3. Universalitatea. Aceasta are mai întâi un sens extensiv: Biserica e universală, întrucât e destinată tuturor oamenilor, de peste tot şi de totdeauna. Universalitatea în acest înţeles exprimă ideea că Biserica rămâne în tot timpul şi în tot locul aceeaşi în opoziţie cu Bisericile eretice. Termenul „katholiké” – „sobornicească” arată că Biserica stă pe temelia soboarelor ecumenice, universale. Teologii ruşi dau însă cuvântului sobornicitate („sobornost”) înţelesul de comuniune. Biserica Ortodoxă realizează comuniunea perfectă între membrii ei, aceştia nu stau ca persoane singulare în Biserică ci într-o pluralitate organică, legaţi prin iubire. Această koinonia formează fiinţa Bisericii.
Ştefan Ţankov observă că termenul grec „kathólos” înseamnă un întreg care nu se schimbă în fiinţa lui prin împărţire; e un întreg care şi în cea mai mică parte păstrează aceeaşi fiinţă. Încă din primele veacuri s-a dat Bisericii atributul de „catolică”, pe baza experienţei că “această comunitate e un întreg, o plenitudine sfântă şi totodată o unitate desăvârşită”. Hristos e în toţi membrii Bisericii şi în toate Bisericile regionale ca principiu unificator, făcându-i pe toţi şi pe toate părţi organice şi nedespărţite ale Bisericii celei una. Faţă de catolicitatea extensivă afirmată în Apus, în Răsărit se afirmă această catolicitate intensivă, această trăire a întregului divino-uman al Bisericii de către fiecare membru. „Catolicitatea” are un sens intensiv, cuprinzând şi exprimând comuniunea frăţească în Domnul a tuturor creştinilor, legaţi şi întăriţi prin christocentrism (St. Ţancov, art.cit., în vol.cit., p. 793-804).
Dostları ilə paylaş: |