostru anul de lucru si zmeii ii erau datori cu sapte galeti de galbeni. Sapte galeti cu galbeni era destul de mult si pentru zmei. Se tot sfatuira dansii ce sa faca cu omul si hotarara ca cel mai bine ar fi sa-l omoare, ca tare se mai temeau de el. Omul trase cu urechea si auzi ce i se pregateste. Lua troaca de la porci si o puse in locul lui, o inveli si el se culca sub pat si se apuca de sforait. Zmeii auzind ca doarme s-au napustit pe el cu buzduganele si l-au lovit pana au crezut ca e mort. Dimineata urmatoare zmeii au incremenit de spaima cand l-au vazut pe om in viata.

L-au intrebat tremurand cum a dormit, iar el raspunse ca destul de bine, numai ca sa scape de el. Atunci omul zise ca lui nu-i prea place sa umble cu saci de bani in spinare, sa-l ajute zmeii pana acasa. Ei au sarit imediat sa-l ajute.

Acasa copii omului au devenit si mai neastamparati si neascultatori, incat intreg satul se temea de poznele lor. Cand au auzit ca se intoarce tatal lor au apucat fiecare cate o furculita si un cutit, au iesit pe drum si au inceput sa strige:

- Vrem carne de zmeu! Ne este foame! Vrem carne de zmeu!

Zmeii acum s-au speriat de-a binelea, au lasat jos sacii si au fugit mancand pamantul, jurand sa nu se mai intoarca vreodata. De atunci nu mai sunt zmei pe lumea aceasta.



SUB CIUPERCA
Odata, ploaia a prins-o pe Furnica pe drum. Unde sa se ascunda? A vazut furnica,in poiana , o ciuperca, a dat fuga si s-a ascuns sub ea. Sta furnica sub ciuperca - ploaia nu mai conteneste. Ploua tot mai tare si mai tare... Se taraste spre ciuperca un Fluture:

- Furnicuto, Furnicuto, lasa-ma sub ciuperca! m-a udat ploaia si nu pot sa zbor!

- Unde sa te primesc?  zice Furnica. Si eu abia mi-am facut loc.

- Nu-i nimic! Mai bine inghesuiti, dar nu suparati. Furnica i-a facut loc Fluturasului sub ciuperca.

Si ploua tot mai tare... Vine in fuga un Soricel:

- Lasati-ma si pe mine sub ciuperca! Sunt tot un lac de apa.

- Unde sa-ti facem loc? N-avem unde!

- Mai inghesuiti-va putin!

S-au inghesuit si i-au facut loc si Soricelului sub ciuperca. Iar ploaia tot curge si nu vrea sa inceteze deloc... Langa ciuperca topaie o Vrabie si se vaita:

- Mi s-au udat penele, mi-au obosit aripioarele! Lasati-ma sa ma usuc, sa ma odihnesc pana sta ploaia!

- N-avem loc.

- Mai strangeti-va putin, va rog!

- Fie!

S-au mai strans si i-au facut loc si Vrabiutei. Deodata apare in poiana Iepurele si ...vede ciuperca.

- Ascundeti-ma, striga - salvati-ma! Ma fugareste Vulpea!...

- Mi-e mila de Iepure - spune Furnica. Hai sa ne mai strangem putin. Numai ce au reusitsa ascunda Iepurelei apare in fuga Vulpea.

- Nu l-ati vazut pe Iepure? - intreba ea.

- Nu l-am vazut.

Vulpea se apropie mai mult, adulmecand:

• 
  Si ziceti ca nu s-a ascuns aici?
  

- Unde ar putea sa se ascunda aici!?

Vulpea si-a vanturat coada si a plecat. Dupa un timp ploaia s-a oprit si s-a ivit soarele. Toti ies de sub ciuperca si se bucura. Furnica a ramas pe ganduri:

- Ce-o fi asta? La inceput abia am avut eu loc sub ciuperca, iar acum este loc pentru toti cinci!

- Oac-oac-oac! Oac-oac-oac! - a ras cineva.

