Pr. Prof. Dr. Dorin Oancea Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" a ulbs curs I. F. R. an IV, 2009/2010 teologia religiilor dragi mai tineri colegi în ale teologiei

În cele ce urmează nu apar problemele enumerate mai sus şi tratate toate la curs, amănunţit. Va trebui să vă completaţi notiţele unii de la alţii. Este abordată doar problema drepţilor.
Legămintele dintre Dumnezeu şi oameni.

Dumnezeu a încheiat diferite legăminte. Urmaș Îiși pârtăș Îi acestor legăminte capătă caracter de drept. Toți sunt pârtăși la legământ, toți sunt drepți, pe de altă parte ei sunt drepți în raport cu legămintele diferite închinate de Dumnezeu cu oamenii. Toți oamenii într-o formă sau alta derivă dintr-un legământ. Toți oamenii se găsesc în solidaritate cu Noeși toți descind lui, beneficiază de legăminte. Legământul în condițiile normalităț Îi umane nu se referă doar la viaț A seculară, ci în foarte mare măsură legământul este o expresie a unei comuniuni cu Dumnezeu pe care o încadrăm în sfera religiei.

Există o situație în care Avraam cu legământul său se întâlneș Te cu o persoană din alt spațiu (Melchisedec). Cei doi reprezintă cele două entități social, politiceși religioase. Avem de a face cu două spaț Îi teocosmice, Melchisedec a dezvoltat împreună cu cetatea sa (Salem) ca un spațiu teocosmic cu o valoare cel puț În egală cu cea a lui Avraam, care îi dă zeciuialăși primeș Te binecuvântare. Avem două trăsături. Avraam este deja ales pentru o slujire particulară. Melchisedec are în mod evidentși el o slujire profetică. Amândoi sunt pârtăși la legământul lui Noe. Pe lângă concluziile lor personale împartăș Esc amândoi condiția de drept.

Iov este un alt exemplu de drept din afara spațiului teocosmic avramit. Dreptul se distinge prin faptul că atât cât îi este posibil îl recunoaș Te pe Dumnezeu ca începutul tuturor lucrurilor.

În vechimeidentitatea etnică era asociată cu cea religioasă= drepț Îi (reprezentanț Îi unor popoare). Termenul drept se referă la toate persoanele din toate popoareleși religiile însă cu rezerva că nu toți aparținătorii religiilor sunt drepți d.p.d.v. al religiei respectiveși între creș Tini există grade diferite de trăire a unei vieți drepte.

Concluzia 1: drepț Îi V.T se regăsesc în toate religiile vechi testamentare respectiv în toate spațiile teocosmice ale V.Tși sunt persoane care împlinesc regulile de comuniune rânduite de Dumnezeu în acel spațiu.

Există situaț Îi în care Hristos recunoaș Te dreptatea unor persoane provenite din alte religii (femeia samarineancă, sutăș Ul Corneliu). Între drepț Îi altor popoare poate fi găsită o altă credinț Ă mai puternică decât în cadrul poporului ales cu rol determinant înistoria mântuirii.

Orice potențial de superioritateintrinsecă este răsturnată. Sfântul Grigorie de Nyssa,interpretând fuga din Egipt se referă la furtul obiectelor de valoare din casele egiptenilor. Sf. Grigorie spune că e vorba de bunurile spirituale ale egiptenilor.

Concluzia 2: în toate religiile pământului există drepți în virtutea participării lor la unul dintre legămintele pe care le-a întemeiat Dumnezeu cu oamenii de-a lungul a ceea ce noi numimistoria mântuirii.

În legătură cu aceș Ţi drepți trebuie notatși faptul că marea lor majoritate nu aveau habar de existenț A poporului evreuși totuși oamenii beneficiază de calitatea de drept.

După venirea lui Hristos celor din alte spaț Îi teocosmice nu li se poate aplica altă regulă decât contemporanilor evreilor (în măsura în care nu-l cunosc pe Hr.) Argumentul se aplică până la sfârșitul lumii. Toți cei care își împlinesc îndatoririle religioase ale propriilor lor spaț Îi teocosmice. Completare-a o situație de simultaneitate în cadrul drepțiloriacov care moș Teneș Te legământul de la tatăl săușiismail căruiai se întrevede un viitor măreț.

Faptul că drepţii sunt scoşi diniad de Domnul Hristos este documentat scripturistic lai Petru 3,19-20: "... s-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,/

20/Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe..."

