Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

Creştinismul a pătruns în Japonia prin navigatorii spanioli şi cei portughezi. Numele care a rămas emblematic în aria misionarismului creştin catolic, a fost cel al iezuitului Francisc Xavier. Sistemul lui a reuşit să convertească în secolul al XVI-lea peste 200.000 de japonezi, care ulterior au fost persecutaţi. În anul 1597 sunt ucişi la Nagasaki 26 de creştini japonezi, însă apogeul persecuţiilor este secolul al XVII-lea când se introduce ritualul efumi, care cerea străinilor că calce peste tăbliţele de cupru, numite fumie, care aveau gravate chipul Maicii Domnului, lucru pe care un catolic pios nu l-ar face. Pentru următorii 300 de ani, creştinismul aproape că dispare din Japonia. Se pare că şi creştinii au avut partea lor de vină, deoarece au încercat să impună un creştinism prin abordarea liniei politice şi nu a conştientizării oamenilor simpli. Încercarea de a provoca o răscoală, în anul 1637 a dus deci la apariţia acestui sentiment anti-creştin, care era coroborat cu ideea că tot ceea ce este creştin vine cu scopul colonizator, aşa cum se vedea în alte ţări din Asia.

Evident că societatea supra-tehnicizată a japonezilor i-a laicizat şi pe ei, deşi nu au fost niciodată prea evlavioşi, făcându-i să vadă în elementul religios ceva tradiţional, pitoresc şi relaxant. Pelerinajele, aşa cum am amintit, sunt acele locuri în care oamenii se duc să contemple armonia şi simplitatea la ea acasă.

Lumea japoneză a devenit o lume a fotografierii locului sacru şi nu a trăirii emoţie divine. Din păcate, acest pericol ne paşte pe toţi cei care pierdem sentimentul religiosului şi îl coborâm la dimensiunea turismului în locuri mirifice şi pitoreşti.

CONCLUZII FINALE

Lumea religioasă cotemporană pe care am încercat să o expun atât în istoria ei, cât şi în problemele ei actuale, ne oferă o idee destul de sumbră asupra liniei spre care se va orienta lumea viitorului. Eu am expus cu lejeritate doar latura religioasă clasică, urmând ca într-o altă lucrare, pe care mi-o propun să expun o paletă cât mai vastă a mişcărilor religioase nou apărute, care au început să bulverseze şi societatea românească.

Mişcarea iniţiată de Vatican de a realiza acele întruniri de la Assisi între factorii de conducere ai marilor religii este, consider eu, foarte benefică. Chiar dacă nu se va ajunge la mutaţii spectaculoase din domeniu doctrinar, totuşi pentru aceste religii este bine să se cunoască, să se ajute să treacă peste traumele sociale din ţările lor. Oricum misiunea lor în a elimina stările de conflict este foarte importantă. Trebuie demonstrat că nu există nici o justificare în cărţile sacre ale tuturor religiilor, care să argumenteze războiul dintre popoare; că orice argument religios este fals şi nu reprezintă voinţa Divinului.

Din păcate, trăim într-o lume în care politicienii ascultă doar protocolar vocea religiilor însă gândurile şi faptele lor sunt foarte departe de ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Este munca şi misiunea viitoarelor generaţii de teologi, care să conştientizeze vocaţia de oameni ai iubirii, aşa cum ne-a creat Dumnezeu şi să respectăm modul de credinţă şi de viaţă a oricărui popor şi civilizaţii. Misiunea mea de creştin, care ar dori ca oameni să ajungă la „cunoştinţa adevăratului Dumnezeu”, nu se poate face decât într-un singur mod: prin exemplu vieţii mele. Orice altă misiune de atragere în care apar elemente machiavelice sunt destinate distrugerii stării şi aşa destul de şubrede a echilibrului lumii religioase contemporane.

Evident că nu se renunţă la poziţia creştină şi nimeni nu devine pro… altă religie. Consider că Dumnezeu ne-a oferit nouă, românilor, cea mai sigură cale de mântuire. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fiu indulgent cu cei care au alte credinţe şi să nu încerc convertiri talibanice. Iubirea şi transfuzia de iubire este argumentul singurei misiuni creştine. Este singura care dă rod şi care face ca oamenii că ajungă la cunoaşterea adevărului nu cu mâinile pătate de sânge sau prin profitarea de starea lor de sărăcie, care este compensată cu ajutoare materiale cu scop prozelitist.

Domnul iubirii, Iisus Hristos a împlitit jertfa Sa prin cuvintele iubirii: Tată, iartă-i! Lumea, care încă mai foloseşte religia ca argument al războiulu,i a demonstrat că Tatăl trebuie să ierte, deşi fiii Lui nu doresc să ierte. A fost suficient o singură jertfă pentru ca oamenii să fie buni şi să nu se mai tulbure: jertfa lui Hristos. Nici un alt sânge nu mai trebuie să mai curgă în afară de sângele euharistic al lui Hristos.

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ:

1. 
   Anghelescu, Nadia, Introducere în islam, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993.
   
2. 
   Antes, Peter u. a., Der Islam. Religion-Ethik-Politik, Kohlhammer Verlag, Berlin - Köln – Stuttgart, 1991.
   
3. 
   Arkoun, Muhammad, Hassan Askari, Les Musulmans, col. „Verse et controverse”, ED. Beauchesne, Paris, 1971.
   
4. 
   Armstrong, Karen, Islamul – o scurtă istorie, trad. Claudiu Vereş, ED. Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2002.
   
5. 
   Arnaldez, Roger, L’Islam, Ed. Desclee de Brouwer, Paris, 1988
   
6. 
   Benjamin, David, Muhammad in der Bibel, SKD Bavaria Verlag, München, 1992.
   
7. 
   Bozaru, Dan, Elemente fundamentale în practica Yoga, Colecţia Trika, Bucureşti, 1992.
   
8. 
   Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, trad. Gh. Guţu, Edit. Academiei, Bucureşti, 1973.
   
9. 
   Carré, Olivier, L’Islam laïque, Ed. Armand Colin, Paris, 1993.
   
10.