Toti au luat seama: pe palaria ciupercii sade o Broscuta si rade in hohote:

- Eh, Voi! Ciuperca.... N-a mai terminat ce-a avut de spus si a disparut.

Toti au privit cu bagare de seama la ciuperca si au priceput de ce la inceput abia era loc pentru unul, iar apoi au avut loc sub ea toti cinci.

Voi ati priceput copii?

SURPRIZA PURCELUSILOR
Au fost odata...trei purcelusi care avusesera multa vreme necazuri din cauza unui lup mare si rau, care locuia in padurea vecina. Insa cel mai cuminte dintre cei trei frati ii dadu-se intr-o zi o lectie de neuitat si, de atunci, jivina nu-si mai aratase nasul pe acolo. Purcelusii, convinsi ca nu mai era nici un pericol, s-au apropiat din nou de padure, atrasi de murele si fragii salbatici. Apoi, putin cate putin, crezand ca lupul parasise acele locuri, au avut indrazneala sa se aventureze pana la marginea zmeurisului.

Intr-o zi, purcelusul cel cuminte merse dupa ciuperci cu unul dintre frati. Deodata, el scoase un tipat: "Repede, sa ne salvam! Am zarit lupul dupa copaci!" "Nu se poate, poate ai visat! Sunt luni de zile de cand..." "Grabeste-te sa fugim!" ii striga fratele sau, luand-o la sanatoasa. "Mai stau cat sa-mi pun ciupercile in cos!" "Nu, lasa-le pe jos si hai sa alergam repede acasa!" ii repeta fratele lui.

Purcelusul cel cuminte, care alearga foarte repede, ajunse primul; el pandi sosirea fratelui sau cu usa intredeschisa apoi se inchisera impreuna in casuta solida, din caramida, pe care o construisera cu ceva vreme inainte. Dupa aceea pusera pe usa, pe interior, un lacat mare si o baricadara cu o masa grea de lemn. "Uf! Iata-ne, in sfarsit, la adapost!" spuse multumit purcelusul cel cuminte. Fratele sau repeta cu usurare: "Da, in sfarsit, suntem in siguranta!" insa purcelusilor le ingheta zambetul pe buze. Ridicandu-si privirea, strigara amandoi: "Lupul! Lupul! E chiar la fereastra!" Cei doi frati, vazand ochii amenintatori ai lupului, incepura sa tremure din cap pana in picioare. Purcelusul cel cuminte incearca sa-si pastreze sangele rece: "Zabrelele de la fereastra sunt de fier, nu vor ceda niciodata. Iar usa este prea solida pentru ca lupul sa o poata dobora. Asa ca, fii linistit, suntem in siguranta!

Deodata, isi amintira de fratele lor care plecase la oras dupa cumparaturi: acesta trebuie sa se intoarca din clipa in clipa! "Daca lupul continua sa dea tarcoale casei, il va vedea sosind si il va sfasia! Saracii de noi! Cum sa il anuntam oare de acest pericol?" Ii cuprinse deznadejdea. Fratele lor, desi era un pierde-vara, avea o fire atat de vesela! Ce aveau sa se faca fara cantecelele lui nostime? Deodata se auzira batai puternice in usa. Cei doi purcelusi, stransi unul intr-altul, asteptau tinandu-si rasuflarea. Apoi, intorcandu-si privirea catre coltul cel mai intunecat al camerei, strigara intr-un glas: "Caminul! Caminul!..." Isi amintira pe loc ultima lor patanie: lupul, neputand forta nici usa, nici ferestrele, patrunsese alunecand pe horn.

Purcelusii au aprins imediat un foc mare, iar lupului i-a luat coada foc; apoi l-au batut zdravan si fioroasa fiara a fugit urland de durere. Dar de data aceasta nu puteau aprinde focul. Nu aveau chibrituri, fratele lor tocmai plecase sa cumpere! Asa ca se inarmara cu cate un ciomag si se asezara la panda langa camin. Dupa cateva clipe de asteptare, o bucata de tencuiala se desprinse si cazu in cenusa rece.

Apoi urma o tacere destul de lunga.