Există şi un text liturgic ("în mormânt cu trupul îniad cu sufletul, în răi cu tâlharulș Ezând pe tron de-a dreapta Tatălui), care sintetizează problematica prezenț Ei lui Hr. Îniad.

După cum se vede, îni Petru 3, 19 Hr. Se întâlneș Te directși propovăduieș Te. Propovăduirea se realizează de la persoană la persoanăși urmăreș Te transmiterea unui mesaj esențialț Întind întotdeauna receptarea mesajului de către celălalt.

Noiș Tim lucrarea lui Dumnezeu de propovăduire la nivel terestru, pe de altă parte avem universul întâmplărilor trăite de Hr. Pe pământ, însă Sf. Scriptură redă esențialul. Tot aș A trebuie să înț Elegemși propovăduirea Mântuitorului diniad. Nu trebuie să ne uităm că în primul caz avem 3 aniiar în cel de-al doilea 3 zile.ideea e că Mântuitorul trebuia să se facă cunoscut. Mântuitorul a propovăduitșii-a convins pe cei de acolo.Și în tradiție s-a conturatideea că Sf.ioan Botezătorul a fost înaintemergătorul Domnuluiși îniad. Deci trebuie să neimaginăm această întâlnire ca o întâlnire personală dar suficientă ca cei de acolo să-L înț Eleagăși să perceapă mântuirea.

În acest context extindemideeainclusivistă a comuniunii subliminale cu Hristos şi asupra celor diniad, ceea ce ne permite să constatăm că şi cei înlănţuiţi acolo comunică subliminal cu Hristosși primesc un răspuns, astfelși cei înlănț Uiți pot comunica cu Hr. Pe această bază pot recepta propovăduirea lui şiintră în comuniune cu el.

Învăț Ătura despre pogorârea laiad este receptatăși de sfinț Îi părinți. Cateheza a patra a Sf. Chiril alierusalimului întrebările sale lămuresc faptul că Hristos nu e venit doar pentru mântuirea creș Tinilor.

Sf. Chril alierusalimului, Catehezele, Editurainstitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, CatehezaiV 113-114: S-a pogorât în cele mai de jos ale pământului, ca să răscumpere şi pe cei drepţi de acolo. Spune-mi: Voiai oare ca cei vii să se bucure de har, cu toate că cei mai mulţi nu erau cuvioşi,iar cei închişi de la Adam de multă vreme să nu dobândească libertatea? Profetulisaia a propovăduit cu mare glas atâtea despre dânsul. N-ai fi David şi Samuil şi toţi profeţii şi însuşiioan, care l-a întrebat prin trimişii săi: "Tu eşti cel ce vine sau pe altul să aşteptăm?" (Matei XI, 3) N-ai fi voit să se pogoare spre a liberă pe unii ca aceştia?

- Descendenţii lui Adam amintiţiimplicit sau explicit sunt drepţii, mai cuvioşi prin faptele lor, specifice propriului spaţiu teocosmic, decât contemporanii care îl aud pe Hristos şi îl acceptă, deşi sunt mai puţin virtuoşi decât înaintaşii. Concluzie: drepţii vor fi mult mai dispuşi să îl accepte!

- A nu accepta răscumpărarea drepţilor ar constitui o lipsă de coerenţăinternă

predica este realizatăiniţial de Sf.ioan Botezătorul ca înainte vestire (cf. Origen, 235, Troparul Sf.ioan,

Sf.ioan Damaschin, Dogmatica, Editurainstitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1943, ediţiaiI-a,iII, 29 - Despre pogorârea îniad, p.273 - 274: "Sufletul îndumnezei se pogoară îniad, ca după cum celor de pe pământ a răsărit soarele dreptăţii (Maleahi,iV, 2), tot astfel s strălucească lumină şi celor de sub pământ şi care stau în întuneric şi în umbra morţii (Lucai, 79;isaiaiX, 2); ca după cum a binevestit pacea celor de pe pământ, slobozenie celor robiţi, vedere celor orbi (Isaia LXI, 1; LucaiV, 18) şi celor care au crezut a devenit pricina mântuirii veşnice,iar celor care n-au crezut, mustrare a necredinţei, tot astfel şi celor diniad. "Pentru că lui să se plece tot genunchiul celor cereşti, celor pământeşti şi celor dedesubt" (FilipeniiI, 10). Şi astfel a slobozit pe cei legaţi din veci şiiarăşi a revenit dintre morţi, deschizându-ne calea către înviere."

