Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

18. Yoga în Upanişad, trad, Corina Delia Mătură şi Iulian Dragomir, Edit. Arhetip şi Renaşterea spirituală, Bucureşti, 1992.

19. Zimmer, Heinrich, Mituri şi simboluri în civilizaţia indiană, trad. Sorin Mărculescu, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1994.

O religie cu un Divin ipotetic:

BUDDHISMUL

Una din marile religii actuale, care prezintă multă atracţie în lumea occidentală, mai ales în cea a starurilor şi a vedetelor de tot felul, prin promovarea unei credinţe care vorbeşte de compasiune universală sau de şansa de a te reîncarna dacă perfecţiunea vieţii tale lasă de dorit, buddhismul reprezintă astăzi potrivit datelor statistice oferite de Enciclopedia Britanică¹⁸³ o religie cu aproximativ 360 de milioane de adepţi distribuiţi conform tabelului de mai jos.

Situaţia buddhiştilor în lume
Procente % din totalul populaţiei lumii	6 %
Africa	136.000
Asia	348.559.000
Europa	1.478.000
America Latină	645.000
America de Nord	2.132.000
Oceania	191.000
Număr de ţări în care se găsesc buddhişti	123
Total buddhişi în lume	353.141.000

Cea mai mare pondere o are buddhismul în ţări ca Thailanda, Cambogia, Laos sau Buthan¹⁸⁴, dar de asemenea se află în mare număr şi în Birmania sau Ceylon-ul unde populaţia buddhistă nu are această prezentare procentuală¹⁸⁵. O altă ţară buddhistă a cărei atracţie atât turistică, cât şi spirituală este remarcabilă , mai ales graţie lui Dalai Lama, este Tibetul, în care chiar dacă Dalai Lama nu mai are rezidenţa sa, rămâne totuşi patria de vis a buddhiştilor tibetani, atât prin frumuseţea locurilor, cât mai ales pentru arhaismul tradiţiilor locale şi modul de viaţă patriarhal în care trăiesc acei oameni ai munţilor.
ÎNTEMEIETORUL

Numele celui care a întemeiat această religie este Buddha, deşi acest apelativ este doar un calificativ („iluminatul”), pentru că numele adevărat al acestuia este Gautama Siddharta din clanul Sakyamuni. Despre precizarea timpului vieţii în care a trăit Gautama există mai multe variante: pe de o parte se vorbeşte despre anii 566-486 î.Hr. sau 642-543 î.Hr. cea mai veridică fiind a doua¹⁸⁶. Viaţa lui Buddha se prezintă în opt etape sau opt momente şi anume:

1. 
   Coborârea din cer a zeilor mulţumiţi. Prin naşterea lui Gautama se încheie un şir îndelungat de renaşteri de aşteptări a stării de boddhisatva¹⁸⁷. După Buddha, va veni Maitreya, acel Buddha al sfârşitului lumii, care va încheia procesul de reîncarnări.
   
2. 
   Intrarea în pântecele mamei sale. Este vorba despre naşterea sa trupească din mama sa Māyā, naştere care reprezintă ultima încarnare pământească.
   
3. 
   Naşterea lui Buddha. În ceea ce priveşte legenda naşterii putem spune următoarele: el se naşte din ramura Gautama (în limba sanscrită) sau Gotama (în pali), din familia princiară Sakya. Numele lui primit la naştere este Siddhārtha („cel care şi-a ajuns scopul”). Un alt nume sub care este cunoscut este cel de Sākyamuni („înţeleptul din familia Sākya”). Tatăl său se numea Suddhodana şi era rege al acelui ţinut, cu reşedinţa în oraşul Kapilavastu¹⁸⁸. Mama sa, pe nume Maya, îl concepe pe copil printr-o minune. Buddha intră în trupul mamei sale sub chipul unui elefant alb cu şase colţi de fildeş, fără ca aceasta să fi simţit vreo durere¹⁸⁹.
   

Naşterea ar fi avut loc în parcul Lumbini (25 de kilometri de oraş), unde mama, stând în picioare şi prinzându-se de crengile unui copac l-ar fi născut pe prunc, acesta ieşindu-i prin şoldul drept, fără a provoca durere. Parcul s-a umplut de lumină, venită de la boddheitatea lui Siddharta¹⁹⁰. Chiar la naştere ar fi venit special pentru acest lucru un mare ascet brahman, pe nume Asita, care ar fi profeţit despre prunc că acesta va atinge boddheitatea. De asemenea, la naşterea pruncului toţi demonii şi zeii s-au închinat în faţa lui.

Naşterea este legată de mitologie, care îl prezintă pe Buddha ca venit în lume în ultima sa încarnare, din spaţiul zeilor Tushita¹⁹¹, considerat ultimul stadiu al încarnărilor. El coboară în pântecele mamei sale sub forma unui elefant alb „ca zăpada sau ca argintul”¹⁹². Naşterea lui este de asemenea ciudată, deoarece mama lui îl naşte ţinându-se de creanga unui copac. Pruncul născut face imediat şapte paşi în cele patru direcţii cardinale, după care strigă că aceasta este ultima lui încarnare iar toate fiinţele şi chiar şi zeii cad înaintea lui şi i se închină. După şapte zile mama a murit iar pruncul va fi crescut prin grija unei surori a mamei sale, care va deveni ulterior călugăriţă, prima în comunitatea înfiinţată.

4.