La un moment dat incepu sa se auda zgomotul facut de cineva care se freca, coborand, de peretii hornului. Incepura sa cada si bucati de funingine. Imediat dupa asta se ivira din horn doua urechi ascutite, apoi doi ochi mari si galbeni, iar in cele din urma o limba rosie intre coltii lungi si ascutiti.

Era lupul in persoana! Purcelusul cel cuminte trase cu ochiul catre fratele lui si ii sopti: "Asteapta, asteapta... Trebuie sa-l lovim in cap..."

Lupul se intepeni in aceasta pozitie ciudata. Cei doi purcelusi se privira o clipa, nestiind ce sa faca, apoi pornira la atac. Ridicara ciomegele si...poc!, poc!, ii dadura animalului cateva lovituri zdravene in scafarlie. Fiara se prabusi in casa cu un zgomot puternic, si... surpriza!

Cei doi descoperira nu un lup, cum se asteptau, ci un purcelus… adica pe fratele lor! Acesta, poznas, isi pusese o masca de lup pe fata pentru a le juca o festa!

Bietul glumet, coplesit de lovituri si reprosuri, cu un cucui mare in varful capului si negru de funingine, izbucni in lacrimi.

De-acum relaxat, fratele cel mic radea in hohote:

"Am lovit doi iepuri dintr-o data! Te-am batut si pe tine si pe lup, pe rand… Ce satisfactie!"

Purcelusul cel glumet incerca in zadar sa se apere:

"Doar stiti bine ca azi e carnaval si totul ne este ingaduit! Si apoi, sa stiti ca asta a fost cea mai frumoasa masca din targ!…"

Insa fratele cel cuminte nu voia sa-l asculte deloc:

"Aceasta gluma proasta merita o pedeapsa! Vei face curatenie in toata casa timp de o saptamana si nu vei iesi deloc afara la joaca! Iar masca de lup ti-o iau si o voi tine la mine!" Putin mai tarziu, purcelusul cel cuminte, aflat singur in baie, nu se putu abtine sa nu isi puna fioroasa masca pe fata. Privindu-se in oglinda isi zise:

"Ce-ar fi daca i-as face o farsa unchiului nostru, care ne va vizita luna viitoare? Mai mult ca sigur ca se va ingalbeni de spaima!

T

TARZAN
Kala il gaseste pe Tarzan

Gorila Kala traversa curioasa podul suspendat care ducea de la tarmul african la o ciudata casuta construita sus, intr-un copac. Nu prea o tragea inima sa se duca in acel loc necunoscut ei, dar auzise un scancet care semana atat de mult cu cel al copilasului ei, pe care il pierduse cu putin timp in urma.

Curioasa, Kala baga capul in casuta din copac si vazu peste tot urmele unei lupte care avusese loc aici. Pe jos, se gasea un tablou, cu rama sparta, iar langa acesta, un leagan, din care se auzeau scancetele disperate care o atrasesera pana acolo.
In leagan se afla un copilas tare ciudat, fara nici un pic de blana pe el! Mirata, Kala stiu ca avea sa-l iubeasca si sa-i poarte de grija de atunci incolo.

Deodata, un urlet infiorator ajunse pana la ei. Sabor, cruntul leopard, se pregatea sa atace! Kala se repezi sa salveze copilul din ghearele lui Sabor. Dupa o urmarire plina de pericole, Kala reusi sa duca bebelusul adanc in jungla, la adapost de Sabor.

Kala duse copilul in familia ei care il privi cu mare curiozitate. Mai ales micuta Terk era foarte interesata de noua faptura. Numai Kerchak, tovarasul de viata al Kalei, era nemultumit. Pana la urma, vajnicul conducator al gorilelor ceda la rugamintile Kalei si fu de acord ca aceasta sa pastreze copilul, dar ramase tot neincrezator. Kala era fericita ca putea pastra copilul si ii puse numele Tarzan.
Tarzan se face mare

Tarzan crestea vazand cu ochii. Ii placea sa se joace cu mama lui, iar Kala era fericita. Intr-o zi, mergand in patru labe, Tarzan veni in spatele Kalei si mugi ca elefantii.

- Te-am speriat, nu-i asa, mami?