Avemimaginea unei propovăduiri complete a Mântuitorului îniad care presupune adeziune, convingere. E greu de înț Eles dacă ne gândim la delimitarea temporală a propovăduirii: pe de-o parte avem trei ani pe pământ, pe de altă parte 3 zile îniad. Dificultatea aceasta nu e greu de depășit pt. simplu motiv că noi nuș Tim în nici un fel care sunt realitățile perceptibile ale sufletului aflat pe celălalt tărâm. De fapt nuș Tim nici în stadiul actual al existenț Ei de ce suntem în stare noi înșine. Pe altă parte există o puținătate deinformaț Îi diniad. Pe de altă parte însuși termenul de zi este foarte reflexibil (vezi referatul creației).

O altă problemă este modul de ființ Are pe tărâmul celălalt. Însă dincolo de aceste aspecte rămâne constatarea că cele 3 zile sunt suficiente pt. a împlini lucrarea mântuitoare. Aceste 3 zile se extind asupra întregului segment de timp de la facerea lumii până la momentul morț Îi lui Hr.; pe lângă această componentă în timp, în aceste 3 zile mai este cuprinsă suma tuturor spațiilor teocosmice. Aceasta înseamnă o realitate a comuniuniiși o sumă a tuturor existenț Elor teocosmice. Toți oamenii care au trăit vreodată sunt vizați de lucrarea Mântuitorului Hr. Propovăduite deiisus Hristos în aceste 3 zile.

În actul Cincizecimii avem o cheie de înț Elegere analogică a ceea ce s-a întâmplat în acele trei zile. Aș A cum cuvântarea apostolilor e înț Eleasă de toți participanț Îi în cheia lor de înț Elegere tot aș A cei ce aud cuvântul propovăduit de Mântuitorul au o experienț Ă personală celei de la Rusalii. În acest teritori u (aliadului) avem de-a face cu drepți, semi-drepți, nedrepți, situație similară cu a noastră. Orice comuniune va prezenta o varietate care doar d.p.d.v. stilistic o poți categorisi pornind de la premisa că Mântuitorul s-a adresat tuturor.

Mântuitorul se adresează tuturor cu deosebirea că faț Ă de propovăduirea pământească auditoriul de aici einfinit mai mare fără distincție de spațiuși timp (nu există om care să nu fi auzit cuv. Mântuitorului). În felul acesta avem d.p.d.v. al pluralismului religios o certitudine mesajul creș Ţin se adresează întregului pământ. Mântuitorul îi scoate din lanț Uliadului de drepți (oameni care își respectă regula propriului spațiu teocosmic) Mântuitorul propovăduieș Teiar cei de acolo aderă sau nu. Cei ce acceptă-drepț Îi.
Pogorârea laiad şi oamenii care au trăit după Înviere. Această situație vizează trecutul. În momentul în care Sf. Pavel abordează problema păgânilor care fac din fire cele ale legii el se situează dincolo de momentul pogorârii laiad, are în vedere o situație de după moarteași învierea Domnului. El extinde lucrarea despre care am vorbit asupra unui moment ulterior fără a-i preciza termenul limită. Păgânii vor fi judecați după legea spațiului teocosmic propriu,iar drepț Îi spațiilor respective vor fi în comuniune cu Hr. În condițiile în care toți vor auzi propovăduirea lui Hristos această situație va fi deci extinsă asupra tuturor timpurilor până la sfârșitul timpului; toți vor avea ocazia să asculte propovăduirea lui Hristos după trecerea lor la cele veș Niceși răspund atât drepț Îi câtși unii dintre creș Tini.

Pentru creș Tini trebuie să fie mereu în minte că orice om se poateispăși într-un moment relativ scurt de toate relele existenț Ei sale (ex: tâlharul de pe cruce). Ceea ce e valabil pt. tâlharul de pe cruce e valabil pt. orice tâlhar din lume. Trebuie să-iincludem în posibilitate mântuirii chiarși pe cei care ne fac rău.

