Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

a. YAMA sau “înfrânările”, care sunt în număr de cinci:

-Ahimsa - “să nu faci rău nimănui”; asta înseamnă să nu faci rău nici unei fiinţe, deoarece în fiecare fiinţă se chinuieşte spre perfecţiune o fiinţă, ce se află încarnată în acea fiinţă.

-Sathya – “să nu minţi” înseamnă să spui permanent adevărul, nici măcar să faci glume pe seama cuiva;

-Asteya – “să nu furi” asta însenmând să nu iei niciodată ceea ce nu este al tău, nici măcar să pofteşti lucrul altuia, deoarece orice tendinţă de a te ataşa de un lucru fie el chiar şi al tău, înseamnă să te ataşezi de lume şi de suferinţa ei, care te va face să te renaşti încă o dată în ea şi deci să nu reuşeşti să te eliberezi din ciclul reîncarnărilor.

-Brahmacarya –“să nu fii desfrânat”, înseamnă de fapt să te eliberezi din sclavia instinctului¹⁵⁵. De asemenea orice ataşament faţă de femeie înseamnă o iubire a carnalului. Există şi o apropiere faţă de ea, dar în cadrul exerciţiului tantric, în vederea eliberării prin reţinerea fluxului seminal.

-Aparigraha – “să nu fii avar” deoarece orice ataşament faţă de avere nu dă posibilitate unei dezlipiri totale faţă de materie.

b. YAMA sau obligaţiile, pe care trebuie să le împlinească yoginul

-Obligaţia de a fi curat trupeşte şi sufleteşte deoarece energia pranică nu poate străbate un trup murdar. Excesele făceau ca pentru a-şi curăţa nările unii maeştri şi asceţi yogini să îşi introducă o bucată de pânză pe o nară şi să o scoată pe cealaltă; la fel şi în cazul curăţirii stomacului şi a intestinului.

-A fi calm este foarte important pentru un yoghin, deoarece prin acesta se creează starea necesară pentru exerciţiul concentrării. Orice tulburare nu-i dă şansa de a-şi retrage simţurile şi mintea în sine, în vederea dobândirii enstazei.

-Asceza este de fapt “un fel de seninătate eroică, un fel de stoicism în faţa vieţii, deoarece toate acestea nu sunt importante pentru cel care doreşte să se elibereze, deci omul nu trebuie să se ataşeze sau să fie afectat de ele. Cu cât eşti mai detaşat de lume, de haine sau de hrană cu atât eşti mai liber pentru a putea să te eliberezi.

-Studiul – înseamnă o pregătire intelectuală asupra acestui important şi unic moment religios. Trebuiesc evident citite nu cărţile culturii mondiale sau cele ale creştinismului, de exemplu, ci cele care oferă informaţii despre sistemele yoga, despre maeştrii yoghini sau despre filosofia religioasă indiană, pentru a fi permanent în duhul acestei ideologii.

-Devoţiunea – înseamnă închinarea la un dumnezezu. Aici intervine o speculaţie a maeştrilor yoga şi anume: dacă discipolul este un oriental devoţiunea se va face către Işvara, dumnezeul yoginilor. Dacă însă discipolul este creştin, iar maestrul îl descopere ancorat în credinţa lui, i se va recomanda ca închinarea să o presteze spre Iisus, ba mai mult se va încerca să se demonstreze că Iisus Hristos a fost un avatar divin şi un maestru yoga, care “se retrăgea spre meditaţie” deci spre a practica yoga (?!?).

c. ASANA sau poziţionările, aşa-numita “gimnastica corporală”¹⁵⁶. Există nenumărate astfel de poziţii în yoga¹⁵⁷, în care yoginul trebuie să-şi aşeze trupul pentru a se putea concentra mai uşor. De fapt se recomandă ca această poziţie să fie cea în care trupul opune cea mai puţină rezistenţă, o poziţie comodă, care să nu deranjeze în timpul exerciţiului, dar în acelaşi timp să nu împiedece circulaţia fluxului pranic¹⁵⁸. Există mai multe poziţii în yoga. Asanele poartă denumiri ca: poziţia “lotusului” (Padmasana), poziţia “cobrei”, “Thalasana” (palmierul), “Vajrasana” (fulgerul), “Triconasana” (triunghiul), “Scorpionul”, “Plugul”, “Arcul”, “Lăcusta”, “Mortul”, etc. Cea mai des utilizată de yoghini este poziţia palmierului, deoarece coloana vertebrală stă dreaptă pentru ca energia kundalini să poată urca din chakră în chakră. Pentru a permite avansarea spre controlul psiho-mentalului, asana trebuie executată fără efort şi să fie stabilă şi agreabilă¹⁵⁹. Mircea Eliade consideră asana ca fiind “primul pas concret făcut în vederea abolirii modalităţilor existenţei umane (…) Ea pune capăt mobilităţii şi disponibilităţii corpului, reducând infinitatea de poziţii posibile la o singură postură, arhetipală, iconografică”¹⁶⁰.

d. PRANAYAMA sau controlul respiraţiei este o disciplinare a respiraţiei, care urmăreşte realizarea “reţinerii suflului” (kumbhaka). “După cum asana reprezintă refuzul mişcării, pranayama reprezintă refuzul respiraţiei”¹⁶¹. Pentru un yoghin pranayama are o valoare mult mai mare decât simpla reţinere a respiraţiei, căci ea reprezintă controlul pranei, a energiei care stă la baza oricărui proces de mişcare a omului¹⁶². Prana se poate lua de către organism din alimente, din apă sau din aer. Exerciţiul pranayamei se realizează prin reducerea la minim al fluxului de aer respirat, scăzând frecvenţa respiraţiei. Ritmul respiraţiei se încetineşte, în procesul inspiraţie-reţinere-respiraţie. Reuşita poate fi mai uşoară dacă în paralel cu respiraţie se recită o mantră, cum ar fi de exemplu “SA-HAM” ( eu sunt El) sau “OM”(AUM).