- Chiar ca m-ai speriat! rase Kala. Imita un animal mai… tacut!

- Vrei sa fac ca un leopard?

- Ce-ar fi sa inventezi un sunet care sa fie numai al tau? ii sugera Kala.

Tarzan nu renunta la idee si urla ca un leopard. Numai cand aparu Kerchak, Tarzan stiu ca nu mai era loc de gluma. Ii veni in ajutor Terk, buna lui prietena.

- Ce bine ca l-ai gasit, nu stiam unde e! ii zise ea lui Kerchak, iar lui Tarzan ii sopti: "Fugi!"

Dupa aceea, Terk se indrepta spre Cascada Elefantilor, impreuna cu Flynt si Mungo, alti buni prieteni. Tarzan se lua imediat dupa ei.

Deoarece lui Terk nu-i placea ca Tarzan sa se tina scai dupa ei, se gandi cum sa scape de el. Asa ca il provoca, spunandu-i ca nu are curaj sa aduca un fir de pui de elefant, gandindu-se ca Tarzan o sa renunte si o sa se duca inapoi la Kala. 

Dar Terk se insela. Tarzan sari sprinten de pe faleza in apa si incepu sa inoate catre un grup de elefanti.

Tantor, un elefantel sperios nevoie mare, striga catre ceilalti din turma:

- Ah, feriti-va! Vine cineva inot! O fi vreun peste piranha!

- Scumpul meu, ii spuse mama lui, nu sunt astfel de pesti in Africa!

Terk se repezi speriata spre Tarzan, fiindca il vazuse cum apucase un elefant de coada, ca sa ii smulga un fir de par.

- E in spatele tau, fugi! Striga ea ingrozita.

Tantor se scutura si Tarzan fu aruncat in aer. Ateriza in apa cu un mare pleoscait care sperie elefantii. Acestia o luara la goana, calcand totul sub copite, spre teritoriile locuite de gorile.

Cea mai buna gorila din lume.

Terk il ajuta pe Tarzan sa iasa din apa.

- Iesi repede din apa! ii striga Terk.

Tantor, care se afla si el pe acolo, se baga imediat in vorba, avertizand-o pe Terk:

- Nu stii ca un peste piranha te poate goli de carne in cateva secunde?

- Nu e pirahna, zise Terk. Se opri fiindca il vazu pe Tarzan cu firul de par in mana. Ai reusit sa iei un fir?!?

Mirate de tropotul si agitatia elefantilor, gorilele coborara la malul apei sa vada ce se intamplase cu acestia.

Terk era foarte mandra de prietenul ei, dar Kerchak clocotea de furie.

- Tarzan n-o sa fie niciodata unul de-al nostru! izbucni el. 

Mahnit de spusele lui Kerchak, Tarzan fugi in jungla, de unul singur. Se uita cu tristete in oglinda unui lac, mirandu-se ca era atat de diferit de prietenele lui, gorilele.
Aparu si Kala care incerca sa-i arate ca sunt asemanatori. Dar simpla alaturare a mainilor lor nu facu decat sa arate ce mare era diferenta.

- Stii ce? inchide ochii, spuse ea.

Kala ii lua mana, i-o puse in dreptul inimii si ii lipi urechea de pieptul ei.

- Vezi? Bat la fel! zise ea. Numai Kerchak nu vede lucrul acesta!

Incurajat, Tarzan ii promise Kalei:

- O sa devin cea mai buna gorila din lume!

Si peste cativa ani, Tarzan reusi lucrul acesta! Imitand toate animalele, Tarzan reusi sa-si insuseasca diverse moduri de viata, ajungand sa se descurce perfect in jungla.
Sabor ataca!

Intr-o zi, vechiul dusman al familiei de gorile, Sabor, le ataca pe neasteptate. Gorilele se retrasesera ingrozite in copaci, iar Kerchak ramase singur in fata leopardului si se lupta din rasputeri sa-si apere familia.

Sabor reusi in cele din urma sa il raneasca pe Kerchak, care parea sa nu mai aiba nici o scapare.