Extinderea acestui mesaj creș Ţin la toate neamurile trebuieținut strâns în limitele personalismului creș Ţin. În momentul în care spunem că Hristos propovăduieș Te tuturorși aș Teaptă de la ei un răspuns afirmăm că între Hristosși aceș Ţi oameni există o relație de comuniune personală pe care o traducem în termenii euși tuși pe care analogic o trăim în momentul împartășirii. Comuniunea această personală nu este uniformă. E înseamnă dialogși realitate (o realitate concretă nuideală) ne dăm seama din momentul convorbirii lui Hristos cu tâlharul, care nu echivalează cu cea pe care o are cu apostolii. Cea a tâlharului nu einferioară valoric, însă cei trei ani petrecuți de Hristos cu apostolii, toate cuvintele de învăț Ătură, petrecerea lor împreună îmbinată de gesturileși cuvintele Mântuitorului nu se estompează. Multe locuri din casa Tatălui înseamnă diferite grade de comuniune, particularizarea personală pluralități ale comuniuniiși pluralități ale receptării Lui că Mesia. Personalismul creș Ţin ne confruntă aș Adar nu doar cu un dialog a lui Hristos cu fiecare om, ciși cu o specificitate a acestui dialog cu fiecare spațiu teocosmic.
Aprofundarea continuă a comuniunii cu Hristos nu este valabilă doar pt. cei de aici ciși pt. cei de dincolo. E valabilă pt. tot sufletul creat de Dumnezeu. Noi avem tendinț A de a simplifica complexitățile. Reducem evenimentele superioare la cele esențiale, fără a sesiza particularitățile acelor evenimente pe care le-am descompus. Noi tindem să comprimăm întreaga existenț Ă. Aceasta e un lucru benefic cu condiția ca acele particularități să rămână cumva prezente în conș Tiinț A noastră. În general referindu-ne la credinț A noastră, avem tendinț A de a face afirmaț Îi de genul: "noi creș Tinii spunem..." din care s-ar deduce că noi gândim cași creș Tini întotdeauna în același mod. Există însă cazuri când ne referim în mod particular. De aceea o afirmăție generală (surprinsă în dimensiunea colectivă a creș Tinismului) trebuie să surprindăși aspectul particular fiecare dintre noi trăim în mod unic relația cu Dumnezeu.

Duhovnicul trebuie săș Ţie care e traseulindividual al fiecărui suflet care vine să se mărturisească. În această relație apare cu pregnanț Ă particularizarea de care vorbeam. Nu există doi creș Tini cu o viaț Ă duhovniceascăidentică. Existenț A complet creș Tină a adus-o doar Hristos; noi toți ceilalți aproximăm diferite componente ale existenț Ei creș Tine într-un anumit gard, având conș Tiinț A că niciodată nu vom ajunge la același nivel în toate laturile existenț Ei. Preotul nu face altceva decât să parcurgă împreună cu penitentul traseul vieț Îi acesteia, făț Ă de psihoterapeut, plusul preotului este acela că elș Ţie că răul nu e ceva suprapus omului, ci că originea sa este într-o forț Ă malefică (diavolul) care acționează în mod real ca răul să rămână în suflet. Maiș Ţie că acest rău nu poate fi învins prin forț E proprii, ci are nevoie de comuniunea cu Hristos. Rugăciunea permanentă îi dă preotului puterea să pătrundă în sufletul celuilalt pt. ca credinciosul să descopere el însuși pe Hristos înlăuntrul preotului. Preotulș Ţie diferenț Ele mari dintre credincioși dar nu le judecă pentru a le condamna ci doar constatăși lucrează pentru vindecare cu ajutorul harului.

Alteritatea aceasta capătă o dimensiune cu totul particulară prin trăirea noastră zilnică,inclusiv în plan duhovnicesc.

Această realitate a diferenț Elor duhovniceș Ţi dintre noi trebuie să fie profund prezentă în noi pt. a ne înț Elege mai bine, pt. a-l înț Elege pe celălalt mai bine, și în cele din urmă pt. a-l acceptași împlinii pe celălalt aș A cum este el. Împlinirea noastră se va realiza în eshaton unde ne vom întâlni fiecare cu același Domniisus Hristos. Fiecare dintre noi vaintra în comuniune potrivit cu bagajul de plecare. Conș Tiinț A acestui lucru trebuie să aibă darul să alunge orice gând de trufie creș Tină din viaț A noastrăși să ne aș Eze într-o smerenie perpetuă.

Concluzia: diversitatea religioasă generează, în chip similar cu diversitatea creș Tină, niș Te realități de comuniune diferențiate. Nu toți vom avea aceleași organe perceptive pt. Hristos. Pornind de la ceea ce este comuniuneași ceea ce particularizează pe fiecare îninteriorul religiei respective, înț Elegși răspund cuvântului lui Hristos. Aceasta înseamnă personalismul creș Ţin în Teologia Religiei şi în filosofia religiei, a cărei parte este.

Hristos se adresează oamenilor de toate religiile, în veacul de apoi într-o manierăinteligibilă pt. fiecare suflet în parte care poate răspunde sau nu acestui cuvânt. Urcuș Ul duhovnicesc nu încetează în momentul morț Îi, ci continuă în permanentă adâncimeși după aceea. Acest pluralism creș Ţin ne confruntă cu două exigenț E cea a toleranţei şi cea a misiunii.

Toleranță și misiune
Cuvântul toleranță sună de regulă foarte frumos, însă are de multe ori șI o conotație oarecum peiorativă la adresa celui care se bucură de această toleranț Ă. Această posibilitate trebuie eliminată din start, încărcând cuvântul cu maximul valoric. În acest context toleranț A creș Tină ortodoxă înseamnă în primul rând acceptarea cu smerenie a propriei condiț Îi. Acest sentiment trebuie îngrijit cu perseverenț Ă, trebuie cultivat pt. că fiecare dintre noi este supus unor atacuri permanente de falsă valorizare a supunerii noastre faț Ă de celelalte religii, falsă valorizare manifestată încă de apostoli ("care va fi cel dintâi înimparăția cerurilor") Sf. Evanghelii ne confruntă cu exempleși semnificative pt. existenț A duhovnicească.

În cazul nostru acea discuție despre întâietate nu este pusă aleatoriu acolo ci are scopul de a trezi smerenia. Smerenia trebuie cultivată, ea nu ne stă la dispoziție tot timpul; atunci când spunem că principala trăsătură a toleranț Ei este smerenia, avem în vedere o dispozițieinterioară care mulț Umeș Te pt. darul existenț Ei meleși a celuilalt, realitate ce trebuie să o conș Tientizeze în permanenț Ă. smereniaimpune de asemenea faptul că Dumnezeu este drept, Dumnezeu nu aș Ează un om în sectorul mântuiriiși pe altul în afara lui. Smerenia mă trimite automat la o perspectivă nouă asupra celuilalt. În celălalt mă întâlnesc cu proniatorul meu, prin rugăciuneși pocăinț Ă pătrunde treptat prin comuniune cu Hristos în aceea zonă duhovnicească în care să mulț Umim lui Dumnezeu pentru fiecare ființ Ă întâlnită. Toleranț A creș Tină este în primul rând mulț Umirea pentru darși bucuria întâlnirii cu creatorul. Dacă luăm în considerare realitatea faptului că Hristos comunică subliminalși cu ceilalți oamenii din celelalte religii, atunci treptat noi ajungem să realizăm toleranț A. Toleranț A nu este un decor al existenț Ei creș Tine ci reprezintă o atitudine real profundă a omului care își asumă în totalitate pe Hristosși nu se limitează la valorizare. Pe de altă parte însă existenț A creș Tinismului areși dimensiunea chemării la comuniune.

Misiunea - o dimensiune de la care nu putem face nici o clipă rabat având poruncă dumnezeiască de ai chema pe ceilalți la comuniunea cu Hristosși cu cei care sunt deja în comuniune cu el.

Misiunea creș Tină nu are sub nici o formă voie să încalce principiile toleranț Ei enumerate mai înainte. Ele sunt realități complementare ale aceluiași întreg. Ca atare pricipiul misiunii - "aș A să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor" (expresia vieț Îiinterpersonale cu celălalt, cu Dumnezeu). Mântuitorul ne spune că viaț A dintre noi să fie de aș A manieră aș Ezată în comuniune cu Dumnezeu încât privind ceilalți să caute să descopere care este temeiul acestui mod de viaț Ă, care este sursa de putere lăuntrică a acestui mod de viaț Ă - mântuirea este în permanenț Ă oinvitație cași alți să mă vadă.

Dacăținem seama că principiul toleranț Ei mă trimite la întâlnirea cu Hristos în celălalt, misiunea mă trimite la o pârtășie deplină cu celălalt, cu încrederea că dacă Dumnezeu voieș Te va determina transformarea sa.

Acesta vă exclude misionarizarea forţată a cuiva aflat în afara perimetrului meu. Lucrez cu credinț A că atunci când va fi vremea pentru persoana respectivă, va preamări pe Dumnezeu pt. faptele mele încadrate în comuniunea ortodoxă.

Din ce cauză mai e necesară misiunea în momentul în care drepț Îi se vor întâlnii cu Hristos în cealaltă viaț Ă?

Răsp.: purși simplu pentru că deschiderea faț Ă de ceilalți, dorinț A de ai face pârtăși la propria experienț Ă de comuniune experienț Ă de comuniune, aici în această viaț Ă reprezintă o împlinire a poruncii străvechi de stăpânire a pământului. Atunci când încerc să conving pe celălalt pot să o facși dintr-unimbold autarhic (trebuie evitat).