Deodata, Tarzan sari din copac. Sabor se repezi la el si amandoi cazura intr-o groapa adanca. Familia de gorile asculta ingrozita urletele si mugetele care razbateau din groapa.

Brusc, se lasa o tacere de moarte.

Cateva momente mai tarziu, Tarzan facu ceva care le uimi pe toate: depuse corpul lipsit de viata al leopardului la picioarele lui Kerchak, ca semn de mare respect pentru conducatorul familiei lor.

Un sunet ascutit alerta gorilele, iar Kerchak le duse mai adanc in jungla pentru a le proteja.

Dar sunetul il facuse curios pe Tarzan. Se lua dupa el si gasi in iarba ceva ce nu mai vazuse niciodata: un cartus!

Sunetul auzit mai devreme fusese o impuscatura! 
Tarzan se intalneste cu Jane

Tarzan auzi alte sunete necunoscute lui. Erau glasuri de oameni! Printre frunze, vazu trei creaturi stranii care purtau haine, in loc de blana. Profesorul Porter si fiica lui, Jane, venisera in Africa sa studieze modul de viata al gorilelor. Era si vanatorul Clayton cu ei, dar el avea alte planuri.

- Tata, striga Jane, urme de gorile! Asa cum ai spus, traiesc in grupuri mari, numite familii.

Tarzan observa ca Jane ramasese putin in urma grupului. Fata vazuse un pui de babuin si se apucase sa-l deseneze in caietul ei de schite.

Zburdalnicul pui inhata iute desenul facut de Jane.

- Ah, ce hot esti! Furi opere de arta! Il certa Jane si lua caietul inapoi.

Familiei micului babuin nu-i placu felul in care Jane se purtase cu copilul lor si se luara cu totii dupa ea.

Noroc ca aparu Tarzan care o salva pe Jane si o duse intr-un loc ferit. 

Jane se cam sperie de ciudata aparitie, dar era si foarte curioasa. Tarzan era si mai curios. Isi apropie fata de fata lui Jane si o adulmeca.

- Ei, nu te obraznici! Striga Jane si se pregati sa-l impinga la o parte.

Tarzan o prinse de mana si in acel moment observa ca mainile lor semanau.

Tarzan arata cu degetul spre el si spuse:

- Tarzan!

- Stii sa vorbesti! zise Jane uimita.

- Tarzan! repeta el.

- Oh, da, inteleg, zise Jane cam descumpanita.

- Tarzan, mai zise baiatul, aratand spre el si apoi spre Jane.

- Oh, da! zise fata. Pe mine ma cheama Jane! Doua lumi diferite.

Tarzan o duse inapoi de Jane la tabara ei si apoi se reintoarse la familia lui. Kerchak era foarte ingrijorat si le spusese tuturor sa stea cat mai la o parte din calea oamenilor. Tarzan nu putea intelege de ce Kerchak ii considera pe oameni periculosi:

- Kerchak, oamenii nu vor sa ne faca nici un rau, iti garantez eu! 

Kala isi priveste fiul cu dragoste, dar si cu tristete. Intelegea confuzia lui. Se temea ca Tarzan s-ar alatura oamenilor, daca ar sti adevarul despre originea lui.
Intre timp, Jane se straduia sa-i descrie tatalui ei ciudatul om-maimuta.

Clayton era si el de fata si asculta cu mare interes. Le desena chiar si o schita a straniei creaturi. In timp ce Clayton o acuza ca fabuleaza, din copac cobori Tarzan, dovada vie a celor spuse de Jane.

Jane aduse repede un aparat cu care proiecta imagini despre civilizatia umana, in fata ochilor uimiti ai lui Tarzan. Interesul lui pentru lumea oamenilor era mare, asa ca in curand Jane si Tarzan devenira prieteni nedespartiti. 

Cei doi invatau impreuna, unul despre lumea celuilalt. Dorinta cea mai mare a lui Jane era sa-i cunoasca familia, dar Tarzan o refuza mereu, spunand un singur cuvant:

- Kerchak!

Foarte curand, sosi corabia care trebuia sa-i duca pe profesor si pe fiica acestuia inapoi, in Anglia. Oferindu-i flori la plecare, Tarzan o indemna pe Jane sa mai stea.