Trebuie să ne aș Ezăm în parametrii corecțiși primul parametru este cel dat la creație: "creș Tețiși vă înmulțițiși stăpâniți pământul" (responsabilitatea pt. toate făpturile încredinț Aţe spre vieț Uire).

Cât suntem pe pământ avem datoria să lărgim cât de mult această sferă. Avem un reper care să ne smerească, viaț A Domnului Hristos care în 3 ani a propovăduit în lungși în lat, dar S-a smerit, să nu forț Eze niciodată o rază de acțiune. Pe cruce Mântuitorul face un exercițiu de stăpânire, limitele timpului Său. Exemplul Său trebuie să fie călăuzitorși-n misiuneși-n general în eforturile noastre cre știne, asta însemnând lucrarea cu dinadinsul cu conș Tiinț A că respectăm porunca primului începutși porunca celui de-al iI-lea început (porunca de a misionariza). În acest timp există șTiințA că voințA mea nu coincide întotdeauna cu cea a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi forț At să realizeze lucrări măreț E atunci când nu este momentul pentru aș A ceva. Dumnezeu nu descoperă totul deodată = trebuie să deprindem exercițiu iertării și pentru lucrarea misionară.

Relația dintre religios și politic
Două puncte deinteres:

 Ce trebuie să predomine...

 O problemă apologetică.

Problema apologetică esteimportantă deoarece există acuzați ce au darul să submineze Biserica ceea ce ar fi fatal într-o epocă secularizată în care oamenii au nevoie de lucrarea Bisericii.

Pentru a înț Elege raportul acesta concret trebuie să fim conș Tienți de unitatea existenț Ei umane. Referatele asupra creației ne arată o existenț Ă umană în care întoarcerea spre Dumnezeuși întoarcerea pe care o trăieș Te omul în viaț A de zi cu zi sunt complementare. Dacă primim religiosul ca o orientare a omului pre sacruși politicul ca o necesite a orientării omului spre lume = religiași politicul reprezintă 2 dimensiuni complementare ale existenț Ei umane. Această concluzie se întemeiază pe realitatea de comuniune a primului spațiu de comuniune a existenț Ei paradisiace = are o valoare de principiu.

În această realitate complementară a spațiului paradiziac nu predomină o orientare asupra alteia. Omul e trupși sufletși aceasta oș Tim cel mai bine din faptul că Hristos, elementul definitoriu al întregii creaț Îi, a fost om. În momentul în careintervin parțializărileși falsele valorizări automatintervine o stricare a raportului dintre religieși politic. Omul nu maiș Ţie săidentifice bineleși să separeu răul, fiind prins într-un vast mecanism în care mă auto-supradimensionează în defavoarea celuilalt. (religia mea e mai bună... politica mea e mai bună...)

În sfera religiosului, îndreptarul nostru esteinterior mântuirii care ne confruntă la un moment dat cu o societate teocratică. Sunt exemple de împlinire a lui Dumnezeu pe toate planurile existenț Ei civile (potopul, porunca dată lui Moise de a omorî prin lapidare pe cei care încalcă anumite percepte ale legii) = între aceste 2 există o discrepanț Ă: după potop Dumnezeu face promisiunea de a nu mai pierde pe oameni,iar lui Moise îi dă poruncă resp. = principiul teocratic nu e unul definitiv, ci o etapăintermediară pentru plinirea vremii.

Relația dintre Biserică și Stat
În ce priveș Te relația între religiosși secular am arătat în primul rând că ea e priviyăși-n perspectiva spațiilor teocosmice. Există spaț Îi teocosmice religioaseși seculare.ideea este că cele 2 sunt complementare. Cu alte cuvinte coexistăși se raportează unul la celălalt în permanenț Ă. Aceasta coexistenț Ă face ca într-o anumită situație în prim plan să se găsească elementul religiosiar în plan secundar cel secular, șiinvers. În alte situați se gaşeș Te elementul secularși în plan secund dar fără să lipsească cel religios. Am amintitși o situație oarecum particulară în care planul religios asimilează cvasi-n totalitate planul secular. Astfel se generează societatea teocratică, care reprezintă un caz particular dinistoria mântuirii. E un caz particular în sensul pregătirii poporului alesși a neamului omenesc în ceea ce priveș Te venirea Mântuitorului.

Societatea teocratica - societateaislamica,iudaismul ortodox. Arabia saudită - cel mai riguros statislamic.