- Dar… Dar eu… nu pot… zise ea cu lacrimi in ochi.

Planul marsav al lui Clayton .

Profitand de ocazie, Clayton ii spusese lui Tarzan:

- Poate ca daca Jane ar fi petrecut ceva timp cu familia ta de gorile…

Oare Jane ar sta in jungla daca ar vedea gorilele?" se intreba Tarzan.

Ar fi facut orice ca Jane sa ramana cu el! 

Tarzan le ceru ajutorul lui Terk si Tantor ca sa il indeparteze pe Clayton de terenurile locuite de gorile. Terk accepta cu greu si curand alerga prin jungla in haine omenesti.

- Imi vine sa-l omor pe Tarzan! ii marturisi ea lui Tantor.

Dar planul functiona perfect. Kerchak se lua dupa acel presupus om!
Drumul era liber, asa ca Tarzan ii duse pe profesorul Porter si pe fiica acestuia unde locuiau gorilele. Clayton ii urma indeaproape. Atat Jane cat si tatal ei erau incantati de lumea pe care o descopereau. Clayton era si el incantat, dar din motive diferite de ale celor doi. El era preocupat sa faca harta acelor locuri! Linistea se spulbera cand navalira in acele locuri Terk, Tantor si Kerchak, care era furios ca isi vede familia in compania oamenilor. 

In ciuda tuturor celor invatate, Tarzan il retinu pe Kerchak pentru a le da timp oamenilor sa se indeparteze. Mai tarziu lui Tarzan nu-i veni sa creada cum se purtase cu Kerchak, conducatorul familiei lui. "Doamne, ce facuse?"

Kala si celelalte gorile il priveau triste, in timp ce Kerchak il acuza ca si-a tradat familia.

Kala isi dadu seama de durerea si confuzia fiului sau. Stia ca venise vremea sa ii arate unde il gasise cand era doar un bebelus. Cu inima grea, Kala il conduse la casa din copac, unde gasira vechea fotografie, iar Tarzan putu sa vada cum aratau parintii lui si el, ca bebelus. Tarzan isi ia la revedere. 

Asa cum se temuse Kala, Tarzan credea acum ca locul lui era alaturi de oameni. Isi puse pe el hainele tatalui sau si se pregati sa se alature profesorului Porter si lui Jane in calatoria lor spre Anglia. Nu uita, totusi, sa o asigure pe Kala:

- Oriunde m-as afla, tu vei fi intotdeauna mama mea!

- Si tu vei ramane mereu in inima mea! zise Kala, stergandu-si lacrimile.

Jane si Profesorul Porter nu mai puteau de bucurie. Se urcara impreuna cu Tarzan la bordul corabiei care avea sa-i poarte spre taramuri civilizate.

Privind inapoi la locurile unde traise pana atunci, Tarzan isi lua la revedere de la jungla.

De pe faleza de deasupra plajei, Terk si Tantor priveau tristi pregatirile de plecare spre corabie si spuse cu naduf:

- Poti sa pleci, nu-mi pasa, baiat fara blana! Dar Tantor intelese prea bine cat era de trista maimuta Terk.

- Si mie o sa imi lipseasca tare mult! suspina el. 

La bordul corabiei se isca mare zarva. Clayton si oamenii lui pusera mana pe Tarzan, pe profesor si pe Jane.

Clayton le dezvalui planurile lui de a pune mana pe gorile si a le duce in Anglia pentru a le vinde.

- N-as fi reusit acest lucru fara ajutorul tau! ii spuse rautacios lui Tarzan.

De durere, Tarzan scoase un urlet salbatic.

Auzind urletul lui Tarzan, Terk si Tantor sarira in ajutorul prietenului lor. De acolo de unde era inchis, Tarzan spuse cu durere:

- Mi-am tradat familia, Kerchak avea dreptate sa nu ma considere unul de-al lor!

Deodata, Tantor sparse puntea si il elibera pe Tarzan. Cu noi sperante, Tarzan se lua dupa Clayton pentru a-i zadarnici planurile.